Istoria pedagogiei este o stiinta a educatiei care "a aparut din necesitatea
unei mai profunde intelegeri a unor teorii si practici scolare cu o mai
larga circulatie in lumea educatorilor" (Stanciu, Ion, Gh., , .-). e4l17lt
Obiectul de studiu specific acestei discipline, conturat la granita dintre secolul
XIX - secolul XX, evidentiaza unitatea existenta intre conceptiile pedagogice
promovate de-a lungul timpului si evolutiile intregistrate la nivelul
institutiilor de invatamant. Analiza teoriilor pedagogice presupune
interpretarea acestora din perspectiva generalizarii unor practici educative
/didactice confirmate la scara sociala si a valorificarii unor concepte fundamentale
care reflecta dimensiunea esentiala, functional-structurala a activitatii de
formare-dezvoltare a personalitatii umane (ideal, principii, obiective, instruire,
proces de invatamant, metode didactice etc).
Istoria pedagogiei reprezinta astfel disciplina care analizeaza in mod
stiintific procesul de evolutie al educatiei si al instruirii, realizat la nivel
teoretic si practic, in plan conceptual si institutional, determinat si
determinant intr-un anumit context al dezvoltarii sociale.
Metodologia de cercetare evolueaza in functie de criteriile istoriografice
avansate, de viziunea epistemologica asumata si de conceptia dezvoltata in
cadrul diferitelor sisteme de gandirea pedagogica si de organizare a educatiei
si a instruirii.
Modernizarea domeniului presupune corelarea "istoriografiei pedagogiei
romanesti" cu "istoriografia pedagogica universala" la
nivelul unui demers echilibrat, care vizeaza sesizarea continuitatii dincolo
de infruntarea dintre generatii, dintre clasicitate si inovatie, dintre
sociologizare si personalizare, dintre teorie si practica ( Dictionar de pedagogie
contemporana, , .-: Stanciu, Ion, Gh., . . -).
Epistemologia domeniului confirma doua posibilitati de abordare a fenomenului
evolutiei scolii si doctrinelor pedagogice. O prima posibilitate valorifica
resursele in-terdisciplinaritatii la nivelul raporturilor directe existente
intre pedagogie si istorie. Rezulta o disciplina numita pedagogia istoriei
- integrata in sfera pedagogiei generale -care "proiecteaza lumini
asupra educatiei privita in evolutia ei" ( Barsanescu, Stefan,
, ., ). A doua posibilitate valorifica metoda/metodologia de analiza istorica
din perspectiva evolutiilor conceptuale si institutionale ale educatiei, care
reflecta "o dubla complexitate" a factorilor esentiali interni si
externi, a conditiilor generale si locale. Rezulta o disciplina numita istoria
educatiei si a pedagogiei, care "permite intelegerea proceselor de
schimbare" semnificative in planul doctrinelor-tehno-logiilor-institutiilorpecfagog/ce
( Mialaret, Gaston, , .-).
Analiza sistemelor de gandire pedagogica presupune avansarea unor criterii
globale care asigura sesizarea progresului, realizat in plan conceptual
si institutional, la niveluri de continuitate-discontinuitate, relevante in
plan psihosocial. Asemenea criterii sunt propuse in literatura de specialitate
- care angajeaza sinteze aplicate in domeniul istoriei pedagogiei - din
perspectiva filosofica