y6k23ke
In pragul celui de-al treilea mileniu inaintea erei noastre, civilizatia egipteana se face cunoscuta, inscriindu-se in istorie, in acelasi timp, se semnaleaza existenta unui popor cu o rasa relativ omogena, constituirea unui stat, a unei limbi si a unei economii agricole remarcabile pentru punerea la punct a unui sistem com¬plex de irigatii.
Scrierea neobisnuita, originala, exprimand legi, obiceiuri, o religie aparte, intregesc aceasta civilizatie structurata, care va evolua destul de putin, timp de trei milenii.
Legendele atribuie regelui Menes, faraonul primei dinastii, intemeierea Egiptului, care numai in aparenta este semnalata pe neasteptate, in realitate, Egiptul primei dinastii este rezultatul unei acumulari indelun¬gate, datand inca din epoca preistorica. in era cuaternara, golful a fost astupat, delta si-a capatat configuratia actuala si, datorita faliilor de prabusire, apele Nilului Albastru s-au unit cu cele ale Nilului Alb. care era alimentat de ghetarii situati pe culmile inalte ale muntilor Africii ecuatoriale (actualmente aceste varfuri semete strajuiesc bazinul lacului Victoria).
INCEPUTURILE CIVILIZATIEI EGIPTENE n epoca tertiara (Miocen), valea Nilului era deja formata, in Pliocen, a fost acoperita de mare, formand un golf ingust si adanc, intin-zandu-se pana aproape de Assuan, la 200 m altitudine deasupra nivelului sau actual. Fluviul, care izvora din muntii etiopieni, ca actualul Nil Albastru, isi marea debitul prin apele Atbarei si ale numeroaselor ueduri, care se pravaleau pe coas¬tele muntiilor Libiei si Arabiei. Catre sfarsitul tertiarului (Eocen), apele Mediteranei s-au retras, iar urmele fluc¬tuatiilor lor succesive au ramas sub forma de terase. Gura fluviului s-a intins, progresiv, pana la Fayum.
Preistoria Vaii Nilului
in paleolitic, Valea Nilului s-a remarcat prin folosirea pietrei cioplite. Unealta reprezentativa pentru aceasta perioada este arma de silex. Numeroasele sale vestigii se afla in statiunile EI-Abassieh, Uadi-Halfa, Kar-Abu-Anya (la jonctiunea celor doua Niluri) sau Afu (la sud de Kartum), Kom-Ombo. Fayum, Gizeh, Kharga. Lakeita.
Cand regiunile care marginesc Nilul au fost afec¬tate tot mai mult de uscaciune, devenind desertice. populatiile asezate in vaile Saharei — descendente ale hoardelor care strabateau, in epocile precedente, muntii si platourile impadurite — s-au stabilit in Valea Nilului, alungand animalele salbatice, si incepand, treptat, sa cultive pamantul si sa semene cereale.
Necesitatea de a munci laolalta, in echipa, profi¬tand de inundatia binefacatoare, pentru irigarea tere¬nurilor cultivate, ii determina pe oameni sa se grupeze in sate, locuind in colibe imprejmuite cu garduri, situate pe ridicaturi de teren, astfel incat sa fie ferite de cres¬terea Nilului.
Viata intr-o comunitate stabila produce o schim¬bare considerabila in starea sociala si politica, manifes¬tata prin formarea notiunii de proprietate funciara si concretizarea notiunii de autoritate, care nu se mai bazeaza doar pe criteriile de forta fizica sau de in¬demanare la lupta si la vanatoare. Capeteniile de hoarde se transforma in capetenii ale satelor.
Orasul Fayum in neolitic
in cursul mileniilor, aluviunile Nilului au acoperit satele neolitice, in afara celor situate la baza movilelor artificiale (kom). din toate orasele egiptene sau in deser¬tul apropiat: El Omari, aproape de Cairo. Merimbe Beni-Salome, la vestul deltei; Dimeh. Kom-Usim sau Qasr-es-Saga, in depresiunea Fayum.
in Orientul preistoric (Payot, 1953), Gordon Ghilde spune: „Statiunile Fayum-ului se insirau pe malul unui lac intins, care umplea, la data aceea, depresiunea Fayum pana la un nivel superior cu 60 m, celui al lacului actual. Locuitorii cultivau, probabil, acelasi soi de grau (specific regiunilor muntoase din Europa centrala) si de orz, pe care il gasim in Egiptul actual. Se cultiva, de asemenea, inul. Cerealele erau taiate cu seceri din aschii dintate de silex, fixate pe un cadru ingust din lemn. Cerealele erau inmagazinate in silozuri sapate in pamant, acoperite cu impletituri de paie; erau apoi strivite pe pietre de moara cu fata superioara concava. Se cresteau porci, bovine, oi, capre. Vanatoarea si pescuitul faceau, de asemenea.parte din indeletnicirile lor.
Boabele de grau si de orz, prin datare cu carbon 14, prezinta cifre variind intre 4145 si 4441, i.H. Dar in mod sigur practicarea agriculturii in valea Nilului este mult mai timpurie.
Arta rupestra
Arta rupestra1' — caracteristica neoliticului din valea Nilului — se intalneste aproape numai in Egiptul de Sus si in Nubia. intr-o regiune care se intinde intre Luxor si cea de-a treia cataracta. Aceste gravuri pot fi comparate cu toate cele descoperite in Sahara (Tibesti, Fezzan, Tassili), precum si in Eritreea.
Stilurile, ca si subiectele reprezentate, sunt vari¬ate. Prin pichetai sau ciocanire mai mult sau mai putin rudimentara a stancii, artistii neoliticului au reprezentat fauna salbatica a acelor vremi — pe care o regasim, de altfel, in sudul actualului Sudan —, fauna domestica, populatiile indigene, ambarcatiile folosite si diverse alte scene.
Civilizatia primilor egipteni
Catre sfarsitul perioadei protoistorice este cunos¬cuta utilizarea metalului: aur sau argint, arama indeosebi, datorita careia se pot ciopli si fasona lemnul, piatra si fildesul.
Civilizatia primilor egipteni se situa la un nivel inter¬mediar — intre civilizatia vanatorilor si cea a agriculto¬rilor. Treptat, atat in valea Nilului cat si in delta, s-a impus modul de viata agrar.
Oamenii acestei epoci incepeau sa inlocuiasca piatra cu metale; ei construiau corabii, semanau cere¬ale, teseau covoare, tesaturi felurite, aveau bijuterii, foloseau parfumuri, se duceau la barbier si desenau animalele pe care le vanau. Pe produsele ceramice rudimentare ale olarului, figurau femei plangand, figuri de oameni sau de animale, desene geometrice.
Ei erau deopotriva sculptori buni. Slefuirea fil¬desului este de-a dreptul uimitoare. Cozile unor linguri mari, de lux, erau decorate cu sculptura in relief. La Coptos au fost descoperite statui colosale, dar cu forme rudimentare. Pe cozile de fildes ale cutitelor de silex erau sculptate diverse scene cu motive antropomorfe sau zoomorfe, in acest gen, cutitul de la Djebel el-Arak, expus la muzeul Luvru, este considerat o capodopera: una din fete reprezinta scene de lupta, iar cealalta, o scena de vanatoare in care se remarca un barbat purtand un turban, invesmantat cu o tunica larga, care se lupta, pe o culme stancoasa. cu doi lei fiorosi: cei doi caini ai sai il privesc.
Perioada predinastica: lupta dintre clanuri si regate
Arheologia si cronicile legendare, mai cu seama Textele Piramidelor, atesta ca la inceputurile istoriei sale Egiptul era impartit in clanuri, care s-au stabilit, ul¬terior, alcatuind nome-le faraonice. Astfel, in mileniul pa¬tru Gerzeenii pot fi recunoscuti dupa emblemele fixate pe o prajina verticala.
Paletele de sist pe care sunt gravate diferite scene prezinta, de asemenea, edificii si personaje purtand aceste cozi de steag, in varful carora este o emblema. Unele dintre ele vor desemna, pentru o perioada anu¬mita, zei, orase si nome. Astfel — elefantul este em¬blema insulei Elefantina;—discul solar reprezinta orasul Heliopolis (On); — doua sageti incrucisate, pe zeita Neith si orasul Sais, capitala celei de-a V-a nome a Egip¬tului de Jos; — un soim intr-o nacela — emblema a zeu¬lui Anty si a celei de-a XVIII-a nomea Egiptului de Sus.
Aceste clanuri duceau o viata aspra intr-o vale unde misunau inca animalele salbatice; ei erau macinati si de numeroasele lupte interne; de pilda, odata s-a in¬tamplat sa se uneasca cei din clanul Soimului cu cei din clanul Ibisului impotriva navalitorilor nubieni cu parul cret, care nu au putut fi alungati din fortificatia lor decat cu ajutorul clanului Belemnitilor1) si cel al Lupului.
Clanurile s-au grupat, asadar, din necesitatea de a face fata razboiului si de a incheia aliante: s-au constituit mai multe regate, trei, patru, delta fiind impartita in re¬gatul de est si regatul de vest.
Dupa unele surse, regele din est, Osiris. ar fi unifi¬cat cele doua regate ale deltei, reunind regatul sau, a carui capitala era Busiris, cu regatul lui Horus, la vest, capitala acestuia fiind Behdet. Se mai spune ca suc¬cesorul sau, Horus. ar fi cucerit regatul din sud, a carui capitala era Ombos, unde domnea regele Seth. Busiris. orasul lui Osiris, ar fi devenit atunci capitala Egiptului unificat. Dar, conform acelorasi surse de documentare, Sudul s-ar fi revoltat si razboiul dintre cele doua regate ar fi evocat in legenda din ciclul Osiris.
Catre anul 3600 Egiptul a fost unificat din nou de catre regii din nord, capitala fiind la Heliopolis.
O noua revolta izbucneste in sud. la Hermopolis. si, din nou, cele doua regate independente se infrunta. Noua capitala a Egiptului de Jos a fost Pe, orasul lui Ho¬rus, iar capitala Egiptului de Sus a devenit orasul Nek-hen, aproape de El Kab, oras al lui Horus. invingandu-l definitiv pe Seth, Horus a fost considerat zeul celor Doua Tari. in epoca istorica propriu-zisa. catre anul 3000, regele Narmer va unifica definitiv regatul Egiptu¬lui.
Legenda lui Osiris
Referindu-se la textele istorice pe care le-am mentionat si integrandu-le in credintele lor religioase, egiptenii au plasmuit legenda lui Osiris asa cum ne este redata de autorul greco-roman Plutarh. in Isis si Osiris.
Fiu al zeului Geb (pamantul) si al zeitei Nut (cerul), Osiris are doua surori, zeitele Isis si Neftis, si un frate, zeul raului, Seth. indata ce a devenit rege al lumii. Osiris „...i-a smuls de indata pe egipteni din viata lor plina de lipsuri, i-a scos din conditiile de viata asemenea unor fiare salbatice, i-a invatat sa cunoasca roadele paman¬tului, le-a dat legi si i-a invatat sa-i respecte pe zei. Mai tarziu, el a strabatut lumea in lung si in lat, ca sa o civi¬lizeze."
Fratele sau Seth, invidios, urzeste un complot im¬preuna cu 72 complici, apoi .,... dupa ce a masurat pe furis lungimea exacta a trupului lui Osiris, Tyfon (Plutarh il denumeste astfel pe Seth) a dat porunca sa se faca. dupa masurile luate, un cufar minunat, frumos impodo¬bit, care a fost adus, din ordinul lui Seth. in cursul unei mese bogate. Acest cufar a uimit si a incantat come¬senii. Tyfon, razand, I-a fagaduit celui care va intra per¬fect in el. stand culcat. Toti oaspetii l-au incercat, rand pe rand, dar nu era pe potriva nici unuia dintre ei. in cele din urma Osiris a intrat in cufar si s-a intins bine in el. in aceeasi clipa toti comesenii s-au repezit sa inchida ca¬pacul: unii il bat in cuie, pe din afara, iar altii il pecetlui-esc cu plumb topit. Dupa incheierea acestei operatii, cufarul este transportat pe fluviu si este aruncat in mare...
Isis, sotia si sora defunctului, cauta cu deznadejde trupul lui Osiris, pe care reuseste sa-l descopere, in cele din urma. Prin practici magice ea il va readuce la viata. Astfel ea a putut da nastere lui Horus, fruct al celei de-a doua vieti a lui Osiris. in Textele Piramidelor figureaza fraza urmatoare: „Sora ta Isis vine la tine, fericita de dragostea ta; tu o asezi pe falusul tau si samanta ta o patrunde."
Dar inversunarea lui Seth era neabatuta. Profitand de lipsa de acasa a lui Isis, el insfaca trupul fratelui sau si-l imprastie in bucatele. Isis, cu ajutorul surorii sale Neftis, care era sotia lui Seth, a pornit in cautarea celor douasprezece parti ale trupului lui Osiris. Ea le-a in¬gropat cu evlavie in douasprezece orase egiptene, in sanctuarul lor. Legenda spune ca cea de-a treispreze¬cea bucata nu a fost regasita: penisul zeului, inghitit de un peste al Nilului.
Osiris. zeu reinviat, devenea zeul mortilor, iar magicienei Isis ii revenea rolul de a veghea asupra desfasurarii operatiilor de imbalsamare.
„Toti se vor infatisa lui Osiris — spune textul gra¬vat pe un basorelief mortuar — fata lor va prinde viata si putere; narile lor vor simti racoarea vantului din nord. Ei vor vedea cum creste graul pe campiile ceresti de la lalu. Cei vii, pe care ei i-au lasat la portile Noptii, vor veni sa depuna prinoasele de fiecare parte a spiritelor slavite, si ei le vor stropi cu apa purificatoare. Da, toti, unul dupa altul, vor reinvia si se vor afla pentru tot¬deauna in fata lui Osiris, a carui inima nu mai bate."
Horus, crescut in taina de oamenii mlastinilor, in delta, in apropiere de orasul Chernnis, a strans in jurul lui oamenii din Egiptul de Jos, pentru a-si relua mostenirea furata de Seth. Dar a intervenit Marea Eneada, tribunalul zeilor si al zeitelor.
Dezbaterile erau lungi si furia puternicului zeu Seth — zdrobitoare, intr-o buna zi Horus i-a retezat mamei sale capul, pentru ca aceasta luase apararea fratelui ei, Seth. Zeii ii vor darui, in compensatie, capul unei vaci. Razboiul dintre unchi si nepot va lua sfarsit: Horus va fi inaltat, de zei, la rangul de rege ai Egiptului, iar lui Seth ii va reveni desertul sterp si rosietic, sterp ca el. in cursul unei batalii, Seth fusese castrat de Horus, care isi pierduse un ochi, in timpul incaierarii.
Epoca thinita
Legenda spune ca ia sfarsitul mileniului IV. regele-Scorpion cel cu coroana rosie, domnind in sud, a anexat nordul, luandu-si mitra alba drept cununa. Succesorul lui ar fi fost faraonul Narmer, domn al celor Doua Tari, care si-a stabilit capitala ia Thinis (sau This). aproape de Abydos. Mormantul sau a fost descoperit, insa, la Hierakonpolis: era o groapa mare, captusita cu caramizi in interior, adanca de 3,20 m, cu o suprafata de aproape 40 m2: o camera de lemn, adevarata casa mortuara, se afla pe fundul gropii.
Narmer este identificat cu regele legendar Menes, despre care istoricul grec al primului secol al erei noas¬tre, Diodor din Sicilia, povesteste ca a intrunit sub con¬ducerea sa cele „Doua Tari:;, a promulgat codul de legi pe care i-l incredintase zeul Thot insusi, a intemeiat prima dinastie istorica, a „invatat poporul cum sa se serveasca de mese si de paturi" si a introdus in Egipt „luxul si un fel de viata extravagant."
Casatorindu-se cu o printesa din Sud, Neithotep, regele Menes a domnit 62 ani inainte de a fi omorat de un hipopotam, la o vanatoare.
Mormintele regale descoperite la Abydos si Hierakonpolis, datand din epoca primei dinastii, pot fi atribuite regilor a caror lista (reala sau legendara), ne-a parvenit: Aha, Zer, Udimu, Anezib, Smerkhet si Quaza.
Cei 15 regi succesivi ai dinastiei a doua, conside¬rati drept zei; contopindu-se cu Horus, s-au instalat la Memfis, capitala lor. Ultimul dintre ei, in anul 2800 inain¬tea erei noastre, regele Khasekhemui, al carui nume in¬seamna „cei doi puternici11 (Horus si Seth), inabusa, cu masuri drastice, o rebeliune a feudalilor. El numeste, in locul demnitarilor instalati in nome, guvernatori care sa se afle direct in subordinea lui.
Pe statuile care-l reprezinta, descoperite la Neken, este gravata o inscriptie care relateaza ca a ucis peste 40000 dusmani in Nord. in amintirea victoriei sale, el a ridicat un templu la Nekhen, a carui poarta era taiata dintr-un frumos granit rosu provenind de la prima cata¬racta.
IMPERIUL VECHI erioada thinita se incheie cu domnia re¬gelui Khasekhemui. Fiul si succesorul sau Zoser marcheaza inceputul Imperiu¬lui Vechi.
Arta egipteana a acestei epoci si-a „efectuat ciclul de formatie" dupa ex¬presia lui Pierre du Bourguet. ,Arta rafinata, a unei curti elegante, adauga autorul lucrarii Faraonii cuceresc arta (Desclee de Brouwer, 1965), ea dispunea de mijloacele de a raspunde unei inalte chemari/'
Zoser si Imhotep, constructor ai Piramidei
Zoser (sau Djeser), numit si ,:Horus al lui Neterik-hef, fiul lui Khasekhemui si intemeietorul dinastiei a III-a, a ramas celebru indeosebi pentru faptul ca a fost ingropat sub prima piramida in trepte, construita de Im¬hotep.
Prim-ministru, preot la Heliopolis, acest arhitect genial s-a ocupat si de elaborarea unor tratate de medicina si astronomie. Lui i se datoreaza regula de a orienta piramidele.strict spre nord.
Ulterior, lmhotep; erou legendar, a fost venerat de scribii egipteni, care inainte de a incepe scrierea, varsau cateva picaturi din paharelul lor pentru cinstirea memoriei stravechiului scriitor.
in epoca tarzie, i s-a inchinat un cult, oficiat in „capela" sa din Sakkarah — sanatoriul spre care se in¬dreptau in numar mare invalizii din tot Egiptul. Imhotep este arhitectul unei capodopere care va infrunta mileni¬ile: ansamblul funerar al regelui Zoser la Sakkarah.
Jean-Philippe Lauer, membru al Institutului din Egipt si autor al unei lucrari deosebit de bine documen¬tate. Misterul Piramidelor (Presses de la Cite, 1974) ex¬plica geneza constructiei: Imhotep o concepuse ca o mastaba (banca, in egipteana moderna), mormant patrat, cu laturi de 60 m si inaltime de 10 m. Con¬siderand ca astfel era o realizare necorespunzatoare, a fost folosita ,.drept axa a unei prime piramide cu patru trepte, inaltata la peste 40 m. Aceste trepte inseamna, desigur, scara simbolica, pe care trebuie sa o urce sufletul regelui, dupa moartea sa, pentru a se inalta spre parintele sau Ra, soarele... Ultima adaugire a marit con¬siderabil volumul edificiului si inaltimea sa, la vreo 60 m. numarul treptelor crescand la 6".
Placata cu calcar alb, stralucind la lumina soarelui, aceasta piramida, prin frumusetea ei impunatoare si volumul ei impresionant, va da multor generatii de regi egipteni imboldul de a construi morminte marete.
Alte monumente, mai ales mici capele, formau un complex de asezaminte apartinand piramidei.
Arta acestei epoci prezinta coloane cu fus ornat cu caneluri, basoreliefuri pline de viata, create cu mult rea¬lism, faiante verzi si o minunata imagine in piatra a re¬gelui Zoser.
Tot la Sakkarah a fost descoperit de curand com¬plexul funerar al lui Horus Sekhem-Khet, fiul si suc¬cesorul lui Zoser, care, asemenea celorlalti regi din dinastia a 111-a. a dispus construirea piramidelor in trepte.
Pe vremea regelui Neferkare, marele filozof Kagemmi intocmise, pentru copiii sai. o culegere de maxime, care a ramas multa vreme celebra in Egipt; unele ne-au parvenit, de pilda:
..Toate casele se deschid celui cumpatat in pre¬tentii, se gasesc camere destule pentru omul cu graiul modest; taisul spadei va opri pe cel ingamfat si trufas.,/'
Ultimul rege al dinastiei a lll-a, Hun. succesorul lui Neferkare, a inaltat o piramida in trepte la Meidum. in apropiere de Fayum; in cele din urma, aceasta a fost acoperita cu un parament de piramida propriu-zisa. cu fata triunghiulara, din porunca lui Snefru, intemeietorul dinastiei a l V-a. catre anul 2700 inaintea erei noastre.
Epopeea pietrei: Marile Piramide
Snefru a ridicat la Dahsur, la nord de Memfis, prima piramida cu adevarat colosala, cu cei 180 m ai la¬turii de la baza, si vreo suta de metri inaltime. Ea a fost numita piramida romboidala, din cauza schimbarii pan¬tei. Snefru nu a fost multumit de acest mormant si a hotarat sa inalte, la nord, a doua piramida, cu o baza si mai mare, ajungand la 220 m lungime, si cu o inaltime usor superioara celeilalte, deoarece panta era mult mai putin accentuata.
Keops. fiul lui Snefru, ne-a lasat Marea Piramida. Fiul lui, Djedef-Ra, care a domnit foarte putin, a construit o piramida — foarte deteriorata, actualmente. La moartea sa, Kefren. fratele lui Keops, a urcat pe tronul celor Doua Tari si. desi la o varsta inaintata, a ridicat o piramida de inaltime aproape egala cu aceea a fratelui sau.
Bikheris, fiul lui Djedef-Ra, i-a fost urmas. Mor¬mantul sau regal nu a fost ispravit inaintea mortii sale; piramida sa, abia conturata, a fost descoperita la Zauiet el-Aryan.
Ultima, dintre cele trei celebre ..Mari Piramide", se datoreaza lui Mikerinos, fiul lui Kefren si succesorul lui Bikheris. Inscriptia urmatoare a fost gravata pe un frag¬ment al sarcofagului sau: ,....Regele-Trestie si regele-Viespe Mikerinos, cel de-a pururi viu, nascut de cer, conceput de zeita cerurilor, Nut. urmasul zeului pamantului, Geb, cel prea¬iubit. Mama ia, Nut, te invaluie cu numele ei de «mister al cerului» si iti harazeste o viata asemenea zeilor, fara a avea dusmani.;:
Fiul lui, Shepseskaf, ultimul rege al dinastiei a IV-a, a renuntat, un timp. la forma piramidala si a inaltat, la sud de Sakkarah, un monument impunator, avand forma unei piramide trunchiate, (mastaba).
Relatarea lui Herodot: faraonii asupritori?
Nu se stiu multe despre faraonii dinastiei a IV-a. Ciudatenie a istoriei: Keops, Kefren si Mikerinos ne-au lasat piramidele lor impunatoare care infrunta vesnicia, dar evenimentele desfasurate in timpul domniei lor ne sunt aproape necunoscute, cu exceptia mentinerii unor expeditii razboinice in Nubia. Libia, Sinai si Liban.
Se crede ca legendele transmise din antichitate, de Herodot, Diodor din Sicilia si altii, prezentandu-l pe Keops, de pilda, drept un suveran crud si autoritar, au fost inventate in intregime de egiptenii din Egiptul de Jos. il citam pe Herodot, totusi, care povesteste in Eu-terpe:
..Mi se spune ca, pana la domnia lui Rhampsinitos. in Egipt, nu erau decat legi bune si drepte, iar tara era infloritoare; dar Keops, care i-a fost urmas, s-a dedat la tot felul de cruzimi. El a inchis toate templele si a interzis egiptenilor sa-si celebreze jertfele; apoi i-a fortat pe toti sa lucreze pentru el. Unii au carat pana la Nil pietre ex¬trase din cariere situate in muntii Arabiei; alte echipe tre¬buiau sa preia aceste pietre, transportate cu corabia, de pe celalalt mal ai fluviului, si sa le tarasca pana la muntii numiti munti ai Libiei. O suta de mii de oameni se aflau, tot timpul, pe cate un santier, lucrand cu schimbul, fiind inlocuiti la trei luni de altii. Poporul a fost asuprit mai intai timp de zece ani, pentru construirea soselei pe care se carau pietrele... Piramida, ea insasi a cerut douazeci de ani de truda...''
Mai departe, vorbind despre constructorii celor trei Mari Piramide, Herodot relateaza urmatoarele:
„Acest Keops, dupa cum am aflat de la egipteni, a domnit 50 de ani; la moartea sa. regatul i-a revenit fratelui sau, Kefren. Acesta a calcat intru totul pe urmele predecesorului sau si, fireste, a inaltat o piramida, care. marturisesc, nu se apropie de dimensiunile celei a lui Keops... Kefren a domnit, dupa cum se pare, 56 de ani. Dupa calculul pe care-l fac egiptenii, aceasta inseamna o suta sase ani. in care nu a fost decat mizerie: templele inchise nu s-au mai redeschis. De aceea ei refuza cu incapatanare sa pronunte numele acestor regi odiosi... Se spune ca lui Kefren i-a urmat, pe tronul Egiptului, Mikerinos, fratele lui Keops; acesta nu incuviinta faptele savarsite de tatal sau; asadar a redeschis templele si a redat poporului posibilitatea de a-si vedea de treburi si de a continua sa aduca jertfe, poporul acesta fiind vlaguit, ajuns la ultimul grad de suferinta; dintre toti regii, el a fost cel care a impartit cel mai bine dreptatea. Aceasta nepartinire i-a adus o mare faima, fiind consi¬derat cel mai omenos dintre toti printii egipteni, de pana acum..."
Fiiilui Ra: dinastiile a V-a si a Vl-a
Am aflat originea dinastiei a V-a dintr-un basm al Imperiului de Mijloc: sotia unui preot al lui Ra a zamislit primele trei vlastare regale ale acestei dinastii, al carui parinte era insusi Ra, zeul-Soare. Legenda confirma importanta capatata de preotirnea de la Heliopolis (orasul Soarelui) in acea vreme, cand numele lui Ra apare aproape la toti faraonii: Sahura. Neferrirkara, Sepseskara, Neferefra, Neuserra...
Regii dinastiei a V-a (2560-2420) si a Vl-a (2420-2300) au continuat traditia piramidelor pentru mormin¬tele lor regale. Ei au simtit nevoia sa transfere o parte a puterii lor asupra unor „viziri" si a unor inalti dregatori. Cultul regelui-zeu, impus de marii suverani precedenti, s-a ciocnit de cultele traditionale locale. Preotii, adver¬sari ai absolutismului regal, si-au luat revansa, profitand de slabiciunea unor suverani.
Templele devin astfel centrele unor mari pro¬prietati funciare. Nobilii si inaltii slujbasi devin stapani, domni mai mult sau mai putin independenti. Clerul de la Heliopolis preamareste din nou caracterul divin al Ho-rusului regal, extinzandu-l pe plan cosmic, incluzandu-l pe faraon in Harkhti, zeul cu cap de soim, asemenea lui Horus, fiul Soarelui, parintele zeilor. Regele devine, asadar, fiul lui Ra.
Arta Imperiului Vechi
Dupa cautarile sovaielnice de la inceputul artei predinastice si primele sale realizari, din epoca thinita, arta Imperiului Vechi are o evolutie certa, atingand apo¬geul odata cu dinastia a V-a.
Arta epocii acesteia este dominata de figura im¬punatoare a regelui, adevarat Horus pe pamant. Su¬veran absolut, el este mostenitorul unei traditii care contribuie la preamarirea superioritatii sale de neta¬gaduit. Piramida, mormant regal, este marturia cea mai prestigioasa a acestei epoci. La acest mormant se ada¬uga un templu funerar, precedat de o curte vasta, incon¬jurata de capele.
Printii si inaltii demnitari erau ingropati in cavouri pe deasupra carora se ridicau mici piramide. Oamenii de rand daca erau suficient de bogati ca sa-si poata oferi un mormant, alegeau mastabalele, simple cavouri-borne, sau un ansamblu de incaperi funerare si de capele. O lespede dreptunghiulara reprezenta mortul, asezat in fata mesei pentru ofrande, in dinastia a V-a; basorelieful ajunge la o rara perfectiune, imbinand finetea trasaturilor cu armonia culorilor, infatisand, in scene foarte bine alcatuite, viata zilnica a nobililor egip¬teni.
Templele celei de a V-a dinastii sunt mai ales tem¬ple solare, consacrate lui Ra. Cultul zeului era oficiat in aer liber, in mijlocul curtii vaste, imprejmuita cu un zid de caramida, se inalta o terasa mare. avand forma unei pi¬ramide trunchiate, deasupra caruia se afla un obelisc, in fata caruia se inalta altarul principal
Statuile din Imperiul Vechi erau rezervate in exclu¬sivitate cultului funerar. Ele au fost descoperite in cape¬lele anexate piramidelor, in morminte si in mastabale.
Aceste efigii din lemn, piatra dura sau calcar erau pictate. Tinuta adoptata de persoana sau de grupurile de persoane era destul de stereotipa: dar ansamblul, departe de a fi banal, exprima — mai ales in arta 'statuara rezervata regelui — o maiestate impunatoare si o noblete plina de maretie. Printre capodoperele epo¬cii citam admirabila statuie a regelui Djeser (muzeul din Cairo), cea a lui Mikerinos si a sotiei sale Khamererne-bety (muzeul din Boston) sau celebrul calcar policrom reprezentand scribul care sta asezat cu picioarele sub el si a carui figura exprima forta si atentie incordata (muzeul Luvru).
IMPERIUL DE MIJLOC mperiul Vechi ia sfarsit prin domnia foarte lunga a lui Pepi I. care. timp de 94 ani, a car¬muit Egiptul; domnia acestui faraon prefigu¬reaza, insa, decadenta, care va dura aproape trei secole.
Vizirii si guvernatorii nomelor provin¬ciale acapareaza puterea, in masura in care regele le lasa aceasta posibilitate. Jefuitorii si hotii sunt in ele¬mentul lor, se constata o adevarata „revolutie sociala;:. Somajul si mizeria se intensifica. Izbucnesc rascoale populare. Nobilii si bogatasii sunt pradati si adeseori masacrati. Teroarea domneste in intregul Egipt de Jos. Taranii nu-si mai cultiva pamanturile: e foamete. Textele ulterioare mentioneaza cu groaza aceste razmerite, de care totusi Egiptul de Sus a fost crutat: „Cel care nu avea mijloacele sa-si faca o pereche de sandale este acum detinatorul unor mari bogatii/'
Aceasta epoca zbuciumata se incheie catre anul 2000 I.H., atunci cand unicitatea puterii este restabilita, datorita regilor Tebei.
Dinastia a Xl-a, prin faraonul Mentuhotep. mar¬cheaza inceputul Imperiului de Mijloc. Sapte faraoni se vor stradui sa reinfiinteze institutiile Imperiului Vechi, ac-tualizandu-le; pentru propasirea Egiptului, care va atinge din nou apogeul, odata cu dinastia a Xll-a.
O renastere
Dinastia a Xll-a, una dintre cele mai ilustre, incepe cu Amenhemet l (2000-1970). Nomazii desertului sunt pacificati; oazele se afla sub supravegherea si autori¬tatea posturilor militare; cuceririie se extind la sud, in¬spre Nubia, la est. catre Palestina si Fenicia. Epoca aceasta inseamna o renastere artistica, despre care avem o bogata bibliografie.
Amenhemet l restabileste ordinea in Egiptul de Jos. izgoneste semitii si beduinii care se instalasera in tara, si construieste un mare zid de aparare, „zidul printului", de-a lungul teritoriului care margineste deser¬tul, ia est de delta, cu scopul, citat de cronicari, „de a impiedica triburile sa patrunda in Egipt, nici macar pen¬tru a-si adapa turmele::.
Capitala, Teba, este transferata la vreo 25 km la nord de Memfis. intr-o localitate marginita cu desertul din vest. careia i s-a dat numele It-Tui, ..Cea care cuprinde cele Doua Tari", pentru a simboliza unificarea Egiptului. Faraonul conduce tara cu autoritate, redand tarii prosperitatea de care nu se mai bucurase atata vreme, de la dinastia a Vl-a. Amenhemet l este asasi¬nat, victima a unei conspiratii. Faraonul ii lasa fiului sau, cu limba de moarte, cateva invataturi, din care citam: ,,la seama la slujitorii tai. Nu te apropia de ei cand esti singur. Sa nu ai incredere nici macar intr-un frate si sa nu socotesti pe vreunul drept prieten adevarat. Nu-ti face prieteni apropiati: nu este de nici un folos.;:
Sinutre. scriitor, relateaza astfel moartea regelui: „El se inalta la ceruri, se uni cu Soarele, iar mem¬brele sale divine au fost absorbite de cel care-l crease. Palatul a amutit, sufletul oamenilor a fost cuprins de jale. Marile porti duble au fost inchise; curtenii au stat cu capul plecat, iar poporul plangea."
Sesostris, un cuceritor puternic
Sesostris l (1970-1936), mergand pe urmele tatalui sau. a continuat sa restabileasca pacea in Nubia. inaintand pana la a treia cataracta, insusindu-si boga¬tele mine de aur ale regiunii. Amenhemet II si Sesostris II ii succeda la tron.
Sesostris III (1887-1850) a fost unul dintre cei mai mari faraoni ai Egiptului, pastrandu-i-se faima de cuceri¬tor puternic. Dupa o descriere a lui Herodot, „el inainta cu flota lui de nave de razboi de la marea Rosie, spre tarmurile marii Eritreei, supunand toate popoarele care se aflau in calea sa; in cele din urma el ajunse la o mare pe care nu se putea naviga din cauza pragurilor: de acolo el se inapoie in Egipf.
El a consolidat implantarea autoritatii egiptene in Nubia: cu acest prilej, inscriptia sapata pe o stela, sim¬bolizand granita dintre cele doua tari, reproduce cuvin¬tele dictate de faraon:
„La urma urmei, acesti negri nu sunt oameni curajosi; ei sunt ticalosi si lasi. Majestatea Sa i-a vazut, nu e o minciuna. Femeile lor au fost prinse, supusii lor au fost dusi in robie; le-am secatuit fantanile, le-am ucis vitele, le-am cules sau le-am ars granele. Pe viata mea si pe cinstea tatalui meu, eu spun adevarul si nici o min¬ciuna nu a fost rostita de mine in aceasta privinta."
Amenhemet III, Amenhemet IV si Sebekneferure incheie cea de-a Xll-a dinastie, deci Imperiul de Mijloc.
Arta Imperiului de Mijloc
Insuficient cunoscuta, perioada tulburarilor care au zdruncinat Egiptul se incheie In Imperiul de Mijloc. Arta, dependenta de cerintele regale sau religioase si de pretentiile nobililor si ale bogatasilor, si-a pierdut vigoarea, estompandu-se in anarhia mediului social, in¬deosebi in nord. Arta arhitecturala renaste odata cu re¬staurarea puterii regale: ea pastreaza traditia Imperiului Vechi, exprimandu-se totusi intr-o maniera diferita.
Dispunem de marturii destul de putine. Vom cita, de exemplu, templul dinastiei a Xll-a la Medinet-Madi si cel al iui Sesostris III, la Medammud. Mormintele regale au proportii mai modeste, mici piramide din caramida. Mastaba — dispar treptat fiind inlocuite cu morminte cum sunt hipogeele1' sapate in peretii stancilor.
Arta statuara a Imperiului de Mijloc este caracteri¬zata prin doua scoli care se influenteaza reciproc si, in cele din urma, se reunesc. Prima confera personajelor o expresie binevoitoare si blanda, integrand traditia Im¬periului Vechi, adaugandu-i insa cateva elemente de decadenta. A doua, al carui centru de creatie se afla la sud, reprezinta o noua arta, al carui realism este in mod deliberat dur si brutal, preamarind virtutile barbatesti razboinice.
Basoreliefurile si picturile, in ciuda unor atitudini stangace si rudimentar exprimate, isi recapata maies¬tria recunoscuta pe vremea Imperiului Vechi.
Fresce vaste reprezinta numeroase personaje: pictura animaliera ajunge la o perfectiune rar intalnita.
Dar cea mai mare realizare artistica a Imperiului de Mijloc este incontestabil aceea a orfevreriei, dove¬dind o maiestrie exceptionala, fara pereche. Executia bijuteriilor egiptene care ne-au parvenit demonstreaza stapanirea unei tehnici deosebite, o usurinta si un gust desavarsit.
1) in antichitate, constructie subterana, alcatuita din mai multe incaperi, destinate sa serveasca de mormant.
Soarele trece din luntrea diurna in cea nocturna
Invazia hiksosilor
A doua perioada intermediara se situeaza intre 1850 si 1750. Migratiile indo-europene alunga popoarele semite din Iran si din Babilonia. Aceasta si¬tuatie nelinisteste suveranii celei de-a Xlll-a dinastii, care de la bun inceput isi stabilesc capitala la Tanis. pentru a supraveghea granita cu Asia. Catre 1700, hiksosii (pastori), indo-europeni amestecati cu triburi semite, se reped asupra pamanturilor roditoare ale deltei, facand din orasul Avaris capitala lor bine fortifi¬cata. Ei se organizeaza, isi aleg o capetenie, ajung la Memfis si pornesc la cucerirea intregului Egipt.
Hiksosii nu se pot mentine multa vreme in Egiptul de Sus si sunt nevoiti sa se multumeasca cu stapanirea deltei, pana cand dinastia a XVI l-a ii va izgoni. Hiksosii au adus in Egipt calul, animal destul de necunoscut, au introdus carul si caruta cu roti. Ei si-au constituit propriile dinastii (a XV-a si a XVI-a) si, dupa pilda data de faraoni, au pus si ei sa se graveze numele lor in cartusele11 de pe monumente si de pe statui. Ei il adora pe zeul Seth. zeu al desertului si al raului, caruia ii pun podoabe orien¬tale, in cadrul procesiunilor de sarbatoare.
Un papirus stravechi relateaza lupta darza dintre regii egipteni din sud si hiksosii din nord. Textul incepe cu cuvintele acestea:
..Se intampla ca tara Egiptului sa fie carmuita de
Seti l combate hititii din Siria marsavi s\. la acea vreme, nimeni nu era rege sau domn al tarii intregi. Pe atunci domnea un rege, Sekenenra. dar regatul lui cuprindea doar regiunea din sud, mar¬savii pusesera stapanire pe orasele din nord: monarhul lor se numea Apozis si tara intreaga ii aducea pri-noasele unui pamant manos, incarcat cu toate buna¬tatile Egiptului/'
Or, razboiul intre cei doi regi a izbucnit si Seke¬nenra, in varsta de 35 ani. a fost ucis in lupta. Mumia lui a fost descoperita recent, prezentand urmele unei mu¬tilari ingrozitoare. O secure de lupta i-a despicat partea superioara a fruntii, pe o portiune de cinci centimetri; o alta lovitura a patruns pana la creier, deasupra ochiului drept; o spada i-a strapuns obrazul stang; o lance i s-a infipt in craniu, deasupra urechii stangi si o maciuca i-a strivit ochiul, orbita si radacina nasului. Jertfa lui nu a fost zadarnica, deoarece succesorii lui au izbutit sa-i alunge pe marsavi de pe pamantul atat de roditor al Egiptului.
Catre 1600, un faraon teban, Kamosis, ii respinge pe hiksosi, spre nord, recucereste orasul Memfis si lupta impotriva nubienilor, care vroiau sa profite de slabiciu¬nea de care dadeau dovada egiptenii, pentru a pune stapanire pe bunurile lor. Fratele sau, Ahmosis, cuce¬reste in 1580 orasul Avaris si izgoneste definitiv navali¬torii.
Ahmes. unul dintre ofiterii faraonului va istorisi desfasurarea unei campanii din tineretea sa:
„Regele asedia chiar atunci orasul Avaris si eu am luptat ca pedestras in fata Maiestatii Sale. Apoi am fost numit pe vasul de razboi incoronat la Memfis. Apoi regele a purtat batalii pe apele canalului de la Avaris si eu am infruntat un dusman, in lupta corp la corp. si i-am taiat mana ca sa o duc drept trofeu. Aceasta fapta a fost povestita crainicului regal si atunci regele m-a rasplatit pentru vitejia mea, cu un dar din aur. Dupa aceea, iar au fost batalii in locurile acelea; m-am luptat din nou im¬potriva unui singur dusman, caruia i-am taiat mana, drept care regele mi-a facut alt dar, din aur. drept ras¬plata."
A doua perioada intermediara sfarseste cu Ah¬mosis, intemeietorul dinastiei a XVI 11-a. incepe Imperiul Nou, care va cuprinde jumatatea unui mileniu, pe care istoria il descrie amanuntit si documentat. Imperiul cel Nou va fi marcat de domniile celebre ale suveranilor Tutmosis III sau Ramses II. iar operele de arta nepieri¬toare cum sunt maretele temple de la Luxor si de la Kar-nak, mormintele si templele necropolei regale, ii vor da neasemuita stralucire.
IMPERIUL NOU, IMPERIALISMUL EGIPTEAN giptul, mandru si arogant, centru al lumii, a fost supus dominatiei straine, cateva secole. Pentru viitor pentru imperiul egiptean pericolul va veni de la rasarit, din Asia si de la multimea de popoare cutezatoare care se ciocnesc de imperi¬alismul egiptean pe care-l vor narui, in cele din urma.
Imperiul Nou aduce Egiptului ultimile sclipiri de glorie. Urmeaza decadenta, ocupatia straina, apoi ui¬tarea. Aceasta perioada istorica ofera prilejul de a prezenta noi fatete ale civilizatiei egiptene: razboiul si ar¬mata, succesiunile faraonice, o religie eretica, pe cat de limitata pe atat de stralucitoare, construirea templelor si relatarea facuta de diferite cronici ale vremii.
Vom imparti in trei capitole cercetarea noastra cu privire la istoria si civilizatia Imperiului Nou.
inceputul acestei perioade este marcat de imperi¬alismul egiptean. Faraonii se razboiesc fara incetare in Asia dar. in acelasi timp, ei inalta temple splendide in cinstea zeilor si edifica morminte marete pentru rama¬sitele lor pamantesti. Cel mai insemnat faraon a fost Thutmosis II, care a carmuit Egiptul dupa domnia ambi¬tioasei Hatsepsut.
Capitolul urmator se refera la perioada amarniana. centrata pe figura enigmatica dar captivanta a faraonului „impatimit de dumnezeire", Akhenaton, sotul lui Nefertiti. fiul lui Amenofis III si fratele lui Tutankhamon, ilustru prin descoperirea mormantului sau mai mult decat prin scurta lui domnie.
Ultimul capitol, cel de-al treilea, evidentiaza intoar¬cerea la religia cea dreapta, dupa erezia lui Akhenaton, reluarea tentativelor egiptene de expansiune in Asia. ul¬timele, de altfel, odata cu domniile lui Seti l si Ramses II.
Hatsepsut, fiica si sotie de rege
Povestea reginei Hatsepsut ne explica, mult mai convingator decat o descriere, moravurile regale si regulile de succesiune urmate de faraonii Imperiului Nou.
Ahmosis, invingatorul hiksosilor. prin care se incheie dinastia a XVII-a si incepe cea de-a XVII I-a. are un fiu. Amenofis l, care continua opera inceputa de tatal sau. Dar noul faraon nu are, de la sotia sa legitima, decat fiice. Urmasul lui la tronul celor „Doua Tari:: va fi deci un bastard, Thutmosis l (1530-1520). Pentru a-si legitima dreptul la succesiune, Thutmosis l se casa¬toreste cu sora sa vitrega, Ahmose, fiica lui Amenofis l. Arhitectul regal Ineni afirma: „El, domnul cel puternic, este cel care i-a infruntat pe nubieni, i-a respins si i-a invins pe asiatici. El si-a extins granitele sale pana la colturile pamantului si pana la mlastinile Kebehului. Lo¬cuitorii nisipurilor ii aduceau tributul lor, dupa cum era platit si birul celor din sud si al celor din nord.':
La moartea sa se ridica aceasi problema de suc¬cesiune si fiica sa, Hatsepsut, este constransa sa se casatoreasca cu un bastard, care va lua numele de Thutmosis II (1520-1505). Din frageda copilarie tatal sau o asociase pe Hatsepsut la conducerea regatului. Or. noua regina care nu are decat 15 ani accepta cu greutate aceasta casatorie cu un bastard, un frumos tarar de 21 de ani, avand o fire slaba si efeminata, pe care I-a urat toata viata. Ea isi revendica neincetat legi¬timitatea la tron, invocand vointa tatalui ei: numai ei sin¬gura i se cuvine domnia, avand toate drepturile, si nu sotului ei. Ea porunceste sa se graveze aceasta in¬scriptie pe un perete al templului ei funerar, construit la Deir el-Bahari:
„lat-o, pe fiica mea, Khnemet-Amon, iatIo pe Hatsepsut. care este in viata, si pe care eu am numit-o... Ea imi va urma la tron; ea este cu siguranta cea indrep¬tatita sa ocupe tronul meu maret. Ea va porunci tuturor oamenilor din palat, ea va va carmui."
Cu toate neintelegerile nenumarate, cu sotul ei. care ii era si frate vitreg, Hatsepsut a nascut doua fete: Nefrure, mai intai, apoi cativa ani mai tarziu, dupa ce s-a reimpacat cu sotul ei, Hatsepsut-Meritre.
Regina a uneltit necontenit impotriva faraonului, fi¬ind in fruntea unui clan care intrunea pe Hapusenes, preot al lui Amon, Minmes, controlor al granarelor. Tuty. scrib si intendent si mai ales Tetymre, intendentul per¬sonal al reginei. Uneltirile reginei, care nu au incetat, tot timpul domniei lui Thutmosis II, aveau sorti de izbanda cu atat mai mult cu cat regele a fost nevoit, in doua ran¬duri, sa infranga revoltele: una in Nubia, cealalta in Siria. Partidul nobililor era de partea lui Hatsepsut: faraonul a fost pe punctul de a cadea victima a unei lovi¬turi de stat care urmarea sa o aseze pe tron pe regina.
Un alt eveniment, care a fost consemnat, da in vileag inversunarea reginei, in Egipt, faraonii sarba¬toreau printr-un jubileu1' cel de-al treizecilea an de dom¬nie, care se numara din momentul in care principele domnitor fusese proclamat mostenitor al tronului.
Profitand de aceasta ocazie. — Hatsepsut avea. pe atunci. 30 de ani iar data nasterii ei coincidea cu al 17-lea an de domnie a lui Thutmosis II —. ea a dispus sa se ciopleasca doua mari obeliscuri din granit de la prima cataracta, pe care hotarase sa le inalte la Karnak. Dar regele nu i-a ingaduit acest lucru si obeliscurile au ramas la pamant, fara nici o inscriptie.
1) sarbatorire a implinirii unui numar de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important.
Viclesug in favoarea unui bastard
intrucat Hatsepsut nu-i daruise fii. nelinistit si dor¬nic sa-si asigure succesiunea, pentru a contracara manevrele surorii sale vitrege: faraonul Thutmosis II hotaraste sa asocieze la conducerea regatului pe unul din bastarzii sai, Djehutimes, preot in templul lui Amon-Ra din Karnak, care implinise 16 ani la nasterea lui Hatsepsut-Meritre. Ca sa-si atinga scopul, avand incu¬viintarea preotimii lui Amon-Ra, ei a pus la cale o inselatorie, pentru a lasa sa se creada ca zeul insusi de¬semneaza urmasul la tron.
Scena se petrece in anul 1505, in templul lui Amon-Ra, in fata intregii Curti intrunite acolo. O cere¬monie fastuoasa se desfasoara, in cursul careia barca sacra a lui Amon-Ra, purtata pe umerii preotilor, trece pe sub o frumoasa colonada, ridicata de curand de catre Thutmosis II. Deodata, barca pare ca intentio¬neaza sa scape de purtatorii ei, care sovaie; apoi. im¬pinsi de o putere nevazuta, ei strabat incaperea aceea vasta, in toata lungimea ei, pentru a se opri in fata unui preot tanar. Este chiar Djehutimes, bastardul faraonului. Urmarea? O citim pe unui din zidurile templului de la Karnak, construit sub domnia faraonului Thutmosis III, Faraonul marturiseste cum a fost desemnat pentru a-i succeda tatalui sau:
— Eu sunt fiul lui. caruia el i-a impus sa se urce pe tron, inca de cand eram in fasa; el m-a zamislit, cu toata cinstea si spiritul de dreptate al inimii sale... Amon-Ra facea inconjurul salii hipostile. trecand de ambele parti... Inima celor care se aflau in primul rand nu reusea sa i inteleaga gandurile, iar el privea in jur. cautand-o pe Maiestatea Mea in toate partile. Recunoscandu-ma, el se opri... M-am aruncat la pamant, pe lespezi. M-am inchinat in fata lui. El ma aseza in fata Majestatii Sale eu eram asezat pe «Locul Regelui»".
Marele preot al lui Amon-Ra interpreteaza de in¬data oracolul zeului, Fn sensul dorit: acest tanar a fost ales ca fericit urmas al tatalui sau. intreaga Curte, care asista la acest miracol, aclama pe viitorul suveran de¬semnat cu atata solemnitate de catre Amon-Ra.
Inutil sa descriem mania si furia lui Hatsepsut cand i s-au adus la cunostinta cele intamplate.
Ura ei se concretizeaza, peste un an. prin asasi¬narea faraonului. Asa dupa cum era prevazut, bastardul ii succeda, sub numele de Thutmosis III. si procedeaza ca si tatal sau pentru a-si consolida legitimitatea regala: se pregateste sa se casatoreasca cu sora sa vitrega mai mare, Nefrure. Dar, de acum incolo, fiind atot¬puternica, Hatsepsut nu i-o permite si isi manifesta autoritatea sa deplina printr-o regenta absoluta, in-departandu-l pe tanarul faraon, caruia i s-a urat tot asteptand 22 de ani pana sa domneasca cu adevarat.
Templul funerar al faraonului-femeie
Ambitioasa, mandra, insetata de putere, aceasta era, probabil, firea acestui faraon-femeie. care a vrut sa i se inalte un templu funerar de proportii impresionante. demn de conceptia suveranei cu privire la nemurirea sa. Ea a ales un loc maret, pe tarmul occidental al Nilului, in fata Luxorului.
„Putine monumente, in lumea intreaga — scrie Pierre du Bourguet — au darul de a coplesi sufletul artis¬tului, prin desavarsirea frumusetii, ca templul funerar al reginei Hatsepsut, la Deir el-Bahari. El impresioneaza puternic, prin armonia perfecta, cea mai complexa si cea mai adevarata, care pune in valoare, dincolo de calea de acces care-si croieste drumul in nisip, succesiunea as¬cendenta ateraselorsalealungite, sclipitordealbe, relie¬fata de ocrul muntilor, a caror linie de creasta, depasind in intindere si dominand suprafetele lor orizontale, sfarseste prin a se sprijini de albastrul intens al cerului."
Monument al orgoliului, in cinstea suveranei, pen¬tru slava ei vesnica, acest templu cuprindea aproape doua sute de statui reprezentand-o pe Hatsepsut: pe basoreliefurile gravate cu multa finete se putea des¬prinde fiecare eveniment insemnat al domniei sale, evo¬cat in acest plastic poem epic, destinat preamaririi numelui ei. Fara nici o reticenta ea se descrie astfel:
„Majestatea Sa a devenit mai insemnata decat oricare alta. Ceea ce avea era har dumnezeiesc si dum¬nezeiesti erau toate cate le facea. Mintea ei era divina. Majestatea Sa. ca fata tanara, frumoasa si desavarsita, era indragita de zeita Uto, care-i admira trupul divin. Ea este acum o femeie cu aer distinsa
Hatsepsut a poruncit sa se inscrie, pe piatra unui obelisc de la Karnak, unul dintre cele pe care vrusese sa le inalte la varsta de treizeci de ani, aceste cuvinte trufase:
„Iar voi, cei ce veti vedea, dupa un lung sir de ani, aceste monumente care va vor vorbi despre ce am faptuit, veti spune: «Nu stim cum au putut sa realizeze un monument atat de maret, cu totul din aur, ca si cand ar f i fost o munca obisnuita». Pentru a-l polei cu aur. am dat aurul cu obrocul de masurat cereale, cum se canta¬resc granele. Iar cand Majestatea Mea a anuntat canti¬tatea de aur, ea era atat de mare, incat depasea orice inchipuire a celor Doua Tari... Cand veti auzi aceste vorbe, sa nu spuneti ca a fost o laudarosenie desarta, ci spuneti mai curand: «Cat de bine i se potrivea si cat era de vrednica de tatal sau».':
Expeditie in tara Punt
Unul dintre episoadele evocate de regina Hatsep¬sut pe templul sau funerar reprezinta expeditia fai¬moasa in tara Punt.
in 2000 ani, navigatorii egipteni au abordat de trei sau patru ori, tara Punt, pe care o situau la sud-est de tara lor, de ambele parti ale marii Rosii, pe care ei o nu¬meau „marea verde".
Puntul era o tara care apartinea Orientului, dupa cum o dovedeste Imnul adresat lui Amon-Ra. in care se spune ca regele-Soare vine din Punt pentru a cobori in tara Matiau (Libia). Expeditia relatata pe basoreliefurile templului dedicat lui Hatsepsut a avut loc, dupa cat se pare, pe coastele somaleze.
Datorita basoreliefurilor care impodobesc colonada marginind curtea a doua, cea mai inalta, a templului funerar al reginei, noi avem prilejul sa cunoastem amanuntit felul in care s-a desfasurat expeditia, asa cum ne-a transmis-o maiestria artistilor. Regina porun¬cise ca expeditia sa porneasca inainte de a implini noua ani de domnie, pentru ca fusese indemnata de un ora¬col al zeului Amon. Dupa spusele ei: „Amon mi-a porun¬cit sa fauresc pentru el o tara Punt aici, in acest loc, si sa sadesc pomii acestei regiuni divine alaturi de templu si de gradinile sale."
Expeditia aceasta a fost condusa de trei barbati: Nehesys, mare vistiernic; Senemut. intendent, arhitect, marele favorit al reginei; Tuty, scrib si intendent. Cinci corabii mari de razboi au fost construite din lemn, adus de la Byblos si lansate pe .,marea verde:c, avand desti¬natia tara Punt. Fiecare corabie avea treizeci de vaslasi si o panza mare dreptunghiulara, manevrata cu iscu¬sinta.
„Pornind pe mare, urmam drumul cel bun catre tara zeilor, ne indreptam in liniste catre tara Punt:;, spun inscriptiile de pe colonada.
Bogatiile Puntului sunt aduse la Karnak
Sosind ia destinatie, solii reginei s-au prezentat in fata conducatorului tarii Punt. Ei au adus o multime de marfuri felurite (,.toate lucrurile bune care se gasesc la Curte..."): toporisti, pumnale cu lama scurta si lata, coliere de perle stralucitoare... Regele Perehu si sotia sa, Eti, o matroana diforma de grasa ce era, au primit cu curiozitate, dar si cu invidie, calatorii care veneau din Nord, din tinuturi indepartate:
„De ce ati venit aici? De ce ati venit in aceasta tara pe care oamenii nu o cunosc? V-ati pogorat din ceruri sau v-ati lasat purtati de voia valurilor marii aflate in Tara Zeilor? Ati calcat pe urmele lasate de pasii lui Ra? Cat despre regele Egiptului, Majestatea Sa nu gaseste oare mijlocul potrivit ca sa putem trai datorita suflului vietii pe care o daruieste?"
Tara pe care o infatiseaza basoreliefurile este caracterizata prin colibe rotunde pe piloti (stalpi de con¬solidare, batuti pe fundul apei), colibe la care se putea ajunge cu ajutorul unor scarite oblice. Tara era intesata de bogatii: piatra, lemn, fildes si animale necunoscute in Egipt. Corabiile au fost incarcate cu exemplare din toate articolele deosebite, care urmau a fi inmanate la Teba.
„Corabiile au fost incarcate din plin cu toate minu¬natiile tarii Punt, cu toate lemnele frumos mirositoare ale Tarii Zeilor, cu gramezi de rasina de smirna1', cu arbori netaiati din a caror scoarta se extrage smirna, cu abanos, cu fildes curat, cu aurul verde de ia Emu, cu lemn de scortisoara,... cu maimute, caini... si cu piei de pantera din sud... Nici unui rege nu i s-au adus vreodata daruri asemanatoare."
Apoi. navigatorii egipteni s-au imbarcat impreuna cu capeteniile tarii Punt, invitati sa mearga la Teba. unde regina i-a asteptat, cu tot fastul cuvenit, primind
1) rasina extrasa din scoarta unui arbore exotic, care arde raspandind un miros caracteristic si se foloseste in medicina, in partumerie, la ceremoniile religioase si la imbalsamare.

prinosul respectului lor, precum si darurile: o pantera vie in lesa, o girafa svelta. gheparzi si cateva pasari mari care ciripeau mult.
Hatsepsut a daruit toate bogatiile acestea preotilor lui Amon si a organizat o ceremonie solemna in templul zeului la Karnak, ceremonie in cursul careia ..cu propriile ei maini si-a parfumat trupul cu tot ce era mai inmires¬mat incat mirosul placut pe care il raspandea era ase¬menea adierii divine, iar mireasma ei se amesteca cu parfumul tarii Punt. Pe pielea ei straluceau podoabele din aur alb, asemenea stelelor de pe bolta cerului, in vazul poporului intreg."
Ea a pus sa se sadeasca arbori din tara Punt in curtea inferioara a templului sau funerar. Arheologii nostri au descoperit, in adevar, trunchiuri de arbori de smirna, acoperite cu pamantul adus pentru a le sustine radacinile.
Atunci, preotii lui Amon s-au adresat lui Hatsepsut: „Fii binevenita, fiica draga, favorita mea, tu care stii sa-mi inalti frumoase monumente si eare faci din tronul apartinand marelui ciclu al zeilor, purificandu-l, locasul meu, ca semn al dragostei tale... Ti-am harazit, in dar, viata si pacea; trainicia, sanatatea, fericirea de la mine le ai. Ti-am daruit toate tarile, pentru ca inima ta sa se bu¬cure, eu ti le destinasem de mult, iar eonii1' le vor con¬templa pana cand se vor scurge miriadele de ani pe care i-am faurit, unde se vor pomeni operele si faptele
::
1) fiecare dintre multiplele emanatii, ipostaze, forme de mani¬festare ale divinitatii supreme unice.

Razbunarea lui Thutmosis III
Spre sfarsitul domniei sale, crezand ca nu mai are motive sa se teama de nepotul ei, Hatsepsut si-a dat consimtamantul la casatoria cu sora lui vitrega, Nefrure.
Thutmosis III, care isi stapanea mania de ani de zile, se bucura de popularitate in randul ofiterilor din ar¬mata carora nu le convenea politica pasnica a suvera¬nei si care erau dornici sa intreprinda din nou expeditii de cucerire in Asia, unde populatiile incepusera sa se revolte impotriva Egiptului.
in cel de-al douazeci si doilea an de domnie al fe-meii-faraon, aceasta a fost nevoita sa-l lase pe nepotul ei, in varsta de 37 ani, sa preia comanda trupelor aflate la granita rasariteana. Dupa catva timp Hatsepsut a murit, probabil asasinata.
O perioada scurta de tulburari a fost consecinta acestui eveniment. Thutmosis III s-a intors la Teba in graba, in fruntea unui detasament al armatei sale.
Imediat dupa sosirea sa el a fost incoronat ca uni¬cul faraon si a curmat cu asprime revolta partizanilor lui Hatsepsut. Dupa ce a inmormantat-o cu smerenia cu¬venita pe matusa lui, fiind manat de un resentiment usor de inteles fata de aceea care il indepartase de la tron atata vreme, el s-a razbunat postum, intr-un fel cumplit. Asadar el a ordonat sa se razuiasca, de pe toate in¬scriptiile, numele lui Hatsepsut, si al partizanilor ei, inlo-cuindu-le cu al lui, al tatalui lui sau al bunicului lui.
Mai tarziu, dupa moartea reginei Nefrure, el s-a ca¬satorit cu sora sa vitrega mai mica, Hatsepsut-Meritre, pe care a obligat-o sa renunte la prima parte a numelui sau. La Karnak el a poruncit sa se ridice o constructie din zid, in jurul bazei obeliscurilor stralucind de aurul cu care erau poleite, obeliscuri inaltate de matusa lui. astfel incat sa poata fi zarit doar varful lor, aparand deasupra pietrei. O initiativa care a favorizat pastrarea acestor monoliti pana in zilele noastre, inscriptiile gravate fiind aproape neatinse, intacte.
„Napoleon al Egiptului"
O mie de ani dupa ilustrii faraoni ai celei de-a V-a dinastii, Thutmosis III (1504-1450) a fost faraonul care a intreprins expeditii de cucerire in Asia, ajungand mult mai departe decat oricare din predecesorii sai.
Evocarea faptelor lui de vitejie a ramas nestirbita, de-a lungul veacurilor; Thutmosis III este considerat cel mai remarcabil faraon egiptean. Nici unul dintre suc¬cesorii lui nu a putut sa se impuna, cu atata putere si hotarare, in fata popoarelor Asiei.
Au fost nu mai putin decat saptesprezece expeditii, de la 1484 la 1464, pe care el le-a condus pentru a in¬vinge coalitiile printilor asiatici si a restabili hegemonia in Orient, dupa domnia linistita a matusii sale Hatsepsut.
In fiecare an, timp de vreo douazeci de ani. el a parasit Egiptul, primavara, pornind catre Siria in fruntea armatelor sale. El avea obiceiul de-a se inapoia in luna octombrie la Teba, capitala sa, unde era preamarit Amon, la marea sarbatoare a lui Opet Un scrib, numit Tjaneni, il insotea in timpul campaniilor si insemna in fiecare zi evenimentele de seama, pe mari suluri de papirus, care vor constitui baza „analelor" gravate intr-o incapere speciala a marelui templu al lui Amon. la Kar¬nak.
Trasaturile celui desemnat deseori de istorici drept .,Napoleon al Egiptului" ne sunt destul de bine cunos¬cute. Mumia sa a fost gasita, dar destul de deteriorata de catre jefuitorii de morminte: mai exista si numeroase statui, precum si alte imagini ale suveranului. Mic de statura, avand i ,65 m inaltime, avea un trup vanjos, bine conformat, puternic, era nervos si inzestrat cu o ne¬secata energie.
„Capul sau era mare si inteligent, scrie Arthur Wei-gall in clasica lui Istorie a Egiptului antic (Payot, 1968), desi fruntea ii era mai curand ingusta, nasul, foarte coroiat ii dadea un aer deosebit, ceva care semana cu o pasare; dintii de sus erau mai proeminenti; ochii mici se ascundeau sub sprancenele stufoase: probabil ince¬puse sa cheleasca deoarece nu-i mai ramasese nici un fir de par pe cap, cand a murit.':
Campanie stralucita in Siria
Principalul dusman al lui Thutmosis III, de la prima campanie in Siria, a fost regele Kadesului. oras situat pe fluviul Oronte, la o suta cincizeci de kilometri la nord de Damasc, centrul de intrunire al coalitiei formate din micii suverani locali, impotriva Egiptului.
Suntem la inceputul lunii mai 1483, iar armatele siriene sunt adunate la Meggido. Pentru a ajunge acolo, sunt posibile trei itinerarii; egiptenii sosisera in ziua de 16, din prima luna chemu, in orasul Yiehem. Asa cum vor face. intr-o buna zi, Hanibal si Napoleon, unul anga¬jand elefantii sai, celalalt tunurile sale, prin trecatorile greu de strabatut ale Alpilor, Thutmosis III. netinand seama de parerea generalilor sai, se repede pe drumul cel mai primejdios: drumul spre Aruna.

„Pe cat este de adevarat ca Ra ma indrageste si ca tatal meu Amon ma ocroteste ca sunt in viata, tot atat de adevarat este ca sunt hotarat s-o iau pe acest drum, spre Aruna! Daca sunt printre dumneavoastra unii care doresc sa o ia pe celelalte drumuri, pe care le-ati mentionat, sunt liberi sa o faca, iar cei care doresc sa insoteasca Majestatea Mea, sa ma urmeze."
Dupa ce a strabatut lantul muntilor Carmei, printr-o trecatoare stramta, inaintand cu greu, pe cai, unul cate unul, printr-un defileu lung, armata egipteana isi sur¬prinde dusmanii care se aventurasera prea mult la sud si care se grabesc acum sa se desfasoare in campie, pentru a apara Meggido.
„De la primele licariri ale zorilor, scrie Janine Mon-net in Egipt (Fernand Nathan, 1963), regele apare in carul sau de lupta, facut din electrum1', inspirand groaza la vederea armelor sale de lupta sclipitoare. Armata lui se desfasoara: aripa sud pune stapanire pe o colina, aproape de raul Kina, aripa nord se intinde dincolo de
1) aliaj natural de aur si argint care se gasea in nisipurile fluviilor din Orient. orasul rebel, Meggido; Majestatea Sa este in mijlocul lor. in fata lor, dusmanul este asezat, in afara orasului, in linie de batalie."
Dusmanul este pus pe fuga de atacul inversunat al armatelor egiptene. Regii din Kades si Meggido se re¬fugiaza in spatele meterezelor, primul fiind „tras" in oras, intr-un cos care atarna de capatul unei franghii. O prada de razboi extrem de bogata zacea pe campul de lupta: 892 care de razboi, 2000 cai. 200 armuri, pe care dusmanul le parasise, pus pe fuga de egipteni.
Ca supliment, egiptenii mai captureaza carul de lupta impodobit cu aur si minunatele platose de bronz ale regilor din Kades si Meggido, precum si mobilierul extrem de bogat, apartinand domnului care stapanea Oronte: mese din abanos, fildes si aur, bijuterii, vase pretioase...
Orasul este asediat si inconjurat de contraforti-ficatii solide, pentru a preintampina fuga asiaticilor. Cu toate acestea, vicleanul rege al Kadesului reuseste sa evadeze: cand orasul asediat capituleaza, regele nu fi¬gureaza printre cei o suta de printi rebeli care sunt luati prizonieri de razboi. Mai multe femei si sotii ale regelui au fost duse in captivitate, in Egipt.
Thutmosis III. marinimos, ii trimite acasa, in tara lor pe acesti printi, ai indepartatelor tarmuri ale Eufratu¬lui, calare pe magari, cu capul intors spre coada ani¬malului.
„Aceasta dovedeste, o data mai mult, scrie Arthur Weigall, cat de omenosi erau egiptenii. Thutmosis III le-a iertat tot si i-a repus in drepturi, in regatele si princi¬patele lor, cu conditia ca fiecare dintre ei sa-si trimita fiul, care era in acelasi timp si mostenitorul lor in Egipt, pen¬tru a fi educat in spiritul egiptean si a deprinde modul de viata egiptean."
Autoritatea egipteana in Asia
Cele trei campanii urmatoare in Siria nu au fost decat demonstratii de forta, in cursul celei de-a cincea expeditii, Thutmosis III a cucerit porturile feniciene si orasele din nord, in care, dupa cum povesteste chiar faraonul, „gradinile erau pline de fructe, vinul umplea teascurile si era baut ca apa, graul pe coasta dealului era mai des si mai frumos decat nisipul de pe malul apei... trupele aveau hrana din belsug... soldatii erau ghiftuiti, portiile lor de mancare le ajungeau pentru a manca pe saturate si, in fiecare zi, trupul lor era uns cu ulei, asa cum se face in Egipt, cand e vreo sarbatoare/' Se construiesc corabii la Byblos, din lemn de pin de pe colinele libaneze. Astfel, la a sasea expeditie, faraonul-razboinic isi imbarca armata si strabate marea pentru a ajunge in Fenicia. El patrunde deci prin vest. in Siria, ajunge la Eufrat si porneste sa cucereasca Kadesul. Trupele regelui din Kades nu pot tine piept inaintarii navalnice a egiptenilor si bat in retragere. Thutmosis III se indura de regalul sau adversar, il iarta, cu conditia sa se angajeze sa-i plateasca tribut. Asia Mica este nelinistita, tulburata de puterea afirmata de egipteni. Din prudenta, asirienii, babilonienii si hititii se hotarasc sa-si plateasca si ei tributul si il trimit faraonului. Dupa o campanie — doar de forma — in anul urmator, margi-nmdu-se la pastrarea si intretinerea bazelor feniciene, faraonul il ataca pe regele din Mitanni, un aliat puternic al regelui din Kades. Egiptenii infrang armatele dusmane in cursul a trei batalii si ajung la Eufrat, in l