f7v21vo
Scena politica si sociala contemporana a facut loc minoritatilor. Nimic nu pare sa fie mai in spiritul timpului decit a recunoaste drepturile acestora, a le privi cu reve renta si consideratie. Minoritarul reprezinta una din marile figuri ale umanismului contemporan. In numele lui se rastoarna regimuri, se preschimba doctrine si se in cheie tratate de pace. Egalitatea in drepturi inseamna egalitatea drepturilor mino ritarilor si majoritarilor. Cei din urma par sa fi renuntat la instituirea cu orice pret a consensului absolut. Numeroase surse din societate, inzestrate cu prestigiu, incurajea za valorizarea originalitatii si tolerarea alteritatii. Dar profita cu adevarat minoritarii de acest contract pe care membrii grupurilor dominante l-au incheiat cu Zeitgeist-ul?
Aproape ca nu exista categorie sociala care sa nu fi instituit ca norma ideea trata mentului egalitar al minoritarilor. In mod frecvent, grupurile majoritare isi pedepsesc membrii inclinati sa-i discrimineze pe minoritari. Discriminarea manifesta a devenit un semn evident de lipsa de educatie. In general, indivizii tin seama, in conduita lor cotidiana de interdictiile sociale legate de tratamentul injust al minoritarilor. Se pare insa ca institutionalizarea atitudinilor antidiscriminatorii a condus la un decalaj intre atitudinile manifeste, pozitive si cele latente, mai curind negative si distante; de exemplu, in domeniul relatiilor rasiale, termenii de rasism modern (McConahay,
1983) sau rasism aversiv (Dovidio si Gaertner, 1986) se refera la aceasta duplicitate a comportamentelor si atitudinilor. Indivizii isi reprima cu grija manifestarile dis criminatorii in public, dar atitudinile ostile, cel putin in cazul unora, se perpetueaza la nivel latent. Intr-o cercetare cunoscuta, McConahay (1983), pretextind o situatie de selectie profesionala, a cerut subiectilor albi sa aprecieze dosarele unor candidati albi sau negri. El a constatat ca subiectii apreciaza mai pozitiv un candidat negru dupa ce au evaluat un membru al grupului lor de apartenenta (ei resimt comparatia interrasiala ca fiind salienta), decit daca incep cu dosarul candidatului negru, fara sa stie ca va urma dosarul unui alb. Atitudinile subiectilor variaza in functie de context, ei discriminind in mod manifest atunci cind percep competitia dintre in-group si out-group, si evitind sa exprime atitudini negative cind li se pare ca grupul de apar tenenta nu este implicat. Constatind ca subiectii cu prejudecati se comporta pozitiv sau negativ in functie de salienta contextului intergrupuri, iar cei fara prejudecati se comporta mai consistent, aratindu-se mai independenti in raport cu situatia, autorul a construit o scala pentru masurarea rasismului modern , convins ca antirasismul corespunde unei non-reactivitati. Teoretizind, la rindul lor, interiorizarea imperfecta a acestui imperativ al armoniei sociale contemporane, Pettigrew si Meertens (1995) atrag atentia asupra formelor subtile de discriminare ce continua sa mentina trata mente diferentiate in functie de rasa, etnie, religie etc. Spre deosebire de cei care isi exprima atitudinile negative fata de minoritari in mod deschis si direct, tot mai putini astazi, cei situati pe pozitii intermediare respecta normele egalitare doar din comple zenta, isi exprima resentimentele sub forme mascate si resping minoritatile adoptind modalitati acceptate social. Aceasta stare de lucruri face schimbarea foarte dificila, caci orice tentativa de influenta ar trebui sa aiba in vedere atitudinea latenta a indivi dului ce se declara partizan al valorilor egalitare. Atitudinea latenta scapa indeobste controlului constient si se dovedeste raspunzatoare pentru comportamentele lui discri minatorii (Perez s.a., 1993). In ciuda impactului social recunoscut, minoritatile con tinua sa fie handicapate in societatile contemporane care n-au puterea de a duce pina la capat vointa de a eradica orice forma de discriminare. Dar cine sint acesti mino ritari din pricina carora membrii majoritatii isi cenzureaza atitudinile firesti , cum izbutesc ei sa se impuna atentiei majoritatii si care este rolul lor in societate? In cele ce urmeaza vom incerca sa raspundem la aceste intrebari adoptind o perspectiva psihosociologica si evocind succint citeva cercetari realizate in doua domenii funda mentale ale acestei stiinte.

Psihologia sociala si-a facut o preocupare insemnata din a descrie si explica dina micile psihologice iscate de relatiile mai mult sau mai putin tensionate dintre majori tate si minoritate. Astfel de dinamici si mecanisme psihologice sint studiate atit in cadrul relatiilor intre grupuri, cit si in acela al influentei minoritare. Fara indoiala, relatiile dintre minoritate si majoritate pot fi descrise foarte nimerit in termenii in fluentei sociale, caci oriunde exista cele doua tipuri de categorii apare problema raportului de forte, a puterii si a dominarii, iar in ceea ce priveste minoritatea, a cistigarii recunoasterii si, eventual, a impunerii in timp a propriei norme. Influenta minoritara, o arie de cercetari al carei initiator a fost Serge Moscovici, constituie unul din cele mai dinamice domenii ale psihologiei sociale de astazi. Reprezentativa pentru paradigma europeana, ea cauta sa distinga factorii ce favorizeaza ori inhiba impactul minoritar, propunind teorii si modele de cercetare deosebit de eficiente asu pra procesului de inovare a normelor.
La finele deceniului al 7-lea, infatisind minoritatile in postura de surse de influ enta, Moscovici a provocat o adevarata ruptura teoretica. Se cuvine mentionat ca traditia studiilor asupra influentei este absolut venerabila in psihologia sociala. Astfel de studii au marcat nasterea disciplinei. Dar toate aceste cercetari, de la imitatie si facilitare sociala pina la faimoasele studii ale lui Asch (1951), au perpetuat un model de investigare a carui premisa fundamentala era echivalenta dintre sursa de influenta si majoritate. Se respecta astfel paradigma generala a stiintelor sociale din epoca, ce studiau in mod prioritar controlul social si reproducerea sistemelor sociale. In cerce tarile cele mai elaborate asupra conformismului, minoritatea aparea ca un receptor supus, iar asupra deviantilor se abateau tot felul de masuri punitive. Moscovici a propus, intr-un studiu din 1969 si apoi in multe altele din deceniul care a urmat, conceperea minoritatii ca sursa de influenta si cercetarea impactului normelor alterna tive pe care ea le sustine. Astfel, influenta nu mai constituie privilegiul surselor ce detin o pozitie dominanta. Departe de a sluji numai la reducerea diferentelor dintre indivizi si la perpetuarea statu-quo-ului, acest proces da seama de schimbarea sociala.
Moscovici a izbutit sa demonstreze ca exista o influenta specifica a minoritatilor si ca tocmai ea poate explica prefacerea normelor. De altminteri, principala acuzatie pe care psihosociologul francez a adus-o modelului numit de el functionalist , in cadrul caruia demersurile majoritatii formeaza obiectul atentiei, a fost tocmai perspectiva imobilista promovata.
In primele cercetari asupra minoritatilor active intilnim o caracterizare numerica a statutului minoritatii. Trasatura cea mai evidenta a grupului minoritar o reprezinta, in experimente, efectivul sau, mai redus decit acela al majoritatii. Minoritatea este vazuta ca o fractiune cu un numar de membri inferior jumatatii numarului total. Desi se ofereau exemple de minoritati active in cimpul social, incercindu-se sa se faca legatura intre minoritatile ce apareau in experimentele de laborator si cele din viata cotidiana, totul ramine in acesti ani la un stadiu incipient. Este adevarat ca atit liderul domeniului cit si ceilalti cercetatori adaugau de fiecare data ca pe linga marimea redusa, sursele minoritare se caracterizeaza si prin lipsa de putere, de status, de competenta sau de credit idiosincrasic. Dar toate acestea nu erau operationalizate in experimentele subtile si sofisticate, iar problema extrapolarii concluziilor spre viata reala si minoritatile sociale devenea tot mai jenanta. Sa observam ca un corelat al acestei definitii a minoritatii in termenii fortei numerice este conceperea ei ca o minoritate in-group. Inainte de 1980, perspectiva relatiilor intre grupuri nu patrunsese in aria de cercetare a influentei minoritare, iar minoritatea era inteleasa mai curind ca o parte razvratita a grupului majoritar.
Desigur, in multe rinduri caracteristica numerica a minoritatii a fost legata de mesaj. Daca exista o majoritate si o minoritate in sinul aceluiasi grup, este pentru ca exista diferente de opinie intre ele. Astfel, minoritatea era definita uneori implicit, alteori punindu-se accentul tocmai pe aceasta caracteristica, prin continutul mesajului sau. In cazul in care pozitia anti-normativa a minoritatii devine principala ei trasatura, aceasta trasatura este inteleasa ca fiind diferita de cea a fractiunii mai numeroase, de opinia general acceptata (Doms, 1985). Din acest punct de vedere, majoritatea din celebrul experiment al lui Asch asupra conformismului (Asch, 1951) constituie in fond o minoritate, intrucit apara opinii aflate in net dezacord cu cele ce definesc consensul social. In orice caz, primele experimente au neglijat coordonatele sociale ale minori tatii, ca statusul si puterea, punind sub semnul intrebarii generabilitatea notiunii de conversiune de la minoritatile numerice la cele sociale.
O distinctie cu o contributie insemnata la limpezirea conceptului de minoritate a reprezentat-o aceea dintre minoritar si deviant. Potrivit lui Moscovici (1979), inovatia, efectul interventiei minoritare, nu corespunde unei forme de devianta, ci constituie un proces distinct si fundamental la vietii sociale. In modelul conformis mului, orice abatere de la ceea ce a fost statuat de majoritate devine devianta si singurul destin posibil al deviantului care nu renunta la ideile sale potrivnice normei de grup este ostracizarea. Studiul clasic al lui Schachter (1951) demonstreaza in ma niera admirabila reactia de respingere a majoritatii membrilor in fata celui ce se opune in mod constant normelor. Confruntati cu un comportament deviant, ei fac incercari de a convinge deviantul sa renunte la pozitia sa. Interactiunile cu acesta se intensifica pina in momentul cind inteleg ca acesta este irecuperabil. In acel moment, grupul poate sa-si redefineasca granitele in asa fel incit deviantul sa fie exclus (vezi si
Festinger, 1950). Reactia aceasta este obisnuita in grupurile coezive in cazurile in care norma pe care o contesta deviantul are relevanta pentru grup. Pentru modelul functionalist al influentei, coeziunea si rezolvarea conflictelor sint valori fundamen tale (Mugny si Perez, 1986), iar devianta apare ca un defect al majoritatii, ca o disfunctie sociala grava. Conformismul, conceput ca o exigenta a oricarui sistem social, conduce la integrarea membrilor si la consens.
Pentru Moscovici, atitudinea deviantilor fata de valorile sociale si gradul de activism in a afirma o eventuala luare de pozitie constituie criterii de baza in vederea anticiparii impactului lor. Acest activism ar putea avea parti bune si chiar ar putea explica schimbarea sociala. Merton insusi apreciase ca anumite tipuri de devianta detin un rol insemnat in regenerarea sistemului social (Merton, 1957). Pentru contu rarea specificitatii demersului minoritar, o mare importanta o are distinctia dintre minoritatile anomice si cele nomice, postulata de psihosociologul francez. Minorita tile anomice ignora normele grupului, dar nu propun norme alternative. Ele constituie devianta in sensul clasic al termenului. Cit despre minoritatile nomice, ce dispun de o norma concurenta, pe care o afirma cu indaratnicie, ele singure pot exercita o influen ta ce conduce la inovatie si deci la schimbare sociala (Moscovici, 1979). Unele minoritati anomice pot dobindi la un moment dat recunoastere sociala prin adoptarea unei pozitii consistente, pe care doresc sa o impuna majoritatii. Pentru a exercita influenta si a face sa fie acceptata norma sa alternativa, minoritatea trebuie sa refuze statutul de deviant si sa adopte un stil de comportament specific. Consistenta acestui comportament creeaza un conflict sociocognitiv, de intensitatea caruia depinde impactul ei social. Desigur, succesul interventiei minoritare este decis in buna masura si de inferentele pe care le fac membrii majoritatii cu prilejul declansarii acestui conflict. O minoritate lipsita de putere are posibilitatea de a induce un puternic con flict reiterind mereu aceleasi argumente, si dind dovada in acelasi timp de flexibilitate in negocierile cu majoritatea (Mugny, 1975). In acest caz, majoritatea va face o atribuire interna cu privire la comportamentul sursei, percepind minoritatea ca sigura pe sine, convingatoare si competenta. Influenta minoritara si cea majoritara determina tipuri diferite de procese cognitive ale tintei, si din aceasta cauza rezultatul insusi la influentei apare la nivele diferite (Moscovici, 1980). Majoritatile obliga tintele sa-si compare raspunsurile cu ale lor, rezultatul fiind conformism public, fara o schimbare reala de atitudine. Pe de alta parte, mesajul minoritar, prin ineditul lui si prin insis tenta cu care este sustinut, provoaca un conflict intens si sileste tinta sa se centreze pe obiectul judecatii. Rezolvarea conflictului se realizeaza de multe ori prin conversiune, care corespunde unei acceptari private a normei minoritare.
Am constatat deja ca numarul este un parametru relativ putin important in defini rea minoritatilor sociale, al caror impact au nazuit intotdeauna sa-l explice studiile de influenta minoritara. Minoritatile sociale tigani, muncitori imigranti, ecologisti, homosexuali, negri, feministe etc. sint grupuri cu o anumita competenta si dispu nind de un status social si de o anumita putere. Ele nu reprezinta cea mai valorizata identitate si nici nu se caracterizeaza prin adoptarea normei sociale dominante. Inte lese astfel, minoritatile sociale pot fi majoritati numerice (Perez si Dasi, 1995). Intr-o meta-analiza asupra cercetarilor de influenta minoritara, Wood si colaboratorii sai apreciau ca, spre a deosebi minoritatea de alte grupuri sociale ce apara opinii deviante
(experti si lideri politici, de exemplu), definitiile minoritatii trebuie sa specifice ca aceasta nu are status sau competenta (Wood s.a., 1992).
Alaturi de numar, puterea si statusul reprezinta variabile ce contribuie decisiv la configurarea relatiilor pe care un grup le angajeaza cu alte grupuri (Sachdev si
Bourhis, 1985). Distingem puterea de status intrucit, asa cum arata autorii mentionati, exista grupuri sociale inzestrate cu putere, dar lipsite de status (de pilda, sindicatele), precum si grupuri sociale aflate intr-o pozitie foarte importanta in societate, dar nedispunind de putere (un bun exemplu il constituie aristocratia engleza). Definim puterea, in acest context, ca gradul de control pe care il are un grup asupra propriului destin si asupra destinului altor grupuri. Ea este o proprietate esentiala a sursei de influenta, in stare sa modeleze efectele pe care aceasta le obtine asupra receptorului
(Ibanez, 1987). Din punctul de vedere al celor trei caracteristici pe care le-am enuntat, minoritatea trebuie descrisa ca un grup redus ca numar, subordonat si lipsit de putere. Acesti parametri (efectivul, statusul si puterea) marcheaza hotaritor relatiile minoritatii cu majoritatea si implicit impactul pe care minoritatea il poate avea in societate. Urmarind sa descrie modul in care statusul si puterea amplifica atitudinile discriminatorii ale unui grup sau, dimpotriva, subintind un comportament defensiv,
Sachdev si Bourhis ajung la concluzia ca discriminarea, ca maniera de raportare la out-group, aproape ca nu se manifesta in absenta atributelor de putere. Sentimentul puterii conditioneaza efectele categorizarii sociale asa cum sint postulate in teoria identitatii sociale (Tajfel si Turner, 1986). Indivizii ce se auto-categorizeaza ca facind parte din grupuri dominante se declara mai multumiti de conditia lor si discrimineaza mai mult decit minoritarii. Intr-o cercetare ulterioara s-a demonstrat ca membrii unor grupuri reduse ca efectiv, dar ocupind o pozitie inalta si dispunind de putere, mani festa un pronuntat caracter discriminatoriu (Sachdev si Bourhis, 1991). Dimpotriva, grupurile restrinse ca numar de membri, cu status inferior si fara putere manifesta o tendinta extrem de redusa de a discrimina.
Tratamentul discriminatoriu este influentat, in cazul minoritatii, si de un alt mecanism psihologic specific. In literatura consacrata relatiilor intergrupuri aflam numeroase studii consacrate efectului de omogenizare a out-group-ului, ce consta in faptul ca indivizii au tendinta de a considera ca membrii propriului grup sint mai putin asemanatori intre ei decit sint membrii out-group-ului (Judd si Park, 1988;
Lorenzi-Cioldi, 1994). Acest bias al perceptiei sociale a primit diferite explicatii, cu desebire de natura cognitivista (vezi, de exemplu, Park si Rothbart, 1982).
Variabilitatea perceputa a out-grupului constituie unul din factorii ce explica favorizarea grupului de apartenenta si discriminarea celuilalt grup. Un rezultat interesant in perimetrul acestor cercetari priveste tocmai conditia minoritara a in-group-ului: in acest caz efectul se inverseaza, in sensul ca minoritarii isi privesc propriul grup ca fiind omogen, iar out-group-ul mai mare si dominant este perceput ca fiind variabil
(Simon si Brown, 1987). Desi acestei asertiuni despre rolul marimii relative a grupului in perceptia omogenitatii i s-au adus importante amendamente (vezi Bartsch si Judd, 1993), efectul ramine si el influenteaza relatiile dintre minoritate si ma joritate.
Pe de alta parte, daca, asa cum apreciaza Linville si colaboratorii sai, stereo tipizarea, ca operatie cognitiva ce subintinde in multe cazuri tratamentul discrimina toriu al out-group-ului, se defineste ca faptul de a avea o reprezentare nediferentiata a membrilor unui grup (Linville, Salovey si Fischer, 1986), minoritatile au mai multe sanse sa fie percepute astfel. Demonstratiile lui D. Hamilton asupra formarii stereotipurilor (Hamilton, 1981) se refera tocmai la perceptia stereotipizata a minoritatilor. Potrivit efectului corelatiei iluzorii , indivizii au tendinta de a supraestima frecventa comportamentelor negative ale minoritatii, chiar daca, proportional, membrii minoritatii comit acelasi numar de conduite negative ca si cei ai majoritatii.
Definitia sursei minoritare acceptata astazi tine cont de perceptia tintei: mino ritatea este sursa de influenta considerata de tinta drept ilegitima (Perez, Papastamou si Mugny, 1995). In general, in situatiile de influenta receptorul desfasoara o acti vitate interpretativa prin intermediul careia stabileste cine trebuie sa influenteze si cine trebuie sa accepte influenta. Situatiile de influenta minoritara se caracterizeaza prin faptul ca tinta se percepe pe sine intr-o pozitie superioara in raport cu sursa si, ca atare, neaga dreptul acesteia de a influenta, opunindu-se demersurilor ei. In con textele sociale concrete, impactul depinde de activitatea de categorizare a indivizilor carora le este adresat mesajul minoritar. Identitatea acestora, ca si identitatea sursei joaca un rol deosebit de important in orice relatie de influenta. Minoritatile sociale sint grupuri cu o identitate sociala concreta, de aceea este primordial sa cunoastem perceptia pe care tintele si-o pot construi asupra acestor identitati.
Dificultatea extrapolarii concluziior studiilor efectuate in laborator asupra mino ritatilor sociale a impus, la inceputul deceniului al 9-lea, integrarea a doua arii de cercetare, influenta minoritara si relatiile intre grupuri. Ideea conceperii raporturilor minoritate majoritate ca relatii intre grupuri era mai veche, dar programe de cerce tare care sa o puna in aplicare apar abia acum. Pentru Charlan Nemeth (1985), mi noritatea constituie prin definitie un out-group. In contextul interventiei minoritare, diferentele de opinie devin un criteriu de categorizare, relevind existenta a doua en titati sociale aflate in conflict, grupul de apartenenta al tintei si grupul minoritar.
Conceperea minoritatii ca sustinind o norma diferita si conceperea ei ca out-group sint unul si acelasi lucru. Doar in modelul functionalist interactiunea dintre majori tate si minoritate este inteleasa ca un proces intragrup. In cadrul acestuia, consensul si coeziunea grupului alcatuit din majoritate si minoritatea devianta reprezinta teluri insemnate ale activitatii membrilor. Orice conflict pune in pericol locomotia grupului si el nu trebuie rezolvat altfel decit facind sa triumfe punctul de vedere majoritar.
Posibilitatea bidirectionalitatii influentei apare numai in cazul intelegerii interventiei minoritare ca o situatie intergrupuri. Conceptia cercetatoarei americane reprezinta o extrema, caci studiile ulterioare n-au renuntat sa formuleze concluzii asupra rezul tatului interventiei minoritatilor din sinul grupului de apartenenta al tintei.
Travaliul teoretic al Annei Maass si al colaboratorilor ei s-a dovedit deosebit de util pentru explicarea impactului minoritatilor sociale din perspectiva interactiunilor intre grupuri. Ei au facut o distinctie intre minoritatile simple, definite ca subgrupuri de indivizi ce difera de majoritate dupa opiniile lor, si minoritatile duble, ce se deose besc nu numai dupa opinie, dar si dupa categoria sociala de apartenenta (de exemplu, militantii negri din Statele Unite in raport cu majoritatea alba) (Maass, Clark si
Haberkorn, 1982). In concluziile cercetarii lor, acesti autori aratau ca minoritatile duble obtin putina influenta din cauza ca tintele le percep ca fiind animate de interese proprii. Dimpotriva, adeziunea de care se bucura ideile minoritatilor simple
(in-group) era interpretata in spiritul studiilor din domeniul schimbarii de atitudine, invocindu-se similaritatea perceputa a sursei.
Dar ideile care vor conduce la conceperea demersului minoritar in termenii con flictelor de identitate au fost inspirate de alte cercetari. Potrivit lui Tajfel (1972), categorizarea sociala este o activitate in care individul se angajeaza frecvent, vitala pentru functionarea lui cognitiva in cotidian si pentru evolutia lui sociala. Categoriza rea slujeste la decuparea si sistematizarea mediului social, dar in acelasi timp este raspunzatoare pentru discriminarea intergrupuri. Simplul fapt ca subiectul ajunge la concluzia ca intr-o situatie data grupul caruia ii apartine se gaseste alaturi de un alt grup determina favorizarea in-group-ului. Individul este motivat sa pastreze o stima de sine ridicata si o poate face prin achizitionarea unei identitati sociale pozitive.
Aceasta din urma poate fi dobindita prin efectuarea de comparatii sociale in care grupul de apartenenta apare ca favorizat, iesind mereu invingator in competitia so ciala simbolica cu alte grupuri. Din aceasta teorie a identitatii sociale, Turner (1981) a derivat o teorie asupra auto-categorizarii, ce a condus la rindul ei la o conceptie originala asupra influentei sociale. Prin auto-categorizare individul se defineste pe sine ca membru al unei categorii sociale distincte. Definindu-se astfel, el se angajeaza sa respecte normele grupului respectiv, la fel cum isi asuma caracteristicile stereo tipice ale categoriei. Comportamentul sau devine, ca atare, conformist de cite ori calitatea de membru devine evidenta (Turner, 1981; Turner s.a., 1987). Din punctul de vedere al acestei teorii, numai sursele in-group, fie ele majoritare ori minoritare, pot exercita influenta.
Gabriel Mugny s-a numarat printre primii psihologi sociali care au recunocut importanta acestor teorii despre comportamentul intergrupuri si despre constituirea mentala a grupului pentru influenta minoritara (Mugny si Papastamou, 1982; Mugny,
1982). El este principalul initiator al unui model ce descrie mecanismele psihologice puse in miscare de initiativa minoritara in termeni de identificare sociala. In aceasta optica, principala consecinta a preluarii raspunsului sursei este asumarea si a altor caracteristici stereotipice ale ei. Aceasta echivaleaza, in fond, cu o redefinire a identi tatii sociale, pe care tinta o asuma cu usurinta atunci cind agentul influentei dispune de o identitate sociala valorizata. Este limpede, insa, ca in cele mai multe cazuri conotatiile negative asociate unei surse minoritare vor impiedica identificarea si, implicit, vor pune stavila influentei pe care aceasta incearca sa o obtina. Refuzul tintei de a-si atribui o identitate apropiata de cea a deviantilor explica in buna masura esecul minoritatilor de a exercita influenta manifesta. In acelasi timp, acceptarea raspunsului minoritar la nivel latent nu presupune costuri sociale, ceea ce face ca acordul cu minoritatea sa se produca la acest nivel.
Ideea aflata la baza tuturor acestor cercetari este aceea ca principala rezistenta in calea influentei exercitate de minoritatile sociale se situeaza la nivelul conflictului de identificare indus. Daca primele rezultate au ingaduit concluzia ca minoritatile ce dispun de acelasi background social ca si tintele se bucura de mai multa audienta, cercetarile ulterioare au adus o suma de corectii, atragind atentia asupra faptului ca teoria identitatii sociale, in forma ei clasica, se gaseste in imposibilitatea de a explica efectele influentei minoritare. S-a observat curind ca, pe dimensiunea raspunsurilor private, minoritatile out-group obtin tot atita influenta ca si cele in-group, sau chiar mai multa (Martin, 1988).
Cercetarile lui Machteld Doms (1987) privind suportul social in contextele in care se produce tentativa minoritara au pretentia de a contura o teorie a influentei publice minoritare si se situeaza printre cele care critica tendinta de a studia in mod prioritar forta persuasiva a minoritatilor numerice. Ele pun problema simultaneitatii demer surilor de influentare si a complexitatii situatiilor in care evolueaza sursa si tinta influentei. Doms observa ca in viata cotidiana cel caruia ii este destinat mesajul minoritar nu se prezinta ca un membru izolat al categoriei majoritare. Dimpotriva, pe linga presiunile minoritare, fiecare membru al majoritatii suporta presiunea propriului grup in vederea apropierii sau respingerii raspunsului minoritar. Acest proces paralel de influenta reciproca ce are loc in grupul-tinta se desfasoara ca o activitate a su portului social din situatiile de conformism (vezi Allen, 1975). Fara indoiala, prin intermediul acestuia grupul de apartenenta al tintei poate modela impactul minoritar.
Rezultatele psihologului belgian atesta ca influenta minoritara creste sau scade in functie de suportul social pe care-l primeste subiectul. Avem de-a face cu un proces de conformism in interiorul celui de inovatie, impactul mesajului minoritar depinzind, de fapt, de conformismul tintei la reactia membrilor grupului sau de referinta, de obicei prezent si vizibil, in fata tentativei minoritare. De indata ce se diminueaza suportul social de care beneficiaza in mod frecvent tintele mesajului minoritar, mino ritatea exercita o influenta identica celei obtinute de majoritate. Spre deosebire de contextele in care este activa minoritatea, in situatiile de influenta majoritara suportul social nu exista sau exista intr-o masura mult mai redusa. In astfel de situatii tocmai minoritatea poate constitui un suport social, oferind prin atitudinea ei anti-normativa un model de independenta (Nemeth si Chiles, 1988). Expunerea la mesajul minoritar, aflat in net dezacord cu normele majoritatii, chiar daca nu conduce la acceptarea lui ca atare, poate sa contribuie la reducerea atitudinii generale de conformism a tintelor.
Indivizii confruntati cu opiniile minoritare pot deveni mai increzatori in ei insisi, mai preocupati de concordanta intre atitudinea lor publica si cea privata si mai dispusi sa reziste presiunii normative a majoritatii.
O inriurire asupra impactului social al minoritatilor o are, fara indoiala, si contex tul normativ in care acestea evolueaza. Genevieve Paicheler a aratat ca minoritatile izbutesc sa-si impuna ideile in fata majoritatii atunci cind demersul lor reflecta evolu tia normelor sociale (Paicheler, 1976, 1977, 1985). Inovatia s-ar produce, asadar, numai daca normele prezente ar ingadui-o. Cercetatoarea franceza a propus termenul de Zeitgeist (in limba germana, spiritul timpului ) pentru a descrie complicitatea sau impotrivirea contextului social in fata presiunii minoritare. Moscovici a sustinut ca norma de originalitate, in opozitie cu cea de obiectivitate, poate avea un aport semnificativ in dobindirea ascendentului de catre minoritate (Moscovici si Lage,
1978), iar mai multe studii ale lui Mugny si ale colaboratorilor sai (vezi, de exemplu,
Mugny, Kaiser si Papastamou, 1983) au confirmat aceasta ipoteza. Efectul normelor a fost regasit de Anne Maass si de colaboratorii ei, care au probat succesul mesajului minoritar, argumentind liberalizarea avortului in conditiile unui Zeitgeist favorabil, precum si esecul unui mesaj formulat de un grup minoritar care nu tinea seama de contextul general normativ, pledind pentru instituirea pedepsei cu moartea (Maass,
Clark si Haberkorn, 1982). Conceptia despre rolul Zeitgeist-ului a ajuns, asa cum se obseva intr-un studiu recent (Perez, Papastamou si Mugny, 1995), sa afirme un para dox: influenta minoritara ar fi facilitata de tendinta normelor de a se apropia de opiniile a caror adepta se declara minoritatea; cu alte cuvinte, minoritatea ar induce un raspuns absolut obisnuit, cunoscut de toata lumea, chiar asteptat. Sa observam ca o minoritate ce ar apara o pozitie putind fi asimilata sistemului general normativ ar rosti un discurs foarte putin conflictual si ar pierde orice sansa de a produce con versiune. Autorii din urma apreciaza ca influenta minoritara este independenta de
Zeitgeist, sau ca, mai mult, relatia cauzala este inversa, in sensul ca minoritatile active determina suma valorilor si normelor: presiunea minoritara duce la schimbari normative fundamentale, ce definesc Zeitgeist-ul la un moment dat.
O alta linie de cercetari in care eforturile s-au concentrat spre legitimarea extra polarii efectului de conversiune de la minoritatile numerice la cele sociale o reprezinta studiile consacrate rezistentelor opuse de tinte. Psihologizarea (Papastamou, 1987), ca principala strategie de rezistenta adoptata in fata ofensivei minoritare, consta in a stabili o legatura cauzala intre propietatile psihologice ale sursei si continuturile mesa jelor ei. S-a demonstrat ca atunci cind sursele ajung sa puna punctul de vedere inova tor pe seama trasaturilor de personalitate ale sursei, influenta diminueaza substantial.
Modalitatea aceasta de rezistenta, foarte raspindita in viata cotidiana, nu este eficienta decit in fata surselor mioritare; ea pare sa centreze tinta pe activitatea de comparare sociala, inducind un puternic conflict de identificare.
O concluzie provocatoare a cercetarilor asupra rezistentelor la inovatie se refera la cuantumul mai mare de influenta latenta constatat la tintele ce au adoptat strategia negarii mesajului minoritar. In cadrul unui experiment (Perez, Mugny si
Moscovici, 1986), subiectilor li s-a cerut sa gaseasca argumente in favoarea ideii ca pozitia sursei minoritare este absurda, de nesustinut. Se constata, in mod paradoxal, ca tocmai acei dintre subiecti care au efectuat un astfel de travaliu cognitiv accepta, in plan latent, intr-o mai mare masura opinia minoritatii.
Un efect la fel de surprinzator se produce atunci cind rezistenta nu vine din partea tintelor, ci din partea grupului majoritar, care in unele situatii poate controla mesajul minoritatii, impiedicindu-l sa ajunga la destinatar (Clark, 1994). Cenzura declanseaza reactanta psihologica a tintei, privata de informatie sau de posibilitatea de a folosi informatia. Acest mecanism psihologic face ca pozitia minoritatii sa devina mai atragatoare. Departe de a compromite impactul, blocarea mesajului inovator de catre o instanta dotata cu putere nu face decit sa asigure conditii optime de receptare, sporindu-i eficienta.
*
* *
Trebuie sa ne imaginam cimpul social intesat cu surse de influenta, ale caror tiruri persuasive se incruciseaza, dar care se transforma din cind in cind in tinte, pentru a receptiona mesajele si pentru a putea, astfel, continua sa functioneze ca surse. Din acest punct de vedere, termenii de minoritate si majoritate nu desemneaza decit dezechi librul, mai mult sau mai putin aparent, din relatiile de influenta.
Influenta minoritara este preponderent de natura latenta, ea vizeaza un nivel aflat dincolo de posibilitatile de control ale tintei. Adesea, schimbarea propusa de minoritate devine efectiva sub alt nume; ea este prezentata ca initiata de majoritatea detinatoare a puterii, care a interiorizat continuturile mesajului minoritar si a suferit fara sa stie conversiunea. O eterna atitudine de reticenta fata de tot ceea ce atenteaza la stabilitatea normelor determina efectul acesta de criptomnezie sociala (vezi studiul lui Moscovici, Mugny si Perez din acest volum). Impactul minoritar este invizibil, cel putin o vreme, caci printr-un act abuziv, de multe ori inconstient, majoritatea confisca inovatia. Dar chiar si astfel, este minoritatea mai putin victorioasa si victoria ei mai putin deplina?