p9q1qy
1. Imagologia repere orientative
Demers cu statut interdisciplinar literatura comparata, psihologie, istorie, socio logie etc. imagologia se ocupa cu studiul manierei in care ne privim intre noi.
In sensul restrins, traditional al termenului, este vorba de felul in care se repre zinta popoarele unele pe altele (heteroimagini) sau despre imaginea pe care si-au construit-o despre sine (autoimagini). Ca debut dar si ca pondere, interesul pentru heteroimagine face din aceasta obiectul clasic al imagologiei.
Ambele categorii de imagini pot exista si sub forma stereotipurilor, ceea ce ii conduce pe unii dintre teoreticienii imagologiei sa o defineasca ca fiind disciplina specializata in studiul stereotipurilor nationale 2 , auto sau hetero.
In sens larg, orice reprezentare mentala a realitatii poate fi obiectul studiului imagologic 3 . Fata de imagerie, care studiaza reprezentarile obiectivate figural, imago logia se opreste la cele categoriale, rezultate ale unei complexe procesualitati constructive, cognitiv-afective, deopotriva.
Mentalul colectiv al istoricilor, reprezentarile sociale ale psihologilor, spiritul epo cii al comparativistilor filologi deschid tot atitea universuri de incidenta cu preocu parile imagologiei. Interferentele si experimentele reciproce sint perfect posibile. Ca atare, mai ales din ratiuni de sistematizare, in prezentare se poate distinge, pe rind, imagologia psihologica de cea istorica sau literara.
Combinarea criteriului cronologic cu cel axiologic permite o initiere in universul imagologic prin intermediul a doua dintre momentele ei de mare semnificatie: contri butia Centrului de Cercetari si Studii de Psihologie a Popoarelor din Le Havre si prezenta imagologiei la cel de al XVI-lea Congres de Stiinte Istorice (Stuttgart, 1985).
1.1. Imagologia psihologica
Infiintat in 1938, la initiativa lui Abel Miroglio, centrul havrez a fost pe rind patronat de Universitatea din Caen si de cea din Rouen, acordind in cercetarile intreprinse o deschidere prioritara studiului psihologiei popoarelor, teren al succeselor sale decisive 1 .

Informatii referitoare la contributiile imagologice gazduite, stimulate sau popu larizate de acest institut ofera publicatia acestuia, Revue de Psychologie des Peuples
( R.P.P. ), o aparitie trimestriala, editata cu regularitate incepind din 1946. Revista a avut in comitetul sau de redactie nume prestigioase: R. Bastide, J. Cazaneuve, G. le
Brass, O. Klineberg, G. Michaud, A. Miroglio. Din 1970 ea apare sub titlul de
Ethnopsychologie , largindu-si sfera investigatiilor.
Cercetarea celor 68 de numere ale revistei existente in Romania (1959-1975) a permis identificarea unor aspecte referitoare la istoricul cercetarilor imagologice, statutul lor, caracteristicile si dominantele acestui gen de investigatii.
1.1.1. Statutul imagologiei
O relativa unanimitate apare in a aprecia imagologia ca demers sau stiinta tinara, abia schitata inainte de 1945 2 , dar afirmata cu forta dupa al doilea razboi mon dial 3 . Semnificativa pe aceasta linie este si constatarea facuta de una din promotoa rele imagologiei franceze, Sylvaine Marandou, conform careia, la inceputul deceniului sapte, imagologia se afla la momentul uverturii 4 .
Aceasta caracteristica de unanimitate dispare, insa, cind este abordata problema definirii si incadrarii imagologiei in sistemul stiintelor existente deja. In privinta obiectului sau si implicit al definirii, varietatea pozitiilor este cuprinsa intre extrema de maxima extensiune imagologia circumscrie studiul reprezentarii oricarei realitati
(logica argumentarii este previzibila: Cum exista imagini despre toate, termenul de imagologie poate sa ia si ia, de fapt un sens de extrema generalitate si extin dere 5 ) si cea de minima extensiune, deja mentionata imagologia se dedica studiu lui stereotipurilor nationale.
Obiectul imagologiei si definirea ei sint influentate si de plasarea acestui demers stiintific intr-un domeniu sau altul. O atare influenta restrictiva apare in definitia lui
G. Michaud, care vede imagologia ca fiind acea ramura a literaturii comparate care studiaza prin intermediul documentelor scrise reprezentarile pe care popoarele si le fac unele despre altele 6 . Este evident in acest caz faptul ca natura formei de obiecti vare a imaginii este sita care cerne obiectul imagologiei. In cadrul studiilor din revista analizata disputa pare mai aprinsa intre adeptii plasarii ei in orizontul literaturii comparate domeniul de origine si cei ai considerarii ei ca sectorul modest, dar inatacabil, al psihologiei popoarelor 7 .
Pe linga aceste pozitii, ce repartizeaza imagologia de la o disciplina la alta, s-a conturat si o alta pozitie, cea a judecarii ei ca disciplina independenta, interdisci plinara. Sint amintite fara a fi insa prezente in extenso in revista contributii imagologice aparute pe terenul istoriei, economiei politice, sociologiei, antropologiei culturale, psihiatriei, politologiei.
Deschisa este si discutia referitoare la statutul imagologiei in etnopsihologie. La baza acestei dispute sta problema locului si rolului imaginii in cunoasterea caracteristicilor psihologiei etnice.
In aceasta privinta se contureaza doua atitudini: una sceptica si alta optimista.
Prima, bazata fie pe evidentierea a ceea ce se constituie in slabiciuni ale ima ginilor subiectivism, incarcatura afectiva, caracter slab structurat, fluctuatie con textuala , fie pe neajunsurile metodologice ale identificarii si recoltarii acestora, apreciaza ca etnopsihologia nu poate deloc sa se fondeze pe aceste imagini 1 . Este si pozitia autorului roman D. Petcu, care, in contextul raportarii critice la o anumita perspectiva asupra caracterologiei etnice ca modalitate de interpretare reductionista a etniei , considera ca auto sau heteroimaginile pot juca ... mai degraba un rol politic decit unul stiintific 2 .
Opusa ei, atitudinea optimista fara a minimaliza neajunsurile semnalate ante rior considera studiul imaginilor (auto si hetero) ca util etnopsihologiei, in calitate de furnizor de ipoteze despre real 3 . Este o cale secundara, dar nu insignifianta, pentru o mai buna cunostere a sinelui colectiv 4 . Utilizind-o, adoptarea acestei pozitii impune si masurile de precautie necesare: compensarea deficitului calitativ printr-o analiza cantitativa statistica; stabilirea gradului de corelatie cu realul cercetat (sondat printr-o metodologie pozitivista); delimitarea permanenta intre realitatea tinta si re prezentarea ei in imagini, atit in timpul cercetarii propriu-zise, cit si in prezentarea rezultatelor; nelimitarea, in cercetarea etnopsihologica, doar la perspectiva imago logica etc.
Tendinta care a cistigat teren prevedea ca statutul imagologiei va accede de la cel de auxiliar al etnopsihologiei, la cel de directie majora in cercetare, in stare sa sporeasca credibilitatea acestei ramuri a psihologiei sociale.
O masura a acestui statut, sperat si dorit in cadrul etnopsihologiei, ar putea fi considerata ponderea cercetarilor imagologice in ansamblul celor gazduite de revista.
In cei 17 ani analizati, cele aproape 50 de articole si studii cu caracter imagologic reprezinta un sfert din totalul celor publicate. Faptul ar putea fi considerat semnificativ, pentru o directie noua, in curs de constituire la acea data.
Trebuie subliniat ca 78% dintre acestea sint interventii imagologice explicite, gindite si realizate ca atare de catre autorii lor.
Inca de la inceputul deceniului sapte, revista a deschis o rubrica de imagologie, sustinuta, cu mici exceptii (nr. 4/1965; nr. 3/1967; nr. 1/1970), permanent.
Deosebita este si aparitia a doua numere tematice ale revistei integral dedicate imagologiei: primul, sub genericul Images des peuples (nr. 3/1961), iar al doilea
Images de l Europe 1871-1971" (nr. 4/1971). Doar pentru problema de metodologie, revista a mai scos doua numere tematice, ceea ce indica, credem, interesul stirnit de perspectiva imagologica.
Faptul este intarit si de barometrul rubricii Bibliographie critique . In conditiile in care ponderea lucrarilor de imagologie (implicita sau explicita) recenzate a fost de
8,5% fapt ce indica, indirect, cursul cercetarilor imagologice in ansamblul scrierilor etnopsihologice ponderea celor 25 de interventii stimulate si gazduite de revista au vadit o preocupare speciala.
Nu intimplator, in paginile revistei au semnat autori cunoscuti ca animatori ai imagologiei etnopsihologice in tarile lor: Hardi Fischer Elvetia, Den Hollander
Olanda, Sylvaine Marandou, Guy Michaud Franta, Anita Earsten Germania, Otto
Klineberg SUA.
1.1.2. Catalogul scrierilor imagologice
O noua proba argument privind statutul deosebit al imagologiei are in vedere faptul ca pentru nici o alta directie sau tema generala din planul de cercetare al
Institutului din Le Havre nu a fost prezenta, asa cum a existat pentru imagologie, un catalog la zi cu lucrari de acest gen.
Vizind in special perioada postbelica, investigind literatura sociologica si psiholo gica din diverse tari europene Franta, Anglia, Germania, Italia, Belgia, Elvetia si din SUA, inventariind consecvent peste 15 reviste de specialitate, lucrarea autoarei
Sylvaine Marandou, inceputa in 1968 si publicata in 19711 , a cuprins peste 100 de titluri. S-a constituit astfel un pretios instrument de lucru si, totodata, o imagine a imagologiei la inceputul deceniului opt.
Analiza de continut a acestei bibliografii a intarit constatarile facute prin urma rirea colectiei revistei. Se impun citeva aspecte:
S-a desprins cu claritate existenta a doua maniere de a face imagologie una implicita, cealalta explicita.
In cadrul celei dintii pot fi incluse acele lucrari care, abordind o anumita realitate
(individuala, sociala, culturala, naturala), trateaza si vehiculeaza, de fapt, si repre zentari asupra acelei realitati, fara ca autorul sa fie constient de aceasta. Tot in cadrul acestei directii intra si situatiile in care autorul constient de distinctia realitate reprezentare a acesteia nu-si propune o studiere aparte a celei din urma, desi el insusi le delimiteaza, sau ofera posibilitatea desprinderii lor la o analiza secundara.
Imagologia explicita cuprinde toate acele contributii care, constiente de existenta, importanta si posibilitatea identificarii si folosirii reprezentarilor realitatii, le utili zeaza de sine statator, folosindu-se de o metodologie adecvata acestui scop.
Daca, pe ansamblul cercetarii imagologice, maniera implicita are ascendenta tem porala si dominanta, inversarea acestui raport in cadrul imagologiei etnopsihologice promovate de revista (78% explicit fata de 22% implicit) este extrem de sugestiva.
Ea nu poate fi decit consecinta surprinderii si cuprinderii de catre aceasta publicatie a etapei de nastere si explozie a manierei explicite. Este, credem, proba unui moment de virf in istoria imagologiei.
Desi, in principiu, se postuleaza o concepere larga a identitatii sau alteritatii, cele care detin suprematia in ansamblul abordarilor imagologice sint auto si heteroimaginea etnica. Este o confirmare a acceptiunii traditionale a imagologiei, dominanta in faza de debut a cercetarilor de acest gen.
Astfel, in catalogul bibliografic, din cele 58 de titluri dedicate expres auto si heteroimaginilor, 48 (82,4%) se refera la diverse popoare europene prin excelenta.
Raportul ramine la peste 80% in favoarea acestei categorii de imagini si pentru numerele de revista cercetate.
Pe fundalul promovarii acceptiunii traditionale a imagologiei firesti, de altfel, data fiind tematica revistei este remarcabila diversitatea unghiurilor de analiza. Este prezent fie criteriul temporal (imaginea unei tari in diverse momente istorice), fie cel al purtatorilor imaginii (grupe de virsta, profesionale, politice) sau al modalitatilor de obiectivare (scrieri literare, periodice, corespondenta, memorii, manuale etc.). Cel mai adesea, aceste perspective se combina, alcatuind adevarate grile de selectie a imaginilor.
Sesizabil este faptul ca, desi aria de cuprindere a acestor auto si heteroimagini este mare (popoare ale tuturor continentelor), totusi ponderea o detin cele europene, iar in cadrul lor cuplurile Anglia-Franta, Franta-Germania.
O alta observatie cu caracter general se refera la obiectivele prestatiilor imago logice inventariate de catalog. Se constata o dominare categorica a abordarilor concrete desprinderea unei anumite imagini , fata de preocuparile de teorie a imaginii. In majoritatea cazurilor, acestea din urma sint disipate cu destula par cimonie in cadrul prezentarii unui demers aplicativ. Ele fac de prea putine ori obiectul unei tratari de sine statatoare. Perceperea acestei situatii, ca o limita a imagologiei si constiinta necesitatii depasirii acestui stadiu, firesc oricarui inceput avid de fapte de la care sa se plece in generalizari o au chiar unii dintre autori.
Dintre problemele teoretice mai des prezentate pot fi citate cele care vizeaza locul imagologiei in cadrul psihologiei popoarelor, originile auto sau heteroima ginilor, procesul formarii acestora, efectul imaginilor asupra conduitei, transmiterea imaginilor, metode de studiere a lor, tipuri de imagini etc.
Sub aspect metodologic se desprind doua tendinte: utilizarea in studiul ima gologic a unor metode generale imprumutate din sociologie, psihologie, dar si incercarile, e adevarat, mai putine, de a pune la punct o metodologie proprie. In categoria acestora se inscriu contributiile lui G. Michaud1 si ale Marisei
Zavalloni 2 .
Se poate aprecia, retrospectiv, ca prin pondere, dar si prin maniera de realizare, contributia Institului din Le Havre, a principalului sau instrument de valorificare a cercetarilor Revue de Psychologie des Peuples este un punct obligatoriu pe harta universului imagologiei.
1.2. Imagologia istorica
In conditiile in care imagologia psihologica, foarte bine sustinuta in Revue de
Psychologie des Peuples a pierdut continuitatea ei odata cu incetarea aparitiei acestei reviste, momentul Stuttgart (1985) semnificind acreditarea oficiala a imagologiei istorice este demn de analizat.
1.2.1. Statuarea imagologiei in acceptiune largita
Doua trasaturi generale caracterizeaza demersul imagologic al Stuttgart-ului: Largi rea si diversificarea obiectului de studiu al imagologiei in paralel cu marirea cercului celor preocupati de astfel de cercetari.
Aceasta mai larga concepere a identitatii/alteritatii se realizeaza prin introducerea, pe linga criteriul etnic, cel mai frecvent intilnit pina acum, a altor patru criterii: social 1 , geografic 2 , rasial 3 , religios 4 .
91% din totalul studiilor prezentate sau inventariate in capitolele dedicate ima gologiei in volumele de sinteza ale congresului sint dezvoltari ale acestor criterii.
Aceasta situatie semnaleaza ralierea mai degraba la acceptiunea largita a definirii imagologiei, decit la cea restrinsa, traditionala.
Minoritarii, marginalii, exclusii, alaturi de majoritari sau de straini isi cistiga si ei dreptul la focalizarea atentiei imagologiei.
In ceea ce priveste aria geografica a apartenentei cercetarilor, putem constata prin comparatie cu Revue de Psychologie des Peuples o largire considerabila a ei. Este semnificativ ca cele 24 de titluri imagologice apartin unor autori din 16 tari.
Sint prezente demersuri africane (Burkina Faso, Senegal), asiatice (Japonia, China,
Israel). Iar in ceea ce priveste cercetarile europene, se remarca faptul ca, pe linga tari cu traditie in domeniu (Franta, Germania), au aparut si voci noi : Bulgaria,
Finlanda, Polonia, Rusia, Yugoslavia, Vatican.
Neschimbata confirmind toate observatiile facute anterior ramine ponderea dominanta a demersului concret (identificarea si analiza unei anumite imagini) fata de preocuparile de teorie a imaginii. Acestea au cel mai ades statut auxiliar in cadrul primelor. Faptul este dovedit si de analiza cantitativa, care indica o pondere a teoreticului in proportie de doar 12,4% in ansamblul celor 24 de titluri.
1.2.2. Valente ale imagologiei istorice
Cu toata sfera lor restrinsa, elementele teoretice avansate la Stuttgart sint valoroase mai ales prin faptul ca, pe linga problemele intilnite in contributiile imagologice semnalate anterior tipuri de imagini, factorii ce influenteaza formarea imaginii, metode de studiere a imaginii etc. , sint prezente si altele, inedite.
Dintre acestea, se pot retine: locul si rolul imagologiei in cunoasterea istorica si imaginea celuilalt si mecanismele alteritatii 5 .
Referitor la primul aspect, citeva idei se impun prezentarii si prin rezonanta lor pentru cercetarea etnopsihologica: pentru istorie, imaginea despre alter este capitala in dublul plan al episte mologiei si praxisului. Istoria ca stiinta fiind intemeiata pe marturia umana, trebuie sa tina cont ca aceasta din urma este cel mai ades constituita fie cu plecare de la fapte, fie de la relatarea faptelor. Perspectiva relatarii este conditionata de pozitia si gradul de apartenenta al celui care o face. De aceea stapinirea mecanis melor implicate in reprezentarea realitatii istorice de pe pozitii de interioritate sau exterioritate in raport cu fenomenul dat devine una din pietrele unghiulare in cunoasterea trecutului 6 ; imaginea, ca expresie simbolica a realitatii, inseamna reinvierea trecutului prin ochii contemporanilor, oferind, mai ales, punctul lor de vedere. Acesta nu este neaparat concordant cu adevarul istoric. Cele doua, adevarul istoric si imaginea lui, apar ca doua fete ale aceleiasi medalii. Descifrarea dinamicii imaginilor poate contribui la intelegerea si explicarea trairii faptului istoric real si, deci, indirect, la reconstituirea acestuia pornind de la planul sau subiectiv; practic, importanta imaginii decurge si din constiinta faptului ca istoria este, intr-o anliza secunda, cimpul intilnirii, conflictuale sau increzatoare, a sinelui cu altul 1 . Exista astfel o dinamica autonoma a judecatii despre altul, aceasta mergind ca o criptoistorie subterana care influenteaza foarte puternic judecata istorica; popoarele fara istoriografie si istorici in totalitate sau pentru anumite perioade au, ca trecere obligatorie spre intrarea lor in teoria istorica, oglinda alteritatii. Aceasta oglinda va fi foarte greu neutra, chiar daca afirma aceasta. Cel mai adesea este pozitiva sau negativa. Exista, de altfel, in imagologia literara, conceptul de sens al alteritatii 2 , pe care surprinderea altuia poate sa-l probeze sau nu; prin problemele pe care le surprinde problematica imagologica tine mai ales de domeniul istoriei mentalitatilor; referitor la statutul studiilor de imagologie pe tarim istoric, acestea sint inca foarte dispersate si fragmentare, pentru a permite sa se degajeze stadiul cerceta rilor 3 . Observatia, la interval de 14 ani, coreleaza cu cea a Sylvainei Marandou, care considera ca in 1 971 imagologia era inca la momentul uverturii.
In ceea ce priveste discutia identitate/alteritate colectiva tema de actualitate si in psihosociologie , imagologia istorica confirma idei deja existente in psihologia sociala (imaginea altuia conditie, dar si consecinta a identificarii de sine, oglinda a propriei identitati etc.) dar le si imbogateste: in cadrul devenirii istorice, identitatea si alteritatea colectiva sint calitati schim batoare, mobile; identitatea, odata cistigata si codificata, devine normativa si chiar represiva; ea se manifesta ca un fenomen majoritar unificator ... securizant, ce tinde sa eli mine din cimpul sau toate elementele perturbatoare; identitatea colectiva devine expresie, intr-un timp sau spatiu dat, a unei majo ritati unificatoare si aparent stabila. In functie de criteriile de delimitare de altul, identitatea tinde sa-si largeasca cimpul; de la origine comuna, la patrie pamint al strabunilor, la comunitate nationala etc. Exista, de altfel, o dinamica a criteriilor alteritatii in functie de importanta lor in timp istoric criteriul social (stapinul, sclavul) a fost depasit ca importanta de cel religios (crestinatatea, restul), caruia i-a luat locul in timp, ca importanta, cel national (noi, strainii); diacronic, se poate constata o multiplicare a modalitatilor de delimitare a alteri tatii; cei ignorati (exclusii istoriei), cei anormali (nebunii), cei putini (minoritatile etnice, religioase, rasiale, superdotatii), cei excentrici (deviantii, revolutionarii), cei straini (barbarii), cei alienati (saracii, sclavii), cei marginalizati (cersetorii, vagabonzii, banditii, societatile secrete, bolnavii contagiosi).
Pentru cercetarea imagologica, momentul 1985 este remarcabil prin consfintirea statutului ridicat de operabilitate al tuturor criteriilor mai sus mentionate in decupajul auto, heteroimaginii. Prin aceasta, reflectarea si cercetarea raportului ego-alter s-a imbogatit substantial.
1.3. Imagologia literara
Fata de celelalte doua, imagologia literara este singura care, la noi, beneficiaza deja de o succinta prezentare 1 .
Nascuta in aria de cercetare a comparativismului literar, aceasta directie imagolo gica este, de fapt din punct de vedere istoric prima care si-a inchegat discursul teoretico-aplicativ. Cu premise la sfirsitul secolului al XIX-lea si cu tatonari in primele patru decenii ale secolului nostru, imagologia literara si-a facut debutul inca din anii 50.
In acest efort s-au angajat, prin excelenta, scoala comparativa franceza 2 in parte prezenta si in contributiile din Revue de Psychologie des Peuples cea belgiana
(Centrul de la Aachen) 3 , si mai ales cea germana.
Aceasta din urma se caracterizeaza prin consistenta si consecventa discursului imagologic. Este de departe, la ora actuala, purtatoarea de drapel a imagologiei literare, in special prin eforturile colectivului de la Universitatea din Bayreuth4 , dar nu numai 5 .
Semnificativ este numarul tematic al Revistei de Literatura Comparata dedicat cercetarilor de imagologie literara 6 . Se ofera astfel celor interesati o imagine a acestui gen de preocupari la inceputul deceniului noua.
Demna de semnalat este modificarea de perspectiva, prezenta in toate cele opt studii publicate: de la cercetari preponderent descriptive (identificarea si restituirea unor anumite auto si/sau heteroimagini) la cele explicative (mecanisme implicate in elaborarea imaginilor).
In cazul literaturii europene de exemplu s-a putut evidentia prezenta unor procedee tipice utilizate in cristalizarea imaginii celuilalt: (1) punerea in discutie a imaginii unitare a omului, (2) constituirea unei bipolaritati intre auto-determinare si hetero-determinare, (3) complementarizarea imaginii de sine, (4) diferentierea fata de imaginea lui alter, (5) relativizarea prin multiplicare, (6) generalizarea prin corelatie 7 .
Scoala germana de imagologie are o semnificatie aparte pentru preocuparile romanesti in domeniu in special dar si pentru cultura si civilizatia noastra in general.
Prin Klaus Heitmann, comparativismul literar german ofera inca din 1985, si din 1995 si in traducere romaneasca primul studiu propriu-zis imagologic, de intindere, dedicat imaginii romanilor 1 . Este prima incercare in aprecierea lui
M. Martin masiva, unitara si sistematica privitoare la modul in care romanii, ca entitate colectica, s-au oglindit in ochii altor popoare, in cazul de fata germanii.
1.4. Repere evaluative
Interesanta este situatia cercetarii imagologice in prezent.
Imagologia psihologica, promovata mai ales de psiho-sociologia franceza, s-a topit in curentul foarte puternic al reprezentarilor sociale. Pronosticatul statut de sine statator nu s-a confirmat. Chiar termenul este rar utilizat astazi de psihologia sociala franceza, chiar daca pe terenul si cu metodologia reprezentarilor sociale se fac cercetari si cu tenta imagologica. Interesanta, si cu sperante de rodnicie, este intersectarea problematicii imagologiei cu o directie de cercetare in plina ascensiune: cea identitara. Spatiul francez ofera deja exemple 2 .
Prin contrast parca, imagologia literara, promovata mai ales in spatiul cultural german, are statutul definit, este activa si este o prezenta constanta la nivelul cerce tarii aplicative.
Imagologia istorica, dupa momentul de esenta al Stuttgart-ului, ramine o alter nativa tentanta si deschisa. Aceasta tendinta se manifesta insa mai ales in plan principial si mai putin la nivelul realitatii istorice, unde interferenta cu istoria mentalitatilor este foarte puternica, acaparatoare chiar.
In spatiul romanesc al cercetarii, comparativismul literar, istoric, psihologic etc. nu a valorificat consistent si consecvent aceasta directie de studiu, desi tentative au existat inca din anii 60. Discutarea acestora a facut, de altfel, obiectul unor analize anterioare 3 .
*
* *
In sinteza, atuurile imagologiei ar fi: a. transformarea dezavantajului subiectivitatii in avantaj. Se are in vedere faptul ca demersul imagologic valorifica dimensiunea proprie individuala sau colectiva de receptare a unei realitati. Din aceasta perspectiva orice contributie este utila ca element al perspectivei generale, in care extremele sub si supraaprecierea se pot tempera reciproc; b. deschiderea perspectivei de comparatie peste timp sau co-temporala. Pot fi, spre pilda, puse in paralel autoimagini sau heteroimagini oferite de epoci diferite, dar din aceeasi arie socio-culturala sau invers; c. este facilitata posibilitatea de a racorda si integra cercetarea etnopsihologica sau istorica la universul in expansiune al reprezentarilor sociale. Faptul este posibil deoarece structurarea auto sau heteroimaginilor, ca procesualitate, este controlata de dinamica reprezentarilor sociale care actioneaza ca principii organizatoare ale atitudinii individuale, prin apelul la repere proprii colectivitatii sociale 1; d. analiza diverselor aspecte ale distinctiei ego-alter care sta la baza constituirii auto si heteroimaginilor poate fi facuta in termeni de atribuire, problematica consistent dezvoltata de psihologia sociala si mult mai reala decit cea in termenii trasaturilor sau factorilor.
Prin elementele sale clasice, dar si pe baza interferentelor evidente si reciproc benefice cu teme fierbinti ale psihologiei sociale contemporane reprezentari sociale, problematica identitara si cea a atribuirii investigatia de tip imagologic ramine o alternativa viabila si incitanta 2 .
2. Romani si minoritari in oglinda alteritatii
Obiectivul aplicativ al acestui studiu urmareste sa raspunda la urmatoarea inte rogatie: Daca din exterior 3 atentia se focalizeaza asupra spatiului romanesc si a romanilor, atunci in ce masura si sub ce aspecte este surprinsa prezenta minoritatilor etnice. Cit , ce anume si cu ce temeiuri din aceasta realitate a convietuirii este perceput si reflectat in oglinda alteritatii?
Prima ipoteza pe care o avansam este ca heteroimaginea supusa analizei acorda atentie de sine statatoare si semnificativa acestui aspect al existentei in aria culturii si civilizatiei romanesti.
Prin obiectul si natura imaginii in atentie, surprinderea coexistentei minoritarilor etnici cu romanii este un fapt inevitabil, chiar daca reflectarea sa este posibil sa nu acopere buna parte din dimensiunile acestei realitati: numar de etnici, ponderea acestora, dinamica lor in etape istorice diferite, localizare teritoriala, statute socio-economice, specializari ocupationale, statute comunitare, natura raporturilor cu majoritarii, caracteristici comportamentale etc.
A doua ipoteza se bazeaza pe combinatia dintre tipurile de comparatii utilizate in constructiile identitare 1 cu gradul de tangenta etnica propriu vocilor alteritatii 2 .
Absenta oricarei tangente este mai probabil sa favorizeze comparatiile externe, in timp ce prezenta tangentei sa activeze, prioritar, comparatiile interne.
Trei argumente stau la baza acestor expectatii. Unul tine de contextul general al existentei obiectului reflectat spatiul romanesc si romanii , iar celelalte de mecanismele interne ale configurarii unor etnoimagini. a. Fixindu-si ca tinta un popor din aceasta parte a continentului, heteroimaginea lui va fi marcata in mod cert de o trasatura de fundal a istoriei zonei: spatiul est-european, mai ales cel balcanic, teritoriu al unei coexistente etnice plurale. b. Obiectivul recunoscut al imaginilor luate in discutie fiind prin excelenta unul de factura etnoidentitara cine si cum sint romanii? apelul la comparatie este inevitabil. c. Prezenta sau absenta punctelor de tangenta sint elementele care pot implica, diferentiat, cele doua clase de reprezentari cognitive 3 : cea prototipica care favorizeaza comparatia externa si cea in exemplare care conduce la compa ratie interna.
Oglinda alteritatii pe care o supunem analizei este una compozita: americano -germano-franceza. Ea s-a impus cercetarii noastre prin bogatia informatiei despre spatiul romanesc, prin valoarea celor care dau forma si interpretare acestui material si prin complementaritatea tangent (spatiul german) nontangent (cel american si francez) pe care am urmarit-o.
Ruth Benedict, reprezentanta de marca a scolii americane de antropologire cultu rala, ofera un prim izvor documentar prin studiul sau Romanian Culture and
Behaviour (54 pagini) 4 . Finalizata in anul 1943, in cadrul proiectului de antropo logie de la distanta, aceasta lucrare a fost publicata cu aproape trei decenii mai tirziu sub ingrijirea altui nume ilustru al antropologiei americane: Margaret Mead. Dupa stiinta noastra, materialul este inedit in universul nostru editorial.
Klaus Heitmann, specialist in filologie romanica si directorul Seminarului de limbi romanice al Universitatii din Heidelberg, este cel care in 1985 punea in circulatie cum s-a mentionat anterior (1.3.) cel mai reprezentativ studiu propriu-zis imagologic despre romani: Imaginea romanilor in spatiul lingvistic german (376 pagini). Traducerea si publicarea (1995) in limba romana datorindu-se lui D. Hincu, respectiv Editurii Univers.
Michel Dion, cea de a treia dintre vocile alteritatii , intra in discutie prin articolul sau din 1992 despre constituirea identitatii etnice in Romania (18 pagini) 5 .
Daca tangentele etnice ale autorilor lor cu spatiul romanesc sint diferite, ce au, totusi, in comun cele trei surse? a. metodologic, sint bazate pe cercetarea de la distanta a realitatii vizate. Se inte meiaza fiecare pe prelucrarea informatiilor despre romani si spatiul romanesc, si nu pe investigarea directa a acestora.
O mentiune speciala se poate face in cazul tehnicilor utilizate de Ruth Benedict, care, pe fundalul mentinerii caracteristicii de antropologie de la distanta , a investi gat, prin interviu, subiecti concreti, si nu doar documente. Subiectii sai, in jur de 40, au fost romani stabiliti in America. b. bibliografic, dominante sint izvoarele straine, dar fiecare din cele trei surse se sprijina si pe informatii furnizate de autori romani. Lucrarea lui Klaus Heitmann este, ca documentare, coplesitoare, reunind 540 de scrieri in limba germana in marea lor majoritate carti. c. temporal, desi informatiile preluate de cei trei se refera la o vasta perioada istorica
(chiar si etnogeneza), ele sint centrate pe intervalul cuprins intre sfirsitul secolului al 18-lea si primele decenii ale secolului 20. d. atitudinal, toate cele trei voci ale alteritatii provin din tari care, respectind nuantele, au avut, in mare, acelasi gen de raportare istorica si geo-politica la spatiul romanesc.
Relatiile cu romanii precizeaza autorul german n-au fost impovarate de dispu te teritoriale, de rivalitati pentru dominatie ori de concurenta economica. De aseme nea, romanii n-au fost nici vecini, fata de care, pentru precizarea propriei identitati nationale, ar fi fost necesara o delimitare sub raport cultural. La fel cum n-au consti tuit nici potentiali aliati sau companioni de destin in apararea impotriva unui inamic comun traditional. In felul acesta, pozitia opiniei publice de limba germana fata de poporul roman nu este grevata de nici o fixatie, de nici un moment afectiv in sensul unei fascinatii pozitive, negative sau ambivalente a unui partener mereu impus de geografie si istorie. 1
Caracteristicile mentionate sint pline de semnificatie, in cazul de fata, deoarece obiectul analizei este o heteroimagine. Contextul formarii acesteia poate oferi expli catii pentru continutul ei.
Metodologic, s-a facut apel la o analiza de continut, preponderent cantitativa si comparativa.
Dintre rezultate, cele direct legate de obiectivul si ipotezele cercetarii indica: a. Prezenta si convietuirea romanilor cu minoritatile etnice nu apare ca tema de sine statatoare in nici una dintre cele trei surse. In cadrul heteroimaginii analizate, ea nu se regaseste, ca pondere si problematica, ca informatie semnificativa.
Natura si gradul de cunoastere al spatiului romanesc in general si statutul proble maticii minoritatilor etnice in perioada istorica preponderent vizata, pot fi posibile explicatii.
Concluzia lui Heitmann putind fi destul de usor intrevazuta la celelalte doua voci ale ateritatii este ca Romania putea fi considerata o tara putin cunoscuta. In ciuda diversitatii, varietatii si chiar cantitatii de izvoare de expresia germana valorificate, tendinta depistata era descurajatoare: Terra incognita , Cenusareasa a geografiei , China a Europei .
Ilustrativ este fragmentul pe care autorul german il citeaza dintr-un ghid geografic al Europei, aparut la Leipzig si Berlin in 1908. La rubrica Romania se putea citi:
Cea mai izolata tara a Europei. Drumuri pe uscat. Despartita de vestul Europei prin munti greu de trecut. Carpatii s...t munti aproape inaccesibili, munti cutati, mai salbatici decit Alpii s...t in zonele mai retrase, paduri virgine. Navigatia fluviala impo sibila pe riurile care izvorasc din acesti munti s...t Navigatia pe mare: lung ocol.
Inainte de 1878, inabordabila. Abia de atunci incoace dispune de tarmuri cu o lun gime de 200 km, dar complet lipsite de porturi. 1
Perioada care focalizeaza atentia celor trei autori este pusa cel mult sub semnul recunoasterii nationalitatilor si prea putin al minoritatilor etnice. Vremea aceasta nu venise inca si, intr-o oarecare masura, aceasta poate explica cvasi-absenta reflectarii existentei lor. b. Dimensiunea comparativa este, conform expectantelor, prezenta. Ceea ce este evi dent pentru toate cele trei voci, este preferinta pentru varianta externa (vecini, prieteni, dusmani, aliati, sud-esticii, occidentalii, orientalii etc.) fata de cea inter na diversele grupuri minoritare. c. Sursa germana cea mai tangenta etnic spatiului romanesc, desi detine o pondere mai importanta a comparatiilor interne, decit celelalte doua, nu realizeaza totusi o surclasare a celor externe.
O explicatie posibila s-ar baza pe faptul ca, in acest caz, tangenta unietnica nu largeste suficient cadrul reprezentarii cognitive prin elemente . Aceasta face ca hete roimaginea germana, desi are o constiinta a pluralitatii etnice in spatiul romanesc mai accentuata decit cea americana sau franceza, sa nu valorifice totusi resursa compara tiilor interne. Mai numeroase sint comparatiile intre romani si germani din diversele regiuni ale Germaniei (comparatie externa), decit cu germanii din spatiul romanesc. d. Posibilitatea de a se face o imagine prin intermediul oglinzii alteritatii vizate asupra diversitatii si complexitatii existentei etniilor minoritare in spatiul roma nesc este extrem de redusa.
In comparatie cu acest rezultat apare, in mod firesc, o prelungire a interogatiei initiale. Ce rezultat s-ar obtine prin apelul doar la surse tangente ale alteritatii maghiare, germane, bulgare, rusesti, turcesti etc., si contemporane? e. Sursa americana si cea franceza se limiteaza la doua prezente etnice: tiganii si evreii. Cea germana, fara a fi completa 2 , ofera un plus de referinte: despre germani, maghiari, secui, sasi, svabi, bulgari, armeni, rusi. f. Dintre aspectele existentei minoritatilor etnice sint mentionate cele legate de ocupatii, statut comunitar (marginalizati, integrati, tolerati), caracteristici comportamentale. g. Problematica atitudinilor reciproce majoritari-minoritari este surclasata, ca pon dere, de cea a comparatiilor dintre cele doua grupuri. Paleta acestor comparatii este foarte diversa: aspect fizic, alimentatie, profesii, putere economica, amenajarea habitatului, moravuri, curatenie, angajarea in munca si chiar in ... lupta cu bautura . h. Natura comparatiilor este ambivalenta, plusurile si minusurile se regasesc la am bele parti.
Utilizind heteroimaginea germana, cea mai disponibila de altfel, se poate schita un portret compozit al romanului si starii spatiului romanesc pe baza acestor com paratii interne 3 .
Romanii se ocupa mai cu seama de munca cimpului, meseriile sint in miinile tiganilor si strainilor (p. 275); fata de germani si maghiari sint prost hraniti
(p. 164), fata de care sint o mina de lucru ieftina, ca zilieri (p. 162). ... Se poate spune ca prin munca sa romanul ii hraneste (cel putin in Transilvania) pe unguri, secui si sasi, ori drept multumire el este plasat mai jos decit orice clasa de oameni
(p. 267).
Valahii au o placere de a se inmulti (p. 161) ceea ce face ca maghiarii si germanii din Transilvania sa fie inotatori disperati in marea romanica. Sasul s-a repezit chiar asupra sistemului cu doi copii si cu un singur copil, ba chiar a facut studii asupra eliminarii fatului, in timp ce romanul se inmulteste ca iepurii (p. 161).
Tilhariile despre care s-a auzit povestindu-se fusesera comise mai mult de tigani, niciodata de romani (p. 203).
In casele boierilor romani, sint bucatari mai ales tigani, ceea ce de multe ori te scirbeste de bucatele servite (p. 128).
La o petrecere de Paste, intr-un sat, doar usuratecul tigan era bine dispus, in timp ce cintecele si dansurile romanilor rasunau trist si tinguitor (p. 236).
Duminica si sarbatorile intreaga populatie barbateasca se aduna la circiuma, care, de cele mai multe ori, este in miinile unor arendasi evrei. In timpul saptaminii si mai cu seama in zilele de tirg romanii nu pot trece pe linga ele fara sa bea zdravan, iar in astfel de zile se iau la intrecere ambele sexe (p. 164).
Rusoaicele si tigancile beau, e adevarat, deopotriva cu barbatii lor si zac deseori bete pe strazi. Dar in ce le priveste pe romance, nici n-am vazut si nici n-am auzit una ca asta (p. 172).
In privinta setei, valahii sint de departe intrecuti de multi profesionisti germani imigranti (p. 173). Concludente sint proverbele romanesti pentru aceasta:
Neamtul crede-n bautura si unguru-n injuratura ; Vorbeste nemteste a a fi beat; Neamtul a venit cu pusca si-a baut vinul si dusca . In nordul Olteniei, verbul a se nemti este utilizat in sensul de a se imbata (p. 173).
In viata obisnuita, romanul pare foarte inclinat catre o convietuire pasnica cu locuitorii altor nationalitati (p. 227). Aici tiganii, turcii, armenii, si bulgarii isi pot vedea nestingheriti de ocupatiile lor, si nici evreul nu pare izbitor de strain
(p. 228). i. In heteroimaginea americana, scurta referire la existenta minoritarilor etnici
(aproximativ o pagina din cele 54) surprinde statutul lor social si economic, moravuri si atitudinea majoritatii. Pragmatismul american se intrezareste ca linie de constructie si valorificare a informatiilor despre cele doua grupuri minoritare prezentate. Interesanta este extinderea comparatiei majoritari-minoritari, spre comparatia minoritari-majoritari sau majoritari-minoritari, dar din zone invecinate cu spatiul romanesc.
Doua grupuri sint larg reprezentate in satele romane din Vechiul Regat, tiganii si evreii. Ei sint foarte numerosi in Moldova. Pozitia si traditiile ambelor grupuri difera in Romania de cele care le sint caracteristice in tarile din jur, in special in ceea ce-i priveste pe tigani. «Tiganii n-au aparut vreodata in istoria romanilor decit ca sclavi». Ei s-au emancipat in 1844 si 1855, dar ei inca mai sint folositi la treburi in casa (vopsit, spalat si toate treburile platite ale casei), dar sint platiti cu o nimica toata, cum ar fi, de exemplu, ciorapi rusesti. Asta spre deosebire de Rusia, unde tiganii au fost dintotdeauna liberi. Motivul pentru care romanii ii privesc pe tigani de sus este ca ei sint sclavi care fac munci de slugi, de aceea ei se situeaza departe de aceia care presteaza munci mult mai onorabile, cum ar fi cele agricole. De asemenea saracia lucie contribuie la stigmatizarea lor; ei inca mai traiesc in acele faimoase bordeie, o gaura in pamint acoperita cu lut si cu acoperisul foarte aproape de nivelul solului, in care romanii mai pot fi intilniti doar in zonele cele mai sarace ale tarii. A numi pe orice roman «tigan» este o grava insulta, iar daca vrei sa spui ca o fata sau o femeie e hida, poti sa spui ca «e hida precum o tiganca»; Aceasta in contrast cu Rusia, in special cu Ucraina, unde este un adevarat compliment sa spui
«frumoasa ca o tiganca». Daca vrei sa spui ca cineva vorbeste tare si urit poti spune ca «are o gura de tigan».
Acest portret al tiganilor este numai jumatate din toata povestea. Tiganii sint in mod universal muzicanti si ei sint esentiali in horele saptaminale, la nunti si la claci. In aceste ocazii ei se amesteca cu taranii. Ei frecventeaza aceeasi biserica.
De asemenea, ei sint ghicitori innascuti. In casele unde tigancile slujesc este ceva obisnuit ca tigancile sa nasca copiii stapinului, iar acestia iau numele tatalui si sint crescuti ca si copiii sai si ca romani. Foarte putini tigani ajung, de asemenea, bogati si ei primesc astfel tot statutul oricarui alt om bogat din societate. Ei pot locui in cele mai bune apartamente din Bucuresti, fara nici o problema. «Daca el e bogat, atunci e roman.», spunea un orasean vorbind despre ei. Un avocat foarte influent din Bucuresti, Mironescu Cigan, este in intregime tigan si nu i-a fost niciodata rusine de originea sa.
Este sigur ca o serie de comportamente traditionale printre tiganii europeni se regasesc si printre cei din Romania: curtea facuta femeilor inainte de maritis, dragostea romantica, ipocrizia, increderea in noroc, sesizarea rapida a propriilor avantaje si slabele inhibitii in obtinerea lor. Tarile vecine Serbia, Bulgaria,
Ungaria, Rusia, Ucraina ca de altfel si evreii romani numesc pe toti romanii
«tigani».
Evreii sint celalalt grup strain, iar ca grup rural ei sint cei mai numerosi in
Moldova. Ei n-au fost niciodata servitori, ci proprietari de magazine si bodegi. Ei sint priviti de catre tarani ca «traind in afara taranimii», in acelasi fel in care sint priviti boierii si cei de la orase. Desigur, evreii sint in general oraseni, iar atunci cind devin bogati, ei sint, ca si tiganii, «romani». Printre ei ii intilnim pe cei mai prosperi boieri ce-si educa fetele in asezamintele Romano-Catolice, iar baietii ca avocati. Ei ocupa pozitii profesionale foarte ridicate. Fara indoiala, Romania este privita ca fiind alaturi de Polonia una din tarile cele mai antisemite din Europa, iar pogromurile evreiesti si masacrele se petrec atit in regiunile urbane, cit si in cele rurale atunci cind tensiunile devin prea mari. 1
*
* *
Desi in buna parte infirmate, ipotezele aplicatiei noastre au meritul de a atrage atentia asupra dialecticii subtile care intervine in constructia unor reprezentari.
A aparut cu pregnanta dimensiunea comparativa ca linie de finantare a heteroi maginii, ceea ce sugereaza unor investigatii viitoare un filon demn de exploatat.
Este, de asemenea, suficient de explicit faptul ca nu atit dimensiunile reale ale obiectului reprezentat in cazul de fata, minoritatile in spatiul romanesc dau struc tura de baza a reprezentarii lor, ci si natura raportarii observatorului si a relatiei pe care el o stabileste cu referentul sau.
Fie numai acest adevar reconfirmat si locul perspectivei imagologice credem ca se justifica.