POLUAREA ATMOSFERICA y6j13jt
Poluarea atmosferica, dupa definitia Comisiei Europene din 1967, corespunde prezentei substantelor straine sau unei variatii importante a proprietatilor componentelor aerului, astfel incat sa provoace un efect nociv, sau o imbolnavire.
Poluarea atmosferei se datoreaza expulzarii in aer, mai ales deasupra marilor aglomeratii urbane, a trei categorii de substante :
- gaze (dioxid de carbon, oxid de carbon, hidrocarburi nearse, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, amoniac, fluor, clor) si aerosoli de metale sau oxizi (de Pb, Hg etc.);
- particule lichide, care reprezinta emanatii din diferite procese industriale sau apar in aceasta forma prin procese de condensare chimica;
- particule solide sub forme de fumuri de ardere, prafuri industriale, vulcanice sau prafuri provenite de la explozii atomice (continand in special doi izotopi radioactivi periculosi Sr90, I131).
Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting :
- poluarea industriala;
- poluarea casnica;
- poluarea datorata mijloacelor de transport;
La agravarea situatiei si atingerea limitelor superioare ale gradului de poluare contribuie o serie de factori: clima, pozitia geografica, natura si extinderea activitatii industriale .
De exemplu, gazele reziduale si impuritazile sub forma de particule, aflate la temperaturi superioare celei atmosferice, sunt evacuate sub presiune la inaltimi mari prin cosurile fabricilor.
De aceea, factorii dinamici (miscarile aerului pe orizontala, verticala, temperatura, precipitatiile) in stransa legatura cu cei de pozitie geografica pot influenta raspandirea la distante foarte mari a poluantilor, concomitent cu diluarea sau concentrarea lor .
Astfel in depresiuni, concentratiile de impuritate cresc datorita spatiului limitat in care are loc raspandirea lor.
Principalii poluanti urbani sunt :
- CO2 (concentratia in atmosfera creste cu 106-8 in fiecare luna);
- CO,SO2,NO,NO2 (rezultat in mari cantitati din descompuneri biologice)
- N2O (rezultat din degradari biologice in sol)
- hidrocarburi

METODE DE COMBATERE A POLUARII AERULUI
Pentru a stavili poluarea, organismele statale trebuie sa dispuna in primul rand de metode de control de mare eficienta. Apoi este necesara stabilirea nivelului normelor de emisie care pot fi deversate in aer de diversele surse de poluare si a concenratiilor maxime admisibile de poluanti in aerul localitatilor.
Dupa cum s-a stabilit la reuniunea expertilor de la Viena (1972) in primul rand este necesar sa fie elaborate normele de igiena pentru SO2, CO, NOx, CO2, pesticidele in suspensie, care determina imbolnaviri acute si cronice .
In prezent la noi sunt date norme de concentratii maxime admisibile pentru un numar de 447 substante poluante .
Principalele masuri concrete de realizare a protectiei aerului constau in :
1) exploatarea rationala a instalatiilor tehnologice selectionate pentru o anumita productie ca fiind ca fiind cele mai putin poluante ;
2) recuperarea si valorificarea substantelor reziduale utilizabile ;
3) amplasarea surselor de poluare bazata pe un studiu stiintific al consecintelor pe care le are situarea intr-o anumita ambianta geoclimatica;
4) adoptarea de sisteme si mijloace de transport cat mai putin poluante;

In combaterea poluarii aerului se porneste de la principiul ca “maximul se poate realiza la sursa “. Aceasta in sensul ca reducerea evacuarilor de poluanti si a pierderilor de la sursa sunt in acelasi timp masuri preventive, de limitare a poluarii aerului si masuri care vizeaza valorificarea integrala a materiilor prime. Retinerea substantelor reziduale pentru valorificarea complexa a materiei prime este si mult mai usor de realizat decat dupa ce acestea s-au ejectat in atmosfera .
Pentru a realiza o productie nepoluanta exista mai multe posibilitati: alegerea sau pregatirea unur materii prime fara impuritati , spalarea combustibililor, ermetizarea instalatiilor in care se desfasoara procese de productie generatoare de pulberi si gaze, dirijarea pulberilor si gazelor spre instalatiile de epurare .
POLUAREA APEI
Mentinerea puritatii apei in cadrul natural inseamna mentinerea continutului de saruri si gaze, de organisme si microorganisme specifice unei ape naturale nealterate.
Prin poluarea apelor se intelege, conform concluziilor conferintei internationale privind aceasta problema (Geneva 1961), “modificarea compozitiei sau starii apelor unei surse survenita ca urmare a activitatii omului astfel incat apele devin mai putin adecvate tuturor sau numai unora dintre utilizarile pe care le pot capata in stare naturala ”.
Un oras, sau un complex industrial, care poseda mai multe guri de evacuare a apelor uzate si halde de reziduri, reprezinta un generator de poluari multiple .
Poluantii aflati in ape sub forma de suspensii sau solutii multicomponente se pot incadra in urmatorele categorii mai importante:
- substante organice, reziduri biologice;
- substante anorganice;
- substante radioactive;
- produse petroliere;
- microorganisme patogene;
- ape fierbinti;
Volumul apelor uzate industriale este, in general, cu 70% mai mare decat al apelor menajere orasenesti, iar incarcarea si nocivitatea lor este cu mult mai mare. In present, “paleta” de poluanti s-a diversificat enorm, ca o consecinta a cresterii industriale spectaculoase din ultimele decenii.
Apele uzate provenite de la complexele de crestere a animalelor pun probleme deosebite de epurare datorita marii lor incarcari organice.
Apele uzate din industria miniera si metalurgica contin in special poluanti anorganici , toxici, dizolvati sau in stare de suspensie.
In sectoarele in care se dezvolta tehnica nucleara sunt necesare precautii deosebite deoarece efluentii continand substante radioactive pot declansa “poluari in cascada “.
Coloana vertebrala a industriei, termoenergetica, produce poluarea raurilor, lacurilor, prin faptul ca deverseaza ape fierbinti.

COMBATEREA POLUARII APELOR
Starea de poluare a apelor poate fi controlata si redusa. In acest scop se utilizeaza doua tipuri de procedee, aplicate cu mai multa sau mai putina consecventa de organismele de conducere si conceptie tehnica.
Primul grup de procedee se caracterizeaza printr-o “maniera de conducere preventiva” si include toate metodele care urmaresc limitarea evacuarii de reziduri in ape.
Inca din faza de proiectare a instalatiilor industriale, de transport, edilitare etc. , trebuie adoptata o conceptie care corespunde unei orientari diametral opuse fata de cea veche, caracterizabila lapidar prin ideea “apa spala tot”.
Astfel, rezidurile solide, in special ale substantelor de mare toxicitate, nu este necesar sa fie antrenate pe cale umeda, ci, pot fi evacuate la halte sau crematorii .
Se cauta reducerea consumurilor de apa in industrie prin recircularea apei, folosita ca agent de racire si reintroducerea in sistem a celei utilizate ca solvent, dupa corectarea adecvata a calitatii .
In al doilea grup de procedee se incadreaza diferitele metode de epurare ale apelor uzate .
Apele uzate trebuie sa fie supuse unor tratamente prin care sa se inlature incarcarea lor cu poluanti pana la o limita.
Epurarea cuprinde o succesiune de procese fizice si chimice, biologice si fizico-chimice necesare pentru inlaturarea diferitelor categorii de poluanti.
Pentru distrugerea germenilor patogeni se mai include operatia de dezinfectie prin tratarea cu clor sau azot.
Dar indiferent de felul poluarii, si de locul unde o regasim (aer, apa…) este mult mai usor s-o prevenim decat s-o combatem. Si asta depinde numai de noi, oamenii !!!