n3x18xg

Lev Tolstoi este unul dintre cei mai mari scrii-tonajJjJrnix..
La moartea lui Tolstoi, vorbind despre contradictiile „flagrante" din creatia scriitorului, V. I. Lenin a aratat totodata ca Tolstoi „...a stiut sa se ridice pina Ia o astfel de vigoare artistica, in-cit operele sale ocupa unul din primele locuri in literatura mondiala. Datorita genialei interpretari a lui Tolstoi, epoca pregatirii revolutiei intr-una din tarile asuprite de feudali, s-a prezentat ca un pas inainte in dezvoltarea artistica a intregii omeniri").
insemnatatea mondiala a lui Tolstoi ca artist si faima sa mondiala ca ginditor si propovaduitor au fost determinate, dupa cum arata Lenin, de faptul ca atit in creatia, cit si in invatatura lui Tolstoi, s-a oglindit insasi insemnatatea mondiala a revolutiei ruse din anul 1905, de faptul ca el „in operele salek a intruchipai uimitor de plastic — siI"ca artist"s"i ca ginditor, si ca propovaduitor - - trasaturile istorica specifice ale primei revolutii ruse, foita si slabiciunea ei" ).
Dupa cum arata Lenin, cu toate ca activitatea literara a lui Tolstoi a inceput inainte de anu! '861 si s-a incheiat dupa anul 1905, «L. Tolstoi s-a format pe deplin, ca artist si ginditor, tocmai in aceasta perioada, al carei caracter tranzitoriu a produs toate trasaturile distinctive si ale operelor lui Tolstoi, si ale „tolstoismului"». )
Dezvaluind contradictiile din conceptiile lui Tolstoi, Lenin a vazut ca ele sint „intr-adevaroglhida imprejurarilor contradictorii in care "aTostpusa activi tateajstorica a taranimii in revolutia noastra" ). Dupa cum arata Lenin, Tolstoi a devenit exponen tul conceptiilor si starilor de spirit ale masei largi taranesti patriarhale de multe milioane. Aceasta trasatura a lui Tolstoi s-a manifestat deosebit de limpede dupa criza care Javuj.loc in conceptia a despre lume, in jurul lui 1880—1885. .Dupa obirsie si -Ttfucatie -- scria Lenin - - Tolstoi apartinea celei mai inalte aristocraiiijnjQsi£reti—a Rusiei; el a rupt cu toate vederile obisnuite ale acestui mediu si, in ultimele sale opere, a atacat prin'.r-o ciitica plina de pasiune toate orinduielile actuale de stat, bisericesti, sociale, economice, intemeiate pe sclavia maselor, pe saracia lor, pe ruinarea taranilor si a micilor gospodari in general, pe silnicia si fatarnicia de care viata contemporana e imbibata de sus pina jos" ).

Dar germenii acestei conceptii, care s-a inchegat definitiv la Tolstoi dupa criza sa sufleteasca, existau inca din perioada de inceput a activitatii sale literare, inca din epoca de dinaintea reformei si in primii ani de dupa desfiintarea iobagiei. Conceptiile abstract-moralizatoare, lipsite de o baza istorica, pe carej le intilnim la Tolstoi mai tirziu, il caracterizeaza si pe tinarul Tolstoi. inca din tinerete el manifesta simpatie fata de rinduielile patriarhalesi o atitudine negativa impotriva civilizatiei Eurgheze (de pilda, in nuvela „Lucerna"), dind preferinta poporului simplu fata de paturile privilegiate ale societatii. Totodata, Tolstoi considera principiul mo-ral-religios, ca un principiu calauzitor in comportarea oamenilor. Dupa. parerea Hui Tolstoi, acest principiu trezeste in oameni dorinta catre o permanenta desavirsire morala, prin care, dupa convingerea sa, pot fi lichidate toate conflictele sociale, putindu-se realiza fericirea omenirii.
Lev Nikolaevici Tolstoi s-a nascut la Iasnaia PoHan£, in apropierea orasului Tuia, la 9 septembrie (sTII nou) lJJTatal sau, contele TJIkoTai Ilici Tolstoi, a murit cind baiatul avea noua ani, iar mama sa, nascuta printesa Maria Nikolaevna Vol-konskaia, a incetat din viata inainte ca Tolstoi sa fi implinit doi ani. Viitorul scriitor a fost educat de o ruda indepartata a familiei Tolstoi — T, A. Ergolskaia.
Tolstoi si-a petrecut cea mai mare parte a vietii la Iasnaia Poliana, pe care a parasit-o doar cu zece zile inainte de a muri. In afara de Iasnaia Poliana, Tolstoi a locuit mai mult decit oriunde la Moscova. El a urmat cursurile Universitatii din Kazan. la care s-a inscris in 1844 si pe care a iparasit-o in 1847, fara sa-si fi terminat studiile. intorcindu-se dupa aceea la Iasnaia Poliana, Tolstoi se ocupa de imbunatatirea jcqndjtiilor de trai ale taranilor sai si citeste mult, imbogatindu-si cunostintele.
In primavara anului 1851, Tolstoi pleaca in Cau caz, unde ramine pina Ia inceputul anului 1854, par ticipind la operatiunile, militare ca voluntar. In Cau-caz el scrie nuvelele „Copilaria" si „Adolescenta", precum si povestirile „Incursiunea"" si „insemnarile unui jucator de carti". Tot acolo el a inceput „Romanul unui mosier rus", nuvela „Cazacii" sf povestirea „Taierea padurii".
Nuvela „Copilaria", aparuta in 1852 in revista lui Nekrasov „Sovremennik", nuvela urmatoare „Adolescenta", precum si povestirile din viata militara au format in scurt timp reputatia de scriitor talentat a lui Tolstoi. Arta sa admirabila in redarea sufletului omenesc, priceperea de a sezisa si exprima in cuvinte manifestarile cele mai intime, deseori contradictorii, ale vietii sufletesti, atit a copilului cit si a omului matur, s-au afirmat inca din aceste opere de inceput. Particularitatile creatiei lui Tolstoi, exceptionala forta a realismului sau au fost relevate inca de pe atunci de catre democratii revolutionari Cernisevski si Nekrasov.
Analizind inceputurile literare ale lui Tolstoi si definind specificul talentului sau scriitoricesc, N. G. Cernisevski a remarcat in creatia lui cunoasterea. profunda precum si capacitatea de a descrie „£ele mai tainice miscariajieyieii.Lsuiletesti", capacitatea de a sezisa „procesul psihologic, formele, legile lui, dialectica sufletului". O alta trasatura viguroasa, care asigura operelor scriitorului „un merit cu totul remarcabil" — este „puritatea sentimentului moral"). Cernisevski presupunea "Hr aceste doua trasaturi se vor manifesta si pe viitor ca trasaturi esentiale ale talentului lui Tolstoi.
intr-adevar, aceste trasaturi caracterizeaza opera lui Tolstoi de-a lungul intregii sale vieti. Ele se manifesta limpede inca in prima sa opera de mari dimensiuni — trilogia „Copilari', „Adolescenta", „Tineretea". Trilogia lui Tolstoi, ca" si multe din opetele sale literare de mai tirziu, imbina observatia obiectiva a vietii cu oglindirea lumii subiective a artistului. In trilogie apar personaje ale caror prototipuri au fost rude ale lui Tolstoi, oameni apropiati de familia sa, prietenii si profesorii sai; figura centrala este insa Nikolenka Irteniev, a carui lume sufleteasca reflecta in cresterea si dezvoltarea ei treptata, viata launtrica a lui Tolstoi insusi din anii copilariei, adolescentei si primei tinereti. Nikolenka isi deapana propria sa povestire, iar impresiile si aprecierile lui caracterizeaza personajele din trilogie. Evenimentele pe care le povesteste trilogia apar ca amintirile unui om matur despre primii ani ai vietii sale.
inca in „Copilaria", Tolstoi da dovada de o exceptionala maiestrie in analiza psihologica. Nikolenka Irteniev este un copil extrem de impresionabil, cu o bogata viata sufleteasca, inclinat spre introspectie, dar care totodata stie sa observe viata si oamenii din jurul sau. Aceste trasaturi ale caracterului lui Nikolenka se manifesta si mai puternic in adolescenta si tineretea sa. El incepe sa mediteze asupra felului in care se stabilesc relatiile dintre oameni. Si deodata, el isi da limpede seama ca deosebirile de situatie materiala ii pot dezbina chiar si pe oamenii cei mai apropiati.
Pe masura ce copilul Nikolenka se apropie de adolescenta, el resimte acut crizele specifice acestei perioade. Viata lui sufleteasca devine extrem de intensa, sentimentul personalitatii devine tot mai puternic. Firea expansiva a baiatului nu se poate acomoda cu cadrul ingust care i se impune; el comite o serie de abateri, pentru care preceptorul strain, pe care nu-,1 poate suferi, il pedepseste, in-chizindu-L intr-o camara si amenintindu-L ca il va bate cu nuiaua. Amorul propriu ranit si imaginatia, careia ii lasa friu liber pina la o exaltare dureroasa, provoaca in sufletul lui Nikolenka o furtuna de deznadejde, trezindu-i primele indoieli asupra religiei si primul protest impotriva nedreptatii divine.
Nikolenka duce „o viata morala, retrasa, concentrata in sine insusi", mintea sa e framintata de probleme chinuitoare — menirea omului, viata de dincolo de mormint, nemurirea sufletului. El isi concretizeaza vizual ideile neclare si insuficient precizate, folosindu-se de scheme. La fel proceda deseori si Tolstoi insusi, cind, in jurnalul sau intim, recurgea la diferite desene pentru a-si lamuri cele mai complexe probleme abstracte.
Meditatiile continue ale lui Nikolenka ii ascut spiritul de autoanaliza morala, dar in acelasi timp ii slabesc vointa si spontaneitatea sentimentelor. Prietenia entuziasta cu Dmitri Nehliudov il salveaza pe Nikolenka din aceasta stare de anarhie sufleteasca. In figura lui Nehliudov se oglindesc trasaturi de caracter ale prietenului lui Tolstoi, D. A. Diakov, si ale lui Tolstoi insusi.
In „Adolescenta", Nehliudov il determina pe Ni-kolenka sa-si manifeste din plin o insusire a firii sale, care L-a caracterizat intotdeauna, dar pe care inclinarea excesiva spre meditatii a inabusit-o. Este vorba despre nazuinta spre autoperfectionare si spre un ideal moral. Nazuinta inflacarata spre un ideal de virtute si credinta ca menirea omului e sa se desavirseasca necontenit, acestea sirrt isentimentele pe care le trezeste Nehliudov in Nikolenka. „Sa indrepti toata omenirea, sa nimicesti toate viciile si nefericirile omenesti parea un lucru lesne de infaptuit pe atunci — si la fel de usor si de simplu parea sa te indrepti si pe tine insuti, sa-ti insusesti toate virtutiile si sa fii fericit" — scrie Tolstoi in incheierea „Adolescentei" sale. Iar noi vom adauga ca nu numai atunci, in timpul adolescentei, toate acestea i-au aparut posibile lui Irteniev-Tolstoi, ci si mult mai itirziu, in jepoca maturitatii, si chiar la batrinete.
Odata cu inceputul tineretii, Nikolenka ajunge la o noua conceptie asupra vietii si a scopului ei — conceptie inchegata sub influenta lui Nehliudov. Nikolenka se caieste, gindindu-se cu parere de rau la timpul pe care si L-a irosit zadarnic, hotarindu-se sa nu mai piarda nici o clipa pentru a-si pune ne-intirziat in aplicare aceasta noua conceptie de viata, cu intentia ferma de a-i ramine devotat pentru totdeauna. El incearca sa-si formuleze in scris regulile de conduita, se spovedeste cu elevatie, mar-turisindu-si pacatele, se straduieste sa duca o viata de inalte preocupari; dar viata reala, cu ispitele ei, isi cere si ea dreptul, si Nikolenka se dovedeste a nu fi in stare sa invinga nici desertaciunile mondene, nici prejudecatile aristocraticei El ramine ca si mai inainte un visator inflacarat si incorigibil. In acelasi timp insa, il apasa sentimentul de dezgust fata de sine insusi si de cainta pentru faptele sale. El crede totusi ca perfectiunea morala, pe care o doreste cu pasiune, este realizabila si ca o va atinge cu siguranta.
Astfel, inca de la inceputul creatiei sale, Tolstoi a pornit pe calea pe care a mers si mai tirziu; calea unui artist exceptional de patrunzator si inzestrat cu un rar spirit de observatie, care tinde sa analizeze conduita omului in lumina normelor etice care, dupa el, sint singurele juste.
Particularitatile creatiei lui Tolstoi — arta sa realista, demascarea claselor exploatatoare, apararea ponorului asuprit — se manifesta inca din paginile trilogiefT-Arcr—Iolstoi zugraveste cu multa caldura MIsirnpatie pe oamenii simpli din popor, in special pe Natalia Savisna, doica lui Nikolenka, careia ii sint consacrate paginile cele mai emotionante.
Pe de alta parte, zugravindu-i in trilogie pe re prezentantii inaltei societati mondene, Tolstoi demasca goliciunea lor morala, mascata de un lustru de suprafata, crincenul lor egoism. Totodata, el opune tineretul nobiliar spilcuit studentilor razno-cinti, care traiesc flaminzi si murdari, care nu corespund ideilor lui Nikolenka cu privire la oamenii „corecti", dar care le sint superiori prin cunostintele lor, prin conceptia lor despre viata si prin spiritul lor de independenta.
Participarea lui Tolstoi la operatiunile militare din Caucaz, iar mai tirziu si din Crimeia, i-a furnizat materialul povestirilor cu subiecte de razboi si din viata de campanie. Impresiile sale din Caucaz sini redate in povestirile „Incursiunea" si „Taierea padurii". In aceste povestiri' Tolstoi prezinta razboiul dintr-un punct de vedere care pe atunci nu avea precedent in literatura". Metoda folosita de Tolstoi pentru a zugravi razboiul in aceste opere a fost anticipata intr-o anumita masura doar de Ler-montov in poezia sa „Acum va scriu din intim-plare...", in care este descrisa lupta de linga Va-lerik.
Tolstoi este preocupat nu atit de aspectul exterior al razboiului, cit de felul cum se comporta oamenii incorTdTfrile razboiului si de trasaturile de caracter pe care ei le manifesta cu acest prilej. In aceste povestiri, ca simjuii«iy--n—-fiazboi—s-pace", adevaratii eroi sint oamenii simpljJjiiiQiL£alL.
A"sa este capitanul Hlopov din „Incursiunea", asa sint capitanii Trosenko si soldatul Velenciuk din „Taierea padurii". In aceasta din urma povestire, ca-racterizind vitejia soldatului rus, Tolstoi spune: „Moralul soldatului rus nu e intemeiat, asa cum c curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde si se stinge repede; soldatul rus se inflacareaza si se demoralizeaza greu. El n-are nevoie de. efecte, de djs,nir':"r'1 de strigate razboinice, de cintece si tobe; dimpotriva, are nevoie de liniste si de lipsa oricarei incordari. La un adevarat soldat rus n-o sa vedeti niciodata ingimfare, bravada, dorinta de a se nauci, de a se imbata de succes in timpul primejdiei, ci dimpotriva, modestie, simplitate si o facultate de a vedea in primejdie altceva decit un pericol pur si simplu. Acestea sint trasaturile distinctive ale caracterului lui".
Intorcindu-se din Caucaz, Tolstoi este trimis in armata de pe Dunare, care lupta impotriva Turcilor, iar in noiembrie 1854 este mutat in Crimeia, unde participa la glorioasa aparare a Sevas tojiohiiuL...E1 insusi dorea sa fie trirfliTTa SevasTopol, „mai presus de toate din patriotism", dupa cum spune intr-o scrisoare adresata fratelui sau. In acel timp Tolstoi nu putea inca sa inteleaga bine situatia interna si internationala care dusese la Razboiul din Crimeia si nu-si dadea seama ca acest razboi era un razboi de cotropire nu numai din partea Angliei, Frantei si Turciei, ci si din partea guvernului Tarist, care tindea sa-si intareasca pozitiile de „jandarm mon dial". El nu se gindea ca in cazul victoriei lui Nicolae I asupra inamicilor, in Rusia s-ar ii intensificat inevitabil asuprirea feudala si samavolniciile autocratiei. Dimpotriva, Tolstoi credea ca un razboi care ar fi fost incununat de succes pentTti Rusia ar fi "coffEribuit la insanatosirea politica si morala a tarii, la renasterea ei. inca inainte de a fi sosit la Sevastopol, Tolstoi nota in jurnalul sau: „Mareata este forta morala a poporului rus. Multe adevaruri politice vor iesi la iveala si vor capata amploare in aceste momente atit de grele pentru Rusia. Sentimentul dragostei inflacarate fata de patrie, sentiment care js-a ivit si a crescut din nenorocirile Rusiei, va lasa pentru multa vreme urme pe tot cuprinsul ei. Oamenii, care acum nu-si precupetesc viata, vor fi cetateni ai Rusiei si nu vor uita jertfa lor. Ei vor participa cu multa demnitate si mindrie la viata obsteasca, iar entuziasmul dezlantuit rte razboi va intipari pe veci abnegatia si nobletea in caracterele lor".
Scurt timp dupa sosirea la Sevastopol, ToJstoi ii scria cu entuziasm fratelui sau : «Moralul trupelor este mai presus de oncedescrie're. Nici pe timpul Greciei antice nu a fost atita eroism. Kornilov, tre-cind in revista trupele, in loc de „Buna ziua, ba-ieti!" a spus: „Trebuie sa va dati viata, baieti, sin-teti gata?", iar ostasii au raspuns, intr-un glas: „Sintem gata sa ne-o dam, excelenta voastra. Ura!" Si aceasta nu era o simpla parere, pe fata fiecaruia se putea yedea ca au spus-o nu in gluma, ci de-adevaratelea; si pina acum, 22 000 din ei si-au si tinut fagaduiala...»
In timpul asediului Sevastopolului, Toistoi insusi a dat dovada de o vitejie deosebita. Timp de peste o luna de zile, el si-a tacut serviciul in postul cel mai primejdios — la faimosul bastion nr. 4. Impresiile sale din timpul asediului Sevastopolului au fost redate in cele trei remarcabile povestiri din Sevastopol, dintre care primele doua au fost terminate in Crimeia.
Ca si in schitele scrise in Caucaz, in povestirile din Sevastopol Tolstoi este cel dintii scriitor din literatura mondiala care a zugravit razboiul in mod veridic — „nu ca o formafTeII3e oameni, corecta, frumoasa si stralucitoare, cu fanfara si tobe, cu steaguri filfiitoare si generali tantosi" — ci „asa cum este el in realftate, cu singe, suferinte si moarte". In incheierea celei de-a doua povestiri din Sevastopol, Tolstoi scrie: „Unde e expresia raului pe care trebuie sa-L ocolesti? Unde este in aceasta povestire expresia binelui pe care trebuie sa-L imiti? Cine este raufacatorul si cine eroul? Toti sint buni si toti sint rai... Eroul povestirii mele, pe care il iubesc din tot sufletul, pe care am incercat sa-L zugravesc intotdeauna in toata frumusetea lui, a fost, este si va fi vesnic minunat: el este adevarul!"
Iar principalul adevar pe care Tolstoi L-a vazut in Sevastopolul asediat este maretia morala a poporului rus, care isi apara cu calm si cu incredere patria.
In povestirea „Sevastopolul in decembrie", vorbind despre sentimentul dragostei de patrie, care salasluieste in adincul sufletului fiecarui om rus, Tolstoi scria : „Veti intelege limpede, daca va veti gindi ca oamenii acestia pe care i-ati vazut acum sint eroii care nu s-au descurajat in acele timpuri grele ci, dimpotriva, si-au inaltat spiritul, pregatiti sa moara cu bucurie, nu pentru un oras, ci pentru patrie. Aceasta epopee a Sevastopolului, al carei erou a fost poporul rus, va lasa pentru multa vreme urme marete in Rusia".
In urmatoarele doua povestiri din Sevastopol, „Sevastopolul in mai" si „Sevastopolul in august 1855", Tolstoi a aratat cum in acest razboi, alaturi de manifestarile de adevarat eroism ale soldatilor, au iesit la iveala meschina invidie omeneasca, vanitatea, calculul rece, egoismul si jalnica agitatie a citorva reprezentanti ai nobilimii — ofiteri care vinau o cariera stralucita. Dar aceste fenomene nu l-au impiedicat pe Tolstoi sa vada esentialul: maretia nepieritoare a apararii SevastopoluluistfeL descriind in povestirea „Sevastopolul in august 1855" o .cearta intre ofiteri in timp ce jucau carti, el spune: „Dar sa lasam mai repede cortina peste asemenea scene atit de regretabile. Miine, poate chiar azi, fiecare din oamenii acestia va iesi vesel si mindru in intimpinarea mortii si va muri hota-rit si linistit... In fundul sufletului fiecaruia se afla seinteia aceea nobila, care va face din el un erou; dar, aceasta seinteie oboseste arzind stins ;' va veni insa vremea cind ea va izbucni inlr-o flacara si va lumina fapte marete".
In toate cele trei povestiri din Sevastopol, mai ales in cea de a doua, Tolstoi nu se limiteaza la o descriere obiectiva a evenimentelor din timpul asediului Sevastopolului, ci face .sLa—anx£ciex£„perso-nala, subiectiva, asupra semnificatiei lor, manifestin-dll-se cil acest prilej ca un "convins adversar al razboiului, care atrage dupa sine nenumarate nenorociri pentru omenire, care este in contrazicere cu legile firesti ale naturii si ale moralei umane, precum si cu legile care guverneaza minunata si inteleapta natura ce-L inconjoara pe om.
In cea de-a doua povestire din Sevastopol, s-au manifestat cit se poate de viu forta si maiestria analizei psihologice, zugravirea „dialecticii sufletului" — ca sa folosim expresia lui Cernisevski — indrazneala in zugravirea celor mai subtile si adesea contradictorii stari sufletesti. Aceasta povestire se remarca in special prin tendinta catre cea mai aspra si mai lucida veridicitate.
Sosind la Petersburg, dupa caderea Sevastopolului, in a doua jumatate a lunii noiembrie 1855,
Tolstoi nimeri pentru prima data intr-un mediu literar. Aici el facu cunostinta cu cei mai mari scriitori rusi aitimpului — Turgheniev, Nekrasov, Gon-cearov, Pisemski, Grigorovici, Cernisevski — care il intimpinara cu multa atentie si chiar cu entuziasm. El intra in strinsa legatura cu scriitorii din grupul revistei „Sovremennjjj, in cadrul careia aparuse inca de pe atunci o vadita diferentiere intre' tabara liberalilor, in frunte cu criticul Drujinin, si tabara democratilor revolutionari, in fruntea careia se afla Cernisevski. Tolstoi nu a aderat de fapt la nici una din aceste tabere, dar, fara sa se rupa inca, in aceasta perioada, de interesele nobilimii, el manifesta o atitudine negativa fata de ideile de-mocrat-revolutionare. Dar in conceptiile sale despre creatia artistica, pe care o considera ca o activitate subordonata intereselor arzatoare ale vietii poporului, si despre rolul poporului muncitor ca principala si cea mai inovatoare forta a societatii, Tolstoi s-a apropiat de democratii revolutionari. El s-a apropiat de ei si prin "profesluil sau impoiva ioba-giei, a exploatarii si asupririi taranilor. Totusi, din cel mai insemnat punct de vedere, Tolstoi se deosebea de democratii-revolutionari : el dez-aproba lupta revolutionara a poporului pentru interesele sale.
Ostilitatea sa impotriva pozitiilor lui Cernisevski L-a apropiat pe Tolstoi, dealtfel pentru scurt timp, de Drujinin si de tovarasii de idei ai acestuia in problemele sociale si estetice — Annenkov si Botkin, partizani ai ,.artei pure", rupte de problemele sociale la ordinea zilei. Din 1859 Tolstoi nu mai publica nimic in paginile revistei „Sovremennik".
In perioada aprilie—iunie 1856, Tolstoi este preocupat intens de problema eliberarii din iobagie a taranilor din Iasnaia Poliana. In legatura cu aceasta el a scris citeva rfliectg, a convocat la Iasnaia Poliana adunari taranesti, dar toate incercarile lui de a ajunge la o intelegere cu taranii n-au da, nici un rezultat. Sperind ca pamintul va trece in scurt timp in folosinta lor in mod gratuit, taranii nu erau de acord cu conditiile de rascumparare propuse de Tolstoi, fiindca se temeau ca el sa nu-i lege prin obligatiuni de rascumparare chiar si in cazul cind, o data cu eliberarea, li s-ar da intregul pamint fara nici o plata. Neincrederea taranilor L-a indurerat si tulburat adinc pe Tolstoi, cu atit mai mult cu cit el socotea ca este necesara eliberarea urgenta a taranilor, fie si fara pamint, pentru a se preintimpina rascoalele taranesti impotriva mosierilor — dupa parerea sa — inevitabile.
In cursul unei perioade de mai bine de un an, cit Se scursese de la plecarea sa din Crimeia, Tolstoi termina a treia povestire din Sevastopol, apoi nuvela „Tinerete", scrie povestirile „Viforul", „Segradatul" si nuvela ..Doi husari".
In „Doi husari", Tolstoi zugraveste reprezentantii a doua generatii de aristocrati militari rusi — tatali, cu temperamentul sau furtunos si neastimparat, strain de orice calcul meschin si de practicism, si fiul, caruia ii lipsesc nu numai bravura si elanul tatalui, dar si cea mai elementara onestitate. Episoadele din viata celbr doi husari se desfasoara pe fondul vietii de toate zilele a nobilimii guberniale, in centrul careia se afla o familie de mosieri formata din-tr-o vaduva usuratica si naiva, care dupa douazeci de ani de la data evenimentelor cu care incepe povestirea, devine o femeie in virsta, zgircita si prozaica; fratele ei, un cavalerist chefliu, definitiv ruinat la ba-trinete si traind ca un parazit la mosia surorii sale ; fiica vaduvei, o frumusete de la tara, atragatoare nu numai prin infatisarea ei, dar si prin intreaga structura sufleteasca. Tolstoi a zugravit cu o mare caldura lirica sentimentul primei iubiri trezita in sufletul fetei, sentiment profund jignit de comportarea cinica si triviala a contelui Turbin-fiul.
Paralel cu scrierea trilogiei, Tolstoi a lucrat la o opera care in ma,nuscriisele si in insemnarile din jurnalul sau purta titlul „Romanul unui mosier rus". Ca si trilogia, acest roman avea in liriiiIgerlerale un caracter autobiografic. Eroul romanului este Dmitri Nehliu-dov (la inceput el purta chiar numele de Nikolenka, firile! ca Irteniev din trilogie) — care paraseste universitatea, fara s-o fi terminat, spre a se consacra in intregime imbunatatirii conditiilor de viata ale taranilor sai, faja de care simte ca are o raspundere morala. Dar in aceste incercari 'de a veni in ajutorul tarariiTor el sufera un esec, intimpinind vesnica neincredere si suspiciune a taranului iobag fata de stapinul sau. Aceasta situatie il duce pe Nehliudov la concluzia trista ca nu poate rezolva sarcina pe care si-a pus-o, aceea de a fi binefacatorul taranilor sai. Tolstoi n-a terminat romanul potrivit planului vast in care fusese" conceput. In 1856 a fost publicat un fragment de proportii mai ample, sub titlul „Dimineata unui mosier".
Nici un scriitor din literatura rusa nu zugravise pina la Tolstoi, cu un realism atit de lucid, taranul iobag din Rusia. Prin vigoarea talentului, cuInuveia ktr—Tolstot—pot fi comparate numai „Povestirile unui vinator" de Turgheniev, desi „Dimineata unui mosier" intrece „Povestirile unui vinator" prin realismul si veridicitatea cu care scriitorul a dezvaluit prapastia care il desparte pe stapin de taranul iobag.
„...Contele Tolstoi — scria Cernisevski in legatura cu aceasta nuvela — reda cu o remarcabila maiestrie nu numai conditiile exterioare de viata ale taranilor, ci — ceea ce este mult mai important — insasi conceptia lor asupra lucrurilor. El stie sa se transpuna in sufletul taranului. Taranui sau este extrem de veridic — felul de a vorbi al taranului sau ne este nici infrumusetat, nici retoric, conceptiile taranului sint redate la contele Tolstoi tot atit de convingator si de colorat ca si caracterele soldatilor nostri...
In izba taraneasca, ca si in cortul de campanie al soldatului din Caucaz, scriitorul se simte ca la el acasa" ),
Spre sfirsitul lunii noiembrie 1856, Tolstoi demisiona din armata, iar peste doua luni pleca in prima sa calatOTjijLsitaJjiaiaie. Aceasta calatorie a durat o jumatate de anLEl a vizitat Franta, Elvetia, Italia de Norii, Germania; la Pars a audiat ambele prelegeri la Sorbona.
In strainatate Tolstoi a continuat sa lucreze la operele literare pe care le incepuse mai dinainte, printre care si povestirea „Cazacii". Tot in acest timp scrie nuvela — „Din insemnarile printului D. Nehliudov. Lucerna" —"opera sugerata de anumite observatii personale, care il impresionasera profund. Tolstoi scrie cu indignare despre burghezia din Europa, care nu cunoaste nici mila, nici dragostea fata de om, si care manifesta o totala indiferenta fata de arta.
Dar demascarea necrutatoare a civilizatiei burgheze din apusul Europei se imbina in aceasta nuvela cu ignorarea si critica cailor de realizare a progresului social ; aceasta deficienta a conceptiei despre lume a scriitorului se va reflecta si in operele sale de mai tirziu. Dupa parerea lui Tolstoi, omul trebuie sa se calauzeasca dupa (poruncile „spiritului universal" — principiu care impaca totul si e infailibil. Ca si in cea de a doua povestire din Sevastopol, unde Tolstoi nu poate preciza in ce consta cu adevarat binele si raul, nici in „Lucerna" el nu le poate delimita cu preciziune — si povestirea se incheie intr-un mod neasteptat pentru cititor, cu un apel preconizind iertarea generala, renuntarea la condamnarea raului, la demascarea caruia ii fusese consacrata -lucrarea.
Referindu-se printre altele la „Lucerna", Lenin scria despre Tolstoi : «El judeca abstract, admite numai punctul de vedere al principiilor „eterne" ale morali-itatii, al adevarurilor eterne ale religiei».!)
Intorcindu-se in Rusia spre sfirsitul lunii iulie 1857, Tolstoi locuieste cind la Iasnaia Poiiana, cind la Moscova. In aceasta perioada scrie povestirea „Trei morti" si un roman de proportii reduse, „Fericirea conjugala", terminind totodata si nuvela „Albert", inceputa in strainatate. Tolstoi continua de asemenea sa lucreze la „Cazacii". La sfirsitul anului 1859, el se consacra cu pasiune instruirii.copiilor de tarani.
Tolstoi simtea extrem de ascutit prapastia dintre conditiile de viata ale minoritatii privilegiate si conditiile de viata ale majoritatii, ale populatiei muncitoare. In conceptia sa, masa principala a poporului ducea o viata apropiata de viata naturii, si prin calitatile sale morale era incomparabil superioara claselor dominante.
In povestirea „Trei morti" se relateaza moartea unei boieroaice, a unui taran si a unui copac. Moartea boieToaicei, a carei viata fusese in intregimea ei departe de natura, e respingatoare si demna de mila ; mujicul care era apropiat de natura, moare linistit si impacat; minunata este numai moartea copacului, pentru ca o vezi nu ca o moarte, ci ca o renastere spre o noua si fericita viata a naturii, care nu piere niciodata. Dupa conceptia lui Tolstoi, tot ceea ce este legat de natura si isi traieste vata potrivit legilor ei este minunat si intelept ; fals, neputincios si steril este tot ceea ce traieste incalcind legile naturii.
In 1858—1859 Tolstoi scrie romanul „Fericirea conjugala". Romanul este strabatut de la inceput si pina TaIIsiirsit de un lirism subtil, care se manifesta in special in descrierea naturii ; din punctul de vedere al stilului, aceasta lucrare aminteste romanele si nuvelele lui Turgheniev. Tema romanului este destramarea iubirii romantice a unei femei fata de sotul ei, care este mai batrin decit dinsa cu aproape douazeci de ani si transformarea acestui sentiment intr-o iu-bire-prietenie, calma si trainica, intemeiata pe sentimentul matern si pe sentimentul de atasament fata de tatal copiilor ei. Vechea fericire a acestei tinere femei dispare pentru totdeauna, fiind inlocuita prin-tr-o viata fericita, dar intr-up. chip nou, viata care se afla abia la inceputul ei si a carei posibilitate eroina nici nu o banuise macar mai inainte. in „Anna Karenina" Tolstoi reia tema fericirii conjugale, dar de asta data nu pe planul analizei unor sentimente strict personale, intime,-ci in cadrul problemelor sociale esentiale ale epocii.
Pe la mijlocul anului 18fiQ, Tolstpi.Ia.C£L„a,,a. doua calatorifi4j.eal,eholar.e. Intentionind pe atunci sa se dedice in special activitatii pedagogice, el s-a decis sa studieze sistemul de invatamint din apusul Europei. De data aceasta calatoria sa a durat peste noua luni. Tolstoi calatoreste din nou prin Germania, Franta, Italia si, in afara de aceste tari, viziteaza orasele Londra si Bruxelles. Interesindu-se de problemele de pedagogie, el studiaza insistent sistemele care se aplicau in special in scolile din Germania. La Londra el face cunostinta cu Gherten, pe care L-a apreciat intotdeauna in chip deosebit ca scriitor si ca ginditor, viziteaza Camera Comunelor si asculta o conferinta a lui Dickens despre educatie ; la Bruxelles se intilneste cu Proudhon, cu care are conversatii indelungate, precum si cu revolutionarul polonez Lele-wel.
Tolstoi s-a intors in Rusia dupa reforma din 19 februarie 1861 ; soarta taranului rus, lipsit de drepturi TaIsTTriaT7narnte, continua sa-L impresioneze profund pe scriitor. Spre a contribui la imbunatatirea soartei taranilor din regiunea sa natala el accepta functia de „mirovoii ,posrednik" ). ,Dar, dupa un an, Tolstoi sa vazu silit sa renunte la aceasta functiune, din cauza atitudinii extrem de ostile a nobililor. Invi-nuimlu-L ca lucreaza in interesul taranilor, iar nu in interesul lor, ei i-au creat conditii insuportabile pentru aceasta activitate. Tolstoi se dedica cu pasiune activitatii pedagogice pe care o desfasoara la scoala din Iasnaia-Poliana, infiintata de el pentru copiii taranilor, scrie articole pedagogice si editeaza revista de a"
'Activitatea sa sociala si pecfagogica l-au facut pe Tolsloi suspect in ochii guvernului si, in urma unei dispozitii venite din Petcrsburg7Iin timpul lipsei sale a fost efectuata la Iasnaia Poliana, in iunie 1862, o perchezitie.
' 'TffIseptcmbrie 1862 Toistoi se casatoreste cu Sofia Andreevna Bers, fiica unui medic din departamentul curtii. De la aceasta data el incepe sa se ocupe intens de treburile gospodariei, ceea ce, dealtfel, nu L-a sustras de la preocuparile literare, pe care le continua cu multa pasiune. Astfel, in 1863 apar nuvelele „Cazacii" si „Polikuska".
„Cazacii" — este una din creatiile cele mai poetice ale lui Tolstoi. El descrie aici oamenii si natura Cau-cazului de Nord in toata forta lor elementara si in toata frumusetea lor, aproape salbatica. Unchiasul Eroska, frumoasa cazaca Marianka, sau cazacul Lukaska sint copii ai naturii grandioase in simplitatea ei; ei,nu cunosc dezechilibrul sufletesc de pe urma caruia sufera Olenin, aristocratul din capitala (figura in care scriitorul a pus numeroase trasaturi autobiografice). „...Oamenii — gindeste Olenin de'spre cazaci — traiesc asa cum traieste natura : mor... si iar se nasc, se bat, beau, maninca, se bucura si iar mor, si nu cunosc alte legi, in afara de cele de nestramutat, pe care natura le-a prescris soarelui, ierbii, -animalelor, copacilor. Alte legi ei n-au..." Olonin insusi ar dori sa inceapa- o viata tot ati,t de simpla 'si de echilibrata, ca viata pe care o traiesc acesti oameni. El se gindeste din ce-in ce mai staruitor sa se rupa de mediul sau, sa devina cazac si sa traiasca la fel ca ei ; sa-si cumpere o izba, niste vite, sa se insoare cu o fata de cazac, sa-si petreaca zilele cu unchiasul Eroska, sa mearga cu el la vinatoare si la pescuit, sa mearga ou cazacii in batalii. Indragos-tindu-se de Marianka, el continua sa viseze tot mai mult o astfel de viata. 11 atrage si spontaneitatea pagina a unchiasului Eroska, care intelege sa-si traiasca viata din plin si nu vede un pacat in a gusta toate bucuriile pe care viata le poate da omului, convins fiind ca „dumnezeu le-a facut pe toate pentru fericirea omului" si ca „nimic nu este pacat" cit timp traiesti, caci dupa ce mori „iti creste iarba pe mormint — si gata".
Dar, ca si Aleko al lui Puskin, Olenin, ajuns intr-o lume straina de conventionalismul civilizatiei, sufera o infringere in incercarile sale de a se integra in acest mediu. Dragostea sa pentru Marianka, in fond o fire tot atit de navalnica in spontaneitatea ei pagina, ca si mos Eroska, nu este impartasita, intrucit sentimentul strainului, dezechilibrat sufleteste, nu o poate atrage cu adevarat. Pe Marianka n-o poate prinde in mrejele dragostei decit un om ca Lukaska, o fire cu totul apropiata de a ci. Si ea, care sufleteste a fost totdeauna departe de Olenin, il respinge cu dezgust cind afla ca logodnicul ei Lukaska a fost ranit mortal intr-o incaierare cu cecenii.
Nuvela „Polikuska" este povestea tragica a unui taran iobag. In aceasta nuvela, la fel ca si in „Dimineata unui mosier", Tolstoi arata bariera de netrecut care se interpune intre boier si taran in conditiile iobagiei. In nuvela se povesteste cum o mosiereasa sentimentala si-a pus in gind sa-L „aduca pe calea cea buna" pe taranul Polikuska, un om cu o reputatie proasta, din cauza furtisagurilor. Ea se hotaraste sa exercite o influenta morala asupra lui, ara-tindu-i incredere si dindu-i insarcinarea sa aduca din oras o mare suma de bani. Polikuska se straduieste sa indeplineasca cinstit insarcinarea pe care i-a dat-o stapina, dar la intoarcere el pierde banii, si, de teama ca nu va fi crezut, se spinzura in podul casei sale. Zguduita de aceasta veste cumplita, sotia lui, care tocmai atunci isi imbaia pruncul, il lasa in albie si da fuga in pod. Copilul se ineaca in albie, iar mama innebuneste. Banii pierduti de Polikuska ii gaseste un taran bogat, Dutlov, dar stapina nu vrea sa-i primeasca, si, in loc sa-i daruiasca familiei lui Polikuska, ii da gasitorului, care foloseste o parte din ei pentru a plati un recrut in locul unui nepot al sau.
Nuvela „Polikuska" este scrisa in acelasi stil de realism aspru si sincer ca si „Dimineata unui mosier".
Falsitatea launtrica si monstruozitatea vietii claselor guvernante sint demascate de Tolstoi cu mult curaj si cu mijloace artistice deosebit de expresive in nuvela „Holstomer", conceputa inca din 1856, scrisa in cea mai mare parte in 1863, dar capatind forma definitiva abia in anul 1885. In aceasta nuvela este descrisa viata unui cal — Holstomer — si, paralel cu aceasta, sint schitate chipurile acelora care au fost, rind pe rind, stapinii calului.
Dar, si in „Trei morti", si in „Cazacii", si in „Holstomer", Tolstoi se situeaza in linii generale (ca si in nuvela „Lucerna"), pe aceeasi pozitie de aparare abstracta a principiilor morale „eterne". Toate aceste opere se caracterizeaza printr-o conceptie biologista in aprecierea vietii umane si prin ignorarea legilor obiective de dezvoltare a societatii omenesti.
in 18fi3.. Tolstoiinc.epe sa lucreze la romanul „Razboi si pace". Dupa cum spunea el insusi, pentru elaborarea romanului „Razboi si pace" i-au trebuit „cinci ani de munca neintrerupta si exclusiva, in cele mai prielnice conditii de viata" (in realitate, a lucrat la acest roman mai bine de sase ani) Rezultatul acestei munci a fost romanul istoric despre epoca Razboiului pentru Apararea Patriei din anul 1812, un roman care prin calitatile sale artistice, prin profunzimea ideilor si prin amploarea tabloului de viata pe care il cuprinde nu cunoaste egal in nici o literatura din lume.
Tolstoi a scris romanul la citiva ani dupa infrin-gerea Rusiei lui Nicolae in razboiul din Crimeia, romanul devenind" tot mai mult o apoteoza a trecu-tulmistoxLsL»iiJLJlusi£i. Pentru Tolstoi, ca si pentru majoritatea contemporanilor sai, era clar ca tragedia de la Sevastopol fusese o consecinta a putreziciunii intregului sistem care caracterizase domnia tarului Nicolae; dar in cautarea cailor de renastere a Rusiei ia o viata sociala sanatoasa, Tolstoi nu se adresa actualitatii vii, asa cum proceda gindirea rusa progresista — lucru ce se vede mai ales in operele democratilor revolutionari — ci trecutului. Aici s-a manifestat orientarea polemica a romanului impotriva militantilor sociali dintre 1860 si 1870, de care, totusi Tolstoi se apropia ,prin recunoasterea rolului hotaritor al poporului, a fortei sale morale in apararea pamintului patriei, in victoria asupra armatelor lui Napoleon. Tolstoi a inceput romanul cind tocmai se sarbatorisera cincizeci de ani de la Razboiul pentru Apararea Patriei si cind unii dintre participantii sl martorii acestui razboi mai erau inca in viata. Razboiul dus de Rusia impotriva cotropitorilor straini este infatisat de Tolstoi cu veridicitatea unui 'sl2li£-.-aIHSEL al"tist realist, ca urPrazboi al poporului, ca un razboi drept. Poporul si-a aparat independenta' gaI 'iiiftttnrata7ITrreptul sau istoric de a-si decide singur soarta. Aparindu-se, rusii ridicau „maciuca razboiului popular", care „se lasa asupra francezilor si lovea cumplit, pina cind invazia fu zdrobita".
In ajunul bataliei de ia Borcidjna,. Bolkpnski spune ca lupta care urmeaza sa inceapa nu se poate sa nu fie cistigata de Rusi, deoarece victoria depinde de acel fierbinte sentiment al dragostei de patrie, care il insufleteste si pe el, si pe capitanul Timohin si pe fiecare soldat rus.
Dupa parerea lui Tolstoi, batalia de la Borodino a fost in primul rind o victorie a moralului ridicat al poporului rus. Rusii, care pierdusera jumatate dtn-trupele lor, rezistau cu aceeasi indirjire catre sfirsi-tul bataliei ca si la inceputul ei. Trupele lui Bagra-tion, din flancul sting, hotaritor, al armatelor lui -Kutuzov, respingeau cu hotarire toate atacurile inamicului. Francezii si-au dat seama de superioritatea morala a adversarului lor ; ei au inteles totodata ca ei insisi erau complet vlaguiti, epuizati, din punct de vedere moral. Aceasta a si determinat in cele din urma infringerea lor totala. Cu toate ca a ajuns pina la Moscova, armata franceza a trebuit inevitabiPsa piara, in urma loviturii mortale pe care o primise la Horodino. Locuitorii Moscovei, dupa cum arata Tolstoi, au parasit orasul, pentru ca „rusii nu-si puteau pune problema : oare va fi mai bine sau rau sub guvernarea francezilor la Moscova ? Sub guvernarea francezilor nu se putea trai si aceasta e'ra tot ce putea fi mai rau". Toate aceste imprejurari au determinat implinirea „acelui eveniment de o deosebita maretie, care va ramine pentru vecie gloria suprema a poporului rus". In flagranta contradictie cu aceasta interpretare a comportarii pline de vitejie a oamenilor rusi in razboiul cu Napoleon, sta afirmatia lui Tolstoi ca „numai activitatea inconstienta aduce roade, iar omul care joaca un anumit rol intr-un eveniment istoric, nu-i intelege niciodata semnificatia."
Dupa cum arata Tolstoi, caracterul popular al razboiului din 1812 s-a manifestat deosebit de limpede in cresterea sporitanj a detasamentelor de partizani Razboiul de partizani a inceput inca din momentul intrarii inamicului in Smolensk, dar s-a intetit considerabil dupa retragerea francezilor din Moscova. Tolstoi vorbeste ca despre niste eroi insemnati ai detasamentelor de partizani despre ''capTlariune cavalerie VaiiTI Denisov. pentru care L-a folosit, intr-o masura insemnata, drept model pe cunoscutul poet partizan Denis Davidov, despre taranul Tilion Scer-batii, care devenise celebru pentru vitejia si iscusinta sa ; despre un paracliser care, ajuns sef de detasament, a capturat intr-o luna citeva sute de prizonieri; sau despre starostele Vasilisa, care a ucis sute de francezi.
Forta spiritului popular creeaza si comandanti de osti care prin activitatea lor aduc la indeplinire vointa poporului. In conceptia lui Tolstoi, adevarata actiune de care are nevoie poporul, actiune care duce la infringerea dusmanului si la victorie, o savir-seste numai acel comandant de osti care stie sa asculte si sa inteleaga spiritul poporului, care stie sa tina seama de starea de spirit a masefsoldatilor. Asa ni-L prezinta Tolstoi pe Kutuzov care, in operatiile lui militare intruchipeaza spiritul poporului, si oafeIpoarta pe umerii sai intreaga povara a raspunderii pentru deznodamantul acestei mari inclestari.
Dar, sub influenta conceptiei sale filozofice nejuste, Tolstoi s-a facut vinovat de greseli serioase in ceea ce priveste tratarea figurii lui Kutuzov.
Facind aprecieri asupra comandantului de osti Kutuzov, Andrei Bolkonski gtndeste despre acesta : „Nu face nimic de la sine. Nu pune la cale nimic, nu intreprinde nimic, „dar asculta totul, tine minte totul, stabileste o legatura intre lucruri, nu impiedica nimic ce ar putea fi folositor si nu ingaduie nimic ce poate fi daunator. El intelege ca exista ceva mai puternic si mai presus decit vointa lui, si anume mersul inevitabil al evenimentelor; si el stie sa le vada, stiesa"7e"'dIesluseasca importanta, si in virtutea acestei importante ,-stie sa renunte la participarea lui directa la aceste evenimente, renunta sa-si impuna vointa sa proprie, care ar putea dori altceva". Dar aceasta constiinta ii da lui Bolkonski certitudinea ca totul se va petrece asa cum trebuie sa se petreaca. Tolstoi vorbeste despre Kutuzov — de data aceasta in numele sau propriu : „Datorita indelungatei sale expe riente militare, el ajunsese cu intelepciunea-i batri-neasca la convingerea ca un singur om nu poate conduce sute de mii de oameni care lupta cu moar-teaIsTImai stia ca soarta unei batalii nu este hota-rita ele dispozitiile comandantului de osti, nici de pozitia ocupata de armate si nici de numarul tunu rilor si al oamenilor ucisi, ci acea forta imponderabila care se numeste moralul armatei, si el urmarea aceasta forta si o dirija, atit cit lucrul acesta sta in puterea lui". t
Desigur ca subapreciind rolul initiativei comandantului de osti, Tolstoi greseste. Rationamentele sale cuprind o vadita contradictie logica : pe de o parte Kutuzov isi da seama ca un singur om nu poate conduce actiunile a sute de mii de oameni, iar pe de alta parte el conduce, totusi, acea forta care se cheama moralul armatei. In realitate, caracterul comportarii lui Kutuzov in calitatea sa de conducator de osti, atit cit stim noi in aceasta privinta din izvoarele istorice, precum si din insusi felul cum il prezinta Tolstoi pe Kutuzov, arata dimpotriva ca atitudinea lui fata de evenimentele militare ce se succedau era foarte activa, clarvazatoare, just calculata si adinc chibzuita. Kutuzov n-a fost numai un eminent strateg, ci si un mare om de stat si diplomat.
Latura slaba a conceptiilor lui Tolstoi consta in neincrederea in ratiune si in preferinta safaade instinct, caruia i s-ar subordona intotdeauna princi piui rational din om. „Kutuzov — spune Tolstoi — dispretuia cunostintele si inteligenta, dar stia ca altceva hotaraste soarta lucrurilor — ceva independent de inteligenta si de cunostinte". Aceasta neincredere in ratiune, precum si puneiea pe primul plan a pornirilor instinctive ale sufletului omenesc se manifesta uneori in „Razboi si pace" si in zugravirea unilate-, rala atit a lui Napoleon, cit si a lui Speranski, in a caror activitate si vederi se manifesta deosebit de limpede natura lor rationalista. Desconsiderarea rolului ratiunii, caracteristica pentru conceptia despre lume a lui Tolstoi, avea si o tendinta polemica indreptata impotriva reprezentantilor culturii progresiste ruse, care puneau pe primul plan ratiunea, ca principiu conducator in viata si in comportarea omului.
Dispretul manifestat de Tolstoi fata de ratiune .se manifesta si prin jjiiprprA'rn mistica pe care el o da fortelor care pun in miscare masele omenesti. Aici Tolsioi se dovedeste a fi fatalist.
Dupa parerea sa, „mersul evenimentelor in lu.Tie este predestinat de sus", si este dirijat de „provi denta", care a pus cindva in miscare intreaga aceasta masina a lumii, iar masele de oameni se misca supunindu-se de totdeauna acestui impuls. in romanul sau, Tolstoi consacra capitole intregi fundamentarii conceptiilor sale filozofice asupra istoriei, trans-formind astfel opera artistica intr-un eseu filozofic. In deplina concordanta cu conceptiile filozofice aje lui Tolstoi, despre esenta procesului istoric, apare si idealizarea lui Platon Karataev, pe care de asemenea il caracterizeaza conceptia fatalista despre lume, blindetea, supunerea in fata destinului, atitudinea pasiva si resemnata in fata vietii. Karataev este expresia vie a comportarii blajine si binevoitoare si a acceptarii pasive aI binelui si raului. Acest personaj este primul pas insemnat al lui Tolstoi pe calea apologiei taranimii patriarhale, naiva din punct de vedere politic, pe calea propovaduirii neimpotrivirii la rau prin violenta. Dar ar fi gresit sa se creada ca, in ochii lui Tolstoi, Karataev intruchipeaza intreaga taranime rusa. Masa covirsitoare a taranimii este prezentata de scriitor nu ca o forta pasiva, ci activa, minata de vointa de a obtine victoria asupra dusmanului, ca o forta care a ridicat „maciuca razboiului popular".
In totala opozitie cu figura lui Kutuzov il prezinta Tolstoi pe Napoleon — spirit autocrat si orgolios, care nu crede rtecit in el insusi si in infailibjlitatea sa de a dispune de soarta oamenilor.
Forta sentimentelor patriotice pe care le-a manifestat poporul rus in Razboiul pentru Apararea Patriei din 1812 s-a concretizat si in activitatea lui Kutuzov, si in persoana lui Andrei Bolkonski, a lui Pierre Bezuhov, gkLatasei Rxatoya sau a altor personaje "3in"" Razboi si pace". Acestia se identifica cu interesele poporului, ceea ce, in momentele decisive ale vietii ilor ii imbrabateaza, le da un aer de mareata simplitate si orienteaza permanent sentimentele care ii domina spre tinta urmarita.
O particularitate esentiala a romanului „Razboi si pace" consta in faptul ca tema specific militara se impleteste cu zugravirea ampla a intregului cursai vi£tii din epoca Rjzbdulua£ejrtTUApararea Patriei. Toate evenimentele de pe cimpul de lupta se impletesc in modul cel mai strins cu variatele aspecte ale existentei umane.
La fel ca si in povestirile de razboi ale lui Tolstoi, in acest roman razboiul il intereseaza pe scriitor nu numai prin sine insusi, ci si in legatura cu trasaturile de caracter pe care le manifesta oamerwi — fie cei care iau parte la razboi in mod nemijlocit, fie cei care sint atrasi intr-un fel sau intr-altul in evenimentele razboiului.
Exceptionala maiestrie a lui Tolstoi in zugravirea caracterelor omenesti se reflecta in uriasul numar de personaje care actioneaza in roman, de la cele principale si pina la personajele de pe planul al doilea si al treilea, care apar deseori doar in treacat, in perspectiva ampla a romanului. Aceasta maiestrie se manifesta in primul rind in zugravirea celor doua figuri centrale — Andrei Bolkonski si Pierre Bezuhov. In acesAe figuri au fost realizate doua tipuri psihologice dgosebitp prin structura lor launtrica, tipuri care depasesc cadrul epocii lor si care reflecta sub multe raporturi insusi procesul vietii spirituale a autorului. '
Trasatura caracteristica a lui Andrei Bolkonski este fira sa inzestrata, activitatea intfilsa a gindirii, care se manifesta, printre altele, in inclinatia spre o permanenta autoanaliza si un permanent autocontrol. Andrei Bolkonski este de o inteligentaJ.ucida, inclinata spre ironie si spre opinii categorice. Printul Andrei este o fire care cauta sa se manifeste intr-o activitate energica, spre care il atrage in chip deosebit ambitia, setea de putere si de glorie. Principiile etice, puternic inradacinate in sufletul sau, il obliga insa sa fie scrupulos in alegerea mjUgcelor pe care le foloseste pentru a-si atinge scopurile: fel este omul datoriei si al onoarei, gata sa se sacrifice pentru ceea ce considera ca reprezinta valori superioare, capabil de actiunile cele mai dezinteresate si de cele mai inalte elanuri.
Andrei Bolkonski este mai presus de mediul monden pe care il dispretuieste pentru goliciunea si nimicnicia sa morala. El este atras de oamenii care se remarca prin nobletea lor sufleteasca, fie ca este vorba despre comandantul de osti.K"tli?'iO,yi sau despre modestul capitan Tusin. Mindria aristocratica si simtul' demnitatii mostenite de la tatal sau nu-i permit sa se adapteze imprejurarilor, sa caute cai usoare pentru realizarea unor succese in viata, sa mearga pe carari batatorite. Lumea sufleteasca a lui Andrei Bolkonski este complexa si plina de contradictii. Setea de glorie si de fapte eroice ii apare pe neasteptate zadarnica si fara de valoare, atunci cind, ranit, zace pe cimpul de lupta de la Austerlitz, si priveste in inaltul cerului. Acum, lui Andrei i se pare ca „totul este lipsit de continut, totul este inselaciune, in afara de acest cer nemarginit" ; iar eroul sau — Napoleon
— i se parea in aceasta clipa „un om atit de maruni si de neinsemnat in comparatie cu ceea ce se petrecea acum intre sufletul sau si acest cer inalt de necuprins, cu norii care alearga pe el". Sub influenta crizei sufletesti pe care a suferit-o, printul Andrei se hotaras-te—sa paraseasca armata ; se retrage la mosia sa si se conslETS'"eTItrcItiei fiului ramas de la sotia sa care murise in urma nasterii, precum si imbunatatirii traiului taranilor sai. Fata de tarani, printul Andrei se comporta cu dispret; si cind so-coate ca e necesar sa le usureze soarTa, se gindeste nu la interesele lor, ci exclusiv la interesele nobililor
— proprietari de robi, nobili pe care robia ii corupe. Pasiunea sa pentru Nata£aRostova ii reda pentru un timp printului Andrei tineretea sufleteasca pe care o pierduse, il ataseaza de viata si il indeamna ca, in colaborare cu Speranski, sa se consacre unei vaste activitati sociale; dar in curind e dezamagit si de Speranski si de propriile sale proiecte de reforme legislative. Ruptura cu Natasa ii provoaca lui Bolkonski suferinte" proTliiide", carora el incearca sa li se sustraga, participind din nou la razboi. Invazia lui Napoleon asupra Rusiei stirneste in Andrei Bolkonski un avint al sentimentelor patriotice si ura fata de cotropitori. Rana mortala primita pe cimpul de lupta de la BorodinoIirIpricinuieste o noua criza sufleteasca. Pe masura ce se apropie de moarte el se indeparteaza tot mai mult de preocuparile pamin-testi si se patrunde tot mai mult de simtamintul iilbjrii crestine si al iertarii generale. inca de cind ajungeTT'publttl de prim-ajutor, indata dupa ce a fost ranit linga Borodino, in toiul unor grele suferinte, el are un sentiment de dragoste si de duiosie nu numai fata de Natasa, ci si fata de dusmanul sau, Anatoli Kuraghin, care il despatise de logodnica si care zacea alaturi, cu un picior amputat. La o sapta-mina dupa aceasta, Andrei Bolkonski roaga sa i se aduca evanghelia. Si aici, descriind sentimentele si cugetarile"—ftrt Andrei Bolkonski care aproape isi pierduse cunostinta, Tolstoi atribuie eroului sau trasaturi care oglindeau conceptia despre lume a scriitorului insusi. Se simte aici ecoul «apelurilor sale catre „Spirit", al chemarilor sale spre „autoperfec-tionarea morala", al doctrinei sale despre „constiinta" si „dragoste" generala, al propovaduirii ascetismului si quietismului si altele de acest soi»). Pierre Bezuhov este un om neindeminatic, distrat, sfioTsi sensibil, dominat de felurite pasiuni de ordin spiritual si senzual. Prin lipsa de disciplina sufle-4agca si de consecventa in actiunile sale, el este o figura care contrasteaza in mare masura cu Andrei Bolkonski. Pe Bezuhov il caracterizeaza nu atit o intensa activitate a gindirii, cio nepotolita cautare a unui ideal moral, ceea ce nu-L salveaza insa de anumite crize morale. Dupa ce termina cu viata dezordonata de petreceri, dupa ce se desparte de so-.tie Bezuhov' Isi euiKIeTllreaza toate fortele spiritului in cautarea sensului vietii, si pentru un timp se pasioneaza de masonerie. Evenimentele din timpul Razboiului pentru Apararea Patriei il impresioneaza profund, il absorb cu totul si ii intaresc la maximum sentimentele patriotice. Cazind prizonier la francezi, Pierre se apropie de Platon Karataev si sufera""in-fluenta conceptiei lui fataliste asupra lumii.
Armonia sufleteasca, salvarea din anarhia launtrica si fericirea personala, el le gaseste in casatoria cu Natasa Rostova, dar fericirea familiala nu-L indeparteaza de preocuparile sociale si politice. Dupa sapte ani de casatorie, in 1820, Pierre este membrul dupa moartea fratelui sau. El isi pierde credinta religioasa, se gi rodeste la sinucidere, de la care il opreste numai grijile pentru familie si gospodarie. Pina la urma Levin gaseste iesirea din impas apro-fundind cuvintele unui taran care spunea despre un altul: „Traieste pentru mintuirea sufletului. Nu-L uita pe dumnezeu" ; aceste cuvinte ii fac pe Levin sa renasca la viata.
Astfel, ajuns in pragul propriei sale crize sulle-testi, Tolstoi ii atribuie lui Levin un moment de „iluminare", care in roman este descris insa neclar, abstract si insuficient motivat.
„Anna Karenina" este o opera in care pxoiunza-mea conceptiei se imbina organic cu o extraordi-fTaTapTiTe'm—a "artei cuvinfuTui. Prin forta si maiestria descrierii oamenilor, cu framinarile si suferintele lor sufletesti, cu nelinistile si necazurile lor, cu cautarile si ratacirile lor morale, acest roman nu ramine mai prejos de „Razbo; si pace". in „Anna Karenina" Tolstoi este acelasi mare artist-psiholog, acelasi cunoscator exceptional al sufletului 6inyut!bc. S-ar parea ca prin intreaga sa opera de pina atunci Tolstoi a epuizat toate aspectele psihologiei omenesti si toata varietatea caracterelor umane accesibile experientei de scriitor si experientei de viata a unui singur artist. Cu toate acestea, in „Anna Karenina" Tolstoi, fara a se repeta, ne-a prezentat noi individualitati omenesti, si a patruns in noi profunzimi psihologice. Anna, Vronski, Levin, Karenin, Kitty, Stiva Oblonski, sotia acestuia, Dolly — toate aceste figuri apar ca admirabile revelatii ajiisticgjie care le putea realiza numai talentul din ce in ce mai viguros si mai variat al lui Tolstoi, care a gasit culori noi si groaspete pentru a zugravi viata si natura, precum si noi forme de constructie a romanului din punct de vedere al compozitiei.
Romanul „Anna Karenina" a fost scris Ia zece ani dupajjgjzboi si pace". Faptul acesta influen-teazaITntreg continutul noului roman, determinindu-i atmosfera predominanta. Romanul „Razboi si pace" este o apoteoza a vietii sanatoase, depline, cu bucuriile si aspiratiile ei pamintesti. In el se afirma principiul solid al familiei, ni se infatiseaza adevarata „fericire de familie" a doua perechi de soti . Pierre si Natasa Bez.uhov, N.ikolai si Maria Ros-tova. Viata personala a oamenilor se impleteste aici strins cu viata civica si sociala a tarii. Sfir-situl victorios al Razboiului pentru Apararea Patriei, care a constituit rezultatul unirii tuturor fortelor morale ale poporului rus, marile incercari purificatoare prin care au Irecut in timpul razboiului eroii principali ai romanului, ii calesc din punct de vedere moral. Pie£nJ3££ull£LYI, eroul din „Razboi si pace" — cel mai apropiat ca structura sufleteasca de Tolstoi — isi gaseste sensul existentei in bucuriile vietii de familie si in activitatea sa de om po litic care se gindeste la reforme liberale. Orizonturile sale sufletesti intunecate pentru un timp de mistica masonica, vor cuprinde ulterior nu preocupari de ordin religios, ci preocupari social-poJitice, strins legate de cerintele rele ale contemporaneitatii.
Cu totul altceva deslusim in noul roman al lui Tolstoi, in „Anna Karenina". Aici predomina o atmosfera incordata de neliniste si de profunda tul-burareIsufleteasca. Acest lucru se vadeste in insasi compozitia romanului,ITn care Tolstoi foloseste procedeul coincidentelor tulburatoare si al visurilor sumbre, al presimtirilor si al semnelor prevestitoare, al simbolurilor misterioase si al halucinatiilor obsedante (moartea paznicului sub rotile vagonului, prevestind in chip simbolic soarta similara a Annei; batrinelul straniu si urit, cu parul vilvoi, care pronunta cuvinte frantuzesti enigmatice, in timp ce lucra la niste fiare si care' se iveste de citeva ori in halucinatiile Annei si i se infatiseaza si in clipa mortii ei, si in vis lui Vronski, intr-una din cele mai tulburi epoci ale relatiilor lor; viscolul si furtuna din drumul Annei, cind se intoarce la Petersburg, simbol al framintarii ei sufletesti; . moartea lui Frou-Frou, ca o povestire a mortii Annei; luminarea care se aprinde si se stinge, . ca o imagine alegorica a mortii).
Toate straduintele eroilor romanului de a-si gasi fericirea in dragoste, in relatiile de familie, in activitatea pe tarim social, suferaurj£S£C, Dragostea dintre Anna si Vronski se termina printr-o tragedie. Dar si in dragostea dintre Levin si Kittv. in unirea lor conjugala, care parea la inceput atit de senina si de trainica, se deschide curind dupa casatorie un gol chinuitor si apare un sentiment de nemultumire. Activitatea gospodareasca a lui Levirl, clocotitoare si incordata, incercarile lui de a participa activ la treburile obstesti, precum si dragostea sa, nu-L salveaza din greul impas sufletesc in care a intrat. Ajuns in pragul disperarii totale, Levin este salvat numai de credinti religioasa a taranului, potrivit careia viata este harazita lui dumnezeu si mintuirii sufletului iar nu fericirii personale, egoiste, catre care Levin nazuise mereu pina atunci. Si Karenin, lipsit de sensibilitate, si veselul Oblonski, usuTaiic si nepasator, isi fac sotiile nefericite. Anna rupind casnicia cu Karenin su-feTa"57n"cauza despartirii de fiul ei; Dolly isi duce cu resemnare povara convieturii cu flusturaticul sj nepasatorulei-harhat, fiind absorbita in intregime de ingrijirea copiilor si de grijile familiei, care devine din zi in zi mai saraca.
Relatiile personale si de familie in cercul unor personaje ca Betty Tverskaia si ca toti cei din anturajul ei monden" "sint putin atragatoare si meschine.
Si activitatea oamenilor de stat din Rusia tarista, a nobililor si burghezilor care activeaza pe tariinul obstesc si pe tarimul stiintei, de la Karenin pina la participantii de la adunarile nobilimii — autorii de carti stiintifice — este stearpa si departe de adevaratele cerinte ale vietii poporului. incercarile lui Kritki si Nikolai Levin de a traduce in viata proiectele lor sociale radicale nu au nici un temei si sint condamnate la un esec total. La fel de nefericita este si soarta pictorului Mihailov. In cele din urma, insusi sistemul conceptiilor lui Levin despre relatiile dintre mosieri si tarani, despre metodele de administrare rationala a gospodariei si mijloacele de a ridica bunastarea poporului — conceptii promovate de Levin cu atita dirzenie si staruinta — se dovedesc a nu fi chiar atit de trainice si de stabile cind dupa moartea fratelui sau iubit, Levin e biruit de indoieli si dezamagiri.
In nici una din operele anterioare ale lui Tolstoi, moartea insasi — si a lui Nikolai Levin si apoi a Annei — n-a fost infatisata cu atita putere de tragism interior, ca in „Anna Karenina".
In general, pecetea criticii e intiparita pe toate paginile romanului, cu exceptia acelora in care e vorba de rejjastereaaairituala. a lui Levin prin credinta religioasa si in care sint zugravite forta elementara tamaduitoare a naturii si a muncii agricole sau frumusetea idilica a vietii taranesti de familie si dragostea de mama de care da dovada Dolly Oblonskaia. De asemenea in roman sint su-praapreciate stiinta, filozofia si arta epocii.
Tonalitatea dominanta a romanului