Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
DREPTURILE OMULUI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Desi problematica “Drepturile Omului” pare sa fie o chestiune specifica secolului XX, ea nu este totusi absolut noua in istoria umanitatii. Ideea de “drepturi ale omului” isi are radacinile inca in cele mai vechi timpuri cum ar fi anul 300 i.Hr. in filosofia istorica greco-romana intemeiata de Zenon. Acesta contura ideea ca fiecare individ este indreptatit sa pretinda recunoasterea propriei sale demnitati si respectarea lui ca persoana. t9f21fi
In ceea ce priveste expresia garantarii libertatilor, primul document relevant il constituie Magna Charta Libertatum din 1215, prin care nobilimea engleza a reusit sa impuna respectarea privilegiilor ei de catre rege. A fost urmata de alte documente ca: “Pettition of Rights” (1628) si “Haleas Corpus Acte” (1679) in Anglia, care urmareau ingradirea absolutismului monarhic si afirmarea libertatii individului iar in S.U.A. de “Bill of Rights” (Virginia 1776) si Declaratia de independenta a S.U.A. de la 4 iulie 1776.
Aceste documente se bazau pe conceptiile filosofice privind libertatea personala si libertatea politica a filosofilor englezi moderni. Revolutia franceza de la 1789 a propus un alt document important: Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului.
Insa cele mai importante documente au aparut in perioada post-belica, ca expresie a vointei nationale de aparare a drepturilor omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 dec. 1948) ·
Conventia privind prevenirea si pedepsirea genocidului (9 dec. 1948) ·
Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul aditional din 20 martie 1952. ·
Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19. dec. 1966) ·
Documente finale ale Conferintei de la Helsinki (1. aug. 1975)
Una dintre cele mai importante realizari ale Consiliului Europei este Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest tratat international defineste drepturile si libertatile inalienabile ale fiecaruia dintre noi si obliga statele la garantatarea acestor drepturi pentru fiecare dintre cetatenii lor. Mai mult, el instituie un sistem international de protectie: statele si (in anumite conditii) persoanele particulare pot sesiza institutiile de la Strasbourg in cazul violarii Conventiei.
Trebuie sa amintim si de lupta de veacuri a femeilor pentru egalitate. Stiati ca de-abia in 1957 prin Tratatul de la Roma femeia a avut dreptul de a primi aceeasi suma de bani ca si barbatul? Dar si astazi putem observa cu usurinta emancipata si moderna femeie americana acceptata in toate domeniile de activitate, in timp ce umila femeie din China ramane in continuare o unealta in asprul sistem comunist chinez: ca mama, ea isi vede copilul omorat pentru ca a depasit planul familial sau este fortata sa avorteze conform politicii de control a nasterii adoptata de catre guvernul chinez.
De la stoicii greci incoace, omenirea n-a incetat sa trudeasca pentru a formula ceea ce azi numim drepturile individului. La inceput, stradaniile au fost mai curand filosofice. Mai tarziu, celebrele Habeas Corpus si Bill of Rights (1679, 1689 - in Marea Britanie), Declaratia de independenta a Statelor Unite (1776) si, mai ales, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului (1789) au facut, cu adevarat, istorie. Istorie, insa, mai ales la scara nationala. Ororile savarsite in cel de-al doilea razboi mondial au convins totusi, omenirea, ca trebuie sa faca, impreuna, ceva. Dreptul unui stat (suveran) de a dispune cum pofteste de propriii cetateni a inceput sa fie pus sub semnul indoielii: regimurile care si-au tratat barbar "supusii" se dovedisera, prea adesea, periculoase pentru alte tari si pentru pacea mondiala.
Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu. Declaratia (ce va fi reprodusa integral in ziarul nostru de sambata) este un cod complet al demnitatii umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la educatie, la concedii platite si asistenta medicala etc., etc.
Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei Universale. S-au abtinut "blocul sovietic" si Arabia Saudita. Faimosul Andrei Visinski a comentat sec, in chiar ziua adoptarii: "E o colectie de fraze pioase".
Stia Visinski ce stia. Declaratia Universala si-a dovedit, decenii la rand, totala neputinta. Serialul ororilor a continuat cu inversunare. Nimic n-a putut sta in calea gulagului sovietic, a Canalului si a Pitestiului de la noi, a Revolutiei Culturale din China, a "campiilor mortii" din Cambodgia sau a "razboiului murdar" din Argentina. Iar in vreme ce mirosul de sange plutea, statut, deasupra Pamantului, drepturile omului erau tot mai mult invocate in retorica ipocrita a duelurilor caracteristice razboiului rece: America si URSS se acuzau copios una pe cealalta, sponsorizand, in acelasi timp, dictatori-clienti care mai de care mai neomenosi. Formula cinica lansata de Roosevelt facea scoala: "O fi un (dictator) ticalos, dar e ticalosul nostru".
Impotenta pe "teren", Declaratia Universala isi aducea, totusi, pe lume, cu forcepsul, pruncii: a durat doua decenii pentru formularea pacturilor privind drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale si aproape 30 de ani pentru ratificarea lor. Abia in anii '70, ONU a fost autorizata sa cerceteze (mai intai, cu "discretie") incalcarile flagrante si persistente ale drepturilor omului. Mai aspru cu cei mici (Cuba, de pilda) si bland cu cei mari (China), Comitetul pentru drepturile omului si alte organisme au inceput totusi sa-si intre in paine. De pedepsit, insa, crimele impotriva umanitatii, genocidurile s.a.m.d. n-au fost pedepsite decenii la rand dupa Nurenberg, desi lumea a cunoscut de atunci peste 100 de conflicte sangeroase in care primele victime au fost civili nevinovati.
Ar fi nedrept, insa, sa fie trecut sub tacere ceea ce s-a realizat totusi, efectiv, in acea vreme, in privinta drepturilor omului. Dojana Comitetelor ONU a avut un oarecare efect mai ales in tarile cele mai democratice: Olanda si Canada si-au modificat legislatiile, Japonia a imbunatatit situatia prizonierilor etc. America a fost sapunita zdravan - dar cu mai putin succes - pentru abuzuri ale politiei sau mentinerea pedepsei cu moartea.
Mult mai eficient s-a dovedit, insa, un organism regional - cel mai celebru dintre toate - Consiliul Europei. Infiintat in 1953 si inzestrat cu o Curte pentru drepturile omului (Strasbourg), faimosul Consiliu a impus numeroase puneri la punct legislative in Germania, Franta, Marea Britanie sau Austria.
Incheierea razboiului rece parea sa puna capat epocii in care progresele in privinta drepturilor omului erau rezervate "premiantilor". Optimismul dezlantuit dupa caderea Zidului din Berlin a fost doar in parte indreptatit. Secolul XX a continuat sa-si etaleze atrocitatile: genocid in Ruanda, purificarea etnica in Bosnia, maceluri si torturi in Somalia, Cecenia sau Sri Lanka. Disparitia marilor confruntari ideologice n-a facut comunitatea internationala cu mult mai obiectiva in condamnarea celor mai grave incalcari ale drepturilor omului. Interesele militare si economice au trecut, mai departe, inaintea celor morale in infierarea "selectiva" a regimurilor vinovate si disculparea prea grabita a altora.
Sfarsitul razboiului rece a prilejuit, insa, o noua revolutie daca nu in legislatia internationala, cel putin in interpretarea acesteia. Parafrazand celebra formula a "suveranitatii limitate", inventata de Brejnev, am putea spune ca anii '90 au adus la rampa "suveranitatea conditionata". "Neamestecul in treburile interne" a incetat sa mai fie un scut impenetrabil. Pe de o parte, pentru curmarea unor catastrofe umanitare au avut loc interventii armate (riscante, mult discutate si, uneori, cu eficienta indoielnica) in nordul Irakului, Somalia, Ruanda si Bosnia. Pe de alta parte, in '93, respectiv '94, prin decizia Consiliului de Securitate, au fost instituite doua Tribunale internationale pentru fosta Iugoslavie si Ruanda, insarcinate sa judece autorii crimelor impotriva umanitatii si ai genocidului. 7 persoane au fost deja condamnate, alte circa 40 de procese sunt in desfasurare. Multi juristi si politicieni cu greutate ai sfarsitului de secol sunt convinsi ca atat crimele de razboi cat si cele impotriva umanitatii intra sub jurisdictia internationala, oriunde s-ar petrece si oricine le-ar savarsi. In numele acestei convingeri, si generalul Pinochet asteapta, acum, verdictul autoritatilor britanice si risca sa fie primul dintr-un lung sir de dictatori sud-americani extradat si judecat pentru crimele, torturile si "disparitiile" petrecute in vremea regimului militar.
"Cazul Pinochet" a incins spiritele la Santiago si nu numai. Multi se intreaba deja: dupa ce tribunalul de la Haga vrea cu inversunare capul lui Karadjici, dupa batalia pentru judecarea fostului dictator chilian, cine urmeaza din randurile "marilor sefi"?"Dreptul la ingerinta" si aducerea in fata tribunalelor internationale a celor suspectati de crime impotriva umanitatii starneste controverse aprinse. Sunt contestate autoritatea acestor tribunale, coerenta si gradul de acoperire a legislatiei internationale, amestecul geo-politic in "punerea pe rol" a proceselor si formularea verdictelor. Mai mult, continua - mai aprige ca oricand - acuzatiile ca "noua ordine juridica internationala" nu este altceva decat o forma de imperialism al democratiei liberale din statele prospere occidentale impotriva altor culturi care au cu totul alte valori, incompatibile cu aceasta (valori asiatice, de pilda, sau cele ale fundamentalistilor islamici). Exista, poate, cate un sambure de adevar in mai toate aceste contestari si acuzatii. Dar nu-i mai putin adevarat ca exista nu doar fundamentalism, ci si moderatie - si inca bine reprezentata - in toate culturile ne-occidentale. Ca si in 1948, cand propunerile pentru Declaratia Universala au fost surprinzator de asemanatoare indiferent din ce cultura sau sistem social au provenit, exista mai multe lucruri care leaga diferite culturi decat cele care le fac ireconciliabile. Nici budistii, nici musulmanii moderati si nici macar fundamentalistii nu si-au exprimat, in fond, solidaritatea cu Pol Pot, unul dintre cei mai mari criminali ai tuturor timpurilor, care s-a bucurat de impunitate pana la sfarsitul zilelor dupa ce regimul sau a masacrat o treime din popu latia Cambodgiei.
Un amestec cu geometrie variabila de critici, monitorizare, proteste diplomatice, sanctiuni, compromisuri, demagogie si gafe istorice impinge totusi - lent, ezitant dar constant - drepturile omului in avanscena vietii internationale. Influenta acestora asupra problemelor globale ramane, totusi, destul de neinsemnata. Ca intotdeauna in ultima jumatate de secol, actiunea guvernelor e dictata in primul rand de interese economice si militare iar cancelariile acuza vehement si trec la fapte sau tac malc mai mult dupa calcule egoiste decat dupa norme morale (sau legale) universale. Cel mai adesea "principialitatea" guvernelor in acest domeniu este rezultatul fie al presiunii opiniei publice interne, fie al comunitatii internationale. Organizatiile neguvernamentale - intre care cea mai faimoasa si "internationalizata" este Amnesty International - sunt, probabil, in mod firesc, militantii cei mai statornici si mai activi ai drepturilor omului.
Balbaielile si progresele lente ale punerii in aplicare ale drepturilor omului in lumea larga explica poate, macar in parte, relativa apatie care inca staruie, in aceasta privinta, in randul opiniei publice. Jocurile cinice ale puterilor mai mari sau mai mici care au drept paravan Declaratia Universala starnesc si ele, adesea, lehamite.
Dar daca astazi drepturile omului inflacareaza prea putin oamenii din multe tari ale lumii, explicatia de capetenie consta, mai curand, in faptul ca o anumita parte a prevederilor Declaratiei Universale sunt, pentru mai bine de o jumatate din omenire, inaccesibile. Educatia, sanatatea, dreptul la o existenta decenta - acele drepturi care nu se pot obtine in tribunale, fie ele internationale - raman doar o aspiratie pentru miliarde de oameni. Comunismul a facut, fariseic, caz de ele, fara ca subiectii sai sa se bucure in fapt de asemenea prevederi ale Declaratiei de acum 50 de ani. Azi, aceste drepturi pot fi evocate fara suspiciuni ideologice. Insusi Pierre San‚, secretarul general al Amnesty International atrage atentia ca "modernizarea in mars fortat a unor tari in curs de dezvoltare din America Latina, Asia si Europa de Est se face, adesea, in dispretul celor mai elementare drepturi ale populatiei defavorizate". Dl San‚ nu poate fi suspectat de "nostalgii comuniste". Nu poate fi suspectat nici ministrul de externe francez Hubert V‚drine care avertiza, recent: "In multe regiuni ale lumii, dramele iau nastere din cauza imploziilor structurilor statului, care elibereaza toate formele ancestrale de ura intre grupuri umane si lasa sa se dezlantuie crima organizata. Sa nu uitam niciodata ca, in sintagma Statul de drept, primul cuvant este Statul".
Daca statul-dictator nu vrea, prin insasi natura sa, sa-si trateze cu respect cetatenii, statul in degringolada nu poate si nu ii mai pasa de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Statul "implodat" favorizeaza, de altfel, vidul care poate deschide calea statului-dictator. Si intr-un caz si in celalalt, prima victima e cetateanul, care e agresat in loc sa fie aparat si care devine prizonierul liberului arbitru al autoritatilor sau, dupa caz, al unor forte paralele cu acestea.
Dezamagirile si nelinistile romanilor nu sunt singulare. Abuzurile impotriva drepturilor omului continua, inclusiv dupa '96 (ultimul raport pentru Romania al lui Amnesty International confirma aceasta situatie), increderea in justitie este in scadere, "dreptul la ingerinta" tulbura multi dintre cetatenii nostri, crescuti in traditia suveranitatii nationale intangibile. Si, mai presus de toate, romanii sunt exasperati ca drepturile economice si sociale, inscrise in Declaratia universala, sunt la fel de iluzorii daca nu mai iluzorii decat in vremea comunismului.
Exasperarea nu este, insa, un sfetnic bun. Fata de Drepturile omului oamenii se comporta, adesea, precum cu o haina veche, uitata intr-o debara: nimeni nu mai da doi bani pe ea pana cand altcineva nu pune ochii pe ea. Haina cea veche si dispretuita isi recapata, abia atunci, valoarea.

REPERE ISTORICE

Doar constiinta umana va determina o lege, dupa care fiinta umana se va bucura de drepturile si libertatile fundamentale.
Pentru a putea intelege fenomenele referitoare la aparitia si evolutia conceptului drepturilor omului, trebuie sa privim aceasta dezvoltare prin prisma evenimentele care s-au produs de-a lungul etapelor istorice parcurse de omenire. Pentru aceasta incursiune istorica e necesar sa apelam la evolutia gandirii filozofice, procesului de cunoastere, aptitudini ce sunt caracteristice omului, care reprezinta o fiinta inzestrata cu ratiune.
In acest proces vom apela la ajutorul istoriei care este stiinta trecutului umanitatii si, mai exact, la cel al istoriei obiective care este stiinta evenimentelor, precum si la cel al istoriei comprehensive care studiaza legile generale (economice, socio-logice, politice etc.) care guverneaza miscarea generala a evolutiei.
Omul, chiar de la aparitia sa a fost inzestrat cu morala, iar morala este stiinta care pune problema menirii omului in lume si raspunde la intrebarea:
"Ce trebuie sa fac?" Nu o ultima importanta in determinarea comportarii omului in societate o are, doctrina religioasa care a avut si are un impact puternic asupra comportamentului uman. Religia este in sine o forma de viata, iar filozofia este un mod de a intelege. Legea divina a stabilit si un comportament egal intre oameni, prin introducerea respectului fata de Dumnezeu, care i-a creat.
Sub aspect filozofic este interesant faptul ca un raspuns privind aparitia omului il gasim m una din cele mai vechi si citite carti cum este Biblia, care la intrebarea "Cum se numesc cei dintai oameni ?" da un raspuns ce este comentat si interpretat de la aparitia ei:
"Cei dintai oameni se numesc Adam si Eva.
Probabil ca atunci a primit primul om si primele sale drepturi si obligatii:
- si a fost pus Adam in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca
- toate fiarele campului au fost aduse la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam.
Domnul le-a ingaduit sa manance dupa placere din rodul tuturor pomilor, limitandu-le accesul doar la Pomul Cunostintei binelui si raului, iar mai tarziu si din pomul vietii".
Tot Biblia ne face cunoscuti si cu prima pedeapsa aplicata oamenilor, care a constat in izgonirea din Eden si supunerea la greutatile legate de dobandirea hranei, lucrarea pamantului, pentru femeie in primul rand chinuirile nasterii…
Deci, oamenilor, chiar de la aparitia lor, constient sau inconstient, le-a fost caracteristica tendinta de a cunoaste cat mai mult, de a se realiza si de a obtine cat mai multe libertati si drepturi.
Omenirea a tins sa se afirme prin obtinerea de cunostinte, obtinand astfel posibilitatea de a se debarasa de intunericul ne-stiintei, transformand cunostintele sale in drepturi materiale. Iar in tot cursul istoric de dezvoltare a omenirii o lege era urmata de alta lege mai buna si mai completa. In fapt, desi drepturile omului sunt considerate universale, desi toti oamenii se nasc egali si se bucura de drepturi egale, nu toti au aceleasi posibilitati sa-si reclame si sa-si exercite drepturile la nivelul corespunzator, astfel exista tendinta de a se crea inegalitati, de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora, de a exclude unele comunitati de la exercitarea deplina a drepturilor omului.
Convingerea ca oamenilor, in calitatea lot de oameni, li se cuvin anumite drepturi apare inca din timpurile stravechi si parcurge intreaga istorie a gandirii sociale. Inca din societatile cele mai vechi exista o divizare in drepturi si obligatii. Cineva avea o putere mai mare, cineva avea mai mari obligatii. Exista si o divizare a muncii si a bunurilor. Fiecare avea rolul sau in comunitate. Fara indoiala ca existau si legi, unele scrise, altele nescrise. Cu toate acestea, primele lucrari scrise au ajuns la noi din timpuri nu atat de vechi.
In Grecia antica la Hesiod (700 i.e.n.) in lucrarea "Munci si zile" a marelui jurist si legiuitor Solon (594 i.e.n.) au aparut primele idei privind "legalitatea naturala". La randul lui, Pericle (490-429 i.e.n.) afirma:
"Din punct de vedere al legilor, toti, fara a considera deosebirile private, se bucura de egalitate pentru accesul la demnitati; fiecare dupa modul cum se distinge, obtine o preferinta fondata pe merit, nu pe clasa."
O contributie deosebit de importanta in aparitia progresiva a conceptiei unui ansamblu universal si etern de reguli si valori a avut-o Platon (427-347 i.e.n.), care a stabilit o neta distinctie intre idei si cultura sau traditie. Aceasta conceptie apare foarte limpede si in lucrarea lui Protagoras, unde se profeseaza o adevarata credinta a naturii universale, comune oamenilor cu diferentiere intre phusis (natura) si nomos (conventie)."Voi toti care sunteti prezenti - seria Platon - va consider pe toti ca fiind parinti, apropiati, cetateni dupa natura, daca nu chiar dupa lege (Phusis nomos). Dupa natura, semenul este parintele semenului, dar legea tirana a oamenilor opune naturii contrastul sau.
Generalizarea gandirii din Grecia antica s-a materializat de fapt in lucrarile lui Aristotel, "Etica" fi "Politica. Astfel, in Politica, acesta justificand sclavia, combatea pe cei care considerau "ca este contra naturii a stapani sclavi, caci numai prin lege devine cineva sclav ori liber". El aprecia ca: "..prin natura nu se deosebesc intru nimic ca oranduirea aceasta asadar, nu se intemeiaza pe dreptate, ci pe violeita". Ideile sale mergeau mai departe, sustinand ca "natura ar nazui sa creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor, primii fiind predestinati actiunii politice, iar cei din urma muncii " Am putea spune ca ganditorii din Grecia antica au fost, intr-un anumit mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai tarziu.
In Roma antica, filosofii si-au pus si ei, deseori asemenea intrebari, 'gasind raspunsuri care intr-o oarecare masura reflectau acelasi continut de idei si conceptii. Amintim aici lucrarile lui Cicero (196-43 i.e.n.) "Despre Republica", "Despre regi", "Despre obligatii", pe cele ale lui Titus Lucretius (99-55 i.e.n.) "Despre natura lucrurilor, precum si pe cele ale lui Seneca, toate marcate puternic de ideea dreptului uman.
Concluzia care se desprinde din ideile umaniste ale inteleptilor din antichitatea greaca, ebraica etc. este aceea ca ele se refereau, cu precadere, la egalitatea si libertatea oamenilor liberi, nu si a sclavilor.
Filosofii antici din Egipt, Babilon, India si China au dat de asemenea, diferite explicatii cu privire la fiinta umana. La locul si rolul ei in societate, fapt ce demonstreaza ca problematica legata de om era prezentata in sistemele de drept respective, facandu-se referire, in special, la puterile regilor, ale imparatilor, la regulile pentru supusi etc. Urmand dezvoltarea istorica a societatii omenesti, in Evul Mediu, filosofii crestini au incercat sa dezvolte ideile de promovare egala a conditiei umane, pornind de la Decalog (cele 10 porunci) si enuntand pe aceasta baza anumite drepturi fundamentale.
Biserica crestina a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept in materie. Aceasta ierarhie, dupa Sf. Toma d'Aquino (1225-1247), acorda pozitia dominanta dreptului divin, pe cea secunda dreptului natural, iar in al treilea rand se situa dreptul pozitiv, adica normele uzuale ale relatiilor din societate13.El sustinea, ca individul este in centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are preeminenta absoluta asupra Dreptului laic, asa cum este definit de imparat, rege sau print.
Dincolo de aceste rigori ale scolasticii asupra conditiei umane, manifestarile de libertate nu au putut fi stavilite, chiar daca adesea, cei care le propovaduiau erau considerati in tagma ereticilor si, nu de putine ori, condamnati de inchizitie la moarte, gandirea lor libera fiind considerata o crima.
In secolele urmatoare, in special secolele XV si XVI, marcate de epoca Renasterii, se produc serioase mutatii. Astfel, au aparut o serie de miscari, precum cea husista din Cehia, prin care se proclama libertatea constiintei si se cerea socializarea proprietatilor.

CONCEPTUL DREPTULUI NATURAL

In secolele XVII si XVIII, rationalistii vor pune, in mod progresiv, bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, fundamentand teoria dreptului natural definindu-l ca etern, insa nesupus unei ordine divine. "Dreptul natural - afirma Hugo Grotius - este intr-o asemenea masura imuabil, incat nici Dumnezeu mi-l poate schimba".
Stoicii greci ( Poseidon, Seneca, Marc Aureliu, Epictet) au fost primii care au elaborat notiunea unui drept natural, conform careia legile stabilite de om sunt replici imperfecte ale unui Drept etern si imuabil aplicabil Cosmosului si ansamblului, iar legea laica nu are valoare decat daca corespunde legii universale. Individul se considera ca fiinta umana, egala cu ceilalti intr-o fraternitate umana universala.
Din ideile rationaliste se va dezvolta ulterior teoria contractului social, care se fondeaza pe principiul presupus irefutabil, ca orice contract social trebuie sa fie respectat. Raporturile intre puterea de stat si indivizii care se afla sub jurisdictia sa sunt considerate ca fiind fondate pe un contract social, pe care nici una din parti nu l-ar putea modifica, fara consimtamantul celeilalte parti.
Cel care a avut un rol determinant in evolutia acestei scoli de gandire a fost filosoful german Johannes Altius (in junil anului 1600), insa nu se va putea vorbi niciodata de o adevarata si completa istorie a drepturilor omului fara a se sublinia contributia majora adusa de Jean Jacques Rousseau, care in lucrarea "Contractul social" aparuta in 1762 sustinea "ca omul este nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi". Pentru apararea persoanei si a omului el preconiza contractul social prin care omul pierde libertatea sa naturala si dreptul nelimitat de a-si insusi tot ceea ce il tenteaza, castigand in schimb libertatea civila si proprietatea a ceea ce poseda".
Un moment deosebit de important il constituie aparitia lucrarilor lui Thomas Hobbes "Apararea puterii si regelui", "Despre cetateni", "Dumnezeu nemuritor", care afirma ca, in esenta, oamenii sunt egali in ceea ce priveste facultatile fizice si spirituale si aceasta egalitate trebuie sa fie recunoscuta, el preferand astfel cele doua principale teorii ale dreptului omului din epoca si anume; teoria dreptului natural si cea a contractului social.
Un alt adept de seama al teoriei dreptului natural si contractului social a fost John Locke care in lucrarile sale "Primul tratat despre Guvern" si "Al doilea tratat despre Guvern" isi exprima pozitia fata de drepturile naturale ale omului, facand referire la viata sociala, incercand sa dea o explicatie raportului cetatean-societate.
Adept al dreptului natural, Montesquieu are meritul de a fi contribuit direct la pregatirea ideologica a Revolutiei franceze din 1789. El este primul filosof care a afirmat, in lucrarea "Despre spiritul legilor", ca lumea este supusa unor legi obiective, in intelesul cel mai larg - asa cum sustine el - ele sunt raporturile necesare care deriva din, natura lucrurilor, si in acest sens, tot ceea ce exista are legile sale.
In gandirea sa despre om, el defineste libertatea unui individ ca fiind "un drept de a face tot ceea ce ingaduie legile", iar, mai departe argumenteaza ca, daca un cetatean ar face ce legile ii interzic "el nu ar avea libertatea pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel".
Aceasta filozofie are un caracter realmente progresist, deoarece, referindu-se la componente esentiale ale societatii moderne, afirma: "dupa cum oamenii au renuntat la independenta lor naturala pentru a trai sub ascultarea legilor politice, ei au renuntat si la comunitatea naturala a bunurilor pentru a trai sub ascultarea legilor civile ", sustinand in concluzie ca primele legi reprezinta libertatea, iar cele din urma proprietatea.
Daca am face o sinteza a ideilor referitoare la drepturile individului din epoca Renasterii, precum si din secolul al XVIII-lea, am putea spune ca, potrivit acestora fiintei umane i-ar reveni doua categorii de drepturi, prima derivand din dreptul natural, cealalta din contractul social incheiat, corespunzator celor doua ipostaze in care se afla: de om si cetatean.
Teoria dreptului natural enunta cum trebuie organizate relatiile umane, asa incat aceasta organizare sa decurga in mod rational din natura omului (conciliaza dreptul sau natural cu respectul, cu libertatea individuala etc., cu necesitatea - naturala si cea - a vietii sociale).

ACTE SI DECLARATII PRIVIND DREPTUMLE OMULUI

Printre primele documente oficiale in legiferarea drepturilor omului pot fi citate "Magna Charta Libertatum", "The Petitions of Rights" "Habeas Corpus Act", "Bill of Rights" si "Declaratia drepturilor omului si cetateanului".
Evenimentul care a fundamentat bazele teoriilor de mai departe asupra protectiei omului avea sa se petreaca m Evul Mediu odata cu aparitia unui document remarcabil "Magna Charfa Libertatum" (19 iunie 1215), pe care au obtinut-o baronii si episcopii englezi revoltati impotriva regelui Ioan fara de Tara. Cele 63 de articole consacrau de fapt, drepturile feudale, libertatile Bisericii si ale oraselor impotriva abuzurilor regelui.
Acest document a avut o dubla semnificatie: a) el avea forma unui contract intre partida regelui si cea a baronilor, contribuind astfel la teoria contractului social; b) continea anumite norme23 care, cateva secole mai tarziu, au inspirat documente ca "The Petition of Rights "(7 iunie 1628), adresata regelui de catre parlament24, si "Habeas Cbrpus Act", lege impusa de parlamentul englez la 26 mai 1679, considerata ca a doua constitutie a Angliei, dupa "Magna Charta".
Habeas Corpus Act, (in traducere expresia Habeas corpus ad subjiciendum " ar insemna "ca tu dispui de corpul tau pentru a te prezenta in fata judecatorului") votata in timpul lui Charles II, interzicea orice arestare arbitrara, impunand obligatia ca persoana arestata sa fie prezentata in curs de trei zile in fata unui judecator, in acest fel fiind asigurata independenta fata de executiv. Habeas Corpus este citata intotdeauna ca piatra unghiulara de buna sanatate a unei tari in planul respectarii libertatilor publice.
Ideile lui John Locke au fost transpuse in Anglia, pe plan juridic, in ''Petitia drepturilor (An Act Declaring the Rights and Liberties of the Subject and Settling the Succession of the Crown)" (1628) si Bill-ul drepturilor (1689), prin care se sustinea, in principal, suprematia parlamentului, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, dreptul la eliberarea pe cautiune, interzicerea pedepselor cu cruzime, obligatia de a se comunica imediat unui detinut motivele arestarii, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu s.a.
Prima consacrare a drepturilor omului intr-un document oficial a aparut peste ocean, in America, in focul razboiului de independenta, dus de coloniile engleze impotriva Coroanei.

Astfel, in mai 1776, in statul Virginia, a fost adoptata "Virginia Bill of Rights" (Declaratia drepturilor statului Virginia) in care se afirma; ''toti oamenii sunt de la natura in mod egal liberi si independenti si au anumite drepturi inerente naturii lor, adica dreptul la viata si libertate, precum si mijlocul de a dobandi si conserva proprietatea si de a urmari sa obtina fericire si siguranta".
In acelasi an, la 4 iulie, la Philadelphia, se adopta "'Declaratia de independenta" a Statelor Unite ale Americii care, in cel de-al doilea alineat prevedea: "toti oamenii se nasc egali, cu anumite drepturi inalienabile, printre care viata, libertatea si dreptul la cautarea fericirii". De asemenea, se sublinia faptul ca acestea nu au un caracter declarativ, ci ca in statele uniunii s-au constituit guverne a caror autoritate emana de la consimtamantul celor guvernati, iar daca forma de guvernare devine distructiva, poporul are dreptul s-o schimbe sau s-o inlature. Aceste guverne au datoria sa asigure drepturile mentionate si tot aici erau consemnate lucruri deosebit de importante privind independenta judecatoreasca, subordonarea militarilor puterii civile, libertatea comertului, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu jurati.
Aceasta declaratie nu a fost inclusa in Constitutia americana, care a fost adoptata in 1787,ci a fost adaugata, ca amendament la aceasta, in anul 1789.
Documentul juridic cel mai important si care a reusit sa releve intr-o forma moderna problema drepturilor si libertatilor omului, a fost adoptat la 26 august 1789, in perioada Revolutiei franceze, prin "Declaratia drepturilor omului si cetateanului".
Titulatura acestei declaratii a fost elaborata de prima comisie special desemnata de Adunarea constituanta a Revolutiei franceze si reflecta in mod clar viziunea dualista conturata in randul ideologilor iluministi, inspirata din teoria dreptului natural (drepturile omului) si din teoria contractului social (in drepturile cetateanului).
Caracterul progresist al acestui important document rezulta, de fapt, din toate articolele sale, care, in esenta, contin prevederi privind: egalitatea in fata legii a tuturor persoanelor, siguranta si rezistenta la opresiune, dreptul de a participa direct sau prin reprezentanti la elaborarea legilor ca expresie a vointei generale; garantii cu privire la retinere, arestare si acuzare; prezumtia de nevinovatie; libertatea cuvantului si a presei.
Declaratia, in articolul 17, proclama proprietatea ca fiind un drept sacru si inviolabil. O subliniere importanta este si aceea ca libertatea consta in "a putea face tot ceea ce nu dauneaza semenului "(art. IV).
Revolutia franceza de la 1789, dar mai ales ideile inscrise in declaratia si in Constitutia adoptata, privitoare la ocrotirea omului, au avut o influenta pozitiva asupra multor popoare din Europa deoarece nici restauratia, nici guvernele conservatoare care au urmat nu au putut elimina ideile care au stat la baza acesteia, ele fiind incorporate in legislatiile statelor respective.
Declaratia din 1789 va fi mai tarziu adaptata in Constitutia belgiana din 1831 si aplicata sub aceasta forma in Spania, Portugalia, Grecia, Italia, Romania, Serbia si Bulgaria.

ETAPA MODERNA A DREPTUMLOR OMULUI

Doar dupa al doilea razboi mondial a fost posibil sa se acorde o noua dimensiune reglementarilor de protejare ale drepturilor omului. Grozaviile acestui razboi n-au lasat, probabil, nici o fiinta umana indiferenta. Atunci, comunitatea internationala a declarat ca doar justitia si-ar putea spune cuvantul in privinta actelor savarsite in timpul acestui razboi inuman. Tribunalul de la Nurmberg a fost o prima etapa cruciala, care a emis un verdict fara echivoc atrocitatilor. El a plasat drepturile omului la un nivel mai inalt si a stabilit un precedent ireversibil anuland toate scuzele superficiale cu privire la un comportament abominabil.
Vorbind despre drepturile omului, consideram ca principalul tratat care nu are un continut specific, dar care a generat o multitudine de masuri pe plan international in aceasta materie, il constituie Carta O.N.U. care ocupa in dreptul international un loc deosebit si fara de care, practic, nu se poate concepe istoria si evolutia dreptului international. Carta prevede mentinerea pacii si securitatii internationale, dezvoltarea relatiilor de prietenie intre natiuni si realizarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba, sau religie.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de catre Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezinta un text de compromis intre ideile liberale si teoriile socialiste si care merge mai departe decat documentele existente anterior la acest capitol. Acest document dezvolta cu adevarat dimensiunea universala a drepturilor omului, dimensiune sustinuta si propagata de juristul francez Rene CASSIN, care a exclus alte calificari posibile, inclusiv cea de ''internationala". Lista drepturilor si libertatilor cuprinse in Declaratie reprezinta un standard comun pentru toate popoarele.
De la adoptarea Declaratiei Universale, m 1948, m cadrul ONU au fost adoptate un sir intreg de documente internationale referitoare la drepturile omului, care se refera la genocid, discriminare rasiala, apartheid, refugiati, apatrizi, drepturile femeii, sclavie, casatorie, copii, tineri, straini, tortura si tratament degradant etc.
In 1966 au fost adoptate doua pacte asupra drepturilor omului: Pactul international al drepturilor economice, sociale si culturale, si Pactul International al drepturilor civile si politice.
Conform articolului 62 al Cartei O.N.U., Consiliul economic si social (ECOSOC) poate sa faca recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum poate sa infiinteze si comisii in domeniile economic si social pentru protectia drepturilor omului (att.68).
Un organism important asupra protejarii drepturilor omului, cu un mandat specific, este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati, infiintat la 1 ianuarie 1951, pentru a ajuta milioanele de refugiati si persoane deplasate din Europa. in prezent ICNUR se ingrijeste de soarta a circa 14 milioane refugiati raspanditi in intreaga lume.
Comitetul drepturilor omului al ONU fost creat dupa intrarea in vigoare, la 23 martie 1976, a Pactului international al drepturilor civile si politice.
Un alt organ ce are m atentia sa permanenta respectarea drepturilor fundamentale este Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
Pot fi mentionate si alte organe care se ocupa la niveluri diferite de chestiuni ce tin de drepturile omului - Consiliul de Securitate, Consiliul de Tutela, Comisia de Drept International, Curtea Internationala de Justitie. In cazuri speciale sunt create Curti de Justitie speciale; Curtea Penala internationala pentru fosta Iugoslavie, pentru Ruanda.
La nivel regional, odata cu intrarea in vigoare a Conventiei Europene a drepturilor Omului la 3 septembrie 1953 a fost creat unul din cele mai remarcabile mecanisme in cadrul Consiliului Europei, care implica raspunderea reala a statului fata de persoana, careia I-a fost violat un drept sau altul. La acest document important au aderat toate statele membre ale Consiliului Europei.
Pentru respectarea in ansamblu a drepturilor, in ultimul timp s-a inceput o campanie de subscriere la un alt instrument al Consiliului Europei - Carta sociala europeana, care are ca obiect drepturile economice si sociale.
Avand in vedere influenta tot mai mare a Uniunii Europene asupra sortii Continentului European, in ultimul Tratat de la Amsterdam s-au introdus noi prevederi referitoare la: a) drepturile fundamentale; b) drepturile consumatorilor si protectia cetatenilor c) dreptul la informare.
Odata cu intensificarea proceselor de democratizare in tarile Europei de Est si Centrale, multe evenimente au fost studiate sub un alt unghi, facandu-se o alta analiza, mai minutioasa, lansandu-se o adevarata campanie mondiala de informare asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Prin vointa proprie sau determinate de situatii conjuncturale, guvernele devin tot mai mult preocupate de activizarea si dezvoltarea unei culturi a drepturilor omului in sistemul educational oficial.
In etapa contemporana de promovare si propagare a drepturilor fundamentale, un rol aparte il au caile de comunicare in masa: mijloacele tehnice de transmitere si receptionare a informatiei, difuzarea informatiei prin presa, televiziune, radiodifuziune, carti, iar in ultimul timp un rol tot mai important il au Internetul si CD-ROMurile.
In scopul minimalizarii lezarii drepturilor omului, in cadrul mai multor organizatii internationale guvernamentale si ne-guvernamentale se depun eforturi considerabile prin elaborarea instrumentelor cat mai eficiente in scopul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale, se efectueaza monitorizarea privind respectarea acestor drepturi de catre state. Sunt create un sir de miscari voluntare si, ceea ce este destul de important, sunt create mecanisme interstatale privind protectia drepturilor si libertatilor fundamentale.

EVOLUTIA REGLEMENTARILOR PRIVIND PROTECTIA OMULUI IN DREPTUI NATIONAL

In dreptul national evolutiile s-au produs potrivit etapei istorice parcurse. Momente importante au fost incluse in "Pravila de la Targoviste" (1542), "Pravila de la Putna" (1581), cea de la manastirea Bistrita (1618), cea de la Galati, de la inceputul secolului XVII-lea si altele, care se refera la conditia juridica a persoanelor, la organizarea familiei - logodna, casatorie, divort - si chiar la unele prevederi prin care se apara omul, onoarea si demnitatea sa.
In anul 1646, la tipografia manastirii "Trei lerarhi", a fost tiparita "Cartea romaneasca de invatatura" de catre logofatul Eustratie din porunca lui Vasile Lupu, care este considerata prima codificare legislativa cu caracter laic a dreptului nostru, iar in anul 1652 s-a tiparit la Targoviste "indreptarea legii", cunoscuta si sub denumirea de "Pravila cea mare". Dispozitiile celor doua codificari se aseamana, in general, prin ele aparandu-se dreptul de proprietate si relatiile feudale, iar din punctul de vedere al drepturilor omului este relevant faptul ca se interzice stapanilor uciderea robilor de pe mosii31. Prin "Asezamantul" din 1743, domnitorul Tarii Moldovei, Constantin Mavrocordat, atins sa asigure inviolabilitatea domiciliului locuitorilor de la orase si sate. "Pe la targuri si la tara pe nicaieri, casa nimanui cu sila, fara de voia omului si fara de tocmeala de chirie si plata deplina nimene sa nu o gazduiasca".
Acelasi domnitor, prin "Actul pentru dezrobirea vecinilor in Moldova" din 1749, abroga iobagia in Principat. In scopul garantarii explicit ca, in cazurile cand se vor vinde mosiile boieresti, "oamenii sa nu se vanza, ci ca niste sateni a satelor in sat sa ramaie, facand slujba obicinuita"...
In anul 1773, la lasi, ''Nakazul" in limba romana, prin art.34, familiariza carturarii romani cu conceptul lui Ch. Montesquieu despre egalitatea in fata legii35. ''L'egalite de tous les citoyens consiste en ce qu'ils soieat tous soumis aux memes Lois"36.
In 1769 era propus un proiect de reformare a oranduirii de stat a principatului Moldova in care cerintele principiului dreptatii erau recomandate de autorii proiectului drept fundament si pentru activitatea demnitarilor din organele judiciare37. Se stipula ca, atat in capitala Moldovei, orasul lasi, cat si in tinuturile Principatului '"toate judecatile sa se hotarasca dupa dreptate pe pravili". Pornind de la faptul ca in trecut o parte a proceselor judiciare au fost solutionate prin incalcarea prevederilor principiului dreptatii, memorandumul propunea ca cele pe nedrept rezolvate "sa se judece a doua oara"...
Influenta statelor din Europa de vest se facea tot mai simtita la sfarsitul secolului al XVIII-lea - inceputul secolului al XIX-lea. Declaratia drepturilor omului si cetateanului, adoptata de catre Adunarea Constituanta a Frantei la , 26 august 1789, in care se proclama libertatea, egalitatea in drepturi, proprietatea individuala, rezistenta in fata asupririi devenisera cunoscute in '' Moldova deja spre sfarsitul lunii septembrie 1789.
Principiul de egalitate este tratat si m actul boierilor moldoveni catre Poarta 1 Otomana din decembrie 1802. Articolul 1 al documentului pleda in mod explicit, pentru ca reprezentantilor diverselor paturi sociale sa le fie asigurat un statut juridic identic. "Pentru dreptatile starilor, sa fie fara de nici o osabire de la obraz la obraz pazite in fieste cari stare si fiindca cinstea, viata si averea sunt celi intai si mai obstesti, vor fi paziti toti deopotriva, fara de nici o deosebiri".
Pana la 1812, ideile principiilor dreptatii si egalitatii si-au gasit cea mai ampla reflectare in opera de codificare particulara a pravilistului Andronache Donici. El expunea notiunea principiului dreptatii: "Dreptatea iaste carea fieste caruia da ce i se cuvine a lua, intocmai dupa cum hotarasc canoanele pravililor" (titlul I,&2), iar intr-un paragraf aparte, Donici reda regulile comportarii in societate, prevazute de principiul dreptatii: ''Fiinta dreptatii iaste ca viata omului sa fie cinstita, pre nimenea sa nu vatame si lucrul strein sa-1 dea a cui iaste". Desi codicele lui Donici a fost publicat abia in 1814, noi analizam aportul acestui ganditor la aprofundarea ideilor principiilor dreptatii, libertatii si egalitatii, reiesind din faptul ca prima varianta a operei pravilistului, sub forma de manuscrise, se aplica in instantele judiciare din tinuturile Moldovei deja catre 21 iunie 1805.
Un pas important in domeniul protectiei omului in tara noastra l-a constituit aparitia "Codului lui Calimach", cunoscut sub denumirea de ''Codica tivila a Moldovei", care, initial, a fost tiparita in limba greaca si a intrat in vigoare in anul 1817, iar in limba romana a aparut in anul 1833. Printre ideile noi pe care le continea aceasta, era condamnarea robiei considerata "impotriva firescului drit al omului".
Dupa unirea Principatelor. au fost elaborate, intr-o conceptie noua, umanista Codul Civil din 1864, care a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865; Codul penal (1 mai 1865), Codul de procedura penala (30 aprilie 1865). Important este ca in aceste coduri, care au deschis o noua era in istoria dreptului, existau prevederi ce sunt valabile si astazi, asa cum sunt principiul legalitatii pedepsei, al abolirii pedepsei inumane, dreptul la aparare, egalitatea in fata legii si multe asemenea drepturi care se inscriu perfect in ceea ce priveste apararea omului.
Momentul anexarii Basarabiei de catre rusi in anul 1812 nu a afectat in mod radical aplicarea reglementarilor juridice existente. Majoritatea izvoarelor vechi de drept nu au fost abrogate de guvernul rus niciodata si au avut putere de lege in Basarabia pana in anul 1928, cand s-a infaptuit unificarea legislativa a Basarabiei cu Vechiul Regat.
Pentru a percepe spiritul existent al legiuitorilor din primele decenii ale veacului este deosebit de interesant a studia un proiect al Constitutiei Basarabiei, elaborat de Comisia Constitutionala a Sfatului Tarii, dupa votarea de catre acesta a Unirii Basarabiei cu Romania, la 27 martie 1918. Acest proiect demonstreaza clar tendintele de aderare a legiuitorilor basarabeni la crearea unui regim democratic cu introducerea unor norme moderne de protejare si respectare a drepturilor si libertatilor fundamentale. Proiectul Constitutiei prevedea un sir intreg de drepturi si libertati. Se prevedea ca cetatenii Basarabiei se bucura de drepturi politice, li se asigura egalitatea in fata legii si li se garanta libertatea personala. Nimeni nu putea fi privat de drepturi si supus pedepsei altfel decat in virtutea legii. Locuinta si secretul corespondentei erau inviolabile. Impozitele nu puteau fi percepute inainte de votarea lor pe cale legislativa. Pedeapsa cu moartea si pedepsele corporale se abrogau pentru totdeauna. In acelasi context se asigura libertatea confesiunii si a constiintei, libertatea opiniei, libertatea de intrunire si asociere.
Un urmator pas important in apararea drepturilor omului 1-a constituit si aparitia Constitutiei de la 29 martie 1923, care a consacrat o serie, de libertati atat pe plan cetatenesc, dar in mod deosebit in ceea ce priveste apararea fiintei umane.
Participarea activa a miscarilor de femei la dezbaterea proiectului de Constitutie a avut ca urmare introducerea unor prevederi conform carora "drepturile civile ale femeilor vor fi stabilite in deplina egalitate de sex46, iar "prin legi speciale, adoptate cu majoritate de doua treimi se vor determina conditiile de baza pentru exercitarea drepturilor politice".
Incalcari masive si flagrante ale drepturilor omului se inregistreaza in tara inainte de al doilea razboi mondial, cand Uniunea Sovietica incheie cu Germania hitlerista un tratat de impartire teritoriala, asa-numitul Pact Molotov- Ribbentropp, in urma caruia Uniunea Sovietica a ocupat la 26-28 iunie 1940 Basarabia si Bucovina de Nord. In acelasi an au fost ocupate si tarile baltice: Lituania, Letonia si Estonia. Desi nu s-a opus rezistenta armata in momentul ocuparii de catre U.R.S.S. a acestor teritorii, in timpul operatiilor militare ale Armatei Rosii au fost impuscati fara nici un motiv mii de adulti si copii care incercau sa se refugieze, pentru ca mai tarziu sovieticii sa execute si sa deporteze alte sute si mii de locuitori pe care ii considerau periculosi pentru procesul de instaurare a regimului comunist.
Metode de deznationalizare in masa contra bastinasilor au fost aplicate si mai tarziu intre 1944-1951, cand, pe teritoriul asa-numitei Republici Sovietice Socialiste Moldovenesti (creatie a aparatului stalinist), au fost operate alte deportari. Atunci, fara judecata, sute si mii de moldoveni au fost dusi in Siberia, Kazahstan, pentru ca in locul lor sa fie adusi alolingvi.
Politica de sovietizare incredintata N.K.V.D.-ului se facea prin aplicarea metodelor de lichidare a "elementelor dusmanoase" si a intensificarii ritmului colectivizarii gospodariilor taranesti, exilarile in masa urmareau si scopul de a-i dezradacina pe romanii basarabeni de locurile natale si de a schimba componenta etnica a Basarabiei in favoarea elementului strain. In perioada 1940-1951, in R.S.S.M. s-au efectuat 3 deportari pe scara larga si zeci de arestari si deportari locale. in 1941 au fost deportate 3470 familii ale elementelor anti-sovietice" - 22648 de oameni. in baza hotararii Consiliului de Ministri al U.R-S.S. nr.1290-467 s.s. "Cu privire la deportarea din R.S.M.M. a familiilor de chiaburi, a fostilor mosieri, negustori si complici ai ocupantilor" au fost deportate 11293 de familii - in jur de 40 000 de oameni. In 1951, in urma operatiei ''Nord'' au fost fortate sa plece in alte locuri 723 familii - peste 2600 de oameni. La inceputul anilor 50 in asezamintele de tip special ale inchisorii popoarelor" se aflau mai mult de 60 mii de oameni din Moldova.
Perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial si pana la inceputul anilor 90 se caracterizeaza printr-un regim sovietic totalitar in care au existat prea putine practici politice si democratice in domeniile vietii sociale si, de fapt, au lipsit reglementarile juridice in sensibila problematica a drepturilor omului. Acestui sistem ii este foarte bine cunoscuta practica de violare a dreptului la limba (a fost elaborata o noua limba "moldoveneasca" cu caracter chirilic, iar limba rusa a fost impusa ca limba oficiala), dreptului la un proces echitabil si independent, dreptului la proprietate, dreptului la opinie, libertatii de constiinta si confesiune, libertatii de intrunire si asociere etc.
Totusi, Constitutia RSSM prevedea un sir de drepturi si libertati dar ele nu puteau fi exercitate din cauza, in primul rand a doua motive serioase: a) Constitutia era un document declarativ si nu era aplicat de instantele judecatoresti; b) toate drepturile si libertatile declarate puteau fi exercitate doar in concordanta cu politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care era, conform articolului 6, forta conducatoare a societatii sovietice, nucleul sistemului ei politic, al organizatiilor de stat si obstesti si care determina perspectiva generala a dezvoltarii societatii, linia de politica interna y externa a URSS, cu un caracter planic, stiintific fundamentat in vederea luptei pentru victoria comunismului.
Din acest motiv, chiar de la proclamarea independentei Republicii Moldova, ca rezultat al prabusirii imperiului sovietic, s-au ivit premisele necesare pentru transformarea societatii noastre intr-o societate democratica, organizata pe principiile pluripartitismului, iar prin aderarea la un sir important de tratate internationale din domeniul Drepturilor Omului a fost pus fundamentul unui nou sistem juridic si social-politic, care in urmatorii ani s-a dezvoltat impresionant.
Atat statul, cat si societatea trebuie sa intreprinda masuri necesare in scopul reglementarii cat mai eficiente a egalitatii in drepturi, trebuie sa gaseasca acele instrumente, care ar sigura drepturile individuale, excluzand marginalizarea si omiterea lor din viata sociala.
Odata cu integrarea Republicii Moldova in cadrul Consiliului Europei si cu ratificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a protocoalelor aditionale, tara noastra s-a vazut dotata cu cel mai eficace mecanism supranational de protejare a drepturilor fundamentale.
Doar prin asigurarea reala, echitabila si durabila a respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi creat un sistem constitutional trainic. Actualmente in Republica Moldova se contureaza dar tendinta de a crea anume acele mecanisme si parghii de implementare a unui sistem national de promovare si respectare a drepturilor omului care se bazeaza in special pe instrumentele juridice internationale.

DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului, al carei text il publicam mai jos. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica in mod solemn textul Declaratiei si "pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, in principal in scoli si in institutii de invatamant, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor".
Preambul:
Considerand ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,
Considerand ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvantului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,
Considerand ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,
Considerand ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,
Considerand ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarat sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari,
Considerand ca statele membre sau angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,
Considerand ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,
Adunarea generala proclama:
Prezenta Declaratie Universala a Drepturilor Omului, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avand aceasta declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atat in sanul popoarelor statelor membre, cat si a celor aflate sub jurisdictia lor.
Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.
Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari. In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.
Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
Articolul 7
Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale cei sunt recunoscute prin constitutie sau lege.
Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si imtial, care va hotara fie asupra drepturilor si obligatiior sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.
Articolul 11
Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare aparaii sale.
Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, in momentul cand au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decat aceea care era aplicabila in momentul cand a fost savarsit acel act penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat.
Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara sa.
Articolul 14
In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari.
Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 15
Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbritar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
Cu incepere de la implinirea varstei legale, barbatul si femeia, fara nici restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei si la desfacerea ei.
Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.
Articolul 17
Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public, cat si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20
Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.
Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Articolul 21
Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmand o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.
Articolul 22
Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaboarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite