Prezentare generala
Orice asezare, indiferent unde s-ar afla, se distinge intr-un fel sau altul
prin originalitate, fiecare avand un trecut propriu. n6u2uo
Amintirile trecutului capata personalitate din punct de vedere cultural si istoric
prin intermediul caselor memoriale sau al muzeelor. In aceste lacasuri sunt
pastrate mereu vii in ochii si constiinta oamenilor evenimente semnificative
din viata si activitatea unor personalitati care au influentat cursul istoriei.
Indiferent de specificul unui muzeu, acesta promoveaza insesi ideile de cultura
si civilizatie.
Capitala Romaniei are un intreg ansamblu muzeistic, de renume atat in tara,
cat si in strainatate. Un loc aparte il ocupa Muzeul Cailor Ferate. Aici gasim
o particica din inima si sufletul oricarui ceferist.
De aceea, pentru a intelege mai profund unele aspecte legate de activitatea
Muzeului CFR vom face o succinta trecere in revista a istoriei si exponatelor
sale.
In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru
care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive
si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si
momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la
casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au
circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret-;Giurgiu.
Ca o solutie de moment s-a recurs la gararea pe liniile din parcul Stadionului
Giulesti a intregului material rulant salvat. Practic, aici s-a format nucleul
Muzeului Ceferistilor, care s-a inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii
a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret-;Giurgiu, in cadrul
serbarilor "Ceferiadei". Toate celelelalte exponate au fost etalate
in conditii improvizate, intr-o sala de 45 m lungime din cadrul arenelor aceluiasi
stadion.
In primavara anului 1953 a fost amenajat -; in actuala cladire din Calea
Grivitei 193 B -; Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a
avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret-;Giurgiu,
in anul 1969.
Colectiile au fost completate si imbogatite treptat, de-a lungul timpului, cu
documente originale, cu machete migalos executate, fotografii de epoca, uniforme,
ceasuri si multe altele.
Din ordinul conducerii Ministerului Transporturilor s-au fisat si inregistrat
in actele contabilitatii Centrului de Perfectionare o multime de exponate originale
reprezentand vagoane, pluguri si locomotive cu aburi. Acestea sunt in custodia
Muzeului CFR si sunt pastrate in incinta unor depouri din tara. De exemplu,
locomotivele cu aburi de la Muzeul de Locomotive de la Depoul Sibiu, in majoritate
covarsitoare, sunt proprietatea Muzeului CFR din Bucuresti.
In prezent se fac eforturi pentru a reexpune in curtea muzeului locomotiva cu
aburi de cale ingusta 763.106, care actualmente este depozitata in conditii
precare.
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:
• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;
• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;
• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.
Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac
parte, de asemenea, din patrimoniul national:
• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;
• masa de cabinet, cu placa de marmura, ce a apartinut inginerului Anghel
Saligny;
• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;
• injectorul de pacura Theodor Dragu;
• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile
Ferate Elvetiene.
Practic, in muzeu se afla materializata o adevarata istorie fragmentara a cailor
ferate, pe care oricand este bine sa o rememoram.
In salile muzeului exponatele sunt prezentate publicului larg in mai multe moduri.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic,
printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific.
Tot aici este o enorma diorama care infatiseaza, prin exponatele sale, evolutia
vagoanelor si a locomotivelor de-a lungul timpului. In mijlocul acesteia incanta
privirea o superba garnitura a unui tren de epoca, alcatuita dintr-o locomotiva
cu abur 231, plus doua vagoane de marfa, unul acoperit si altul descoperit.
Garnitura are o lungime de 9 m, locomotiva fiind de 5 m, cu tot cu tender.
Descoperim, apoi, placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu
abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele.
Macheta functionala, demonstrativa, pe care circula minitrenulete intr-un decor
interesant, este un punct de mare atractie pentru copii.
In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc
pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a
impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica.
De asemenea, avem expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte
de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale
a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul
national.
Sala din mijloc mai gazduieste o bicicleta mecanica (drezina) care circula pe
calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.
Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste
felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar
care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren.
In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui
muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:
• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara
argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu
vechea harta a tarii), donat de familia sa -; patrimoniu national;
• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea
mesajului, cu un design unic -; clape de pian);
• firmanul sultanului Abdul Medjid (1857) -; de concesionare a liniei
de cale ferata Cernavoda-;Constanta;
• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;
• teleimprimator Siemens cu taste metalice;
• sabie -; tinuta de gala -; CFR;
• medalii de o valoare deosebita;
• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;
• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici -; o mare inovatie care facilita
functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei
ani;
• piese originale de la vechile locomotive cu abur.
Toate aceste exponate sunt adevarate marturii ale perioadei de inceput a cailor
ferate. Fiecare are o semnificatie anume, distingandu-se prin mesajul istoric
pe care il reprezinta.
Muzeul CFR ocupa un loc aparte in peisajul cultural al Capitalei. Aici fiecare
lucrator al Cailor Ferate se regaseste sufleteste, rememorand cu piosenie trecutul
si munca inaintasilor.
Fiecare dintre noi, vizitand un muzeu, poate deveni, dupa cum scria marele Octavian
Goga, un "drumet statornic al lumii vesnic neschimbate".
Muzeul CFR isi asteapta cu drag oaspetii.