In 1516 a aparut sub titlul “Libelus vere aureus necminus salutaris quam festivus de optimo republicae statu deque nova insula Utopia, a authore Clarissimo Viro Thoma Moro, inclytae civitatis Londinensis civae et vicae comitae cura Petri Levaniensum Academiae nunc primum accuratissime aeditus” -; opera lui Thomas Morus u4r10rx
Dand dovada de obiectivitate, acesta a dat lucrarii sale forma unui dialog. Astfel ca unul dintre interlocutori precizau relele de care omenirea sufera, iar pentru acesta, aducea in scena ceea avuse prilejul sa vada pe o insula necunoscuta inca intr-una din calatoriile sale.
O alta persoana care se afla de fata, prezenta obictiile ce s-ar putea aduce organizarii de pe insula respectiva oferindu-I primului, posibilitatea de a le analiza iar, eventual, de a le inlatura.
Analizand lucrarea Moore putem deosebi doua parti. Prima in care se critica institutiile politice, sociale si economice de pe acea vreme si alta in care se expunea un plan de organizare economica, politica si sociala.
In cadrul acestei structuri dihotome pe care o prezinta opera lui Moore, cred ca importanta cea mai mare o ridica partea secunda. Cu toate acestea nu putem minimaliza importanta primei parti, aceasta reprezentand o introducere indispensabila deoarece orice reforma pentru a putea fi luata in considerare necesita o justificare.
In calitate de functionar administrativ si om politic acesta se convinsese pe deplin de marea importanta a starii economice a populatiei pentru buna desfasurare a vietii lor. Totusi, chiar si organizarea economica a societatii intemeiata pe dreptul de proprietate, reprezinta un izvor nesecat de vicii, iar pe de alta parte, de crime si delicte. Aceasta situatie ia nastere pentru ca dreptul de proprietate ofera multora posibilitatea sa acumuleze averi peste trebuintele lor.
Intinderea pamantului determina totalul produselor agricole in timp ce numarul bratelor muncitoare, suma produselor industriale. Dar in cazul in care, din aceasta suma marginita, bogatii care reprezinta minoritatea acumuleaza averi ce depasesc trebuintele lor este normal ca pentru ceilalti, adica pentru saraci, sa nu mai ramana de ajuns. Iar apoi, cand acestia din urma, darama barierele dreptului de proprietate pentru a-si procura cele necesare, societatea catalogheaza faptele lor drept infame si le pedepseste aspru.
Trist este ca furturile degenereaza in jertfe de viata omeneasca sau raniri ori asasinate si toate acestea datorita conditiilor mizere in care oamenii isi duc viata. Oare nu societatea este de vina de aceste situatii? Putem sa ne intrebam iarasi daca nu cumva suprimarea dreptului de proprietate ar putea face imposibile aceste rele de care societatea este bantuita.
Ca om politic, Thomas Moore avusese ocazia sa observe ce putin se interesau regii englezi de bunastarea materiala a poporului. Pentru sporirea veniturilor lor: alterau monedele, cereau impozite extraordinare pe care le intitulau contributii benevole, amenintau cu razboaie ce nu aveau loc spre a cere impozite noi, dezgropau legi vechi cazute in desuetudine pentru a putea amenda, fireste, pe cei ce nu le observau.
Inspaimantandu-se parca de puterea pe care ar genera-o supusilor bunastarea materiala, suveranii englezi urmareau prin aceasta politica saracirea poporului. Ideea ca mizeria face popoarele mai rabdatoare, mai usor de guvernat este total gresita, caci cu cat cineva este mai nemultumit de starea sa materiala, cu atat mai mult doreste sa se revolte.
De asemenea, convingerea ca regele e proprietarul intregului stat este gresita pentru ca ar insemna ca statul exista pentru rege cand in realitate regele exista pentru stat. Natural este ca suveranul sa nu aiba alt scop decat sa isi serveasca poporul.
Organizarea pe care Thomas Moore o zugraveste difera de cea curenta astfel incat autorul ne-o prezinta sub forma unei povestiri. Raphael Hythodaeus, navigator, care a descoperit in mijlocul oceanului insula Utopia povesteste prietenilor sai modul de organizare intalnit acolo: aceasta este impartita in orase care sunt centre ale populatiei, iar pamantul afectat lor in proportii egale, are scopul de a sluji la indestularea cetatenilor.
De asemenea orasele sunt egale ca marime, cladite la fel si identice in ceea ce priveste institutiile. Structura populatiei e determinata foarte bine in diviziuni de marimi ce sunt date de viata in comun. Celula de baza o constituie perechea alcatuita dintr-un barbat si o femeie casatoriti. Interesant este faptul ca, desi este adminsa comunitatea bunurilor, acelasi lucru nu se poate spune despre comunitatea persoanelor, legiuitorii luand cele mai riguroase masuri pentru a feri casatoria de orice atingere.
De exemplu, adulterul este pedepsit cu trecerea in randul sclavilor, iar in caz de recidiva la moarte. Cel putin zece si cel mult 16 perechi formeaza o familie condusa de un tata si o mama. Un neam pus sub conducerea unui filarh este alcatuit din 30 de familii. 200 de familii alcatuiesc un neam pus sub conducerea unui principe.
Dupa ce am facut o scurta prezentare a diviziunii populatiei, voi face o scurta trecere in revista a regimului politic a acestui popor a carei impartire dupa cum vom vedea este foarte simpla. Astfel, atributiile conducatorilor familiei -; tata si mama -; se reduc la supravegherea ordinii interne, vietuirea in comun si cresterea copiilor. Conducatorul neamului care este filahul este ales pe un an cu precizarea ca acesta este deja un funtionar al statului.
Printre atributiile sale enumeram supravegherea aplicarii legilor, hotararea impartirii muncii si produselor intre membrii neamului.
Principele care este ales pe viata conduce toate afacerile celor 200 de neamuri in afara de treburile spirituale care sunt conduse pentru fiecare secta religioasa de un preot deosebit. Totalitatea acestor orase formeaza statul.
Armonizarea intereselor tuturor este regulata de sfatul batranilor. In fiecare an si pe fiecare oras fiind alesi 3 batrani care se aduna si hotarasc atat in prima cat si in ultima instanta toate masurile cerute pentru bunul mers al orasului.
Hotararile sfaturilor batranilor au putere executorie pentru toti cetatenii inclusiv funtionarii publici. Interesant este ca discutarea afacerilor statului in afara de adunarea legala este pedepsita cu moartea. Ceea ce priveste regimul politic al insulei Utopia putem spune ca aceasta este o democratie despotica, poporul avand dreptul sa aleaga mandatar dar nimic mai mult.
El nu putea sa discute hotararile lor si nu avea dreptul sa isi manifeste parerile. Esenta democratiei moderne, libertatea cuvantului, fie scris, fie rostit, lipseste cu desavarsire din acest stat ideal. In aceasta societate ideala nu asistam la o avalansa de legi, ci ele sunt simple si scurte iar fiecare cetatean e obligat sa le cunoasca foarte bine.
La fel ca si treburile statului discutarea legilor pe ascuns sau pe fata e pedepsita cu moartea. Sper deosebire de lumea reala pe insula Utopia nu exista un cod penal din doua motive: primul este acela ca intr-o societate in care toate trebuintele sunt satisfacute nivelul crimelor si delictelor este foarte scazut, si in al doilea rand pentru ca magistratii ar trebui sa judece dupa imprejurarile fiecarui caz in parte si nu dupa principii abstracte.
In privinta serviciului militar vom face scurte precizari. Fiind o insula izolata in mijlocul oceanului, aceasta nu se teme de atacuri, deci nu intretine o armata. Serviciul militar nu exista, dar totusi locuitorii ei sunt obligati sa se initieze in tainele lui in caz de orice eventualitate.
In situatia in care ar izbucni un razboi atat femeile cat si copiii se vor prezenta pe campul de lupta pentru a-I incuraja pe barbati. O alta caracteristica a insulei Utopia o constituie inexistenta unei religii de stat. Fiecare cetatean fiind liber sa isi faureasca fiinta suprema sub forma care corespunde cel mai bine nevoilor sale sufletesti.
Toate confesiunile au adepti printre locuitorii insulei. Daca fiecare locuitor poate incerca sa ii convinga pe ceilalti de esenta credintelor sale, este totusi interzis ca acestea sa fie impuse cu forta sau, sa fie batjocoriti cei care sunt de alta parere.
Fiecare secta religioasa isi poate alege singura preotii care pot fi femei sau barbati. Acestia functioneaza in acelasi timp ca supraveghetori ai moravurilor. Dar totusi exista o singura restrictie din punct de vedere religios: nu pot deveni functionari ai statului daca nu cred in existenta sufletului si a vietii viitoare.
Dupa aceasta scurta precizare imi voi intoarce atentia asupra organizarii economice a Utopiei. Vom incepe prin a preciza ca o diferenta de clasa intre locuitori nu exista, subliniand ca aceste deosebiri nu sunt date numai de drepturile politice sau privilegii sociale , ci si de avere.
Pentru a fi martorii unei egalitati desavarsite, dreptul de proprietate a fost desfintat. Totul apartine statului si prin urmare nimeni nu are nimic al sau.
Astfel ca uneltele si instrumentele agricole cat si cele industriale sunt ale statului, banii nu exista, pamanturile sunt cultivate in comun, instrumentele de lucru sunt utilizate in comun, iar produsele sunt depozitate in magaziile statului de unde functionarii publici speciali insarcinati distribuie cetatenilor cele necesare pentru acoperirea trebuintelor.
Acest sistem face ca nimeni sa nu fie bogat si totusi nimeni sa nu fie sarac. Pentru a atinge acest rezultat este absolut necesar ca toata lumea sa munceasca. Fiecare sa isi aleaga o meserie, iar muncile agricole sa fie facute de toti.
Ceea ce priveste participarea la lucrarile agricole , amintim ca acestea se fac cu schimbul, fiecare oras trimitand un numar de familii sa cultive pamantul. Totusi acestia nu sunt obligati sa stea la tara mai mult de 2 ani pentru ca jumatate din ele se schimba in fiecare an.
Numarul orelor de munca este fixat la minimum 6, dar acesta poate fi micsorat sau marit dupa nevoie de sfatul batranilor. Sunt scutiti de munca fizica aceia care prin votul secret al filarhilor au fost alesi sa se ocupe de cultivarea stiintelor sau a artelor.
Sarbatorile sunt riguros determinate astfel ca numai prima si ultima zi a lunii sunt sarbatori oficiale si publice, cele religioase reprezentand o chestiune privata a fiecarei confesiuni.
Obiectiilor ce s-ar putea aduce unui asemenea mod de organizare este interesant modul in care Thomas Moore: intr-o societate ca aceasta, spune unul dintre actorii dialogului, cetatenii trebuie sa munceasca, cei drept, putin dar fara nici un fel de tragere de inima.
Aceasta situatie este explicabila prin faptul ca din munca sa, ficare primeste foarte putin muncind mai mult pentru ceilalti. In schimb in societatile intemeiate pe principiul proprietatii individuale, ideea ca fiecare are posibilitatea sa isi sporeasca averea reprezina un impuls care face munca mai puternica si mai productiva. Se pune acum intrebarea daca, intr-o societate in care lipseste un asemenea impuls n-ar deveni munca cetatenilor silita si neindestulatoare.
Raspunsul nu se lasa mult asteptat si Thomas Moore precizeaza ca: acest lucru nu se va intampla.
In primul rand, pentru ca bogatia si saracia sunt notiuni relative, si ceea ce trebuie sa ne preocupe o reprezinta fericirea cetatenilor. Convingerea ca bogatia ii face pe oameni fericiti este cat se poate de gresita.
Bogatia nu face altceva decat sa complice viata cetatenilor pentru ca un om bogat nu va fi niciodata fericit cu cat are. Omul prin natura lui, nu cred sa nu fi fost bantuit de gandul de a fi stapanul tuturor si astfel oricat de bogat ai fi , daca exista unul mai instarit mai tine nu iti vei gasi fericirea pana ce nu il vei surclasa.
Pe insula Utopia nimeni nu are voie sa se impodobeasca cu pietre scumpe, nici macar functionarii publici sau chiar principele. Acestia din urma nu au semn distinctiv decat un buchet de spice pe care il poarta in mana in timpul exercitiului functiunii publice. Pentru a intarii si mai mult dispretul fata de metalele pretioase, locuitorii insulei le folosesc la fabricarea vaselor de noapte. Pietrele pretioase nu se bucura nici ele de o utilitate mai inalta servind decat ca jucarii pentru copii.
Luxul nu nefiind cunoscut pe insula Utopia, face ca nevoile sa fie mult mai reduse si prin urmare numarul de ore afectat muncii este si mai redus spre deosebire de lumea reala, unde aceasta este foarte istovitoare datorita numeroaselor nevoi care le depasesc pe cele naturale.
Am vazut in societatea noastra ca atat bogatii cat si saracii muncesc dar aceasta nu ii face fericiti. La bogati am vazut mai sus cauza nefericirii lor, iar in ceea ce ii priveste pe saraci acestia traind prin munca bratelor lor sunt chinuiti mereu de ceea ce s-ar putea intampla in situatia in care s-ar afla in imposibilitatea de a muncii.
Aceste situatii sunt inexistente pe insula Utopia unde statul intretine de drept pe cei care sunt bolnavi sau batrani. Tot aicea munca nu este asa de apasatoare, timpul alocat ei fiind foarte scurt. De asemenea este foarte variata , trecand tot timpul de la tot felul de munci industriale.
Cu toate acestea, raman forme de munca al caror caracter injositor nu poate fi inalturat, de exemplu, strangerea si transportarea necurateniilor care sunt lasate pe seama sclavilor.
Sclavia este o institutie de stat. Cetatenii care, cu toate ca nu le lipseste nimic, s-au facut vinovati de atacuri vatamatoare cu degradarea civica. Totusi este ciudat cum Thomas Moore nu si-a dat seama ca pe Insula Utopia toti cetatenii sunt scalvi; comunitatea le regleaza viata pana in cele mai mici amanunte le ordoneaza cum sa se imbrace, sa se scoale la o anumita ora dimineata, sa manace anumite bucate, sa faca anumite lucruri, sa locuiasca in case de anumite dimensiuni si cu mobile anumite.
Apoi, la temelia planului de organizare sociala, economica si politica se afla un sistem etic subinteles ce se poate reconstrui foarte usor. Totusi, o organizare sociala care I-ar face pe oameni bogati, culti sau virtuosi, fara sa ii faca fericiti ar fi absurda.
In momentul in care si-a facut aparitia aceasta lucrare, s-au rasturnat ideile sociale ale timpului sau, dar pe atunci, socialismul nu era inca o problema practica pentru ca nu era inca o directie politica. Dupa ce am studiat Utopia al lui Thomas Moore imi voi indrepta atentia asupra Cetatii Soarelui de Thomaso Campanella.
Dupa cum se poate observa si aceasta opera ia forma unei povestiri de calatorie. In urma explorarilor sale, un marinar genovez care a descoperit o insula necunoscuta in mijlocul oceanului indian expune marelui maestru al ordinului ospitalierilor rezultatul cercetarilor sale.
Imediat ce a debarcat, locuitorii insulei l-au dus sa vada resedinta lor, cetatea Soarelui, numita astfel dupa seful care ii guverna. Aceasta se ridica pe colina asa incat sa poata fi zarita de departe.
De asemenea este alcatuita din palate foarte frumoase si stralucind de curatenie. Sunt asezate in linii circulare formand 7 inele concentrice care poarta numele celor 7 planete.
Sunt strabatute apoi de patru strazi mari, care duc dinspre cele 4 puncte cardinale catre incinta centrala unde se inalta un templu maret cu o vasta cupola.
Locuitorii acestui paradis sunt guvernati de un monarh, care poarta numele de Soare. El concentreaza in mainile sale toate puterile astfel ca acesta este seful statului si al bisericii adica este magistrat militar si preot.
Avand competenta universala seful cetatii soarelui judeca si hotaraste singur in prima si ultima instanta.
In exercitarea atributiilor sale monarhul este ajutat de 3 principi subordonati, care poarta ca si el nume simbolice pentru a le arata impersonalitatea.
Astfel primul principe se numeste Puterea, al doilea Intelepciunea, iar al treilea Iubirea.
Puterea are in grija sa ordinea din launtru si siguranta din afara, adica el conduce si armata.
Intelepciunea are in grija sa stiinta si artele , conservarea si dezvoltarea lor. Conservarea se realizeaza prin transmiterea cunostinelor, iar dezvoltarea se face prin organizarea oficiala a cercetarii in laboratoare obervatorii, in biblioteci si muzee.
Iubirea are sub ingrijirea sa tot ceea ce priveste existenta materiala a comunitatii si conservarea ei.
Fiecare dintre acesti trei ministrii sunt ajutati de cate un functionar special pentru fiecare din directiile in care se indreapta activitatea lor. Ei sunt numiti de suverani pe viata dupa propunerea ministrilor si dintre cei alesi de adunarea poporului care intocmeste listele celor care s-au distins prin capacitatea lor.
Ministrii sunt si ei numiti pe viata, insa nu pot fi inlocuiti ca subordonatii lor.
Suveranul este ales de colegiul ministrilor tinand seama de indicatiile colegiului functionarilor si ale adunarii poporului. Trebuind sa cunoasca toate ramurile de activitate omeneasca, seful statului trebuie sa fie un om inzestrat, cu puteri sufletesti extraordinare, asa cum nu se gasesc pe toate drumurile.
Fiind ales, suveranul nu isi poate parasi postul decat prin abdicare voluntara si numai atunci cand s-a ivit un alt om mai vrednic prin stiinta si talentul lui.
Adunarea poporului este alcatuita din toti cetatenii ajunsi la maturitate, fara deosebire de sens. Ea este numai un organism consultativ. Cetatenii se aduna la fiecare doua saptamani pentru a discuta afacerile statului , dar se marginesc sa semnaleze autoritatilor superioare neajunsurile de care au a se plange aratand si modul in care ei le vad indreptate.
O alta atributie este de a intocmi listele candidatilor la autoritatile publice, ea marginindu-se si aici, sa semnaleze autoritatile superioare pe cei care s-au distins prin capacitatea si sarguinta lor, numirea facand-o numai seful statului. Se poate vedea ca puterea executiva nu este separata de cea legistlativa.
De asemenea, nu exista o clasa deosebita de magistrati, deoarece Campanella crede ca cea mai buna magistratura este specializarea.
In sfarsit, nu este separata, nici puterea spirituala de formele puterii temporale. Aici nu exista o clasa speciala de preoti, toti functionarii publici fiind preoti in domeniul care le este incredintat, celebrand ceremoniile cultului, pentru administratia lor si dand asistenta religioasa in cazul in care legea o prevede.
Una dintre formele acestei asistente este spovedania, toti cetatenii trebuind sa se spovedeasca funtionarilor ce ii administreaza. Acestia se spovedesc la randul lor superiorilor ierarhici imediati, si asa mai departe, pana la ministrii care se spovedesc suveranului.
Suveranul insusi se spovedeste o data pe an in public, marturisindu-si greselile si cerand iertare tuturor.
Religia cetatii Soarelui este panteismul din metafizica lui Campanella. Obiectul cultului il constituie Dumnezeu in trei ipostaze dupa cele trei atribute ale sale care sunt: puterea, intelepciunea si iubirea.
Orice lucru poseda atributele divinitatii, Dumnezeu se confunda dar cu universul.
Imaginea cea mai curata a divinitatii si a influentei binefacatoare asupra universului este soarele care isi intinde lumina pretutindeni.
Soarele este obiectul unui cult deosebit in cetatea ce poarta numele sau. Am precizat mai devreme ca funtionarii publici sunt magistrati. Ceea ce usureaza foarte mult sarcina lor e caracterul sarcedotal. Fiind duhovnici ai administratiei lor, ei cunosc nu numai faptele, dar si gandurile cele mai ascunse si sentimentele cele mai intime. Acestia pot judeca foarte repede, fara sa mai fie nevoie de vreo cercetare.
Justitia in cetatea Soarelui este foarte expeditiva; nu exista pe deasupra nici o procedura scrisa si nici avocati.
In ceea ce priveste pedepsele, acestea se aplica imediat si nu constau in inchisoare. Ranirea concetatenilor este pedepsita cu o ranire identica dupa legea Talionului: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.
Crima, cea mai mare lipsa de respect fata de autoritati, insultarea lor sau nesupunerea la ordinele lor se pedepseste cu executarea imediata a vinovatului.
Furtul nu exista pentru faptul ca nu exista proprietate individuala. Organizarea sociala a cetatii Soarelui se distinge prin unitate si simplitate. Nu exista deosebiri de clasa intre cetateni, ei sunt absolut egali si au aceleasi drepturi.
Ierarhia functiilor este descrisa tuturor cetatenilor, chiar mai mult, inaltarea este silita pentru cei capabili care sunt insarcinati pe calea alegerii sa indeplineasca functiile care sunt mai proprii decat altora. Mandria este pedepsita foarte aspru aici, fiind privita ca o primejdie sociala.
Daca mandria ar fi tolerata si lasata sa se dezvolte, ar putea conduce la constituirea unei clase sociale deosebite, a celor ce se cred superiori celorlalti prin capacitatea lor.
In ceea ce priveste egalitatea civila, aceasta merge pana la suprimarea deosebirii dintre sexe; femeile iau parte cu drepturi egale la adunarea poporului, ele servesc in armata, luand parte alaturi de barbati la exercitii militare zilnice.
In ceea ce priveste regimul economic, acesta este potrivit egalitatii absolute, comunismului. Nimeni nu are nimic al sau, totul este trecut in proprietatea statului, iar pentru ca munca sa fie placuta, cetatenii lucreaza putin si numai in acele directii care corespund atitudinii lor.
Numarul orelor de munca este foarte redus, numai 4 ore pe zii, doua dimineata si doua dupa-amiaza. Femeile lucreaza ca si barbatii, cu precizarea ca lor li se rezerva de regula muncile mai usoare, adica ceea ce nu ar cere o prea mare desfasurare de forta fizica.
Chiar si muncile cele mai respingatoare, curatarea murdariilor constituie pentru ei un merit deosebit. Produsele se aduna in magazinele comune ale statului de unde se distribuie dupa trebuinte.
Cetatenii locuiesc in edificiile statului, iau masa in comun in Sali de mancare vaste impodobite cu tot ce poate incata privirea.
Nu existand proprietate individula, nu exista nici familie. Aceasta tinde sa faca din procreare o chestie de ordin privat, ea fiind in realitate de ordin public. In cetatea soarelui nu exista legaturi individuale permanente sub forma casatoriei. Barbatii si femeile sunt considerati in ceea ce priveste procrearea ca niste functionari publici.
Fiziologia, medicina si estetica hotarasc perechile, iar astrologia momentul.
Copii raman cu mamele lor care ii alapteaza pana sunt intarcati.Dupa aceea sunt luati de stat si crescuti in comun dupa norme comune, atat pentru baieti cat si pentru fete.
Mai intai acestia invata sa vorbeasca si apoi sa scrie si sa citeasca. Sunt purtati apoi prin atelierele cetatii si pusi sa asiste la tot felul de munci pentru a vedea ce ii place fiecaruia.
Dupa ce am precizat modul de organizare al Cetatii Soarelui nu ramane decat sa subliniem ca aceasta nu este o adevarata cazarma unde spre binele tuturor, viata fiecaruia este hotarata pana in cele mai mici amanunte si se desfasoara sub atentia permanenta a superiorilor.