y8r10rz
Ca sa creasca apele atingand varful mun¬telui,
Ca sa incolteasca iarba pe coline Si grauL in vale.
Ca pamantul si apele sa rodeasca mereu... lata ca zeii din cer si cei de pe pamant insotesc jiltul tau. Horus. indreptandu-se spre sala in care el va fi de indata proclamat domn si stapan al lor...
Sufletul tau se veseleste, o. Stapane al zeilor. Se desfata din plin:
Acum Egiptul si Tara Rosie gusta blanda dulceata a pacii."
Aceste randuri sunt extrase din Imnul de slava adresat lui Osiris. in Cartea mortilor. Se reia tema. repetata de mii de orL a apeL izvor de viata. care: dato¬rita inundatiei anuale, face sa rodeasca pamantul Egip¬tului si astfel Jarba poate incolti pe coline si graul, in vale/'
Egiptenii, popor cat se poate de religios, atribuiau aceste fenomene zeilor, reprezentanti ai fortelor naturii.
EGIPTUL, DAR AL NILULUI echii egipteni foloseau mai multe denu¬miri pentru tara lor. Cea mai frecventa este. fara indoiala, Kemet, care in¬seamna „pamantul negru,:: opus „pa¬mantului rosu." desertic (desheref). in textele egiptene mai figureaza termenii 'ia meri, avand sensul de „pamant iubit" si ta nutri, cu intelesul de „pamant al nater-ilor," adica pamant al zeilor.
Nu se stie prea bine de ce grecii foloseau, inca de pe timpul lui Homer, termenul de Aegyptos, din care noi am facut Egipt Anumiti autori afirma ca termenul provine, deformat, din Ha-Ka-Ptah, numele templului lui Ptah, din Memfis. Evreii din Biblie dadeau Egiptului numele de Misraim, care a dat Misr. in araba.
Entitatea politica a regatului egiptean este deseori specificata in textele egiptene: „Cele Doua Tari" sau „Cele Doua Teritorii". Faraonul, simbol al unitatii Egiptu¬lui, infaptuita la inceputul mileniului II! I.H.. este numit „rege al celor Doua Tari".

Regatul de Nord cuprindea delta, intinzandu-se in triunghi, de la orasul Memfis pana la tarmurile maloase ale Mediteranei. Simbolul lui era papirusul1': regele din Nord purta o coroana rosie si avea drept emblema al¬bina. Regatul de Sud reprezenta intreaga vale a Nilului, de la Memfis la hotarele cu Nubia2'; regele din Sud purta o coroana alba si avea drept simbol papura. Hieroglifa care reda „Cele Doua Tari" este o monograma care uneste papura cu papirusul.
Delta Nilului
Egiptul nu este decat o oaza intinsa, avand o lungime de 2000 km. El nu exista decat datorita Nilului, care-i ofera apa si malul roditor. Egiptul supravietuieste prin truda celor ce lucreaza pamantul si chibzuiesc dis¬tribuirea apei. Aceasta oaza sahariana, flancata de doua deserturi aride, insumeaza 35000 km2 de su¬prafata cultivabila — echivaland cu suprafata Belgiei — pe o intindere a carei lungime reprezinta, aproximativ, de doua ori Franta.
„Egiptul, dar al Nilului", scria celebrul istoric grec Herodot, in secolul V I.H. Datorita acestui mare calator, care a strabatut indelung tara faraonilor, dispunem de cateva documente pretioase, cu privire la civilizatia egipteana, chiar daca interpretarile sale sunt uneori in¬doielnice, iar Egiptul din vremea sa amintea de Regatul de Sus doar prin impunatoarele vestigii ale Marilor Pi¬ramide.
..De la tarmul marii pana la Heliopolis, Egiptul este intins, bine irigat si cu mal roditor1 scrie Herodot in notele sale.
La vreo 30 km in aval de Memfis, inainte de a patrunde in Delta, Nilul se ramifica in patru brate. Doua dintre ele se indreptau spre est; primul brat. canalul Ity. alimenta cu apa orasul Heliopolis, prins intre marginile desertului, inainte de a se varsa in lacul Timsah, unde misunau crocodilii, de unde provine numele sau egip¬tean, Mesh. Al doilea brat. cel mai rasaritean, „gura pelusiaca::, se despartea de bratul precedent, varsandu-se in Mediterana, la Pelusa1) (de unde si nu¬mele sau), ale carei ruine se afla, actualmente, la rasarit de canalul de Suez. La varsare, acest brat se numea Si-Hor(lacul lui Horus) si marca granita cu Palestina (nu mai exista acum).
Dintre celelalte doua brate ale Nilului, cele mai importante, unul se indrepta spre vest, trecand in apro¬piere de marele oras Sais: este „Nilul de vest" sau „gura canopica;:1), ce se varsa in mare la Rosette2': celalalt brat, scrie Herodot „curge in linie dreapta, de la partea de sus a Egiptului pana la varful deltei, pe care o im¬parte, la mijlocul ei, inainte de a se varsa in mare". Este „Nilul cel Mare::, care se varsa, pe vremea aceea in lacul Burlos, pe tarmul Mediteranei. inainte de Busiris se desprindea un brat — care este actualmente Nilul cel Mare — si se varsa in mare la Damiette31. Tarmurile care despart marea de delta, care fusese odinioara un golf de mare, astupat, cu timpul, de aluviuni, nu sunt prea primitoare. Egiptenii instalasera acolo cateva pos¬turi de straja, pentru a stavili navalirea piratilor prin gurile fluviului. Nici un oras important nu era situat pe tarmurile Mediteranei. Primul oras intalnit. Behedet, se afla la 25 km de tarmuri.
Orasele Egiptului de Jos
Orasele cele mai importante ale Egiptului de Jos au fost Buto, Busiris, Heliopolis. Sais si Tanis. • Buto, dupa numele zeitei Uto, se mai numea si Per-Uad-jet (locuinta lui Uadjet). in epoca predinastica era unul dintre orasele importante, mentionat de legendele referi¬toare la luptele dintre Seth si Osiris. Buto era capitala
1) de la Canope. oras antic din Egiptul de Jos. in delta Nilului.
2) oras situat pe bratul vestic al Nilului (in araba Rasid).
3) oras in Egipt, aproape de Mediterana. celei de-a XlX-a nome (provincie) a Egiptului de Jos.
• Busiris (Bus-Osiris). numit si Djadu (stalp al lui Osiris), capitala celei de-a IX-a nome din Egiptul de Jos, a fost cel mai vechi sanctuar al lui Osiris, zeul care a luat locul lui Andjh, reprezentat pe blazonul provinciei printr-un pastor al carui cap era impodobit cu doua pene si o panglica ce-i atarna pe spate.
• Heliopolis (Iun sau On, in egipteana), capitala celei de-a Xlll-a nome din Egiptul de Jos, era orasul Soarelui (Helios, in greaca), iar Ra, Zeul-Soare. era nefer-ul, zeul templului ce-i era consacrat. „Locuitorii orasului Heliopolis trec drept cei mai invatati dintre egipteni", scria Herodot. in orasul acesta a fost consti¬tuita, pentru intaia oara, o Eneada sacra (cei noua zei primordiali). i Sais sau Sait, orasul zeitei Neith, capitala celei de-a V-a nome a Egiptului de Jos, nu va capata o impor¬tanta efectiva decat mult mai tarziu, incepand cu di¬nastia a XX-a, culminand cu dinastia XXVI-a, cand Sais devine capitala tarii. O inscriptie, gravata pe peretii templului consacrat lui Neith, „fecioara cos¬mica", preciza: „Eu sunt ceea ce este, ceea ce va fi, ceea ce a fost. Nimeni nu a ridicat valul care ma acopera. Rodul pe care l-am plasmuit este soarele". i Tanis (Djanet, in egipteana), capitala celei de-a XlV-a nome din Egiptul de Jos, era consacrata cultului lui Seth. Pierre Montet a descoperit recent morminte in¬tacte, apartinand regilor din dinastiile a XXI-a si a XXI l-a. Marele Ramses al ll-lea, a carui familie era originara din acest oras, l-a inconjurat cu ziduri de aparare solide si l-a impodobit cu numeroase statui.
Egiptul de Sus
„Cand cresterea apelor Nilului ajunge la punctul culminant, Nilul nu acopera numai delta, el napadeste si o parte a teritoriului libian, uneori chiar arabic, apele sale revarsandu-se peste maluri cale de vreo doua zile". scria Herodot.
„Pornind de la Heliopolis inspre partea de sus a tarii, Egiptul se prezinta ca un teritoriu ingust, marginit de o parte de lantul muntos al Arabiei, de la mia¬zanoapte la miazazi; si, de cealalta parte, inspre Libia, de un munte de piatra acoperit de nisip, pe care s-au ridicat Piramidele. O campie desparte acesti munti, in locurile cu cea mai mica latime mi s-a parut ca masura cam doua sute de stadii1' si nimic mai mult, de la lantul muntos al Arabiei la cel al Libiei."
Egiptul de Sus se intinde pe aproximativ o mie de kilometri, de la Heliopolis la prima cataracta a Nilului. Aceasta campie fluviala, de o latime variabila, inglobeaza majoritatea „comorilor arheologice ale Egip¬tului antic, incluzand orasele Abydos, Thinis, Assuan. Heracleopolis, Hermopolis, Hierakonpolis, Memfis si
Teba".
Traditia situa mormantul lui Osiris la Abydos (Abdu. in egipteana), capitala celei de-a Vlll-a nome a Egiptului de Sus. Abydos a fost considerat din vremuri stravechi un oras sfant unde au fost ingropati primii regi egipteni, la inceputul mileniului III i.H. Oras al zeului
1) o stadie greaca echivala cu aproximativ 180 m. doua sute de stadii echivalau cu 36 km. funerar Khentamentiu („primul dintre Occidentali"), el a devenit, odata cu dinastia a Xl-a, orasul consacrat cultu¬lui lui Osiris, unde se celebrau, in fiecare an. marile ..mistere1' ale patimilor lui Osiris", cu ocazia sarbatorilor de Khoiak (sfarsitul lunii decembrie).
• Thinis sau This (Ten/, in egipteana), situat undeva pe malul drept al Nilului, in fata orasului Abydos (aceasta asezare nu a putut fi identificata), a fost prima capitala a faraonilor care au domnit in Egiptul unificat (dinas¬tiile thinite).
• Assuan (Sunu, in egipteana), la extremitatea sudica a Egiptului,situat pe Nil. aproape de prima cataracta si langa Abu (Elefantina), orasul elefantilor, animale care au disparut din Egipt inaintea perioadei istorice. Fortareata de la Elefantina apara granita de sud a Egiptului impotriva invaziilor nubiene.
• Heracleopolis, capitala celei de-a XX-a nome a Egip¬tului de Sus, in egipteana Kenem-nesut „orasul copi-lului-rege" (sau Hakheninsu sau Akhenas), situat la intrarea in depresiunea Fayum, care incepe la vest de Nil si perpendicular pe el. Capitala a Egiptului, pe vre¬mea dinastiilor a IX-a si a X-a, orasul si-a recapatat insemnatatea sub dinastia a XlX-a. Divinitatea sa tutelara era Heri-Chefet, iar numele grec Heracleopo¬lis se explica prin identificarea eroului grec Herakles (Hercule al romanilor) cu divinitatea egipteana a lunii. Konsu, preamarita in templul sau.
• Hermopolis, capitala celei de-a XV-a nome a Egiptului de Sus, este unul din orasele stravechi ale Egiptului.
1) ritual religios, in Grecia si Roma antica, la care participau doar cei initiati.
Numele sau egiptean Khmunu (orasul celor ,.Opt") aminteste de constituirea Ogdoadei, a grupului de opt zei primordiali, care va rivaliza cu Eneada, grupul celor noua zei primordiali, de la Heliopolis si Memfis. Divinitatea sa tutelara eraThot. i Hierakonpolis (Nekhon, in egipteana), capitala fe¬derativa a Egiptului in epoca predinastica, avea drept zeu tutelar soimul (de unde numele sau grec, de „oras al soimului"), care a fost identificat cu Horus. La foarte mare apropiere se afla orasul sfant al vulturului El Kab (Nekhbef) care a fost capitala faraonilor legendari, re-gele-Scorpion si regele Narmer. • Memfis, al carui nume egiptean Men Nefer inseamna „statornica este frumusetea", a fost unul dintre cele mai importante orase ale Egiptului antic, importanta sa datorandu-se, in primul rand, pozitiei sale geo¬grafice, punct de jonctiune a Egiptului de Jos cu Egip¬tul de Sus. Marele templu din Memfis (Ha-Ka-Ptah) era consacrat zeului Ptah. pe care preotii din Memfis l-au considerat zeul creator al Eneadei. in legenda lui Horus si Seth se spune: „S-au impacat, fratii acestia, nu se mai razboiesc. S-au unit intru Ha-Ka-Ptah, cumpana celor Doua Teritorii, in locul unde cele doua tari sunt in concordanta". Aproape de Memfis, ale carui pietre au fost folosite pentru construirea orasului Cairo, se afla vestitul platou de la Gizeh. unde regii dinastiei a Vl-a si-au inaltat Piramidele. • Teba a fost orasul cel mai mare, cel mai frumos, cel mai celebru al Egiptului antic, situat la 700 km. la sud, de Cairo. „Orasul cu o suta de porti" fusese alcatuit din alipirea unor targuri ca Opef-Suef (Karnak). Opet-lsud
(Luxor) Uaset si Uaset de vest pe malul apusean al Nilului. Oras al zeului Amon (No Amon sau Naut-Amon, in egipteana), Teba a fost capitala Egiptului, in epoca in care au domnit regii dinastiei a Xl-a pana la dinastia a XXII-a . Pe tarmul occidental, adapostite de lantul muntos libian, se afla mormintele marilor faraoni tebani, in vestita Vale a Regilor, parte a vastei necro¬pole tebane. Pustiita de asirieni, apoi de Rolemeu Latyr, Teba a fost distrusa de un cutremur in anul 27 d.H.
Nilul, apa vietii
„lat-o. apa vietii care se afla in cer, iat-o, apa vietii care este in pamant. Cerul se aprinde pentru tine, pamantul se infioara pentru tine, cand se naste zeul. Cele doua coline se despica, zeul se arata, zeul se re¬varsa in ea...':
Egiptenii au compus numeroase imnuri, cum este cel citat, extras din Textele Piramidelor, in cinstea Nilu¬lui, izvor de viata. Ei nu stiau de unde venea fluviul pe care-l credeau izvorat din oceanul originar, care duce cu sine pamantul (Nun). Ei dadeau mai multe nume Nilului, precum si diferitelor sale aspecte din cursul anului; vreo douazeci de termeni au fost retinuti pentru a desemna diferitele sale infatisari si fiecare noma preciza partea anumita a fluviului care o strabatea printr-un nume spe¬cific. Iteruinsemna „fluviul", luma, „marea::: Hapiera de¬numit in momentul inundatiei. Hapi era duhul Nilului. esenta sa dinamica; revarsarea era deci „aparitia lui Hapi".
Egiptenii nu cunosteau, asadar, izvoarele Nilului care-si are obarsia in lacul Victoria (Nilul Victoria). Strabate lacurile Kioga si Albert: denumit acum Nilul Alb, parcurge nord-vestul Ugandei, tot Sudanul, inainte de a patrunde in Egipt.
Regimul sau este cel al ploilor ecuatoriale care-l alimenteaza in tot cursul anului.
Cresterea apelor sale se datoreaza, pe de o parte, ploilor tropicale, pe de alta parte, musonilor1' si topirii zapezilor din muntii Abisiniei.
Putin inainte de Khartoum, Nilul primeste Nilul Al¬bastru, provenind din Etiopia, unde izvoraste din lacul Tana si care, in timpul cresterii apelor, rostogoleste namolul rosu, malul roditor al Egiptului.
Fluviul-zeu
Necunoscand mecanismele ploilor ecuatoriale si tropicale, care cad din belsug, din luna mai pana in sep¬tembrie, pe cursul superior al fluviului, egiptenii erau, fireste, uimiti de umflarea brusca a apelor, din luna iunie pana in octombrie, care dadea viata tarii lor, in mijlocul uscaciunii neiertatoare a verii si a prafului desertic. Ex¬presia ..Egiptul, dar al Nilului" era pe deplin justificata.
1) vant periodic stabil, caracteristic pentru partile sudice ale Asiei, care bate sase luni dinspre continent spre ocean (iarna) si sase luni dinspre ocean spre continent (vara).
Numai zeii puteau crea astfel de minuni, sa faca sa tasneasca apa din focul solar si sa rasara pamantul din apa. Aceasta constatare a calauzit, de altfel, religia egiptenilor,
„Hapi, parinte al zeilor..; hrana, aliment, mijloc de trai al Egiptului, care-l insufleteste pe fiecare cu /ca-ul sau (ingerul sau pazitor, constiinta sa vie), belsugul aflandu-se pe drumul sau, hrana, in mana sa, el. a carui sosire umple oamenii de bucurie. Tu esti Unicul, cel creat de sine insusi, fara ca sa i se cunoasca esenta. Dar, in zilele in care iti parasesti barlogul, fiecare este nespus de bucuros. Tu esti stapanul pestilor; tu ai cere¬ale din belsug...'1
„Venirea iui Hapi"
"Nilul Alb — scrie Pierre Montet intr-o carte remar¬cabila, Egiptul etern (Fayard, 1970) — umflat de ploile ecuatoriale, impreuna cu Nilul Albastru, caruia topirea zapezilor Etiopiei i-a marit debitul, ajung in acelasi timp la Khartoum, pravalind ramasitele, reziduurile, care timp de cateva zile, vor colora apele in verde. Cresterea apelor este perceptibila ia Assuan catre 8 iunie, la Cairo, de ia 17 la 20 iunie, si doua zile mai tarziu, in delta. Nilu¬lui Verde ii succeda Nilul Rosu Fluviul a umplut vechea sa albie si incepe sa se reverse peste campie. Valurile produse de umflarea apelor Nilului ating Memfisul in fie¬care an, la aceeasi data, pe 19 iulie, conform calendaru¬lui iulian, ceea ce corespunde cu actualul 15 iunie. Se intelege de ce a fost aleasa aceasta data drept prima zi a anului egiptean. Cu ea incepe primul dintre cele trei anotimpuri ale anticului Egipt, cel al inundatiei sau akhit, care dureaza patru luni. Trebuie subliniat faptul ca in pe¬rioada in care creste Nilul se produce un eveniment as¬tronomic remarcabil, pe care-l puteau observa si studia preotii-savanti ai faraonului care determinau calen¬darul. Steaua pe care Egiptenii o numeau Sopditsi pe care noi o numim Sirius apare la rasarit exact inainte de rasaritul soarelui dupa ce fusese acoperita multe luni de zile. Fireste, cele doua fenomene au fost asociate. Inundatia a fost atribuita lacrimilor lui Isis. Steaua Sop-dit. manifestarea acestei zeite, a devenit sfanta protec¬toare a anului. Prima zi a anului egiptean a fost determinata cu precizie de ziua in care aparea Sirius.
La cresterea apelor, Nilul are un voium neregulat. O crestere de saisprezece coti, adica aproximativ sase metri, reprezenta cifra ideala. Uneori inundatia capata proportiile unei catastrofe, inecand orase si sate, alteori este insuficienta si un mare numar de campuri raman neirigate. In ambele cazuri inseamna saracie, cateo¬data, foamete. Anii cu „vaci grase" sunt urmati de anii cu „vaci slabe':.
Cand inundatia intarzie si luna iunie, uscata si to¬rida, face sa crape pamantul si ucide vitele insetate, atunci vegetatia incepe sa fie parjolita si rugaciunile se inalta catre zeul Hapi. O mare neliniste cuprinde su¬flarea.
„Cand te imploram ca sa avem inundatia anuala, se aduna cei puternici si cei slabi. Fiecare om este che¬mat sa lucreze, dupa posibilitatile sale. Nimeni nu ramane in urma vecinului sau. Nimeni nu mai are dorinta de a se imbraca. Copiii marilor dregatori nu poarta podoabe si cantecele nu se mai aud noaptea" (Imn Nilului).
Inundatia: belsugul anului
Vara, in timpul inundatiei, Egiptul seamana cu o mare intinsa, in mijlocul careia rasar orase si sate, tem¬ple si palmieri, varful trestiilor si soselele pe diguri.
Nilul „prea sfant", „care are grija de tara" s-a raspandit in vale si a napadit campurile.
„Solul campiei a disparut, scrie filozoful Seneca. terenurile valurile sunt acoperite, targurile apar la su¬prafata apei ca niste insulite, in aceasta mare interioara nu exista alta cale de comunicatie, in afara barcii../'
„Este un spectacol demn de toata admiratia, felul in care se prezinta — anual, in mod regulat, pe un cer senin, fara vreun indiciu prevestitor, fara motiv vizibil, ca o putere supranaturala — apele unui mare fluviu, pana atunci limpezi si curate, schimbandu-si brusc culoarea, la vremea exacta a solstitiului de vara. transformandu-se, vazand cu ochii, intr-un fluviu de culoarea sangelui: in acelasi timp, apele se umfla si cresc treptat, pana la echinoctiul de toamna, pana cand acopera toata su¬prafata regiunii; apoi. intr-un interval de asemenea bine precizat, ele descresc, se retrag incetul cu incetul si re¬intra in matca lor, pe vremea cand alte fluvii incep sa se reverse."
Aceste ape ale verii, purtand din belsug malul rodi¬tor, aduc prosperitatea in Egipt. Datorita lor, de-a lungul anului, apar toate roadele bune ale pamantului: flori, fructe, legume si cereale.
Graul este semanat in noiembrie, cand apele Nilu¬lui se retrag treptat dupa inundatie, lasand pamantul gras si umed. numai bun pentru a fi arat. Al doilea ano¬timp, al revarsarii, per/f, este cel al infloririi narciselor si violetelor. Se culeg, dupa aceea, curmalele si fructele sebestierului1' (cordia).
in decembrie, arborii nu mai au frunze, asa cum se intampla in mod obisnuit in toate tarile din emisfera nor¬dica, dar plantele, cerealele, florile rasar peste tot. in timpul iernii europene, Egiptul se bucura de o clima primavaratica, fapt de care s-au minunat nespus grecii.
Egiptul este mereu verde
in ianuarie se seamana seminte, cum sunt bobul sau inul. Gradinile sunt inmiresmate: florile portocalului si ale rodiului raspandesc un miros placut, in Egiptul de Sus, spicele de grau se coc.
in Egiptul de Jos, se recolteaza trestia de zahar, lucerna si siminichia2* (sena).
1) arbore care creste in Egipt, din fructele caruia se pregateste un ceai.
2) arbust mic. din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale caror frunze si fructe uscate se intrebuinteaza ca purgativ si ca diuretic (Cassia).
In februarie, Egiptul este mereu verde. Se seama¬na orezul in timp ce se recolteaza orzul. Pentru tarani nu exista zi de repaus, in gradinile de zarzavat au crescut castravetii si varza.
in curand se face primavara, al treilea — si ultimul — anotimp, al recoltelor sau chemu. Dupa primul se¬ceris, arbustii infloresc pretutindeni.
Luna aprilie este luna trandafirilor urcatori, prezenti in gradinile egiptenilor, atat la cei bogati, cat si la cei saraci.
Urmeaza semanatul graului de vara. Lucerna se coseste din nou. in mai se culege graul de iarna. Sal¬camul si henne1' infloresc. Fructele timpurii se culeg si ele: smochinele, cei dintai struguri, curmalele, roscovele.
in luna iunie este randul Egiptului de Sus sa recolteze trestia de zahar. Cand revine anotimpul inundatiei, luna iulie inseamna plantatul orezului, cule¬sul inului si al bumbacului, in august se coseste lucerna a treia oara. Iasomia, de-a lungul drumurilor sau in gradini, nuferii pe intinderile de apa raspandesc parfu¬mul lor, aruncand o pata de culoare aiba pe verdele peisajului.
Palmierii si umbrarele vitei de vie dau din belsug fructe coapte. Se culeg portocalele, lamaile, maslinele, orezul, catina. Vine iuna septembrie si, curand, dupa culesul viilor si semanat reincepe un ciclu de douasprezece luni.
Apar satele
Taranul are nevoie permanent de apa, in tot cursul anului; pentru aceasta trebuie sa construiasca diguri, sa sape canale de irigatie si sa le intretina cu grija. Se rela¬teaza ca s-a dat o pedeapsa aspra unui om care a ne¬glijat consolidarea digului sau si care, din vina sa. a lasat apa sa acopere campul vecinilor sai.
Aceasta cerinta de a stapani inundatia, de a drena canale, de a construi diguri, de a apara satele a determi¬nat caracterul sedentar — pe care l-au dobandit curand — al triburilor nomade din epoca preistorica egipteana. Pe aceste meleaguri oamenii au fost obligati, de nevoie, sa se stabileasca, grupandu-se laolalta in sate.
1) specie de arbust din Orientul Mijlociu, ale carui frunze dau o vopsea galbena sau rosie.
DESCOPERIREA ncepand cu Herodot numerosi calatori au strabatut Egiptul —- greci, romani si arabi, europeni — iar relatarile lor au confirmat atractia pe care au exercitat-o asupra lor far-mecele orientului si misterele lui tul¬buratoare.
Primii calatori europeni
.Trebuie sa aveti de stiinta ca zisele depozite se numesc «depozite faraonice». Si au fost durate din porunca Mariei Sale Faraonul. Ia o vreme cand losif. Fiul lui lacob, era guvernatorul intregului regat al Egiptului, cu vrerea regelui aceluia..." lata cum isi explica existenta Piramidelor, Ogier VIII, care plecase din provincia sa natala, Champagne, in pelerinaj spre locurile sfinte, si poposise catva timp in Egipt, in luna noiembrie a anului 1395.
Alte date si documente:
in 1646, John Greaves publica la Oxford Pyrami-dographia.
In 1681, Bossuet mentiona in Discours sur l'His toire universelle:
..Egiptul nu mai vazuse alte edificii grandioase in afara turnului Babei, cand a faurit piramidele, care, dato¬rita formei si proportiilor armonioase, se impun in toata splendoarea lor, infruntand Timpul si barbarii. Bunul gust al egiptenilor i-a indemnat inca de pe atunci sa pretuiasca trainicia si simetria pura."
in 1735 aparea Description de l'Egypte a fostului consul general in Egipt (1692-1708), Benoit de Maillet. In 1737, un danez, Frederic Louis Norden publica Voyage d'Egypte et de Nubie.
Claude-Etienne Savary a intreprins o calatorie in Egipt in 1777 si a adresat fratelui regelui Frantei, o suita de scrisori pline de savoare, Lettres sur l'Egypte, editate la Paris in 1785; Savary noteaza, in afara monumen¬telor si. evident, a piramidelor viata de fiecare zi din vre¬mea aceea, surprinzand, intre altele, frumusetea fetelor cu pielea oachesa, cu fata arsa de soare, care se scaldau in Nil.
Volney, care a vizitat Egiptul si Siria, intre 1783 si 1785, a scris cateva randuri, mult prea aspre si nedrepte, pe care egiptologia actuala le contesta in intregime:
„Lumea e indignata de extravaganta despotilor care au dispus executarea acestor lucrari barbare; sen¬timentul acesta se iveste adesea cand se cerceteaza cu luare aminte monumentele Egiptului: tot labirintul acela, templele, piramidele cu structura lor masiva, atesta mai putin geniul unui popor bogat si iubitor al artelor cat ser¬vitutea unei natiuni hartuite de capriciul stapanilor sai".
Toate aceste marturii, culese la intamplare din lite¬ratura egiptologica foarte vasta, ne pregatesc pentru marea descoperire franceza din 1798, care urma sa faca larg cunoscut Egiptul modern: expeditia lui Napo¬leon Bonaparte in Egipt.
Bonaparte, egipteanul
„Parisul ma apasa ca o manta de plumb! Numai in Orient, unde traiesc sase sute de milioane de oameni, numai acolo se pot intemeia imperii vaste si realiza mari revolutii!"
Asa gandea Napoleon Bonaparte, revenind din glorioasa campanie din Italia. Viitorul imparat al francezilor vroia sa paseasca pe urmele lui Alexandru cel Mare. In afara Egiptului, el viza India cea fantastica si se gandea la posibilitatea de a substitui influentei engleze —- preponderenta in Orient — influenta franceza.
O flota importanta, o adevarata armada, condusa de un general de 29 ani, se pregatea de drum. Cu aprobarea Directoratului, parasind portul Toulon in 19 mai 1798: 328 vase, 38000 oameni, 175 oameni de stiinta si artisti.
in al Vl-lea an al calendarului republican, pe 13 messidor (1 iulie 1798). in zorii zilei, s-a auzit strigatul omului de paza, aflat la postul de observatie, pe gabie:
— Pamant!
Se zarea tarmul Egiptului — fir galben ingust, strajuind albastrul intens al marii. Bonaparte debarca pe 2 iulie. Dupa un mars istovitor prin desertul arid, soldatii francezi gusta in sfarsit racoarea apelor Nilului. Pe 21 iulie, in vestita batalie a Piramidelor, ei au luptat im¬potriva celor 6000 de mameluci si 20000 de arabi; ziua aceea a fost insemnata de cuvintele istorice rostite de tanarul general:
— Soldati, de pe varful acestor Piramide, pa¬truzeci de secole va privesc cu admiratie!
Bonaparte a sosit la Cairo pe 24 iulie si s-a instalat in palatul lui Elfi Bey. Dar pe 1 august, amiralul Nelson si flota engleza de pe Mediterana. care-i urmarea de luni de zile, au localizat flota franceza si au nimicit-o, in largul marii, in vecinatatea coastei de la Abukir. Bonaparte era acum prizonierul cuceririi sale. El a fost constrans sa ramana un an in Egipt, carmuind tara, razboindu-se cu armatele turce pana in Siria. Alarmat, datorita bunavointei englezilor, de stirile sosite din Franta, tul¬burat de situatia din Europa, el hotaraste sa se inapoieze. El isi lasa armata si se imbarca noaptea, pe 5 fructidor1' al anului VII (22 august 1799) la bordul
1) a douasprezecea luna a calendarului republican (18-19 august — 17,18 septembrie) fregatei Muiron, insotit de cativa oameni credinciosi.
Expeditia franceza pe tarmurile Nilului s-a soldat cu un esec: armata este nevoita sa se predea englezilor, in iunie 1801. in schimb, uriasul succes pe care-l doban¬desc francezii pe plan stiintific si arheologic compen¬seaza din plin infrangerea militara.
in august 1798, Bonaparte intemeiaza la Cairo In¬stitut d'Egypte — un inalt for de cercetari stiintifice, care intruneste savantii Monge, Fourier, Berthollet, si de¬senatorii Denon si Redoute. poetul Parseval, si altii. Rezultatele primelor lucrari au fost publicate in Decade egyptienne, organ creat de un tipograf din Valencia, cetateanul Aurel, care participase, ca voluntar, la expeditie.
Canalul de Suez al faraonilor
intr-o zi, inginerul Lepere i-a vorbit iui Bonaparte despre canalul de Suez, construit de faraoni pentru a stabili o comunicatie intre marea Rosie si Mediterana. inceput de Sesostris, continuat de succesorii sai, ca¬nalul pornea de la limba de pamant egipteana care inainta in marea Rosie si, in loc sa se indrepte direct spre nord si Mediterana, ca actualul canal, el o lua in¬spre vest. intalnind un brat al Nilului.
in ciuda lucrarilor de dragare, duse la bun sfarsit de imparatul roman Traian si dupa cucerirea araba, ca¬nalul se innisipase incetul cu incetul.
in 24 decembrie 1798. Bonaparte a plecat la
Ra purtat de vaca cereasca Zeul Hapi Mormantul lui Ramses al IV-lea (Teba, Valea Regilor)
Suez, insotit de Monge, Berthollet, Lepere, Venture si Costaz. Generalul Caffarelli si un pluton din regimentul 7 de husari formau escorta. Ajungand la Suez. in fata marii Rosii, generalul Bonaparte planuieste sa recon¬struiasca acest canal, legand indepartata Indie si China cu Mediterana.
in cursul acestei expeditii, pe 28 decembrie, Bona¬parte pleaca, impreuna cu Venture si doi arabi la „iz¬voarele lui Moise", locul unde se gasea apa, unde venisera evreii sa-si potoleasca setea, dupa trecerea anevoioasa a marii Rosii. La inapoiere, in micul golf plat, pe care il parcursesera cu piciorul, cei patru oameni au fost pe punctul de a fi luati de fluxul navalnic al mareei, destul de puternica pe aceste tarmuri joase. Revenind la tabara de baza, Bonaparte l-a ironizat in mod fin pe cetateanul Berthollet. un sceptic care nu credea catusi de putin in „povestile Bibliei".
„Daca ai fi fost in locul meu, in mijlocul vadului, ai fi inteles cum au putut evreii sa treaca marea Rosie cu pi¬ciorul, si sa-ti explici de ce armata faraonului a disparut, acoperita de valuri'', i-ar fi spus atunci Bonaparte.
Piatra de la Rosette
in 15 iulie 1799 circula un zvon in Cairo: o descope¬rire ciudata se semnalase in mica localitate Rosette, si¬tuata la gura Nilului occidental, pe coasta Mediteranei. Lucratorii de la terasamente, care lucrau la constructia unui mic fort, gasisera un fragment de bazalt negru, lung de un metru si lat de aproximativ 70 centimetri, pe care il inmanasera capitanului Bouchard. un ofiter de geniu de 27 ani.
Savantii convocati la Institut in 19 iulie au ascultat declaratia urmatoare:
„Cetateanul Lancret, membru al Institutului, aduce la cunostinta ca cetateanul Bouchard. ofiter de geniu, a descoperit in orasul Rosette niste inscriptii, a caror stu¬diere poate fi deosebit de interesanta. Piatra neagra pe care sunt gravate inscriptiile este impartita in trei benzi orizontale: cea mai de jos prezinta mai multe randuri cu litere grecesti, care au fost gravate pe timpul domniei lui Rolemeu Filopator; a doua inscriptie este scrisa cu ca¬ractere de litera necunoscute, iar a treia, cu caractere hieroglifice."
Limba necunoscuta era demotica, vorbita in Egipt in epoca greco-romana. Un preot de origine greaca, membru al expeditiei franceze, Raphael de Monachis, a descoperit, in primele copii ale textelor inscrise pe „piatra" numele lui Zeus si Rolemeu. El a descifrat stela pe care era mentionat un decret dat in 196 i.H., de catre preotii egipteni, in cinstea lui Rolemeu V Epifan.
Mandrie a savantilor f rancezi din Egipt, piatra de la Rosette a fost luata de englezi, o data cu capitularea din vara anului 1801. Ea figureaza actualmente la British Museum, fiind una din piesele cele mai valoroase. Franta poseda doar un mare numar de mulaje.
Le Courrier de l'Egypte. ziarul corpului expedi-tionar, relateaza descoperirea, in numarul din 29 fructi-dor, anul VII (15 septembrie 1799), anuntand ca in curand ea va fi folosita la citirea hieroglifelor. Cu tot acest anunt promitator, vor trece inca douazeci si cinci de ani pana cand Champollion va fi in masura sa descifreze scrierea vechilor egipteni. Se povesteste ca printr-o coin¬cidenta neobisnuita, articolul din Courrier de l'Egypte a fost citit si in casa parinteasca a lui Champollion.
Prima investigatie importanta asupra Egiptului antic
in Egipt, savantii francezi studiaza, cerceteaza, masoara Piramidele, exploreaza templele, fac schite, acumuland obiecte si statui, tezaurizand bunuri de pret, de care vor beneficia... englezii.
Dintre savantii francezi se cuvine sa retinem doua nume: Edmee-Francois Jomard si Dominique Vivant Denon.
Tanarul politehnician Jomard, de 21 ani, preia, in noiembrie 1798, conducerea echipei careia i se in¬credintase cercetarea orasului Memfis si studierea Pi¬ramidelor sale. El a ramas pana la capat alaturi de corpul expeditionar francez si a studiat indelung marile Piramide. Cifrele descoperite l-au fascinat si a adoptat, implicit, interpretarile fanteziste. Nu a fost, de altfel, sin¬gurul care s-a angajat pe aceasta cale riscanta.
Denon, conservator-director al unei colectii de pietre antice, sub domnia lui Ludovic al XV-lea, autor de desene si de romane usoare, de un erotism rafinat, i-a solicitat iui Bonaparte aprobarea de a participa la ex¬peditia din Egipt. El s-a inapoiat impreuna cu tanarul general in august 1799 si l-a urmat pe Napoleon pe toate campurile de lupta din Europa, adunand cu grija sau luand prada, ici si colo: obiecte de arta care au sporit colectiile franceze, imbogatindu-le.
El a facut parte din expeditia din Egiptul de Sus a generalului Desaix. in nelipsitul sau carnet de schite, el a desenat zilnic temple, sate. peisaje, chiar scurte incaierari cu mamelucii lui Murad Bey si a copiat nenumarate inscriptii hieroglifice. Colectia sa de desene avea sa constituie baza documentara a descrierii Egip¬tului (Description de l'Egypte). in 1802 el publica, la Paris, o lucrare consacrata calatoriei intreprinse in Egip¬tul de Sus si Egiptul de Jos.
Lucrarile savantilor francezi, aflati pe tarmurile Ni¬lului, au folosit la intocmirea unei monumentale descrieri a Egiptului sau „Culegere de observatii si de cercetari facute in Egipt, in cursul expeditiei armatei franceze". Prima editie, publicata la Paris din dispozitia imparatului Napoleon l, a aparut intre 1809 si 1828. Ea cuprindea zece volume de texte in-folio si douasprezece volume de planse. Fourier scrisese prefata; Berthollet coor¬donase elaborarea lucrarii; Conte i-a urmat, preluand misiunea, apoi au succedat Lancret si Jomard.
Dar Egiptul din descrierea lui Jomard nu era con¬vingator. Nenumaratele texte culese ramaneau mute, nedescifrate. Talmacirea hieroglifelor, aceasta mica revolutie, o datoram lui Jean-Francois Champollion, nascut in 1790, cu opt ani inainte de expeditia in Egipt.
EGIPTUL VORBESTE oate incercarile de a patrunde tainele hi¬eroglifelor, pe care Vivant Denon le copi¬ase cu multa atentie, se dovedisera zadarnice. Descifrarea scrierii vechilor egipteni necesita material adecvat — piatra de la Rosette apoi obeliscul de la Philae s-au descoperit la momentul oportun — dar in mod special impunea participarea unui creier receptiv, cu minte agera si competenta lingvistica aproape enci¬clopedica. Tanarul Champollion intrunea toate insusirile cerute.
„Voi citi hieroglifele" a spus baiatul
Joseph Fourier, marele matematician si fizician, membru al expeditiei franceze in Egipt, a indeplinit suc¬cesiv functiile de secretar, la Institutul din Cairo, reprezentant al Frantei pe langa guvernul egiptean, ministru al Justitiei, apoi prefect al departamentului Isere. La Grenoble, in cursul unei inspectii scolare el re¬marca un elev, caruia ii arata curand colectia sa, adusa din Egipt. Fascinat de hieroglife, baiatul a intrebat: „Se pot citi toate astea?" Fourier i-a marturisit ca nu. Atunci baiatul declara cu toata seriozitatea:
— Am sa le citesc eu, peste cativa ani, cand voi fi mare!
Si, in adevar, Jean-Francois Champollion. nascut in 23 decembrie 1790, la Figeac, in Guyenne1*, a fost cel dintai care a deslusit scrierea vechilor egipteni.
in liceu, numai Egiptul si limbile orientale ii starnesc interesul. Stapanind cu rara maiestrie latina si greaca, el incepe, la doisprezece ani, sa studieze ebraica, apoi caldeeana, siriana, etiopiana, araba si copta, insufletit de dorinta de a descoperi raporturi intre egipteana veche si chineza veche, el se initiaza si in acest domeniu. EJ studiaza, de asemenea, texte per¬sane vechi, in zend, pahlavi si parsi. La saisprezece ani el reia ideea conform careia limba copta nu reprezinta decat o forma tarzie a limbii vorbite in vechiul Egipt, pe care o regasim, ca atare, in scrierea hieroglifica.
Champollion contureaza prima harta a imperiului faraonilor. La 1 septembrie 1807. el citeste, la academia din Grenoble, introducerea lucrarii sale consacrate Egiptului sub domnia faraonilor. Asistenta este cucerita de eruditia sa si il alege, in unanimitate, membru al aca¬demiei.
„Daca academia va primeste printre membrii sai, desi sunteti atat de tanar, este datorita roadelor activitatii dumneavoastra. Dar ea conteaza mai mult pe ceea ce sunteti in masura sa indepliniti. Ea este convinsa ca ii veti indreptati sperantele si ca va veti aminti, atunci cand lucrarile dumneavoastra va vor aduce celebritatea, ca ea a fost prima care v-a incurajat", a spus presedintele, entuziasmat.
La saptesprezece ani, Champollion este ia Paris, unde asista la cursurile de la College de France si de la Scoala de limbi orientale. Studiaza foarte mult la Bi¬blioteca nationala, aplecat asupra manuscriselor, lu¬crand la intocmirea unui dictionar al limbii copte. Ajunge la o cunoastere desavarsita a acestei limbi, incat pana si insemnarile personale sunt scrise in copta! „Vorbesc cu mine in copta:;, noteaza Champollion.
Victorie asupra hieroglifelor
Descifrarea hieroglifelor nu constituia unicul tel al vietii acestui „impatimit de Egipf; el era si un politician infocat, prins in valtoarea epocii sale.
Republican convins, urandu-i pe Burboni, el scriesatire si impotriva lui Napoleon, pe care nu-l vede cu ochi buni.
in 1815, imparatul francezilor, la intoarcerea sa din insula Elba, s-a prezentat in fata orasului Grenoble. l s-au deschis larg portile orasului, lumea l-a aclamat, s-a strigat: „Traiasca Napoleon!" Primarul orasului a fost so¬licitat sa-l prezinte pe Champollion imparatului.
Acel Bonaparte, care ravnise candva sa cuce¬reasca Egiptul, este fascinat de tanarul savant si sta de vorba cu el cateva ceasuri, imparatul exilat, care porneste din nou sa supuna Europa — pentru 100 de zile — este tulburat de convorbirea cu Champollion: i-a evocat desertul, piramidele tineretii sale, Egiptul, aceasta tara mareata pe care dorise sa o ofere Frantei. El promite tanarului profesor tot sprijinul sau, in vederea tiparirii lucrarilor sale la Paris, si intr-o clipa de exaltare, imparatul hotaraste sa acorde limbii copte statutul de limba oficiala a Egiptului, in momentul in care autori¬tatea franceza va fi restabilita acolo.
in ciuda convingerilor sale politice, Champollion este captivat de invingatorul Piramidelor si il urmeaza la Paris.
Caderea definitiva a lui Napoleon atrage dupa sine retragerea lui Champollion la Figeac; el profita de acest ragaz, consacrandu-se studiului hieroglifelor, in sfarsit, in 1822, a sosit clipa victoriei depline. Pe 17 sep¬tembrie, el citeste in public Scrisoarea adresata domnu¬lui Dacier, secretar pe viata al Academiei de inscriptii, in care el dezvaluie cheia enigmei: hieroglifele nu repre¬zentau nici simboluri, nici litere; ele erau semne care aminteau sunete.
Foarte curand, el descifreaza, cu dovezi justificative, saptezeci si noua de nume regale. Alcatuieste primul ta¬bel alfabetic, apoi elaboreaza o gramatica, in 1824. Champollion publica o lucrare rezumativa despre siste¬mul scrierii hieroglifice. Cutreiera Europa, in cautarea textelor egiptene si a inscriptiilor. Citeste tot, intelege tot. in 1826 este numit conservator al sectiei de antichitati egiptene, la Luvru, in decursul unui an el redacteaza catalogul acestui nou departament.
Pasind pe urmele faraonilor
Din iulie 1828 pana in decembrie 1829 — face ex¬peditia in Egipt... incununarea stradaniilor sale... visul lui de totdeauna, realizat, in sfarsit, cand paseste pe pamantul faraonilor...
El paraseste portul Toulon, conducand o echipa formata din cativa francezi si toscani: naturalisti. de¬senatori, pictori si medici.
„Am ajuns in 18 august pe teritoriul Egiptului, dupa care tanjeam de mult. Pana acum aceasta tara m-a tratat ca o mama afectuoasa si voi avea grija sa-mi pastrez sanatatea si energia cu care am venit".
El cerceteaza toate siturile, incepand cu delta si sfarsind cu a doua cataracta, copiaza tot ce vede, roaga sa i se deseneze tot ce descopera. Indigenii, cu care discuta in limba lor, dau navala sa-l vada, pe cel care „stie sa citeasca scrisul pietrelor stravechi".
Este o expeditie fascinanta. Champollion cunoas¬te, chiar inainte de a le fi vazut, toate pietrele, toate monumentele, atat de mult citise despre ele — povestiri, descrieri — atat de mult studiase desenele lui Denon din marea Descriere, in urma expeditiei din 1798.
El isi aminteste ca pe 25 mai 1799 soldatii gene¬ralului Desaixse oprisera la Denderah, in fata unuia din¬tre cele mai mari si mai frumoase temple egiptene. Se povestea ca generalul, subjugat de maretia acestui im¬periu disparut, a uitat ca avea datoria sa-i urmareasca pe mameluci, iar Vivant Denon, cu creionul si carnetul de schite, era coplesit de sobra frumusete a acestor ru¬ine, dorind sa cuprinda si sa exprime cat mai bine splen¬doarea lor.
Champollion ajunge noaptea, la Denderah. De¬barca imediat st porneste, cu membrii expeditiei, in cautarea templului. Unul din savantii care-l insoteau de¬scrie acest moment:
„Intram, la intamplare intr-un boschet de palmieri, luminati de luna. Un spectacol feeric! Apoi ne infundam in ierburi inalte, in tufisuri si maracini. Sa ne intoarcem? Nu, nu vrem asta. Sa inaintam, dar cum? Nu stim dru¬mul,."
Mica trupa marsaluieste inca vreo doua ore.
„lata, in sfarsit, templul, scaldat de lumina: suntem cuprinsi de o admiratie netarmurita,."
Pe drum, cantaseram ca sa ne treaca nerab¬darea, dar acum, in fata acestor Propilee, peste care se revarsa o lumina cereasca, ce emotie ne-a coplesit deo¬data! O tacere absoluta stapaneste locul: dincolo de galeria sustinuta de coloane imense, umbre grele creeaza o vraja supranaturala — afara clarul de luna este orbitor: contrast straniu si fermecator..
„in incinta, aprindem focul cu ierburi uscate. Noi incantari, o noua explozie de entuziasm; suntem cuprinsi de delir. Parca am avea febra, suntem ca ne¬buni. Cadem in extaz.. Porticul de la Denderah, situl magic, vrajit, devenise o realitate".
Acest monument remarcabil data din epoca Egip¬tului de Jos si nu fusese terminat decat sub imperiul ro¬man. Champollion constata imediat ca.
„Fara a avea intentia de a jigni comisia, scrie el, basoreliefurile de la Denderah sunt groaznice: nici nu se putea altfel: ele apartin unei epoci decadente. Sculptura devenise deja o arta decadenta, in timp ce arhitectura (mai stabila, fiind supusa unor reguli mai stricte) ramasese demna de zeii Egiptului si de admiratia pos¬teritatii".
Prima catedra de egiptologie
Jean-Frangois Champollion a realizat, in urma acestei calatorii fantastice, lucrari deosebit de valo¬roase, si anume: „Scrisori scrise din Egipt si Nubia", "Monumente ale Egiptului si ale Nubiei" in patru volume, manuscrisul „Notelor descriptive", care vor fi publicate postum, ca si „Gramatica egipteana", si „Dictionarul egiptean".
in Franta il asteptau onorurile oficiale: este numit membru ai Academiei de inscriptii pe 7 mai 1830, apoi profesor la College de France, pe 12 martie 1831, unde i s-a creat anume o catedra de egiptologie. Din nefericire, sufera un atac de apoplexie de Craciun, in 1831: moare in 4 martie 1832, inainte de a fi avut ragazul necesar pentru a-si desavarsi opera.
Champollion avusese o sanatate subreda toata viata; calatoria in Egipt il epuizase. De multe ori fusese ridicat, lesinat, de pe mormintele din Valea Regilor, unde vroia sa lucreze singur, pentru „a asculta glasul stramosilor. Cu toate acestea, era preocupat de sanatatea colaboratorilor sai, carora le purta de grija:
„Cand lumea va sti ca trupul le este permanent acoperit de o sudoare abundenta, care le curge in ochi si cade pe hartia uda deja, din cauza umiditatii calde a acestei atmosfere care fierbe ca o autoclava, va admira, fara indoiala, curajul tinerilor acestora care infrunta vapaia trei sau patru ore pe zi, lasand lucrul numai cand sunt istoviti, la capatul puterilor, si picioarele nu-i mai tin", spune Champollion.
Problema descifrarii
Pana la Champollion, calatorii contemplasera, deci. fara a le intelege, misterioasele hieroglife care acopereau obiectele si monumentele egiptene, scriitura necunoscuta a unei limbi milenare. Ce puteau insemna sirurile de desene? Oameni, animale, obiecte de toate felurile... reveneau, la intervale regulate, pe benzi sau pe coloane, fara grai, enigmatice, ca marele Sfinx de la Gizeh.
Si daca barbatul asezat sau in picioare, ochiul fardat, soimul, pestii, sarpele, ulciorul acoperit, barca pe Nil... daca toate acestea erau reale si reprezentau ceva, un cuvant, poate? Nu. nu exista suficiente hieroglife pentru toate cuvintele, in cazul acesta, de ce nu ar putea reprezenta o litera, ca in alfabetul nostru? Nici aceasta ipoteza nu e valabila: sunt prea multe, peste 700 de hieroglife. Dar daca aceste semne conturate clar si precis, care s-au modificat extrem de putin in cursul mileniilor, nu corespund nici literelor, nici cuvintelor, ce sunt ele oare? Chiar in Egipt aceasta intrebare nu-si afla raspunsul. Lumea nu stia, iar folosirea hieroglifelor incetase catre secolul IV d.H. Ultima inscriptie cunos¬cuta data din 24 august 394 d.H. si fusese descoperita in insula Philae.
Vechii greci, apoi crestinii care au trait in Egipt ne-au transmis cateva texte in care ei mentioneaza siste¬mul de scriere al vechilor egipteni: dar, departe de a calauzi cercetarile, explicatiile lor nu au facut decat sa creeze confuzii, incurcand directiile de investigatie.
Athanase Kircher, in secolul XVII, a emis parerea ca limba copta nu reprezinta decat o forma moderna a vechii limbi egiptene. Dar maniera sa de a descifra hieroglifele s-a dovedit complet gresita: el le considera doar o scriere simbolica.
incercarile de a le interpreta au continuat, cu acelasi insucces, pana la descoperirea pietrei de la Ro-sette. Atunci timp de douazeci de ani s-au succedat incercari de traducere a textului hieroglific, toate mai mult sau mai putin false, cu toate ca s-au semnalat si cateva rezultate partiale, corecte.
O idee geniala: sunt fonograme
Champollion, respingand atat parerea despre scri¬erea simbolica cat si cea despre scrierea alfabetica, emite o idee geniala, si anume ca hieroglifele sunt fonograme, adica semne evocand sunete. Nu imagini directe, ci simple mijloace grafice, ca in rebusuri. Astfel. un ratoi (sa, in egipteana) va fi desenat ori de cate ori va fi necesar sunetul sa in fraza. Explicatia era clara: dar mai trebuia studiata si dovedita.
Champollion incepe intai cu numele proprii: el a remarcat ca in textele egiptene numele regilor erau in¬scrise intr-un cartus. El poate, asadar, sa izoleze in tex¬tul pietrei de la Rosette cuvantul Ptolemeu. in 1 821 , arheologul englez Banks transportase in tara sa obelis¬cul de la Philae, descoperit in 1 81 5, si care prezenta, ca si piatra de la Rosette, particularitatea deosebita de a purta inscriptii in greaca si in caractere hieroglifice.
in acest text, Champollion poate recunoaste nu¬mele lui Rolemeu si al CieopatreL inscrise in cartusele lor. in clipa in care a inteles ca semnele nr. 2, 4 si 5 (/, o. p) din Cleopatra corespund semnelor nr. 4, 3 si 1 din cuvantul Ptolemeu, el a descoperit cheia hieroglifelor. Mai departe totul va fi o problema de munca perseve¬renta si de rabdare.
O complexitate uluitoare
Champollion nu se opreste la aceasta coincidenta literala; el doreste sa afle valoarea acestor semne, in cazul in care sunt fonograme. Astfel, cartusul Cleopatra incepe prin reprezentarea unui genunchi (kelle, in copta). El identifica deci hieroglifa „genunchi" cu sunetul k, de asemenea, ,,leu:'' (laboi), cu sunetul /, „mana" (toot) cu sunetul t, „gura" (rd) cu sunetul r...
Champollion se sprijina pe textul grecesc pentru a-si da seama ce sunet, in copta, ar putea avea tra¬ducerea cuvintelor grecesti. El descifreaza astfel 79 semne regale, in curand ajunge sa cunoasca toate lite¬rele alfabetului.
Savantul nu se afla decat la inceputul drumului. Stradaniile sale se izbesc de faptul ca egiptenii foloseau literele pentru a scrie numele proprii, dar pentru celelalte cuvinte ei recurgeau la procedee diferite.
Hieroglifele puteau fi litere (constituind un alfabet) sau silabe (alcatuind un ansamblu de fonograme), sau rezumatele unei idei (formand un ansamblu de ideo¬grame); altele, in sfarsit, nu aveau nici un sens literal, nu se pronuntau si nu contribuiau decat la definirea felului exact al unui cuvant sau al unei fraze. Pentru a complica si mai mult lucrurile, nu se inscriau vocalele. Iar in privinta felului de scriere, ea se facea uneori de sus in jos, uneori de la dreapta la stanga sau de la stanga la dreapta, variind dupa epocile respective. O complexi¬tate uluitoare...
A fost nevoie de tot talentul lui Champollion si al urmasilor sai pentru a ajunge la maiestria de a cunoaste limba hieroglifica egipteana, in prezent, cand stapanim bine mecanismul acesta, si studentii pot invata egip¬teana veche cu tot atata usurinta ca pe o alta limba moarta, am putea crede ca hieroglifele nu mai au taine pentru noi.
Traducerile textelor sacre sunt indoielnice
O traducere a textelor egiptene este intotdeauna posibila si usor de inteles, cand este vorba despre texte simple. Pentru textele sacre problema se pune altfel. Uneori este necesara perfecta cunoastere a tuturor dis¬ciplinelor stiintifice apartinand egiptologiei, pentru a putea transcrie (mai mult decat a traduce) anumite texte egiptene stravechi. Traducerile care difera in mod vadit sunt in special in domeniul textelor cu caracter religios, ermetice prin definitie. lata un exemplu extras din Cartea morti/or, pre¬zentam doua traduceri, aparute in acelasi an, ale pri¬melor fraze din capitolul l, bazandu-se pe aceleasi manuscrise.
Prima traducere:
„Cuvinte rostite de N.: «(O) Taur al Apusului, spuse Thot imparatului vesniciei, eu sunt cel mai ceresc dintre zeii protectori. Am luptat pentru tine. Sunt unul dintre zeii aflati la Tribunalul care l-a proclamat nevino¬vat pe Osiris, in fata dusmanilor sai, in ziua judecatii, fac parte dintre oamenii tai, Osiris. Sunt unul din cei doi copii ai lui Nut, care au nimicit dusmanii lui Osiris si i-au inchis pe cei ce se rasculasera impotriva lui»': (Paul Barguet, Editions du Cerf, 1967).
A doua traducere:
„Slava tie. Osiris, Taur din Amenti! lata ca Printul Vesniciei, Thot, vorbeste prin mine! in adevar, eu sunt zeul cel puternic care insoteste Barca cereasca cand pluteste pe ape. Am sosit acum pentru a lupta alaturi de tine, o, Osiris. Or, eu sunt una din divinitatile stravechi, care in clipa Cantaririi Cuvintelor, l-a ajutat pe Osiris sa¬si invinga dusmanii. Acum, o, Osiris, eu traiesc langa tine, deopotriva cu ceilalti zei nascuti de zeita Nut; ei iti doboara dusmanii si prind demonii" (Gregoire Koipak-tchy, Omnium litteraire, 1967).
Putem constata lesne ca cele doua texte prezinta diferente notorii, nu numai prin maniera de a se ex¬prima, ci si prin acordarea altui sens, textului respectiv.
SFERA UNEI CIVILIZATII onditiile geografice, ritmul de viata impus de Nil, sistemul grafic deosebit constituie trasaturi esentiale pentru conturarea en¬titatii egiptene, ii vom intelege mai bine sufletul daca ne vom lasa calauziti de in¬tuitie, si nu de ratiune, daca il vom simti, il vom ghici, prin intuitie sau deductie, si vom sti sa auzim mesajul pe care ni-l adreseaza peste milenii.
Calendarul incepe odata cu anul 2783 i.H.
Anul egiptean era impartit in 365 zile. 12 luni. de cate 30 zile, la care se adaugau 5 zile la sfarsitul anului. Cele trei anotimpuri, de cate patru luni fiecare, erau: inundatia (akhit). revarsarea (per/71)), recolta (chemu). Lunile au fost denumite abia in epoca tarzie: pana atunci nu era specificata decat numerotarea lor.
Un exemplu de exprimare a datei:
„Anul 9 (al domniei) al lui Ramses al ll-lea. luna a treia, ziua a zecea."
Noi stim ca inceputul anului era determinat de ziua in care aparea cu putin timp inainte de rasaritul soarelui, steaua Sothis (Sopdit), pe care noi o numim Sirius; aceasta zi trebuia sa coincida cu prima zi de inundatie la Memfis.
Din pacate, ciclurile lui Sirius, ca si ale Soarelui, sunt de 365 zile si, aproximativ, un sfert, iar egiptenii neavand ani bisecti, insemna ca datele inundatiei si ale rasaritului lui Sirius aveau un decalaj de o zi la fiecare patru ani. Cu 1461 ani mai tarziu, aparea aceeasi coin¬cidenta, cu un an de decalaj. Acest ciclu lung a fost de¬numit ,.perioada lui Sothis:: (Sirius). Egiptenii obser¬vasera acest decalaj care instala vara in miezul iernii si se pare ca, in epoca tarzie, i-au aflat remediul, in mod curent, lumea recurgea la doua calendare: unul, oficial, permanent decalat fata de celalalt, care era folosit prac¬tic, in modul obisnuit de viata.
1) in anotimpul pent ogoarele ieseau din apa si puteau fi arate, anoi semanate apoi semanate.
Noi stim cu siguranta ca aparitia lui Sopdit coin¬cidea exact cu prima zi a calendarului oficial egiptean. ?n anul 139 i.H. Deci., printr-un calcul simplu, constatam ca situatia era asemanatoare in anii 1322. 2783 si 4244. La care data. dintre ultimele doua mentionate, a fost inven¬tat calendarul? Aceasta este intrebarea. 4244 pare o data potrivita, dar ne aflam in plina epoca neolitica in valea Nilului, iar explicatia conform careia calendarul ar reprezenta contributia unei alte civilizatii cade de la sine: deoarece numai din Egipt poate fi observat rasaritul lui Sirius, cu putin timp inainte de rasaritul soarelui.
Ramane deci 2783. la inceputul Imperiului Vechi, data care pare confirmata de inscriptiile gravate pe Pi¬ramide. Cui i se datoreste descoperirea calendarului? intrebarea nu si-a aflat inca raspunsul.
insemnarea pozitiei lui Sopdit in calendarul egip¬tean trebuia facuta cu regularitate: noi dispunem actual¬mente doar de cateva observatii, datorita carora s-au putut preciza cu exactitate domniile lui Thutmosis III si Amenofis l din dinastia a XVIII-a si cea a lui Sanusrit din dinastia a Xll-a.
Izvoarele si reperele istoriei egiptene
Multa vreme parerile egiptologilor au fost con¬tradictorii cu privire la durata istoriei egiptene, in prezent, intrucat datele care marcheaza istoria Egiptului au fost confruntate cu cele ale tarilor vecine, disputele au incetat si, cu foarte putine variante, egiptologii au ajuns la o perfecta intelegere.
Pana la descifrarea hieroglifelor de catre Charn-pollion. istoria Egiptului putea fi cunoscuta doar prin in¬termediul autorilor greci si latini si datorita Bibliei. Aceasta insemna foarte putin, era adesea fals si avea foarte multa subiectivitate. Nci arn urmarit succesiunea regilor pe lista elaborata de scribul Maneton, care a impartit istoria egipteana in treizeci de dinastii, de la re¬gele Menes la Alexandru cel Mare. Lista aceasta a fost confirmata, partial, de papirusul (in foarte proasta stare) de la Torino si de catre listele de dinastii inscrise pe monumente.
De la Champollion, civilizatia egipteana a prins grai: avem la dispozitie imensa bogatie a hieroglifelor sau a papirusurilor scrise cu caractere de litera derivate din hieroglife (sistemul grafic hieratic, cel mai vechi scris de mana, folosit de vechii egipteni). Aceste date istorice s-au confirmat in mod remarcabil prin descifrarea tex¬telor scrise cu caractere cuneiforme.
Istoria Egiptului este impartita intr-un numar anu¬mit de perioade.
Perioada thinita sau Imperiul memfit (3000-2780) se refera la primele doua dinastii. Imperiul Vechi (2780-2400) se intinde de ia dinastia a lll-a la a Vl-a. Urmeaza prima perioada intermediara, de la sfarsitul dinastiei a Vl-a !a inceputul celei de-a Xl-a (catre 2400-2065) Im¬periul de Mijloc sau primul imperiu teban (2065-1785) cuprinde sfarsitul dinastiei a X!-a si dinastia a Xll-a. Ur¬meaza o a doua perioada intermediara (1785-1580). de la dinastia a Xlll-a la dinastia a XVIl-a. Imperiul cei Nou sau al ooilea imperiu teban (1580-1200) este marcat de dinastiile XVII-XIX. Decadenta incheie istoria Egiptului antic (1200-333), cuprinzand ultimile zece dinastii; ea este uneori subimpartita in: a treia perioada interme¬diara, pana la dinastia a XXIV-a, si Epoca tarzie.
Faraonul faureste istoria
„Rege de drept divin" este o expresie insuficienta pentru a-l desemna pe faraon, incepand cu Imperiul Vechi, el este zeu, el este Horus. Notiunea aceasta a evoluat, cu incetul, regele devenind numai .reprezen¬tantul lui Horus". apoi Jiul lui Ra:i, dar caracterul sacru ramane permanent legat de fiinta sa. Cultul va fi intot¬deauna practicat in numele si in locul regelui.
Noi folosim cuvantul faraon, pentru a-l desemna pe regele Egiptului, in mod impropriu: istoria egipteana mentioneaza tarziu aceasta denumire. Grecii au creat cuvantul faraon, pornind de la Per-aa, care inseamna in egipteana ,,casa cea mare", cu alte cuvinte, palatul.
V.S.F., initialele cuvintelor Viata, Sanatate, Forta, erau folosite frecvent pentru a-l desemna pe rege. Sub domnia lui Akhenaton. regele eretic al Imperiului Nou, ele sunt puse in evidenta pentru prima oara, fiind asoci¬ate cuvantului faraon: ,,Per-aa.. Ankh, Udja, Seneb, Neb". adica:,.Faraon. Viata, Sanatate. Forta. Stapanul".
.,Eu sunt fiul vostru, afirma Ramses ai lll-lea, creat de cele doua brate ale voastre. Viata, Sanatate, Forta pe intregul pamant. Voi ati realizat pentru mine perfectiunea pe pamant. Eu imi indeplinesc functia in liniste". in texte, cuvintele ce! mai frecvent folosite sunt cele care denumesc .,Maiestatea" (hemS. Regele, cand vorbeste despre sine, spune: Majestatea Mea (hemy) sau Majestatea Sa (hemef),
Toata istoria oficiala a Egiptului este axata in jurul faraonului, care „faureste istoria", in adevaratul inteles al cuvantului. El este cel care aduce prinosul cuvenit zeilor, preamarindu-i in cult; din porunca lui se inalta palatele, templele si monumentele funerare: el este conducatorul expeditiilor razboinice si numai lui i se da-toreste castigarea bataliilor. Regele este „stapanul uni versului". Cereasca i; este nasterea, mareata, inco¬ronarea, splendid, jubileul, si sublima, moartea. Avan¬sarile, numirile, pedepsele nu se acordau decat cu con¬simtamantul sau.
„Considerat ca o persoana divina, sub toate as¬pectele, faraonul era inconjurat de o multime de servitori si de colaboratori de tot felul: generali, spalatori de rufe. paznici ai garderobei imperiale si alti inalti demnitari", scrie Wili Durant in Istoria c/V///zaf/e/(Rencontre, 1966). „Douazeci de oameni se ocupau de toaleta lui: barbierii care il radeau si-i taiau parul; cei care aveau grija de acoperamantul de cap. potrivindu-i tiara si diadema cum nu se poate mai bine: manichiuristii, care-i taiau si lus-truiau unghiile, cei care-i ungeau trupul cu uleiuri parfu¬mate, ii innegreau sprancenele cu kohl si-i dadeau cu rosu pe buze si pe obraji." O inscriptie aflata pe un mor¬mant precizeaza functiile raposatului: .,Stapan al Cutiei cu farduri, Stapan al pensulei pentru aplicarea fardului, Purtator al Sandalei Regelui, ocupandu-se, conform regulilor, de sandalele regelui." Regele este neintrecut la vanatoare ca si la razboi, dar nu-i displace — catusi de putin! — sa asiste la spectacolele de cantece si dan¬suri oferite de fetele tinere, dintre cele mai frumoase si mai sumar imbracate.
„Cel indragit de rege, se spune mai departe, va fi un imakhu (care s-a bucurat de un venit si a fost inzes¬trat cu un mormant): celui ce se arata vrajmas al Ma-jestatii Sale. i se va arunca lesul in apa.:;
Curtea si Statul: rafinament si seriozitate
„Puternic este cel ai carui imputerniciti sunt capa¬bili de actiuni de mare amploare. Rege puternic este cel ce are o Curte. Este plin de maretie cel a carui bogatie consta in numerosii sai imputerniciti destoinici', spune un rege din Imperiul Vechi fiului sau.
Curtea si Statul existau intr-o forma simplificata, in Imperiul Vechi, dar aveau sa capete, cu timpul, o impor¬tanta tot mai mare, culminand cu Imperiul Nou. la Teba. unde bogatia si rafinamentul creasera o ambianta defi¬nita prin eleganta si curtenie.
Daca, la Curte, barbatii nu purtau deseori decat o bucata de panza, cu care isi infasurau coapsele, sau o camasa lunga de in, femeile se prezentau, !a sarbatori si ceremonii deosebite, cu rochii a caror transparenta stu¬diata le sublinia silueta fina, dovedind o adevarata arta de a se imbraca. Rochiile acelea se innodau sub sanul stang descoperindu-l.
Femeile frumoase purtau un con ae alifie parfu¬mata pe superbele lor peruci — de altfel, barbatii foloseau si ei acele alifii parfumate. Machiajul studiat cu grija si bijuteriile completau toaleta feminina. Eleganta femeilor egiptene poate rivaliza cu a femeilor din ziua de azi, de care le despart doar... 4000 de ani.
Organizatia statala se complica tot mai mult. Re¬gele atribuie functiile, numind un vizir, alti ministri, inten¬denti, guvernatori ai provinciilor, atat in Egipt cat si in posesiunile sale din Asia. O multime de scribi noteaza pe papirusuri orice sac de grau care intra sau iese din hambarele regale.
Un text, datand din Imperiul Nou, ne aduce ia cunostinta recomandarile facute faraonului cu ocazia in¬stalarii la putere a unui nou vizir:
„Supravegheaza birourile vizirului; fii atent la tot ce se petrece acolo. Gandeste-te ca birourile acestea con¬stituie sistemul de rezistenta pe care se sprijina edificiul int