j7l23lo
Emmanuel Lasker, cel mai longeviv campion mondial de sah, isi explica performanta prin faptul ca in partidele lui nu a urmarit neaparat cea mai buna mutare in logica jocului, ci a preferat­o pe cea mai neplacuta pentru partener. Prin aceasta subtilitate tactica, de esenta psiho¬logica, el isi obosea adversarul, strivindu­i moralul si obligindu­l sa greseasca. Apoi il executa fara mila.
In comunism, propagandistul de serviciu bate cimpii fara sfirsit, inexpresiv, cenusiu si fara noima, cu scopul precis de a­si slei de puteri „partenerul”, ducindu­l la exasperare si lehamite. Dupa ce acest prim obiectiv a fost atins, el trage concluzia dorita, care nu are nici cea mai vaga legatura cauzala cu discursul pregatitor. Daca o data, de doua ori, aceasta strategie se mai intimpla sa esueze, initiatorul ei nu cedeaza, ci ia totul de la capat, fara nici o jena stilistica si fara nici un scrupul etic. Ascultatorul (de nevoie !) obosit, umilit si plictisit de atita vorbarie capituleaza in cele din urma, acceptind resemnat concluziile impuse. Sau prefacindu­se ca le accepta, ceea ce e, moralmente, si mai rau. Victoria obtinuta nu este, asadar, rezultatul unui demers rational, ci e consecinta terorii psihice exercitate cu premeditare. Macinarea continua a nervilor acustici se arata a fi, in retorica propagandei, mai „persuasiva” decit logica argumentatiei, tot asa cum, la sah sau in alte sporturi, iritarea adversarului poate fi mai eficienta pentru rezul¬tatul final decit abilitatea efectiva din cursul jocului.
Refuzul comunicarii adevarate, prin recurgerea la vorbaria goala, este o forma perfida de manipulare a constiintelor. Surogatul de persuasiune nu este o desco¬perire a ideologiei rosii, cu toate ca in cadrul acesteia ea s­a putut dezvolta in voie, atingind perfectiunea. In chiar parlamentele unor tari democratice, pentru a obstructiona votarea unei legi, parlamentarii ostili legii respective vorbeau neintrerupt, fara sa spuna nimic, ore in sir, prevalindu­se de un drept constitutional. Si adeseori reuseau.

Obiectivul sufocarii prin tumescenta verbala e o reali¬tate. Concret, acesta se realizeaza printr­o sumedenie de mijloace, intre care hipertrofierea frazei joaca un rol esential. Cercetari serioase au aratat ca o fraza care numara mai mult de 40 de cuvinte oboseste cititorul. Michel Voirol (fost profesor la cea mai importanta scoala de jurnalistica din Franta si autor de manuale pentru ziaristi) recomanda viitorilor profesionisti sa nu construiasca niciodata fraze mai lungi de 40 de cuvinte daca nu vor sa­si piarda cititorii si sa falimenteze ziarul la care lucreaza. Rasfoind presa straina, dar si cea romaneasca (de buna calitate) de dupa 1989, este destul de greu sa gasesti fraze care sa depaseasca aceasta limita conventionala. Dimpotriva, rasfoind colectia ziarelor dinainte de 1989, exceptia de azi e aproape regula de ieri, cind verbozitatea nu era o meteahna stilistica, ci un atu al propagandei.
Spatiul tipografic limitat nu-mi permite sa dau citate ilustrative. Dar, chiar daca as dispune de spatiu suficient, un asemenea inventar ar plictisi, la rindu-i, si as cadea sigur in capcana verbozitatii Scinteii de altadata, ceea ce, prin contaminare, ar descalifica iremediabil comen-tariul. Am mai vorbit despre formidabila capacitate de regenerare a limbii de lemn. Matritele sale se innoiesc mereu tot asa cum in natura apar forme noi de bacili rezistenti la antibiotice. „Sistemul imunitar” al acestui limbaj se dovedeste a fi, ca la toti parazitii, foarte puternic, disuadind critica si, implicit, tentativele de stirpire a flagelului.