Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
DENIS IVANOVICI I ONVIZIN - ISEMNATATEA LUI IN LITERATURA RUSA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

o2e12et
La inceputurile marii literaturi clasice ruse din secolul al XlX-lea, stau doi dintre cei mai de seama scriitori ai secolului al XVIII-lea: Derjavin si Fonvizin. Dupa cum spunea Bielinski — Derjavin a aprins „zorii scinteietori ai noii poezii ruse", el fiind predecesorul direct al „soarelui ei" ) — Puskin. Potrivit justei aprecieri a lui Qorki, Fonvizin a fost acela care „a inaugurat o stralucita orientare a literaturii ruse si poate cea mai rodnica din punct de vedere social, orientarea realista demascatoare... Pe drumul deschis de Fonvizin — scria Gorki — vor pasi oameni de valoarea lui Krilov, Griboedov, Gogol, Puskin, Scedrin, Lermon-tov, Pisemski, Sleptov, Q. Uspenski — pina la Cehov..." )
Denis Ivanovici Fonvizin s-a nascut la 3 (14) aprilie 1745, la Moscova, intr-o familie de nobili cu stare materiala mijlocie. Tatal lui s-a format in epoca lui Petru I (incepindu-si cariera militara inca pe timpul razboiului ruso-suedez ), fara sa capete vreo educatie deosebita. Dar tatalui lui Fonvizin ii placea sa citeasca si si-a invatat copiii sa indrageasca cititul inca de mici.
In inseninarile autobiografice intitulate „Sincera spovedanie asupra faptelor si gindurilor mele", pe care Fonvizin a inceput sa le scrie putin timp inainte de moarte, dar pe care — din pacate — n-a apucat sa le termine, el vorbeste cu cel mai maro respect despre inalta tinuta morala a tatalui sau, despre caracterul lui deschis, dragostea lui pentru adevar, dispretul lui fata de lingusire si slugarnicie, despre dezgustul tatalui sau fata de tertipuri si necinste. Nu este de mirare ca, aceste insusiri nu l-au ajutat pe tatal lui Fonvizin sa faca cariera in conditiile regimului iobagist-absolutist. El a murit ca mic functionar. Nu incape indoiala, ca chipul tatalui lui Fonvizin s-a oglindit intr-o serie de trasaturi de caracter ale lui Starodum din „Neispravitul".


Mama lui Fonvizin era o femeie de o inteligenta remarcabila si cu o bogata viata sufleteasca. Dupa spusele fiului ei, ea avea „o inteligenta ascutita si vedea departe cu ochii spiritului". insusi Denis Ivanovici se distingea inca din copilarie printr-o mare sensibilitate artistica si impresionabilitate.
In memoriile scrise in preajma mortii, Fonvizin arata ca povestile pe care i le istorisea un taran iobag, Feodor Suratov, care venea uneori la sta-pinii sai la Moscova i-au lasat amintiri de nesters.
In tot timpul vietii, D. I. Fonvizin, autorul piesei „Neispravitul" — cea mai populara opera a literaturii ruse din secolul al XVIII-lea — s-a aratat deosebit de interesat si atras do creatia populara, intruna din scrisorile catre sora sa, Fonvizin — ajuns la maturitate — pomenea despre menuetele la moda pe care le cinta la vioara, vorbind cu deosebita caldura despre un cintec popular pe care il auzise: «...Astazi mi-am amintit un cintec rusesc care nu-mi mai iese din minte : „Din padure, din padurea-ntunecoasa"». Multilateral inzestrat, D. I. Fonvizin s-a ocupat nu numai de muzica, dove-dindu-se mai tirziu un excelent si subtil cunoscator al artelor plastice.
Fonvizin a invatat carte de la virsta de patru ani. In anul 1775, din initiativa si cu participarea directa a lui Lomonosov, a fost deschisa Universitatea din Moscova, cu un liceu pregatitor pe linga ea. Tatal lui Fonvizin si-a inscris imediat cel doi fii la acest liceu.
La inceput, in liceul de pe linga universitate, studiul era organizat din calc afara de prost. Luni de zile profesorii nu se aratau la lectii. Examenele erau o adevarata comedie. In memoriile sale, Fon-vizin le descrie astfel : «In preajma examenului aveau loc pregatiri... profesorul nostru a aparut intr-un caftan cu cinci nasturi, iar la jiletca — cu patru. Uimiti de aceasta ciudatenie, l-am intrebat cure i cauza. „Nasturii mei vi se par caraghiosi — ne spuse el. — Dar nasturii astia apara si cinstea mea si pe-a voastra. Nasturii de pe caftan inseamna cele cinci declinari, iar cei de pe jiletca — cele patru conjugari. Acum, fiti atenti la ce va spun — continua profesorul, lovind in masa. — Cind veti fi intrebati de ce declinare este un substantiv, sa va uitati la nasturele pe care pun eu mina... Daca pun mina pe al doilea nasture, atunci sa raspundeti fara frica : declinarea a doua... Daca-i vorba de conjugare, uitati-va la nasturii de la jiletca si n-aveti sa faceti nici o greseala". Iata cum aratau examenele noastre!»
Precautia profesorului de limba latina a fost bine venita. La examenele celorlalti profesori, care nu luasera din timp masurile necesare, elevii s-au facut de ris. Astfel, la examenul de geografie, la intrebarea : „Unde se varsa Volga ?" unul dintre elevi a raspuns cu se varsa „in Marea Neagra", iar altul L-a corectat : „in Marea Alba". La aceasta intrebare, chiar si viitorul autor al comediei „Neispravitul", a raspuns cu toata sinceritatea : „Nu stiu".
Totusi, incetul cu incetul, cursurile au inceput sa se imbunatateasca atit la liceul de pe linga universitate, cit si in cadrul universitatii, la facultatea da filozofie, unde s-a inscris mai tirziu Fonvizin. inca de pe bancile scolii, tinarul Fonvizin a dat dovada de inSusiri exceptionale. De trei ori, el a fost distins cu medalii. In 1760, printre cei zece elevi, dintre cei mai buni, pe care directorul universitatii i-a adus la Petersburg „pentru a arata fondatorului universitatii", marelui demnitar I. I. Suvalov, „roadele concrete ale scolii", se aflau si cei doi frati Fonvizin. Suvalov — isi aminteste Fonvizin — „ne-a primit cu multa bunavointa si, luindu-ma de mina, m-a dus catre un om a carui infatisare a atras atentia mea plina de respect. Acest om era nemuritorul Lomonosov !"
Spectacolele de teatru din Petersburg l-au impresionat puternic pe Fonvizin. Divertismente populare, cu mascarici, existau mai demult in Rusia, dar spectacole de teatru — in adevaratul inteles al cu-vintului -— au aparut abia in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in timpul lui Alexei Mihailo-vici, tatal lui Petru I. Teatrul lui Alexei Mihailo-vici se limita insa la curte, iar la reprezentatii erau admisi numai membrii familiei tarului si boierii cei mai apropiati. Primul teatru public, accesibil tuturor „amatorilor de spectacole" — infiintat in 1702 la Moscova de catre Petru I — functionase numai patru ani. Un teatru public permanent n-a mai fost reinfiintat decit dupa mai bine de cincizeci de ani, cu putin timp inainte de sosirea liceanului Fonvizin la Petersburg.
In anul 1749, elevii Scolii militare de ofiteri de infanterie, fii de nobili — scoala care in secolul al XVHI-lea era o institutie in genul colegiului de la Tarskoe Selo ) — au pus in scena, in localul scolii, piesa „Horev", prima tragedie a lui A. P. Suma-rokov, parintele dramaturgiei ruse. A doua oara, spectacolul a fost reprezentat cu un deosebit succes la palat. Ulterior, in cladirea scolii si la palat au fost jucate si alte piese ale lui Sumarokov. La una din aceste reprezentatii, a reusit sa asiste din culise un baiat de negustor, Feodor lvanovici Vol-kov (1729—1763), un talent innascut. Cele vazute l-au impresionat atit de puternic, incit la intoarcerea acasa, la laroslavl, F. 1. Volkov a organizat o trupa de actori amatori, deschizind o lista de subscriptii pentru cladirea unui teatru si incepind sa dea reprezentatii regulate care atrageau un foarte mare nu mar de spectatori. Aceasta a fost prima adevarata institutie teatrala din Rusia, infiintata din initia tiva particulara, si care i-a atras lui Volkov gloria legitima de intemeietor al teatrului rus — de „Lomonosov al teatrului nostru", asa cum il denumeste un cercetator. Faima lui Volkov si a spectacolelor sale a ajuns pina in capitala, iar trupa lui a fost chemata la Petersburg, .unde a alcatuit nucleul teatrului public permanent, infiintat in 1756 sub denumirea de „Teatrul rus pentru reprezentarea de tragedii si comedii". Sumarokov a fost numit director al teatrului.
Reprezentatiile teatrale l-au impresionat pe tinarul Fonvizin nu mai putin decit pe Volkov. „Aproape ca nu pot descrie impresia pe care a facut-o asupra mea teatrul" — povesteste el in memoriile sale. Lui Fonvizin i-a placut mai cu seama jocul vestitului actor comic Sumski care, peste 30 de ani, avea sa joace cu un enorm succes rolul Eremeevnei clin comedia „Neispravitul", unul din cele mai reusite roluri ale variatului sau repertoriu. La Petersburg, in casa unchiului lor — unde erau gazduiti cei doi frati Fonvizin — Denis lvanovici a avut prilejul sa-L cunoasca pe Volkov — intemeietorul teatrului rus — si pe prietenul si tovarasul lui de idei, I. A. Dmitrievski, renumit actor rus din secolul al XVIII-lea, cu care D. I. Fonvizin a legat mai Irrziu o strinsa prietenie.
Impresiile lui Fonvizin la f'etersburg au determinat cariera lui viitoare. De atunci dateaza pasiunea lui pentru „stiinta literelor", cum era numita in acel timp literatura.
In jurul lui 1760, apar o serie de traduceri ale lui Fonvizin. Totodata, el scrie si lucrari originale cu un pronuntat colorit satiric, patrunse de ideile inaintate ale iluministilor din epoca lui.
Activitatea lui A. N. Radiscev reprezenta culmea gindirii revolutionare ruse din secolul al XVIII-lea. Desi in ceea ce priveste critica orinduirii existente, Fonvizin na mers toi aiit de departe ca autorul „Calatoriei de la Petersburg la Moscova", lupta energica a Iui Radiscev impotriva absolutismului si iobagiei determina principalul continut ideologic al activitatii literare si sociale a lui Fonvizin.
In 1762, Fonvizin a intrat in serviciul Colegiului Afacerilor Externe. In 1763, a fost transferat pe linga ministrul I. P. Elaghin, demnitar de vaza din timpul Ecaterinei. Elaghin era cunoscut si ca scriitor. El scria versuri si traducea mult, iar contemporanii il socoteau „cel dintii prozator a! nostru", dupa I.omonosov. Elaghin avea legaturi foarte strinse si cu teatrul, iar in 1766 a si fost numit in directia tuturor teatrelor.
Fonvizin, care se mutase la Petersburg unde-si avea slujba, a devenit unul din participantii activi si permanenti ai cercului' de ginditori inaintati — „liber cugetatori" — care se intrunea in casa printului F. A. K.ozlovski, poet ale carui versuri erau admirate de tinarul Derjavin. F. A. Kozlovski si majoritatea membrilor acestui cerc aveau o orientare pronuntat ateista. Dupa propriile lui cuvinte, Fonvizin trecea drept „ateu".
In acest timp Fonvizin s-a apropiat si de alti literati cunoscuti, incepind cu Sumarokov — unul din teoreticienii de vaza ai clasicismului rus — creatorul unor lucrari remarcabile in aproape toate genurile poetice-literare de pe atunci si care se bucura de un deosebit prestigiu in rindurile tinerilor scriitori avansati.
Inteligenta ascutita a lui Fonvizin, spiritul lui satiric caustic, priceperea de a sezisa si reliefa cu maiestrie laturile ridicole ale oamenilor si fenomenelor, talentul lui artistic scinteietor si clocotitor, toate acestea i au creat in cercurile literare ale capitalei si in saloanele mondene o larga celebritate.
Popularitatea lui Fonvizin a crescut in chip deosebit dupa ce a dat la iveala prima sa comedie originala — cunoscuta comedia „Brigadirul" ) — scrisa in anii 1768—1769. Autorul a fost invitat la Peterhoff pentru a citi „Brigadirul" in fata imparatesei Ecaterina a Ii-a. Acest fapt a constituit un indemn ca piesa sa fie citita in repetate rinduri in societatea aristocratilor de vaza, a mostenitorului tronului, Pavel Petrovici, iiul Ecaterinei etc. tn urma acestor lecturi, Fonvizin s-a imprietenit cu guvernorul lui Pavel Petrovici, contele Nikita Iva-novici Panin. In 1769, Fonvizin a trecut in serviciul lui Panin, in calitate de secretar, devenind una din persoanele cele mai apropiate si mai de incredere ale contelui.
Demnitar foarte influent in timpul Ecaterinei, diplomat stralucit in Colegiul Afacerilor Externe, unde avea un rol de frunte, Panin era totodata si conducatorul opozitiei nobililor liberali impotriva „absolutismului" Ecaterinei si a favoritilor ei. Fonvizin impartasea pe deplin vederile lui Panin. Cu putin inainte de moartea lui Panin — dupa indicatiile direcie ale acestuia — Fonvizin a intocmii un remarcabil document, un fel de testament politic adresat mostenitorului legitim al tronului, Pavel Petrovici, care, in timpul Ecaterinei fusese inlaturat de la guvernare. Lucrarea purta titlul „Cugetari asupra legilor obligatorii ale statului", sau dupa cum o intitulase mai tirziu P. I. Panin, fratele lui N. I. Panin, „Cugetari despre nimicirea oricarei forme de guvernare statala in Rusia si despre situatia subreda care izvoraste din acest fapt, atit pentru imperiu cit si pentru suveranii insisi".
„Cugetarile" cuprind o critica deosebit de aspra a regimului absolutist-iobagist al Ecaterinei si al favoritilor ei — „favoriti nedemni" — cerind infaptuirea unor reforme constitutionale si amenintind fatis cu rasturnarea violenta in caz de refuz: „...nu acela care nadajduieste sa-si intareasca puterea absoluta prin neindestulatoarele legi ale statului este suveranul cel mai puternic. inrobit unuia sau mai multor robi ai sai, cum poate fi el suveran absolut?... In zadar decreteaza legi noi, proclama prosperitatea poporului sau proslaveste intelepciunea cirmuirii sale. O astfel de situatie nici nu poate dura mult... La un moment dat, toti cauta sa rupa lanturile nesuferitei robii. Si atunci ce este statul? Un colos care se mentine prin lanturi. Lanturile se rup, colosul se prabuseste si se naruie de la sine..."
„Cugetarile" lui Fonvizin, violente prin tonul lor, desi relativ moderate in fond, s-au bucurat mai tirziu de o mare popularitate in cercurile Societatii de Nord a decembristilor. In cunoscutele sale versuri din „Evgheni Oneghin", Puskin l-a denumit pe Fonvizin „prietenul libertatii", referindu-se probabil la aceste „Cugetari".
Fonvizin se straduia sa-si promoveze conceptiile politice si sociale si in operele sale literare. El a acordat o exceptionala insemnatate misiunii scriitorului, care poate si trebuie „sa stea de paza binelui obstesc". Scriitorii „au... datoria sa-si ridice cu putere glasul impotriva abuzurilor si prejudecatilor daunatoare patriei, in asa fel incit, cu condeiul in mina, un om de talent, sa fie din odaia lui un sfetnic pretios pentru monarhi si uneori chiar salvatorul concetatenilor sai si al patriei".
Fonvizin insusi s-a straduit fara incetare „sa-si ridice cu putere glasul" de scriitor-cetatean. Acest „glas" se face auzit in ,,Elogiul lui Marc-Aureliu") — traducere publicata in anul 1777 si in care este descris chipul ideal al imparatului luminat, al filozofului incoronat — in numeroase opere cu caracter publicistic si satiric, precum si in comediile sale, in special in renumita piesa „Neispravitul", pusa in scena pentru intiia oara in 1782.
Stralucitul succes al acestei comedii L-a incurajat si insufletit pe Fonvizin. In anul urmator, 1783, el incepe sa colaboreze intens la revista „Sobesed-nik liubitelei rossiiskovo slova" („Interlocutorul iubitorilor de literatura rusa" — n. t.). Aceastii revista era editata de printesa Daskova, presedinta Academiei de Stiinte Ruse, cu participarea activa a imparatesei Ecaterina a Ii-a, care isi publica aici foiletoanele ei umoristice — „care te imbie La zim-bet" — sub titlul general de „Adevaruri si nascociri".
Chiar in primul numar al revistei au inceput sa fie publicate articolele lui Fonvizin.
Renumitele „intrebari" puse de catre Fonvizin in „Sobesednik" cu privire la o serie intreaga de probleme arzatoare ale vremii au avut o mare insemnatate politica si sociala.
Fonvizin intreba, de pilda, de ce „multi oameni de isprava" sint in disponibilitate — „la pensie" — iar tot felul de „bufoni", „circotasi" si „mascarici' primesc ranguri, si „inca foarte inalte". Ei ii amintea Ecaterinei ca reformele si proiectele pe care le promisese au ramas doar pe hirtie, ii ataca pe otcupeicii ) care jefuiau tara si cerea publicitatea procedurii judiciare etc.
Propunind redactiei intr-o scrisoare sa introduca o rubrica speciala permanenta de intrebari si raspunsuri, Fonvizin — care era, fireste, informat de colaborarea activa a insesi imparatesei la aceasta revista — incerca de fapt sa o provoace la o polemica publica asupra problemelor politice arzatoare.
Fonvizin punea aceste intrebari nu numai in numele lui propriu. in perioada dominatiei absolute a lui Potemkin, favoritul Ecaterinei, dominatie care a inceput dupa inabusirea singeroasa a rascoalei populare de sub conducerea lui Pugaciov, reprezentantii grupului lui Panin, care revendicau „legi fundamentale" si o guvernare constitutionala, au fost indepartati din slujbe. Cu un an inainte, Niki-ta Panin fusese chiar nevoit sa-si dea demisia, iar curind dupa aceea inceta din viata. Aproape imediat isi dadu demisia si Fonvizin. in „intrebarile" ascutite si caustice pe care le punea, Fonvizin era purtatorul de cuvint al grupului opozitionist al lui Panin. imparateasa si-a dat limpede seama de acest lucru. In numarul trei al revistei „Sobesednik" — pe coloana din stinga a paginii — au fost publicate fara semnatura intrebarile lui Fonvizin, iar pe coloana din dreapta au fost date raspunsurile „autorului adevarurilor si nascocirilor" — adica chiar raspunsurile Ecaterinei a 1L-a. Provocarea fusese primita, dar raspunsurile erau atit de taioase si de amenintatoare, ineit iti taiau pofta de a mai pune intrebari. Mai mult inca, incepind din acest moment, Fonvizin a fost lipsit de fapt de aproape orice posibilitate de a se manifesta in presa.


In 1788, Fonvizin a incercat sa editeze o revista satirica proprie, sub titlul „Drug cestnih liudei, iii Starodum, periodiceskoe socinenie, posveascennoe istine" („Prietenul oamenilor cinstiti, sau Starodum, revista periodica inchinata adevarului" — n. t.) Fonvizin pregatise material pentru o serie de numere, dar revista n-a vazut lumina tiparuiui. Ea a fost interzisa de caire politia din Petersburg, care a actionat — lucru vadit — dintr-un ordin de sus.
Un marc interes prezinta scrisorile intime ale lui Fonvizin, scrise in cursul calatoriilor sale in strainatate, in anii 1777-L778 si 1784-L785. Ele sint remarcabile prin originalitatea opiniilor scriitorului si prin atitudinea lui critica fata de numeroase fenomene din viata Europei Apusene, atitudine care se deosebea in chip izbitor de ploconirea servila fata de tot ceea ce era strain, caracteristica diversilor „Ivanuska" nobili, pe care Fonvizin i-a satirizat caustic in „Brigadirul".
.....Ar trebui sa renuntam cu totul la adevar si la bunul simt, daca am sustine ca aici nu sint si foarte multe lucruri extrem de bune si demne de a fi imitate. Toate acestea insa, nu ma orbesc in asemenea masura ineit sa nu vad aici tot atitea, daca nu chiar mai multe lucruri, cu totul rele, de care sa ne fereasca dumnezeu" — scrie Fonvizin in prima lui scrisoare din Paris. Puskin si Bielinski au pretuit in chip deosebit scrisorile lui Fonvizin datorita tocmai luciditatii cu care el a apreciat numeroase fenomene din viata Europei Apusene.
Trebuie subliniat in scrisorile lui Fonvizin si interesul lui viu pentru problemele sociale, precum si descrierea patrunzatoare a realitatii din Franca, in ajunul revolutiei. Fonvizin a descris cu indignare contradictiile strigatoare ale vietii din Franta, fastul absurd si risipa claselor guvernante — pe de o parte — si mizeria infricosatoare a poporului, pe de alta parte. El descria hotiile si venalitatea generala care domneau in administratie si in justitie, caracterul abuziv al decretelor cu caracter personal ale regelui care „calca in picioare legile", extrema „pervertire a moravurilor" nobilimii si ale clerului, dependenta acestora de sacul cu bani: „Nici originea, nici onorurile rangurilor nu-i impiedica nicidecum sa se coboare pina la cele mai josnice pungasii, cind este in joc cel mai mic interes... Intr-un cuvint. banii sint dumnezeul acestui pamint". Spre deosebire de taranii rusi, care apartineau mosierilor, taranul francez era socotit persoana libera. Fonvizin, insa, si-a dat limpede seama de caracterul pur formal, declarativ, al acestei „libertati" in cadrul regimului de exploatare : „Primul drept al fiecarui francez este libertatea, dar situatia lui reala este sclavia, deoarece saracul nu-si poate cistiga existenta decit printr-o munca de rob. Daca ar vrea sa se foloseasca de pretioasa lui libertate, ar trebui sa moara de foame. Intr-un cuvint, libertatea este un cuvint gol, iar dreptul celui puternic ramine un drept care sta mai presus de toate legile".
Toate acestea il indreptateau pe deplin pe Bie-linski sa spuna despre scrisorile lui Fonvizin : „Citindu-le, acest ingrozitor tablou al societatii franceze, pe care calatorul nostru !-a zugravit cu atita maiestrie, te face sa simti apropierea revolutiei din Franta" ).
Nu mai putin remarcabile sint scrisorile in care Fonvizin — relateaza impresiile sale din Germania. El satirizeaza cu sarcasm pedantismul „doct" al burgheziei germane, tendinta ei catre speculatii abstracte sau sentimentalismul ei dulceag. Iata, de pilda, ce povesteste Fonvizin despre Leipzig, centrul eruditiei germane din acea vreme: „Acest oras l-am gasit plin de invata ii. Unii din ei sint de parere ca meritul lor de capetenie... consta in faptul ca stiu sa vorbeasca latineste... Altii, inaltindu-se cu gintlul pina in ceruri, nu inteleg nimic din cele ce se petrec pe pamint... Intr-un cuvint, Leipzig dovedeste — fara putinta de tagada — ca eruditia nu da nastere intelepciunii".
Orasele Germaniei, cu castelele lor medievale, mo-horite, stravechi cuiburi ale jafului si silniciei, i-au facut lui Fonvizin o impresie penibila. „Irnaginea-za-ti o cladire imensa, urita si sumbra, pe un munte inalt si abrupt" — scrie Fonvizin surorii sale despre castelul din Niirenberg. — „Pare ca tiranul care a locuit acolo sus a calcat in picioare orasul si ca s-a catarat la o asemenea inaltime pentru a se pune la adapost de disperarea nefericitilor locuitori. Intr-un cuvint, este un castel in care un om cinstit n-ar consimti sa locuiasca chiar daca i s-ar oferi toate tronurile din lume". Nu mai putin sinistre i-au parut lui Fonvizin orasele K6-tiigsberg si Frankfurt pe.Oder. „In general, Frank-furt mi s-a parut insuportabil... e teribil de sumbru. Trebuie sa te fi nascut in acest oras, sau sa fi locuit mult timp acolo, pentru ca sa te obisnuiesti cu aceasta inchisoare". Bilantul general al impresiilor lui Fonvizin despre Germania este categoric : „indeobste, pot spune fara partinire, ca de ia Petersburg la Nirenberg (Niirenberg — n. aut.), balanta inclina puternic de partea patriei noastre: aici toate sint in general mai rele decit la noi... Aceasta convingere s-a inradacinat in sufletul meu, orice ar spune altii".
In scrisorile lui din Italia, cxprimindu-si admiratia fata de comorile picturii si sculpturii al caror subtil cunoscator era, Fonvizin subliniaza din nou, cu indignare, mizeria ingrozitoare a oamenilor din popor pe care ii istoveste asuprirea „sfintului parinte", papa de la Roma: „...pentru omenire, Roma este iadul pe pamint. Aici poti vedea oameni zba-tindu-se in chinuri infernale. Mii de oameni nu stiu ce este camasa. Vara ei umbla asa cum umbla stramosul nostru Adam, iar iarna se acopera cu zdrente... Iata cum umbla oamenii de aici in timp ce papa si cardinalii locuiesc in cladiri cum n-au nici cei mai mari suverani". .
Scrisorile lui Fonvizin din strainatate, patrunse de un patriotism fierbinte, dovedesc admirabilul spirit de observatie ai scriitorului si profunda intuitie istorica care-L caracteriza. Fonvizin era adine revoltat de ignoranta pe care o dovedeau numerosi Straini, in ceea ce priveste Rusia: „Multi aud pentru intiia oara ca exista Rusia si ca noi vorbim in Rusia o limba deosebita de a lor". Fonvizin se folosea de orice prilej ca sa spulbere aceasta ignoranta. La Paris, la o sedinta literara, el a prezentat o comunicare cu privire la particularitatile si structura limbii ruse. Aceasta comunicare a atras atentia tuturor si a stirnit elogii. Mai mult decit oricare dintre contemporanii lui, Fonvizin avea dreptul de a vorbi despre limba rusa. El a avut un rol deosebit de mare in dezvoltarea limbii literare a prozei ruse. In comparatie chiar si cu „Scrisorile unui ci-lalor rus" ale lui Karamzin, aparute mai tirziu, claritatea, conciziunea si simplitatea limbii in caro este scrisa corespondenta lui Fonvizin din strainatate, sint remarcabile pentru acea epoca.
Curind dupa intoarcerea lui din calatoria din anii 1784-L785, Fonvizin a paralizat. Dupa citva timp, starea sanatatii i se imbunatateste, dar el nu s-a mai putut restabili pe deplin. Cu toate acestea, pasiunea pentru literatura nu s-a stins in sufletul lui Fonvizin. , un glas ragusit si ciudat, dar ochii Iul mari scin-teiau vioi. In insufletita discutie asupra unor teme literare la care i-a provocat neintirziat pe cei de fata, inteligenta lui ascutita si agera a stralucit sclipitoare. Fonvizin adusese cu el o noua comedie „Intendentul" (dupa cit se pare, Dmitriev se refera aci la scurta comedie a lui Fonvizin „Alegerea preceptorului", in care este demascat obiceiul slugarnic al aristocratilor rusi de a angaja straini ignoranti ca educatori pentru copii). Gazdele si-au exprimat dorinta de a asculta aceasta noiua opera. Fonvizin a facut semn unuia din insotitorii sai, iar acesta a citit toata comedia fara sa se opreasca. In cursul lecturii — fie cu privirea, fie printr-o miscare a miinii sanatoase, sau dind numai din cap — scriitorul sublinia replicile carc-i pliceau". In dimineata urmatoare, la 12 decembrie 1792, autorul pieselor „Brigadirul" si „Neispravitul" inceta din viata.
Opera lui Fonvizin a avut o inriurire uriasa asupra intregii literaturi ruse de mai tirziu.
In cunoscutul sau articol „Satira rusa in secolul. Ecaterinei", Dobroliubov scria: „Literatura noastra a inceput cu satira, a continuat cu satira si pini astazi se intemeiaza pe satira"). intr-adevar, curentul satiric a fost unul din elementele cele mai insemnate si mai progresiste ale literaturii ruse din secolul al XVIII-Iea.
Literatura de dupa epoca lui Petru a inceput cu admirabilele satire ale lui Antioh Cantcmir, primul scriitor din secolul al XVllI-lea, care — dupa cum spunea Bielinski — „a legat poezia de viata", incepind sa priveasca realitatea din timpul sau, prin prisma unei atitudini critice si din punctul de vedere al ideilor social-politice inaintate ale epocii. Cantemir vedea in aceasta o datorie cetateneasca si cu adevarat patriotica. „Tot ceea ce scriu — declara el in prefata uneia din satire — o fac din datorie civica, combatitid tot ceea ce poate dauna concetatenilor mei". Spiritul cetatenesc si patriotismul constituie trasaturi inalienabile ale traditiei satirice progresiste, trainice si neintrerupte, mostenite de la Cantemir, si dau un colorit specific intregii literaturi inaintate din secolul al XVllI-lea.
Tendinta satirica se manifesta si in unele opere ale lui Lomonosov; ea se reliefeaza puternic in opera lui Sumarokov, eminentul dramaturg si poet din secolul al XVIII-lea, in satirele sale, in comedii si „parabole" — fabule satirice. Dar in Rusia satira a ajuns la o deosebita inflorire in ultima treime a secolului. Aceasta inflorire isi gaseste expresia cea mai vie in publicistica satirica: in revistele lui V. I. Novikov „Truten", „Jivopiset" si „Koseliok",
(„Peruca"—n. t. •), editate intre anii 1769—1774, ca si in revistele viitorului mare fabulist rus I. A. Krilov — „Pocita duhov", „Zriteli" („Spectatorul" — n. t.) si „Sankt-Petersburgski mercurii" („Vestitorul din Sankt-Petersburg" — n. t.) care au aparut intre anii 1789-L793. In secolul al XVIII-lea tendinta satirica patrunde aproape in toate formele si genurile literaturii, in dramaturgie, in roman, in nuvela, in poem si chiar in oda.
(Odele lui Derjavin, „FfeUta" si „Demnitarul" aveau elemente satirice, iar cea de a doua un caracter satiric net exprimat).
Dezvoltarea satirei a fost in directa si strinsa legatura cu dezvoltarea intregii vieti sociale ruse si a gindirii sociale inaintate din Rusia. Drept urmare, in arta si-a facut tot mai mult loc prezentarea satirica a realitatii. Problemele cele mai acute ale timpului, lupta impotriva iobagiei si a absolutismului, se aflau pe primul plan.
Pe fagasul acestui curent satiric, se dezvolta si creatia tinarului Fonvizin. Primele lui opere originale au fost satire in versuri. „inclinarea spre satira a aparut la mine foarte de timpuriu" — isi a-minteste Fonvizin in a sa „Sincera spovedanie." --„Operele mele au fost invective violente". Tocmai din pricina ascutimii lor politice, aceste opere de inceput ale lui Fonvizin n-au putut fi publicate timp destul de indelungat si, in general, s-au pastrat intr-un numar foarte mic, majoritatea doar in fragmente.
Cu toate acestea, doua remarcabile opere satirice ale lui Fonvizin din aceasta perioada, s-au pastrat in intregime pina la noi. Mai veche este fabula satirica „Vulpea-Predicator", scrisa — dupa cit se pare — chiar in 1760, insa publicata mult mai tirziu, in 1790. Aceasta fabula, care abunda intr-adevar in „invective violente", se remarca printr-un puternic colorit politic-satiric. Tinind seama de vremea cind a fost scrisa, se poate afirma, aproape cu certitudine, ca aceasta satira-fabula a fost prilejuita de moartea imparatesei EUzaveta Petrovna. In acest caz, curajul tinarului scriitor este intr-adevar demn de admiratie.
Leul, regele animalelor, a murii. La funeralii, s-au strins toate animalele. Necrologul raposatului il rosteste vulpea, predicatorul bisericesc al curtii:
Preacuvioasa vulpe iese inainte,
Cu chip smerii si in calugaresti vesminte,
Si pe amvon, striga-n extaz nepotolit :
O, crud destin! De cine, lumea ai lipsit! ),
Cuvintarea vulpii ii ridica-n slavi pe raposatul rege, dar, de bunaseama, toate laudele sint mincinoase ti faAarnice. ,,Ce lasa!" — spuse catre Cline un Sobol — ,,L-am cunoscut pe Leu, tiran cu suflet gol Si rau si prost, cu-a lui putere autocrala isi satura doar patima-i nemasurata, Iar Iranul lui, ol regelui prea btind, demn de-un altar,
A fost cladit din oase de-animale, doar! Sub cirma lui, alcsii-n slujbe-oynnipotenta Crud jefuil-au dobitoacele-inocenle..."
Ciinele se mira de naivitatea Sobolului: „De ce te miri ca dobitoace lacrimeaza si-L lingusesc pe-un dobitoc de mare vaza?" si trage concluzia ca aceasta se intimpla, pesemene, pentru ca Sobolul „n-a fost inca printre oameni".
Mai semnificativa si mai originala este a doua dintre operele satirice ale lui Fonvizin: „Epistola catre slugile mele, Sumilov, Vanka si Petruska". Sub forma satirica-umoristica a unei discutii „filozofice" cu slugile sale iobage, Fonvizin ridica problema scopului .ti sensului „acestei lumi", alo universului. Aceasta intrebare, autorul o pune pe rind slugii sale Sumilov, grajdantiui Vanka si lacheului Petruska: , r
Sa-mi spui, Sunulov, pentru ce-i aceasta lume,
Si da-mi un sjgt, cum sa traiesc in ea anume :
Diadka ) drag, tu mentor si profesor mi-esti
Si tu, de bani si rufarie-mi ingrijesti,
De crezi in Domnul sau Satanei dai crezare,
Sa mi spui, te rog, de ce-am mai fost creati noi oare ?
De ce mai sint si ursul, broasca si babusca, De ce-au mai fost creati si Vanka si Petruska ? Sa-mi spui, Sumilov, de ce-ai fost creat chiar tu ?



Diadka — naiv si fricos — refuza pe fata sa rezolve aceasta problema: el nu stie pentru ce si de catre cine a fost creata aceasta lume. In sci.imb, e ferm convins de statornicia ordinei sociale existente si a relatiilor iobagiste, datorita carora, unora le e sortit sa fie pe vecie slugi, iar altora sa sta-pineasca :
Eu stiu ca sintem numai slugi pe vesnicie
Si toata viata vom munci in silnicie,
Ca trebuie averea ta sa ti-o pazesc
Si sa ?m uit ca in puterea-ti mu gasesc.
Stiu ca-s barbatul doicii talc cele bune,
De cc-o fi lumea, insa, Vania-ti poate spune..
Autorul urmeaza sfatul lui Sumilov ;;i pune aceeasi intrebare si lui Vanka, grajdarul care il insoteste pe boier in calatoriile sale, stind pe scauna-sul din spatele radvanului.
Refuzind sa raspunda la intrebarea „pentru ce-i aceasta iunie", Vanka, care a vazut multe in viata lui si a cutreierat „in lung si lat" amindoua capitalele, fiind chiar si „la palat", este gata sa-si impartaseasca impresiile asupra felului cum i se infatiseaza lumea.
In primul rind, in nimeni si in nimic nu exista „adevar" si toata lumea este cladita pe „minciuna". Inaintea ochilor autorului, Vanka desfasoara pe data tabloul deosebit de viu al acestei inselatorii generale. Cugetarile filozofice asupra unei teme metafizice, abstracte, se transforma intr-o satira politica usturatoare, deosebit de caustica, intrucit autorul o pune in gura unui taran iobag.
„Toti popii-nseala cu minciuni un biet popor, Slugi pe vatafi, vatafii pe stapinii lui, Stapinii sc-nseala intre ci, iar potentatii Adesea isi inseala imparatii.
De bani sint lacomi nobilii si negustorii,
Tarani, soldati, diecii si judecatorii,
Smeriti pastori ai sufletelor, la chimir.
De la oite, se trudesc sa siringa bir,
Se-nsoara — oite, mor, sau cresc si-si duc amarul,
Iar el, paslorii'Si umplu-ntruna buzunarul.
Pentru parale-ar insela cu tonta droaia Pe Creator, atit pastorul cit si oaia .'... Asa-i aceasta lume .'"
Vanka isi sfatuieste stapinul sa-L intrebe pe lacheul Petruska:
Ii timp sa tac, palavragil-am de ajuns, Poate Petruska este-n stare de-un raspuns !
Pentru Petruska, toata „lumea" apare ca o ..jucarie pentru copii" :
Cel cu creat a lumea-n firea lui faloasa,
Ne dele drumu-asa cum lasi papusi pe-o masa,
Si unii zburda, altii sar sau rid nating,
Iar altii-s tristi, ii arde dorul, altii pling !
Asa-i aceasta lume .'...
Si daca astfel stau lucrurile, atur.ci n-ai de ce sa te iasi framintat de probleme abstracte. Traind pe lume, trebuie numai sa inveti „sa-L joci pe aproapele tau" in asa fel, ineit sa tragi pentru tine cil mai multe foloase si satisfactii posibile:
...iar viata, mai usor sa ti-o traiesti, Apuca, prinde si ia tot ce nimeresti !
„Apuca, prinde, ia" — iata in ce consta „intelepciunea" simpla a vietii de toate zilele. Cit priveste problema teoretica: de ce lumea este creata tocmai astfel, aceasta n-o stie „nici cel destept, nici prostanacul". In incheiere, Petruska propune in ironie stapinului sau sa raspunda chiar el la aceasta intrebare:
„...dar daca dumneavoastra, prin minune, Aflat'Uti pricina aceasta, ne-o veti spune, S-o stim si noi.'" — Cu-aceste vorbe a sfirsit, Si-apoi facu o plecaciune umilii. Sumilov si cu Vanka-ii laudara Intelepciunea si pe rind se inchinara. Si unindu-si glasul, laolalta-au spus apoi Tustrei : — N-ascunde taina asta pentru noi ! Ne bucura cu hotarirea ta cea dreapta Si ne desleaga taina aceasta prea-nleleapta.'"
Dar in aceasta problema invatatul boier se dovedeste a nu fi mai bine informat decit slugile lui iobage nestiutoare de carte. La rugamintile lor de a rezolva „prea-nteleapta taina" — pe care el insusi le-a infatisat-o — boierul raspunde scurt: „Prieteni, la raspunsu-mi fiti atenti: anume, nici eu nu stiu de ce-i creata-aceasta lume!"
Cu aceste cuvinte se incheie epistola. Lumea, ca practica a vietii, inseamna jaf; lumea, din punct de vedere filozofic, este un joc absurd. Acesta este bilantul observatiilor si reflectiilor tinarului Fonvizin insusi, bilant pe care i-L sugera realitatea feudala-iobaga, contemporana lui.
„Epistola catre slugile mele" este una din cele mai originale opere ale literaturii ruse din secolul al XVIII-lea — o satira nu numai politica si sociala, clar si filozofica.
„Epistola" este remarcabila si prin personajele care iau parte la originala disputa filozofica. Mai tirziu, Karamzin avea sa declare ca si tarancile stiu sa iubeasca. Cu 30 de ani inaintea lui, Fonvizin ne arata ca si slugile iobage — cu toata incultura lor — nu rationeaza mai prost decit stapinii.
Este esential si faptul ca servitorii nu sint prezentati de Fonvizin in chip unilateral : raspunsurile celor trei servitori sint distinct individualizate, dupa cum sint pe deplin individualizate si caracterele lor: diadka Sumilov, om cu frica lui dumnezeu si credincios cu trup si suflet stapinilor sai; grajdarul Vanka, cu judecata grosolana dar sanatoasa, care in timpul calatoriilor sale prin cele doua capitale, stind pe scaunelul din spatele radvanului boieresc, a privit cu atentie oamenii si si-a dat seama de valoarea lor; Petruska, prototipul lacheului, caracterizat prin vicleana lui filozofie de sluga — toti acestia sint chipuri luate din realitatea rusa in care traia scriitorul.
Desi germeni ai realismului se gaseau inca in satirele lui Cantemir si in unele opere ale lui Sumaro-kov, totusi „Epistola catre slugile mele" a lui Fonvizin constituie una din primele manifestari mai
insemnate ale elementelor realismului in literatura rusa si aceasta explica inalta apreciere pe care i-a dat-o Bielinski, subliniind ca «„Epistola catre Sumilov" va supravietui tuturor poemelor voluminoase din acea epoca».)
„Epistola" a jucat un rol deosebit de insemnat in istoria literaturii. Puskin, care a cunoscut-o inca de pe bancile liceului din Tarskoe Selo, avea sa-si a-minteasca in tot timpul, pina la sfirsitul vietii, emotia pe care i-a dat-o „Epistola". In 1815, sub in-riurirea directa a acestei satire a lui Fonvizin, Puskin — care era inca un baietandru — scria poemul satiric „Umbra lui Fonvizin", in care un numar de versuri parafrazeaza direct versurile din „Epistola". Intr-una din ultimele opere ale lui Puskin, in „Fata capitanului", se citeaza direct din „Epistola", pentru a caracteriza variatele functiuni ale Iui Savelici, valetul tinarului Griniov, al carui prototip este diadka Sumilov al lui Fonvizin. In sfirsit in asa-numitul „capitol omis" — din „Fata capitanului" — figureaza un alt servitor iobag al lui Qriniov, caruia Paskin i-a dat numele de Vanka — dupa numele graj-darului din „Epistola" lui Fonvizin — si in cuvintele caruia razbat accente de revolta. Acest servilor trece de partea lui Pugaciov.
Mai tirziu, Fonvizin a trecut de la poezia satirica la satira in proza, de tipul schitelor si scrisorilor care se publicau in revistele lui Novikov. Pro-pria-i revista satirica, „Prietenul oamenilor cinstiti sau Starodum", pe care o proiectase Fonvizin, trebuia sa cuprinda mai cu seama astfel de scrisori.
In afara de „scrisorile" traditionale, cu continut satiric, Fonvizin elaboreaza si noi forme de satira, remarcabile prin ingeniozitatea lor. Asa este, de pilda, „Gramatica generala de curte", pe care a intocmit-o in jurul anului 1783. Intr-o forma originala de intrebari si raspunsuri, sub pretextul explicarii termenilor gramaticali principali si al expunerii regulilor gramaticale — Fonvizin face o critica extrem de taioasa a curtii Ecaterinei a Il-a.
„Ce inseamna gramatica de curte ?" — spune prima intrebare. Acestei intrebari, ii urmeaza raspunsul: „Gramatica de curte este stiinta de a lingusi cu dibacie prin viu grai si in scris". — „Ce inseamna a lingusi cu dibacie ?" — „inseamna sa spui si sa scrii o astfel de minciuna, ineit sa fie placuta celor sus-pusi si folositoare lingusitorilui". — „Ce este minciuna de curte?" — „Ea este expresia unui suflet ticalos in fata unui suflet infumurat". Mai departe, se arata ca „sufletele ticaloase" se impart in sase genuri si se face o caracterizare precisa si caustica a fiecarui gen. La intrebarea „Ce este numarul", urmeaza raspunsul: „La curte, numarul inseamna un calcul: pentru cite ticalosii faci, atitea foloase tragi". La intrebarea „Ce diviziune a cuvintelor se poate observa la curte?" urmeaza raspunsul: „Cuvintele obisnuite se impart in monosilabice, bisilabice, tnsilabice si polisilabice. Monosilabice, cum sint: da, print, rob. Bisilabice, cum sint: tare, favor, demis. Trisilabice, ca: milostiv, darui, lingusi. In sfirsit, polisilabice, cum ar ii de pilda: „prealuminatul". La intrebarea „Din ce fel de fiinte este alcatuita de obicei curtea", se da raspunsul: „Cu-vintatoarc si necuvantatoare". — «Ce se intelege prin „cuvintatoare"» — «Prin „cuvantatoare" se inteleg persoanele sus-puse,.care — de cele mai multe ori — provoaca printr-un simplu sunet, printr-o singura deschidere a gurii, gestul de care au nevoie din partea necuvantatoarelor...»
Problema declinarii este lamurita astfel: „Declinarea la curte inseamna inclinarea celor tari spre ne- " rusinare, iar a celor slabi spre ticalosie. Dealtfel, multi boieri socotesc ca, fata de ei, toti ceilalti se afla la cazul acuzativ, iar bunavointa si protectia lor se obtin de obicei la cazul dativ, adica prin daruri".
Dupa cum se vede, „Gramatica generala de curte" este o mica capodopera satirica, un fel de succinta trecere in revista, satirica, a arogantei si samavolniciei sefilor si atotputernicilor, precum si a lingusirii si slugarniciei subalternilor.
In operele satirice ale lui Fonvizin, ies limpede la iveala doua trasaturi care ii caracterizeaza ca scriitor: darul de „a ride cu voiosie si totodata cu sarcasm"), uriasul talent de umorist si de satiric, si pe de alta parte exceptionalul spirit de observatie al unui artist realist care stie sa seziseze trasaturile caracteristice ale realitatii si sa-si redea impresiile cu o deosebita expresivitate artistica.
Fonvizin insusi povesteste ca avea darul „de a imita gesturile multor oameni si de a vorbi cu glasul lor... II inginam pe raposatul Sumarokov — pot spune — cu maiestrie si vorbeam nu numai cu glasul lui, dar si cu mintea lui, asa ineit el insusi n-ar fi putut rosti cu propriul lui glas alte cuvinte".
Aceasta era o calitate si a lui Fonvizin-artistul. Ea se manifesta admirabil inca in primele lui opere, ca „Epistola catre slugile mele". Dar aceasta insusire se dezvolta si se desavirseste in dramaturgia lui Fonvizin, in cele doua vestite comedii — „Bri-gadirul" si „Neispravitul".
Spectatorul rus a cunoscut comedia inca din timpul lui Petru I. In primul toatru public, organizat de catre Petru I, se reprezentau comedii traduse din alte limbi. inca de pe atunci, se bucurau de o mare popularitate asa-numitele intermedii — mici scene comice care se adresau publicului celui mai larg. Foarte primitive — atit din punct de vedere literar, cit si teatral — intermediile. uneori grosolane, dar pline de viata si de voiosie, erau patrunse de umor si de un spirit satiric popular. Ele se caracterizau de asemenea printr-o mare simplitate a limbii, apropiata de limba vie a poporului.
Comedia originala, in adevaratul sens al cuvintu-lui, a aparut in Rusia cu foarte putin timp inainte de inceputul activitatii literare a lui Fonvizin, cu mai putin de 20 de ani inaintea „Brigadirului".
Primele comedii ruse au fost trei piese de Sumarokov, scrise succesiv in anul 1750 si puse in scena tot atunci. Totusi, caracterul lor original era inca foarte relativ. Scrise dupa modele straine, comediile lui Sumarokov — desi aveau pretentia ca zugravesc viata rusa — erau foarte departe de realitatea concreta, fapt care n-a intirziat sa provoace o indreptatita nemultumire si reprosurile contemporanilor.
In 1760, dramaturgul V. I. Lukin a facut o aspra critica comediilor din prima perioada de creatie a lui Sumarokov. El isi invinuia predecesorul ca aceste comedii „au fost scrise intr-un chip nefericit, dupa scriitori straini, si introduse aproape cu de-a sila in limba noastra". Acest fapt se oglindea atit in nu mele neruse pe care Sumarokov le-a dat personajelor rusesti din comediile sale — in pofida celui mai elementar adevar al vietii — cit si in introducerea unor aspecte cu totul neobisnuite in viata ruseasca de toate zilele, preluate mecanic de la modelele strain-.1. Lukin insusi era de parere ca n ar fi sosit inca timpul pentru aparitia unei dramaturgii ruse cu totul originale. „Trebuie neaparat sa imprumutam" — declara el pe fata. Lukin cauta insa sa imprumute intr-un chip „fericit", inlaturind cu grija din piesele sale toate trasaturile straine de realitatea rusa. Aceasta prelucrare a originalelor straine era denumita de Lukin „adaptare la moravurile rusesti".
Aceasta era situatia in domeniul comediei rusesti, inaintea lui Fonvizin. Lukin era secretarul aceluiasi Elaghin, la care isi facea serviciul si tinarul Fonvizin. Raporturile personale dintre Fonvizin si Lukin erau foarte putin amicale, dar ideile lui Lukin asupra teatrului au fost la inceput impartasite si de Fonvizin. Mai mult inca, tocmai Fonvizin a fost cel dintii care, in 1764, s-a manifestat pe tarimul teatrului cu o piesa ..adaptata moravurilor ruse" — comedia in versuri „Korion". Spre deosebire de Lukin, Fonvizin nu s-a multumit cu aceasta. De la „adaptarea" originalelor straine la moravurile rusesti, el a trecut in scurt timp la crearea dramaturgiei nationale ruse, cu adevarat originale.
Aparitia piesei „Brigadirul" a marcat nu numai nasterea dramaturgiei originale a lui Fonvizin, dar si a dramaturgiei nationale ruse in general.
inca la inceputul piesei sale, scriitorul ne introduce in miezul vietii si al moravurilor mosierilor si functionarilor rusi. „Brigadirul" lui Fonvizin incepe prin ample indicatii scenice, care lamuresc foarte precis si concret regizorul:
Scena reprezinta o camera in stil rustic. „Briga-dirul", imbracat in surtuc, se plimba funrind. Fiul tai, in halat de casa si cu o tichie pe cap, bea ceai, fandosindu-se. Consilierul, imbracat intr-un kaza-kin ), rasfoieste un calendar. In partea opusa a scenei — o masuta cu un servici de ceai, iar linga masuta Consiliereasa, in toaleta de dimineata (o rochie de casa, lunga, si cu o scufa pe cap), toarna ceai in cesti, fandosindu-se. Ceva mai departe, sade doamna Brigadir, care impleteste un ciorap..." Mai mult inca, amanuntele vietii de toate zilele, detaliile costumelor, ale atitudinilor si gesturilor care sint indicate aici, ne dau deindata o idee limpede asupra personajelor piesei si le caracterizeaza exact.


Fiecare din personaje se dezvaluie si S? caracterizeaza cu deosebit relief, chiar de la primele cuvinte pe care le rosteste. Iata inceputul primei scene:
„CONSILIERUL (rasfoind caSendarul): Asadar, cu ajutorul lui dumnezeu, la douazeci si sase facem nunta, FIUL: Helas! ).
BRIGADIRUL : In ordine, draga vecine. Cu toate ca ne cunoastem de curind, nu m-a lasat inima sa nu ma opresc la dumneata Ia mosie cu nevasta si cu fecioru-meu, in drum de la Petersburg spre casa. Un consilier ca dumneata merita sa fie prietenul unui brigadir. Dealtfel, am si inceput sa ma port fata de dumneata asa, mai simplu, fata eticheta. CONSILIEREASA : Noua, domnul meu, nu ne plac fasoanele. Aici, la tara, noi nu tinem la "eticheta. D-NA BRIGADIR : Lasa, maica ! Ce sa mai umblam cu farafasticuri, cind dumnealui (arata spre Consilier) cu voia domnului, vrea sa-si dea lata — pe fata dumitale vitrega — dupa Ivanuska al nostru... Ca sa nu-L miniati pe dumnezeu, s-ai cuveni ca odata cu binecuvintarea parinteasca sa-i mai dati si ceva zestre. Da-lc incolo de farafasticuri !
CONSILIEREASA : Mare noroc pe capul Sofiei ! Se marita cu un om care a vazut Parisul. O, draga mea, stiu destul de bine ce inseamna sa traiesti alaturi de un sot care n-a fost la Paris. FIUL (asculta atent, apoi, scotindu-si tichia din cap): Va multumesc pentru consideratiune ! Marturisesc, madame, ca as fi1 preferat si eu sa am o sotie cu care sa pot vorbi numai frantuzeste. Convietuirea noastra ar fi fost mult mai fericita )".
Nu mai putin expresiv — pentru caracterizarea fiecarui personaj — este schimbul de replici care urmeaza aproape imediat dupa fragmentul pe care L-arn citat, si care se discuta despre ceea ce este folositor pentru un tinar sa citeasca. „Atita doar, ca trebuie sa te apuci de treaba, sa inveti mai multa carte !" se adreseaza Consilierul viitorului sau ginere, Ivanuska, fiul brigadirului.
„FIUL : Adica, ce fel de treaba ? Ce s:i invat BRIGADIRUL: Ce sa inveti? Regulamentul militar, de pilda...
CONSILIERUL : Trebuie sa cercetezi mai cu seama, codul si ucazurile ! Daca stii sa le dai de rost, cind ai s-ajungi judecator, draga ginere, sa ttii ca n-ai sa mori cersetor.
D-NA BRIGADIR : N-ar fi rau sa te mai uiti si prin socoteli ca sa nu te lasi pacalit de fel de fel de pungasi. N-are sa ti se intimple sa dai cinci copeici acolo unde ar trebui sa dai numai patru si o para.
CONSILIEREASA : Mai ales nu-ti impuia capul cu altceva decit cu romane galante... Nu merita sa te obosesti cu fel de fel de stiinte. N-ai idee cum te cultiva asemenea carti 1 Daca nu le citeam, riscam sa ramin toata viata o proasta. FIUL : Aveti dreptate, madame! Vous avez raison! ') Dealtfel, n-ani citit fn viata mea alfeeva, decit romane... De aceea am si ajuns asa cum ma vedeti !"
Personajele rupte din viata din comedia „Brigadirul" au zguduit literalmente pe contemporani, care pina atunci nu vazusera inca nimic asemanator pe scena ruseasca.
Despre blinda si prostuta sotie a Brigadirului, Akulina Timofeevna, care se teme grozav de brutalul ei barbat si admira din toata inima pe imbecilul ei fiu, insusi Fonvizin spunea ca acest personaj este zugravit dupa un „original" viu, o cunostinta a lui din Moscova. Tn acelasi timp hiba, autorul a stiut sa dea aci-stui personaj concret o semnificatie larga, generalizatoare. Astfel, Nikita Panin ii spunea cu admiratie autorului: „Vad... ca cunoasteti foarte bine moravurile noastre, deoarece d-na Brigadir a dumneavoastra e ruda noastra, a tuturora... Nimeni nu poate spune ca nu are o astfel de Akulina Timofeevna drept bunica, matusa sau alta rubedenie".
Sint tipice si celelalte personaje satirice a!e comediei. Asa este, de pilda, cosmopolitul Ivanuska
— fiu de nobil — care se ploconeste in fata a tot ce e strain, unul din „vitelusii" care — dupa expresia uneia dintre revistele satirice ale Iui Novikov
— dupa ce au stat in „tari straine", s-au intors de acolo „boi adevarati". Tipica este Consilierea,i, fandosita si risipitoare, care are grija numai de mode — un fel de echivalent feminin al lui Ivanuska — si care isi bate joc de fidelitatea conjugala, fiindu-i ciuda ca s-a nascut in Rusia, si nu la Paris. — Tipic este sotul ei — Consilierul dibaci si hot — care si-a strins „sumusoara", „prin puterea ucazurilor", si a demisionat indata dupa aparitia proclamatiei din 1762 impotriva mitei. Un bigot fatarnic, care serveste mereu citate din slinta scriptura. ,
Tipic este, in sfirsit, Brigadirul, soldatoi grosolan si ignorant, stramos literar direct al lui Skalozub din comedia lui Griboedov.
Veridicitatea si caracterul tipic al acestor personaje sint confirmate mai cu seama de faptul ca aproape toate tipurile au devenit in scurt timp populare, patrunzind temeinic in uzul revistelor satirice ale lui Novikov. Numeroase pasaje si expresii din „Brigadirul" au dobindit o larga ras-pindire, asemanatoare cu aceea a zicalelor populare. Dupa ce facuse primele lecturi ale comediei sale, Fonvizin a aflat ca „intregul Petersburg este plin de ea", iar ,,multe vorbe de spirit" din comedie sint „intrebuintate in conversatie"...
Lui Fonvizin i-au reusit mai putin insa, fiind mult mai palide, figurile eroilor pozitivi din „Brigadirul", Sofia si Dobroliubov. in general vorbind, ca piesa, comedia „Brigadirul" este inca s'aba in multe privinte. Ca sa folosim cuvintele lui Bielinski, piesa lui Fonvizin nu reprezinta deocamdata decit „rodul sfortarilor pe care le face satira ca sa devina comedie". Intriga ei este inca (lestul de primitiva. Piesa consta din dialoguri care se reduc in special la marturisiri reciproce de dragoste. Ceea ce am putea numi actiune, nu apare decit la sfirsitul piesei, cind — luindu-si nevasta si feciorul — brigadirul paraseste indignat mosia consilierului. Toate aceste cusururi sint insa compensate de figurile vii si tipice ale personajelor.
F. Engels arata ca intr-o opera literara realista, tipizarea in zugravirea caracterelor omenesti trebuie sa se imbine cu «individualizarea stricta: „fiecare (personaj — n. t.) este un tip, dar totodat-i si un anumit individ, un ..acesta" — cum se exprima batrinul Hegel...;i ) Fonvizin a situt cel dintii in Rusia sa zugraveasca astfel de tipuri in „Brigadirul" si, mai lit'ziu, in „Neispravitul". In aceasta consta insemnatatea exceptionala a creatiei lui Fonvizin pentru intreaga dezvoltare ulterioara a literaturii ruse.
Aparitia comediei „Brigadirul" a constituit un puternic impuls pentru dezvoltarea dramaturgiei ruse. „Comedia lui a fost pretuita pe buna dreptate de atitia oameni inteligenti si competenti, ineit nici Moliere, in Franta, n-a cunoscut si nici n-ar fi dorit o mai buna primire pentru comediile lui", — scria in 1770, despre „Brigadirul", N. I. Novikov, editorul revistei satirice „Pustomeli" („Palavragiul" — n.t.)- Dupa „Brigadirul", apar o serie intreaga de comedii ruse de moravuri si asa-numite „opere comice".
Puskin spunea despre Fonvizin ca este „rus din cap pina in picioare". „Ruseasca din cap pina-n picioare" este si comedia lui, „Brigadirul". Aceasta caracterizare corespunde, intr-o si mai mare masura, celeilalte piese a lui Fonvizin — celebra comedie „Neispravitul" — care reprezinta apogeul artistic al creatiei sale.
Comedia „Neispravitul" a fost scrisa dupa mai bine de zece ani de la data cind Fonvizin a terminat „Brigadirul". „Neispravitul" a fost reprezentat pentru intiia oara in 1782. Dar nici dupa terminarea lui, Fonvizin nu s-a putut desparti de personajele, pe care le crease: revista pe care o proiecta, urma sa poarte numele lui Starodum si sa cuprinda, in mare parte, corespondenta dintre acesta si celelalte personaje din „Neispravitul", corespondenta in care se dezvaluia felul cum sa desfasurat mai departe viata lor.
Una din principalele probleme care i-au framintat pe iluministii rusi din secolul al XVIII-lea, a fost problema educatiei, a fauririi unor noi generatii de oameni rusi instruiti, inaintati. tn creatia lui Fonvizin, problema educatiei tineretului ocupa de asemenea un loc insemnat. „Aceasta se intimpla din pricina educatiei" — declara Dobroliubov, personajul pozitiv din „Brigadirul". — „Din nefericire, n-am primit educatie" — se plinge Sorvantov, personaj din „Discutie la printesa Hal-dina", o alta opera satirica a lui Fonvizin. Aceeasi tema este tratata in ultima opera a lui Fonvizin — comedia neterminata „Alegerea preceptorului". Dar si mai concret, mai amplu si mai profund, aceasta tema este dezvoltata in „Neispravitul", unde educatia, sau — mai bine zis — lipsa unei educatii cit de cit normale a prostanacului Mitrofanuska, flacau in toata firea, sint infatisate intr-un puternic colorit satiric. Mitrofanuska nu este numai produsul unei educatii daunatoare. Fonvizin ne infatiseaza aceasta educatie insasi ca rezultatul organic al intregului fel de viata, al moravurilor si al vietii sociale — ale feudalilor „naraviti in rele", de tipul Prostakovilor si al Skotininilor.
Ivanuska din comedia „Brigadirul" n-a primit nici un fel de instructiune pina la plecarea lui in strainatate. „Uite, Ivanuska al nostru demult a implinit douazeci de ani — sa nu-i fie de deochi — si nici n-a auzit de gramatica" — spune Brigadirul despre fiul lui. Parintii il pun pe Mitrofanuska sa invete gramatica, dar incercarea nu da nici un rezultat, „Prin hrana sufleteasca, ei intelegeau numai minca-rea", povesteste Sorvantov despre parintii lui, in „Discutie la printesa Haldina". In „Neispravitul", tabloul unei astfel de educatii ne este infatisat prin personajele insesi. .„Vedem astazi urmarile nefaste ale unei educatii proaste" — spune Starodum in actul al cincilea, facind oarecum bilantul celor petrecute in fata spectatorilor.
Totodata tabloul pe care ni-L infatiseaza „Neispravitul'' este, prin continutul lui, mult mai amplu decit descrierea unei educatii daunatoare pur si simplu. Aici nu este vorba numai de faptul ca Mitrofanuska primeste o instructiune daunatoare, dar insusi mediul in care el creste il face sa fie asa cum este. Din frageda copilarie, Mitrofanuska vede in jur numai exemple proaste. Comedia se incheie cu cuvintele lui Starodum care, aratind spre Prostakova, spune: „Iata urmarile nefaste ale unei purtari lipsite de omenie!" Dintr-o piesa despre educatie, prima comedie satirica cu caracter social din Rusia se transforma intr-o piesa despre comportarea inumana a mosierilor feudali.
In comedia „Neispravitul" a lui Fonvizin, apare in toata amploarea lui tocmai acest tablou al neomeniei mosierilor salbatici, abrutizati si ignoranti.
Puterea inumana a mosieritei — ignoranta sta-pina de iobagi, rea fata de oamenii slabi si lipsiti de drepturi, cazuti sub odioasa ei putere — alcatuieste oarecum leit-motivul intregii piese.
Ca un fel de introducere se desfasoara prima scena a piesei, celebra scena dintre Prostakova si Triska, improvizatul ei croitor iobag, caruia i s-a dat sa coasa un caftan, pentru „coconul" boierului in virsta de 16 ani :
«D-NA PROSTAKOVA (catre Triska) : Ia vino incoace, vita incaltata ! Nu ti-am spus, ticalosule, sa faci caftanul mai larg'if ? Mai intii, copilul creste si apoi, chiar si asa, fara sa-L stringa caftanul, e destul de firav. Hai, vorbeste odata, nata-raule, sa aud, ce mai ai de spus ?
«TRISKA: Pai, sa vedeti, cucoana, eu am invatat meseria doar de unul singur. V-am spus de la inceput : „Va rog sa dati caftanul la un croitor... de meserie".
«D-NA PROSTAKOVA : Ce, parca trebuie sa fii nu-maidecit croitor, ca sa faci un caftan mai de doamnc-ajuta ? Auzi, ce judecata de dobitoc !
«TRISKA : Pai, croitorul a invatat meserie, cucoana ! Nu ca mine...
«D-NA PROSTAKOVA : Poftim, uite ca mai are nas sa se intinda si la vorba. Croitoria se invata unul de la altul, asta de la celalalt... Dor ia sa te intreb, ma rog, al dintii croitor de la cine a invatat, hai ? Vorbeste, dobitocule !
«TRISKA : Pai, al dintii, cred ca lucra mai prost decit mine».
Fizionomia salbaticei stapine de iobagi, care la tot pasul le spune „vite" oamenilor de sub puterea ei — ea insasi fiind aceea care a pierdut orice trasaturi omenesti — intreaga aceasta fizionomie se dezvaluie dintr-o data. In continuare personajul apare in toata goliciunea-i mirsava si dezgustatoare. Sa amintim numai amara ironie cu care Eremeevna, dadaca iobaga a lui Mitrofan — devotata cu trup si suflet baiatului pe care L-a crescut — vorbeste despre „favoarea" boiereasca de care se bucura pentru osteneala ei: „Cu citc cinci ruble pe an si cu cite cinci palme pe zi".
Sa amintim vestita replica a Prostakovai raspun-zind cind afla ca fata din casa, Palaska, s-a imbolnavit si zace in pat de dimineata: „Zace? Auzi, bestia, zace! Parca ar fi de vita nobila!"
„Ai auzit, frate, ce viata duc slugile pe-aici ?" — il intreaba unul dintre „profesorii" lui Mitrofanuska, Kuteikin — un seminarist cu studiile netermi-nafe — pe colegut sau, fostul soldat Tifirkin. „Ori-cit de veteran ai fi tu in razboaie, te apuca groaza de asemenea comandanti". — „Auzi vorba! Cum sa nu fi auzit — raspunde Tifirkin. — Pai am vazut cu ochii mei rapaieli de foc, citeva ore in sir, zilnic".
Despre acestea vorbeste Prostakova in persoana, care raspunde cu o naivitate cinica functionarului Pravdin, care auzise de brutalitatile ei si se hota-rise sa Ie puna capat. „Eu singura trebuie sa ma descurc in toate, taica" — se lauda ea. — „Din zori si pina-n noapte mi mi tace gura si miinile mele nu stiu ce-i hodina... Acu' ocarasc, acu' pleznesc! Numai asa se tine casa, taicutule!"
Si, intr-adevar, Prostakova este principala figura, personajul central al piesei, un fel de axa, in jurul careia se invirteste micul si dezgustatorul univers al familiei e. Atunci cind se prezinta rind pe rind bogatului unchi Starodum, rudele ei se recomanda pe buna dreptate : „Eu sint fratele surorii mele"... „Eu sint barbatul sotiei mele". „Iar cu sint baiatul mamei". Acest faimos joc de replici a dobindit in Rusia o larga raspindire, devenin'd proverbial, ca si numeroase alte expresii din „Neispravitul": „Nu mi-e de-nvatat, ci mi-e de-nsurat!"1 sau R





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite