v3h15hs

Diferentele dintre oameni tin atit de trasaturile fizice si de capacitatile lor mentale produsul concomitent, in proportii variabile, al invatarii sociale si al mostenirii genetice cit si de accesul inegal la o serie de recompense sociale precum: banii, prestigiul sau puterea. Distributia inegala a resurselor societatii creeaza sistemul stra tificarii sociale, sustinut in decursul timpului de diferite institutii sociale si legitimat de diferite sisteme ideologice. Societatile moderne cunosc o stratificare complexa in functie de o serie de dimensiuni, dintre care mai importante ramin clasa sociala si etnia sau nationalitatea. Daca diferentele individuale fizice si psihice sint intr-o mare masura responsabile de ceea ce sintem sau de ceea ce putem fi ca membri ai unei societati, o alta premisa a acestei deveniri o constituie sistemul stratificarii econo mico-sociale si etnice.
Analiza sistemului stratificarii sociale conduce la analiza conceptului de mino ritate, ce pune in discutie relatia majoritate-minoritate. Minoritatea desemneaza un status grupal, un grup de oameni ce interactioneaza cu altele, similare, si cu grupul majoritar, in termenii apartenentei lor la in-group. In ciuda faptului ca orice minori tate poseda atribute unice, pot fi desprinse si citeva din caracteristicile sale universale.
Astfel, in domeniul stiintelor socio-umane, la inceputul anilor 30, sociologul Donald
Young sugera ca o minoritate este ceea ce oamenii eticheteaza drept minoritate, subli niind aspectul vizibilitatii. Acestuia i se adauga alte 2 componente, de catre Louis
Wirth: grupul trebuie sa capete un tratament diferential, mai prost, si membrii sai trebuie sa fie constienti de ei insisi ca membri ai grupului minoritar (1945, p. 347).
Mai recent, psihosociologii Anthony G. si Rosalind J. Dworkin (1981, p. 16) prezen tau 4 caracteristici generale, definitorii pentru minoritate: calitatea de a fi identifi cabil, puterea diferentiala, tratamentul diferential si peiorativ si constiinta de sine a grupului.
Identificabilitatea sau calitatea de a fi identificabil presupune faptul ca grupurile trebuie sa fie usor de identificat pentru a asigura recunoasterea membrilor in cadrul in-group-ului ca si recunoasterea lor de catre membrii out-group-urilor, pentru a fi tratati corespunzator. Trasaturile fizice sau culturale care stau la baza statusului minoritar sint definite si interpretate social, sint variabile si nu fixe sau autoevidente neaparat.
Puterea diferentiala implica utilizarea relativ mai mare a resurselor de catre un grup comparativ cu altul. Nu este vorba doar de un grup mai puternic aflat in fata unui grup lipsit de putere, ci si de o putere relativ mai mare a unui grup comparativ cu altul. Daca majoritatea aflata la putere controleaza resursele, ea controleaza, de asemenea, si sansele de realizare ale minoritarilor: accesul la slujbe, educatie sau servicii de sanatate. Atunci cind numarul membrilor grupului minoritar creste, spores te si puterea lor, resursele mobilizate de majoritate pentru mentinerea status-quo-ului trebuind sa fie, de asemenea, mai mari.
Tratamentul diferential si peiorativ sau discriminarea este ceea ce membrii grupu lui minoritar traiesc ca o consecinta a statutului lor. Acesta, tratamentul diferential, afecteaza cel mai direct sansele si stilul de viata al minoritarilor, devenind esenta protestelor si miscarilor grupurilor minoritare. Datorita resurselor limitate dar si a perceptiei scopurilor mutuale exclusive, grupul majoritar tinde sa sporeasca supunerea minoritatii prin variate strategii precum: evitare, discriminare, atac fizic etc. Se pare ca subiectul unor strategii extreme sint mai ales grupurile mai putin folositoare econo mic majoritatii sau cele identificate ca fiind foarte diferite de cel majoritar. Com portamentul uman nu poate fi explicat fara a face trimiteri la modelele mentale ale realitatii scria Karmela Liebkind (1984, p. 16) , la stereotipurile si prejudecatile intergrupale. El nu are doar o explicatie socio-economica, nu depinde doar de conflic tele obiective de interese dintre grupuri ci si de modul in care acestea sint percepute, de procesele mediatoare ale cauzalitatii la nivel individual. Comportamentul uman, cu alte cuvinte, trebuie inteles si in termenii intentiilor, scopurilor, aspiratiilor etc. dupa cum aratau Lange si Westin (1981, cap. 5.1.).
Constiinta de sine a grupului minoritar se formeaza treptat, pe masura ce un numar tot mai mare de membri ai grupului percep similaritatile pozitiei lor, ale desti nului comun. Ea se refera la perceptia scopurilor comune care pot fi realizate doar prin cooperarea membrilor in-group-ului, mai mult decit prin competitie, si la reali zarea faptului ca tratamentul discriminatoriu nu apare din niste calitati intrinseci ale minoritarilor, ci din evaluarile si actiunile majoritatii. Trebuie precizat faptul ca rela tiile dintre caracteristicile minoritatii prezinta un caracter procesual, putind exista schimbari cantitative si calitative ale fiecarei trasaturi posedate in diferite momente ale istoriei sale.
Toate grupurile sociale, prezentind caracteristicile mai sus mentionate, cu origine, cu un trecut istoric si o cultura diferite de cele ale autohtonilor reprezinta minoritati etnice sau nationale. Termenul de minoritate nationala s-a impus relativ tirziu, fiind acreditat odata cu lucrarile Conferintei de Pace de la Paris din anii 1919-1920. El desemneaza o anumita parte a unei natiuni care traieste in granitele unui alt stat national, avind constiinta identitatii nationale si un mod de fiintare propriu. Minori tatea etnica ar desemna o parte a unei etnii, a unui popor lipsit de un stat propriu, constituit si recunoscut de celelalte state, care traieste in granitele unuia sau mai multor state nationale.
In intreaga lume exista astazi sute de etnii si doar in jur de 170 de state inde pendente. Dintre acestea putine sint state-natiune, locuite in exclusivitate de o singura etnie. Dupa R. Johansson (1978), aproximativ zece state pot fi caracterizate prin omogenitate etnica. Majoritatea statelor lumii au minoritati etnice si/sau nationale, iar un numar mare de state nu cuprind in granitele lor intreaga etnie. Dar, in context european, deci si romanesc, intilnim preponderent minoritati nationale si mai putin etnice.
Minoritatile etnice sau nationale pot sa difere de majoritate din punct de vedere rasial, religios, lingvistic, social, economic sau cultural, orice clasa de situatii inter grupale trebuind descrisa si analizata in termenii caracteristicilor sale specifice: isto rice, sociale, politice, economice sau culturale (Tajfel, 1978). Consideram, insa, ca termenul cheie in definirea minoritatii etnice sau nationale este cel de cultura, folosit in acceptiunea sa larga pe care i-o ofera si V. Kohn. Prin cultura specifica a minori tatii etnice sau nationale vom intelege sistemul intelesurilor impartasite si dezvoltate intr-un context economic si social, pe un fundal istoric si politic specific. Cultura reprezinta un mod de a trai distinct pe care un grup il poseda, este suma tuturor regulilor acestuia, ghidul care formeaza comportamentul social, matricea modului de viata al grupului (Kohn, 1977, p. 16). Ne vom opri in continuare atentia asupra diferentelor culturale dintre minoritate si majoritate pornind de la premisa ca opozitia si conflictul de valori, atasate nevoii de identitate sociala pozitiva si de recunoastere sociala, pot explica in parte procesul constructiei identitatii minoritare, asa cum se realizeaza el la nivel individual.
Putem vorbi de existenta unui echilibru la nivelul subiectului atunci cind valorile cu care el se identifica, prin care isi semnifica existenta ( polul ontologic ) si cele care ii faciliteaza adaptarea la mediu sint cel putin analoage, asigurind un mod de reactie coerent ( polul pragmatic ), arata C. Camilleri (1990, p. 13). In mod normal, o cultura permite acest echilibru. Un anumit dezechilibru, conflictul intrasubiectiv poate aparea la minoritarii etnici sau nationali atunci cind intre propria cultura si cea a grupului majoritar exista anumite deosebiri, discrepante. Or, acestea apar inevitabil.
De aceea, putem considera individul aflat in stare de conflict, mai mult sau mai putin accentuat, datorat infruntarii modelelor exogene (ale majoritatii), ca realizind o si tuatie in care protagonistii purtatorii unor coduri diferite se afla reuniti in acelasi subiect. Asa cum aratam mai inainte, aceasta antreneaza o serie de consecinte asupra operatiilor prin care minoritarii isi atribuie o identitate.
In constructia identitatii culturale minoritare, extrem de important este intregul ansamblu al conduitelor orientate in directia evitarii conflictului intrasubiectiv, a rupturii unitatii identitatii echilibrului dintre subiectiv si obiectiv, dintre polul ontologic si cel pragmatic al identitatii. In functie de natura contradictiilor aparute
(Camilleri, 1979, 1980, 1990), pe fundalul raportarii permanente la ceilalti din out-group si al comunicarii cu membrii in-group-ului, putem distinge doua tipuri de inductori identitari:
1. Primul inductor este constituit de reactiile la consideratiile extrinseci ansamblurilor socioculturale. Minoritarii pot fi mai mult sau mai putin sensibili fata de consideratiile extrinseci codului cultural majoritar, independent de atractia/ respingerea resimtita fata de valorile pe care acesta le vehiculeaza. Aderarea la un cod inseamna, printre altele, acceptarea unui proces de afiliere la grup definit prin intermediul lui. Invers, dorinta de a se afilia sau nu la un asemenea grup poate fi direct determinat de diversa motivatie, inducind acceptarea sau respingerea codului cultural. Printre aceste motivatii se pot afla si sensibilitatea la modul in care minoritarii sint primiti, acceptati de majoritatea-gazda, calculul de interese, dar si teama de a nu aparea ca tradator al propriei etnii (Camilleri, 1979, 1980, 1990).
Tarile occidentale se confrunta cu o proliferare a identitatilor calificate de
C. Camilleri (1984) ca reactionale sau polemice , ca urmare a relatiei asimetrice de tip Nord-Sud , dintre societatile occidentale si tarile lumii a treia. Numerosi indivizi proveniti dintr-o serie de tari slab dezvoltate care au emigrat prefera sa-si mentina modelul de origine nu din consideratie pentru continutul sau, sau din des consideratie fata de codul nou intilnit, ci pentru ca se percep ca refuzati , ca ex clusi . Identitatea ar aparea ca o reactie ce le permite indivizilor sa se perceapa ca fiind diferiti. Aceasta conduita paradoxala poate fi numita si identitate de principiu sau voluntarista . Consideram ca functionarea in Estul Europei a acestui tip de inductor identitar poate fi intilnita si explicata prin perceptia opozitiei mutuale rapor tate la un scop indivizibil. Si in context romanesc exista minoritari care persevereaza in a-si declina doar identitatea etnica, desi s-au integrat destul de bine in societatea romaneasca. Dar, paradoxul simbolismului identitar produce in acest caz , cu s iguranta, efecte asupra echilibrului psihic al indivizilor.
2. Cel de-al doilea inductor identitar este constituit de reactiile la caracteristicile intrinseci ansamblurilor socioculturale cu care monoritarii au de-a face. In cadrul lui,
C. Camilleri (1990, p. 16) opera inca o distinctie: a) Exista mai intii reactii la structura sau forma codurilor culturale. Astfel, in grupurile etnice sau nationale tradi tionaliste codurile sint puternic sistematizate si coerente, saturate de prescriptivitate
(prescriptiile tind sa cuprinda toate situatiile existentei). Obligatiile sint in acest caz fondate pe normele transcendentale grupale si religioase. Acestei forme a codului cultural, specific societatilor de tip rural, i se opune cea a codului societatii de tip urban mai putin coerent si prescriptiv, ce se refera la clase de situatii, lasind multe detalii in seama initiativei individuale; b) Reactiile la caracteristicile codului majo ritatii pot fi datorate continutului reprezentarilor si valorilor propuse. Ele sint generate mai ales de distantele dintre coduri, de diferentele reale sau percepute intre acestea.
Cu cit distanta este mai mare, cu atit mai dificil va fi procesul afilierii la grupul majoritar, ca in cazul minoritarilor nationali evrei sau ca in cel al minoritatii etnice a romilor. O serie de studii au aratat ca distanta dintre coduri accentueaza starea de tensiune psihica, frustrarile datorate statusului minoritar, amplificind conflictul intra individual.
Purtatorii a doua coduri culturale diferite se vad nevoiti sa stabileasca o coerenta subiectiva (la nivel perceptiv) al carui efect este rezolvarea sau ocultarea contradictiei obiective. Unele din modalitatile de rezolvare a disconfortului incercat pot dobindi valoarea unui comportament de infruntare, generator al unei identitati culturale capabile sa asigure o buna integrare socioculturala a indivizilor, in conditiile men tinerii unora din componentele etnicitatii, respectiv nationalitatii lor. Alte modalitati de rezolvare a conflictului intrasubiectiv capata valoarea unui comportament de apa rare, presupunind doar amenajarea , mascarea conflictului intrasubiectiv. Acestea pot genera diverse tipuri de identitati de la cele polemice si voluntariste, saturate de elementele unei singure etnicitati ca efect al unor tendinte compensatorii , pina la identitatile compozite, sincretice (Pascon, 1971, Tonalbi, 1982). Acestea din urma apar la unii indivizi minoritari care trec de la un cod la altul in functie de solicitarile situationale. Ei se pot astfel debarasa de orice valori, ele fiind considerate ca simple instrumente ale autoprezentarii. Se poate obtine astfel o fluiditate identitara maxima, care sacrifica in intregime polul ontologic pentru a satisface in intregime functia pragmatica. Deoarece aceasta modalitate de reactie permite o adaptare maxima prin mularea subiectului pe situatie, s-a vorbit, in cazul ei, de un anumit oportunism identitar.
Coerenta subiectiva pe care urmaresc sa o realizeze minoritarii purtatorii a doua coduri culturale diferite poate fi simpla sau complexa (Liebkind, 1984; Camilleri,
1990). Elaborarea acesteia depinde de unele particularitati ale minoritatii si, respectiv, majoritatii, ca si de natura relatiilor intergrupuri. Utila ni se pare prezentarea, in acest context, a tipologiei partenerilor de identificare formulate de Moscovici si
Paicheler (1978) pornind de la siguranta sau nesiguranta resimtita de grupul minoritar si majoritar:
1. O majoritate nesigura se va angaja in comparatii cu minoritatea prezentind o puternica identificare defensiva intergrupala.
2. O majoritate, stapina pe situatie, poate tolera existenta unei minoritati diferite si lua in considerare nevoile si punctele de vedere ale acesteia.
3. O minoritate nesigura va incerca sa se compare cu majoritatea, din toate punctele de vedere. Majoritatea reprezinta nivelul de aspiratie al minoritatii, membrii sai fiind dispusi spre o puternica identificare cu out-group-ul.
4. O minoritate sigura de ea isi afirma diferentele si particularitatile, prezentind o puternica identificare cu in-group-ul. Aceasta identificare devine defensiva doar atunci cind minoritatea si-a interiorizat conceptiile majoritatii ca pe niste norme.
Coerenta simpla este ilustrata prin cazurile limita ale minoritarilor etnici sau natio nali, proveniti dintr-un grup caracterizat fie prin siguranta de sine, fie prin nesigu ranta, care isi asuma in intregime sistemul cultural propriu sau cel al majoritatii, in conditiile respingerii totale a celuilalt. Ea presupune fie sacralizarea valorilor identi tare proprii deci inchiderea in dimensiunea ontologica a propriei identitati , fie hiperbolizarea polului pragmatic al identitatii. Prima varianta de realizare a coerentei simple este specifica minoritarilor etnici/nationali care se simt in securitate si al caror cod difera mult de cel al majoritatii, in timp ce a doua implica o convertire la normele si valorile majoritatii. Convertitii provin, cel mai adesea, din rindul unor minoritati cu o stima de sine si un status social scazut, sau al indivizilor animati de o motivatie deosebita, cum ar fi cea de realizare sociala, culturala, economica sau politica (Lange si Westin, 1981, p. 376).
Coerenta complexa apare atunci cind indivizii nu evita problema confruntarii co dului propriu cu cel propus de majoritate, cind fac efortul de a-si elabora identitatea culturala pornind de la elementele selectate din cele doua modele. Ea se poate realiza si sub presiunea normelor impuse de o majoritate nesigura, dar mai ales in conditiile interactiunilor cu o majoritate puternica, sigura de ea. Ambiguitatile inerente accep tarii strategiei asimilationiste (Taylor, 1980) (realizata prin cea de-a doua varianta a coerentei simple) sint depasite prin adoptarea unei strategii de acomodare. Aceasta inseamna ca minoritarii incearca sa-si pastreze distinctivitatea devenind, in acelasi timp, mai asemanatori majoritatii, posibilitatilor ei de a atinge unele scopuri mate riale. In strategiile de acomodare, intentia este aceea de a centra pozitia intregii mino ritati pe anumite dimensiuni comune ambelor grupuri, dar si de a modifica, pe cit posibil, valorile majoritatii, astfel incit sa poata fi achizitionata o identitate distincta onorabila, acceptabila (Liebkind, 1984, p. 77).
Acest tip de procese de acomodare ar trebui sustinut de asa numita segregare pozitiva realizata de majoritate. In lipsa acesteia, inegala distributie a puterii intre grupuri poate forta majoritatea sa adopte o strategie cognitiva de supraidentificare cu in-group-ul. Mobilitatea colectiva si individuala depinde si de capacitatea majoritatii de a considera cererile formulate de minoritate ca legitime, de a accepta ideea egali tatii sociale a grupurilor (recunoasterea sociala) si a drepturilor egale (egalitate so ciala). Minoritatilor li s-ar oferi astfel posibilitatea obiectiva a dobindirii unor scopuri supraordonate, specifice pluralismului cultural.