SECTIUNEA 1 NOTIUNI GENERALE

Conditiile de dominatie si exploatare in care au fost mentinute tinerele state suverane, tari in curs de dezvoltare, le-au tinut departe de progresele stiintei si tehnicii si le-au impiedicat sa participe la revolutia stiintifica si tehnica si sa beneficieze de rezultatele ei. Cuceririle stiintei si tehnologiei moderne trebuie sa fie considerate ca un bun comun al intregii umanitati, toate popoarele beneficiind de aceste cuceriri. e9j9jh
Exista puternice ratiuni de ordin economic in aceasta privinta, dezvoltarea economica a tuturor tarilor, asa cum se arata intru-unul din documentele programatice supus de Romania Adunarii Generale in 1975, reclamand „accesul larg, fara discriminari sau bariere, al tuturor statelor la cuceririle stiintei si tehnicii contemporane. Posibilitatea de a beneficia de cuceririle stiintei si tehnicii reprezinta o conditie a progresului multilateral al fiecarei tari slab dezvoltate, a valorificarii resurselor in folosul tuturor, a realizarii unor schimbari economice internationale eficiente si reciproc avantajoase.” (Pozitia Romaniei cu privire la instalarea unei noi ordini economice internationale) . Mijlocul cel mai important in vederea realizarii acestui obiectiv este realizarea unui larg transfer de tehnologie moderna, asigurarea asistentei tehnice in toate domeniile de dezvoltare, precum si promovarea si stimularea cercetarii stiintifice in tarile in curs de dezvoltare .
Atat transferul de tehnologie, cat si asistenta tehnica si dezvoltarea cercetarii stiintifice nationale se realizeaza si se dezvolta intr-un cadru juridic de principii si norme care apartin, in special, dreptului de proprietate industriala .
Astfel, in domeniul transferului de tehnologie, declaratia cu privire la instaurarea unei noi ordini economice internationale a formulat principiul participarii tarilor in curs de dezvoltare la avantajele stiintei si tehnicii moderne si promovarii transferului de tehnologie in scopul crearii unei structuri tehnologice autohtone corespunzatoare .
Pentru crearea cadrului juridic international necesar acestui transfer, programul de actiune a stabilit o serie de obiective, printre care, pe primul plan, figureaza elaborarea unui cod international de conduita pentru transferul de tehnologie in functie de necesitatile si conditiile predominante, in tarile in curs de dezvoltare.
Alte principii generale continute in programul de actiune sunt: acordarea de acces in conditii imbunatatite la tehnologia moderna si adaptarea acestor tehnologii la conditiile economice, sociale si ecologice specifice, precum si la diferitele trepte de dezvoltare a tarilor respective, extinderea in mod simtitor a asistentei date de tarile dezvoltate tarilor in curs de dezvoltare in privinta programelor de cercetare si dezvoltare si in crearea unei tehnologii autohtone adecvate; adaptarea practicii comerciale care reglementeaza transferul de tehnologie la cerintele tarilor in curs de dezvoltare si implicarea oricarui abuz din partea furnizorului .
Pentru a transfera insa dreptul de proprietate industriala intr-un instrument eficace pentru lichidarea subdezvoltarii si inlaturarea decalajelor economice existentiale, este necesara o reevaluare a principiilor si institutiilor sale fundamentale intr-un dublu scop: pe de o parte, pentru a pune la dispozitia tarilor in curs de dezvoltare o reglementare interna corespunzatoare nevoilor lor specifice, iar pe de alta parte, pentru a fixa coordonatele eforturilor de reasezare necesara a reglementarilor internationale care au pus bazele unei cooperari, in prezent centenare, la un moment in care problemele si obiectivele erau foarte diferite de cele pe care le urmaresc azi popoarele si care si-au gasit expresia in Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor .
Protectia juridica a proprietatii industriale ramane una din conditiile prosperitatii economice nationale si ale dezvoltarii ulterioare a colaborarii internationale, in scopul instaurarii unei noi ordini economice, dar sub conditia revizuirii si adaptarii sistemului existent .
Organisme cum ar fii CNUCED, ONUDI sau OMPI au publicat numeroase lucrari cu privire la contractul ce transfer de tehnologie in favoarea tarilor in curs de dezvoltare. La fel, natiunile Unite asigura prestatii de informare in materie, la care intreprinderile pot avea acces prin intermedierea guvernelor lor. Exista, de asemenea, numeroase Ghiduri contractuale si modele contractuale .
Redactarea unui contract de transfer de tehnologie trebuie sa fie in special ingrijita. In primul rand, trebuie sa se tina cont de legislatiile in vigoare in tarile exportatoare, respectiv importatoare de tehnologie. Analiza textelor este absolut necesara putand fi considerata ca de aplicare imediata .
In cursul negocierilor precontractuale, revelarea anumitor elemente ale cunostintelor care vor fi transferate este inevitabila. Drept urmare, este obligatoriu sa se intocmeasca un contract preliminar care sa garanteze secretul asupra acestor dezvaluiri si interdictia de a le folosi in cazul esuarii negocierilor, care sa contina clauze penale de o valoare ridicata.
Contractul va trebui sa contina clauze foarte clare si variate, avand fiecare o importanta deosebita. Vor trebui sa fie prevazute modalitati precise pentru fiecare operatie in parte: comunicarea documentelor, formarea profesionala, comunicarea know-how-ului, licentelor de brevete etc.
In sfarsit, obligatiile fiecarei parti vor trebui sa fie precise, in special, cu privire la beneficiarul transferului, obligatia pastrarii secretului, comunicarea modificarilor aduse tehnologiei si interdictia exportului cunostintelor .
Controlul acestor obligatii nu este intotdeauna usor de realizat, si, ca urmare, cea mai buna protectie va fi avansul tehnologic, ceea ce impinge la o accelerare conceptuala si la avans impotriva deprecierii produselor si tehnicilor.

SECTIUNEA 2 DEFINIREA NOTIUNII - TRANSFER DE TEHNOLOGIE

In cadrul schimburilor economice internationale, un loc important il ocupa comertul cu inteligenta umana. Elementul esential in aceasta forma de comert este transferul sau schimbul de tehnologie .
Potrivit opiniei unor autori francezi, aportul de tehnologie, de know-how, de marci, brevete etc. constituie fapta unei singure parti si sunt renumerate de cealalta parte. Asadar, ele nu sunt efectuate pe riscul fiecarei parti, iar contraprestatia lor nu este reusita proiectului comun, ci varsarea renumeratiei. Deci, partile au interese diferite, desi ele sunt convergente .
In opinia acelorasi autori francezi, in sens restrans, transferul de tehnologie este comunicarea in schimbul unei renumeratii a oricaror cunostinte tehnice inca inaccesibile publicului si nebrevetate. In sens larg, totusi, expresia desemneaza contractele complexe cuprinzand in acelasi timp o licenta de brevet si comunicarea elementului de know-how necesar exploatarii sale, elemente stiintifice si tehnice dar si eventual „savoir-faire commercial” .
In doctrina romaneasca, notiunea de „transfer de tehnologie” a fost definita de mai multi autori.
Asadar, potrivit opiniei Brandusei Stefanescu si lui Octavian Capatana, transfer de tehnologie reprezinta o operatiune internationala complexa, implicand aspecte economice, tehnico-stiintifice si tehnologia necesara dezvoltarii transferului de tehnologie. Se concretizeaza, in principal, in realizarea de proiecte de investitii si cuprinde: exportul-importul de masini, utilaje, echipament si alte bunuri de investitii, asigurarea serviciilor necesare pentru amplasarea, construirea si punerea in functiune a obiectivului de investitii; asigurarea conditiilor pentru insusirea cunostintelor tehnico-stiintifice; pregatirea corespunzatoare a fortei de munca in tara beneficiara. Principalele conditii impuse de realizarea unui transfer de tehnologie avantajos sunt: transferul unei tehnici utile si potrivite cu conditiile existente in tara primitoare; protectia proprietatii industriale; realizarea unor conditii neoneroase; absenta conditiilor politice .
O definitie complecta a transferului international de tehnologie este data de profesorul universitar doctor Mircea N. Costin. Potrivit acestuia, transferul international de tehnologie constituie expresia ce desemneaza in mod generic orice tranzactie asupra tehnologiei considerata in sens larg, vizand transmiterea de catre detinatorul de tehnologie catre beneficiar a cunostintelor cu privire la metoda, modul, experienta de producere a unui produs, crearea unei fabrici, uzine etc., impreuna cu tehnice aferenta, indiferent daca este brevetata sau nu, pe plan juridic .
Transferul international de tehnologie se infaptuieste pe cale contractuala, partile contractante fiind parteneri din tari diferite.
Obiectul transferului international de tehnologie se poate concretiza in: brevete de inventie, desene si modele tehnice, formule secrete de fabricatie si, in general, asistenta tehnica nebrevetata, care in mod curent este cunoscuta sub denumirea de know-how, enegineering, francising, hardware si software etc. .
Ca modalitati de realizare a transferului international de tehnologie pot fi mentionate: cooperarea tehnico-stiintifica si investitiile directe ale societatilor transnationale. In prezent, datorita amplorii fara precedent a revolutiei tehnico-stiintifice si a cresterii interdependentelor economice dintre statele lumii se inregistreaza o sporire deosebita a importantei transferului international de tehnologie luand nastere un veritabil flux international distinct de tehnologie in cadrul circuitului economic mondial, ceea ce a determinat formarea unei piete internationale de tehnologie. Ponderea cea mai mare in transferul international de tehnologie o detin societatile transnationale. Dar, acestea, prin contractele de transfer impun beneficiarilor, pe langa un pres ridicat de monopol si severe restrictii in domeniul comercializarii produselor fabricate cu tehnologii importate. Imprejurarea a determinat o reactie fireasca de aparare a propriilor interese din partea tarilor beneficiare ale transferului international de tehnologie (in special tari in curs de dezvoltare),care au initiat o serie de demersuri in cadrul O.N.U. pentru elaborarea unui cod al transferului international de tehnologie ca instrument de neutralizare a practicilor monopoliste, abuzive existente in acest domeniu .
In concluzie, schimbul tehnologic este un schimb de cunostinte mai mult decat de bunuri si deci nu este avantajos decat daca se finalizeaza cu o reala maiestrie industriala si cu o finalitate economica profitabila.

SECTIUNEA 3 PRECIZARI TERMINOLOGICE
TEHNICA SI TEHNOLOGIA

Expresia „transfer de tehnologie”, al carei succes fulgerator a facut-o inseparabila de problema dezvoltarii necesita unele precizari cu privire la continutul ei .
Daca criticile care s-au facut adoptarii acestei expresii, de o dubla ambiguitate, sunt logic fondate, nu mai putin ea este definitiv intrata in limbajul specialistilor si nespecialistilor de pretutindeni si trebuie acceptata cu continutul conventional pe care l-a dobandit.
Dubla ambiguitate reala, la care se refera unii autori, este determinata de folosirea improprie a ambilor termeni: tehnologie, in sens de mijloace tehnice (si nu de stiinta sau arta a mijloacelor tehnice) si transfer, in sens de dezvoltare a tehnicii locale prin mijloace variate, printre care unele nu implica nici un fel de transfer, chiar in sensul cel mai larg, si nu numai in sens juridic tehnic, de transmitere a unui drept real .
Si in doctrina franceza s-a procedat la evidentierea diferentelor existente intre tehnica si tehnologie, pe de o parte, si tehnologie si maiestrie industriala, pe de alta parte.
Se observa tot mai pregnant in ultima perioada o tendinta de a inlocui cuvantul „tehnica” prin acela de „tehnologie”, acesta avand drept explicatie influenta limbii engleze (unde exista doar al doilea cuvant).
In limba franceza, ca si in limba romana, cele doua cuvinte nu sunt sinonime. Tehnologia este mai mult decat tehnica. Le Nouveau Petit Robert (1993) o considera in special ca „studii specifice (scule, masini, procedee…)ale tehnicii”. Dar ea este indeosebi arta de a elabora si utiliza o tehnica.
Altfel spus, tehnologia implica cunoasterea mijloacelor de a crea tehnica, de a o pune in opera, de a o utiliza si de a o face sa profite tertilor. Tehnologia este o tehnica incarnata, deoarece ea este asimilata si incorporata de catre oameni. In acelasi timp, juridic ea este un bun si economic, o valoare .
Dincolo de tehnologie, in sensul precis, care trebuie sa fie relevant, se plaseaza ceea ce doctrina franceza numeste „le savoir industrielle” adica cunostinte sau eruditie industriala. Acesta cuprinde, fara indoiala, tehnica si tehnologia, si de asemenea cunostintele comerciale (prosperitatea si exploatarea pietei pentru produsele sau serviciile acoperite de tehnica) si gestiunea (finantele, personalul, publicitatea etc., ale intreprinderii care va fabrica produsul sau va distribui serviciile). „Le savoir industrie” permite nu numai intelegerea si utilizarea unor tehnici, dar in aceeasi masura punerea in opera intr-o uzina, obtinerea de profit si capacitatea de a imbunatati sau a ameliora. In fond, este o capacitate globala a intreprinderii. Atunci cand situatia se prezinta astfel, se realizeaza ceea ce in doctrina franceza a fost denumit „maitrise industrielle”, adica maiestrie industriala, cu speciala referire la conceptia, realizarea, conducerea sau intretinerea unui ansamblu industrial.
Expresia „transfer de tehnologie” este foarte mult folosita. OCDE il caracterizeaza ca fiind „procesul prin care inovatii (produse noi sau savoir-faire) realizate intr-o tara sunt transmise in alta pentru a fii utilizate acolo”. Acesta exprima o realitate veche cat lumea: capacitatea omului de a acumula cunostinte si de a le transmite semenilor printr-o invatatura.
Ar trebui sa nu se utilizeze expresia „transfer de tehnica” decat pentru operatii restranse de cesiune sau de cumparare de brevete si de marci, de concesiuni sau de luari de licente ori de cooperare tehnica sub forma activitatilor de studii, consultanta, asistenta .
Expresia „transfer de tehnologie” are o deschidere mai generala si mai complexa. Tehnologia este aplicarea curenta a cunostintelor stiintifice si tehnice la nevoile PRODUCTIEI; ea acopera ansamblul de informatii, de competente, de metode, de servicii si de utilaje necesare la punerea in opera a unei tehnici date.
Astfel, tehnologia cuprinde pe de o parte elemente materiale usor cuantificabile (echipament, brevete, licente) si pe de alta parte o suma de cunostinte si de experiente practice, know-how-ul, a carei evolutie este mai delicata si transmiterea mai dificila .
Expresia „transfer de tehnologie” nu se refera deci numai la o simpla vanzare sau comunicare a unei tehnici, ci se poate aplica de asemenea la totalitatea procesului de dezvoltare a carui maiestrie completa trebuie sa fie atinsa de catre cumparatorul tehnicii in cauza in vederea fabricarii si comercializarii produsului. Din acest punct de vedere, contractele pentru realizarea de ansambluri industriale sunt in mod normal generatoare de transferuri de tehnologie.
in doctrina franceza, Philippe Le Tourneau militeaza pentru a pune in evidenta faptul ca notiunea de transfer de tehnologie este insuficienta. El considera ca ceea ce are importanta este un transfer de aptitudini, prin urmare transferul maiestriei tehnice sau industriale, care permite primitorului sa devina autonom si sa se elibereze de stapanul sau. Veritabilul transfer de maiestrii industriale presupune punerea in opera a coordonatelor a trei conditii sine qua non si complementare:
- primo, un transfer de tehnologie;
- secundo, o formare personalizata, adaptata si permanenta;
- tertio, o asistenta tehnica.
Dupa parerea aceluiasi autor, expresia de transfer de maiestrie este inadecvat chiar prin primul cuvant, acela de transfer. Expresia este incadrata de o conotatie inegalitara, implicand un emitator si un receptor al unei eruditii, fiecare fiind fie emitator, fie receptor. Ar fi ridicol sa se creada ca se va continua in acest fel. Dar, ceea ce se poate spune, cel mai putin despre aceasta situatie inegalitara, este aceea ca ea este vazuta in sens negativ de eventualii receptori. Situatia ideala, spre care trebuie sa tinda toate eforturile, este aceea a cooperarii partenerilor spre o opera comuna: cooperarea in domeniul industrial sau partenerial. Cu toate acestea, afirma Ph. Le Tourneau, din comoditate, continuam sa folosim cuvantul transfer.
Transferurile de maiestrii industriale prezinta nenumarate avantaje. In general, ele sunt prezentate de maniera unilaterala, ca si cum singurii receptorii ar fi beneficiarii. Realitatea este alta: debitorii obligatiei de transfer urmaresc de fapt procurarea unor numeroase interese .
Motivatiile in transferul de tehnologie sunt numeroase. Chiar din 1955, M. Jean-Jacques le Tourneau a relevat mai multe din acestea. In primul rand, acela de a se lua la intrecere cu concurenta internationala, si, prin aceasta, sa distruga suficienta sau, mai simplu spus, amorteala distrugere cu incetul intreprinderile cele mai prospere: nu este alt indiciu mai fiabil al competitivitatii. Iata motivatia cea mai importanta. Ea permite intreprinderii sa cunoasca valoarea cercetarilor si tehnicilor sale, a oamenilor sai, de asemenea, prin comparare cu concurenta, in special cu elementele cele mai dinamice si cele mai avansate ale acestuia .
Un transfer de tehnologie nu are sanse de succes decat cu conditia de a fi cladit pe un contract liber negociat, benefic pentru cele doua parti si fara sa cuprinda clauze care sa avantajeze prea mult pe una dintre ele.
Loialitatea trebuie sa guverneze incheierea si executarea contractului, precum si o incredere reciproca, fondata pe un fel de fraternitate, in orice caz eliminandu-se orice fel de paralelism. Ceea ce se impune este respectul partilor pentru o strategie de cooperare si parteneriat.
Aceasta stare de spirit implica sinceritatea: o societate de engineering serioasa trebuie sa refuze proiectele hazardate (cat priveste tehnica, infrastructura, debuseele, rezultatul previzibil etc.), chiar daca pierde un contract.
Desi, se poate formula concluzia potrivit careia pentru a se atinge scopul propus, transferul de tehnologie trebuie sa aiba ca finalitate o reala maiestrie industriala, dublata de o finalitate economica profitabila.

CAPITOLUL II
FORME SI INSTRUMENTE DE REALIZARE A TRANSFERULUI
INTERNATIONAL DE TEHNOLOGIE

SECTIUNEA 1 FORME

In cazul transferului de tehnologie, se poate discuta de existenta a doua mari categorii, luandu-se drept criteriu consimtamantul detinatorului de tehnologie: a) Transferul international de tehnologie efectuata fara consimtamantul detinatorului .
In aceasta situatie, procesul de transfer de tehnologie are un caracter aleatoriu si nu vizeaza atingerea unui obiectiv comun de catre partile implicate. Detinatorul, fiind determinate sa participe din considerente de prestigiu la diverse actiuni de marketing din dorinta de a obtine el insusi informatii fara consimtamatul altor detinatorilor de tehnologii, nu poate impiedica complet difuzarea unor informatii tehnologice pe care le detine. Acest proces de difuzare a informatiilor se numeste „fenomen al externalitatilor”.
Alaturi de aceasta mai sunt si alte posibilitati de transmitere a informatiilor tehnologice si, implicit, forme de transfer international de tehnologie fara consimtamantul detinatorului. Printre acestea se numara:
1. Divulgarea voluntara sau involuntara a unor informatii tehnologice de catre personalul care lucreaza cu ele.

2. Atragerea prin oferte mai avantajoase a unor specialisti care detin un important bagaj de cunostinte tehnologice.
3. Studierea produselor pentru a cunoaste tehnologiile cu ajutorul carora au fost fabricate.
4. Transmiterea informatiilor prin intermediul publicatiilor care nu sunt supuse restrictiilor si nu sunt controlabile de catre detinatorul de tehnologie (ziare, reviste, carti si alte publicatii stiintifice).
5. Targuri si expozitii internationale, intalniri periodice ale oamenilor de stiinta in cadrul conferintelor, simpozioanelor, congreselor internationale.
6. Spionaj industrial bazat pe surse deschise si inchise, respectiv, realizat pe cai ilicite. b) Transferul international de tehnologie efectuat cu permisiunea sau din vointa detinatorului
In aceasta categorie, formele de transfer reprezinta o mare varietate si, totodata, sunt nuantate prin relatii specifice intre parteneri:
1. Transferul international gratuit, prin care detinatorul cedeaza cunostintele tehnologice cu titlu gratuit, fara sa pretinde o contraprestatie, urmarind anumite scopuri propagandistice sau de politica comerciala si economica.
2. Transferul international automat. Aceasta forma se realizeaza in cadrul fuzionarii unor firme din tari diferite sau al cumpararii unei firme impreuna cu titlurile de proprietate industriala ale acestuia de catre o alta firma dintr-o alta tara.
3. Transferul international in contrapartida. Se realizeaza intre parteneri care detin tehnologie de interes reciproc; are caracter de „troc”.
4. Transferul international prin contracte. Aceasta forma se caracterizeaza prin esenta contractului pe care se bazeaza.
Transferul de tehnologie se realizeaza si se dezvolta intr-un cadru juridic de principii si norme care apartin, in special, dreptului de proprietate industriala .
Forma dinamica a cooperarii internationale, transferul de tehnologie implica astfel transmiterea drepturilor de proprietate industriala. Transferul de tehnologie poate constitui obiectul unui contract adiacent sau al unei clauze intr-un contract complex .
Dintre realitatile juridice ale comertului mondial, indiscutabil, contractul este cea mai importanta, cea mai complexa si cea mai relevanta pentru acest domeniu.
Importanta lui se verifica prin aceea ca el reprezinta principalul instrument juridic de infaptuire a circulatiei valorilor si cunostintelor la scara planetara.
Complexitatea sa decurge din aceea ca in problematica lui se regaseste cvasitotalitatea multitudinii aspectelor juridice specifice raporturilor pentru participantii la comertul international, inerente desfasurarii acestuia. Relevanta lui se confirma prin aceea ca el formeaza institutia juridica cea mai importanta a dreptului comertului international .
In functie de natura lui juridica, contractul de transfer de tehnologie prezinta unele forme: a) Contractul de franciza b) Diferitele contracte de licenta c) Contractul de know-how d) Contractul de engineering
Sub aspectul obiectului, contractele de transfer de tehnologie pot avea o larga aplicare; ele pot cuprinde linii de fabricatie, uzine complexe, utilaje, masini, licente de brevete, know-how, engineering (sau consulting-engineering) , servicii sub diverse forme etc..

SECTIUNEA 2 CONTRACTUL DE ENGINEERING

2.1. Notiunea si natura juridica
Contractul de know-how este contractul prin care una dintre parti, numita furnizor, transmite celeilalte parti, numita beneficiar, contra unei redevente, cunostinte tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare pentru fabricarea, functionarea, intretinerea sau comercializarea unor marfuri ori pentru elaborarea si punerea in lucrare a unor tehnici sau procedee .
Cunostintele tehnice care alcatuiesc know-how -; ul pot avea ca suport obiecte, elemente tehnice sau instructiuni.
Daca partile nu stipuleaza altfel, furnizorul know-how -; ului isi pastreaza deopotriva dreptul de a transmite tertelor persoane cunostinte ce-i formeaza obiectul si dreptul de a le utiliza el insusi. Beneficiarul dintr-un contract anterior este indreptatit sa se prevaleze de conditiile mai favorabile acordate de furnizor beneficiarilor subsecventi. Clauza de exclusivitate nu poate fi opusa furnizorului know-how -; ului, daca binenteles partile nu prevad contrariul in contract. In absenta unei stipulatii exprese in sens contrar, know-how -; ul nu poate fi transmis de beneficiar. Indreptatirea beneficiarului de a utiliza cunostintele transmise de furnizor priveste orice aplicatie a acestora. Ca o aplicatie specifica principiului colaborarii partilor dintr-un contract comercial international, contractantii know-how -; ului au obligatia de a-si comunica reciproc toate aplicatiile acestuia pe care nu le-au prevazut la data incheierii contractului, dar pe care la considera posibile si intentioneaza sa le infaptuiasca.
Cu privire la natura juridica a contractului de know-how, prima precizare care se impune este inlaturarea confuziei care se face intre acest contract si contractul de licenta asupra unui brevet. Aceasta confuzie provine din faptul ca know-how -; ul este gresit considerat un drept de proprietate industriala, adica un drept exclusiv, privativ, un monopol de exploatare, caracter pe care legea il recunoaste exclusiv titularului unui brevet.
Posesorul de know-how nu are un drept de proprietate industriala, tertii putand utiliza cunostintele ce-i formeaza obiectul daca le dobandeste prin experienta proprie. In consecinta, in timp ce contractul de licenta transmite unei alte persoane dreptul de a exploata inventia brevetata, ceea ce implica obligatia pentru titularul de brevet de a nu exercita dreptul de interdictie pe care legea i-l atribuie spre a-l ocroti impotriva tertilor, contractul de know-how transmite dreptul la cunostintele furnizorilor catre beneficiar cu efectele relative(res inter alios acta). Daca prin contractul de licenta titularul brevetului isi asuma o obligatie de a nu face, posesorul contractului de know-how da nastere, dimpotriva, in persoana furnizorului, la o obligatie de a face. Contractul de know-how se deosebeste si de contractul de vanzare -; cumparare sau de locatie de lucruri, deoarece el nu poate transmite cu efecte erga omnes proprietatea sau folosinta elementelor incorporate pe care le presupune in mod necesar. El trebuie diferentiat si de contractul de antrepriza, deoarece obligatia pe care o creeaza in sarcina furnizorului de know-how nu este o obligatie de rezultat, cum este aceea a antreprenorului, ci una de mijloace .
2.2. Caracterizare
Elementele care determina continutul acestei notiuni sunt:
1. Abilitatea tehnica -; abilitatea include atat mechanical skill (abilitatea naturala a specialistului), cat si additional skill sau superior skill (dexteritatea sau abilitatea pe care specialistul a dobandit-o in procesele tehnice).
2. Experienta tehnica -; experienta dobandita de specialist -; rezultat al unei practici indelungate in domeniul tehnic respectiv.
3. Cunostintele tehnice -; se refera la cunostintele dobandite in tehnica curenta, cunostinte rezultate din asimilarea progresului tehnic, cunostinte privind administrarea intreprinderii etc..
4. Procedee si mijloace tehnice de aplicare -; se refera la o grupare de operatii tehnice dispuse intr-o ordine anumita vizand finalizarea operatiunii principale.
Ansamblul de cunostinte know-how, determinate prin cele patru elemente, nu sunt brevetate fie datorita faptului ca nu au atins un grad suficient de noutate, fie datorita lipsei de interes .
Contractul de know-how se caracterizeaza prin: a) Noutatea cunostintelor relative si subiective, a caror valoare este concretizata in rezultatele obtinute; b) Natura confidentiala a cunostintelor, in sensul ca orice persoana careia i s-a adus la cunostinta un know-how secret se angajeaza implicit sa respecte acest caracter. Incalcarea acestui angajament este calificata drept breach of confidence sau „manifestation of confrance trahie”. c) Dinamismul operatiunii d) Complexitatea elementelor componente. Aceste elemente se pot pastra in forme variate, iar operatiunea tehnica prin aplicarea know-how -; ului se dovedeste a fi un proces in continua schimbare spre dovedirea unor progrese vizibile .
Pentru a facilita intelegerea continutului contractului de know-how, in literatura de specialitate a fost evocat contractul dintre firma italiana „BOTTONIFICIO FOSSANESE” si firma franceza „ALMES” . firma italiana a concedat firmei franceze pentru 10 ani „un procedeu de fabricare nasturi” pe baza de poliester, acordandu-i asistenta tehnica necesara. Firma franceza a executat contractul cativa ani, platind redeventele convenite. La un moment dat, firma franceza a incetat plata redeventelor, sustinand ca procesul este cunoscut in ramura respectiva si ca era folosit de firmele sale concurente, fiind -; in consecinta -; lipsit de caracterul de noutate si deci, contractul de know-how este fara cauza.
Instanta sesizata cu aceasta problema a apreciat ca pretentia firmei franceze nu poate fi luata in consideratie, intrucat procedeul ce i-a fost concedat de firma italiana nu-i era cunoscut firmei franceze, care n-ar fi putut fabrica imediat produsul respectiv, „fara procedeul oferit de firma italiana”, de vreme ce a simtit nevoia sa-l cumpere de la firma italiana. In consecinta, firma franceza „a dobandit un avantaj important”, iar redeventele contractuale „trebuie platite in continuare”.
2.3.Obiectul contractului
Obiectul contractului de know-how il constituie transmiterea cunostintelor tehnice de catre furnizor si plata pretului de catre beneficiar .
Cat priveste cunostintele tehnice, trebuie precizat ca ele cuprind si abilitatea cat si experienta obtinute prin aplicarea acestor cunostinte. Multe din elementele know-how - ului au un suport material format din obiecte, elemente tehnice sau instructiuni.
Unele insa, cum sunt abilitatea tehnica, nu pot fi disociate de persoana specialistului. Totalitatea elementelor ce-l alcatuiesc pot fi brevetabile dar, din diferite motive, nu au fost brevetate sau nu sunt susceptibile de a obtine protectia juridica prin brevet. Tuturor li se asigura de catre posesor o protectie de fapt prin pastrarea secretului .
Determinarea cu precizie prin clauzele contractuale a obiectului contractului atat sub aspectul cunostintelor transmise cat si al redeventelor prezinta o insemnatate deosebita pentru executarea lor in conditii de securitate juridica si de eficienta economica, financiara si valutara, dat fiind faptul ca domeniul know-how -; ului nu poate fi stabilit aprioric, iar interesele partilor sunt diferite.
2.4. Clasificarea contractelor de know-how
Contractele de know-how se clasifica in functie de: a) Complexitatea actiunii. In functie de complexitatea actiunilor de efectuat sunt: 1. Contracte prin care se transfera o tehnologie sau un procedeu tehnic determinat, prin acte simple.
2. Contracte avand acelasi obiect, transferat prin acte complexe si succesive (care sunt stabilite in mai multe faze).
3. Contracte prin care se transfera procedee tehnice sau produse rezultate din cercetari proprii. b) Interferarea cu alte operatiuni. In functie de gradul de interferare cu alte operatiuni sunt:
1. Contracte de know-how pur, cand suntem in prezenta unui transfer care nu e conditionat de o alta operatiune.
2. Contracte de know-how - ului combinat, cand transferul e un accesoriu ori o consecinta a altor operatiuni.
3. Contractul de know-how complementar, atunci cand conditiile de transfer „necesare realizarii unor conventii distincte, se stabilesc separat” .
2.5. Incheierea contractelor
Problema juridica pe care o ridica incheierea contractului de know-how este aceea a mijlocului juridic de asigurare a pastrarii secretului divulgat de furnizor, in calitate de asigurare a pastrarii secretului divulgat de furnizor, in calitate de ofertant, potentialului beneficiar spre a-l determina sa incheie contractul.
Pentru inlaturarea riscurilor de divulgare a secretului de catre destinatarul ofertei, practica comerciala internationala a imaginat doua mijloace juridice. Un prim mijloc este acela al unui angajament unilateral din partea destinatarului ofertei, asumat anterior inceperii negocierilor pentru inchiderea contractului, prin care se obliga sa pastreze strict confidentiale informatiile primite. Nerespectarea obligatiei astfel asumate da loc unei actiuni civile pentru repararea prejudiciului cauzat furnizorului de know-how. Practica a demonstrat lipsa de eficacitate a acestui mijloc juridic .
De aceea, in practica comerciala internationala actuala, mai ales cand e vorba de operatii de transferuri de tehnologie de o deosebita insemnatate, incheierea contractelor de know-how este precedata de o conventie ad-hoc prealabila, cunoscuta sub denumirea de „contractul de optiune”, prin care o parte se obliga sa comunice unele elemente ale know-how -; ului sau, iar cealalta parte se obliga sa le trateze ca strict confidentiale, sa nu le divulge si sa nu le exploateze decat dupa incheierea contractului.
2.6. Efectele contractului
In literatura de specialitate s-a atras atentia ca principalul inconvenient in privinta efectelor contractului de know-how il constituie faptul ca nu exista un brevet si, ca urmare, daca beneficiarul a primit know-how -; ul, si deci il cunoaste „acesta nu mai poate fi retras, chiar daca beneficiarul nu ar mai vrea sa plateasca redeventele”. Mai mult, in cazul in care se transmite „un know-how secret”, iar caracterul secret dispare „fara vina beneficiarului, plata redeventelor viitoare ar parea ca ramane fara cauza (pentru partea din contract nerealizata)”. In scopul evitarii unor asemenea situatii, cedentul nu trece in contract „caracterul secret al know-how - ului”, folosind expresii de genul „avans tehnic” sau „procedeu tehnic” .

Prin contract, furnizorul sau transmitatorul trebuie sa transmita numite cunostinte tehnice. El este, totodata, obligat sa acorde beneficiarului:
- Asistenta tehnica;
- Dreptul de a utiliza marca sa de fabrica;
- Dreptul de folosinta exclusiva a procedeului tehnic respectiv sau a cunostintelor care fac obiectul transferului;
- Garantii ca prin aplicarea procedeului sau cunostintelor transferate se vor obtine rezultate scontate.
Beneficiarul sau dobanditorul este obligat:
- Sa plateasca pretul;
- Sa respecte angajamentul privind confidentialitatea;
- Sa mentina calitatea produselor obtinute.
Know-how -; ul poate fi platit in bani, in produse sau in alte cunostinte tehnice. Daca se plateste in bani, plata poate fi efectuata: printr-o suma globala, printr-o suma forfetara, prin cote-parti din valoarea productiei realizate. Daca plata know-how -; ului se face in alte cunostinte tehnice, partile pot stipula termenele si conditiile transferului acestor cunostinte in contractul respectiv sau pot conveni incheierea unui nou contract, avand acest obiect.
De asemenea, prin contract se poate conveni ca beneficiarul sa comercializeze produsele obtinute sub marca furnizorului.
Cele doua parti pot conveni sa se informeze cu privire la modificarile aduse obiectului contractului, in caz ca survin asemenea modificari. Totodata, partile pot conveni asupra altor clauze care sunt de natura sa asigure executarea in cat mai bune conditiuni a contractului.
2.7. Incetarea contractului
Contractul de know-how - ului inceteaza in urmatoarele imprejurari:
- Expirarea termenului stipulat;
- Denuntarea;
- Rezilierea .
La expirarea termenului stipulat in contract, procedeul tehnologic -; care a facut obiectul transferului -; intra in domeniul public. Ca urmare, fiecare parte are dreptul neexclusiv de a continua sa foloseasca liber si gratuit: cunostintele, informatiile si documentatiile pe care partile le-au transmis pe durata contractului.

SECTIUNEA 3. CONTRACTUL DE LICENTA

3.1. Definitie si avantaje
In acceptiunea larga a cuvantului, contractul de licenta este o intelegere scrisa intre doua parti, prin care una, numita titular, se angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate .
In concluzie, prin contractul de licenta se intelege transmiterea de catre titularul unui brevet, numit licentiator, a dreptului de folosinta al unei inventii sau inovatii unui beneficiar, numit licentiat .
Atat licentiatul cat si licentiatorul beneficiaza de mai multe avantaje prin incheierea contractului de licenta, ceea ce justifica interesul ambelor parti in a-si vedea cat mai complet si mai bine stipulate drepturile si obligatiile, inca din momentul negocierii si perfectarii contratului.
Licentiatul beneficiaza de:
1. Patrunderea cu mai multa usurinta pe pietele de desfacere, printr-o valorificare inteligenta a avantajelor pe care i le confera inventia sau inovatia respectiva in ridicarea calitatii produselor.
2. Obtinerea de participatii la beneficiile obiectivelor realizate.
3. Stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime.
4. Inlaturarea concurentei.
5. Evitarea barierelor vamale si a masurilor restrictive cu caracter netarifar.
Licentiatul se bucura de mai putine avantaje:
1. Satisfactia de a vedea produsul inteligentei sale utilizat in sensul inmagazinarii inventiei sau inovatiei sale in perfectionarea unui produs.
2. Contributia la progresul tehnic si uman.
3. Aportul la sporirea exporturilor si reducerea importurilor la produsele care prin inventiile si inovatiile respective au devenit mai competitive.
3.2. Caractere juridice.
Contractul de licenta prezinta urmatoarele caractere juridice:
- Licenta este un contract intuitu personae, intrucat se incheie in vederea calitatilor personale ale licentiatului.
- Licenta, in lipsa unei prevederi exprese, este un contract incesibil .
3.3. Obiectul contractului
Obiectul contractului il formeaza autoritatea sau acordarea dreptului ca o licenta sa fie folosita de partener.
Contractul de licenta nu implica deci un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv din brevet. Licentiatul transmite numai folosinta dreptului de exploatare, care poate fi totala sau partiala.
3.4. Formele contractului
Licenta, in functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, poate fi de doua feluri: a) Licenta exclusiva, prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a mai acorda alte licente, licentiatul avand un drept exclusiv de utilizare a inventiei.
Dupa caracterul lor, licentele exclusive prezinta mai multe forme:
- licente nelimitate sau depline (licentiatorul beneficiaza de exclusivitate pe toata durata de valabilitate a brevetului):
- licente nelimitate (dreptul de folosire a inventiei, este exclusiv, prezinta unele ingradiri). b) Licenta neexlusiva sau simpla, prin care licentiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licentiatul de a folosi inventia in conditiile convenite.
Licentele neexclusive pot fi:
- licente neexclusive depline;
- licente neexclusive limitate.
3.5. Efectele contractului
Contractul de licenta produce in sarcina partilor un numar de obligatii. In principiu, ele se concretizeaza astfel: - Licentiatorul are obligatia de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei si de a garanta existenta dreptului acordat.
Licentiatul este tinut sa foloseasca inventia in conditiile stabilite si sa plateasca pretul.
In contractul de licenta, pretul se poate plati prin folosirea mai multor modalitatii:
- o suma forfetara integrala;
- o suma globala initiala;
- un procent royally, aplicat la valoarea productiei sau a vanzarilor.
In caz de respectare a obligatiilor contractuale, in raport de gravitatea incalcarii, partea prejudiciata poate cere plata de compensatii sau anularea contractului .
3.6. Incetarea contractului
Contractul de licenta poate inceta datorita urmatoarelor cazuri:
- expirarea duratei pentru care licenta a fost acordata;
- intrate investitiei in domeniul liberei concurente, dupa perioada stabilita de lege .

3.7. Brevetul ca suport pentru transferul de tehnologie
Asigurand titularului beneficiul unor drepturi private, brevetul este un mijloc prin care tarile in curs de dezvoltare isi asigura accesul la tehnologia straina si totodata un stimulent pentru investitiile straine. Brevetul faciliteaza realizarea transferului de tehnologie pentru ambele parti, investigarea continutului ei si identificarea detinatorului .
Conditia indispensabila pentru ca brevetul sa devina un instrument eficace in dezvoltarea economica a tarii este ca tehnologia dobandita prin transfer sa fie, in ultima analiza, asimilabila de industria national, sa se poata integra acesteia.
Transferul de tehnologie se realizeaza fie prin exploatarea industriala a brevetului in tara dobanditoare, fie prin importul de produse brevetate. Este evident ca prima din aceste forme corespunde mai bine intereselor tarilor in curs de dezvoltare . In anumite conditii insa apare necesitatea de a se recurge si la importul de produse brevetate. Rolul reglementarii juridice este, in acest caz, in primul rand acela de a determina conditiile de realizare a acestor forme de transfer de tehnologie, astfel incat efectele sale sa nu fie daunatoare pentru economia nationala.
Problemele care se pun pe planul reglementarii juridice, pentru a permite brevetului sa-si indeplineasca rolul de instrument de dezvoltare economica sunt:
- asigurarea unei informari eficiente asupra tehnicilor disponibile, o documentatie de brevete adecvata;
- asigurarea pregatirii profesionale a cadrelor nationale;
- evitarea abuzului de brevet si de know-how.
3.8. Titlurile de protectie
O problema esentiala este aceea a titlurilor de protectie. Tarile in curs de dezvoltare vor avea de ales intre a mentine brevetul cu efectele sale fraditionale si a adopta un nou titlu de protectie.
Se recomanda doua solutii posibile: a) Solutia diversificarii brevetelor, pentru adoptarea drepturilor pe care le confera la nevoie tarilor in curs de dezvoltare. b) Solutia socialista a unui titlu de natura diferita, certificat de autor, in temeiul caruia dreptul exclusiv de exploatare a inventiei apartine statului.
In ceea ce priveste prima solutie, s-au analizat trie forme de brevet considerate corespunzatoare intereselor tarilor in curs de dezvoltare si propuse de OMPI:
1. Brevetul de importatiune
2. Brevetul de transfer de tehnologie
3. Brevetul de dezvoltare industriala
Brevetul de transfer de tehnologie este propus a se acorda pentru obiective brevetate in strainatate, dar in coproprietate, titularului strain al brevetului si unui national, care se ofera sa-l exploateze. Pentru eliberarea unui asemenea brevet este necesara incheierea prealabila a unui contract.
In cazul brevetului de transfer de tehnologie care reprezinta o sinteza intre brevet si contractul de licenta -; s-a preconizat o reglementare care sa puna la adapost tarile in curs de dezvoltare de abuzuri. Protectia prin acest brevet ar trebui subordonata indeplinirii conditiei de noutate relativa pe teritoriul national in care urmeaza sa fie exploatata inventia, ceea ce exclude cazul unei exploatari anterioare .
Fiind destinat sa sprijine dezvoltarea industriei, domeniul de aplicare a brevetului de transfer de tehnologie nu trebuie limitat cat priveste sfera obiectelor posibile.
Contractul de exploatare ar trebui supus spre aprobare prealabila autoritatilor guvernamentale care confera brevetul. Durata sa ar trebui sa fie fixata intre 5 si 10 ani si sa se prevada, ori de cate ori este necesar, accesul codepunatorului strain. Nerespectarea contractului de exploatare ar trebui sa fie sanctionata cu decaderea din drepturile conferite prin brevetului de transfer de tehnologie .
3.8. Informarea din descrierile tehnice ale inventiilor, factor activ in transferul de tehnologie
Deosebit de importanta in promovarea progresului tehnic, unde factorul primordial il constituie necesitatile productiei si potentialul de resurse materiale, este cunoasterea si aplicarea creatoare a celor mai importante realizari stiintifice si tehnologice pe plan mondial.
Din multimea informatiilor tehnico-stiintifice vehiculate in prezent pe plan mondial retin atentia in mod deosebit acele informatii care se refera la cele mai noi si valoroase solutii tehnice caracterizate inventii, protejate prin plan mondial si care, in ultima instanta, constituie baza progresului civilizatiei umane .
Necesitatea cunoasterii solutiilor tehnice protejate pe plan mondial in scopul stimularii activitatii de creatie stiintifica si tehnica si a transferului de tehnologie a impus organizarea, atat la scara nationala, cat si internationala, a unui sistem informational din brevetele de inventii, bazat pe literatura de brevete. Acest sistem a restrans sfera cunoasterii tehnico-stiintifice, in conditiile exploziei informationale, la acele materiale documentare care prezinta ultimul stadiu al tehnicii mondiale, respectiv la brevetele de inventii.
Trebuie mentionat insa faptul ca brevetul propriu-zis este docume4ntul oficial prin care se atesta protectia temporara a unei inventii pe teritoriul statului strain in care a fost acordat, insa documentatia care contine informatiile tehnice ale inventiei brevetate este descrierea inventiei, publicata si difuzata de organul specializat al statului respectiv. Rezulta ca pentru activitatea de informare si documentare din literatura de brevete de inventii, premisa a transferului de tehnologie, prezinta interes nu atat brevetele propriu-zise, ci descrierile tehnice ale inventiilor brevetate .
Motivul pentru care descrieri inventiilor constituie un element atat de pretentios in informarea tehnico-stiintifica este acela ca realizarile stiintifice si tehnice mondiale sunt aduse foarte rapid la cunostinta specialistilor, uneori chiar in faza de cercetare, deci mult mai repede decat revistele, manualele de specialitate sau alte mijloace de informare.
Practica a demonstrat ca informarea si documentarea din literatura de brevete, efectuata in mod organizat, conduce la :
- reducerea daunei de cercetare cu pana la 60%;
- reducerea costurilor cercetarilor pana la 40%;
- accelerarea procesului de asimilare a produselor si tehnologiilor moderne dupa modele de referinta straine.
Din cele prezentate rezulta ca activitatea de informare si documentare din literatura de brevete poate indepartata si subordonata urmatoarelor obiective principale:
- cercetari propriu-zise pentru definirea obiectului acesteia si nivelului de la care se porneste pentru stimularea si garantarea unor rezultate superioare, la o tema data;
- cercetari pentru stabilirea nivelului stiintei si tehnici, a unor solutii proprii in raport cu nivelul atins pe plan mondial, in scopul brevetarii unor creatii stiintifice si tehnice proprii;
- asimilarea de noi produse si introducerii de tehnologii perfectionate, pe baza celor mai noi solutii existente pe plan mondial;
- determinarea nivelului tehnic si a tendintelor de dezvoltare a unor domenii ale tehnicii, in vederea prognozarii dezvoltarii lor pe termen mediu.
Experienta a demonstrat ca informarea si documentarea din brevete este necesara inca din faza de elaborare a unor criterii rationale pentru selectarea si planificarea temelor de cercetare stiintifica. Aceasta faza, denumita faza de informare de orientare, are menirea de a completa cunostintele de specialitate ale cercetatorului, in vederea rezolvarii problemei la care acesta lucreaza.

Informarea de orientare din brevetele de inventii este deosebit de utila, pentru ca de multe ori creatia tehnica, ideile noi, izvorasc tocmai din asociatiile de idei ivite mai mult sau mai putin intamplator in timpul informarii documentare in general si in special din literatura de brevete de inventii.
Pentru asigurarea nevoilor economice nationale de informare si documentare tehnico-stiintifica din brevetele de inventii romanesti si straine, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, ca unic detinator al acestei Colectii, a organizat activitati si servicii specifice care sunt puse la indemana tuturor unitatilor de cercetare si inginerie tehnologica, de proiectare si invatamant.
In concluzie, fara cunoasterea celor mai noi solutii aparute pe plan mondial, procesul de creatie stiintifica si tehnica nu poate fi conceput. De altfel, lipsa de cunoastere reprezinta bariera cea mai grea de trecut in procesul de introducere a procesului tehnic. In aceste conditii, organizarea informarii si documentarii din literatura de brevete de inventii a devenit absolut necesara, deoarece studiul acestei categorii de literatura ofera posibilitatea de a se cunoaste ultimele creatii stiintifice si tehnice, realizate pe plan mondial.
Din cele aratate mai inainte rezulta ca brevetele de inventie constituie atat un element juridic cat si un element de fundamentare a transferului de tehnologie, de cunostinte tehnologice.

SECTIUNEA 4 CONTRACTUL DE ENGINEERING

4.1.Contractul de engineering
Prin engineering se intelege o activitatea complexa cuprinzand operatiile cele mai diverse, de la prestatiile de servicii de ordin intelectual -; transmiterea de idei, conceptii, planuri, schite etc., executari de lucrari, cuprinzand realizari de instalatii si punerea lor in functiune -; pana la furnizari de materiale necesare executarii acestor lucrari de constructii, montaje etc.
Vazuta din perspectiva doctrinara franceza originea cuvantului si definitia ingineriei (engineering), se prezinta astfel: - ingineria ca atare, este neologismul oficial pentru care s-a optat in 1973, derivat din inginer, pentru a traduce cuvantul american engineering.
Tarile francofone l-au adoptat in folosinta, de o natura generala. Pe viitor, el va inlocui expresia traditionala, arta constructiilor civile. Este vorba, dupa aceeasi sursa, de o „activitate specifica de definire, conceptie si studiu de proiect ale unei lucrari sau de actiune de coordonare, asistenta si control pentru realizarea si gestiunea acesteia”. Vocabularul juridic, propune o definitie mai bogata cum ar fi: „Contract complex asociind, antrepriza, licenta de brevet si comunicarea de savoir-faire, prin care un antreprenor se angajeaza fata de un beneficiar sa conceapa, sa instaleze si sa puna in functiune o unitate de fabricatie”.
Engineering -; activitate intelectuala. Continuand cercetarea naturii activitatii de engineering, dincolo de o simpla definitie lapidara s-ar parea ca este vorba, la baza, de o activitate intelectuala, fundamentata pe cunoastere, experienta, effort intelectual, inteligenta si imaginatie. Este un demers rational, motivat de un scop precis si organizat de maniera sistematica.
Engineering -; activitate rentabila. Engineering este cert o activitate intelectuala, dar ea nu este deloc depersonificata. Chiar din potriva, ea este o puternica parghie de optimizare a investitiilor. “Gandirea economiseste actiunea” (J. Fourastie). Aceasta apare ca o evidenta pentru elaborarea sau alegerea proceselor tehnice, realizand si gestionarea lor.
Engineering -; activitate ce contribuie la progresul tehnic. Dezvoltarile precedente lasa sa se ghiceasca rolul activitatii de engineering in progresul tehnic. O intreprindere care se consacra in exclusivitate activitatii sale de productie nu este in stare sa cunoasca progresele tehnice survenite in alte domenii, si care ar putea fi transpuse in domeniul sau cu pretul unei adaptari.
La cererea sa o societate de engineering in calitate de “pazitor tehnologic” dupa expresia profesionistilor, il poate aviza de noutatile utilizabile si sa-si asume, daca este cazul, transformarile necesare. Dealtfel, exista “curtieri de informatii” a caror functie este de a pune in relatie titularul unui know-how (savoir-faire) sau al unui brevet si o intreprindere doritoare de astfel de cunostinte tehnice.
Pe de alta parte, se intampla frecvent ca, pe langa studiul unui proiect care i-a fost prezentat, societatea de engineering sa fie chemata sa amelioreze un procedeu, sau chiar sa inventeza unul nou, pentru care ea insasi a facut studii ad hoc, sau pe care le-a incredintat unui intervenient exterior specializat. Astfel spus, engineering-ul participa riguros la inovatia pe care ea o propaga si o provoaca.
Engineering -; activitate autonoma. La origine, engineering-ul era practicata la locul de munca, de ingineri de productie, fie pentru dezvoltarea interna, fie ca intreprinderea lor accepta un contract de acest fel fata de un tert. Apoi aceasta functie de conceptie si realizare a fost incredintata unui serviciu specializat, in general subordonat direct conducerii societatii. Dar, progresiv, de-a lungul anilor, intreprinderile cautau si cauta mai mult ca oricand sa se concentreze (sa se reorienteze, se spune adesea) asupra muncii lor principale de productie. Ca urmare functia de engineering a revenit (de drept) unie filiale autonome si specializate. Urmand aceasta evolutie numeroase societati de engineering au fost create in intregime, ex nihilo oarecum, adica fara a emana dintr-o intreprindere anterioara.

4.2. Natura juridica: a) In principiu, contract de antrepriza (comerciala, industriala). Articolele 1779,3°, 1792-1,1°, ale Codului Civil Francez asimileaza “antreprenorilor”, „tehnicienii”.
Acest cuvant, posibil neutru, convine perfect inginerilor care lucreaza in societati de engineering, chiar si acelor societati. In consecinta, este bine sa se spuna in principiu, de o maniera generala ca societatiile de engineering sunt legate printr-un contract de antrepriza de clientii lor. b) Prin exceptie contract sui generis. Cu toate acestea, calificarea de antrepriza pare inadecvata atunci cand contractul de engineering poarta asupra unui proiect de oarecare amploare, comportand lucrari foarte diversificate si care depasesc cu mult activitatile intelectuale, prelungindu-se prin constructii, montaj, punere in functiune, furnizarea de procedee si echipamente; este vorba in special de varianta contractelor „la cheie”. Pare impropriu a reuni acest ansamblu de obligatii disperate sub denumirea clasica de antrepriza, cat ar fi ea de confortabila sau primitoare.
De asemenea probabil ca este preferabil, sa se retina, in aceste ipoteze, calificarea „passe-partout” de contract sui generis c) Contractul intuitu personae sau intuitu firmae. Contractul de engineering prezinta caracteristica de a fi eminamente personal.
Prestatorul acestei activitati este un om de arta, un tehnician avertizat, ales in functie de propriile sale calitati, de experianta si reputatia sa. Ca si cum ai spune ca este incheat intuitu personae. Dar persoana luata in considerare nu este obligatoriu o persoana fizica ; poate fi vorba de o persoana juridica: ceea ce a fost denumit intuitu firmae.
Un aspect important merita sa fie relevat: in unele situatii atata timp cat un client a contractat cu o intreprindere sau o societate, ceea ce pe el il intereseaza sau ii este necesar, este executarea prestatiei convenite, normal posibil de catre unitatea economica constituita de intreprindere; in schimb, persoana sau persoanele care vor lucra ii sunt indiferente la fel si identitatea proprietarilor intreprinderii.
Deci contractul de engineering este un contract consensual, intuitu personae, comutativ si cu titlu oneros. In mod obisnuit contractul de engineering se incheie in forma scrisa, forma ceruta ad probationem.
Activitatea de engineering implica, in principiu mai multe contracte care sunt unite prin aceeasi finalitate. Datorita diversitatii obligatiilor, contractul de engineering este o operatie complexa. In literatura de specialitate, contractul de engineering este calificat ca un contract nenumit. Contractul de engineering se individualizeaza prin interferenta prestatiilor, avand un contract diferit in functie de vointa partilor sau prin juxtapunerea unor contracte numite supuse dreptului comun .
Raporturile juridico-economice care iau nastere intre unitatea beneficiara si organizatia de engineering se concretizeaza in incheierea unui contract comercial care contine o serie de elemente:
­ Denumirea partilor cu indicarea sediilor si a calitatii;
­ Obiectul contractului sub forma unei descrieri succinte dar precise a proiectului si a serviciilor ce vor fi prestate de firma de engineering;
­ Data inceperii lucrarii si data aproximativa a incheierii lor;
­ Dreptul firmei de engineering de a refolosi planurile, ideile, desenele si schitele;
­ Remunerarea firmei de engineering pentru activitatea desfasurata.
4.3. -; Formele contractului
Activitatea de engineering se realizeaza prin mai multe tipuri de contracte. In practica internationala se folosesc urmatoarele: contractele „la cheie”, contractele separate si contractele combinate . a) Contractul „la cheie”, este cel in virtutea caruia furnizorul livreaza clientului intreaga instalatie contractata in stare de functionare, fara ca, la randul sau, clientul sa fi contribuit cu ceva, deci fara nici o alta obligatie din partea acestuia decat aceea de a plati pretul. Un atare contract, unitar prin obiectul si scopul sau, cuprinde mai multe contracte, cum ar fi:
- un contract de vanzare-cumparare (la export sau la import) avand ca obiect intreaga instalatie complexa;
- un contract de licenta asupra unor brevete sau pentru transmiterea know-how - ului, care ar avea ca obiect dreptul de a folosi know-how - ul acestuia;
- un contract de locatii de servicii, avand ca obiect asistenta tehnica acordata de vanzator;
- un contract de imprumut pentru creditul acordat de catre vanzator.
Desi practica internationala cunoaste asemenea contracte, in fapt ele sunt rare din mai multe considerente. Obiectivul industrial care se preda de catre furnizor se realizeaza, de obicei, in tara clientului. Drept urmare, in contract se poate stipula ca forta de munca si utilaje sa fie locala. Tot clientul poate solicita si instruirea personalului local care va exploata obiectivul industrial. Din aceste considerente, in practica, furnizarea prezinta forme deosebite, contractul fiind „aproape la cheie” . b) Contractele separate se incheie pentru fiecare operatiune in parte. Ele sunt diferite dupa cum clientul poseda sau nu tehnologia. In situatia in care beneficiarul detine tehnologia el incheie un contracte cu furnizorul de utilaje si cu antreprenorul ce executa lucrarile civile. Prin incheierea unor contracte separate, clientul plateste un pret mai mic pentru realizarea obiectivului, iar furnizorul si antreprenorul au o raspundere limitata.
Daca beneficiarul nu detine tehnologia, el incheie un contract cu un furnizor. In functie de garantiile cerute, furnizorul tehnologiei poate solicita contractul asupra echipamentului, precum si asupra instalatiei. In acest caz, pretul obiectivului industrial va fi mai mare. c) Contractele combinate implica un furnizor general care raspunde de realizarea obiectivului industrial, cu exceptia constructiilor civile, care se efectueaza de catre client. Datorita atributiilor furnizorului general, clientul nu mai are controlul pretului .
4.4. -; Obiectul contractului
Obiectul contractului de engineering il formeaza operatiunile prestate de la simple consultatii pana la realizarea unor proiecte sau obiective. De aceea este necesara stabilirea cu exactitate a serviciilor ce urmeaza a fi prestate de catre societatea de engineering.
Contractul trebuie sa unifice programul de realizare a actiunii sub conducerea firmei de engineering si sa permita luarea de masuri menite sa conduca la finalizarea acesteia, conform proiectului, luand in considerare cerintele de viitor ale clintului.
Pentru ca un obiectiv sau o actiune sa prezinte interes practic pentru client, trebuie sa fie realizabile din punct de vedere fizic si convenabile sub aspect economic.
Prestatiile de engineering necesare pentru executarea unui obiectiv industrial cuprind urmatoarele operatiuni: cercetari si studii preliminare; elaborarea planurilor; asigurarea materialelor prime si utilitatilor; realizarea constructiilor civile; furnizarea de echipamente, utilaje, materiale sau piese de schimb; livrarea documentatiei tehnice; asigurarea asistentei tehnice. Ele se realizeaza sub forma unor exporturi sau importuri complexe.
Sfera larga a activitatilor impune stabilirea riguroasa a obiectului contractului. Domeniul sau de cuprindere trebuie determinat printr-o descriere succinta si exacta.
In general, fara ca distinctia sa fie neta, contractul de engineering, cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul de commercial -; engineering, mai ales cand este vorba de un contract „la cheie” cuprinde obligatii de rezultat. Distinctia intre obligatiile generale de cele doua feluri de contracte se traduce in mod diferit pe planul raspunderii civile. Dealtfel, chiar in cadrul fiecareia dintre aceste doua feluri de engineering exista obligatii de mijloace si obligatii de rezultat cu consecintele corespunzatoare .
4.5