TEMA REFERATULUI: LANA CONTINUTUL LUCRARII: I. INTRODUCERE II. BIOGENEZA FIBREI III.

STRUCTURA IV. PROPRIETATI V. UTILIZARI VI.

ARTICOL VII. BIBLIOGRAFIE I. INTRODUCERE Lana este o materie prima de importanta majora pentru industria textile.

Aceasta importanta este determinate de proprietatile specifice ale fibrei de lana ca: elasticitatea ridicata, tuseu placut, vopsire usoara si stabile, higroscopicitate, rezistenta la purtare, finite, izolare termica, comportare deosebita la umiditate etc. Fibra prezinta si unele neajunsuri ca supracontractie si rezistenta scazuta la agenti alcalini. Proprietatile lanai de a se impasli constituie deasemenea un neajuns ; in operatia de piuare insa aceasta proprietate este favorabila.

Finisarea chimica a materialelor si aricolelor de lana urmareste ameliorarea sau indepartarea neajunsurilor mentionate. Pentru realizarea acestui scop se impune cunoasterea profound stiintifica a structurii chimice a cheratinei, a structurii histlogice si morfologice a fibrei de lana ,precum si a comportarii acesteia fata de diferiti reactivi chimici. Trebuie avut in vedere faptul ca oricat de larga ar fi gama de fibre sintetice cu proprietati superioare , proprietatile fibrei de lana nu pot fi usor egalate.

Pana in prezent nu se cunosc fibre sintetice ,care sa fie superioare din toate punctele de vedere fibrei de lana. Deasemenea, lana este de neinlocuit din o serie de articole textile si confectii. II.

BIOGENEZA FIBREI a.Consideratii generale.Fibra de lana este un produs biologic, celular, foarte complex, obtinut de la oaie.

Este superioara tuturor celorlalte categorii de fibre animale produse de epiderma si reprezinta 95-97% din parul animal, utilizat in industria textila. Calitatea lanai depinde de rasa si de ingrijirea care se de animalului (hrana, clima, adapost). Fibra de lana este un produs biologic, celular, foarte complex, de natura proteica.


Cunoasterea structurii morfologice, a straturilor arhitecturale componente ale fibrei, prezinta un interes teoretic si practic deosebit, ceea ce a determinat aparitia unui numar mare de cercetari in acest domeniu. Acest interes se explica prin aceea ca proprietatile fizico-mecanice ale fibrei,rezistenta la agenti chimici, comportarea sa in procesele de finisarea, sunt puternic influentate de forma structura si compozitia diferitelor elemente morfologice, care constituie fibra. Studiile privind arhitectura fibrei de lana si proprietatila ei fizico-chimice, au fost favorizate de metodele moderne de investigatie cum sunt : microscopia optica, roentgenografia, microscopia electronica, microscopia optica in contrast de faza , cromatografia, tehnica radioizotopilor, folosirea enzimelor, fragmentare si separarea unor fractiuni ale fibrei si altele.

O fibra intreaga de lana se compune din doua parti: radacina si tulpina. Radacina este partea care se gaseste sub epiderma, formatat din celule vii, care printr-un proces de cheratinizare progresiva se diferentiaza si aropiindu-se de suprafata pielii, mor, transformandu-se intr-o materie cornoasa, cheratinica. Tulpina este partea exterioara a fibrei, care manifesta proprietatile mecanice, fizice si chimice pariculare.

Aceste proprietati fac fibra de lana sa fie un material textile de o valoare deosebita, tulpina este fibra de lana propriu-zisa. b.Geneza fibrei de lana.

Formarea fibrei de lana incepe inca din faza prenatala a animalului . Acest proces biologic este complex si in evolutia sa un rol important revine foliculilor pilosi, care constituie sediul de fomare si dezvoltare a fibrei . Prin folicul pilos se intelege o formatiune anatomica de dimensiuni mici, in forma de saculet, care ia nastere din srtatul bazal al epidermei, in faza embrionara a speciei zoologice.

Formarea folicului primar incepe dupa o perioada de circa 60 de zila de gestatie. La partea inferioara a foliculului pilos , orientate inspre derma, se gasesc unele celule ale pielii care alcatuiesc papilele si care au proprietatea de a hrani o mica umflatura, numit bulb . Bulbul este format din celule vii prin a caror multiplicare se formeaza materialul proteic din care va genera fibra de lana.

Prin dezvoltarea sa favorizata de papile, foliculul pilos se prelungeste inspre exteriorul pielii, formand un tub capilar numit teaca exterioara, captusit de o peliculatubulara, care constituie teaca interioara. In acest folicul pilos se formeaza fibra de lana , el jucand rolul de protectie si totodata de matrita fibrei. Dupa alte 14-20 de zile de la inceputul formarii foliculului primar, numit si folicul central, incepe formarea foliculului secundar, care este dispus in imediata apropiere a foliculului primar.

Foliculul secundar cotine formatiuni anatomice accesorii foliculului primar , cum sunt ; muschiul pulsatil, glanda sebacee si glanda sudoripara, fiecare avand un anumit rol in fomarea fibrei de lana. Muschiul pulsatil se formeaza concomitent cu dezvoltarea ulterioara a foliculului pilos si este orientat in aceeasi directie cu el. Glanda sebacee este o alta formatiune anatomica care are forma de ciorchine si este asezata inspre partea superioara a foliculului pilos.

Celulele acestei glande secreta o substanta cu aspest grasos numit sebum. De-a lungul foliculului pilos se gaseste si glanda sudoripata. Aceasta are forma unui tub cu partea inferioara orientata spre bulb, iar partea superioara se termina printr-un orificiu la suprafta pielii.

Prin glandele sudoripate se elimina apa, saruri minerale, uree, etc. Prin diviziunea celulelor din bulb, celulelel vii, se formeaza o rezerva de material proteic, care patrunde in foliculul pilos si avanseaza de material proteic, care patrunde in foliculul pilos si avanseaza spre orificiu acestuia, deci spre suprafata pielii. Pe masura ce patrund in folicul, celulele vii mor, avand loc un proces de cheratinizare si formare a fibrei de lana.

Acest fenomen incepe sa aiba loc dupa 98 - 99 zile de gestatie. Deci fibra de lana isi are radacina in bulb, intru-un strat de celule vii. Foliculii pilosi sunt raspanditi pe intreaga suprafata a pielii animalului si desimea lor determina cantitatea de lana care poate fi recoltata.

Activitatea foliculilor pilosi apar si perioade de repaus, care ciocnind cu perioadele de naparlire a animalului. In perioada de naparlire apar discontinuitati in formarea fibrelor. In cazul oilor de rase superioare si bine ingrijite , perioadele de repaus follicular sunt deosebit de scurte, incat procesul de crestere a lanai este continuu.

Viteza de crestere a fibrelor de lana depinde de hrana administrate animalului ; hrana bogata in proteine si sulf, favorizate cresterea lanai. Bolile incetinesc cresterea fibrelor cheratinice. Grosimea fibrei de lana depinde de foliculul pilos.

La oile de rasa superioara aceasta este mai subtire ; cand diametrul foliculului este mare , lana rezultata este grosiera si de calitatea inferioara. O asfel de lana grosiera se intanleste la oile turcane. c.

Prin procesul de cheratinizare se intelegetransformarea proteinelor citoplasmatice care se gasesc in celulele vii , in proteine cu aspect fibros , apartinand celulelor moarte. Acest process are loc in foliculul pilos , terminandu-se in partea sa superioara. In perioada activa a foliculului pilos celulele stratului bazal din bulb manifesta o activitate de proliferare intense.

Prin diviziunea lor continua , ele provoaca aparitia unei forte directionate care impinge celulele noi catre orificiu foliculului. In cursul acestui traiect celulele se cheratinizeaza , formand fibra. Practic procesul de cheratinizare consta in pierderea apei din celulele si legarea lor organic in masa fibroasa .

Se stie ca inainte de cheratinizare celulele contin 70 - 80 %. Straturile celulare externe asezate langa peretele foliculului, neputand elimina apa, ajung repede la saturatie. Celulele acestui strat se umfla si formeaza teaca externa, necheratinizata a foliculului .

Deoarece catre exterior deshidratarea este impiedicata, straturile celulare interne vor trebui sa se deshidrateze catre interior. Apare un fenomen de hidroliza intercelulara care se propaga catre centru si care conduce pe de o parte la fomarea diferitelor straturi ale tecii interne a foliculului pilos , iar pe de alta parte la morfogeneza tecii cuticulare a fibrei , cat si la formarea de celule corticale cu caracter morfologic diferit. Procesul de cheratinizare nu este uniform pe toata suprafata fibrei de lana.

Consideand o sectiune transversala a fibrei, la un capat al unui diametru al acestei sectiuni cheratinizate este mai intarziata. Acest process de cheratinizare asimetrica a periferiei fibrei contribuie la procesul de ondulare a fibrei de lana. Celulele care se gasesc in centrul fibrei ce se formeaza, contin un procent mai ridicat de apa, provenit din straturile periferice.

Aceasta apa pleaca dupa iesirea fibrei din foliculul, formandu-se celulele medulare. Deshidratarea acestor celule se produce prin evaporare, apa traversand masa cheratinica a peretilor externi care formeaza fibra. III.

STRUCTURA 1.STRUCTURA MOLECULARA SI MACROMOLECULARA La baza alcatuirii fibrei stau proteinele structurate insolubile, care poarta denumirea de cheratine, prin prezenta sulfului sub forma puntilor disulfidice intre lanturile polipeptidice. Cheratina este o proteina complexa care dupa ce este produsa de celulele epiteliale, ramane in constitutia acestora sub forma de paruri, coarne, unghii, pene, copite.

Analiza elmentara arata urmatorea distributie a elementelor consecutive in valori medii procentuale : carbon, oxigen, azot, hidrogen, sulf, microelementele. Pe baza acestora formula empirica a proteinelor cheratinice de lana este:C78H112N18O12S. Compozitia in aminoacizi a cheratinelor variaza functie de tipul acestora si de locul lor unde apar in organism.

Structura chimica particulara a cheratinelor din lana se caracterizeaza prin prezenta cistinei, prolinei si grupelor amidice. Cistina in constitutia lanii poate fi reprezentata ca doi aminoacizi reuniti prin legaturi disulfidice in structuri tridimensionale care insolubilizeaza sistemul fata de solventi prodici, limiteaza umflarea laterala imbunatatind rezistentele in stare umeda si la degradare enzimatica. Prolina este organizata in cheratina intr-un mod particular.

Dispozitia grupelor aminice si carboxilice este astfel incat atunci cand acidul este legat in catene polipeptidice, legaturile sunt orientate in unghiuri drepte. Alcatuirea generala a cheratinelor se bazeaza pe doua tipuri de proteine: S-carboximetilcheratina A si S-carboxilimetilcheratina B. S-Carboximetilcheratina A este a proteina care se gaseste predominat in microfibrile, fiind caracterizate printr-un continut mai mic de sulf si o masa molara medic mai mare.

S-Carboximetilcheratina B contine la randul sau fractiunile de polipeptide bogate in sulf, concentrate mai cu seama in matricea, avand o masa molara medie. Componenta A, in strucura supramoleculara a fibrei de lana, se dispune elicoidal in fascicule cu o cristalinitate limitata, in timp ce componenta B are o structura predominat cristalina si prin pozitia pe care o ocupa in morfologia fibrei controleaza transformarile reologice si chimice pe care le sufera cheratinele in diferite conditii. Catenele polipeptidice ale cheratinelor prezinta, in starea condensata o anumita capacitate de rotire libera si de deplasare a unitatilor structurale in jurul legaturilor din catena principala, ceea ce se traduce la nivelul macroscopic al fibrei printr-o anumita elasticitate si flexibilitate.

Proprietatile mecanice, mai ales acelea legate de tensionare in stare umeda a fibrei ce si umflarea in apa nu depind de repartitia proteinelor cu continut mai mic sau mai mare de sulf in sectiunea fibrei.Proteinele matricei fiind mai bogate in sulf vor suferi o umflare importanta, in timp ce umflarea longitudinala a fibrei este limitata de catre microfibrile la aproximativ 0,5. Microfibrilele sarace in sulf la randul lor, controleaza rigiditatea cheratinei in apa.

Plasticitatea fibrei creste insa cu continutul de sulf si descreste cu micsorarea raportului crista;i-amorf. Aceasta inseamna ca cistina nu este, in toata sectiunea fibrei, angajata in legaturi disulfidice de reticulare, care ar trebui sa rigidizeze fibra acolo unde procentul de sulf este mai mare. 2.

STRUCTURA SUPRAMOLECULARA Structura moleculara a cheratinei bazata pe secventele a cel putin 18 aminoacizi dispusi in proteinele de tip A si B se complica treptat in nivele superioare de organizare, determinate de o anumita functie biologica. Formatia imediat superioara a moleculei de cheratina se organizeaza pe baza a trei catene polipeptidice, fiecare constand din aproxinativ 1000 resturi de aminoacizi. Cele trei catene se rasucesc intr-o spirala extinsa alcatuind impreuna triplu helix dispus in jurul unei axe comune.

Dispunerea in elice a catenelor se complica prin infasurarea spirelor unele in jurul altora, formandu-se astfel manunchiuri cu dimensiuni din ce in ce mai mari , sub forma de supraspirale cu o axa comuna, realizandu-se astfel o prima formatiune morfologica, denumita protofibrila. Legaturile hidrofobe sunt probabil fortele care controleaza conformatia moleculei polipeptidice in solutie apoase. Aceste interactiuni tind sa stabilizeze sistemul in care partea hidrocarbonata respinge moleculele de apa, ceea ce se reflecta in insolubilitatea partiala sau totala a substantei.

Apa este un solvent particular deoarece moleculele sale se asociaza prin legaturi de hidrogen. Partile hidrocarbonate partial dizolvate perturba aceste asociate si forteaza moleculele de apa sa se dispuna mult mai ordonata, in vecinatatea lor imediata.Cand doua sau mai multe grupe hidrocarbonate se apropie, o parte din moleculele de apa ordonate care le inconjoara revin la starea dezordonata a aansamblului molecular de solvent.

Fibrele de cheratina in organizarea lor supramoleculara au structura bifazica , paracristalina particulara.Molecule cu configuratia elicoidala de α-helix se organizeaza pe o treapta superioara intr-un dublet sau triplet si se aranjeaza in retele orientate in lungul fibrei. Unele grupe din catene cheratinice au volume care nu se armonizeaza in reteleaua cristalina provocand perturbatii ale starii ordonate.

Fiecare celula cristalina prezinta o forma usor modificata, iar in configuratii β,domeniile cristaline rigidizeaza fibra. Pe baza acestor consideratii s-a realizat un model in care reteaua paracristalina se poate aranja intr-un plan perpendicular pe axa fibrei. La tensionarea elementelor paracristalineindividuale se orienteaza cu usurinta in directia axei fibrei.

La starea netensionata, ca si in cea tensionata, se pastreaza modelul rasucit al helixului triplu. Moleculele de cheratina in configuratie α se dispun alternativ paralel si antiparalel in raport cu unitatile -NH-CO-CHR- asemanator dealtfel cu asezarea catenelor in cheratina. Lanturile macromoleculare sunt pliate, iar pliurile se repeta la distante aproximativ 5,1 Å.

Lungimea catenei in forma α trebuie sa fie jumatate din lungimea catenei de forma β. In planul hartiei catenele sunt legate prin legaturi de hidrogen intre grupele vecine >NH si >C=O. Cheratina nativa are o structura fibroasa in care proteinele se gasesc in forma α.

Dupa o alungire a fibrei de 60 - 70 %, sau prin incalzire cu vapori de apa la o tensionare de 100% se obtine forma β. In comparatie cu transformarea reversibila de la forma α la β structura cristalina poate fi distrusa ireversibil daca se supune lana la tratamente care produc dezorientarea formei β. In forma β dezorientata, lana este mai usor atacata de enzime si prezinta o anitropie de umflare scazuta.

In forma dezorientata, prbabil ca suprafetele cristaline sau micelele au fost distruse. Cele doua forme de cheratina sunt caracterizate prin ditributia diferita de difractii cu raze X . 3.

MORFOLOGIA FIBREI Fibra de lana prezinta o morfologie complicata, evidentiata cu ajutorul microscopiei optice si electronice, a cercetarilor in lumina polarizata si de difractie cu raze X. Conformatii spiralate se supun in formatiuni multifilamentare formand protofibrile cu un diametru de circa 20Å. Este unanim admis ca in componenta fibrei de lana se gasesc trei zone structurale principale sau trie straturi celulare, distincte intre ele.

Aceste straturi sunt urmatoarele: . stratul cuticular sau cuticula, care se gaseste la suprafata fibrei si are un aspect exterior solzos; . stratul cortical sau cortexul, este partea care constituie corul propriu-zis al fibrei de lana; . stratul medular sau medula, se gaseste in interiorul fibrei sau, in cazul fibrelor fine, poate lipsi. A. Stratul cuticular Stratul cuticular sau cuticula constituie o teaca protectoare a cortexului de care este strans legata.

Acest strat inconjoara fibra pe intreaga sa lungime si este alcatuit in general dintr-un singur strat de celule aplatizate, lipsite de nucleu. Formarea acestor celule variaza functie de rasa animalului si conditiile de intretinere ale acestuia. Cele mai multa dintre celulele cuticulei sunt constituite din fibrile fasciculare, unite intre ele prin material proteic neorganizat, numit material de cimentare.

Studiile efectuate cu ajutorul microscopului optic arata ca celulele solzoase ale lanii nu sunt omogene, ci constau din parti mai putin ordonate, spatii goale, bastonase, pori, umflaturi, fisuri longitudinale,pachete de forma micelara. Celulele cuticulare se suprapun partial una peste alta, asemanator tiglelor de pe un acoperis, formand un invelis cu aspect solzos pe suprafata fibrei. Solzii se suprapun pe aproximativ 2/3 din lungimea lor.

Grosimea stratului solzos este cuprins intre 0,5 si 2 µ; se apreciaza ca acest strat reprezinta 2-10 % din greutatea fibrei. Lungimea solzilor este de 35 la 38 µ, latimea lor variaza intre 27 si 32 µ, iar grosimea este intre 0,5 si 1 µ. Numarul solzilor necesari pentru a inconjura o fibra depinde de diametrul acesteia cat si de dimensiunile fiecarui solz.

Solzii se pot indeparta pe cale mecanica si partial pe cale biochimica. Daca animalulu se imbolnaveste sau este rau intretinut, in grosimea lanai apar discontinuitati; pe portinile fibrei unde diametrul este mai mic, stratul de solzi lipseste. Rolul important al cuticulei este de a proteja fibra; acest rol este asigurat de densitatea mai mare a cuticulei in comparatie cu a cortextului.

Prezenta solzilor prelungeste durata de purtare a confectiilor din lana. Studiile detailate asupra structurii fine a cuticulei au pus in evident ace acest strat este alcatuit din mai multe componente: epicuticula, exocuticula, endocuticula si membrana celulara. a.

Epicuticula constituie o membrana subtire care acopera solzii fibrei de lana. Aceasta membrana joaca un rol important referitor la accesul moleculelor de colorat si a reactivilor chimici catre cortexul fibrei. Aceasta este neteda si are o grosime cuprinsa intre 50 si 250 Å .

Epicuticula reprezinta 0,1- 0,2 % din greutatea fibrei. Ea este rezistenta la actiunea bisulfatului de sodiu, a clorului, la acizi, dar este sensibila la agenti alcalini si la sulfura de sodium. b.

Endocuticula si exocuticul.Existenta endocuticulei si exocuticulei a fost admisa pentru prima data de Mercer si Rees. Ei au presupus ca celulele corticale constau din doua straturi : unul exterior , cheratinizat, care este atacat de tripsina, pe care l-au numit stratul K1 si un strat interior, mult mai stabil, numit K2.

Nu exista limita neta de separare intre aceste doua straturi. Existenta acestor srtaturi celulare a fost dovedita si cu ajutorul microscopului electronic. Cercetata la microscop, exocuticula prezinta o suprafata neteda si o grosime uniforma.

Acest strat este solubilizat de tripsina si de formamida, dar devine rezistent fata de acesti agenti dupa tratare cu aldehida formica. Endocuticula ramasa dupa tratarea cu enzime, poate rezista la acest tratament mai mult de o saptamana. c.

Membrana celulara numita si membrana subcuticulara constituie o zona intermediara care separa cortexul fibrei de lana de strstul cuticular. Prezenta acestei membrane in structura histologica afibrei de lana a fost semnata de catre Reumuth si Harrison. Acesta membrana este mai rezistenta si din punct de vedere mecanic si poate fi cosiderata ca un invelis de protectie, care inconjoara partea principala a fibrei de lana - cortexul.

Din toate componentele histologice ale fibrei de lana membrane subcuticulara este cea mai greu solubila. d. Clasificarea solzilor.

Este bine cunoscut ca stratul cuticular al fibrei de lana are un aspect exterior solzos, deosebit de caracteristic, ceea ce face ca dintr-un amestec de fibre diferite, fibra de lana sa se deosebeasca usor.Observarea atenta a solzilor de pe fibrele cheratinice duce la constatarea ca forma , dimensiunile si modul de aranjare a acestora nu sunt identice . Astfel exista diferente referitoare la aspectul solzos, intre lana fina si casmir, sau intre lana de finite mijlocie si mohair.

Solzii se clasifica dupa modul in care se infasoara in trei categorii de solzi : solzi care acopar fibra ca o ghirlanda sau ca o coroana, solzi de tip coronal reticular si solzi de tip coronal neregulat. In cazul primului tip de solzi, varful unui solz se suprapune peste baza altuia ; acest tip se gaseste pe fibrele merinos al caror diametru depaseste 20 µ. Solzii din al doilea se disting prin proprietatea lor de a infasura fibra pe diagonal, formand niste dungi paralele cu axa fibrei.

In cel de al treilea tip se intalnesc solzii care sunt amplasati pe suprafata fibrei intr-un mod cu totul neregulat. B.Stratul cortical Stratul cortical sau cortexul este constituientul cel mai important al fibrei de lana, atat prin masa sa cat si prin prorietetile care le confera fibrei .

Cortexul reprezinta circa 90% din masa fibrei si determina aproape exclusive proprietatile fizice ale fibrei, ca elasticitate, rezistenta mecanica, diagrama X, etc. Proprietatile chimice precum si proprietatile tehnologice ale lanai sunt asemenea determinate de cortex. Stratul cortical este compus din celule alungite, cu sectiune neregulata, poligonala.

Celulele corticale sunt lipite intre ele printr-um ciment proteinic, hidrolizat cu aceleasi enzime . Hidroliza si solubilizarea enzimatica a acestui ciment permite separarea celulelor corticale unele de altele, precum si separarea lor de cuticula, fara sa fie atacate. Lungimea celulelor corticale variaza intre 80 si 110 µ, latimea intre 2 si 5 µ, iar grosimea intre 1,2 si 2,6 µ .

Cu ajutorul microscopului optic se poate observa amplasarea nucleului celular, sub forma unei zone alungite, mai intunecate, care ocupa centrul celulei. Aceasta zona se distinge de restul celulei printr-o structura granulate, cea mai mare parte cin celula avand insa o structura fibrilara. Nucleul nu se coloreaza au in interiorul lor si mici cavitati umplute cu gaze.

Membranele dintre celulele cortexului au o elasticitate deosebita, incat sub actiunea solicitarilor exterioare , ele se pot deforma si permit alunecarea reversibila, in sensul axei fibrei. Aceasta proprietate a celuleleor corticale explica elasticitatea fibrei. a.

Structura bilaterala a cortexului.O deosebita realizare privind cunoasterea cortexului a constituit descoperirea structurii lui bilaterale, de catre cercetatorii japonezi Horio si Kondo. La baza acesteidescoperiri sta deosebirea de afinitate tictoriala a celulelor cortexului.

Asfel folosirea de coloranti bazici o parte din sectiunea transversala a fibrelor de lana se colora mai intens si se umfla mai mult in mediu alcalin, decat partea cealalta. S-a observat ca partea care prezinta cea mai mure afinitate fata de coloranti bazici corespunde partii exterioare a ondulatiei fibrei. Stratul corical al fibrei este format din doua cheratine diferite, respectiv din doua parti semicilindrice unite intre ele in mod organic.

Aceste doua fractiuni se infasoara una in jurul celeilalte in spirala, asfel incat fiecare este totdeauna situata de aceiasi parte a ondulatiei, in exterior sau in interior. Aceste doua fractiuni ale cortexului au fost numite ortocortex si paracortex. b.

Structura fibrilara a lanii.Cercetrile au aratat ca dupa continutul in sulf cheratina lanii poate sa se imparta in doua fractii: una mai bogata in sulf si alta mai saraca in acest element. Fractia care contine putin sulf este alcatuita din macromolecule fibrilare.

S-a dovedit ca matricea este mult mai bogata in sulf, decat proteina fibrilara; cantitatea cu continut ridicat in sulf depinde mult de caracterul hranei oilor. Cu cresterea continutului de sulf in hrana, creste si fractia proteica a lanii bogata in sulf. Aranjarea proteinelor in forma ordonata, fibrilara, isi are originea deasupra partii umflate a bulbului, iar in zona de percheratinizare din foliculul pilos apare deja un fenomen de aglomerare de fibrilelor, care sunt separate de matrice.

Plecand de la centrele de fibrilare, in timpul procesului de cheratinizare, apare un fenomen de aglomerare a fibrilelor, a caror repertitie poate suferi diferentieri importante, functie de tipul de fibra. In fibra de lana se cunosc urmatoarele formatiuni fibrilare: protofibrele formate din trei lanturi polipeptidice cu configuratie de α - helix, infasurate anolog fibrelor de cablu. c.

Protofibrilele aranjate impreuna intr-un numar de maximum 11, alcatuiesc o microfibrila. Lungimea microfibrilelor este de cateva mii de Å , iar diametrul lor este de 75 - 80 Åprotofibrele sunt inconjurate de matrice. Numarul minim de configuratii α- helix pe o microfibrila este de 27.

Rezulta ca protofibrele sunt impachetate in microfibrile intr-un aranjament de 9+2. d. Microfibrilele sunt inconjurate de o pielita, care in sectiune transversala are forma de inel, aceste microfibrile se pot izola, textura microfibrilelor se poate pune in evidenta pe cale roentgenografica si cu ajutorul microscopului, in fibrele de lana tratate cu saruri de argint sau de casmiu.

Diametrul microfibrilelor depaseste un micron, legatura organica intre formatiunile fibrilare se face prin intermediul legaturilor covalente, cistinice.Legarea micrifibrilelor intre ele se face de asemenea cu ajutorul unui ciment. C.

Stratul medular Stratul medular sau canalul medular apare numai la fibrele de grosime mijlocie si mare. Acest strst se mai numeste si medula. Grosimea canalului medular creste cu grosimea si asprimea fibrei.

Lanurile fine au stratul medular foarte mult redus sau absent. Canalul medular apare intotdeauna la fibrele cu diametrul mai mare de 35 µ si nu exista pentru fibrele cu diametrul mai mc de 30 µ. Celulele medulare au forme neregulate, poligonale, lungi de la 1 la 17µ.

Aceste celule sunt uscate si contin aer si pigmenti. Cei mai multi pigmenti ai fibrei se gasesc in zona medulara. Dezvoltarea medulei are loc in foliculul pilos si depinde de rasa.

Formarea acestui strat se explica printr-o cheratinizare insuficienta, ca rezultat al absentei acizilor aminici cu sulf si al patrunderii aerului. La fibrele grosiere canalul medular poate ocupa chiar ¾ din intreaga fibra. Prezenta medulei protejeaza animalulcontr variatiilor excesive de temperatura, din mediul exterior .

Aceasta protectie se explica prin proprietatea termoizolatoare a acestor canale pline ca aer. Prezenta canalului medular constituie o insuficienta pentru fibra. IV.

PROPRIETATILE GENERALE ALE FIBREI DE LANA Proprietatile geometrice, fizice, mecanice si chimice ale unei substante sunt determinate de structura chimica a moleculei care sta la baza substantei considerate. In cazul fibrei de lana proprietatile ei generale sunt determinate nu numai de structura chimica, ci de structura supramoleculara, precum si de particularitatile ei morfologice. Atat structura chimica a macromoleculelei de cheratina care alcatuieste fibra de lana cat si morfologia si histologia fibrei sunt deosebit de complexe; rezulta ca si proprietatile fizico-chimice si mecanice ale acestui produs sunt complexe , multiple si variate.

In procesele de prelucrare tehnologica a lanii, factorii fizico-chimici cu care ea vine in contact modifica intr-un anumit grad unele din proprietatile fibrei. In studiile proprietatilor lanii crude si a lanii care a suferit unele procese mecanice, fizice sau chimice, trebuie sa se faca apel la structura chimica a cheratinei si la morfologia si histologia fibrei. 1.

PROPRIETATI GEOMETRICE Principalele proprietati geometrice ale fibrei de lana sunt: lungimea, grosimea, ondulatia si altele. a. Lungimea unei fibre de lana depinde de natura hranei administrata animalului, de rasa si de sex.

Desigur ca aceasta proprietate depinde si de timpul dintre doua recoltari consecutive ale lanii. Nu se cunosc diferente privind lungimea fibrei functie de varsta. La o fibra naturala se distinge lungimea naturala si lungimea reala.

Prima se defineste prin distanta dintre capetele fibrei fara a fi deranjate ondulatiile fibrei, iar lungimea realareprezinta distanta dintre capetele fibrei cand ondulatiile sunt indreptate, fara ca fibra sa fie intinsa. Se intelege ca lungimea reala este mai mare decat lungimea naturala. Lungimea fibrei de lana recoltata de la masculi este totodeauna mai mare.

Deasemenea lungimea lanurilor grosiere este mai mare decat a lanurilor fine. Aceasta marime fizica difera si pe corpul aceluiasi anumal. Luand drept criteriu lungimea medie a fibrelor, lana se clasifica in 3 categorii: lana scurta, mijlocie si lunga.

-lana scurta are lungimea fibrelor cuprinsa intre 3 si 6 cm -lana mijlocie intre 6-10 cm -lana lunga depaseste 10 cm si poate ajunge la 30-40 cm. b.Grosimea fibrei de lana este o alta caracteristica de mare importanta tehnologica.

Aceasta proprietate influentata de hrana, clima, sex, rasa si de varsta anumalului. Totdeauna lana de calitate superioara are diametrul fibrei mai mic. De asemenea diametrul fibrelor recoltate de la oi batrane apartinand aceleeasi rase.

Lana obtinuta prin tunderea mieilor are cel mai mic diametru si este de finete particulara. Daca animalul este insuficient ingrijit, in diametrul fibrei apar discontinuitati, fibra formandu-se cu zone mai subtiri. In aceste zone rezistenta si ondulatiile fibrei sunt inferioare.

Lana berbecilor are diametrul mai mare si prezinta mai putine discontinuitat decat lana oilor. Lana merinos prezinta cel mai mare grad de finete inferioara, avand diametrul de 17-24µ; lana turcana este de o finete de finete inferioara, avand diametrul de 32-37µ. Cand o fibra de lana are acelasi diameru pe intreaga lungime, aceeasi forma si frecventa a ondulatiilor, aceeasi cantitate de usuc, aceeasi suplete si solzi identici, se supune ca este o fibra uniforma.

c. Ondulatia este proprietatea naturala a fibrei de a se prezenta sub forma fin cutata in comparatie cu o linie dreapta. Gradul de ondulare a fibrei se exprima prin raportul dintre lungimea naturala si lungimea reala.

Ondulatia confera lanii o elasticitate insemnata, proprietati termoizolante, rezistenta la uzura si proprietatea de a reveni dupa sifonare. Calitatea lanii se apreciaza si dupa numarul ondulatiilor pe centimetru; astfel lana de buna calitate prezinta 12-13 ondulatii pe cm, lana de mijloc numai 7-8, iar lana inferioara prezinta doar 1-4 ondulatii pe cm. Aceasta proprietate a fibrei de lana depinde in primul rand de rasa oi, merinos ocupa primul loc.

Fibrele de lana caracterizate prin structura bilaterala prezinta o frecventa ridicata a ondulatiilor. Lana fina, caracterizata prin multe ondulatii, contine si o canti tate mai mare de usuc. Daca inaltimea ondulatiilor este mai mare, adica apar ondulatii exagerate, fibra respectiva are rezistenta mai mica; astfel de ondulatii sunt contrindicate.

Lanurile fine, de calitate superioara, au ondulatii mici. 2.PROPRIETATI FIZICE Structura complicata a lanii si indeosebi asimetria bilaterala se reflecta in proprietatile ei fizice, chimice si mecanice.

morfologia cortexului ca si structura suprafetei exterioare difera foarte mult in functie de provenienta fibrelor.proprietatile fizice cele mai importante sunt: culoarea, luciu, higroscopicitatea si altele. a.

Culoarea fibrei de lana este o proprietate fizica importanta. Aceasta proprietate este generata de catre pigmentii care se gasesc in fibra. Pigmentul lanii se gaseste n stratul cortical, dar i s-a dovedit prezenta si in stratul solzos si in canalul medular.

Exista lanuri de diferite culori, cel mai frecvent lana este de culoare alba , apoi neagra si bruna. Se cunosc si rase de oi care au lana cafenie si chiar roscata. Lana de calitate superioara, cum este lana merinos, are aproape totdeauna culoarea alba.

Aceasta lana este lipsita de pigmenti. In practica lana alba este mai solicitata. Incercarile de a decolora lana prin distrugerea pigmentilor naturali nu au dat rezultate favorabile, este avectata rezistenta.

Dificultatea decolorarii lanii pe cale chimica se explica prin aceea ca pigmentii care dau culoarea se gasesc in interiorul fibrei, asupra tesuturilor cheratinice, inainte de a veni in contact cu acesti pigmenti. b. Luciu fibrei este dat de fenomenul de reflectare a luminii care loveste fibrele de lana.

Cu cat fibrele sunt mai netede si mai uniforme, cu atat aspectul lor este mai lucios. Luciu este influentat de solzi, de stratul cortical precum si de starea de pigmentare a fibrei. Lucirea lanii pe corpul animalului este influentata si de prezenta usucului, deoarece aceasta are un aspect grasos si favorizeaza reflectare luminii.

Un astfel de luciu , dispare dupa spalarea lanii, incat aceasta proprietate trebuie analizata numai in cazul lanii spalate. Luciu se diferentiaza dupa caracteristicile pe care le are: lana fina si semifina prezinta luciu matasos,argintiu (merinos si tigaie), in timp ce grosiera cu tuseu aspru,se caracterizeza prin luciu foarte slab sau este lipsa totala de aceasta proprietate. c.

Higroscopicitate, este proprietate lanii de a absorbi apa din mediu inconjurator. Cantitatea de apa pe care lana o retine intr-o atmosfera de umiditate relativa de 65% la temperatura de 20-22º este de 15-16 %. Fibrele de lana cu canal medular mai dezvoltat sunt mai higroscopice.

Cantitatea de apa calculata pentru 100 g de lana uscata se numeste repriza. In comparatie cu alte fibre textile, fibra de lana absoarbe o cantitate mai mare de apa. Acest fenomen se explica prin structura chimica a cheratinei, care are un numar mare de grupe hidrofile si care pot retine apa prin intermediul puntilor de hidrogen.

Daca umiditatea din atmosfera creste si procentul de apa retinut de lana creste.Lana nespalata absoarbe in mai mica masura apa din atmosfera, lana spalata este mai higroscopica, prezenta apei influenteaza si proprietatile fizico-mecanice ale fibrei. 3.

PROPRIETATILE MECANICE Din proprietatile mecanice ale fibrei de lana prezinta importanta deosebita pentru practica rezistenta si elasticitatea. De aceste proprietati depinde durata de folosire a materialelor din lana. Atat rezistenta cat si elasticitatea sunt maxime pentru fibra cruda, ele fiind proprietati care apar in cursul formarii si dezvoltarii fibrei.

Elasticitatea si rezistenta sunt defavorizate de conditiile necorespunzatoare de alimentare si intretinerea oilor, precum si de depozitarea lanii in conditii improprii. a. Prin rezistenta mecanica a fibrei de lana se intelege proprietatea acesteia de a suporta anumite solicitari exterioare.

Rezistenta mecanica se exprima in Kgf/mm² si este determinata de stratul cortical al fibrei. Rezistenta la rupere a fibrei depinde de diametrul sau, lana fina are rezistenta specifica mai ridicata decat lana grosiera, cu diametrul mai mare. Diametrul fibrei de lana este foarte variabil de-a lungul fibrei intregi, aceasta variatiese explica prin modificare conditiilor de viata a animalului, in timpul cresterii fibrei.

Prelucrarile in medii umede si in vapori de apa duc la scaderea rezistentei fibrei. De asemenea prin tratarea termica a lanii la temperatura de cca 150º, rezistenta ei scade. Rezistenta specifica a lanii variaza intre 10 si 33 Kfg/mm² .

Rezistenta specifica a lanii recoltata de la oi bolnave este mult mai mica. Rezistenta mecanica a fibrei determinata de existenta legaturilor traversale dintre lanturile polipeptidice, a electrovalentelor si apoi de legaturilor de hidrogen stabilite intre configuratiile α-helix dintr-o microfibrila. Introducerea de noi legaturi transversale determina o crestere a rezistentei fibrei.

Rezistenta de rupere depinde si de umiditate. Cu cat umiditatea este mai mare, cu atat rezistenta la tractiune descreste.Determinarea rezistentei la rupere a fibrelor se face cu dinamometrul pentru fibre.

Ruperea este precedata de alungirea fibrei si corelatia dintre rezistenta la rupere si alungirea este redata de curba forta-alungire. b. Elasticitatea este proprietatea unor corpuri de a reveni la forma si dimensiunile initiale, dupa disparitia actiunilor exterioare care au produs deformariile.

Proprietatile elastice ale corpurilor se datoresc actiunii fortelor intermoleculare, care raman in echilibru numai pentru anumite configuratii. In cazul lanii, elasticitatea confera articolelor rezistenta si moliciune in timpul utilizarii lor. Elasticitatea lanii poate fi considerata din mai multe puncte de vedere: elesticitate de volum, elasticitatea ondulatiilor si elasticitate la intindere.

Elasticitatea de volum se manifesta prin proprietatea ca o cantitate de lana de un anumit volum, dupa compresie sa revina la volumul initial, indiferent de durata si forta care a actionat. Lana degradata nu manifesta suficienta elasticitate de volum. Elasticitatea ondulatiilor se manifesta prin aceea ca acestea isi revin spontan, daca fibra de lana a fost tensionata, pentru o durata scurta, de o forta slaba.

Prin elasticitate la intindere se intelege proprietatea fibrei de lana de a-si scimba lungimea sub influenta unei tractiuni ce se exercita in sensul axei fibrei si de a reveni la lungimea naturala, dupa incetare tractiunii exterioare. Elasticitatea fibrei de lana se poate masura cu aparte special construite in acest scop. Proprietatile elastice ale fibrei de lana sunt determinate de structura sa.

Atunci cand apar schimbari ale numarului de legaturi cistinice care unesc catene polipeptidice diferite, apar si variatii ale proprietatilor elastice ale fibrei. Este putin probabil ca resturile care alcatuiesc catenele laterale ale lanturilor principale sa aiba efect important asupra proprietatilor elastice ale fibrei. 4.

PROPRIETATI CHIMICE Proprietati chimice ale fibrei de lana sunt determinate de structura chimica a cheratinei. Deoarece structura chimica si supramoleculara a cheratinei este foarte complexa, rezulta ca si proprietatile chimice ale acesteia sunt variate. Dintre factorii cei mai importanti care produc modificari in structura chimica a cheratinei fac parte:lumina, caldura, agentii alcani si acizii, agentii oxidanti si reducatori.

a. Reactivitatea macromoleculei de cheratina. S-a aratat ca acizii aminici se gasesc policondensati in macromolecula cheratinei, formand lanturi polipeptidice.

Fiecare rest de amino-acid este unit de un altul prin grupari peptidice -CO-NH. Tinand cont de structura chimica a acestor resturi, care formeaza catenele laterale ale lantului polipeptidic macromolecular si de proprietatile gruparii peptidice, se pot deduce care vor fi reactiile chimice generale ale cheratinei.Grupele reactive care exista in catenele laterale ale lanturilor polipeptidice se pot clasifica in urmatoarele trei categorii: grupe acide, grupe bazice si alte grupe.

Din aceasta clasificare rezulta ca fibra de lana este o substanta reactiva si se poate combina fara dificultati cu substantele cu caracter acid, cu caracter bazic cu un numar mare de coloranti. Este subliniat faptul ca lana se combina si cu colorantii reactivi si formeaza cu acestia legaturi covalente. In acelasi timp se deduce ca grupele alcoolice, fenolice si carboxilice vor favoriza apariria reactiilor de esterificare, grupele tiolice si alcoolice vor da reactii de oxidare si condensare, iar grupele aminice vor da reactii de condensare, diazotare si de eliminare a amoniacului.

Gruparea -S-S- prezinta o importanta particulara si joaca un rol foarte mare in proprietatile chimice si mecanice ale lanii. Aceasta grupare constituie singura legatura covalenta transversala din structura cheratinei si impreuna cu legaturile transversale tip sare determina proprietatile de solubilizare a cheratinei in diferiti reactivi.Deasemenea puntea cistinica este sensibila la reactivi oxidanti, reducatori, alcalini, cand se produce ruperea sau transformareaei in alte grupari.

Prin ruperea legaturii disulfurice, cele doua macromoleculare legate se elibereaza reciproc si apar modificari profunde in proprietatile fibrei. Gruparea peptidica -CO-NH- joaca asemenea un rol deosebit atat in proprtietatile mecanice cat si chimice ale cheratinei. Aceasta grupare ia parte la fenomenele hidrolitice ce se petrec in cheratina in medii acide sau alcaline.

Prin hidroliza grupei peptidice se elibereaza totdeauna o grupa carboxilica si una amidica, iar lantul polipeptidic scade in lungime. b. Influenta acizilor asupra lanii.

In prezenta acizilor proprietatile chimice si fizice ale lanii se modifica functie de sortul lanii, concentratie, temperatura, durata tratamentului, prezenta unor saruri neutre. La tratarea cua cizi sunt afectate legaturile peptidice si cele intercatenare.prin hidroliza partiala, acizii aspartic si glutamic ca si serina pot fi eliberati din catena, partea principala a proteinelor ramanand nehidrolizata.

La randul sau triptofanul poate fi aproape complet distrus si se elibereaza cistina si treonina. Sensibilitatea fibrei la acizi creste daca cistina a fost convertita la acid cistic prin indepartarea catorva punti disulfidice. In urma tratarii lanii cu acid sulfuric 80%, continutul de sulf in fibra creste, probabil datorita transformarii lisinei.

Lna tratata cu acid sulfuric de concentratie 0,1; 0,01 si 0,001N timp de 30, 60, 120, si 180 min, la fierbere, pierde mai putin de 1% din masa; prezenta unor saruri neutre poate accentua degradarea. Scindarea legaturilor peptidice se reflecta in cresterea capacitatii de sorbtie a colorantilor si apei pe seama grupelor carboxil si aminice nou formate. Aceasta absorbtie se realizeaza in mod diferentiat.

Alti acizi influenteaza proprietatile fibrei provocand in special scaderea rezistentelor fizico-mecanice. c. Influenta alcaliilor asupra lanii.

Lna este mult mai sensibila la alcalii, actiunea acestora fiind mai putin selectiva decat a acizilor. Cheratinele se degradeaza mai usor in solutii alcaline, prin scindarea legaturii disulfidice. Acidul sulfenic in medii alcaline se descompune oxidativ cu formarea de aldehide si alcooli.

Solubilitatea in alcalii creste cu scaderea numarului de legaturii lantioninice, actiunea alcalilor aspura integritatii lantului macromolecular se micsoreaza. Pe de alta parte, solubilitatea lanii descreste proportional la tratarea acesteia cu solutie uree-bisulfit de sodiu odata cu cresterea continutului de lantionina. Aceasta este folosita pentru determinarea efectului alcalilor asupra lanii.

Legaturile lantioninice sunt mult mai stabile in comparatie cu cele disulfidice datorita unei rezctivitati mai mici fata de agentii de reducere. Creste astfel numarul legaturilor lantioninice si scade solubilitatea in uree-bisulfit. Datorita actiunii distructive mult mai severe a alcaliilor asupra structurii cheratinei, tratamentele alcaline in diferite etape de prelucrare a lanii trebuie executate sub un control riguros al parametrilor.

d. Hidroliza enzimatica. Cheratinelesunt proteine care, rezista la actiunea enzimelor proteolitice.

Dupa distrugerea in prealabil a cuticulei, cheratinele sunt degradate de pancreatina pana la circa 10%. Stabilitatea la actiuneaenzimelr este rezutatu prezentei in structura fibrelor de lana a legaturilor disulfidice. In urma scindarii sau reducerii acestora,fibra poate fi degradata enzimatic pana la elemente componente.

Actiunea distructiva a moliilor asupra lanii se poate explica in felul urmator: in sucul digestiv larva de molie contine o substanta capabila sa reduca legaturile disulfidice iar apoi are loc scindarea relativ usoara a legaturilor peptidice. e. Reactiile de oxidare a lanii este complicata ca proces.

S-au propus putine mecanisme privind modificarea continutului de sulf si grupe aminice in fibra. Aceste reactii sunt folosite in procesele de albire a lanii si pentru a preveni impaslirea,dar cu precautii deoarece procesele de oxidare afecteaza in profunzime strutura cheratinelor micsorand proprietatile fizico-mecanice ale fibrei.In functie de natura oxidantilor si conditiilor de tratare pot fi afectate selectiv diferiti aminoacizii din catena polipeptidica.

Apa oxigenata degradeaza tirozina si in conditii severe determina ruperea legaturilor peptidice, ca si scindarea serinei, treninei si oxidarea cistinei. Alti compusi la randul lor au o actiune specifica scindarii puntilor de cistina, dar pot labiliza metionina. f.

Reactii de reducere au loc la grupele disulfidice care se transforma in grupe tiol. Cantitatea de cistina redusa in lana depinde de pH si pare sa fie constanta la valori ale acestuia cuprinse intre 2 si 6. La valori mai mari de pH viteza reactiei de reducere creste, pentru a produce mai mult de 605 din cistina sunt necesare tratamente in solutii acide sau neutre.

Reactiile de reducere au ca rezultat micsorarea rezistentelor fizico-mecanice ale fibrei, in schimb reactivitatea chimica creste foarte mult. Pentr reducerea legaturilordisulfidice s-au folosit numeroase substante, dar in cea mai mare masura a fost studiata actiunea bisulfitului de sodiu si formaldehidei. R-S-S-R+NaHSO3=R-SH+R-S-SO3Na In urma reactiei de reducere este de asteptat ca rezistenta fibrei sa se micsoreze sensibil.

Grupele de tiol foarte reactive se reoxideaza rapid la grupe dioxid-disulfidice, refacandu-se astfel aproape integral rezistentele initiale. g. Reactii de grefare ale lanii Prin grefare cu monomeri vinilici si derivatii acestora se pot controla printre altele urmatoarele proprietati ale lanii: transparenta, luciul, rezistenta fata de apa, alcalii, acizi si lumina, rezistenta la abraziune elastica, rigiditate, fixare permanenta etc.

Copolimerizarea grefata prin mecanism radicalic se realizeaza in cazul lanii utilizand diversi monomeri si sisteme de initiere.Cele mai numeroase incercari s-au efectuat cu initiatorii redox pe baza de peroxizi si persulfati. Persulfatii genereaza radicalii dupa un mecanism asemanator, dar speciile active pot sa apara si prin actiunea persulfatului de potasiu asupra legaturii cistinice.

h. Alte reactii chimice ale lanii Tratamente de fixare, strutura complicata a fibrelor de lana pune numeroase probleme prelucrarii, deoarece umflarea datorita adsortiei de apa duce la contractii puternice in conditiile relaxarii. Tesaturi de lana cu o buna stabilitate dimensionala si un tuseu corespunzator se pot obtine prin tratamente chimice speciale, de reticulare prin punti mai stabile decat legaturile disulfidice.

Reactiile cheratinei cu aldehidele care reactioneaza cu grupele aminice, amidice, guanidilice, hidroxilice, fenolice, indolice si disulfidice. Sunt interesante reactiile de tip Mannich, prin care se obtin modificari ale acestor proprietatilor de suprafata a lanii, creste stabilitatea acesteia fata de alcalii si enzime. Reactia Mannich se realizeaza in prezenta derivatilor vinilici, in mediu alcalin, la temperatura de 50-60ºC.

Tratamente antiimpaslire, majoritatea reactiilor chimice ale cheratinei modifica proprietatile fizico-mecanice si mecanice si uneori diminueaza capacitatea de impaslire a fibrelor . Pentru micsorarea capacitatii de impaslire se folosesc din ce in ce mai mult polimerii aplicati din solutie sau formati in fibra. Concomitent se modifica contractia tuseu, capacitatea tinctoriala a fibrelor.

Printre polimerii utilizati sunt: rasinele pe baza de melamina sau uree-formaldehida, poliamide, poliamide in amestec, rasini acrilice, siliconi, polibutadiena sau polibutadiena carboxilata, poliacriliati, polietilena clorsulfonata, poliamida-polipiclorhidrina. Proprietatile tinctoriale ale lanii. Fibrele proteice se vopsesc cu o gama larga de coloranti: anionici, cationici, insoluvili.

Mecanismul de vopsire este diferit, functie de clasa de coloranti. In cazul colorantilor anionici se formeaza legaturi ionice intre anionii colorantului si grupele aminice ale lanii. Se stabilesc legaturi de hidrogen cat si Van der Waals, a caror amploare variaza cu structura anionului.

La vopsirea cu coloranti anionici metacoplecsi se formeaza un complex colorant-metal-fibra, la care participa urmatoarele legaturi: ionice (cheratina-metal), covalente, coordinativa. V. UTILIZARI Domenii de utilizare: 1.

Articole de imbracaminte: -tesaturi: - stofe pentru costume,pardesie,paltoane; - rochii, fuste,pantaloni -tricoturi: -plovere, costumepentru copii, fulare, manusi, sosete, fetru pentru palarii. 2. Articole pentru decoratiuni interioare: -covoare, stofe de mobila, draperii, paturi,cuverturi.

3. Articole tehnice: -pasla tehnica, pasla pentru incaltaminte: -curele de transmisie VI. ARTICOL: WOOL Wool is the fibre derived from the fur of animals of the Caprinae family, principally sheep, but the hair of certain species of other mammals such as goats, alpacas and rabbits may also be called wool.

This article deals explicitly with the wool produced from domestic sheep. Wool has two qualities that distinguish it from hair or fur: it has scales which overlap like shingles on a roof and it is crimped; in some fleeces the wool fibres have more than 20 bends per inch. PROCESSING Processing Wool straight off a sheep contains a high level of grease which contains valuable lanolin, as well as dirt, dead skin, sweat residue, and vegetable matter.

This state is known as "grease wool" or "wool in the grease". Before the wool can be used for commercial purposes it must be scoured, or cleaned. Scouring may be as simple as a bath in warm water, or a complicated industrial process using detergent and alkali.

[1] In commercial wool, vegetable matter is often removed by the chemical process of chemical carbonization [2] . In less processed wools, vegetable matter may be removed by hand, and some of the lanolin left intact through use of gentler detergents. This semi-grease wool can be worked into yarn and knitted into particularly water- resistant mittens or sweaters, such as those of the Aran Island fishermen.

Lanolin removed from wool is widely used in the cosmetics industry. After shearing, the wool is separated into five main categories: fleece (which makes up the vast bulk), pieces, bellies, crutchings and locks. The latter four are packaged and sold separately.

The quality of fleece is determined by a technique known as wool classing, whereby a qualified woolclasser tries to group wools of similar gradings together to maximise the return for the farmer or sheep owner. LANA Lana este o fibra care deriva din blana animalelor din familia Caprinae, in special a oilor, dar parulunei anumite specii de mamifere, cum ar fi: caprele, iepurii si alpaca pot fi numite lana. Acest articol se refera in mod explicit cu produsele de la oaia domestica.

Lna are doua calitati care difera fata de par sau blana, ea este suprapusa asemenea sindrilelor de pe acoperis; in unele lani fibra are mai mult de 20 ramificatii/ inch. PROCESAREA Procesarea lanii direct de la oaie implica un continut mare de grasimi care contine evaluarea, atat a murdariilor, a pielii moarte, a transpiratiei si materii vegetale. Acest strat este cunoscut ca ,,lana grasa" sau ,,lana in grasime".

VII. BIBLIOGRAFIE 1. Savel Ifrim, -Chimia lanii, Editura tehnica Bucuresti 1979 2.

N. Asandei, A. Grigoriu, -Chimia si structura fibrelor , Editura tehnica Bucuresti, 1983 3.

V. Merticaru, D. Giurgiu, -Materii prime textile, Editura economica