v3o3om

Relatiile dintre oameni sunt deosebit de complexe si importante, ele reprezinta tesatura pe care se aseaza insasi viata, structura reusitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trasaturi si insusiri, fapte omenesti (bune sau rele), priviri si gesture -; toate pot crea un COD, un MODEL, un STIL de comunicare interumana.
Comunicarea, inteleasa in sensul sau larg, ca act tranzactional, inevitabil in situatii de interactiune, devine esentiala, fundamentala atat pentru viata personala cat si pentru cea sociala a individului. Astfel, notiuni precum “comunicare”, “limba”, “limbaj” sunt polisemice, ele comportand o pluritate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea fiecarei notiuni, ci si din aceea ca ele constituie obiectul de investigatie al mai multor discipline stiintifice: lingvistica, sociologia, semiotica, cibernetica, etc. Aceste discipline aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt intotdeauna identice sau macar complementare.
Comunicare - reprezinta instiintare, stire, veste, raport relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele oferite de dictionarul explicativ al limbii romane pentru comunicare. Desi pare simplu intelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de intelesuri, o multime de scopuri si cam tot atatea metode de manifestare. O definitie concreta a comunicarii poate spune ca, comunicarea inseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun. Comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie sa aiba in comun: scopuri, convingeri, aspiratii, cunostinte si intelegere comuna -; “acelasi spirit” cum spun sociologii.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemenatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.

Forma comunicarii
Formele comunicarii sunt distincte si separate una de alta asa de mult, incat au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, cand semnele sunt facute pe foaia de hartie potrivit anumitor reguli -; asa cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei, atunci noi cream cuvinte si ”forme ale scrierii”.

Mediul comunicarii
Este un mijloc al comunicarii de a combina mai multe forme. Un mediu poate implica utilizarea tehnologiei, atunci acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt: cuvintele, imaginile si desenele.

Media
Sunt acele mijloace de comunicare in masa care s-au constituit intr-un grup propriu. Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte intre cel care comunica si cel care recepteaza.
Semiotica este o disciplina relativ recenta, ea a aparut la inceputul secolului al XX-lea. Marii cercetatori care au fundamentat aceasta teorie sunt; ligvistul elvetian Ferdinand de Saussure (1857 -; 1914) in Europa si omul de stiinta Charles Sanders Pierce, in Statele Unite (1839 - 1914).
Ferdinand de Saussure a conceput semiotica ca pe o stiinta generala a semnelor, ce trebuie inventata si in cadrul careia lingvistica, studiul sistematic al limbii ar sta pe primul loc desi, tot el recunoaste, lima nu este decat un sistem particular.
Charles Sanders Pierce, in schimb nu a studiat inainte de toate limba, ci a cautat de la inceput o teorie generala a semnelor si o tipologie -; foarte generala care sa cuprinda bineinteles si limba, dar inserata intr-o perspectiva mai larga.
Un semn este o materialitate pe care o percepem cu ajutorul unuia sau mai multor simturi pe care le avem. El poate fi vazut, auzit, mirosit, atins sau chiar gustat. Totusi “un semn este ceva care tine loc de altceva pentru cineva, sub un oarecare raport sau un oarecare titlu” -; afirma Charles Sanders Pierce.
Aceasta definitie are meritul de a atata ca un semn intretine o relatie solidara intre trei poli cel putin: fata perceptibila a semnului: semnificant (St), ceea ce reprezinta - obiectul sau referentul si ceea ce semnifica - interpretant sau semnificat (Se).
Aceasta triunghiulara prezentare reprezinta dinamica oricarui semn ca proces semiotic, a carui semnificatie depinde de contextul aparitiei si de asteptarea receptorului sau:

Se
Semnificat Referent
Obiect St
Semnificant

Desi semnele pot fi multiple si diferite, ele ar avea dupa parerea lui Pierce o structura comuna, implicand acea dinamica tripolara care leaga referentul de semnificant si semnificat. Daca semnele au insa structura comuna nu inseamna ca sunt identice: un cuvant nu este acelasi lucru cu o fotografie, nici o haina cu un semn de circulatie. Si totusi acestea pot insemna altceva decat ceea ce sunt ele si deci pot constitui semene.

Imaginea ca semn
In cea ce priveste imaginea, in tipologia semnelor, Pierce a inclus-o in clasificarea sa ca pe o subcategorie a icoanei. Imaginea avand un caracter heterogen, intelegand prin aceasta felul in care ea reuseste si coordoneaza intr-un cadru fix, diferite categorii de semene “imagini” - sensul teoretic al termenului, dar si semne plastice: culori, forme, textura si semene lingvistice -; limbaj verbal. Interactiunea dintre ele da un sens care trebuie descifrat.

Imaginile publicitare
Imaginile publicitare constituie un prototip de imagine mediatica, atunci cand e vorba de mai mult decat o imagine. Ea a fost una dintre primele obiecte de observatie pentru semiologii imaginii de debut a anilor 1960.

Mai precis in anii 1960, Barthes elaboreaza mecanismul de functionare a imaginii. El ii recunoaste imaginii facultatea de a provoca semnificatie secundara plecand de la o semnificatie primara, de la un semn plin. De exemplu, fotografia (semnificant) care imi permite sa recunosc tomate, ardei iuti sau cepe (semnificati) constituie un semn (un semnificant legat de semnificat). Cu toate acestea, acest semn plin isi urmeaza dinamica semnificativa, devenind semnificantul unui semnificat secundar, “fructe si legume mediteraniene, Italia”.

Barthes a conceptualizat si formalizat citirea “simbolica“ a imaginii si mai cu seama a imaginii publicitare, proces reprezentat prin diagrama:

Semnificat
Semnificant
Semnificant
Semnificat

Astfel, imaginile nu sunt lucrurile pe care le reprezinta, dar noi le folosim pentru a vorbi de altceva.
Publicitatea este o mare consumatoare de teorie, sau cel putin de “instrumente teoretice” care ii permit sa analizeze, sa-l analizeze pe individ in relatiile sale cu propriile-i motivatii si dorinte, in interactiunile sale cu ceilalti indivizi din societate, in perceptia pe care o are asupra mijloacelor de comunicare si a modurilor de reprezentare ale acestora.
Semiotica comunicatiilor de masa reprezinta pasul facut de omenire in cunoasterea cat mai aprofundata a istoriei mondiale, in recunoastrea pasilor anteriori catre prezent, o stiinta care ridica treptat valul ce ne acopera ochii, caci ce poate fi mai suparator, mai degradant decat sa traiesti in intuneric, in ignoranta necunoscandu-ti trecutul, originea si mai ales valentele ce te pot ajuta sa pasesti cu usurinta si siguranta in viitor, in ciuda agresiunilor de tot felul si la tot pasul.
Informatia, exista permanent in jurul nostru disimulata de cele mai multe ori in lucruri, fapte si acte pe langa care trecem adesea nepasatori, nebanuind macar cum sa folosim ceea ce reprezinta cheia succesului: informatia inteligenta, sau semnele si sistemele de semne necesare comunicarii sub toate formele sale.
Semiotica comunicarii de masa devine astfel nu numai o stiinta moderna, dar este si un factor inportant al intelegerii macrotranzitiei din tara noastra, in care au loc schimbari fundamentale ce vor modifica nu numai « productia si consumul, dar si mentalitatile, practica sociala si traditionala ».
Specialistii au situat cele mai vechi mesaje inteligibile odata cu aparitia lui homo sapiens. Atunci apar primele semne (simboluri), primele enunturi -; simboluri educationale. Cele mai vechi desene reprezinta mana -; poate fiind ca perceput ca element separatoriu si definitoriu fata de animale. Cu ajutorul mainii omul putea sa desfasoare activitati care ii permiteau sa supravietuiasca. In acest mod, reprezentarea mainii poate fi considerata un prim pas al inteligentei, simbol creat incostient si totodata mesaj care ne

asigura ca oamenii in acele timpuri au inceput sa vada, sa faca primele asocieri primare inteligente, practic sa se descopere pe sine.
Desenele si picturile din grotele descoperite pe intinsul globului nu reprezinta doar imagini, ele reprezinta schematic (asa cum o fac copii astazi) acte inconstiente incarcate semnificatie, bizonul pictat reprezenta pentru omul pesterii nu doar o poza, ci poate un intreg spectacol, cu lupte pentru supravietuire, in general experienta sau primele experiente ale omului cu natura.
Un desen devine astfel un simbol care evoca un obiect, o imagine, o idee, o notiune sau un sentiment. Simbolul devine parte dintr-un sistem de semne care construiesc informatia. Un mesaj, intr-un cadru care astazi este din ce in ce mai sofisticat, dar care reprezinta in general patratul sau variante ale dreptunghiului.
Semiotica este stiinta care analizeaza toate sistemele de semne, inclusiv limba.
Sistemele de semne se deosebesc unul de celalat prin: forma; structura; functionare. Sistemele de semne au si elemente comune, si anume: servesc ca mijloc de exprimare si comunicare a ideilor; sunt sociale si sunt materiale.

Comunicarea se realizeaza simultan prin transmiterea de semne si semnale (aceste separari nu sunt decat metodologice), semnul reprezentand situatii statice, iar semnalul -; procesul.
Mai multe semne formeaza un cod, iar codurile vor fi din ce in ce mai numeroase, sistematizate odata cu evolutia complexa a tutror ramurilor stiintelor.
Semiotica comunicatiilor de masa reprezinta : a) sinteza a milenii de istorie si practica in comunicare de masa de la primele semne pana astazi; b) studiul atent al : limbajului; tehnologiei de comunicare; mesajelor si lexicografiei.
Este o stiinta pluridisciplinara care implica cadre de inalta calificare: psihologi, sociologi, semioticieni experti care studiaza si coordoneaza comunicatiile de masa cautand sa determine actiuni in folosul umanitatii, de pe pozitii spirituale avansate. De asemenea, studiaza impactul informatiilor asuora omului.
Pluridisciplinaritatea semioticii comunicatiilor de masa exprima in mod adecvat amplitudinea stiintei, semnul si sistemul de semne constituind mijloc si totdata obiect de cercetare permanent folosit in studiul elementelor de antropologie semiotica, in arta si arhitectura semiotica, in stiinte politice, istorie, etnografie si folclor, etc.
Semiotica comunicatiilor de masa poate fi inteleasa ca pe un inalt grad al perceptiei asupra problemelor umane, un mod superior de operare de la concret la abstract cu toate mijloacele de comunicare in scopul unic de a egala valoric spiritual in mod real toti oamenii. Oamenii se nasc egali din punct de vedere al legilor, dar se ferentiaza prin religie, studii, coeficient de inteligenta, s.a.m.d.
Unicitatea personalitatii umane amplifica complexitatea mijloacelor de comunicare, fiecare individ dispunand de un sistem prpriu de coduri si semne cu care comunica (isi exprima ideile, se face inteles si intelege). Mai multi indivizi cu un sistem comun de comunicare (limba) isi pastreaza totusi particularitatile si modul propriu de intelegere, in conditiile in care se observa, cel putin in tara noastra, o evolutie majora a limbii romane, care accepta unele transformari si sensuri de cuvinte (coduri) moderne, vocabularul imbunatatindu-se permanent cu noi termeni, poate mai sofisticati.
Instabilitatea limbii conduce astfel spre noi metode de determinare, semiotica facand din semiotica comunicatiilor de masa o stiinta a viitorului, in conditiile in care rolul expertilor in semiotica este acela de a gasi metoda adecvata pentru a induce si a transmite idei pozitive, valoroase gasind «limbajul comun» pentru a-i determina si pe ceilalti sa gaseasca sensul pozitiv si intelesul deplin al informatiei.
Limba (ca sistem de coduri) nu este decat un exemplu apropiat pentru a exprima complexitatea si importanta existentei semioticii comunicatiilor de masa.
Se poate pune astfel, o caramida la fundatia unei institutii care maine va fi obiectul unei noi provocari, pentru ca informatia este singura arma de aparare a omului impotriva viitorului.

Bibliografie:
1. Eusebiu Tihan, Laura Ghiza, Semiotica -; Comunicatii mass-media, Editura Institutul de ecologie sociala si protectie umana -; Focus, Bucuresti, 2002
2. Daniela Roventa -; Frumusani - Semiotica, societate, cultura, Editura Institutul European, Iasi, 1999;
3. John Deely - Bazele semioticii, Editura ALL, Bucuresti, 1997;
4. Umberto Eco -; Tratat de semiotica generala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982;
5. Ferdinand de Saussurre -; Curs de lingvistica generala, Editura Humanitas, Bucuresti, 2001;
6. Charles Sauders Pierce -; Semnificatie si actiune, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990.