i8t10ts

DSL defineste negatia astfel :
“Termen recent, rar utilizat in lingvistica romaneasca pentru a desemna :
1.
Unul dintre termenii dicotomici ai statutului de baza al propozitiei. Astfel, o propozitie este mai intai negativa sau afirmativa; ulterior e pot opera si alte clasificari, propozitia fiind una enuntiativa, interogativa, exclamativa etc. a…i
2.
Procedeele gramaticale ale refuzului. Constatarea diversitatii acestor procedee a precedat conceptualizarea lor in sfera negatiei: ele au fost identificate in realizari concrete manifeste la nivelul morfologiei si al sintaxei romanesti si recunoscute treptat printre componentele diferitelor clase: pronume negativ, propozitie negativa etc. In procesul de analiza descriptiva a negatiei, a aparut ca element specific limbii romane dubla negatie. Daca in celelalte limbi romanice se respecta, ca si in latina, regula logica: doua negatii au ca efect o afirmatie, in limba romana dubla negatie are o valoare speciala, aceea de accentuare a negarii a…i”.

In cele ce urmeaza se va incerca o descriere a modalitatilor prin care se exprima negatia - ca act de expresie politica specific a carui functionare si ale carui efecte se pot identifica in discursul politic.

Unii autori 80 considera ca nu se poate imagina un discurs politic care sa nu fie fondat intr-un fel sau altul pe o expresie a negatiei :
“ De cand politicul a fost conceput si s-a realizat nu ca o implinire a unei vointe transcedentale sau ca o impunere a unei ordini superioare, ci ca vointa de emancipare colectiva si confruntare organizata de interese sociale contradictorii, adomeniul politici a trebuit cu necesitate sa poarte in sine aceasta miscare de negare si sa o exprime prin forme
alingvisticei specifice” .

Negatia poate fi considerata ca act care se exprima in forme lingvistice (scurte : nu, nici…nici, nimic …), in mecanisme discursive complexe (respingeri, o biectii, contradictii etc.), prin comportamente (gesturi) sau chiar prin tacere.

Negatia poate fi analizata cel putin in trei directii :
1) ca modalitate logica care inverseaza valorile de adevar ale enunturilor
2) ca sistem semantico-sintactic; sau,
3) poate fi abordata in functie de modurile discursive complexe in care apare.

Negatia poate fi considerata ca o folosire a discursului politic contra altor discursuri politice
(indiferent de nivelul de la care acestea sunt rostite - om politic, guvern, stat etc.).
Aparitia unui “nu” in discursul unui om politic poate constitui un element de definire a acestuia (prin enuntarea a ceea ce el “nu” este) sau de identificare a actiunilor, proiectelor sale (ce “nu” face, ce “nu” va face etc.).
In acest context, negatia in discursul politic nu poate fi identificata cu o forma de nihilism (= atitudine, tendinta, conceptie au manifestare care neaga randuielile, institutiile, morala, traditiile culturale existente intr-o societate data, fara sa le opuna, in schimb altele; atitudine de negare absoluta), deoarece ea poarta in sine un continut pozitiv.
Negatia are, in multe cazuri, rolul de forta motrice a dezbaterilor care imprima dinamism discursului politic in cadrul caruia reprezinta o modalitate a realizarii confruntarii dintre reprezentantii clasei politice si o expresie a contradictiei dintre opinii, sisteme de gindre, programe electorale etc.

O tipologie, din perspectiva continutului si a finalitatii negatiei, distinge urmatoarele forme de realizare a acesteia:

1) negatia descriptiva (care serveste la reprezentarea un ei stari de lucruri, fara ca emitatorul sa prezinte discursul sau ca opunandu-se unui discurs advers);
2) negatia polemica al carei obiectiv este de contracara o opinie (prin realizarea unui sistem de opozitii). Pentru O. Ducrot 81, valoarea principala a negatiei ar fi cea polemica, celelalte valori fiind de ordin secund (derivate). Din aceasta perspectiva, el vede in orice enunt negativ posibilitatea de a se referi la o enuntare exterioara locutorului. “Cea mai mare parte a enunturilor negative face ca enuntarea lor sa para o confruntare a doua atitudini antagoniste, una, pozitiva, atribuita emitatorului E1, cealalta, care este un refuz al primei, atribuita lui E2”.
Negatia apare astfel ca o punere in scena care o rganizeaza spatiul discursiv prin repartizarea rolurilor intre doi parteneri situati pe pozitii antago niste.
Aceasta viziune - de situatie conflictuala - caracterizeaza plastic cadrul in car e se desfasoara
in general orice discurs politic. Psihologia omului politic reflecta inclinarea “naturala” a acestuia spre tensiune si neliniste iar esenta discursului politic rezida, simultan, in argumentarea in favoarea ideilor proprii si respingerea opiniilor adversarului.
3) Negatia metalingvistica reprezinta o varianta a negatiei polemice, prin intermediul careia contracararea unei opinii se realizeaza la nivelul termenilor in care aceasta a fost formulata.

Negatia in discursul politic electoral

Perioada electo rala constituie terenul predilect de manifestare a conflictelor, disputelor, tensiunilor in cadrul relatiilor politice ale unui regim democratic.
Credibilitatea unui candidat se construieste pe baza unei relatii speciale a acestuia cu electoratul, in cadrul unui unui “joc simbolic-imaginar ” care se manifesta la nivelul discursului politic electoral.
Discursul politic electoral se cristalizeaza, in general, in jurul unor nuclee tematice la nivelul valorilor etice, politice, ideologice si religioase. In acest context, negatia, prin formele sale lingvistice, determina anumite constrangeri tematice si discursive in cadrul discursului politic, permitand formularea explicita a unor judecati negative, r efuzuri referentiale insotite, cel mai adesea, de repingerea unor pozitii politico-ideologice.

In discursul politic electoral, negatia exprima imposibilitatea unor fapte ca o forma de indignare:
“Nimeni nu poate sa …”
“Nu este posibil de a …”
“Este absurd ca…”
“Nu ne putem juca cu sentimentele poporului”
In cadrul discursului politic, apararea unor pozitii politico-ideologice sau a unor puncte din program se face adesea indirect, prin constructii care asociaza refuzul absolut ( “nimeni nu poate”; “nu este posibil”; “este absurd”; “nu se poate” etc.) cu fapte inacceptabile din punct de vedere moral :“a face asta cauzeaza prejudicii”, “a se juca cu sentimentele/increderea/ etc. poporului”.

O forma aparte de negatie o reprezinta negatia ex ceptiva prin care se exprima de fapt u n continut pozitiv intarit prin dubla negatie : “nu putem sa ne gandim ca, fara a…”
Contextul electoral creaza un context favorabil pentru reafirmarea valorilor morale, iar invocarea valorilor crestine in cadrul polemicilor intre candidati reprezinta o strategie des folosita.
Asa cum afirma Orlandi 82 : “Dintr-o perspectiva discursiva, spunem ca discursul moralei crestine este elementul fondator al discursului social”.
Astfel, in cadrul unei campanii electorale discursul politic se identifica in mare masura pe un discurs social fondat pe etica crestina, ceea ce apare, in plan lingvistic, ca o manifestare a refuzului faptelor inacceptabile din punct de vedere moral.
Refuzul in discursul politic se manifesta atat prin forme lingvistice, cat si prin absenta cuvintelor (refuzul de a raspunde la diferite solicitari ).
Refuzul reprezinta un act secundar care apare ca reactie la un act initiator al unui partener in comunicare. Acest act initiator poate imbraca diferite forme- invitatie, oferta, cerere, solicitare, rugaminte, ordin etc. In general, refuzul este insotit de anumiti reglatori psiho sociali care au rolul de a atenua efectul ofensator: argumente, formule de politete, scuze, justificari, elemente frazeologice care tind sa minimalizeze brutalitatea sau sa o mascheze
(prin acte indirecte in care refuzul nu este formulat ca atare). Mai rar, in discursul politic, se
intalneste refuzul brutal ex primat prin “nu”.
Un aspect interesant il constituie reflectarea in presa a refuzului in cadrul domeniului politic.
Daca nu luam in considerare formele explicite de manifestare a refuzului in discursul politic, se poate aprecia ca presa reflecta actele si comportamentele din domeniul politic printr-o gama larga de constructii lingvistice sub forma unor texte care tind sa “edifice” actiunea politica ca un ansamblu de unitati de discurs.
“Partidul X se opune”
“Partidul refuza orice acord ”
In acest fel, in mass media, actiunile, comportamentele, discursurile politice sunt “traduse”
(mai mult sau mai putin exact) prin anumite forme lingvistice care, prin forma lor
“economica” simplifica si eticheteaza comunicarile si negocierile din viata politica reala.
Refuzul in discursul politic poate reprezenta un element de polarizare a spatiului politic, conducand la stabilirea unor opozitii intre actori, programe, actiuni.
Presa care reflecta faptele politice tinde sa instituie o coerenta narativa a actiunilor care se articuleaza adesea in jurul unor noduri polemice dupa logica corespondentei actiune contraactiune.

Principalele formule care reflecta acte de refuz in presa sunt :a renunta, a condamna, a refuza/accepta, a nu se increde. In alte situatii, refuzul poate fi interpretat ca act de rezistenta
(refuzul mortii, refuzul mizeriei, refuzul sacrificiului) sau ca initiator al unei actiuni (zi internationala de refuz a mizeriei).

Refuzul poate fi interpretat atat ca act de autoritate, cat si ca act de rezistenta si se insereaza ca un element important al limbajului politic.
In calitatea sa de act de expresie politica a carui functionare si efecte sunt identificabile in discursul politic, refuzul poate exprima diverse actiuni - condamnare, denuntare, protest etc.

Refuzul face parte din actele de vorbire care pun in evidenta existenta unui spatiu al contradictiei, al disputei, al polemicii, specific domeniului politic.

Acest spatiu reflecta o dimensiune democr atica in coordonatele careia oamenii politici sau societatea civila isi pot exprima dezacordul, neincrederea, pesimismul in fata elementelor ce le ameninta valorile. Aceasta inseamna in ultima instanta a folosi puterea de a spune “nu”.
In anumite contexte actioneaza moduri rafinate de manifestare a op ozitiei, cum ar fi redefinirea situatiei sau camuflarea punctului de vedere advers.
Terminologia politica se caracterizeaza prin prezenta unui numar mare de elemente lingvistice neologice “negative” (in general, calcuri partiale), care desemneaza concepte opuse celor fara prefix, stabilind o serie de antonime, cum ar fi : non-actiune politica, non decizie, non-retroactivitate, non-violenta etc.