Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
NOILE TEHNOLOGII ALE COMUNICARII SI NOILE MIJLOACE DE COMUNICARE DE MASA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Introducere b4v24vk
Istoria mass-media este marcata de mari mutatii tehnologice, care, in mai multe etape, au modificat modurile de producere, difuzare si consumare a informatiei. O data cu realizarea noilor retele sau suporturi cum ar fi satelitii, magistralele electronice sau discurile optice, traim astazi una dintre aceste mutatii calificata uneori drept revolutie digitala si pre simtim ca ea va avea repercusiuni semnificative asupra modului nostru de a comunica, de a munci, de a ne distra.
Studiul acestor noi tehnologii ale comunicarii1 (NTC) nu poate, totusi, sa se reduca la studiul intrebuintarilor si al efectelor lor, pozitive sau negative, asupra sistemelor mediatice sau asupra societatii. Aparitia NTC nu este numai rezultatul unui progres stiintific de necontestat, ci si expresia unor politici publice sau strategii economice.
Sigur ca nu se poate face orice cu ajutorul tehnicii: functionarea instrumentelor de comunicare se supune unor reguli si principii elementare, pe care este necesar sa le intelegem.
Dar, desi tehnica prezinta rigiditati, ea deschide un camp vast de alternative si poate face obiectul unor aplicatii foarte diverse. Acest decalaj dintre puterea de a face a tehnicii si vointa de a face a actorilor sociali ilustreaza raportul deosebit pe care fiecare societate il intretine cu tehnologia, explic^nd totodata diversitatea efectelor noilor tehnologii ale comunicarii.
Principii tehnice si instrumente
Codarea informatiei
Codarea analogica
In sistemele analogice, informatia este captata, manipulata, transmisa sau stocata si, in sfarsit, restituita sub forma unei marimi fizice (mecanica, electrica, magnetica sau chimica).
Exista o analogie intre semnalul captat la sursa si semnalul restituit la iesirea din canal.
Astfel, atunci cand ascultam un disc de vinil, vibratiile mecanice ale acului sunt traduse in variatii echivalente ale campului magnetic prin doza de redare, convertite in variatii electrice de catre amplificator, apoi transmise difuzoarelor care le transforma in variatii mecanice ale membranei.
Sistemele analogice prezinta doua defecte majore. Semnalul sufera in cursul transfor marilor lui o degradare a calitatii. Pe de alta parte, transmiterea semnalului necesita o legatura permanenta intre sursa si receptor: de exemplu, o comunicare telefonica analogica ocupa in permanenta un fir.
Codarea digitala
In sistemele digitale, informatia este codata sub forma unor numere binare (biti), adica a unor siruri de 0 si de 1 corespunzatoare trecerii sau intreruperii curentului electric. In informatica, aceste numere sunt regrupate in ansambluri de opt cifre (octeti sau bytes), fiecare octet reprezentand prin conventie o litera sau un semn tipografic. Digitizarea sunetului se face prin esantionare: se masoara la fiecare a 125-a milionime de secunda amplitudinea sunetului si se converteste aceasta marime in bit. Tehnica este aceeasi pentru imagine: fiecare punct elementar este definit printr-un numar care ii precizeaza pozitia, culoarea, ihntensitatea etc.
Unul dintre avantajele tehnicii digitale fata de cea analogic\ este evitarea degradarii informatiei: in cazul in care editarea sau transmisia au deteriorat semnalul, se poate estima daca ceea ce s-a primit este aproape de un 0 sau 1 si se poate reconstitui aproape integral semnalul originar. Digitizarea permite de asemenea prelucrarea sunetului sau a imaginii cu ajutorul calculatorului ca si cum am edita un text. Studiourile de televiziune si de film, care au introdus tehnica digital\ inc\ de prin anii 90, pot astfel sa modifice modul in care apare un personaj, sa inlature anumite parti ale unui peisaj sau, din contra, sa adauge in film imagini din alte surse. Aceasta posibilitate de a interveni asupra reprezentarii realitatii poate avea o motivatie estetica, dar poate duce si la manipulari periculoase pe plan politic.
Prelucrarea digital\ a imaginii ridica o serie intreaga de probleme. Ea necesita tratarea sau transportarea unor cantitati enorme de informatie, care depasesc cu mult capacitatile retelelor hertziene sau de cablu. Astfel, o secunda de imagine de televiziune SECAM, produsa in studio dupa norma digitala internationala denumita 4.2.2, reprezinta intre 200 si
250 Mb 2. Pe de alta parte, receptia imaginilor digitale reclama noi aparate TV, dotate cu o structura electronica mai complexa si mai costisitoare pentru a decoda instantaneu masa de informatie primita.
Comprimarea informatiei digitale
Comprimarea semnalelor digitale este o solutie pentru problema stocarii si transmisiei. Acest procedeu consta in reducerea unui flux de informatie pentru a diminua costul si timpul de transmisie fara a modifica in mod fundamental sensul mesajului. Inlocuirea cuvantului
Vélizy-Villacoublay prin 78140 este o operatie de comprimare (19 caractere fiind reduse la 5).
Pentru a comprima o secventa de imagine, putem de exemplu sa trimitem integral prima imagine si apoi doar elementele care se schimba.
Din punct de vedere tehnic, comprimarea foloseste formule matematice (algoritmi) a caror complexitate este direct proportionala cu marirea ratei de comprimare. Cercetata in laborator inca din anii 50, comprimarea imaginilor animate a putut fi realizata industrial in iunie 1990 de catre firma General Instrument si de atunci face obiectul unei norme internationale, numite MPEG2 (Motion Picture Expert Group). Datorita ei, este posibila comprimarea unei imagini numerice intr-un raport de 1 la 7 (adica de la peste 200 Mb/sec la 34 Mb/sec) fara a altera semnificativ calitatea vizuala. Acest progres tehnic deschide calea a doua evolutii posibile in televiziune. Fara a modifica retelele existente, se pot transmite fie imagini mai bogate in informatie, de o calitate vizuala mai buna, fie o cantitate mai mare de imagini, multiplic^ndu-se astfel numarul canalelor transmise.
Suporturile de stocare
Suporturile traditionale
Pana in anii 60, stocarea sunetelor si a imaginilor s-a facut pe suporturi diferite. Imaginea a fost mai intai conservata pe placi metalice (dagherotip, 1839), apoi pe placi de sticla (anii
1850) si in sfarsit pe filme (puse la punct de Eastman la inceputul anilor 1880), suport care a ramas dominant timp de aproape un secol. Sunetul a fost la inceput conservat pe cilindri de staniu sau de ceara (fonograful lui Edison din 1877), apoi pe discuri (gramofonul lui Berliner), imbunatatite o data cu aparitia microsioanelor de vinil (anii 1940).
In anii 30, a aparut procedeul inregistrarii pe suport magnetic. Utilizat la inceput pentru sunete (magnetofoane), acest suport s-a extins catre datele de tip informatic (hard-disk si dischete pentru calculator) si catre imagini (casete video). Suportul magnetic a introdus o dubla inovatie. Pentru prima data, exista un suport capabil sa conserve informatii de naturi diferite. In plus, acest suport este inscriptionabil: persoanele particulare pot nu doar sa citeasca informatiile pre-inregistrate, dar si sa reinregistreze informatii.
Suporturile optice
In anii 80 apar suporturile optice, popularizate sub forma de compact-disc (CD). Fata de suporturile traditionale, CD-urile prezinta mai multe avantaje: o mai mare capacitate de stocare, pentru ca informatia, codata sub forma numerica, poate fi esantionata sau comprimata; o conservare mai indelungata a informatiei. Citirea informatiei nu se mai face prin contact fizic (ca la discul de vinil, unde sunetul era citit printr-un ac), ci optic: o raza laser este reflectata de suprafata CD-ului; un acces direct si instantaneu nu secvential la informatia dorita.
Aparute initial ca suporturi muzicale, CD-urile folosesc si la stocarea textelor si a ima ginilor fixe; ele se utilizeaza atat cu ajutorul calculatoarelor (CD-ROM), cat si in conexiune cu aparatele de fotografiat. Au devenit inregistrabile si ca urmare a vanzarii de aparate de inscriptionat ieftine. In 1999 a inceput comercializarea CD-urilor video (sau Digital Versatile
Disk, DVD) care permit vizionarea a mai multe ore de film.
Suporturile de transmisie
Unda hertziana
Transmisia prin unde hertziene consta in difuzarea informatiei prin modularea undelor electromagnetice care se propaga in aer. In functie de cantitatea de informatie transportata si de calitatea transmisiei, vom folosi o banda de frecventa mai mare sau mai mica. Astfel, pentru difuzarea unei emisiuni de radio .M este suficienta o banda de 300 KHz, dar pentru o emisiune de televiziune avem nevoie de o banda de la 4 la 8 Mhz (si mai mult pentru televiziunea de inalta definitie).
In urma unor acorduri internationale, ansamblul frecventelor disponibile sau spectrul hertzian a fost divizat in benzi rezervate fiecare unei utilizari precise (vezi tabelul 1).
Aceast\ divizare se explica prin caracteristicile fizice ale propagarii undelor. Frecventele inalte se propaga mai greu peste obstacole naturale sau artificiale decat frecventele joase: banda de GHz a fost deci repartizata transmisiilor prin satelit, exist^nd intotdeauna o vizibilitate directa intre punctul de emisie si cel de receptie. Pe de alta parte, cu cat frecventele sunt mai inalte, cu atat spatiul dintre doua canale trebuie sa fie mai mare: pentru a optimiza utilizarea spectrului hertzian, frecventele joase sunt rezervate pentru canale cu debit mic de informaiie (transmisia vocilor sau a datelor) iar frecventele inalte pentru canale cu debit mare de informaiie (imagine sau sunet de inalta calitate).
Tabelul 1
Repartizarea spectrului hertzian intre diferite aplicatii
Benzile de frecventa
Aplicatii
148,5 KHz 283,5 KHz Radio unde lungi
526,5 KHz 1,6065 MHz Radio unde medii
3 MHz 30 MHz
Radio unde scurte
47 MHz 68 MHz
Televiziune VH.
87,5 MHz 108 MHz
Radio .M (banda CCIR)
470 MHz 854 MHz
Televiziune UH.
1,449 GHz 1,504 GHz Radio digital (DAB* )
11,7 GHz 12,5 GHz
Televiziune directa prin satelit
* Data Audio Broadcasting
Ø Retele terestre si prin satelit
Difuzarea prin unde hertziene se face fie prin retele de emitatoare terestre ( turnuri prevazute cu antene, asemanatoare castelelor de apa), fie prin sateliti. Satelitii de comunicatii sunt in gene ral sateliti geostationari. Situati pe o orbita la aproximativ 36 000 km altitudine, ei se rotesc cu aceeasi viteza ca si Pamantul si raman deci constant in raza aceleiasi zone a planetei.
Satelitii prezinta mai multe avantaje in comparatie cu emitatoarele terestre: ei permit deservirea unor zone mult mai vaste3 cu costuri de investitie si exploatare semnificativ mai mici (raportat la populatie), oferind o calitate mai buna a receptiei (nu se pune problema zonelor de umbra). Totusi, ei au o durata de viata limitata (intre 10 si 15 ani) iar reparatiile sunt extrem de dificile.
Ø O resursa rara?
Spectrul hertzian constituie o resursa rara. Teoretic, toate frecventele cuprinse intre 3 KHz si
300 GHz sunt exploatabile pentru a transporta informatii. Practic insa, nu se poate exploata decat o parte a acestui interval, cuprinsa intre 3 KHz si 60 GHz.
Raritatea frecventelor hertziene este totusi relativa. In cursul ultimilor 40 de ani, progre sele tehnice au permis, pe de o parte, utilizarea frecventelor din ce in ce mai inalte si, pe de alta parte, o exploatare mai intensa a frecventelor disponibile. Precizia si selectivitatea emita toarelor si a receptoarelor reduc spatiul minimal ce trebuie lasat intre doua canale pentru evitarea interferentelor; comprimarea semnalelor diminueaza largimea de banda necesara unei transmisii; in plus, se practica multiplexajul diferitelor comunicatii pe aceeasi frecventa.
Independent de constrangerile tehnice, disponibilitatea resurselor hertziene depinde de politicile de radiodifuziune adoptate de guverne. Se pot astfel inscrie mai multe sau mai putine posturi de radio in banda .M, dupa modul in care se arbitreaza calitatea sonora si aria lor de acoperire. Pana la inceputul anilor 80, majoritatea tarilor europene au optat pentru un numar redus de posturi de radio sau de televiziune, dar care sa poata fi receptionate de cvasitotalitatea populatiei4. Dimpotriva, in SUA si, incepand de la mijlocul anilor 70, in alte c^teva tari (Italia, de exemplu), a fost privilegiat numarul canalelor oferite in detrimentul acoperirii teritoriale si al calitatii receptiei.
Retelele prin cablu
Ø Cablul coaxial si fibra optica
Pana la inceputul anilor 80, retelele utilizau cabluri de cupru coaxiale si transportau informatia sub forma de semnale electrice. De la acea data, au aparut fibrele optice, care transporta informatia (inclusiv voce si date) sub forma de semnale luminoase.
Fibra optica prezinta mai multe avantaje fata de cablul coaxial. Transporta o cantitate de informatie mult mai importanta: o fibra cu un diametru de 125 de microni poate transmite
30 000 de convorbiri telefonice, in timp ce prin doua fire de cupru cu diametru de 0,8 mm pot trece doar 30 de convorbiri. Ea permite propagarea semnalului pe o distanta mai mare, fara amplificare. Degradarea semnalului este mai mica, ceea ce permite diminuarea numarului de amplificatoare (unul la 100 de km, fata de unul la 2 km la cablul coaxial) si deci reducerea costurilor de constructie si de exploatare. Totusi, instalarea fibrei optice ramane o problema delicata, iar costurile ei de fabricatie sunt mai ridicate. Din aceasta cauza, ea este rezervata mai ales magistralelor principale sau legaturilor cu trafic intens.
Ø Arhitecturi arborescente si in stea
Exista doua tipuri traditionale de arhitecturi ale retelelor.
In cazul retelelor in forma de arbore, toate semnalele care pleaca de la punctul de emisie se regasesc la fiecare dintre utilizatori. Ca intr-un arbore, unde seva pleaca de la radacini, urca prin trunchi si ajunge la crengi, ramuri si frunze, semnalul (emisiunea de radio sau de televiziune) pleaca de la capul de retea, trece prin reteaua de transport si apoi de distributie, pentru a ajunge la abonat. O retea arborescenta este asemanatoare retelelor de distributie a apei si a electricitatii.
In cazul retelelor in forma de stea, nu toate semnalele care pleaca de la capul de retea ajung la fiecare din utilizatori. In diverse puncte ale retelei, aceste semnale sunt filtrate sau directionate de centre de comutatie, care le lasa sau nu sa treaca. Reteaua se prezinta deci sub forma unui ansamblu de stele. Aceasta arhitectura este caracteristica retelei telefonice.
Pana la inceputul anilor 80, toate retelele prin cablu erau organizate in arbore. Aceasta arhitectura a devenit problematica o data cu dezvoltarea unor canale optionale si cu plata. In acest caz, trebuie fie sa se creeze o filtrare la nivelul aparatului care realizeaza conectarea abonatului (ceea ce implica deplasarea unui tehnician la fiecare schimbare de abonament), fie sa se bruieze semnalele canalelor cu plata care nu vor fi receptionate decat de catre abonatii ce dispun de un decodor activat cu o cartela sau un cod (ceea ce nu exclude insa posibilitatea unei piratari a semnalelor neplatite, dar totusi primite). Structura in stea rezolva aceste doua probleme. Selectia nu se mai face la nivelul abonatului, ci la nivelul centrelor de comutatie.
Abonatului ii parvin doar semnalele pentru care a platit un abonament: deplasarea tehni cienilor nu mai este necesara si piratarea devine imposibila.
Retelele in forma de stea sunt, de asemenea, mai potrivite pentru oferta de servicii interactive. Aceste servicii necesita transmiterea unor informatii de la abonat catre centrul de administrare a retelei. Un asemenea dispozitiv este mai simplu de instalat pe retelele in stea, unde fiecare abonat este conectat la centrul de comutatie printr-o cale de raspuns.
De notat ca, la o retea, capacitatea de interactivitate este independenta de natura cablurilor utilizate: se poate construi o retea in stea la fel de bine cu cablu coaxial ca si cu fibra optica.
Pentru a pune de acord avantajele tehnice si financiare ale celor doua arhitecturi, majoritatea retelelor de cablu de televiziune construite astazi sunt retele hibride, care asociaza coaxialul cu fibra optica: partea de transport va fi, de exemplu, in forma de arbore, in timp ce partea terminala va fi in forma de stea.
Echipamentele de receptie
Terminalele actuale
In prezent, accesul utilizatorilor la informatia electronica se face prin echipamente distincte.
In Franta, mai mult de jumatate din familii dispun de cel putin sapte terminale (vezi tabelul 2).
Aceasta situatie este rezultatul modului de dezvoltare a sectorului de informatie electronica in filiere independente unele de altele, fiecare corespunzand aparitiei unui nou mod de transmisie sau de stocare a informatiei.
Tabelul 2
Echiparea familiilor cu terminale de comunicare
Principala perioada
Tipu l de terminal Camine echipate de dezvoltare
(in procente)*
Radio
99% Anii 1930-1950
Televizoare
Din care cu mai multe aparate
95%
45% Anii 1960
Telefon
95% Anii 1960-1970
Picup
50-60% Anii 1960
Casetofon audio
85% Anii 1970
Aparat video
70% Anii 1970
CD-player
65% Anii 1980
Console de jocuri
30% Anii 1980
* Este vorba despre ordinul de marime, procentele variind in functie de sursele statistice.
Principala perioada
Tipul de terminal Camine echipate
(in procente) de dezvoltare minitel
30-35%
Anii 1980
Calculator
Cu CD-ROM
Cu modem
20-25%
15%
10%
Anii 1990
Terminalele multimedia
De cativa ani, au inceput sa apara terminale care integreaza mai multe functii. Aceasta evolutie este in general denumita multimedia cu toate ca ar trebui mai curand numita unimedia, din moment ce ea tinde sa inlocuiasca suporturile separate printr-unul singur.
Respectiva integrare incepe sa se realizeze in principal la calculatoare. Ultimele modele de calculatoare sunt capabile sa citeasca CD-uri, sa se conecteze la reteaua telefonica pentru a servi drept minitel, fax sau robot telefonic, sau la internet. Firmele producatoare de tele vizoare se pozitioneaza la r^ndul lor pe aceeasi piata, oferind aparate multifunctionale si intr^nd astfel in concurenta cu industria informatica.
Putem prevedea ca numeroase camine vor fi echipate cu mai multe terminale multimedia cu ajutorul carora fiecare membru al familiei isi va desfasura activitatile de comunicare si informare (inclusiv cele care folosesc imagini animate). Ne putem imagina urmatoarea scena in anii 2010: in bucatarie, tatal cauta pe internet o reteta pentru masa de seara. Negasind nimic, el comanda o pizza si trimite prin fax planul strazii baiatului care aduce marfa si care s-a ratacit. In sufragerie, mama discuta prin videofon cu o prietena despre meciul de fotbal care se difuzeaza in acel moment pe un post de televiziune japonez. Nefiind de acord cu parerea prietenei apropo de varsta copiilor portarului, ea verifica pe un CD-ROM aceste informatii. In camera lui, fiul isi termina de scris eseul la calculator, aruncand din cand in cand o privire la meciul de tenis care apare intr-un colt al ecranului. Sora lui citeste corespondenta electronica pe care i-au trimis-o prietenii din Africa, ascultand ultimele noutati difuzate de un server muzical sud-american.
Aparatele portabile si mobile
Pana in prezent, consumul de informatie electronica a fost o activitate sedentara care s-a realizat in jurul unor echipamente fixe. Situatia s-a schimbat sub efectul conjugat a doi factori tehnici. Pe de o parte, miniaturizarea continua a componentelor antreneaza reducerea dimensiunilor terminalelor, crescandu-le capacitatea de portabilitate. Pe de alta parte, au fost implementate tot mai multe retele de re-emitatoare la care te poti conecta fara fir (mobilitate).
In 1998, Motorola a inceput sa comercializeze sistemul Iridium care, datorita celor 66 de sateliti plasati pe orbita joasa, iti da posibilitatea de a telefona din orice colt al planetei. S-a anuntat si lansarea altor constelatii de acest tip: Globalstar, consortiu format in jurul societatii americane Loral, la care participa France Telecom (48 de sateliti), Teledisc (288 de sateliti), Skybridge (80 de sateliti5 ).
C^teva milioane de indivizi poseda deja terminale portabile (mai ales telefoane in
Franta, de exemplu, s-a ajuns de la cateva sute de mii in 1993 la 11 milioane la sfarsitul lui
1998). In 1997, au aparut ordinatoare de buzunar si in curand va fi posibila consultarea instantanee a informatiilor in locuri dintre cele mai diverse. Acest lucru ar trebui sa favorizeze aparitia unor noi practici de comunicare, asa-zis nomade , dar si a unor noi tipuri de relatii sociale. Posibilitatea de a lucra acasa (munca la distanta) si de a putea fi contactat in orice moment, risca sa stearga treptat frontiera dintre spatiul profesional sau cel amical, pe de o parte, si spatiul familial sau privat pe de alta parte.
Marile aplicatii ale NTC
Televiziunea prin cablu: de la teledistributie la chioscul audiovizual
Teledistributia
Televiziunea prin cablu a aparut in SUA la sfarsitul anilor 40 ca un mijloc de retransmisie a emisiunilor prost receptionate din motive topografice. O antena colectiva, instalata pe o colina, alimenta prin cablu caminele dintr-un oras sau dintr-un cartier. Initiata de furnizorii de programe TV, aceasta practica a devenit o activitate de sine-statatoare. Au aparut societati de operatori prin cablu care, in schimbul unui abonament, au oferit programe din ce in ce mai numeroase (aducand mai ales emisiuni ale posturilor de televiziune din alte regiuni).
Televiziunea comunitara
Dupa aceasta prima perioada axata pe calitatea receptiei si pe diversificarea alegerii de care beneficiau telespectatorii, cablul a reintrat in atentie la inceputul anilor 70. In SUA, dar si in Canada si Belgia, cablul a fost perceput ca un canal care ar fi putut participa la viata comunitatilor de cartier. Numeroase experiente legate de canalele comunitare au fost puse la punct: retransmiterea sedintelor consiliului municipal, programe educative ale universitatilor locale, libera expresie a asociatiilor sau chiar a simplilor cetateni. Aceste programe au starnit, in general, un interes slab din partea telespectatorilor, mai ales din cauza amato rismului lor. Totusi, difuzarea publica a unor materiale semi-profesioniste filmate cu camera video si familiaritatea naturala a tinerelor generatii fata de cultura audiovizuala ar putea favoriza renasterea lor.
Canalele tematice
Cablul s-a dezvoltat cu adevarat abia la sfarsitul anilor 70, o data cu introducerea canalelor tematice. Acestea au inceput sa apara in 1975 in Statele Unite si constituie astazi unul din principalele motive pentru care oamenii se aboneaza la cablu. Ele ofera un anumit gen de pro grame (sport, cinema, muzica, informatii) si sunt oferite de societati specializate (de exemplu,
CNN, HBO sau ESPN in SUA, Planète, Canal Jimmy sau Ciné-Cinéma in Franta). Contin in general putina publicitate sau deloc. Ele fac cateodata obiectul unui abonament specific suplimentar fata de cel la serviciul de baza (vorbim atunci de canale optionale). La origine, aceste canale erau oferite doar pe cablu, dar astazi majoritatea sunt difuzate si prin satelit.
Serviciile interactive
De la sfarsitul anilor 80, televiziunea prin cablu cunoaste o evolutie importanta o data cu introducerea unor procedee interactive. Adoptarea retelelor cu structura in forma de stea permite telespectatorilor sa intervina in derularea programelor. Aplicatiile prevazute sunt numeroase: vizionarea la cerere a unui film dintr-o videoteca, obtinerea de statistici in timpul retransmisiei unui meci de tenis etc. Unii experti prevad pentru anul 2010 dezvoltarea chioscurilor audiovizuale* . In acelasi mod in care chioscul telematic permite accesarea a sute de banci de date cu ajutorul retelei telefonice, cel audiovizual va permite conectarea
* Similare chioacurilor unde, ast\zi, se vinde presa (nFt.). la numeroase servere de imagine situate in diverse puncte ale planetei. Deja, retelele de cablu incep sa fie folosite pentru accesarea internetului o accesare mult mai rapida decat prin reteaua telefonica.
Tabelul 3
Patrunderea cablului si a satelitului in Europa
Numarul caminelor
Procentul camin elor
Procentul familiilor echipate cu TV echipate cu antene abonate la cablu
(milioane) de satelit
Germania 34 48 30
Belgia
4 92 7
Statele Unite 96 65 15
Spania
13 310
Franta
22 10 10
Marea Britanie 23 618
Italia
21 necunoscut 6
Olanda
65 90 8
Televiziunea fara frontiere
Satelitii de telecomunicatie
Primii sateliti de comunicatie, pusi in functiune in anii 60, erau sateliti de mica putere (intre
20-50 W). De aceea, semnalul retransmis de satelit catre Pamant nu putea fi captat decat de statii de receptie echipate cu antene foarte mari (cativa metri in diametru) si deci foarte costisitoare. Aceste statii de receptie retransmiteau apoi semnalul, fie prin retele prin cablu, fie prin legaturi hertziene terestre, catre destinatie. Aceasta prima generatie de sateliti era deci utilizata pentru legaturi de telecomunicatii, adica punct cu punct: schimb de imagini intre posturile de televiziune, alimentarea cu programe a capului unei retele prin cablu, legatura intre locul unui reportaj si studiourile centrale.
Primele doua generatii de sateliti de teledifuziune directa
In anii 80, au aparut satelitii de putere mare (in general, in jur de 200 W), semnalele put^nd fi receptate de antene cu diametru mic (60-90 cm), mai ieftine si mai usor de instalat pe un acoperis. Acesti sateliti erau destinati difuzarii programelor de televiziune direct spre caminele telespectatorilor, fara a trece printr-o statie de receptie. Mai multi sateliti de televiziune directa au fost lansati in 1988 si 1989 (TDFa si 2 in Franta, Olympus si TV Sat in Germania,
Tele X in tarile scandinave). Aceasta prima generatie de sateliti de televiziune directa, de care nu au beneficiat decat cateva sute de mii de telespectatori, a fost repede abandonata. Aplicand tehnologii foarte fragile, ea prezenta intr-adevar numeroase dificultati in functionare.
Perfectionarea si scaderea pretului antenelor parabolice a permis inlocuirea lor la inceputul anilor 90 cu o a doua generatie de sateliti de putere medie (intre 50 si 100 W) ca Telecom 2,
Astra si Eutelsat. Difuzand intre 15 si 20 de canale de televiziune (fata de 5 in cazul satelitilor de televiziune directa), acesti sateliti sunt mai rentabili deoarece costurile lor de exploatare se impart intre un numar mai mare de parteneri. Organizati in sisteme coerente
(mai multi sateliti sunt activati in diferite pozitii pe orbita) si atingand astfel cvasitota litatea telespectatorilor europeni, ei au favorizat crearea canalelor paneuropene multilingve ca Eurosport sau Euronews.
Satelitii de televiziune digitala
Din 1994, asistam la aparitia unei noi generatii de sateliti. Folosind tehnologii de transmisie digitala, acestia sunt capabili sa difuzeze cateva sute de canale si constituie o concurenta puternica pentru cablu, care avea printre alte avantaje fata de difuzarea hertziana cantitatea de programe oferite. In Europa, doi operatori tehnici domina piata televiziunii digitale prin satelit: SES, care exploateaza satelitii Astra, si Eutelsat, care exploateaza satelitii Hot Bird.
Acesti operatori inchiriaza capacitati de transmisie unui mare numar de operatori comerciali cum ar fi Canalsatellite sau TPS (Télévision par satellite) in Franta (vezi tabelul) care ofera pachete de canale.
Aceste pachete sunt codate si nu pot fi receptionate decat de catre telespectatorii dotati cu un aparat de decodat si care au platit un abonament. Televiziunea digitala prin satelit este astfel dupa cablu o noua forma de televiziune cu plata. Deocamdata, procedeele de codare nu au fost normate pe plan international. In Europa, in pofida recomandarilor Comisiei
Europene, exista trei sisteme: Viaccess, pus la punct de France Telecom, Mediaguard, al carui proprietar este Canal+, si Irdeto, conceput de firma Nethold. In unele tari, cum ar fi
Franta sau Spania, telespectatorii care doresc sa receptioneze toate canalele digitale trebuie sa cumpere mai multe decodoare.
Tabelul 4
Principalele platforme de televiziune digitala prin satelit
Numarul
Nu mele abonatilor platformei Sara acoperita Principalii actionari Data lan sarii
(sfarsitul anului 1998)
Hughes
Electronics,
General Motors
DirecTV America
Toamna 1994 4,5 de Nord
Cablo-operatori americani 1995 2,3
Primestar
Canal +
Numérique Franta Canal Plus Aprilie 1996 1,1
M6, TFa, France
Télécom, France
Télévision, CLT,
Lyonnaise des eaux
TPS Franta
Decembrie 1996 0,65
Iulie 1996
Abandonat in august 1997
DFa Germania Kirch
0,04
Via Digital Spania Telefonica, TVE,
Televisa Septembrie 1997 0,4
Canal Satélite
Digital Spania Canal +, Antena
3, Prisa Februarie 1997 0,6
Stream Italia Telecom Italia Sfarsitul 1997 0,12
Numarul
Numele abonatilor platformei Sara acoperita Principalii actionari Data lansarii
(sfarsitul anului 1998)
News Corp.,
British Telecom,
Midland,
Matsushita
British Interactive
Broadcasting Marea Britanie
Vara 1998 necunoscut
British Digital
Broadcasting
(prin unde hertziene)
Marea Britanie Granada, Carlton Sfarsitul 1998 necunoscut
Retele planetare
Inceputurile teleinformaticii
Accesul la calculatoare indepartate a fost o preocupare constanta inca de la inceputul infor maticii. Pana la mijlocul anilor 70, acest acces se facea in functie de limbajul specific fiecarui calculator. Serviciile teleinformatice nu erau in general compatibile intre ele. Pentru a utiliza o banca de date, era nevoie de un program de comunicatie si de un terminal adaptate la norma specifica bancii respective. De exemplu, un cotidian trebuia sa posede mai multe terminale si programe pentru a se conecta la diferite agentii de presa. Trebuia, de asemenea, controlata trecerea prin retele de comunicatie care nu fusesera intotdeauna prevazute pentru transmisia de date.
In consecinta, costul serviciilor teleinformatice era ridicat din moment ce utilizatorii erau nevoiti sa multiplice echipamentele in functie de numarul aplicatiilor dorite. In ceea ce-i priveste pe furnizorii de servicii, care se adresau unei clientele reduse sau segmentate, acestia erau obligati sa practice tarife ridicate pentru a amortiza investitiile.
Episodul videotexului si al minitelului
Constienti de aceasta problema, operatorii publici de telecomunicatii din statele dezvoltate au facut eforturi pentru a dezvolta sisteme teleinformatice universale, permitand intregii populatii sa acceseze, prin reteaua telefonica, o multitudine de banci de date cu un terminal si cu protocoale de comunicatie standardizate.
Aceasta strategie a condus, la sfarsitul anilor 70, la lansarea programelor telematice in trei mari tari europene si in Canada6. Acestea se bazeaza, pe de o parte, pe o norma de transmisie si afisaj (videotex) unica in fiecare tara (Prestel in Marea Britanie, Bildschirmtext in Germania,
Télétel in Franta si Télidon in Canada) si, pe de alta parte, pe utilizarea unui terminal autonom
(minitel) sau a unei tastaturi conectate la televizor, dar in toate cazurile usor de utilizat.
Serviciile telematice oferite prin sistemele videotex sunt asemanatoare celor care se gasesc astazi pe internet (desi mai rudimentare din punct de vedere grafic): anuare de tot felul, ghiduri, mici anunturi, informatii despre tarife etc. Prezentandu-se sub forma de mesagerie, ele permit de asemenea comunicarea directa intre utilizatori. Videotexul nu a cunoscut un real succes decat in Franta, unde peste 6 milioane de familii sunt dotate cu un minitel. In alte tari, serviciile videotex au atins cel mult cateva sute de mii de utilizatori si au fost abandonate.
Internetul
Ø De la aplicatia militara la Web
Istoria internetului poate fi impartita in trei faze: conceput mai intai pentru o utilizare militara, internetul a devenit un instrument de comunicare pentru lumea universitara, inainte de a fi accesibil publicului larg si societatilor comerciale datorita dezvoltarii Web-ului.
La inceputul anilor 60, RAND Corporation un important organism de cercetare american isi pune problema comunicatiilor militare in cazul unui conflict nuclear si g^ndeste o retea de comunicatie descentralizata, capabila sa functioneze chiar si atunci cand parte din componentele sale nu sunt operationale. Din punct de vedere tehnic, o asemenea retea se bazeaza pe un sistem de noduri, capabile fiecare sa orienteze mesajele primite catre nodul cel mai apropiat aflat in stare de functionare si tot asa pana la destinatia finala. Sedusa de acest concept, ARPA (Advanced Research Project Agency) din cadrul Ministerului american al Apararii subventioneaza, incepand din 1965, centre de cercetare universitare pentru studierea implementarii unei astfel de retele. Botezata ARPANET, aceasta a inceput sa functioneze la sfarsitul lui 1969, avand ca baza centrele informatice a patru universitati din Vest.
Treptat, noi institutii universitare se alatura retelei ARPANET care, in 1972, numara 37 de noduri. Conceputa pentru o aplicatie militara, ARPANET este asimilata de mediul universitar care o utilizeaza pentru schimburi intre echipele de cercetare. Una dintre problemele cercetatorilor este aceea de a face sa comunice intre ele echipamente ale caror norme nu sunt obligatoriu compatibile si de a utiliza retele de comunicare de naturi diferite. Un grup de lucru, International Network Working Group (INWG) a fost creat in octombrie 1972 de catre utilizatorii retelei ARPANET. Cercetarile acestuia vor duce la stabilirea unui protocol de comunicatie comun, botezat Transmission Control Protocol / Internet Protocol, care va fi definitiv adoptat in 1982. Astfel s-a nascut internetul.
Folosirea lui era insa complexa si necesita o buna stapanire a limbajului informatic.
Aceasta bariera tehnica va disparea incepand din 1992, cand cercetatorii de la Centrul
European de Cercetari Nucleare (CERN) din Elvetia pun la punct un format de document,
Hypertext Markup Language. Aceasta inovatie imbunatateste prezentarea vizuala a textelor disponibile pe internet si usureaza navigarea intre diferite calculatoare din retea. Gratie crearii legaturilor automate, utilizatorul, apasand pe butonul unui mouse, poate trece de la un document stocat pe un calculator A la un alt document stocat pe calculatorul B. Acest subansamblu al internetului, botezat Web (panza), a cunoscut o dezvoltare rapida si a populari zat internetul dincolo de comunitatea universitara. In acelasi timp, internetul devine accesibil societatilor comerciale care il folosesc pentru publicitate sau pentru vanzarea produselor.
Ø Functionalitati
Internetul se poate defini ca o retea a retelelor de calculatoare ce folosesc un protocol de comunicare comun (Internet Protocol sau IP). Fiecare utilizator de internet este conectat la un server local, care poate fi gestionat fie de un provider (in acest caz este necesar un abonament), fie de o universitate, o institutie sau o firma. Acest server este legat la alte servere prin retele publice sau particulare, ele insele legate unele de altele. Ca urmare a acestei organizari, accesul la un calculator de pe internet permite, din aproape in aproape, accesul la ansamblul celorlalte calculatoare.
Internetul ofera cinci tipuri de aplicatii:
Consultarea de informatii sub forma de texte, fotografii, scurte secvente video sau sunete. Dupa natura lor, aceste informatii se prezinta in formate deosebite (de exemplu,
FtP, Gopher, Web pentru texte; MPEG pentru imagini animate).
Mesageria, care poate avea mai multe forme: posta electronica de la persoana la persoana (e-mail), grupurile de discutii (newsgroups) pe diverse teme, serviciile de dialog in direct (Internet Relay Chat).
Servicii tranzactionale cu ajutorul carora este posibil sa comanzi un produs, in general dand numarul cartii de credit personale.
Accesul la calculatoare departate: aplicatia Telnet, cu ajutorul careia un utilizator se poate conecta la un calculator mai puternic, ca si cum calculatorul sau nu ar fi decat un simplu terminal de exemplu, pentru a face calcule complexe sau pentru a lucra in paralel cu alti utilizatori.
Editarea si difuzarea de informatii: utilizatorii internetului pot sa editeze si sa puna la dispozitia celorlalti utilizatori texte, sunete, sau imagini, creandu-si pagini personale.
La sfarsitul lui 1998, se estima ca in jur de 100 de milioane de persoane utilizau in mod regulat internetul. Statele Unite si Canada acopereau mai mult de jumatate din aceasta cifra.
In schimb, in Franta, erau conectate doar 2,5 milioane de persoane.
Lexic internet
Cookies: comenzi trimise de un server internet catre calculatoarele utilizatorilor cu scopul de a intoarce catre acest server informatii privind continutul calculatoarelor (de exemplu, site-urile care au fost consultate).
Posta electronica (e-mail): sistem de schimb de mesaje. Fiecare utilizator de internet este dotat cu o adresa in forma: nume@numele serveruluiFtara. Totusi, in Statele Unite, ultimul element serveste la identificarea originii profesionale a persoanei: Fedu pentru universitate, .gov pentru administratie, .mil pentru armata, Forg pentru organizatii non lucrative, Fcom pentru societate comerciala.
Client: aplicatie care permite citirea informatiilor disponibile pe internet in functie de formatul folosit pentru prezentarea si transmisia lor. Astfel, pentru a viziona fotografii, trebuie instalat pe calculator un client capabil sa primeasca documente in format JPEG.
FtP (File Transfer Protocol): aplicatie care permite recopierea fisierelor de pe un alt calculator pe propriul calculator. A fost folosita mai ales la inceputul internetului pentru difuzarea lucrarilor stiintifice.
Newsgroups: grupuri de discutie ce permit afisarea sau citirea mesajelor pe teme diverse.
Exista mai multe zeci de mii grupate in categorii mari: de exemplu, comp. grupeaza forumuri care au legatura cu informatica, biz. pe cele de afaceri, alt. pe cele care abordeaza subiecte alternative, marginale sau care nu intra in nici o alta categorie (sexualitate, fotografii de prost gust, fani ai vedetelor de cinema). Unele grupuri sunt moderate : pentru a participa la ele, trebuie sa fii autorizat de catre un moderator care, daca este cazul, filtreaza mesajele.
Furnizor de acces internet (Internet Access Provider): societate care pune la dispozitia publicului, printr-un abonament, un calculator cu acces la internet. Acest calculator gazduieste curierul electronic al abonatilor sai si, eventual, paginile lor personale.
Gopher: format de prezentare a textelor si aplicatie care permite cautarea unor fisiere clasate sub forma listelor arborescente. Aceasta aplicatie (dominanta pana in 1993) a fost azi inlocuita prin Web.
HTML (HyperText Markup Language): format utilizat pentru a compune pagini Web.
HTTP (HyperText Transport Protocol): protocol de comunicare intre servere Web.
IP Address: serie de patru numere de exemplu 193.51Fa24.4 care permite identificarea fiecarui calculator conectat la internet.
IRC (Internet Relay Chat): serviciu care permite schimbul de mesaje in retea.
Modem (Modulator Demodulator): aparat care permite transmiterea informatiilor intre un calculator si reteaua telefonica. Viteza de transmisie a unui modem se masoara in bauds sau biti. Pentru a folosi internetul cu un confort minim, este recomandat un modem de
33 600 de biti pe secunda.
Lista de difuzare: lista de indivizi, identificati prin adresa lor electronica, carora le sunt trimise automat informatii (de exemplu, despre actualitatile din sectorul economic). Acestea pot fi sau gratuite sau cu plata.
Motor de cautare (search engine): sistem de cautare prin cuvinte cheie a informatiilor disponibile pe internet. Printre cele mai cunoscute: Yahoo, Lycos, Infoseek, Voila
(francofon).
Navigator (browser): interfata grafica ce usureaza consultarea majoritatii serviciilor de pe internet si mai ales a celui de Web. Ecranul contine meniuri si butoane pe care utili zatorul apasa cu mouse-ul. Netscape si Explorer (Microsoft) sunt cele mai raspandite.
Server: calculator pe care sunt stocate informatii. Serverele se diferentiaza in functie de formatul de prezentare a acestor informatii (servere Web, Gopher, FtP etc.).
Pagini personale (home pages): pagini concepute de catre utilizatorii de internet si care servesc la prezentarea autorilor. Aceste pagini sunt, in general, gazduite de serverul la care este legat utilizatorul (vezi furnizor de acces).
Por tal: site (de exemplu cel al furnizorului de acces sau al motorului de cautare) prin care un utilizator are acces la internet. Portalurile sunt strategice, deoarece orienteaza consulta rile ulterioare ale utilizatorilor, si servesc drept suport publicitar.
URL (Universal Ressource Locator): adresa unica a fiecarei pagini de informatii disponibila pe Web.
World Wide Web sau Web (WWW): subansamblu al internetului care ofera documente in format HTML. Acesta permite o mai buna prezentare grafica (imagini, cuvinte subli niate, culori, logo-uri sau desene etc.) si ofera legaturi automate cu documente situate pe alte calculatoare. De exemplu, un cuvant in albastru va indica referinta la o lucrare.
Apasand pe acest cuvant, utilizatorul este conectat la un alt calculator care contine textul acelei lucrari.
Magistralele informationale
Internetul prefigureaza retelele de comunicatie ale viitorului, numite magistrale electronice.
Acestea se vor caracteriza prin doua proprietati: vor fi retele polivalente si de foarte mare capacitate, capabile sa transporte in egala masura sunete, date si imagini. Ele vor putea fi astfel utilizate pentru o multitudine de aplicatii: comunicatii personale sau profesionale, televiziune, lucru la distanta, educatie, consultatii medicale la distanta etc. vor fi retele universale. Orice familie se va putea conecta la servere.
Primele proiecte de magistrale informationale dateaza de la mijlocul anilor 80, cand operatorii de telecomunicatie au inceput punerea in aplicare a retelelor numerice cu servicii integrate (RNIS). Dezvoltarea magistralelor electronice a fost relansata in 1993, prin decizia
Congresului american de a crea o infrastructura nationala a informatiei (National Information
Infrastructure sau NII). Numeroase tari din Uniunea Europeana (prin cartea alba Dezvoltare, competitivitate si locuri de munca , publicata in iunie 1993), Canada si Japonia s-au angajat in proiecte similare.
Noile imagini
Televiziunea de inalta definitie (TVHD)
Normele actuale de difuzare de televiziune (NTSC in SUA si Japonia, PAL si SECAM in restul lumii) au fost puse la punct acum mai bine de 25 de ani. Ele ofera, in ceea ce priveste rezolutia, imagini de o calitate evident inferioara celor cinematografice. In plus, prezinta diverse deficienie: palpaitul imaginilor, aparitia unor culori false intre linii.
TVHD consta in ameliorarea imaginilor de televiziune prin cresterea numarului de puncte elementare sau pixeli care le compun. Un alt atribut al TVHD este formatul imaginii, masurat prin raportul inaltime/lungime: formatul actual 4/3 este inlocuit de unul 16/9 pentru a obtine o imagine mai apropiata de vederea naturala. Scopul principal al TVHD este, totusi, mai putin estetic si mai mult economic: reinnoirea parcului mondial de televizoare (estimat la 800 milioane unitati) reprezinta intr-adevar o piata fabuloasa (2 400 miliarde de franci pentru televizoare de 3 000 . bucata).
Intr-o prima faza, specialistii din industrie au lucrat la procedeele analogice. La inceputul anilor 80, Japonia a pus la punct norma MUSE, urmata in 1986 de europeni, cu norma
D2-Mac. Aceasta cale a fost repede abandonata deoarece s-a observat ca viitorul televiziunii
TVHD consta in procedee digitale. SUA, initial absente din sistemul TVHD, joaca acum un rol motor, punand in practica experienta lor in industria informatica. In 1991, FcC a lansat un anunt de licitatie pentru definirea unei norme de televiziune digitala care a provocat o regrupare a principalelor companii mondiale (Marea Alianta).
Difuzarea TVHD, putin probabila inainte de 2005, necesita satisfacerea urmatoarelor doua conditii: pe de o parte, punerea la punct a unor procedee de comprimare foarte com plexe; pe de alta parte, implicarea producatorilor si a difuzorilor de programe. Pana in prezent, acestia au pus accentul mai curand pe multiplicarea canalelor decat pe imbunatatirea calitatii imaginilor (vezi sectiunea despre comprimarea informatiei numerice).
Imaginile artificiale si realitatea virtuala
Realitatea virtuala este un mod de simulare a realitatii care prezinta doua caracteristici. Ea se bazeaza, in primul rand, pe utilizarea imaginilor fabricate pe calculator, care dau iluzia rea lului. Respectivele imagini sunt traduse artificial cu ajutorul calculatoarelor foarte puternice.
Datorita acestor imagini, se poate reprezenta ceea ce nu se poate inregistra cu o camera video
(de exemplu, interiorul creierului), ca si ceea ce nu s-a petrecut in mod real, dar ar putea sa se petreaca. In al doilea rand, realitatea virtuala permite intr-o anumita masura patrunderea spectatorului in imagine. Aceasta nu este o imagine plata ; ea se compune in permanenta in functie de instructiunile date de spectator, ca si cum acesta ar fi dotat cu o camera video care i-ar permite sa-si orienteze privirea spre ansamblul cadrului artificial in care se afla.
Diferite procedee (ochelari care ascund tot ce nu exista in imagine, captatori senzoriali pe corp care modifica imaginea in functie de miscarile spectatorului) maresc aceasta impresie de imersiune.
Aplicatiile realitatii virtuale realizate sau in proiect sunt numeroase. Ele reprezinta o prelungire a traditionalelor jocuri de simulare, dar cu o calitate a imaginii si o varietate de situatii incomparabil mai ridicate. Printre cele mai cunoscute se pot aminti: vizitarea muzeelor, modelarea arhitecturala care permite imaginarea interiorului unei case, simularile profesionale ale exercitiilor militare sau ale operatiilor chirurgicale. Pentru a diminua costurile de productie si a accentua caracterul spectaculos al filmelor, industria cinematografica apeleaza din ce in ce mai mult la imagini de sinteza (de exemplu, Titanic).
Realitatea virtuala modifica raportul nostru cu realitatea. Unii specialisti considera ca ar fi vorba nu despre o revolutie tehnologica, ci de o ruptura radicala in istoria modurilor de reprezentare, comparabila cu aparitia alfabetului sau inventarea tiparului.
NTC si societatea
Politicile guvernamentale
Statul cu rol de reglementare
In sectorul comunicaiiilor, statul exercita in mod traditional doua tipuri de actiuni de reglementare: una este structurala, pentru ca organizeaza accesul la piata: alocarea frecventelor sau a autorizatiilor de exploatare, limitarea concentrarii, plafoane de participare la capitalul intreprinderilor etc.; cealalta este comportamentala , pentru ca administreaza activitatile intreprinderilor: emiterea de norme tehnice, contributia la fondurile de sustinere, cote de productie sau programare, limitarea tarifelor etc.
Evolutia tehnologica readuce in discutie functia de reglementare a statului in diverse moduri. In trecut, reglementarea publica a comunicaiiilor electronice era in principal justificata de raritatea resursei hertziene: statul intervenea pentru alocarea canalelor de radio sau de televiziune. Astazi, data fiind existenta cablului si a satelitului, nu mai exista obstacole tehnice care sa justifice o asemenea reglementare si, daca statul intervine, o face in numele unor conceptii politice (de exemplu, pastrarea pluralismului in informare) sau morale (inter zicerea imaginilor pornografice). De altfel, aparitia satelitilor si a retelelor planetare impie dica statele sa controleze efectiv programele receptionate de cetateni.
Contrar unei opinii curente, liberalizarea sectorului comunicaiiilor nu conduce la o lipsa de reglementari, ci (cel putin intr-o faza tranzitorie) la o inflatie de reglementari. Instaurarea concurentei efective si loiale intre firme tot mai numeroase, stabilirea unor drepturi ale consumatorilor, evolutia tehnica ce provoaca o convergenta a sectoarelor conduse dupa principii diferite, toate acestea presupun elaborarea unui aparat foarte complex de reguli.
Statul cu rol de operator
Pana la mijlocul anilor 70, sistemele de comunicaiii electronice din majoritatea tarilor europene erau exploatate de catre intreprinderi publice. Acest control era justificat, in audiovizual, de misiunile sociale pe care le indeplinea televiziunea si, in telecomunicatii, de existenta unui monopol natural7.
Rediscutarea acestui model tine de factori de ordin politic sau ideologic: elanul liberalis mului, asimilarea televiziunii cu un serviciu banal si a telespectatorului cu un consumator suveran. La acesti factori se adauga si evolutia tehnologica ce zdruncina teoria monopolului natural. Diminuarea costurilor de transmisie limiteaza importanta economiilor de proportii, in timp ce dezvoltarea radiocomunicatiilor face mai usoara, din punct de vedere economic, constituirea retelelor private alaturi de reteaua publica. In Europa, de la mijlocul anilor 80, majoritatea operatorilor de telecomunicatii s-au privatizat, in timp ce numeroase canale de televiziune particulare au fost autorizate. Totusi, statul ca operator nu a disparut complet din sectorul comunicaiiilor: el continua sa exploateze canale de televiziune si este unul dintre cei mai importanti producatori de informatii de pe internet.
Stat si subventie
Statele sustin frecvent dezvoltarea NTC prin subventii, directe sau indirecte. O parte a cercetarilor fundamentale ce conduc la punerea la punct a unor noi procedee de comunicare se efectueaza in centre publice de cercetari (cum este CNET in Franta).
Uniunea Europeana a pus la punct diverse programe de sprijin a dezvoltarii industriei, acoperind, in general, 50% din costurile lor de cercetare-dezvoltare. Printre acestea, se pot aminti programul ESPRIT (European Strategy Programme of Research Development in
Information Technologies) pentru sustinerea cercetarilor de baza privind NTC si programul
RACE (Research and Development in Advanced Communication Technologies in Europe) pentru a sprijini punerea in aplicare a retelelor de comunicaiie digitale transeuropene. Pe planul continuturilor, programul MEDIA (Mesures pour Encourager le Développement de l Industrie Audiovisuelle Européenne) sustine mai ales coproductiile europene.
Statul cu rol de animator
Guvernele joaca si un rol de impulsionare in dezvoltarea NTC: organizarea unor mari comisii de studiu, publicarea unor rapoarte (cum ar fi raportul despre informatizarea socie tatii, supranumit raportul Nora-Minc, in 1978), adoptarea unor programe plurianuale (ca proiectul de infrastructura nationala a informatiei propus de administratia Clinton in februarie
1993). Aceste activitati fixeaza obiective si planuri de actiune, dar vizeaza, de asemenea, sa sensibilizeze societatea fata de importanta ascunsa a NTC si sa mobilizeze energiile colective.
Astfel, Uniunea Europeana face eforturi pentru a accelera trecerea la o societate a informatiei, cu ajutorul organismului Information Society Project Office (ISPO), insarcinat cu stabilirea contactelor intre societatile interesate si cu incurajarea experientelor novatoare. Acest rol animator, mai mult simbolic decat instrumental, este cu atat mai important cu cat cel mai adesea nu exista cerere prealabila pentru NTC. Societatea trebuie sa fie convinsa de necesi tatea si utilitatea acestor tehnologii, dar si asigurata in legatura cu efectele lor.
Strategiile firmelor
Articularea forma fond
Dezvoltarea noilor tehnologii ale comunicarii necesita cel mai adesea dezvoltarea simultana a formelor si a continuturilor. Astfel, pentru ca utilizatorii sa se doteze cu un lector CD-ROM, este necesar ca ei sa poata achizitiona programe pentru a-l face sa functioneze. Dar casele de discuri nu vor propune un catalog de CD-uri decat daca sunt sigure ca pot avea un public important. Aceasta problema, analoaga dilemei cu oul si gaina, se poate rezolva in doua moduri: statul poate interveni organizand oferta de suporturi tehnice de comunicare. Aceasta este strategia care a fost urmata in Franta, cand s-a pus problema telematicii. Gratie distribuirii gratuite de miniteluri, operatorii electronici, asigurati ca dispun de o masa de utilizatori potentiali, au putut sa intreprinda investitiile necesare ofertei de servicii. al doilea mod este integrarea sau concentrarea verticala, in cadrul aceleiasi firme, a activitatilor legate de forma si a celor legate de continut. Firma poate planifica o dez voltare coordonata a suporturilor si a programelor corespunzatoare. Aceasta strategie permite securizarea aprovizionarii si a debuseelor si diminueaza, pe de alta parte, costurile de tranzactie ale intreprinderii. Ea a fost ilustrata in 1989 de preluarea controlului asupra casei de discuri CBS de catre Sony, care urmarea sa dispuna de mari cataloage de programe pentru a facilita lansarea unor noi aparate. Dezvoltarea postului Canal +, crearea de catre operatorii de cablu francezi a canalelor tematice pentru a stimula abonamentele sau preluarea controlului asupra retelei ABC de catre
Disney tin de aceeasi logica.
Strategiile multimedia si convergenta
Evolutia tehnologica obliga firmele sa-si dezvolte strategiile multimedia. Din punct de vedere istoric, sectorul comunicarii s-a organizat in filiere independente unele de altele, diferentiindu-se prin specificul suportului si/sau al retelei utilizate pentru difuzarea informa tiei. O strategie multimedia consta in a fi prezent in mai multe din aceste filiere. Aceasta integrare orizontala genereaza economii de anvergura (scope economies) datorate utilizarii acelorasi echipamente sau resurse umane pentru a oferi o gama de servicii sau produse distincte. Crearea de catre presa scrisa a revistelor electronice pe internet, investitiile in retelele de cablu ale operatorilor de telecomunicatii tin, de exemplu, de o asemenea strategie.
Digitizarea informatiei anunta o etapa noua in strategiile multimedia, din moment ce aceleasi retele si aceleasi echipamente de receptie vor permite accesul la texte, sunete sau imagini care sunt astazi vehiculate de suporturi diferite. Totusi, aceasta convergenta se loveste de obstacole de reglementare (limitarea, prin lege, a participarilor aceleiasi firme in mai multe sectoare) si mai ales organizationale (diferente culturale intre intreprinderi din audiovizual si din informatica, de exemplu).
Importanta normelor
Digitizarea retelelor si a instrumentelor de comunicare nu este decat in aparenta un limbaj universal. Daca sunt utilizate aceleasi litere (bitii), cuvintele si gramaticile nu sunt neaparat identice. Retelele si instrumentele de comunicare utilizeaza frecvent norme incompatibile. Cand apare o noua tehnologie de comunicare, producatorii care sunt la originea ei cauta adesea sa se protejeze de concurenta prin elaborarea de norme specifice, ai caror proprietari devin. Cate odata, guvernele sunt cele care emit norme internationale pentru a-si proteja piata interna.
Istoria instrumentelor de comunicare abunda in exemple de incompatibilitate intre echipa mentele destinate unei anumite folosinte. Lumea utilizatorilor s-a impartit astfel: intre PAL,
SECAM si NTSC pentru televiziunea in culori; intre IBM si Mac pentru informatica; intre
VHS, Betamax si V2000 pentru video; intre Télétel si Prestel pentru telematica. De fiecare data, o compatibilitate minima a triumfat in cele din urma, fie prin jocul pietei, care a dus la impu nerea unui anumit standard (videocasetofonul), fie prin comercializarea terminalelor multi -standard (televiziune si telematica), fie prin concertarea producatorilor (informatica, TVHD).
Difuzarea noilor tehnologii ale comunicarii
Schema clasica: curba in forma de S
Difuzarea unei inovatii tehnice intr-o societate este adesea reprezentata ca o curba in forma de S. Aceasta masoara numarul cumulat de persoane dintr-o populatie data care au adoptat inovatia respectiva. Studii de caz avand ca obiect inovatii foarte diverse au demonstrat ca adoptarea unei inovatii este conditionata de factori sociodemografici. In general, persoanele tinere, care traiesc in mediul urban si au absolvit o forma de invatamant superior, adopta o inovatie mai repede decat persoanele in varsta, care traiesc in mediul rural si sunt mai putin instruite. Acest lucru a putut fi observat in ceea ce priveste magnetoscopul, walkman-ul sau
CD-player-ul. Studiile legate de difuzare au subliniat, pe de alta parte, importanta in acest sens a canalelor de comunicare cum sunt mass-media sau relatiile interpersonale. Aceste canale dau informatii despre inovatie si permit sa i se observe avantajele si inconvenientele.
In realitate, modelul nu se verifica intotdeauna. Variabilele sociodemografice evolueaza uneori in directii imprevizibile: astfel, in Franta, achizitionarea antenelor parabolice este mult mai puternica in mediile modeste ale periferiilor decat in familiile urbane instarite8.
O alta limita a modelului este ca acesta considera inovatia imuabila, in timp ce, in practica, inovatia se modifica adesea in timp si este supusa perfectionarilor tehnice. Difuzarea nu mai are, astfel, ca obiect, inovatia de la inceput.
Obstacole organizationale si sociale
Difuzarea NTC se loveste adesea de obstacole organizationale sau de rezistente sociale. Astfel, in numeroase intreprinderi de presa, introducerea informaticii a fost dificila din cauza opozi tiei acelora (muncitorii tipografi, linotipisti) care riscau sa-si piarda locul de munca ori statutul, sau care erau nevoiti sa-si schimbe calificarea. In acelasi mod, desi tehnologia cablului era disponibila inc\ din anii 50, dezvoltarea acestui suport a fost blocata in Europa de guverne, cu scopul de a pastra monopolul statului asupra audiovizualului.
In general, aparitia NTC nelinisteste adesea pe numerosii actori ale caror pozitii sunt astfel amenintate: presa scrisa, care se teme de o subtiere a incasarilor ei; distribuitorii de programe, care sunt nevoiti sa imparta piata televiziunii cu alti operatori; oamenii politici, care cauta mereu sa controleze presupusa influenta a mass-madia asupra opiniilor.
Deplasari si deturnari
Alaturi de aceste rezistente sau obstacole sociale care incetinesc difuzarea NTC fara a o intrerupe neaparat , sociologii care studiaza difuzarea inovatiilor au evidentiat fenomene de deplasare sau de deturnare a modurilor de utilizare. Intre utilizarile imaginate sau prevazute de catre ingineri si cele care se impun efectiv in societate exista rar o echivalenta. Astfel, telefonul a fost mai intai gandit ca instrument pentru retransmiterea spectacolelor de opera sau a concertelor, inainte de a deveni un mijloc de comunicare interpersonala. La fel, cei care au conceput Télétel-ul nu anticipau mesageriile vocale. Utilizatorii NTC nu sunt inerti; ei sunt capabili, intr-o anumita masura, sa-si insuseasca instrumentele care le sunt oferite pentru a le da utilizari neasteptate.
Utilizarile NTC
Marirea numarului de optiuni
Aparitia pe piata a unor noi suporturi de stocare (optice sau informatice) si de difuzare (cablu si sateliti), ca si progresele realizate in materie de transmisie, fac posibila, din punct de vedere tehnic, o oferta aproape nelimitata de informatii. Aceasta evolutie este sensibila in mod deosebit in domeniul audiovizual. In primii 40 de ani, televiziunea a functionat sub un regim de penurie. Pana in 1985, Franta nu dispunea decat de trei canale de televiziune si de cateva statii radio. Telespectatorii secolului XXI vor avea acces la c^teva sute de canale iar retelele electronice vor pune la dispozitia fiecaruia cele mai mari biblioteci ale lumii.
Aceasta abundenta poate avea repercusiuni majore asupra raportului nostru cu informatia.
Definitia obiectivitatii si a pluralismului, conceptia influentei mass-media asupra opiniei nu mai au acelasi sens cand, intr-o tara, se trece de la un canal de televiziune unica fereastra spre lume la c^teva zeci, care ofera viziuni concurente, daca nu chiar multiple, ale realitatii.
Interactivitatea
Se spune adesea ca noile tehnologii de comunicare favorizeaza interactivitatea, dar aceasta notiune este inselatoare. Dupa cum a aratat sociologia receptarii, orice persoana care priveste, chiar si pasiv, la telev izor, este intr-un fel activ a, in sensul ca ea interpreteaza imaginea care ii este data. Aceasta interactiune invizibila este cu atat mai intensa cu cat polisemia progra mului este mai bogata. Drept urmare, a privi un film implica o activitate calitativ superioara celei implicate de un joc video si pe care o vom califica, totusi, mai degraba drept interactiva.
Ceea ce numim interactivitate nu desemneaza, in general, decat o posibilitate de selectie.
Selectivitatea a fost la inceput rudimentara, in anii 80, o data cu telecomanda care a modificat modul de a privi la televizor prin aparitia fenomenului de zapping. NTC ofera astazi o selectivitate mai mare. Ea poate viza momentul cand vom privi un anumit program: este cazul televiziunii la cerere, care permite telespectatorului sa comande dintr-o banca de imagini progra
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite