1. Antrenamentul sportiv: definitie si componente
Una dintre definitiile date antrenamentului sportiv este cea inclusa in ”Dictionarul
terminologic” , conform careia antrenamentul sportiv este un ‘’proces
pedagogic desfasurat sistematic si continuu gradat de adaptare a organismului
omenesc la eforturile fizice, tehnico-tactice si psihice intense, in scopul
obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva
a exercitiilor fizice’’. n4f2fy
Notiunea de antrenament este sinonima cu cea de pregatire sportiva. Conceptul
de antrenament are in subordine bazele antrenamentului (ansamblul legilor si
principiilor care fundamenteaza si conditioneaza antrenamentul sportiv) stabilite
de teoria antrenamentului sportiv (sistem de principii si metode care compun
si structureaza antrenamentul sportiv), conform principiilor antrenamentului
(idei de baza, de ordin pedagogic, psihologic, fiziologic, igienic si altele
care structureaza efectuarea si conducerea procesului de antrenament).
In consecinta, antrenamentul sportiv are mai multe componente:
- pedagogica -; prin procesul didactic cu care opereaza;
- biologica -; prin efectele obiective in planul dezvoltarii functionale
si al nivelului adaptiv al organismului uman;
- psihologica -; prin implicatiile caracteriale, morale emotionale ale
personalitatii sportivului;
- sociologica -; prin raporturile si modul lui de integrare si omogenizare
in mediul social, economic si cultural;
- igienica -; prin conditiile specifice de alimentatie, odihna si de mediu
ambiant in care sportivul se antreneaza si se reface;
- etica -; prin idealurile de fair-play, de angajare totala si onesta in
pregatire si in concurs;
- estetica -; prin frumusetea si rafinamentul gestului motric, prin complexitatea
si armonia actiunilor motrice, prin spectacolul provocat de procesul sportiv.
2. Principiile antrenamentului sportiv
Pornind de la premisa ca antrenamentul sportiv este inainte de toate un proces
didactic cu implicatii multiple, este necesara diferentierea principiilor antrenamentului
sportiv in doua categorii:
- principii generale si
- principii specifice.
2.1. Principii generale
Principiile generale sunt denumite ca atare deoarece se intalnesc in toate genurile
de activitate sociala, indeosebi in sfera educationala. Aceste principii surprind
si sintetizeaza realitatea complexa a antrenamentului sportiv, din punct de
vedere al procesului pedagogic prin care se prepara performanta sportiva.
Principiile antrenamentului sportiv pot fi formulate dupa o anumita taxonomie
a criteriilor, care sa porneasca de la aspectele cele mai generale ale activitatii
sportive si de la obiectivele ei, pentru a continua cu continutul, metodele
si strategiile adecvate.
Asadar, aceasta taxonomie propusa cuprinde patru categorii de principii: a. pricipii privind orientarea pregatirii si dezvoltarii multilaterale a personalitatii
si integrarea socio-profesionala a sportivului, eficienta maxima si economicitatea,
ca si complementaritatea teoriei cu practica; b. principii privind obiectivele: maximalizarea capacitatii de performanta,
dezvoltarea aptitudinilor motrice, cognitive, afective si emotionale, controlul,
obiectivarea si evaluarea activitatii si colaborarii dintre antrenor, sportiv
si colectivul de asistenta stiintifica; c. principii privind continutul: interdisciplinaritatea, rationalizarea si operationalizarea; d. principii metodico-strategice: individualizarea, constientizarea, motivatia
si efortul voluntar, accesibilitatea, interactiunea mijloacelor verbale cu cele
neverbale, suprainvatarea, modelarea, simularea, specializarea si autoreglarea
sportivului.
2.2. Principii specifice
In aceasta categorie se includ principiile care actioneaza preponderent in antrenamentul
sportiv si care sunt utilizate si in alte activitati, generatoare de alte tipuri
de performante (balet, muzica, circ etc.). Principiile specifice sunt de esenta
biologica pentru ca practica antrenamentului implica inainte de toate cunoasterea
si respectarea legilor care guverneza procesele de adaptare (a organismelor
vii la excitatii exterioare repetate care se manifesta sub forma solicitarilor
fizice).
Aplicarea legilor generale ale adaptarii la aspectele specifice antrenamentului
sportiv a permis formularea principiilor lui biologice.
2.2.1. Principiul continuitatii
Evidentierea acestui principiu s-a impus pe masura extinderii competitiilor
sportive si mai cu seama datorita esalonarii lor pe intregul an calendaristic.
Astfel, caracterul ciclic al pregatirii a fost inlocuit cu cel continuu. Unii
autori, evoca inca principiul ciclicitatii in acceptiunea de repetare in timp
a concursului si a pregatirii, dar viata sportiva internationala a impus corelarea
intre pregatire si concurs, adica continuitatea pregatirii ce leaga si conditioneaza
concursul urmator.
Marirea frecventei concursurilor sportive, sporirea dificultatilor acestora
au determinat cresterea rolului procesului pedagogic al antrenamentului sportiv,
ameliorandu-i efectele, indeosebi pe plan biologic. Altitudinea performantei
sportive a depins tot mai mult de nivelul calitatilor motrice innascute si dobandite
ale sportivilor, de numarul deprinderilor motrice, concretizate in elementele
si procedeele tehnico-tactice cele mai eficiente. Acest aspect se urmareste
in cadrul lectiilor de antrenament sau, mai bine zis, in suita lectiilor care
compun un ciclu saptamanal, o etapa, o perioada cu ciclu anual de pregatire.
Deci, necesitatea realizarii unei succesiuni permanente a lectiilor de antrenament
a izvorat din cunoasterea legilor bio-psiho-pedagogice de formare a deprinderilor
motrice si de dezvoltare a calitatilor motrice ale sportivilor. Schimbarile
complexe survenite in organism sub influenta exercitiilor fizice, a mijloacelor
antrenamentului au un caracter fizic si se mentin un timp limitat.
Pornind de la ideea fundamentata stiintific, conform careia mecanismul formarii
si perfectionarii deprinderilor motrice, ca si dezvoltarea calitatilor motrice
se conduc dupa regulile temporare reflexe, este indispensabil sa se asigure
continuitatea antrenamentului sportiv.
Perfectionarile morfofunctionale caracteristice sportivilor nu sunt castigate
pentru totdeauna, ci reprezinta modificari reversibile, tocmai datorita capacitatii
organismului de a se adapta mereu la conditiile de mediu in continua miscare.
Daca efortul nu se mai repeta se creaza o situatie diferita de cea precedenta
si organismul va reactiona in conformitate cu noile cerinte. In absenta exercitiilor
care au determinat si intretinut perfectionarile caracteristice antrenamentului,
organele si sistemele corpului se adapteaza la noile conditii, capacitatea functionala,
structura si dimensiunile lor reducandu-se pana la nivelul solicitarii noi,
mai scazute, la care sunt supuse.
Practica sportiva si cercetarea stiintifica au demonstrat ca perfectionarile
dobandite prin antrenament se pierd intr-un timp de 3-4 ori mai scurt decat
cel necesar obtinerii lor. Involutia survine chiar si in cazul in care nu se
intrerupe antrenamentul, dar scade intensitatea efortului in raport cu cea din
etapa precedenta.
Suprimarea brusca a eforturilor de catre sportivii de performanta obliga organismul
acestora sa treaca rapid intr-o situatie complet noua care impune o solicitare
atat de mare a mecanismelor de adaptare, incat adesea pot surveni tulburari
sau imbolnaviri.
Cercetarea stiintifica fundamentala, cea aplicativa, experienta marilor antrenori
demonstraza necesitatea obiectiva a aplicarii cu strictete a principiului continuitatii,
ca o conditie fundamentala a perfomantei de talie mondiala.
2.2.2. Principiul solicitarilor optime si a cresterii in trepte a eforturilor
Transpunerea in practica a principiului continuitatii presupune si instituirea
unui regim permanent de activitate a sportivului si realizarea unui numar suficient
de repetari ale mijloacelor de antrenament. In scopul cresterii nivelului de
pregatire a sportivului este necesar ca, pe fondul asigurarii continuitatii
activitatii sale, antrenorul si sportivul sa modifice treptat continutul exercitiilor
si mijloacelor de antrenament.
Dialectica performantei sportive consta in cresterea treptata a eforturilor
in antrenament, pana la atingerea nivelurilor maxime, permanent modificabile.
Aceasta crestere a eforturilor se bazeaza pe dezvoltarea capacitatii functionale
a organismului omenesc, pe puterea lui de adaptare la mediul inconjurator.
Cercetarile stiintifice au aratat ca, in cazul in care oirganismul este supus
unui excitant care creste dintr-o data, dincolo de limita, se produce o slabire
a reactiei, o inhibitie (‘’inhibitie supraliminara’’
sau ‘’inhibitie de protectie’’). Astfel, la un efort
slab de volum, intensitate, durata sau structura (sau toate la un loc), organismul
sportivului raspunde corespunzator, cu o cheltuila de energie redusa. Pe masura
ce intensitatea excitantului creste, adica parametrii efortului din antrenamente
isi maresc valorile, se amplifica si cantitatea de energie pe care sportivul
o cheltuieste pentru a raspunde adecvat. In momentul in care antrenorul amplifica
in mod exagerat efortul si nu primeste un raspuns corespunzator din partea sportivului,
inseamna ca s-a depasit gradul de pregatire al acestuia. La efortul nou, supramarit,
el nu se mai poate adapta, iar eforturile mari de vointa depuse pentru a respecta
totusi indicatiile il expun la o epuizare sau la supraantrenament.
In cazul in care organismele se adapteaza in mod progresiv la excitanti din
ce in ce mai puternici, pot suporta o excitatie anterior supraputernica (o solicitare
neobisnuita pentru organismul sportivului) astfel ca excitantii (antrenamentul)
care provocau mai inainte aparitia inhibitiei supraliminare devin accesibili,
acestia actionand intocmai ca un excitant puternic sau mediu.
Prin urmare, antrenamentul ideal este cel care inregistreaza indici superiori
cantitativi si calitativi, atingand valori si solicitand organismul pana la
‘’refuz’’.
O conditie de baza a perfectionarii organismului la efort o constituie evitarea
aparitiei fenomenului de obisnuinta sau de acomodare. Aceasta se realizeaza
prin respectarea ‘’principiului cresterii in trepte a efortului’’.
Acest principiu preconizeaza cresterea gradului de solicitare a organismului
prin intensificarea efortului cand se utilizeaza aceleasi mijloace sau prin
schimbarea acestora, organismul reactionand mai puternic la excitanti cu care
nu este obisnuit.
2.2.3. Principiul prioritatii efortului specific competitional
Reactiile de adaptare la diferite exercitii mai au inca o caracteristica principala
si anume specificitatea lor. Raspunsul organismului nu este acelasi la toate
solicitarile. In functie de particularitatile fiecarui excitant unele organe
sunt solicitate mai mult, altele mai putin.
Faptul ca gradul de perfectionare morfofunctionala a organismului conditioneaza
nivelul performantelor sportive si ca aceste perfectionari depind de efortul
depus in antrenamente duc in mod necesar la concluzia ca obtinerea celor mai
inalte performante este posibila numai daca solicitarile din antrenament respecta
specificul efortului competitional.
Avand in vedere faptul ca, in practica sportiva rezistenta, forta si viteza
nu exista ca atare, ci numai ca forme concrete de manifestare si ca specificitatea
maxima a acestora este cea din timpul competitiei, rezulta ca unul dintre mijloacele
otime de antrenament il constituie concursul. De altfel, metodica actuala acorda
o pondere tot mai mare concursurilor ca mijloc de pregatire pentru performante.
2.2.4. Locul pregatirii fizice multilaterale in antrenamentul sportivilor dr
mare performanta
Numerosi autori romani si straini considera pregatirea fizica multilaterala
ca un principiu de baza al antrenamentului sportiv. Potrivit acestui principiu,
orice sportiv, indiferent de disciplina practicata, trebuie sa acorde o atentie
deosebita dezvoltarii celor patru calitati fizice de baza (forta, viteza, rezistenta
si indemanare) daca doreste sa obtina performante de inalt nivel.
Acest principiu mai poate fi mentinut in antrenamentul actualilor sportivi de
mare performanta numai daca se constata ca sunt inca valabile cele doua teze
fundamentale si anume: a. pregatirea fizica multilaterala este o conditie a obtinerii rezultatelor
inalte si b. antrenarea unei calitati motrice se reflecta pozitiv asupra celorlalte calitati.
Verificarea primei teze s-a facut prin cercetarea particularitatilor morfofunctionale
si motrice ale campionilor actuali din diferite ramuri de sport. Din astfel
de cercetari a reiesit ca dezvoltarea fizica multilaterala nu este o conditie
a obtinerii performantelor ridicate in sporturile al caror efort competitional
necesita o singura cale de eliberare a energiei.
Astfel, problema pregatirii fizice multilaterale in sportul de inalta performanta
actual trebuie privita intr-un mod diferit decat in deceniile anterioare. Pregatirea
fizica multilaterala nu mai poate fi considerata ca o conditie a obtinerii performantelor
inalte la toate disciplinele sportive, deoarece, marii campioni din sporturile
ale caror efort competitional impune numai efort aerob sau anaerob nu sunt multilateral,
ci unilateral dezvoltati, avand perfectionate doar organele, calitatile motrice
si capacitatea de efort specifice cerintelor competitionale.
De asemenea nu exista dovezi ale transferarii efectelor pozitive dobandite in
organele si sistemele solicitate in antrenament si la organele si sistemele
care nu au fost solicitate in antrenamentul respectiv. Nici progresul obtinut
intr-o calitate motrica nu se reflecta pozitiv asupra altei calitati motrice
daca miscarile acesteia nu angreneaza in lucru aceleasi fibre musculare si aceleasi
organe ca si calitatea care a fost antrenata.
Exista insa numeroase dovezi ca antrenamentul care determina mari perfectionari
functionale, structurale si dimensionale in organele limitative ale unei cai
de eliberare a energiei poate sa influenteze negativ organele care conditioneaza
eliberarea de energie pe cealalta cale. Se poate afirma ca sportivii de mare
performanta din disciplinele si probele al caror efort competitional se bazeaza
pe o singura cale de eliberare a energiei, iar din punct de vedere motric rezultatele
au ca factor limitativ o singura calitate pregatirea fizica multilaterala este
contraindicata, nefavorizand obtinerea performantelor maxime, putand chiar sa
franeze realizarea lor. Cand efortul competitional are caracter mixt si cerintele
tehnico-tactice necesita mai multe calitati motrice, antrenamentul fizic trebuie
sa fie multilateral.
In ceea ce priveste pregatirea fizica multilaterala in antrenamentul copiilor
si juniorilor, teoretic consideratiile care pledeaza pentru specificitatea efortului
in antrenament nu isi pierd valabilitatea nici la aceste perioade de varsta.
3. Concluzie
Se considera ca intelegerea si aplicarea principiilor antrenamentului sportiv
au o insemnatate hotarartoare in obtinerea si mentinerea performantelor sportive
la nivel inalt. Aceste principii alcatuiesc punctul de plecare al teoriei si
practicii antrenamentului sportiv modern.