b1s5sf
Unui roman, observator atent al societatilor occiden¬tale, nu­i poate scapa amanuntul ca, acolo, in orice activitate umana se manifesta o tendinta irepresibila spre limpezire, spre claritate, spre explicit si spre univoc. Obisnuit cu aproximatiile de acasa, aceasta tendinta i se poate parea exagerata, absurda, detestabila ori chiar inumana. Uneori asa si este. Atit numai ca din aceasta atitudine fata de viata, fata de semeni si fata de institutii se naste bunul mers al lucrurilor, progresul si prospe-ritatea. Absenta ambiguitatilor e lipsita de farmec in planul expresiv, dar e eficace si profitabila in planul pragmatic. Aleg un exemplu banal, un amanunt, la urma urmei, din viata cotidiana. O convorbire telefonica incepe intotdeauna stereotip. Asadar, fara sarm. Primul lucru pe care­l rosteste cel apelat, cind ridica receptorul, este sa­si decline identitatea. In momentul imediat urmator, cel ce cheama procedeaza identic, dupa care convorbirea isi urmeaza cursul normal. Urmariti, daca nu ma credeti, filmele americane, pentru ca in toate se vorbeste la telefon. Sa ne amintim de lungul si cam inodorul serial de televiziune Dallas. La aparat, celebrul J. R. rostea intotdeauna sec : „J. R. Ewing speaking”. E drept ca expresia verbala devine, astfel, aproape brutala, dar ea raspunde unor imperative sociale si economice nete. In America nimeni nu are timp de pierdut (time is money), iar asa se evita orice neintelegere si orice conversatie inutila ; intr­un cuvint, toate lucrurile sint, inca de la inceput, clare pentru toata lumea, iar contactul interuman e rapid si lipsit de echivoc.
Nu­i prea greu, intorcindu­ne in ograda proprie, sa constatam ca lucrurile stau, aici, exact pe dos. Nu e pentru nimeni un secret ca la noi functioneaza o tendinta contrara spre neclaritate, spre implicit si aproximatie : de la convorbirile telefonice, pina la oscilatiile ortografiei, de la ilizibilitatea chitantelor si a retetelor medicale, pina la discursul politic si textul juridic. Ratiunea ultima a acestei stari de fapt este de esenta cinica : numai la adapostul ambiguitatilor sint posibile abuzurile cotidiene din viata publica. Si cind spun asta, ma refer la toate aspectele : juridic, cultural, social si, mai cu seama, poli¬tic. Un limbaj pe dos induce o lume pe dos, tot asa cum o lume anormala induce un limbaj anormal. Nimic nu e mai profitabil pentru propaganda mincinoasa si discursul demagogic decit ambiguitatea limbajului ; tocmai de aceea ea e cultivata asiduu de profitorii de profesie. Ca sa nu stim cine a tras in demonstrantii din decembrie 1989-;ianuarie 1990, au fost inventati teroristii, un termen vag, care nu spune nimic clar, caci oricine — fie el militar in termen ori ofiter, fie el securist ori medic, roman sau maghiar — putea fi numit terorist ; pentru ca deruta sa fie maxima, unii vorbesc de revolutie, altii de lovitura de stat, cei mai multi de… evenimentele din decembrie (persoane posesoare de… umor cam negru, precum academicienii de la Catavencu, concentreaza expresia si scriu lovilutie) ; nu intelegem, chiar citind textul Constitutiei, daca statul ocroteste sau garanteaza proprietatea ; ce sa mai zicem atunci de Curtea Consti¬tutionala care, beneficiind de texte in doi peri, a putut jongla, in campania electorala, dupa pofta cea poftit, cu aritmetica mandatelor prezidentiale ? (Tot astfel azi, daca ar fi cazul, Curtea s­ar putea pronunta dupa voie in chestiunea imunitatii parlamentare, caci „lubricitatea” sensurilor face ca decizia finala sa atirne mai mult de componenta „juriului” decit de litera textului juridic.) Astfel, pe nesimtite, celebrul dicton roman : divide et impera, prin aplicarea caruia populatia imperiului era tinuta sub control — desi n­a fost complet uitat — s­a metamorfozat in mai subtilul : minte si profita !

Intr­o lume a dezordinii generalizate si a haosului profitabil, eliminarea ambiguitatilor de limbaj ar fi intiiul pas spre moralitate si unul decisiv spre normalitate.