GESTIUNEA STOCURILOR DE MATERII PRIME SI MATERIALE
Intre ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea aprovizionarii
unitatilor este necesar sa existe o permanenta sincronizare. l6y9yg
Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter intermitent din
cauza volumului si diversitatii resurselor materiale necesare desfasurarii activitatii
intreprinderii,raspandirii teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de
productie are un caracter continuu. Astfel asigurarea concordantei intre aprovizionare
si productie se realizeaza prin constituirea in intreprindere a stocurilor de
marime si asortiment determinast la nivelul capacitatii de prelucrare si al
cererii pe piata. Uneori este imposibil si neeconomic sa se aprovizioneze materii
prime si materiale in momentul cand sunt cerute in productie. In unele ramuri,
materialele nu pot fi utilizate in procesul de productie imediat, fara o conditionare
prealabila.
Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta localitate decat
unitatea de la care se aprovizioneaza si in acest caz este imposibil ca materia
prima sa soseasca in intreprindere chiar in momentul cand este necesar sa fie
consumata in procesul de productie.
Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care reprezinta
un volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de productie reprezinta totalitatea resurselor materiale destinate
consumului productiei, aflate in depozitul intreprinderilor consumatoare.
Stocul de productie este format din:
- stoc curent
- stoc de siguranta
- stoc pentru transport intern
- stoc de iarna
Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.
Stocul curent reprezinta cantitatea de materiale necesare pentru asigurarea
procesului de productie intre doua aprovizionari consecutive. Marimea sa este
este deteminata de consumul mediu zilnic si de intervalul de timp dintre doua
aprovizionari succesive. Stocul curent este o marime dinamica care inregistreaza
un nivel maxim la data cand se primeste un lot de livrare de la furnizori; nivelul
minim se inregistreaza la incheierea intervalului dintre doua aprovizionari
succesive, prin trecerea in consum a ultimelor cantitati aflate in stoc. Pentru
desfasurarea continua a procesului de productie este necesar ca atunci cand
stocul curent atinge nivelul minim sa soseasca o noua comanda. In cazul in care
furnizorul nu respecta termenele de livrare, lotul de livrare nu corespunde
cantitativ sau calitativ sau ritmul consumului a fost mai rapid decat cel estimat,
stocul curent nu poate fi reantregit in momentul atingerii nivelului minim,
iar procesul de productie poate inregistra intreruperi. Pentru a evita aceasta
situatie se formeaza un stoc de siguranta.
Stocul de siguranta reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea
continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor intreruperi in aprovizionare,
ca urmare a unor neregularitati in procesul de productie al furnizorului sau
in transport, precum si in cazul in care a crescut consumul mediu zilnic, stocul
curent fiind epuizat mai repede.
Stocul de siguranta se modifica in timp, in functie de natura si structura productiei,
particularitatile tehnologiei de fabricatie, conditiile de aprovizionare, el
constituindu-se diferentiat pe fiecare tip de materie prima, material, semifabricat.
Stocul de conditionare sau de pregatire cuprinde cantitatea de materiale necesara
pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor
stationari ale materialelor inainte de a fi introduse in productie in scopul
efectuarii unor operatii de conditionare impuse de procesul tehnologic.
Stocul pentru transport intern reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru
asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul in care sunt necesare
transporturi de la un depozit central la punctele de consum.
Stocul de iarna cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea
continuitatii procesului de productie in timpul iernii, cand nu este posibila
exploatarea unor materiale datorita conditiilor climaterice nefavorabile.
Normatarea stoculuicurent in unitati de timp se face fie pe baza termenelor
contractuale, fie pe baza intervalului mediu intre aprovizionarile consecutive
realizate in anul de baza.
Stocul curent exprimat in unitati naturale se determina pe baza intervalului
mediu dintre livrarile succesive si necesarul mediu zilnic.
Stocul curent exprimat in unitati valorice se obtine prin inmultirea marimii
absolute a stocului curent exprimat in unitati naturale cu pretul unitar.
Stocurile contribuie la accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante
in masura in care ele sunt constituite la un nivel determinat dupa criterii
economice. Astfel, daca existenta stocurilor intr-o intreprindere este o necesitate,
marimea acestora se impune a fi determinata la strictul necesar, ca rezultat
al unei temeinice examinari a volumului de activitate, a consumurilor specifice,
a conditiilor de aprovizionare, depozitare, a implicatiilor financiare pe care
le genereaza constituirea si intretinerea lor.
Dimensionarea stocurilor de productie la niveluri mai mari decat nevoile reale
ale productiei duce la aparitia stocurilor supranormative, ceea ce provoaca
imobilizari de capital antrenat in cumpararea de materiale sau in produsele
finite stocate si inca nevandute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decat nevoile reale ale intreprinderii poate
pune in pericol continuitatea procesului de productie si, ca urmare, provoaca
micsorarea productivitatii muncii, marirea costurilor.
Toate acestea impun efectuarea de analize si calcule economice care sa determine
strategia si politica in domeniul formarii stocurilor de la o etapa la alta,
in functie de noile conditii care apar pe piata de resurse materiale, de mutatiile
in structura cererilor pentru consum sau de potentialul de furnizare a lor.
Printre factorii de care depinde marimea stocurilor se pot enumera:
- nesiguranta livrarilor;
- spatiul disponibil de depozitare;
- politica intreprinderii in acoperirea cheltuielilor de depozitare
Exista unele cheltuieli care sunt determinate de aprovizionare sau de marimea
comenzii de productie si alte cheltuieli care cresc o data cu nivelul stocului.
Primele costuri duc la aprovizionari masive si loturi mari in productie in scopul
reducerii la un nivel acceptabil a costurilor unitare de emitere a comenzii
si a costurilor de pregatire.
A doua categorie de cheltuieli duce la loturi mici, in scopul mentinerii costului
stocurilor la nivele acceptabile. Decidentul este astfel confruntat cu problema
gasirii celor mai bune solutii si metode de echilibrare a diverselor costuri
cu tendinte opuse din sistemul considerat.
Principalele probleme care se pun in fata agentilor economici sunt “cand?”
si “cu cat?” trebuie sa se aprovizioneze o intreprindere astfel
incat costul sa fie cat mai mic, iar productia sa se desfasoare in conditii
bune. Optiunile pentru constituirea si marimea stocurilor sunt influentate de
raspunsul la intrebarea “ce avantaje si ce pierderi se inregistreaza daca
se stocheaza mai mult sau mai putin, pentru perioade mai lungi sau mai scurte
de timp?”
Teoria matematica a stocurilor permite stabilirea momentului si volumului aprovizionarii
astfel incat politica urmarita sa fie optima. Ea utilizeaza modele matematice
pentru determinarea regulilor de gestiune optima a materiilor prime, materialelor
si produselor finite, cu scopul minimizarii cheltuielilor de aprovizionare-stocare
in conditiile in care sa se asigure realizarea continua, eficienta a procesului
de productie.
Aceste modele economico-matematice permit utilizarea intensiva, cu maxima eficienta,
a capacitatilor de productie si a resurselor de munca prin furnizarea la timp,
in marimea si structura necesara a resurselor materiale solicitate de procesele
productive.
Gestiunea stocurilor poate fi privita in doua acceptiuni: a) in sens restrans, de evidenta propriu-zisa, in care se urmareste miscarea
materiilor prime, materialelor ( intrarile, iesirile, stocul initial, stocul
final ); b) in sens larg, de modelare si optimizare a proceselor de stocare prin luarea
in considerare a costurilor implicate de existenta stocurilor in intreprinderi.
Una din metodele practice utilizate in gestiunea stocurilor curente o constituie
analiza ABC de grupare selectiva a acestora, care permite un studiu diferentiat
al stocurilor indeosebi in legatura cu tipul de model de optimizare utilizat,
lucru ce se realizeaza in functie de importanta si ponderea valorica a materiilor
prime si materialelor ( in grupa A sunt cuprinse materii prime si materiale
care detin aproximativ 7% ca pondere valorica si numai 10% din numarul total
de materiale din magazii ), asa cum se poate observa in figura 1.
Etapele principale de rezolvare a problemelor de stocare atat in cazul gestiunii
stocurilor in sens larg, cat si in sens restrans sunt prezentate in figura 2.
PRINCIPALELE MODELE DE APROVIZIONARE
In marea majoritate a cazurilor, constituirea stocurilor nu adauga valoare bunurilor
economice inmagazinate, mai mult, stocarea genereaza anumite cheltuieli directe
si indirecte ca urmare a achizitionarii, transportului, depozitarii si inregistrarii
unor eventuale pierderi, datorate deprecierii materiilor prime, materialelor.
Existenta in intreprinderea industriala a unui program optim de productie asigura
un nivel minim cheltuielilor ocazionate de depozitarea materiilor prime, materialelor
si de eventualele modificari ale volumului productiei.
Sistemele moderne de gestiune a stocurilor presupun ca fiecare unitate economica
sa raspunda urmatoarelor cerinte:
- determinarea cantitatii optime de comandat,
- determinarea perioadei optime de aprovizionat,
- determinarea stocului de siguranta optim in conditiile minimizarii cheltuielilor.
Definirea modului de aprovizionare este un obiectiv principal al problemelor
de stocare si reprezinta de fapt “intrare” in sistemele cibernetice.
In lucrarile de specialitate privind teoria matematica a stocurilor a1, 18i,
se considera ca elementele principale ale unui proces de stocare sunt:
A -; cerere pentru consum
B -; cantitatea sau necesarul de aprovizionat
C -; lotul de livrare
D -; parametrii temporali
E -; costurile
A -; Cererea pentru consum este un element de baza care conditioneaza nivelul
si ritmul eliberarilor de materiale din stocuri si implicit volumul si ritmul
aprovizionarilor care asigura reantregirea lor. Cererea poate fi cunoscuta pe
toata perioada de gestiune, caz in care procesul de formare a stocurilor si,
respectiv, modelele de dimensionare a acestora sunt deterministe. Cererea poate
fi insa necunoscuta dar previzibila, cum este cazul materialelor destinate fabricatiei
produselor solicitate la prezentare intamplatoare sau pe baza de comenzi imprevizibile,
ca si al resurselor necesare activitatii auxiliare, a celor destinate efectuarii
unor reparatii accidentale; in acest caz, ea poate fi considerata ca o variabila
aleatoare cu distributie data, iar modelele economico-matematice de calcul sunt
de natura probabilistica. In aceste conditii, natura si caracteristicile cererii
se stabilesc pe baza de observatii, prin studii de prognoza, serii de date statistice
etc.; masa datelor culese se prelucreaza cu ajutorul statisticii matematice,
acestea reprezentand “informatia initiala” care conduce atat la
alegerea modelului de calcul, cat si la procedeele de optimizare. De regula,
cererea de materii prime, de componente si subansambluri este dependenta de
esalonarea calendaristica si dimensionala a programelor de fabricatie.
B -; Cantitatea sau necesarul de aprovizonat pentru perioada de gestiune
luata in calcul exprima volumul de resurse care urmeaza a fi asigurat de la
terti furnizori; in modelele de optimizare se ia ,fregvent, in calcul si necesarul
pentru indeplinirea programului.
C -; Lotul de livrare reprezinta cantitatea de materiale care se aduce
la un moment dat de la furnizori. Baza de calcul este necesarul de aprovizonat;
aceasta inseamna ca de cantitatea de materiale care se prevede sau se comanda
sa se aduca de la furnizor, cu ocazia uneireaprovizonari, depinde marimea lotului
de livrare. Acest element imbraca, in practica ceonomica si teoria de specialitate,
si denumirea de lot de reaprovizonare sau cantitate comandata.
D -; Parametrii temporali care intervin in procesele de stocare sunt:
- perioada de gestiune care, de obicei, se considera a fi de un an; ea poate
fi delimitata si la nivel de semestru sau trimestru in functie de specificul
activitatii unitatii economice ( cu productie continua sau sezoniera), de natura
cererii pentru consum, de caracteristicile surselor de furnizare sau de conditiile
de transport etc.;
- intervalul de timp dintre doua aprovizonari succesive reprezinta perioada
de timp care se scurge intre o intrare anterioara de materiale in unitatea economica
si cea imediat urmatoare, sau intre doua reintregiri succesive ale stocului
curent cu resurse de la furnizori;
- durata de aprovizionare reprezinta timpul care se scurge din momentul calendaristic
la care s-a emis comanda de aprovizonare(sau s-a initiat actiunea de aprovizonare)
pana la sosirea partii de materiale livrate de furnizor in depozitele unitatii
beneficiare;
- momentul calendaristic de declansare a actiunii de aprovizonare reprezentat
de data la care se emit comenzile de aprovizonare sau se ia legatura cu furnizorul
pentru efectuarea livrarilor urmatoare programate ( denumit si data de aprovizionare).
E -; Costurile, respectiv cheltuielile care sunt antrenate de comandarea-cumpararea
resurselor materiale si derularea procesului de aprovizionare-stocare (cheltuielile
cu aducerea materialelor, depozitarea, stocarea etc.), din care, in calcul se
iau, de regula, urmatoarele:
-costul de lansare a comenzii, care include toate cheltuielile ce se fac incepand
cu intocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor, cheltuielile de transport
ale lotului de livrare inclusiv cu deplasarile de delegati ai beneficiarului
la furnizor.In general, aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comanda;
- costul de stocare, care cuprinde suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe
timpul stationarii resurselor materiale in stoc si anume: cheltuieli cu primirea-receptia,
transportul in interiorul depozitului, manipulare, depozitare propriu-zisa,
conservare, paza, evidenta, eventuale perisabilitati normale; efectul imobilizarii
fondurilor financiare aferente; dobanzi, taxe, impozite, etc.; cheltuieli cu
amortizarea spatiilor de depozitare, a dotarilor aferente, a celor cu plata
salariilor lucratorilor care isi desfasoara activitatea in cadrul depozitelor;
cheltuieli cu uzura morala a resurselor materiale.
Costurile de stocare cuprind categorii de cheltuieli care prin natura lor pot
fi variabile in raport cu marimea cantitatii stocate ( cum sunt, de pilda: dobanzile
bancare pentru creditarea cumpararii si stocarii materialelor, efectul imobilizarii
fondurilor financiare, cheltuieli de conservare-pastrare sau cu uzura morala)
si conventional-constante ( cheltuielile cu amortizarea fondurilor fixe, cu
paza si securitatea contra sustragerilor sau incendiilor, cu evidenta, cu iluminatul,
etc.);
-costuri suplimentare corespunzatoare lipsei materialelor in stoc, de penalizare
sau de penurie, care apar la un moment dat cererea este mai mare decat stocul
si, deci, nu poate fi acoperita; in acest caz se fac cheltuieli suplimentare
pentru satisfacerea operativa a cererii pe alte cai ( reaprovizionari suplimentare
de la alti furnizori, urgentarea sosirii mai devreme a loturilor programate,
folosirea de materii prime de alta calitate sau dimensiune-configuratie). Intotdeauna,
epuizarea stocului inainte de sosirea unui nou lot de materiale conduce la asemenea
cheltuieli suplimentare, care cresc proportional cu partea din cererea nesatisfacuta
si cu durata lipsei resursei respective. De regula, lipsa de resurse in stoc
se evita, pentru ca ii sunt proprii efecte economice nefavorabile mai mari decat
suprastocarea. Penalizarile si amenzile apar in cazul ruperii de stoc cu comenzi
care pot fi amanate. Daca nu pot fi amanate comenzile, atunci costul ruperii
stocului reprezinta tocmai beneficiul care s-ar obtine prin vanzarea produselor
respective.