12.1. Contraputere a puterii politice

Probabil cea mai cunoscuta formula consacrata de literatura de specialitate cand se vorbeste de puterea, forta, influenta media este „cea de a patra putere in stat”. De ce a patra? Formula are intelesul ei istoric. Mai intai, sa precizam ca ea a fost lansata de un istoric si un filosof -; Edmund Burke -; care nu se raporta deloc favorabil la Revolutia franceza. In lucrarea cu valoare de reper, Reflectii despre revolutia franceza, Burke foloseste expresia a „patra putere” in legatura cu presa. k3i14ip
Ne aflam, deci, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, secol dominat de ideea separarii puterilor in stat, ca principiu modern de organizare a statului, ca principala pavaza impotriva abuzurilor si exceselor puterii. Cele trei puteri -; executiva, legislativa si judecatoreasca -; erau independente, aveau organisme proprii de conducere si se controlau una pe cealalta. Preocuparea de fond a lui Montesquieu era de a asigura fiecarei puteri o contraputere, de a garanta echilibrul si de a preveni excesul.
Presa, ca „puterea a patra”, venea dupa cele trei. De ce autorul englez a numit presa „putere” si de ce a plasat-o pe locul al patrulea? Burke nu a facut decat sa dea o expresie fericita unei realitati evidente. Cum am aratat si in cursurile anterioare, Revolutia franceza a prilejuit una dintre cele mai spectaculoase afirmari ale presei. In valtoarea Revolutiei au aparut mii de publicatii, iar miscarea de masa, rasturnarea absolutismului si a institutiilor sale simbol nu pot fi concepute fara prezenta presei, fara fraternizarea pe care a prilejuit-o. Moment culminant in afirmarea presei, Revolutia franceza a consacrat intr-un anume fel rolul de putere a cuvantului tiparit. Formula „a patra putere” era o recunoastere a acestei realitati.
Nu putem, in acest context, sa nu mentionam un alt aspect de ordin istoric, dar care are contributia lui la nasterea si, apoi, la impunerea formulei de care vorbim. Presa s-a afirmat in disputa cu puterea, in disputa mai ales cu simbolul acesteia -; puterea executiva. Istoria presei este istoria acestei lupte. Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt marcate de aceasta istovitoare disputa, desfasurata cu intensitate maxima si cu rezultate semnificative in Marea Britanie -; apoi in America si, mai tarziu, pe continent. Libertatea presei este vazuta ca o expresie a drepturilor cetatenilor, ca o conditie a bunei guvernari. Ea mareste sansele deciziilor corecte, ceea ce reprezinta o premisa a atingerii si impunerii adevarului („istoria geme de adevaruri suprimate”, J. Keane, Mass media si modernitatea, p. 35). Presa a castigat aceasta lupta, a castigat dreptul de a publica, fara constrangeri, opinii, abordari, informatii dintre cele mai diverse. Aceasta lupta a asociat presa cu puterea, cu puterile sistematizate de catre Montesquieu. Ea a fost plasata pe urmatorul loc, dupa cele trei.
Acest loc face din presa un gen de contraputere a celorlalte forme de putere. „Un caine de paza”, cum s-a spus. In acelasi timp, acest loc plaseaza presa intr-o serie cu care, neindoielnic, are legaturi (rolul presei de supraveghetor, de caine de paza, de critic al puterii nu va disparea niciodata), dar care nu ne mai permite sa intelegem dimensiunile adevarate ale puterii presei in lumea de astazi.

12.2. Puterea adultera

Daca o vom mentine in aceasta serie, presa isi va releva curand alte slabiciuni, comparativ cu celelalte trei. Sa-l ascultam pe Jean-Francois Revel, care dezvolta o abordare coerenta si greu de contrazis in aceasta privinta. „Rolul de supraveghetor, de judecator si chiar de inchizator al puterii -; rol care i se atribuie presei, absolut salubru si necesar, ar constitui, dupa ea, un soi de magistratura. Si deci, ca in orice magistratura, ea trebuie inconjurata de garantii de competenta si impartialitate. Or, «a patra putere» sau «contraputerea» nu este decat o putere de fapt. Ea nu are substanta constitutionala, are cel mult puterea derivata din dreptul oricarui cetatean de a spune si de a scrie tot ce doreste. In vreme ce contraputerile celelalte, cea judiciara si cea legislativa, sunt prin ele insele niste puteri, recrutandu-si membrii conform unor criterii de reprezentativitate, de competenta sau moralitate definite prin Constitutie, prin legi sau regulamente, ziaristica nu are nici un fel de conditionare de acest gen” (J. F. Revel, Cunoasterea inutila, p. 240).
Presa s-a construit pe sine folosind acest drept fundamental -; dreptul la expresie. Ea si-a castigat dreptul de a organiza principalul itinerar al libertatii de expresie. Nu este singurul, dar, indiscutabil, este de cel mai mare prestigiu si de cel mai mare succes. Ea nu a fost organizata -; fie si in lumina unor prescriptii constitutionale -; ci s-a ingrijit de probabil cea mai importanta sursa a puterii -; informatia -; si de traseul pe care aceasta sa circule. Legitimitatea ei vine de la public, nu neaparat de la concordanta cu prevederi oficiale. Reglementari legale care sa-i intemeieze si sa-i structureze activitatea sunt putine si se refera mai ales la neingradirea dreptului la opinie. Din acest punct de vedere, presa nu este o putere care sa-si intemeieze demersurile pe texte constitutionale. Si nici nu detine prerogative palpabile care sa justifice plasarea ei in rand cu celelalte trei: ea nu aresteaza, nu da amenzi, nu priveaza de libertate etc. Daca judecam strict prin prisma modelului pe care il ofera celelalte trei, presa ne apare, intr-adevar, ca o „putere adultera”, cum o numeste autorul francez.
In plus, ideea de contraputere ingusteaza intr-un mod greu de acceptat misiunea presei. Ca presa supravegheaza puterea este adevarat si oportun. Dar supravegherea nu inseamna doar raportarea critica, ci si sustinerea, sprijinirea puterii in acele actiuni, demersuri pe care presa le considera justificate si necesare. Construita prin analogie, formula „a patra putere” se dovedeste nu numai neincapatoare, ci poate chiar orienta analiza pe directii care nu se afla in concordanta cu domeniile si campurile unde presa isi releva forta si influenta. Daca vom continua sa ramanem la aceasta formula si la consecinta sa logica: presa, o adevarata „contraputere”, atunci nu vom face decat sa ne epuizam in intrebari retorice: are presa prea multa putere? Are putina? Cum s-ar putea proceda la diverse corectari? etc. Spunem retorice, pentru ca evolutia efectiva a realitatii a depasit de mult un asemenea stadiu.

12.3. Media -; singura putere fara contraputere

Exista unele interpretari de data recenta care sesizeaza cu acuitate ca in sfera „puterilor” societatii contemporane au avut loc prefaceri spectaculoase. Ca nu mai putem opera cu imaginea puterilor fixata de catre Montesquieu. In mod firesc, se incearca sa se construiasca alte ierarhii, care sa reflecte cu mai mare fidelitate noile raporturi dintre adevaratele puteri ale spatiului public.
Chiar daca pare mult departata de abordarea clasica, interpretarea propusa de Michel Rocard face, totusi, parte din aceeasi familie interpretativa: putere -; contraputere. Sa-l ascultam pe
„socialistul singuratic”, cum il numeste Bogdan Ghiu: „Exista, in clipa de fata, in societatea noastra, sase puteri. Cele trei descrise de Montesquieu (legislativa, executiva, juridica) si inca trei de prima importanta: cea tehnologico-stiintifica, cea financiara si cea mediatica. Cea mai slaba dintre toate a ajuns sa fie puterea executiva. Toate puterile au contraputeri. Cu exceptia uneia singure: puterea mediatica. Democratiile sunt in mare pericol in momentul cand o putere nu are contraputerea ei” (in
Jean-Nöel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare, Cuvant inainte , p. VII).
Ascensiunea altor puteri ni se pare indiscutabila. Nu sta in obiectul acestui curs sa analizeze puterile societatii de astazi si raporturile dintre ele. Deocamdata, sa notam ca paralel cu ascensiunea presei, autorul remarca statutul sau de exceptie. Daca nu are contraputere, inseamna ca nu se incadreaza in seria in care este plasata.
O tentativa asemanatoare face si un alt autor francez, Ignacio Ramonet. Punctul de plecare este identic: transformarile din peisajul puterilor societatii contemporane. Tabloul este diferit, dar ilustreaza aceeasi preocupare de a surprinde noua putere a media, noua pozitie si noul lor statut.
Autor modern care, in cele doua volume traduse in romaneste -; Geopolitica haosului si Tirania comunicarii -; ne-a obisnuit cu formule percutante ilustrand un spirit viu, deschis la fenomene si tendinte noi, Ramonet isi da seama ca „puterea se manifesta mai putin in actiune decat in comunicare” (Tirania comunicarii, p. 43), ca forta presei nu poate fi inteleasa fara raportare la informatie si importanta ei. Consideram ca ideea de ierarhie este riscanta si nu are o reala valoare explicativa. „Pentru a vorbi de a «patra putere», ar mai trebui ca primele trei sa existe si ca ierarhia care le organiza in clasificarea lui Montesquieu sa ramana, in continuare, valabila. In realitate, prima putere astazi este exercitata in mod evident de economie. A doua (a carei suprapunere partiala cu cea dintai apare foarte puternic) este cu siguranta mediatica -; instrument de influenta, de actiune si de decizie incontestabila -; , in asa fel incat puterea politica nu mai vine decat in alt treilea rand (I. Ramonet, Tirania comunicarii, p.44).

12.4. Puteri „de ordin diferite”

Este de mirare ca un lucru sesizat de Chateaubriand cu aproape doua sute de ani in urma nu a fost retinut de critica ulterioara, in orice caz, nu a fost valorificat cum se cuvine, triumfand formula „a patra putere”. Iata ce spunea autorul francez: „Desigur, ziarele nu reprezinta nimic in comparatie cu puterea sociala, cea a tronului si a tribunei. Nici nu sunt lucruri comparabile, sunt de ordini diferite (subl. ns.) Nimeni nu s-a gandit sa considere un ziar ca pe o putere politica. El este o pagina exprimand o opinie, iar daca aceasta opinie ajunge sa reuneasca in jurul ei majoritatea mintilor luminate, ea poate sa devina o mare putere. Puterea adevarului: nu exista ceva mai inalt in ordine morala si nimic care sa se poata opune acestei forte eterne (Journal de debats, 21 iunie 1824, citat in Jean-Francois Revel, Cunoasterea inutila, p.236).
De ce sa nu fi atras atentia mai din vreme aceasta formulare surprinzator de moderna? Nu putem spune ca nu a fost cunoscuta, nici ca a fost deliberat neglijata. Mai degraba, criticii au considerat ca plasarea presei imediat dupa puterile statului este onoranta, un gen de ridicare in rang. Nici presei ca atare nu i-a displacut respectiva pozitionare totusi seducatoare. Cu timpul, a devenit din ce in ce mai vizibil ca media si-au adaugat noi functii, noi atributii, ca insasi amploarea, diversitatea, am spune omniprezenta lor le confera un nou statut. De aceea, ni se pare fundamental sa regandim noua putere a media, desprinzandu-ne de formula traditionala: „a patra putere in stat”.
Orice ezitare sau amanare nu face decat sa intarzie operatia atat de necesara privind identificarea sferelor reale de influenta ale media, tendintele in evolutia comunicarii de masa, problemele reale, ca si particularitatile noii puteri. Altminteri, vom starui intr-o paradigma explicativa care nu mai are ce oferi.

12.5. A organiza informatia publica si a orienta perceptia sociala

Forta media se cere pusa inainte de toate in legatura cu faptul ca furnizeaza societatii informatiile, lumineaza mai puternic anumite fenomene, evenimente in dauna altora, intr-un cuvant organizeaza perceptia sociala a actualitatii. Nu putem sublinia indeajuns importanta acestei activitati si marea putere pe care o confera. Nu avem in vedere posibilitatile de manipulare pe care le deschide un asemenea rol. Ci doar semnificatia activitatii ca atare. Mijloacele de comunicare in masa fac legatura cu o realitate la care nu avem acces. Ele creeaza o imagine standard a unei realitati si o difuzeaza in milioane de exemplare. Ele induc reprezentarile cu care operam, reprezentari ale unei realitati pe care nu o cunoastem direct. Ele creeaza un mediu de fictiuni
(„fictiuni” in acest context are intelesul de imagine reflectata) care se interpune intre noi si realitatea propriu-zisa. Privim si interpretam segmente ale realitatii prin „ochelarii” pe care ii pun la dispozitie aceste reprezentari oarecum legitimate prin simpla publicare sau difuzare. Puterea media poate fi masurata in acest plan al discutiei cu diferenta dintre „tabloul adevarat” al lumii, al unei realitati anume si „tabloul oferit de media”.

De-a dreptul dramatic este ca nimeni, nici grupurile (despre indivizi nu mai vorbim), nici societatea nu au instrumente sa rastoarne o imagine pe care media o impun. Societatea, institutiile sale pot sa nu accepte o interpretare, dar perceptia sociala propriu-zisa este preponderent dominata de ceea ce publica si difuzeaza media. Este foarte greu si din ce in ce mai improbabil de rasturnat o viziune acreditata si pentru ca informatia nu se asociaza univoc cu adevarul. Ca atare, discutia despre veridicitatea unei reprezentari nu mai poate fi purtata in termeni rationali si logici. Informatia de presa trebuie sa corespunda si altor criterii, a caror pondere creste. Rapiditatea livrarii informatiei este un asemenea criteriu de care nimeni nu poate face abstractie (competitia pentru a publica primul o informatie situeaza parametrul rapiditatii adesea in topul criteriilor de apreciere). Isi face loc un cult al „instantaneitatii”, cum il numeste I. Ramonet (Tirania comunicarii, p. 82), o preocupare supraingrosata pentru informatii soc, informatii care sa atraga atentia cu orice pret. Nu spunem ca valorile si criteriile veridicitatii sunt neglijate, dar ele nu mai au valoare precumpanitoare.
Consecinta majora a acestei tendinte este faptul ca „mediul de perceptii”, situat intre noi si realitatea propriu-zisa, are o „valoare de adevar” din ce in ce mai redusa. In plus, cum accesul direct la evenimentul, procesul relatat este, prin forta lucrurilor, redus, posibilitatile de formare a unei opinii proprii sunt nule; nu exista alta alegere decat acceptarea versiunii existente. Cel mult se pot face mici corectii in urma unor confruntari ale elementelor diferite din versiunile publice in legatura cu respectivul eveniment. Daca imaginile publice nu sunt intrutotul standardizate, este pentru ca segmente ale media au in multe dintre cazuri interese si abordari diferite. Altminteri, existenta unor agentii de presa care isi impart, practic, globul din punct de vedere al acoperirii mediatice, conjugata cu cerinta transmiterii informatiei in timp real, cu alte cerinte care se departeaza de criteriile veridicitatii, contribuie la formarea unui mediu de perceptii standard, aflate intr-o relatie de fidelitate indoielnica fata de realitatile pe care le reflecta.

12.6. Libertatea nu garanteaza infailibilitatea, cum independenta nu asigura impartialitatea

In noul context, capata sau ar trebui sa capete un relief aparte valoarea de adevar a informatiei aparute in media. O anume evolutie a presei a facut, cum remarca Jean-Francois Revel, ca dreptul de a exprima opinii (libertatea de expresie) sa dobandeasca „suprematia asupra dreptului de a informa” (Cunoasterea inutila, p. 241). In perioadele de inceput ale afirmarii presei a prevalat libertatea de expresie, pentru ca ea forma miza luptei cu puterea vremii, ea reprezenta masura emanciparii. In mod firesc, preocuparea dominanta a acelor perioade era posibilitatea de a publica, dreptul de a exprima o opinie, independent de valoarea ei. Atat de mult a dominat spiritele aceasta disputa, incat ea a alimentat o confuzie, „confuzia dintre libertatea de expresie (care trebuie recunoscuta inclusiv mincinosilor si nebunilor) si meseria de a informa (care-si are propriile constrangeri)” (J. F. Revel, op. cit., p. 234).

Stadiul actual de evolutie a media -; cand dreptul la opinie este de mult castigat -; proiecteaza o lumina aparte asupra importantei decisive pe care o detin informatia si corectitudinea sa nu numai pentru credibilitatea mijloacelor de comunicare in masa, ci pentru soliditatea judecatii sociale, pentru robustetea democratiei si a dezbaterii democratice. Totul pledeaza pentru acest primat al informatiei corecte. Daca informatia este falsa, dezbaterea devine inutila, chiar daca ea cunoaste o amploare spectaculoasa. Daca informatia este deformata, vom introduce pe canalele dezbaterii publice elemente care vor altera chiar substanta confruntarilor si disputelor. Inainte de toate, informatia si corectitudinea sa trebuie sa fie prioritatea absoluta a media.
Pentru ca vorbim despre puterea media, este momentul sa subliniem ca aceasta putere nu este diminuata daca informatia este corecta, cum nu este amplificata daca informatia este deformata. Este o falsa impresie ca, deformand informatia, media si-ar dovedi puterea. Isi poate dovedi, cel mult, slabiciunea sau abandonarea unor valori profesionale elementare. Diferit este, intr-adevar, impactul, rezultatul social al informatiei adevarate si al celei false. Prima introduce un tip de ordonare: in propriile opinii, in strategii de mai mare amploare etc; cea de-a doua produce confuzie, care se poate amplifica.
Chiar daca se refera doar la ziare, la presa scrisa deci, Revel are dreptate sa formuleze aprecierea potrivit careia calitatea informatiei face deosebirea dintre mijloacele de comunicare.
„Ceea ce distinge presa serioasa de cea neserioasa este proportia in care este prezenta exactitatea informatiei. Ziarele bune dau prioritate exactitatii, incercand sa faca orientare la modul invizibil, sau cat mai rafinat; in orice caz, ele stiu sa faca loc inclusiv acelor informatii care le infirma orientarea
... Ziarele proaste selectioneaza informatia, o trunchiaza, o modifica, la rigoare, cautand in realitate exclusiv suporturi pentru tezele ideologice (J. F. Revel, op. cit., pp. 258 -; 259).
Meseria de a informa este probabil un motto potrivit si pentru scolile de jurnalisti si pentru ziare ca atare. Ea nu admite eroare, cum nu admite tratamente diferite ale faptului pornind de la idei, opinii si abordari diferite. Cu alte cuvinte, nu opinia ziaristului, a redactiei determina informatia, ci invers. Ziaristul care isi respecta profesia prezinta informatia, apoi expune opinia, adica interpreteaza informatia.
Libertatea de expresie, independenta publicatiilor, a posturilor de radio sau de televiziune reprezinta conditii ale corectitudinii informatiei, dar nu asigura, nu garanteaza in nici un fel calitatea stirilor de presa. Doar profesionalismul cu care este tratata informatia asigura obiectivitatea si, in ultima instanta, prestigiul unei publicatii sau al unui post. Vorbind despre putere, se cuvine sa mentionam ca prestigiul are rolul lui in influentare. Fara indoiala ca o stire are acelasi impact, fie ca este adevarata, fie ca este falsa. Prestigiul unei publicatii -; construit in timp -; capata o valoare de sine statatoare si el poate amplifica rezultatul unei informatii, al unei companii de presa, cum poate estompa sincopele profesionale firesti.
Intrucat exista pericolul real ca mediul de reprezentari care se interpune intre noi si realitatea propriu-zisa sa se departeze riscant de mult, in virtutea cauzelor mentionate, de realitatea pe care pretinde ca o reflecta, consideram ca reabilitarea meseriei de a informa reprezinta modalitatea principala de a limpezi, de a structura acest mediu in functie de criteriile veridicitatii, de a reface prestigiul adevarat al media, care nu trebuie confundat cu omniprezenta lor.

12.7. Puterea se teme de presa, fiindca presa modeleaza opinia publica

Un alt registru extrem de important in care putem identifica forta si impactul media este cel al modelarii opiniei publice. Intalnim in literatura de specialitate diverse interpretari ale acestei influente care merg de la o viziune maximalista la una minimala. Nimeni insa nu pune la indoiala realitatea acestei influente. De aceea, am putea vorbi despre o putere intermediata si, in acest caz avem de-a face tot cu o putere care se exercita prin intermediul a ceva, nu cu una de sine statatoare care are un impact direct asupra puterilor statului ca atare. Pana acum, puterea presei consta in faptul ca organiza si livra informatiile pentru societate, orienta perceptia publica. Pornind de aici, media exercita o influenta absolut considerabila asupra unei forte din ce in ce mai semnificative a lumii de azi: opinia publica. Disputa presei cu autoritatea, care a insotit mai ales prima faza a afirmarii sale, cunoaste acum si o alta forma: nu mai este disputa directa, ca in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Miza de-acum este castigarea opiniei publice, iar media au o preeminenta de nimeni pusa la indoiala in acest domeniu. Temerea fata de media exprima de fapt temerea fata de influenta asupra opiniei publice. „Puterea se teme de presa nu atat pentru ca ce se spune este adevarat, ci fiindca presa modeleaza opinia publica. Indiferent daca o face prin adevar sau minciuna” (J. F. Revel, op. cit., p. 263).

Ideea nu este noua. O semnaleaza inca John Stuart Mill in pledoaria Despre libertate, surprins oarecum de rolul pe care ziarele il joaca in formarea opiniei oamenilor, de procesul de inlocuire a altor institutii care in mod traditional indeplineau aceasta functie. „Si ceea ce reprezinta o inovatie inca si mai semnificativa este faptul ca, in prezent, masele nu-si fauresc opiniile prin intermediul demnitarilor Bisericii sau ai statului, pe baza unor indrumari sau scriituri care sa se situeze mai presus de obisnuinta. De modul lor de gandire se ingrijesc oamenii de aproximativ aceeasi teapa, care, sub impulsul momentului, li se adreseaza pe calea ziarelor” (J. Habermas, Sfera publica si transformarea ei structurala, p. 185).
Mai tarziu, un alt autor cunoscut, Walter Lippmann, desi ziarist, este tulburat de puterea pe care o are presa asupra opiniei publice si considera ca o problema asa de importanta precum formarea opiniei publice nu poate fi lasata pe seama presei. De aceea, autorul american preconizeaza crearea unor centre de specialisti, a unor centre de expertiza, cum am spune astazi, care sa livreze periodic date si evaluari despre evolutia societatii si a principalelor probleme care o confrunta. In atitudinea lui Lippmann nu putem identifica o raportare dispretuitoare la presa; doar preocuparea -; intemeiata -; ca presa nu poate acoperi si, deci, reflecta intr-un mod reprezentativ principalele fenomene sociale, ca din acest motiv ea opereaza o selectie, la care se adauga selectia si interpretarea redactorilor desemnati sa relateze evenimente respective. In ultima instanta, nu numai ca presa nu ofera o imagine neutra si bine fundamentata, dar ea afecteaza reperele noastre de interpretare, modeland opinia publica in directii gresite. Tocmai pentru ca realizeaza importanta iesita din comun a opiniei publice, Lippmann recomanda crearea centrelor de care am amintit. Viata nu a confirmat solutia propusa de autorul american si presa si-a accentuat influenta in directia modelarii opiniei publice. De fapt, spatiul public contemporan este dominat de doua forte: media si opinia publica. Asa cum a reiesit si din cuprinsul cursului, cele doua forte alcatuiesc un adevarat binom; numai ca, in ordinea influentei, media au rolul hotarator.
Vorbind despre directia influentei, dinspre mass media inspre opinia publica mai degraba decat invers, J. F. Revel subliniaza ca media intretin o anumita confuzie intre functia de exprimare a opiniei si cea de transmitere a informatiei. Ca urmare a acestei confuzii, functia de informare a publicului este deseori ignorata, subestimata, in timp ce functiei de exprimare a opiniei i se acorda importanta disproportionata. Dimpotriva, in viziunea autorului, misiunea presei ar trebui sa aiba in vedere cunoasterea faptelor, captarea acestei cunoasteri si transmiterea ei. Expunerea faptelor ar trebui sa fie urmata de pluralismul opiniei. Numai ca mass media inverseaza aceasta ordine:
„pluralismul actioneaza inainte de expunerea faptelor; el triaza informatia, stopeaza inconvenabilul, ba chiar inventeaza alte realitati, intr-o maniera ce adultereaza faza embrionara de formare a opiniei publice” (J. F. Revel, Cunoasterea inutila, p. 239).

12.8. Institutie paradigmatica a puterii simbolice

Daca este un domeniu in care putem spune ca media exercita direct o influenta, au o forta de sine statatoare, atunci acela este reprezentat de sfera simbolica. Aici media detin o pozitie extrem de importanta, impreuna cu scoala si biserica.

Am subliniat deja ca plasarea presei in randul puterilor statului este nepotrivita si prefigureaza un mod de abordare care nu ne ingaduie sa intelegem dimensiunile impactului, dimensiunile puterii detinute astazi de catre mijloacele de comunicare in masa. Domeniile de influenta ale media sunt numeroase. Daca, insa, vom retine doar campul simbolic, atunci media poate fi incadrata in seria institutiilor paradigmatice ale puterii simbolice; institutia paradigmatica este definita de catre J. B. Thompson, Thompson ca structura care, in domeniul economic, al coercitiei sau in cel simbolic, acumuleaza resurse si o baza privilegiata pentru exercitarea unei influente predominante in acel domeniu, Media si modernitatea.
Sa insistam putin asupra semnificatiei pe care puterea simbolica o are astazi. Cum remarcase inca Weber, capacitatea unui stat de a-si impune autoritatea depinde de abilitatea sa de a recurge si de a imbina doua instrumente: Puterea coercitiva si puterea simbolica. Prima exprima forta propriu- zisa, posibilitatea de a recurge la forta in raporturile interne sau in cele internationale. Cea de-a doua
-; veche si ea, dar noua ca denumire, ca formulare -; are rolul de a transmite un cod de conduite, de a legitima actiuni, de a cultiva credinte, de a consolida convingeri. Puterea simbolica joaca un rol de neinlocuit in legitimarea puterii politice propriu-zise. Nu numai ca puterea politica nu poate neglija preocuparea pentru propria legitimare, dar astazi nici o actiune de mai mare amploare nu este initiata fara o strategie pregatitoare de intemeiere, de justificare, intr-un cuvant, de legitimare.
Pentru a intelege mai usor importanta de exceptie a dimensiunii simbolice pentru toate tipurile de putere si, in general, pentru toate actiunile, sa recurgem la un exemplu. Anume, puterea culturala (simbolica) pe care o detin astazi SUA. Puterea economica a SUA este recunoscuta; puterea de coercitie de care vorbeste Thompson, o putem asimila cu puterea militara a aceluiasi stat, iarasi de recunoscuta performanta. Dar, ce valoare ar avea aceste puteri, fara puterea simbolica a SUA, fara computerele si informatica americane, fara filmele, fara muzica de peste ocean, pentru a ne opri doar la trei ipostaze esentiale ale puterii culturale? Nu este nici un dubiu ca, in absenta puterii simbolice, puterea economica si cea coercitiva nu se diminueaza in termeni absoluti. Dar nici nu mai au aceeasi valoare sociala, pentru ca nu mai sunt asociate cu forme care proiecteaza asupra acestor puteri o alta lumina, care le pune in valoare, favorizand o perceptie sociala pozitiva. In cazul concret la care am facut referire, puterea simbolica genereaza prestigiu, creeaza legitimitate, favorizeaza acceptarea.
Este semnificativ ca in teoria politica de astazi se considera, dupa parerea noastra intemeiat, ca o superputere trebuie sa detina trei tipuri de puteri: putere economica, putere militara si putere culturala (simbolica). Nu poti deveni superputere daca una dintre aceste forme de putere lipseste sau nu este suficient de dezvoltata. S-ar putea spune chiar ca puterea culturala (simbolica) este un fel de incoronare, de masura a celorlalte puteri. Nimeni nu isi inchipuie ca o putere culturala (simbolica) de mare relief poate aparea in absenta unei puteri economice performante. Este cel putin la fel de adevarat ca puterea economica, oricat de performanta, care nu se implineste intr-o putere culturala
(simbolica) pe masura, nu ajunge model, exemplu, nu face epoca.
In domeniul simbolic, media au cateva atuuri care le impun drept „institutie paradigmatica”. In primul rand, ele detin un control de nimeni pus la indoiala al structurilor tehnice prin intermediul carora informatia este tiparita, difuzata, raspandita in eter. Urmarind amplificarea si optimizarea difuzarii informatiilor, media sunt obligate sa se raporteze nemijlocit la inovatia tehnologica, instrument de neinlocuit pentru acest scop. Astfel, media lucreaza la un palier simbolic, dar si la unul economic. In plan simbolic, media se concentreaza pe informatie, idee, opinie, interpretare, in plan economic pe exploatarea comerciala a inovatiei tehnologice. O asemenea exploatare a avut loc si in cazul inventarii tiparului -; cand, de pilda, descoperirea limbilor nationale si tiparirea de lucrari in aceste limbi nu s-au facut dintr-un scop cultural, national, ci, pur si simplu, pentru a spori tirajul -; are loc si astazi in cazul extinderii vertiginoase a televiziunii de inalta fidelitate. Subliniem cele doua planuri, pentru ca media se cer abordate tinand cont de aceste doua unghiuri care nu pot fi intru-totul separate.

Media lucreaza prin excelenta cu simboluri. Exista, potrivit lui J. B. Thompson, doua forme de valorizare a formelor simbolice de catre media O prima modalitate este cea prin care formelor simbolice li se atribuie valoare simbolica; in alti termeni, calitatile pe care le au aceste forme -; intruchipare a unei idei, a unei traditii, a unei credinte sunt consacrate si asociate strans de forma respectiva. A doua forma este valorizarea economica. Prin intermediul ei, forma simbolica este transformata in bun simbolic, intr-un produs de masa, menit sa fie schimbat pe piata. Cartea tiparita in multe exemplare este un mod de a transforma o forma simbolica intr-un bun simbolic: ea capata o anumita valoare si se vinde ca orice produs economic. Cand o agentie de presa vinde catre diverse publicatii o stire, avem de-a face cu acelasi lucru.

In toate tipurile de comunicare in masa, contextul producerii informatiei este separat de contextul sau contextele receptarii. Ceea ce Thompson numeste „ruptura structurala” intre producerea formelor simbolice si receptarea lor. Faptul ca mesajul este disponibil in contexte diferite, uneori mult diferite de cele ale producerii reprezinta o realitate cu efecte considerabile, dar greu de aproximat. Apare „un tip distinct de indeterminare”, in sensul ca producatorul nu are un public precis in fata, care sa aiba replici, observatii. Din acest punct de vedere ar fi instructiva comparatia dintre o conferinta in fata unui auditoriu si aceeasi conferinta tinuta la televizor. In cel de-al doilea caz, receptorul poate face ce crede de cuviinta cu mesajul primit: nu este nimeni de fata sa faca precizari, sa dea lamuriri etc.
Pornind de aici, autorul citat vorbeste despre o disponibilitate extinsa a formelor simbolice. Cu alte cuvinte, ele stau la dispozitia receptorului, care le poate interpreta cand este bucuros, sau, dimpotriva, trist, poate reveni asupra lor, pune in circulatie, la randul lui, in cadrul unor discutii personale, versiuni ale respectivelor forme, asa cum le-a inteles el etc.
Am mentionat aceste lucruri pentru a intelege mai bine o realitate esentiala: anume faptul ca mijloacele de comunicare in masa detin o pozitie cheie in „producerea institutionalizata si difuzarea generalizata a bunurilor simbolice” (J. B. Thompson, Media si modernitatea, p. 31). In felul aceasta, ele stapanesc o lume care devine fundamentala pentru puterea politica si pentru procesul de conducere a societatii moderne in general. Conducere moderna inseamna, in primul rand, castigarea acceptarii pentru o masura sau alta, pentru o orientare sau alta. Ca sa realizezi acest lucru, trebuie sa comunici, sa-ti faci cunoscute mesajele, sa informezi asupra scopurilor pe care le urmaresti, sa pregatesti o decizie, sa poti intemeia, din punct de vedere public, o strategie. Conducerea nu poate fi exercitata intr-un mod modern daca nu isi asociaza puterea simbolica. Aici identificam principala sfera de putere, de putere adevarata a media. Aici putem observa ca puterea media este specifica si se realizeaza prin modalitati specifice. Ce nevoie ar avea media de asezarea langa cele trei puteri clasice ale lui Montesquieu, cand ele joaca rolul mult mai important, decisiv in anumite privinte, de a filtra totul, de a amplifica, de a reconfigura, de a lansa pe piata acea imagine, acea interpretare care li se pare ei potrivita?
Aici putem identifica si unul dintre elementele centrale ale formulei pe care am folosit-o in titlul cursului: putere dominanta. Media au o putere aparte. Poate ca nu este foarte vizibila, dar cel putin pe un termen mai lung, ea se dovedeste efectiva. Astazi, un guvern poate lua masuri, independent de ceea ce spun sau considera media. In acelasi timp, cum sublinia si J. F. Revel, liderii nu pot actiona impotriva opiniei publice, impotriva „opiniei comune a zilei”, pentru care ziaristul este considerat cel mai sensibil indicator (Cunoasterea inutila, pp. 241 -; 242). Puterea de decizie propriu-zisa o detine guvernul. Intr-un anumit interval de timp, credibilitatea lui poate fi afectata daca media nu impartasesc si nu sustin orientarile lui. Termenul lung este fundamental pentru ca media sa-si poata releva efectele. In afara unui orizont anume de timp nu avem cum sa intelegem puterea media, dominatia lor subtila, omniprezenta lor, actiunea lor modelatoare.

12.9. Presiunea moleculara a media

Mai exista un nivel la care poate fi surprinsa influenta subtila, complexa, pe termen lung, a media. Influenta care se exercita ca urmare a faptului ca media sunt omniprezente, deci expunerea la mesajul lor cu greu mai poate fi ocolita. Media lanseaza un mesaj, iar acesta este preluat de discutiile interpersonale, filtrat, prelucrat, interpretat, modificat. Dupa ce mesajul media intra pe agenda discutiilor interpersonale, oamenii nu mai au capacitatea de a evalua de ce prelucreaza mesajul intr-un anumit fel. Ei amesteca propria perceptie, perceptia detinuta in virtutea apartenentei la un anumit grup cu perceptia oferita de mass media intr-un tot indivizibil. De aceea, mass media trebuie vazute drept creatorii opiniei publice. Mass media influenteaza intr-o maniera indirecta, difuza, inconstienta, in sensul ca individul ajunge sa adopte punctul de vedere, grila de interpretare oferite de catre media si actioneaza in virtutea acestora.
Cercetarile asupra impactului mass media au atras atentia asupra comportamentului selectiv, diferentiat al receptorului, ceea ce a devenit o adevarata axioma a comunicarii. Nu se poate vorbi de o secventa simpla mesaj -; expunere la mesaj, ci prezenta mesajului plus predispozitiile audientei determina expunerea la acel mesaj care este in concordanta cu predispozitiile respective. Problema care apare intr-o perioada in care mass media sunt omniprezente, se sustin unele pe altele, prezinta si sustin la unison punctele de vedere considerate dezirabile din punct de vedere social este ca inclusiv predispozitiile audientei sunt determinate, create tot de media. Criteriile de constituire a grupurilor, de apartenenta la grup sunt, in mare parte, construite tot de catre media. Individul se naste si traieste in lumea simbolica pe care au creat-o media, isi dezvolta grile de interpretare, scheme mentale intr-un mod diferentiat, dar rolul media in formarea lor este covarsitor. Nu indivizii ca atare sunt supusi influentei media, ci impactul major se inregistreaza mai ales asupra mediului simbolic in care acestia traiesc.
Mediul simbolic, corpul comun de imagini, conceptii, presupozitii, credinte iau nastere prin exercitarea unei adevarate „presiuni moleculare” din partea media. Efectele sunt mici, graduale, obisnuite, dar spectaculoase pe termen lung. Este adevarat ca media actioneaza intr-un context social si cultural dat. Factorii culturali si sociali continua sa joace rolul lor in modelarea opiniilor, atitudinilor si comportamentelor, in modelarea atentiei, selectiei si receptarii mesajului media. Dar acesti factori sunt modelati, in ultima instanta, tot de catre media. Puterea media se datoreaza nu numai omniprezentei, ci si faptului ca prezenta lor atat de pregnanta devine un lucru aproape banal, obisnuit. Media sunt omniprezente, dar si „transparente”, „invizibile” si, asa cum remarca D. Chandler, „cu cat un mijloc de comunicare devine transparent, invizibil, cu atat ii creste potentialul de a avea efect asupra celui care il foloseste” (The Art of Writing. A Media Theory Approach).
Preponderenta media poate fi detectata daca se au in vedere fenomene colective precum climatul opiniei, credintele, ideologiile, patttern-ul cultural. Media contribuie la invatarea si adoptarea normelor si valorilor consolidate, a asteptarilor in privinta comportamentului in situatii si roluri sociale date. Impun, modeleaza valori si repere de evaluare, opereaza modificari de substanta ale valorilor, comportamentelor si formelor simbolice specifice unui segment social (de exemplu, tineretul) sau unei societati intregi. Media contribuie la definirea realitatii, deci influenta se exercita atat in campul valorilor, cat si al opiniilor si cunostintelor. Definirea realitatii de catre media nu se realizeaza ca urmare a unui proces deliberat de manipulare, ci ca urmare a tendintei de a prezenta o versiune partiala a realitatii, versiune modelata de obiectivele si activitatile institutiilor mediatice, de o logica aparte -; logica media. Media accentueaza, amplifica, imbogatesc, intensifica, supraliciteaza anumite aspecte ale realitatii, in acelasi timp restrang, estompeaza, ignora, saracesc, minimalizeaza alte aspecte ale aceleiasi realitati. In acest proces de impunere a uneia sau alteia dintre versiunile asupra realitatii, puterea media consta fie in a exclude, fie in a impune experiente, tipuri de relatii drept „de la sine intelese”.

Bibliografie

1. Chandler, Daniel, The Act of Writing. A Media Theory Approach, UWA, 1995.

2. Habermas, Jürgen, Sfera publica si transformarea ei structurala, Univers, Bucuresti, 1998.

3. Jeanneney, Jean-Nöel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iasi, 1997.

4. Keane, John, Mass media si modernitatea, Institutul European, Iasi, 2000.

5. McQuail, Denis si Windahl, Sven, Modele ale comunicarii, Editura Facultatii de Comunicare si
Relatii Publice „David Ogilvy”, Bucuresti 2001.

6. Miege, Bernard, Societatea cucerita de comunicare, Polirom, Iasi, 2000.

7. Ramonet, Ignacio, Tirania comunicarii, Doina, Bucuresti, 2000.

8. Revel, Jean-Francois, Cunoasterea inutila, Humanitas, Bucuresti, 1993.

9. Thomson, John B., Media si modernitatea, Antet, Bucuresti, 2000.