Omenirea a avut mai multe varste, carora li s-a dat numele diferitelor
metale. De obicei se numara patru varste. k7h14hk
Cea dintai a fost varsta de aur. Omul pazea, in aceasta varsta
-; ne spune poetul Ovidiu - dreptatea si buna credinta, fara sa aiba trebuinta
de legi si de judecatori. Nu se stia pe atunci nici de pedeapsa, nici de frica
de pedeapsa. Legile nu erau scrise, ca astazi, pe table de arama, iar oamenii
nu tremurau in fata judecatorilor. Oamenii traiau in pace fara sa
aiba, trebuinta de acestia. Toporul inca nu taiase bradul din munti spre
a-l trimite pe campia lucie a marii sa cutreiere astfel, sub forma de
corabie, o lume straina. Oamenii nu-si cunosteau decat tara lor; nu erau
pe vremea aceea, cetati imprejmuite cu santuri. Nu auzeai nici trambiti,
nici trompete de razboi. Nu vedeai nici coifuri nici sabii, iar popoarele traiau
fara ostiri, in liniste si pace. Chiar pamantul, neatins nici de
grebla, nici de plug, dadea de buna voie toate roadele. Multumiti de hrana ce
o producea de la sine pamantul, oamenii culegeau poame, si coarne si fragi
de munte, si mure de pe maracini spinosi si ghinda ce cadea din copacul consacrat
lui Iupiter. Era o primavara vesnica si adierea cea dulce a zefirului mangaia
lin florile nascute, fara sa fi fost semanate. Pamantul, ca sa rodeasca,
n-avea nevoie de munca agricultorului si campiile, fara sa fi fost lasate
ogor, incarunteau de spice bogate. Curgeau fluvii de lapte, fluvii de
nectar iar mierea cea balaie picura din tulpina stejarului verde.
Dupa ce Saturn a fost aruncat in negrul Tartar, lumea a trecut sub domnia
lui Iupiter. Atunci incepe varsta de argint, mai rea decat
varsta de aur, dar mai buna decat cea de arama. Iupiter a mai scurtat
din primavara cea lunga si a impartit anul in patru anotimpuri:in
iarna, in vara, in toamna cea schimbatoare si in primavara
cea scurta.
Pentru intaia data s-a aprins vazduhul de o caldura inabusitoare,
pentru intaia data, atunci, apa inghetata de vanturi
s-a prefacut in sloiuri. Atunci pentru intaia data si-au cautat
oamenii un adapost, si acest adapost au fost pesterile, crangurile stufoase
sau bordeiele de nuiele impletite.
Atunci pentru intaia oara s-au aruncat seminte in brazde lungi
si atunci pentru prima oara au gemut boii sub povara jugului.
Dupa aceste doua varste, urma varsta de arama. Rasa de oameni de
atunci era salbatica, era gata de lupte crancene, dar inca nu era
nelegiuita.
Varsta din urma a fost varsta de fier. Toate faradelegile detera
navala in acest veac plin de ticalosii. Atunci fugira din lume si rusinea
si adevarul si buna credinta; locul lor il luara inselaciunea si
viclenia si tradarea si sila si pacatoasa lacomie de avere. Atunci incepu
negotul: corabierul intinse panzele in voia vanturilor,
pe care pana acum inca nu le cunsocuse.Catargele, care statusera
multa vreme infipte in varful muntilor se coborara acum
de vale sa infrunte valuri necunoscute. Plugarul prevazator isi
masura si isi hotarnici acum mosia sa, care mai inainte fusese comuna,
a tuturora, intocmai ca lumina si aerul. Si n-a fost de ajuns ca pamantul
manos dadea recolta si hrana trebuincioasa dar oamenii, in lacomia lor,
au patruns pana si in maruntaiele pamantului si au scos comorile
ce se tineau ascunse in apropierea umbrelor Styxului, comori care sunt
tot atatea imboldiri spre nenorociri.
Iesi atunci la iveala fierul ucigator si aurul mai vinovat decat fierul;
a iesit la iveala razboiul care se lupta cu ajutorul amandurora , si al
fierului si al aurului, razboi care face sa rasune in mana sa sangeroasa
armele zanganitoare.
Oamenii traiesc acum din jafuri, oaspetele se teme acum de gazda sa, socrul
se teme de ginere, unirea este rara chiar intre frati. Barbatul pune la
cale moartea sotiei sale, sotia pe cea a barbatului. Grozavele mame vitrege
amesteca otravuri ucigase. Fiul este mahnit ca tatal sau traieste prea mult.
Respectul de cei mari zace doborat la pamant iar fecioara Astrea,
justitia, paraseste si ea, cea din urma dintre zei, pamantul stopit de
sange.