k3k11km

Demult, demult, tara in care locuim noi astazi se numea Dacia, iar locuitorii ei se numeau daci.
Si erau dacii un popor de oameni vrednici si priceputi, dar mai cu seama erau indrazneti si viteji. Isi iubeau tara si o aparau cu strasnicie de dusmani si in asa fel se purtau, ca o lume intreaga se minuna de ei. Ca niste lei se napusteau asupra dusmanului pentru ca dacii nu se temeau de moarte.
In lupte purtau cu mandrie steagul care avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Erau oameni veseli, le placeau cantecele si jocurile, dar nici de la lucratul pamantului nu se dadeau in laturi. Aveau pluguri de lemn cu care isi lucrau lanurile de grau, orz, mei, in si canepa. Cresteau animale si ingrijeau de albine.
Dacii nostri erau mandri ca au o tara bogata.
Din adancurile muntilor scoteau aur si argint din care isi faceau cercei, inele, bratari si coliere, cu care se impodobeau femeile, iar barbatii, ca adevarati razboinici ce erau isi faceau coifuri si echipament de lupta, pe care le purtau la sarbatori si parade.

Faceau podoabe si pentru a-si infrumuseta casele.
Nu aveau case prea mari si le faceau din barne lipite cu pamant. Numai cei instariti aveau case din piatra.
Si sa mai stiti ca stramosii nostri iubeau tare mult libertatea. Ei aveau multi robi prinsi in razboaie, dar dintre ei nimeni niciodata n-a fost rob altui neam si aceasta pentru ca dacii erau prea mandri pentru a se lasa prinsi de vii. Preferau sa moara.
La inceput dacii traiau impartiti in cete sau triburi. Cel care a reusit sa uneasca toate triburile intemeind o mare imparatie cu capitala la Sarmizegetusa a fost Burebista, primul rege al Daciei.
Poporul dac a ajuns mare si puternic si toate popoarele vecine se temeau sa dea piept cu vitejii Daciei.