Gaius Iulius Caesar s-a nascut la 13 iulie in anul 103 i.e.n si a murit la 15 martie 44 i.e.n. In acesti cincizeci si sase de ani a strabatut o existenta fascinanta,presarata de numeroase dificultati, pe care a stiut sa le inlature cu iscusinta,ca sa atinga culmile puterii si ale gloriei,pana ce adversarii lui au izbutit sa il doboare si sa curme o viata teribila in atatea privinte. h9b13be
Tanarul Caesar a fost elevul gramaticianului M.Antonius Gnipho.Acest profesor l-a invatat sa foloseasca o limba pura,latina din Latium si sa evite orice provincialism,precum si formatiile lexicale noi,calchiate dupa greaca.
In jurul anului 75, Caesar a scris o tragedie intitulata Oedipus,probabil in greaca,asa cum era si Elogiul lui Hercule (care nu se stie daca a fost scris de el sau nu), precum si o culegere de “cuvinte celebre” a carei redactare a continuat-o pana in ultimii ani ai vietii.
Caesar se interesa de problemele de limba,poate sub influenta profesorului sau,dar fara indoiala,si pentru ca niciodata nu a incercat sa creada ca una dintre valorile cele mai sigura ale spiritului roman este crearea unui roman capabil sa exprime,cu precizie,claritate si eleganta,ideile aparute de-a lungul vremii. Intuim la el dorinta de a reduce uzajul lingvistic la cateva principii inteligibile, mai mult sau mai putin rationale.
In acest spirit,compune,in anul 54, pe cand traversa Alpii pentru a reveni in Gallia,doua carti De analogia dedicate lui Cicero.
Caesar folosea drept regula uzajul vorbirii nu numai in ceea ce priveste sintaxa,ci si in primul rand pentru alegerea cuvintelor,refuzand termenii inuzitati sau arhaici.
Caesar a gasit ragazul sa compuna un poem despre calatoria sa in Hispania (Ister) ,in anul 45 ,si doua carti de proza,intitulate Anti-Cato ,dictate pe campul de lupta de la Munda,cu scopul de a lichida mitul lui Cato din Utica,mit ce tocmai de tesea,in special datorita lui Cicero.
Consul in anul 59 face sa-i revina guvernarea provinciilor Gallia Cisalpina si Gallia Transalpina (Narborensis). Intervenind in aceasta calitate,pentru a impiedica traversarea in masa a helvetilor prin ultima provincie,Caesar s-a implicat profund in viata lumii celtice si din 58 pana in 52, a asigurat stapanirea romana asupra intregii Galii.Cand in 51 si-a dat seama ca Senatul nu mai avea de gand sa-i prelungeasca comandamentul,s-a pregatit sa reziste cu armele. In ianuarie 49 a trecut Rubiconul.Acesta a fost inceputul razboiului civil intre el si armata senatoriala aflata sub ordinele lui Pompeius.
Invingator la Pharsalus, in Tesalia a trebuit dupa aceea sa pacifice Orientul, apoi sa lupte in Africa,unde sa regrupasera partizanii lui Pompeius. I-a zdrobit la Thapsus.
O noua campanie,in Hispania i-a asigurat in martie 45,la Munda ,victoria asupra fiului mai mare a lui Pompeius.Un an mai tarziu,pe 15 martie 44 era asasinat la Roma.

Opera pastrata a lui Caesar consta in sapte carti despre razboiul din Gallia si despre razboiul civil.
In Brutus (opera redactata inainte de moartea lui),Cicero exalta operele lui Caesar.El face elogiul elocintei lui si in general il lauda eleganta,adaugand urmatoarele in legatura cu ansamblul scrierilor sale: “sunt lipsite de vesmant,bine facuta,gratioase,fara nici o podoaba oratorica, stralucind in goliciunea lor.
Dar vrand sa ofere celorlalti un material deja pregatit, de unde sa se inspire cei care ar intentiona sa scrie istorie, si-a atras, poate recunostinta naivilor,poate bucurosi sa aiba totul de-a gata, in schimb, oamenilor cu judecata le-a taiat cheful de a mai scrie, caci in materie de istorie, nimic nu este mai placut decat o concluzie pura si luminoasa.”
Cicero saluta aici,prin urmare,aparitia unei noi modalitati de a scrie istoria,a unor noi raporturi stabilite intre ea si arta oratorica.
Redactandu-si opera,Caesar si-a fixat un scop usor de descoperit: el nu urmarea sa-si creeze o opera de arta, ci era un om politic impins de necesitatea de a-si convinge publicul, intentie comuna cu aceea a unui orator care compune o “suasoria”, dar realizata prin mijloace extrem de diferita.
Aceasta opera istorica a lui Caesar o cunoastem sub titlul de Comentarii, Comentarii de Bello Gallico,
Si Comentarii de Bello Civilii.
Titlurile respective nu figureaza in manuscrise.Cu toate acestea nu par mai putin autentice si urca probabil pana la Caesar insusi dupa cum o dovedesc un pasaj din Brutus si un pasaj din Suetonius.
Termenul “comentarius” denumeste orice fel de note,indiferenta fata de aspectul literar. Oratorii spuneam utilizau astfel de memoratoare, care ii ajutau sa nu omita nimic din ceea ce trebuia sa spuna fiecare cand urma sa pronunte discursul.Asa ceva sunt deci “comentarii”lui Caesar, nu memorii personale ci note care , daca ar fi sa-l credem pe Caesar insusi,nu ar avea alt scop decat sa salveze de la uitare suita evenimentelor la care el a luat parte.Sa le salveze de la uitare si totodata de reaua vointa care s-ar stradui sa le deformeze,prin urmare sa fixeze un adevar -;unii ar spune adevarul sau.
In momentul acesta,in masura in care o atare expunere de fapte,oricat de simpla,lipsita de podoabe ar fi, raspunde totusi unei vointe de a convinge retorica se instaleaza din nou in text.
O astfel de intentie explica absenta in aceste “Comentarii” a ornamentelor obisnuite. Intalnim de pilda,foarte rara discursuri “confectionate” artificiu prin intermediul caruia istoricul incearca sa reveleze cititorului gandirea si personalitatea personajului protagonist.
Caesar refuza in principiu sa introduca in naratiune discursuri “ directe”.El se multumeste sa rezume, in stil indirect parerile altora, pareri care devin, astfel, simple dari de seama obiective.Astfel el ocoleste capcaneleretorice.De asemenea Caesar nu vorbeste despre el insusi decat la persoana a treia.Nu apare decat ca un personaj printre altele;iar acest procedeu confera naratiunii o aparenta de totala activitate.Caesar, martorul se confrunta cu Caesar actorul.Ceea ce se spune despre el insusi este cu ata mai convingator.
I se intampla totusi sa incalce regula si sa introduca cate un discurs in stil direct,pronuntat de un altul;doua exemple intalnim in cartea a saptea, ultima redactata de Caesar insusi.
Pentru a convinge publicul caruia ii erau destinati Comentarii,Caesar utilizeaza ceea ce retorii o numeau o “prosopopee”,un discurs direct atribuit unui personaj, real sau imaginar, inclusiv o entitate abstracta.
Oratorii apelau pe scara larga la un astfel de procedeu in fata tribunalului atunci cand pretindeau de exemplu ca dezvaluie sub o forma frapanta gandurile adversarilor.
Aceasta fictiune, spune Quintalus, este cu totul eficace; nu va reusi sa il convinga pe auditor decat daca autorul va reusi sa atribuie personajului sau ganduri pe care ar fi absurd sa I le puna in seama.
Caesar se plasa in timpul romanilor alaturi de Scipio Aemilianus.Nu fara motiv el a incalcat in cateva pagini regula de obiectivitate pe care si-o impusese peste tot. Deznodamantul razboiului era aproape.Situatia impunea sa se actioneze urgent asupra imaginatiei si sensibilitatii auditoriului.

Cele sapte carti ale “Razboiului cu gallii” corespund celor sapte campanii,anuale, intreprinse de catre Caesar;
Prima carte pentru anul 58, impotriva suessionilor si a nerviilor, in Gallia belgica;
A treia carte rezuma mai intai cateva actiuni derulate la sfarsitul lui 57; urmeaza revolta venetilor, finalmente esuata, si aceea a activanilor invinsi de Crassus.
Cartea a patra acopera operatiile anului 55: la inceputul lui, germanii devin amenintatori.
Caesar hotaraste atunci sa poarte razboiul dincolo de Rin. Construieste un pod,trece pe malul drept,ceea ce -zice el-ii umple de groaza pe germani.

Considerand ca obtinuse un rezultat suficient,se retrage si se pregateste,desi iarna era pe aproape,o debarcare in Britannia.Anul se incheie cu revenirea in Gallia a armatei romane.
Cartea a cincea relateaza expeditiile anului 54.A fost mai intai o incursiune in Britannia , insula pe care Caesar nu o paraseste decat dupa obtinerea victoriei militare si incheierea unui tratat cu locuitorii. Dar iata ca in Gallia,toamna, revoltele se tin in lant,si o armata romana este masacrata. Totusi Caesar reuseste sa restabileasca situatia,dar trebuie sa ramana acolo, in loc sa se intoarca in Italia.Petrece iarna in Gallia.
Cartea a sasea se deschide odata cu anul 53,sub amenintarea unei revolte generale.Cu ocazia acestei ridicari a armelor,Caesar schiteaza un tablou politic si social al Galliei. Aici intalnim faimosul text relativ la druizi. Apoi in paralel, el descrie obiceiurile germanilor.Atari expuneri etnografice reprezinta o traditie a istoriografiei, inca din vremea lui Herodot.Ea fusese readusa in circulatie de catre Posidonius,la inceputul secolului.Expunerea din “Bellum Gallicum” nu va ramane fara influenta asupra Germaniei lui Tacitus,si probabil, nu este gratuita ,ci serveste drept argument in suasoria
Adiacenta “Comentariilor”. Acest tablou,in care Caesar sublineaza diferentele ce separa lumea barbara de orasul roman, nu putea decat sa puna in lumina superioritatea umana a Romei si sa justifice “pacificarea”.
In anul respectiv,Caesar si locotenentii sai sai interprind cu succes campanii de intimidare in diverse regiuni ale Galliei.
In cartea a saptea, ne aflam in anul 52, in ajunul marii revolte pe care o va initia Vercingetorix, nostalgic al fostului imperiu arvern.Este cartea asediilor: Avaricum,Gergovia,Alesia. Cartea si anul se incheie prin supunerea haeduilor si a arvernilor.
Aceasta compozitie de ani este conforma traditiei analelor oficiale.Cadrul cronologic se impunea in chip firesc,dat fiind ritmul obligat al operatiilor,intrerupte in timpul iernii. Atunci Caesar mergea in Gallia Cisalpina pentru a-si exercita atributiile magistraturii,campaniile militare nefiind decat un aspect al acesteia. Trebuia sa convoace,sa imparta dreptate,sa administreze. “Commentariile”,astfel redactate,puteau tine loc de raport oficial adresat senatului dupa fiecare an de mandat.Publicate,ele se adresau in acelasi timp ansamblului cetatenilor,carora Caesar le “dadea seama” direct.
Dintre aceste motive,diferite ca natura, ar fi pentru noi foarte important daca am stii in c conditii au fost redactate si publicate “Commentariile”:carte dupa carte,publicate fiecare la sfarsitul cate unei campanii anuale?sau intreaga lucrare a fost compusa in 51,odata asigurata victoria asupra lui Vercingetorix?sau fiecare carte a fost redactata separat,la sfarsitul fiecarei campanii,dar ansamblul publicat dupa zdrobirea arvernului?
Pare probabil ca Caesar a alcatuit,la sfarsitul fiecarui an, o dare de seama (pentru senat si pentru el insusi) a evenimentelor care tocmai se derulasera.
Era posibil ca anumite texte sa fi fost raspandite intr-un public mai larg,pe masura ce ele redactate,pe cand ansamblul sa fi facut obiectul unei publicari globale in 51,atacurile dirijate impotriva lui Caesar,in senat, devenisera din ce in ce mai violente. Desi nu existe nici o dovada formala,putem considera ca indicii mai ales faptul ca relatarea campaniei din 51 nu figureaza in “Commentarii” .
Demonstratia lui Caesar,ceea ce noi am numit “suasoria sa”,nu a reusit sa-I corupa pe fruntasii senatului,astfel incat razboiul a izbucnit.Publicarea Commentariilor va avea ca efect cresterea popularitatii lui Caesar nu numai la Roma, ci si in Gallia Cisalpina provincia cea mai expusa amenintarii gallice.Vergilius va depune,in aceasta privinta o marturie stralucita.
Este dificil sa nu admitem faptul ca aceste prime Comentarii,in temeiul aparentei lor obiectivitati,au actionat cu o mare forta persuasiva asupra opiniei publice.In cadrul literaturii,ele reprezinta o inovatie in raport cu traditia unei istoriografii divizate in memorii personale si o prezentare oratorica.
Commentarii despre razboiul civil reiau tactica urmata in Bellum Gallicum.Este vorba de impresionarea opiniei publice si de justificarea politicii lui Caesar.Demonstratia urma sa se desfasoare,in principiu pana la zdrobirea adversarului. In realitate, nu intalnim decat evenimentele anului 49 si pe cele ale anului 48,cand naratiunea se opreste brusc la luna noiembrie,in fata Alexandriei.Razboiul civil este insa departe de a se fi incheiat.
Manuscrisele impart textul in trei carti,anul 49 fiind repartizat intre cartea I si cartea a-II-a.Aceasta diviziune nu urca,in mod cert,pana in epoca lui Caesar.Opera a ramas neterminata.Necesitatiile razboiului cu pompeienii -;izbucnit din nou dupa moartea lui Pompeius-l-au antrenat pe Caesar intr-o serie de campanii care aveau sa se termine,dupa cum am aratat,abia in martie 45.In acel moment,conditiile politice si superioritatea militara a lui Caesar nu mai faceau absolut necesara actiunea asupra unei opinii politice practic,in intregime,cucerite.
Cartea intai (propriu-zisa inclusiv pseudo cartea a-II-a) contine relatarea mai multor actiuni: descinderea lui Caesar de-a lungul Adriaticii,simultan ca negociarile esuate cu pompeienii,pana la plecarea armatei senatoriale la Dyrrachium.Uemeaza campania impotriva armatelor caonduse de legatii lui Pompeius in Hispania,precum si asediul Bastiliei,in sfarsit dezastruoase operatii intreprinse de Curio,insarcinat de Caesar sa apere Africa.Anul 39 se incheie cu victoria lui Caesar in Hispania si reintoarcerea lui la Roma in cursul lunii decembrie a calendarului oficial.
Cartea a treia debuteaza cu primele zile ale lui ianuarie48 si plecarea lui Caesar in Epir,in urmarirea lui Pompeius.Urmeaza relatarea razboiului,marcat de operatii diverse,printre care unele veritabile asedii,pana la batalia de la Pharsalus,pe 10 august.Ulterior campania din Orient,mai intai pe urmele lui Pompeius,apoi dupa asasinarea acestuia din ordinul tanarului Ptolemeu,in Egipt<pana pe 17 noiembrie,cand Caesar ia cu asalt insula Pharos si ordona executarea guvernatorului regelui,ministrul Pothinus,care il tradase. Commentarii despre razboiul civil este doar o schita.Nu poseda unitate de inspiratie si de ton care caracterizeaza Commentarii despre razboiul cu gallii.Miza nu mai este aceeasi.Nu se mai pune problema apararii Romei.Este o Roma divizata,care isi intoarce propriile forte asupra ei insesi.Caesar scrie fara placere aceasta lupta,incercand de cate ori poate,sa arate ca dusmanul este uneori un neam strain si ca razboiul devine atunci legitim.Asa se explica poate lungul excursus consacrat campaniei din zone Marsiliei.
O problema deseori ridicata in legatura cu Commentarii-in special despre razboiul cu gallii-este aceea a exactitatii,respectiv sinceritatea lui Caesar.O carte celebra vorbeste ,in mod expres de “deformare”.Este cert faptul ca Caesar tinde sa isi prezinte actiuniile in cea mai buna lumina posibila,drept care alege unghiurile cele mai favorabile,omitand aici un detaliu,exacerbandu-l dincolo pe un altul,lasand in suspensie indicatiile numerice,disjungand fapte care se aflasera in stransa legatura…samd.
Dar se intampla ca si aprecierea noastra sa fie influentata de prejudecatile faurite in epoca moderna si ca Caesar,in ultima instanta,sa fi fost mult mai exact decat am crezut multa vreme.El gandea lumea gallica in cadrele oferite de traditia romana,fapt care,desigur,putea sa-i influenteze politica.Ideile forjate de lumea moderna pot fi in egala masura deformate.De exemplu,cel putin din secolul al XIX-lea incoace exista tendinta de a se vorbi de o natiune gallica,ceea ce este in mod cert un anacronism.Caesar a servit ca pretext pentru interpretari “nationaliste” ale istoriei,cel putin aventuriste.
Faptul devine cu totul evident mai ales atunci cand incercam sa precizam topografia Commentariilor.Stim,de exemplu,ca in legatura cu Alesia exista o polemica mereu actuala,identifiacrea cetatii gallice cu Alise Sainte-Reine fiind periodic contestata.Dar exista o problema a Gergoviei,o alta a cetatii Uxellodunum,iar controversele nu par deloc a se fi stins.Ele ilustreaza mai ales stralucitorul destin al Commentariilor din epoca lui Cicero pana in zilele noastre.
Celor sapte carti ale Razboiului cu gallii,respectiv celor trei ale Razboiului civil li se adauga,pentru primul o a opta carte si pentru al doilea,trei volume care trateaza in ordine,despre razboiul alexandrin,despre razboiul din Africa, despre razboiul din Hispania.Aceste lucrari care nu au fost scrise de Caesar, alcatuiesc ceea ce se numeste Corpus Caesarianum .Este aproape sigur ca cea de a opta carte a Razboiului cu gallii este opera lui A.Hirtus,camarad de arme a lui Caesar,apoi consul,mort in acelasi an,impreuna cu colegul sau,Pansa, in batalia data langa Mutina.Mult mai putin sigur este ca tot Hirtius ar fi scris si celelalte trei lucrari fiind propuse mai multe nume,insa fara dovezi sigure.

Caesar a fost asasinat in Senat fara ca acesta sa mai poata impartasii lumii intregi ce aveau sa fie viitoarele lui opere.Cert este faptul ca a lasat in urma documente importante care ne sunt folositoare pentru a afla cu exactitate (fara a tine cont de deformarea documentelor facuta cu buna stiinta) faptele care au avut loc atunci.