Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PROCEDURA FISCALA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

b9b10bo

Sectiunea 1
Competenta autoritatilor fiscale (Aparatul fiscal)

Aparatul fiscal reprezinta organele de stat care au atributii in aplicarea legislatiei fiscale, in acest sens, “aparatul fiscal nefiind altceva decat mijlocul prin care statul isi aplica legile cu carac ter fiscal”ccxxv.
Actele normative fiscale prevad competente si atributii in legatura cu stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor pentru administratia publica centrala si cea locala. De altfel, in general, administratia publica are atributii pentru executarea, adica aplicarea legilor, precum si unele competente pentru a preciza prin norme modalitatile practice de stabilire, urmarire si incasare a impozitelor si taxelor, situatie in care actioneaza in calitate de administratie fiscala.
Conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor publice este exercitata de Guvern, in cadrul atributiei sale constitutionaleccxxvi de a exercita “conducerea generala a administratiei publice”.
In acelasi timp, Legea privind finantele publiceccxxvii stabileste raspunderea Guvernului pentru “realizarea prevederilor bugetare”, dupa adoptarea bugetului de stat, bugetului fondurilor speciale si a bugetului asigurarilor sociale de stat de catre Parlament avand obligatia de a examina public situatia financiara pe economie, executia bugetului public national si de a stabili masuri pentru mentinerea sau imbunatatirea echilibrului bugetar.
Ministerul Finantelor Publiceccxxviii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, raspunde de realizarea bugetului de stat, dupa adoptarea lui de catre Parlament, de luarea masurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului. In exercitarea atributiilor sale fiscale, Ministerul Finantelor Publice are sarcini importante
in asigurarea realizarii politicii fiscale, in organizarea stabilirii si incasarii publice, in indrumarea si controlul modului de stabilire a impunerilor, de identificare a veniturilor si de incasare a impozitelor si taxelor de la persoanele juridice si fizice, in organizarea si exercitarea jurisdictiei fiscale,
in virarea din conturile persoanelor juridice in contul bugetului de stat, a

impozitelor si altor venituri publice neachitate la termen, inclusiv a majorarilor de intarziere. Potrivit legii, Ministerul Finantel or Publice poat e aproba reducerea sau scutirea de plata si alte inlesniri fiscale. Ca o atributie specifica si recenta, mentionam obligatia Ministerului Finantelor Publice de a organiza trezoreria centrala a finantelor publice, administratiilor financiare, circumscriptiilor fiscale orasenesti si perceptiilor ruraleccxxix, asigurand, in acest fel, executia bugetului de stat, a bugetelor asigurarilor sociale de stat, bugetelor speciale si bugetelor locale, prin incasarea veniturilor publice, pe baza unei evidente stricte pe fiecare contribuabil, din care sa rezulte obligatiile de plata, sumele incasate si debitele ramase de incasat.
Consiliile locale si cele judetene, ca autoritati administrative autonome, asigura administrarea finantelor comunelor, oraselor si judetelor conform principiului autonomiei locale. In acest scop, consiliile locale si cele judetene sunt abilitateccxxx sa aprobe bugetele anuale in c are sunt prevazute veniturile si cheltuielile unitatilor administrativ-teritoriale pentru fiecare an financiar. Veniturile administratiei publice locale si ale judetelor sunt constituite din sursele realizate pe teritoriul acestora si din alte surse, prevazute de lege.
Sursele locale de venituri publice sunt in principal impozitele si taxele locale, prevazute de Legea nr.27/1994, republicataccxxxi. In acelasi timp, Legea nr.189/1998 privind finantele publice locale prevede competenta si raspunderea autoritatilor administratiei publice locale in ce priveste finantele publice locale, pentru stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor si taxelor locale, precum si a altor venituri ale unitatilor administrativ-teritoriale. Aceste importante competente si raspunderi se aduc la indeplinire prin compartimente proprii de specialitate ale primariilor, consiliilor judetene si ale Primariei generale, a municipiului Bucuresti, dupa caz.
In ce priveste veniturile din alte surse ale administratiei publice locale, Legea nr.72/1996 prevede posibilitatea acordarii de la bugetul de stat de cote sau sume defalcate din anumite venituri, transferuri si cote aditionale la unele impozite directeccxxxii. Astfel, in cazurile in care unitatile administrativ-teritoriale nu isi pot acoperi cheltuielile din venituri proprii, in vederea echilibrarii acestora, prin legea bugetara anuala, se pot stabili cote sau sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum si criterii de determinare a acestora pe unitati administrativ-teritoriale.
De asemenea, din bugetul de stat se pot face transferuri catre unitati administrativ-teritoriale in scopul finantarii de investitii cu cara cter social sau edilitar-gospodaresc, precum si repartizarea pe judete a transferurilor.



Prin legile bugetare anuale se pot stabili cote aditionale la unele impozite directe ale bugetului de stat si/sau ale bugetelor locale, care sa constituie venituri ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale. In acest scop, legea bugetara prevede nivelul maxim al cotelor aditionale si categoriile de impozite directe asupra carora se aplica, precum si repartizarea acestora pe consilii locale si consilii judetene si al municipiului Bucuresti.
Consiliile locale si judetene au competenta de a acorda inlesniri fiscale, in conditiile legii, cum sunt: amanari si esalonari la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare, scutiri si reduceri de impozite si taxe. Inlesnirile la plata pot fi acordate atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteiaccxxxiii.
Trezoreriile teritoriale ale finantelor publice au importante si largi atributii in executarea bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor locale, prin incasarea veniturilor publice pe baza unei evidente stricte pe fiecare contribuabil (persoana fizica sau juridica), din care sa rezulte obligatia de plata, sumele incasate si debitele ramase de incasat, asigurarea finantarii. Trezoreriile teritoriale ale finantelor publice sunt organizate in cadrul directiilor generale ale finantelor publice (judetene si a municipiului Bucuresti), administratiilor financiare, circumscriptiilor fiscale orasenesti si perceptiilor ruraleccxxxiv.
Acestea raspund de stabilirea impunerii, urmaresc incasarea la termenele stabilite a impozitelor si taxelor datorate de catre agentii economici si ceilalti contribuabili, aplicand majorarile prevazute de lege in cazul nerespectarii termenelor de plata. Pentru a se putea realiza aceste raspunderi, s-a instituit obligatia generala a agentilor economici si a celorlalti contribuabili de a achita, la termenele stabilite, impozitele, taxele, contributiile si celelalte venituri publice datorate bugetului de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetului asigurarilor sociale. In acelasi timp, ministerele, celelalte organe centrale, consiliile judetene si locale, inclusiv institutiile publice din subordine, au obligatia sa efectueze operatiunile de
incasari si plati si sa pastreze disponibilitatile numai la trezoreria din raza teritoriala in care isi au sediulccxxxv.
Directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului
Bucuresti (inclusiv Garda Financiara)ccxxxvi au atributia de a verifica exactitatea si realitatea inregistrarilor in evidentele prevazute de lege si de actele de constituire a societatii comerciale si a ce lorlalti agenti economici, urmarind stabilirea corecta si indeplinirea integrala si la termen a tuturor obligatiilor fiscale, putand dispune varsarea la bugetul public a impozitelor si taxelor legal datorate.

Atributii importante in ce priveste stabilirea, controlul si urmarirea
incasarii impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri publice, pe plan local, revin si altor organe ale Ministerului Finantelor Publice, cum sunt administratiile financiare, circumscriptiile financiare orasenesti si perceptiile comunale.
Curtea de Conturi a Romanieiccxxxvii, institutie suprema de control financiar si de jurisdictie in domeniul financiar, are largi si importante competente fiscale. Astfel, Curtea de Conturi isi exercita functiunea de control asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. In cadrul acestei functiuni, Curtea de Conturi controleaza formarea resurselor bugetului de stat ale bugetelor fondurilor speciale, ale bugetului asigurarilor sociale de stat si ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale, constituirea si gestionarea fondurilor speciale si a fondurilor de tezaur, formarea si gestionarea datoriei publice si situatia garantiilor guvernamentale pentru credite interne si externe. Controlul se efectueaza la toate persoanele juridice in ce priveste subventiile si alte forme de sprijin acordate de statccxxxviii. Prin verificarile efectuate, Curtea de Conturi constata daca veniturile statului, unitatilor administrativ-teritoriale, asigurarilor sociale de stat si ale institutiilor publice finantate integral sau partial din mijloace extrabugetare au fost legal stabilite si incasate la termenele prevazute de lege ccxxxix.
In cadrul functiei jurisdictionale, instantele de judecata ale Curtii de
Conturi au competenta materiala in domeniul fiscal. Astfel, in cazul in care abaterea cu caracter financiar consta in neindeplinirea de catre o persoana juridica de drept public sau privat prevazuta de lege a obligatiilor financiare de stat, unitati administrativ-teritoriale sau institutiile publice, “colegiul jurisdictional dispune si virarea sumelor datorate la aceasta, inclusiv a dobanzilor si majorarilor de intarziere datorate”ccxl. se creeaza pe cale judiciara si nu administrativ-fiscala, deoarece actul de control al organelor Curtii de Conturi nu are natura de titlu de creanta fiscala, ci numai de mijloc de proba.








Este pentru prima data, dupa 40 de ani, cand titlul de creanta fiscala

Sect iunea 2
Inregistrarea fiscala

Contribuabilii au obligatia sa depuna unele declaratii in legatura cu activitatea efectuata si documente insotitoare prin care aduc la cunostinta organelor fiscale anumite informatii in legatura cu activitatea lor producatoare de venituri sau obtinerea de bunuri impozabile.
O prima categorie de astfel de declaratii o constituie cele privind
inregistrarea fiscalaccxli. Astfel, in scopul atribuirii codului fiscal si a obtinerii certificatului de inregistrare fiscala, contribuabilii au obligatia sa completeze si sa depuna declaratie de inregistrare fiscala.
2.1. Subiectii obligatiei. Aceasta obligatie revine urmatoarele persoane si entitati: a) persoanele juridice; b) asociatiile familiale si asociatiile civile fara personalitate juridica, autorizate; c) reprezentantii fiscali ai contribuabililor, imputerniciti potrivit legii; d) alte persoane decat cele prevazute la lit.a), b) si c), asociatii sau organizatii de orice fel care, in baza actului de constituire, desfasoara in
Romania activitati cu caracter economic, socia l, politic, sindica l, cultural, civic, filantropic ori religios, precum si cele care, potrivit legii au obligatia sa faca retinerea la sursa a impozitelor si taxelor; e) institutiile publice ai caror conducatori indeplinesc atributii de ordonator de credite, precum si unitatile din subordinea acestora care functioneaza pe principiul mijloacelor extrabugetare sau cu subventii de la bugetul de stat si care intocmesc bilant contabil distinct; f) persoanele juridice straine care isi desfasoara activitatea in
Romania prin intermediul unui sediu permanent; g) reprezentantele societatilor comerciale sau ale organizatiilor economice straine, precum si orice alte entitati care desfasoara activitati, potrivit legii, pe teritoriul Romaniei.
In ce priveste persoanele fizice, Ordonanta Guvernului nr.93/2000, care modifica Ordonanta Guvernului nr.82/1998, prevede unele particula ritati privind obligatia de a completa si depune declaratie de inregistrare fiscala, in raport de conditia personala si natura venitului sau a activitatii producatoare a acestuia.
Astfel, pentru persoanele fizice romane cu domiciliul in Romania, codul de identitate fiscala este codul numeric personal atribuit de Ministerul de Interne.

Persoanele fizice pla titoare de impozit pe venit se inregistreaza ca platitori de impozite si taxe la data depunerii declaratiei estimative, a declaratiei speciale sau a declaratiei globale, dupa caz, in functie de natura venitului obtinut.
Persoanele fizice care obtin venituri din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala au obligatia, in vederea
inregistrarii, sa depuna la organul fiscal competent declaratia de inregistrare fiscala in termen de 15 zile de la data obtinerii primului venit de aceasta natura. De asemenea, sunt obligate sa se inregistreze la organul fiscal competent in termen de 15 zile de la inceperea activitatii, persoanele fizice care obtin venituri din activitati desfasurate in baza unui contract de comision, de mandat, de reprezentare si a altor asemenea contracte incheiate
in conformitate cu prevederile Codului comercial.
Persoanele fizice romane fara domiciliu in Romania si persoanele fizice straine care realizeaza venituri din activitati desfasurate pe teritoriul
Romaniei sunt obligate sa completeze si sa depuna declaratie de inregistrare fiscala pentru persoanele straine, in termen de 15 zile de la trecerea frontierei de stat a Romaniei, in vederea atribuirii numarului de identificare fiscala si eliberarii certificatului de inregistrare fiscalaccxlii.
In ce priveste contribuabilii persoane juridice, asociatiile familiale si asociatiile civile, obligatia de depunere a declaratiei de inregistrare fiscala are loc daca obtin venituri: a) din acte de comert; b) din practicarea unei profesii libere autorizate in mod individual sau
in diverse forme de asociere (notari publici, avocati, experti contabili, contabili autorizati, profesori, medici, asistenti medicali, arhitecti, ingineri, subingineri, tehnicieni, dactilografe si alte asemenea profesii); c) in baza unor contracte de locatie de gestiune sau a altor forme de dare in exploatare; d) din organizarea activitatii in asociatii agricole fara personalitate juridica, cu exceptia celor realizate din vanzarea produselor agricole in stare naturala, obtinute din productia proprie, din cresterea animalelor si a pasarilor, din vanzarea produselor provenite din silvicultura, precum si din vanzarea produselor culese din flora si fauna spontanaccxliii.
Reprezentantii fiscali ai contribuabililor, imputerniciti de acestia, sunt mentionati la lit.c) de mai sus, deoarece orice persoana care realizeaza operatiuni impozabile in Romania, dar nu are sediul sau domiciliul in tara noastra este obligata sa desemneze un reprezentant fiscal, cu sediul sau domiciliul in Romania, care este imputernicit sa efectueze obligatiile fiscale care ii revin potrivit legii, inclusiv inregistrarea fiscala.

2.2. Dovada si depunerea declarat iei. Informatiile inscrise in declaratia de inregistrare fiscala trebuie dovedite cu documente, cum sunt, spre exemplu: a) incheierea instantei de judecata de inmatriculare a contribuabilului, ramasa definitiva, certificata de Oficiul registrului comertului; b) pentru comercianti, certificatul de inmatriculare de la Oficiul registrului comertului; c) dovada detinerii sediului, respectiv act de proprietate, contract de
inchiriere etc.
Declaratiile de inregistrare fiscala se depun la directiile generale ale finantelor publice si a municipiului Bucuresti sau la administratiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 15 zile, care curge de la eliberarea certificatului de inmatriculareccxliv, a autorizatiei de functionare sau a actului legal de constituire, dupa caz.
La inregistrarea fiscala a societatilor comerciale cu statut de filiala este obligatoriu a se declara datele de identificare si codul fiscal al societatii comerciale care le-a infiintat.
Platitorii de impozite si taxe care au sedii secundare de tip sucursale trebuie sa depuna pentru inregistrarea fiscala a acestora o declaratie de
inregistrare fiscala la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla sediul sucursalei, insotita de o copie de pe certificatul de inregistrare fiscala a unitatii cu personalitate juridica, in termen de 15 zile de la infiintarea sucursalei.
Pentru celelalte sedii secundare ale persoanelor juridice romane, respectiv reprezentante, agentii sau alte asemenea sedii, platitorii de impozite si taxe nu au obligatia sa le declare in vederea inregistrarii fiscale, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Organul fiscal la care s-a depus declaratia de inregistrare fiscala are obligatia ca in termen de 15 zile sa atribuie codul fiscal si sa elibereze certificatul de inregistrare fiscala.
Pentru a se simplifica procedura de inregistrare a contribuabililor, se prevede ca inregistrarea fiscala (prevazuta de Ordonanta Guvernuluii nr.82/1998) reprezinta si inregistrarea ca platitor de taxa pe valoarea adaugataccxlv, accizeccxlvi si alte impozite si taxe care in cazurile si conditiile prevazute de lege, sunt nominalizate prin ordin al ministrului finantelor publice.
Mai exact, declaratia de inregistrare fiscala serveste si ca cerere de luare in evidenta ca platitor de astfel de impozite si taxe (cerere prevazuta ca obligatorie in actele normative care constituie impozitele si taxele respective).
2.3. Declarat ii de ment iuni. Platitorii de impozite si taxe au
indatorirea de a depune declaratii de mentiuni cand apar modificari:

- in ce priveste datele declarate;
- inclusiv in privinta incetarii temporare sau definitive a activitatii.
In cazul modificarilor privind sediul/domiciliul platitorii de impozite si taxe vor depune declaratia de mentiuni la organul fiscal in a carui raza teritoriala au avut sediul/domiciliul initial, in vederea scoaterii din evidentele fiscale ale acestuia. De asemenea, platitorii de impozite si taxe vor depune o declaratie de mentiuni, in vederea inscrierii in evidentele fiscale in a carui raza teritoriala isi muta sediul/domiciliul, impreuna cu certificatul de inregistrare fiscala, cu aceleasi cod fiscal, dar cu inscrierea noului sediu/domiciliu. In cazul in care noul sediu/domiciliu se afla in raza aceluiasi organ fiscal, se va depune o singura declaratie de mentiuni, insotita de certificatul de inregistrare fiscala, pe baza careia se vor corecta evidentele fiscale si se va elibera noul certificat de inregistrare fiscala.



Inregistrarea, precum si scoaterea din evidenta ca platitor de taxa pe valoarea adaugata se vor face potrivit legislatiei in materie de TVA. Pentru persoanele fizice, platitoare de TVA, atestarea acestei calitat i se va face in baza
instiintarii de luare in evidenta ca platitor de TVA si a certificatului de inre gistrare fiscala care va contine codul numeric personal precedat de litera “R”.
Contribuabilii care devin platitori de accize sau de impozit la titei si la gaze naturale din productia interna ulterior inregistrarii fiscale sunt obligati sa depuna declaratie de mentiuni cu cel putin 15 zile inainte de inceperea activitatii de productie sau de import de bunuri pentru care se datoreaza accize sau impozit la titei si la gazele naturale din productia interna, potrivit legii.
In momentul incetarii calitatii de platitor de accize sau de import la titei si la gazele naturale din productia interna contribuabilul este obligat ca
in termen de 15 zile sa depuna declaratie de mentiuni. Scoaterea din evidenta se va face incepand cu data de intai a lunii urmatoare depunerii declaratiei de mentiuni, daca se constata indeplinirea conditiilor legale.
Dupa radierea din registrul comertului sau dupa suspendarea, anularea sau incetarea valabilitatii actului de constituire ori a autorizatiei eliberate de organul competent persoanele inregistrate fiscal au obligatia ca
in termen de 15 zile sa depuna declaratii de mentiuni si sa predea organelor fiscale, in vederea anularii, certificatul de inregistrare fiscala.

2.4. Utilizarea codului fiscal. Contribuabilii au indatorirea de a folosi codul fiscal in toata activitatea. Astfel, codul fiscal trebuie mentionat pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente. Nerespectarea acestei obligatii are efecte juridice importante, in sensul ca bancile, organele fiscale si alte institutii publice, contribuabilii si orice alte persoane interesate sunt indatorate sa nu accepte ca legale documentele prezentate de platitorii

de impozite si taxe daca acestea nu au inscris codul fiscal al platitorului obligat a se inregistra fiscal.
Codul fiscal reprezinta codul national de identificare a contribua bililor pentru efectuarea procedurilor in materie fiscala.

2.5. Contravent ii. In scopul asigurarii respectarii prevederilor legale privind inregistrarea fiscala, Ordonanta Guvernului nr.82/1998ccxlvii, prevede urmatoarele contraventii: a) nedepunerea in termen a declaratiei de inregistrare sau de mentiuni; b) depunerea de declaratii de inregistrare fictive, neconforme cu realitatea; c) prezentarea si primirea documentelor care nu au inscris codul fiscal; d) inscrierea pe documente a unor coduri fiscale false.
Contraventiile se sanctioneaza dupa cum urmeaza: a) cele de la lit. a), b) si d) cu amenda de la 1.500.000 lei la 2.000.000 lei; b) cele de la lit. c), cu amenda de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei.
Cuantumul amenzilor poate fi actualizat prin hotarare a Guvernului, in raport de evolutia ratei inflatiei.

2.6. Prin ordin al Ministrului Finant elor Publice se stabileste modelul, caracteristicile precum si modul de tiparire, utilizare si pastrare a declaratiei de inregistrare fiscala, a certificatului de inregistrare fiscala, a declaratiei de mentiuni si a altor documente necesare inregistrarii fiscaleccxlviii.


Sect iunea 3
Declaratia de impunere

3.1. Notiunea de “declaratie de impunere” a cunoscut sensuri si definitii diferite. In literatura de specialitate, declaratia de impunere a fost definita ca fiind inscrisul intocmit de contribuabil, in care se declara datele privitoare la veniturile sale impozabile realizate, de regula, intr-un an necesar organelor financiare pentru calcularea impozitului pe venit, avere, succesiuni, meserii etc., dupa cazccxlix.
Un element nou il reprezinta natura inscrisului. Ne aflam fie in prezenta “declaratiei” venitului sau bunului, care se depune la organul fiscal
in vederea stabilirii, de catre acel organ, a impozitului datorat, fie in prezenta unui inscris denumit, in general, “decont” sau “situatie financiara ”, in care nu numai ca se declara impozitul, taxa, contributia sau

alt venit public, dar se si determina de catre platitorul obligatiei fiscale cuantumul sumei datorate bugetului public. Aceasta particularitate finala se datoreaza generalizarii metodei de determinare a obligatiei fiscale in mod concret de catre insasi platitorul public in scopul reducerii cheltuielilor bugetare necesare pentru aparatul fiscal, care, in aceste cazuri, are doar sarcina de a controla daca veniturile publice au fost corect stabilite si virate la bugetele publice, in termen legal.
In fine, elementul perioadei pentru care se declara si/sau se calculeaza impozitele, taxele, contributiile si alte venituri, definitia tine seama de practica legislativa actuala care stabileste o varietate de termene de plata
(lunare, trimestriale, anuale).
In legislatia romana anterioara regimului comunist, declaratia de impunere era definita ca fiind actul pe care este obligat sa-l depuna “oricine dobandeste venituri din orice sursa, poseda bunuri, ori face acte sau fapte supuse impozitelor directe sau indirecte, care se aseaza pe cale de impunere”ccl.
In acest fel se asigura o definire legala a declaratiei de impunere, inlaturandu-se interpretarile diverse ce apar in practica si doctrina fiscala.
In prezent, Ordonanta Guvernului nr.68/1997 privind procedura de
intocmire si depunere a declaratiei de impozite si taxe, republicataccli si modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.113/1999cclii si prin Ordonanta Guvernului nr.11/2001ccliii, stabileste un continut mai larg pentru declaratia de impunere si o denumire noua. Astfel se prevede ca:
“Toti platitorii, persoane juridice sau fizice, romane sau straine, carora le revin potrivit legii, obligatii fiscale catre bugetul de stat si bugetele locale, trebuie sa intocmeasca si sa depuna declaratii sau deconturi de impunere, denumite in continuare declaratii de impozite si taxe”.
3.2. Obiectul declaratiei de impozite si taxe il formeaza: a) impozitele si taxele datorate in cazul in care, potrivit legii, obligatia calcularii impozitelor si taxelor revine platitorului. Este cazul, spre exemplu, a impozitului pe profit, taxei pe valoarea adaugata, accize; b) bunurile si veniturile impozabile in cazul in care potrivit legii, stabilirea impozitului si a taxei se face de catre organul fiscal sau, dupa caz, de serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale. In aceasta grupa se include, spre exemplu impozitul pe venit, impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport; c) impozitele colectate prin stopaj la sursa, in cazul in care platitorul are obligatia de a calcula, retine si varsa impozite si taxe. Textul se refera la unele impozite pe venit, spre exemplu, impozitul pe veniturile din salarii sau impozitarea nerezidentilor.

3.3. Intocmirea si depunerea declaratiei constituie o obligatie a platitorului de impozit. Ea se intocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie platitorilor in mod gratuit de catre Ministerul Finantelor
Public e sau de catre serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa cazccliv. Continutul si modelul formularelor se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publicecclv, care pot fi modificate si actualizate pe masura modificarii reglementarilor legale in materie de impozite si taxe, precum si ori de cate ori este necesar. In cazul
in care legea speciala care instituie impozitul sau taxa respectiva nu prevede
intocmirea si depunerea declaratiei de impozite si taxe, Ministerul
Finantelor Publice este imputernicit sa stabileasca modelul si continutul formularului, precum si termenul de depunere al acestuia.
Declaratia de impozite si taxe trebuie sa cuprinda: a) datele necesare pentru stabilirea identitatii platitorului, cum sunt, spre exemplu, numele si prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul, codul numeric personal sau codul fiscal, dupa caz; b) baza de impozitare; c) cuantumul impozitelor sau al taxelor, dupa caz, daca obligatia calcularii impozitului sau taxei revine platitorului; d) semnaturile autorizate si stampila, daca este cazul.
Declaratiile de impozite si taxe se depun la organul de specialitate al primariilor locale, in a carui raza teritoriala platitorul isi are sediul sau domiciliul, dupa caz, sau unde este luat in evidenta fiscala, deci la organul fiscal competent.
Nu este admisa nici o derogare de la obligatia de depunere a declaratiei de impozite si taxe. Astfel, nici plata impozitului sau a taxei nu suspenda obligatia platitorului de a depune declaratia. Mai mult, platitorul este obligat sa depuna declaratia de impozite si taxe, chiar daca este scutit de plata impozitului conform reglementarilor legale, precum si in alte cazuri stabilire de catre
Ministerul Finantelor Publice, prin ordin al ministrului finantelor.

3.4. Termenul de depunere a declaratiei de impozite si taxe de catre platitor este cel stabilit prin legea speciala care reglementeaza impozitul sau taxa respectiva. In cazuri deosebite Ministerul Finantelor Publice poate stabili alte termene pentru depunerea declaratiilor de impozite si taxecclvi.
Pentru exemplificare, vom examina prevederile unor acte normative care instituie impozite si taxe, in legatura cu termenele la care contribuabilii sunt obligati sa intocmeasca si sa depuna declaratii de impunere. Astfel, potrivit Ordonantei Guvernului nr.70/1994cclvii in cazul impozitului pe profit, contribuabilii au obligatia de a depune doua categorii de declaratii,

respectiv una in cursul anului si a doua la expirarea anului fiscal. Prima categorie o reprezinta declaratia ce se depune pana la termenul de plata, adica trimestrial pana la data de 25 a primei luni din trimestrul urmator cu exceptia Bancii Nationale a Romaniei si a societatilor comerciale bancare, care o depun lunar, pana la data de 25 a lunii urmatoare. A doua categorie de declaratii de impunere este cea pentru anul fiscal expirat, care se depune pana la termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
Data de depunere a declaratiilor de impozite si taxe este considerata data inregistrarii directe la registratura organului fiscal competent sau la serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa caz, sau data de expeditie a postei, prin scrisoare recomandata.

3.5. Este instituita si declarat ia in cursul anului fiscal. Astfel, platitorul este obligat sa depuna o declaratie de impozite si taxe si in cazul
in care in cursul anului fiscal se afla in una din urmatoarele situatii: a) dizolvare, lichidare sau transformare, conform prevederilor legale; b) reorganizare prin divizare, fuziune prin absorbtie sau fuziune prin contopire, conform legii; c) incetarea activitatii, precum si terminarea activitatii supuse impozitarii sau taxarii; d) incetarea obligatiei de a calcula, retine si vira impozite si taxe; e) modificari intervenite in baza de impozitare, in cazul reprezentantilor firmelor straine cu activitate pe teritoriul Romaniei; f) modificari intervenite in baza de impozitare a impozitelor si taxelor locale.
Declaratia de impozite si taxe se depune in termen de 15 zile de la data aparitiei uneia dintre situatiile prevazute la lit.a) si b).
Declaratia de impozite si taxe se depune pana la data de 15 a lunii urmatoare celei in care platitorul s-a aflat in una dintre situatiile prevazute la lit.c), d) si e).
Declaratia de impozite si taxe se depune in termen de 30 de zile de la data aparitiei modificarii prevazute la lit.f).

3.6. Corectarea declaratiei de impozite si taxe reprezinta o obligatie lega la a platitorului. In acest sens Ordonanta Guvernului nr. 68/1997, republicata, prevede ca platitorii au obligatia de a intoc mi corect declaratiile de impozite si taxe, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare,
inscriind clar, lizibil si complet informatiile prevazute de formulare.
Organul fiscal competent, verifica modul de completare a declaratiei de

impozite si taxe, iar in cazul in care constata erori in completarea acesteia solicita in scris platitorului sa se prezinte la sediul sau, pentru efectuarea corecturilor necesare.
Platitorul este obligat sa se prezinte in termenul stabilit de organul fiscal competent, pentru efectuarea corecturilor. Daca platitorul nu s-a prezentat in 15 zile de la termenul stabilit pentru efectuarea corecturilor, organul fiscale competent va stabili din oficiu obligatia de platacclviii.
Declaratiile de impozite si taxe pot fi corectate de platitori, din proprie initiativa, in cadrul termenelor si potrivit procedurii stabilite prin normele metodologice emise de Ministerul Finantelor Publicecclix.
In cazul nedepunerii declaratiei de impozite si taxe, organul fiscal trans mite platitorului o instiintare, prin scrisoare recomandata cu confirmare de pri mire, prin care ii notifica depasirea termenului legal de depunere a declaratiei.
Organul fiscal competent are dreptul, in acest caz, de a stabili din oficiu obligatia de platacclx. Impozitele si taxele stabilite din oficiu de organul fiscal competent se comunica platitorului printr-o instiintare de plata, transmisa potrivit legii. Impozitele si taxele stabilite din oficiu de organele fiscale competente se corectea za la data depunerii efective, de catre platitor, a declaratiei de impozite si taxe sau la data efectuarii unui control fiscal.





3.7. Importanta declaratiei de impozite si taxe este subliniata de sanctiunile ce se aplica in caz de nerespectare a prevederilor Ordonantei
Guvernului nr.68/1997, republicata.
Astfel, depunerea cu intarziere a declaratiei de impozite si taxe se penalizeaza dupa cum urmeaza: a) cu 10% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaratia este depusa cu o intarziere de pana la 30 de zile inclusiv fata de termenul legal stabilit; b) cu 30% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaratia este depusa cu o intarziere de pana la 60 de zile fata de termenul legal stabilit; c) cu 50% din impozitul sau din taxa datorata ori stabilita din oficiu, dupa caz, daca declaratia este depusa cu o intarziere de peste 60 de zile fata de termenul legal stabilit; d) cu 500.000 lei in cazul nedepunerii declaratiei de catre platitorii care nu realizeaza profit impozabil, de catre cei care, pe luna raportata si pe cumul avand sume de rambursat de la bugetul de stat, reprezentand TVA si accize, nu mai depun deconturi pentru taxele respective, precum si de alte

categorii de platitori care nu au obligatii de plata la bugetul de stat sau la bugetele locale (conform art.8 al Ordonantei Guvernului nr.11/2001).
Penalitatile pentru depunerea cu intarziere a declaratiei de impozite si taxe nu pot depasi suma de 10 milioane lei pentru persoanele fizice, respectiv 50 milioane lei pentru persoanele juridicecclxi.
Penalitatile se fac venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.
Constituie contraventii, daca nu au fost comise in astfel de conditii
incat sa constituie infractiuni si se sanctioneaza cu amenda intre 100.000 lei si 1.000.000 lei, urmatoarele fapte: a) nerespectarea obligatiei de a intocmi corect declaratiile de impozite si taxe, in sensul de a inscrie clar, lizibil si complet informatiile prevazute in formulare; b) neprezentarea la organul fiscal, in termenul stabilit de acesta, pentru efectuarea corecturilor (art.8 din Ordonanta Guvernului nr.68/1997, republicata).
In caz ca platitorul corecteaza din proprie initiativa declaratia, inainte de initierea de organul fiscal competent a procedurii de stabilire din oficiu a obligatiei de plata, fapta se sanctioneaza cu avertisment.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre organele fiscale competente, fiind aplicabile prevederile Ordonantei nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilorcclxi i.
Dreptul de a constata nerespectarea prevederilor Ordonantei
Guvernului nr.68/1997, republicata, se prescrie intr-un termen de 5 ani.
Constatarea faptelor si aplicarea penalitatilor si amenzilor se efectueaza de catre organele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, dupa caz, prin documente de constatare sau de verificarecclxiii.
Impotriva documentelor de constatare sau de verificare, platitorii pot exercita caile de atac prevazute de lege. Este vorba de caile de atac prevazute de Ordonanta de Urgenta nr.13/2001cclxiv, aprobata si modificata prin Legea nr.506/2001cclxv sau Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.58/1999cclxvi, dupa caz.

Sectiunea 4
Asezarea impunerii

4.1. Notiune. In notiunea de asezare a impunerii se includ toate operatiunile necesare pentru stabilirea sumei de plata cu titlu de venit public, adica pentru determinarea in concret a obligatiei fiscalecclxvii. Asezarea impunerii implica identificarea subiectului impunerii, determinarea obiectului venitului public si al bazei impozabile, a cotei legale de impunere, a
inlesnirilor legale si cand este vorba de impozite, constituirea titlului de creanta fiscalacclxviii al statului sau al unitat ilor administrativ-teritoriale.

4.2. Elemente pentru stabilirea impunerii. Vom examina urmatoarele elemente pentru stabilirea impunerii: subie ctul impunerii; platitorul de impozit; obiectul veniturilor publice; cota de impunere si
inlesnirile.

4.2.1. Subiectul impozabil (contribuabilul) este persoana fizica sau juridica in sarcina careia sunt fixate obligatii de plata catre bugetul public.
Calitatea de subiect impozabil o au persoanele care realizeaza venituri sau poseda bunuri impozabile. Persoanele fizice sau juridice straine care obtin venituri sau poseda bunuri impozabile pe teritoriul tarii sunt obligate sa plateasca -; in general -; aceleasi impozite si taxe ca si persoanele romane, aplicandu-se principiul nediscriminarii.

4.2.2. Platitorul de impozit este persoana obligata sa efectueze calcularea si plata impozitului, taxei sau altui venit public. Insistam asupra acestei notiuni, deoarece in doctrina si practica fiscala nu se face deosebirea
intre subiectul impunerii si platitorul impozitului, desi consecintele sunt foarte importante.
In primul rand, platitorul poate fi insusi subiectul impunerii
(contribuabilul), care, in general, are indatorirea personala atat de a suporta propria obligatie fiscala, cat si de a plati efectiv impozitul datorat.
In unele cazuri o alta persoana este obligata, impreuna sau separat de subiectul impunerii, la calcularea, retinerea si varsarea la bugetul public vizat al impozitului datorat (operatiune denumita stopajul la sursa). Astfel, spre exemplu, subiectul impozabil este persoana care primeste salariul pentru munca prestata, iar persoana juridica sau fizica care l-a angajat este raspunzatoare de calcularea, retinerea de la salariat si plata impozitului pe

venit din salarii datorat la bugetul public respectiv. O alta persoana decat contribuabilul are o astfel de raspundere numai daca legea o prevede expres.
In al treilea rand, cand obligatia fiscala nu a fost achitata de contribuabil, la plata sumei datorate este obligat in conditiile legiicclxix:
- mostenitorul, care a acceptat succesiune a debitorului decedat;
- cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile persoanei juridice supuse reorganizarii;
- asociatii sau actionarii la societatea comerciala debitoare, potrivit
Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicatacclxx, cu modificarile ulterioare.
In fine, platitor de impozit este cesionarul. Mai exact, in unele cazuri cand subiectul impozabil nu poate sau nu vrea sa execute propria obligatie fiscala, iar masurile de urmarire luate impotriva lui au ramas fara succes, obligatia subiectului impozabil este inlocuita cu raspunderea celei de a treia persoane, care este denumita garant.
Platitorul persoana juridica sau fizica, in situatiile mentionate, este obligat sa faca plata impozitului, taxei sau altui venit public la organele competente a le incasa (care trebuie sa perceapa obligatia fiscala de la platitori si sa o vireze la bugetul public vizat).

4.2.3. Obiectul venitului public, denumit si materia impozabila sau obiectul impunerii, il constituie fenomenul economic de a carei existenta, legea face sa depinda nasterea obligatiei fiscale. Pot forma obiect al venitului public: venitul realizat de o persoana, bunurile, anumite fapte sau acte juridice etc. Intrucat in lege obiectul impunerii este indicat in general, impersonal, pentru a se naste raportul juridic fiscal este necesara determinarea lui concreta, cantitativ si calitativ, in functie de natura si marimea fenomenului generator al venitului bugetarcclxxi.
Determinarea bazei impozabile se realizeaza prin doua operatiuni: identificarea obiectului impunerii si stabilirea acestuia (calitatea) si evaluarea sau masurarea, adica caracterizarea lui cantitativa, pe o perioada, de obicei un an. Corecta determinare a obiectului venitului public prezinta o importanta deosebita din punct de vedere politic, economic, social, fiscal si juridic, intrucat de aceasta depinde insasi marimea venitului public ce trebuie sa-l plateasca contribuabilul. In ce priveste obiectul venitului public este de mentionat un principiu important si anume principiul unicitatii impunerii, potrivit caruia un obiect impozabil nu se impune decat o singura data (prin sistemul fiscal roman fiind inlaturata dubla impunere).
Obiectul venitului este confundat de multe ori cu sursa (izvorul) impunerii. Este adevarat ca uneori ele se suprapun, dar alteori sunt

fenomene cu totul distincte. In doctrina fiscala, prin sursa impozitului se
inteleg mijloacele banesti din care contribuabilul plateste venitul public.
Suprapunerea exista, spre exemplu, in cazul impozitelor pe venituri, caci venitul este obiect impozabil si, concomitent, sursa impunerii, fiind platit din insusi venitul care reprezinta obiectul impunerii. In privinta altor venituri publice, ca de pilda impozitul pe cladiri, obiectul impozabil este cladirea (valoarea acesteia), iar sursa (izvorul) platii va fi venitul proprietarului cladirii respective. Distinctia intre obiectul impunerii si sursa impozitului este importanta deoarece “sursa defineste, in general, esenta impozitului”cclxxii. In mod obisnuit, legea precizeaza numai obiectul venitului public, sursa de plata a impozitului subintelegandu-se.
Cu privire la evaluarea sau masurarea, adica caracterizarea cantitativa a obiectului impunerii (materiei impozabile), in practica fiscala sunt utilizate doua cai principale de evaluarecclxxiiisi anume: evaluarea directa, bazata pe probe si evaluarea indirecta, bazata pe prezumtie.
A. Evaluarea-directa se poate realiza prin unul din urmatoarele procedee: a) pe baza declaratiei contribuabililor, adica a declaratiilor de impozite si taxe examinate mai sus. Aceasta inseamna ca subiectii impunerii au obligatia sa tina o anumita evidenta, sa intocmeasca un bilant fiscal, sa prezinte declaratii cu privire la veniturile si averea lor, pe baza carora organele fiscale evalueaza materia impozabila. Acest procedeu prezinta dezavantajul ca faciliteaza sustragerea de la impunere a unei mari parti din materia impozabila, datorita nesinceritatii declaratiilor si a imposibilitatii de a controla justetea datelor inscrise in declaratii. Este procedeul ce se utilizeaza in tara noastra, spre exemplu, in materia impozitarii veniturilor populatiei, taxei pe va loarea adaugata, profitului, unor impozite si taxe locale, asa cum s-a aratat mai sus, ca nd s-a examinat declaratia de impozite si taxe; b) pe baza declaratiei unei terte persoane. Este vorba de o persoana, fizica sau juridica, care cunoaste marimea materiei impozabile si este obligata sa declare organelor fiscale datele necesare pentru evaluarea acesteia. Acest procedeu se aplica in cazul impozitului pe venit, din salariicclxxiv, cand persoana care angajeaza este obligata sa declare salariul pe care il plateste angajatilor sai si sa calculeze si sa retina impozitul datorat.
Acelasi procedeu este folosit in legislatia noastra, spre exemplu, in cazul impozitului pe dividendecclxxv cand societatea comerciala este obligata sa declare organelor fiscale, sa calculeze, sa retina si sa verse la bugetul de stat impozitului in cuantumul si la termenele legale. Aceasta evaluare se poate aplica numa i la anumite categorii fiscale.

B. Evaluarea indirecta se poate efectua prin mai multe procedee, cum sunt: a) pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil.
Acest procedeu este utilizat in cazul impozitelor reale. El da o imagine aproximativa asupra valorii obiectului, supus impunerii -; pamant, cladire, activitate industriala etc., si nu tine seama de persoana care detine obiectul respectiv. Procedeul reprezinta avantajul ca este simplu si putin costisitor, dar si dezavantajul ca el conduce la impunere inechitabila. Este utilizat in tara noastra, spre exemplu, in cazul impozitului pe cladiri, impozitului pe teren etc.cclxxvi; b) pe calea evaluarii forfetare, cand organele fiscale, de comun acord cu debitorii materiei impozabile, atribuie obiectului impunerii o anumita valoare, fara ca ace asta sa aiba pretentie de exactitate; procedeul se aplica mai ales in cazul verificarilor la fata locului efectuate de organele fiscale; c) pe calea evaluarii administrative, cand organul fiscal stabileste valoarea materiei impozabile, pe baza elementelor de care dispune, ceea ce se intampla in cazul activitatii de control fiscal. In caz ca subiectul impunerii apreciaza ca fiind prea mare valoarea stabilita de organele fiscale, are dreptul sa o conteste, dovedind contrariul.
4.2.4. Cota de impunere arata suma sau procentul care se aplica asupra obiectului si cu ajutorul careia se calculeaza venitul public, deci cota parte din baza impozabila ce urmeaza a se prelua la bugetul public.
Cuantumul concret al venitului public de platit este determinat in functie de volumul bazei impozabile si de marimea cotei de impozit sau taxa. Cotele de impunere utilizate in practica fiscala romana sunt diferentiate dupa natura venitului sau bunului impozabil si categoriile de platitoricclxxvii. Sunt folosite doua categorii de cote de impozit sau taxe: fixe si procentuale.
A. Cotele fixe sunt determinate in suma egala (fixa) pe o anumita marime a venitului sau bunului impozabil. Sunt folosite in special atunci cand obiectul venitului public este exprimat in unitati naturale, ca de pilda: la determinarea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat (suma fixa pe m.p.), la aplicarea taxelor asupra mijloacelor de transport etc.
B. Cotele procentuale reprezinta un anumit procent din venitul sau valoarea bunului impozabil. Se aplica numai la bazele impozabile exprimate valoric, in bani. Aceste cote sunt de 3 feluri: proportionale, progresive
(simple si compuse) si regresive. a) Cotele proportionale, sunt cele la care procentul ramane nemodificat, indiferent de volumul materiei impozabile (impozitul pe profit, impozitul pe dividende etc.). Pentru populatie se folosesc numai in cazurile



in care venitul public respectiv nu are drept scop regularizarea veniturilor acestor contribuabili (impozitul pe cladiri). b) Cotele progresive cresc in functie de marimea venitului. Ele pot opera orizontal (cota de impozit este diferita in functie de natura venitului si categoriile de platitori desi veniturile impozabile au aceeasi marime) sau vertical (cota de impozit creste pe masura sporirii veniturilor si in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori). La un anumit nivel al venitului progresivitatea se opreste, iar cotele devin degresive
(proportionale). Aplicarea degresivitatii se justifica pentru a se evita situatia egalitatii intre nivelul venitului impozabil si cuantumul impozitului sau depasirea de catre impozit a venitului. Cotele progresive verticale pot fi: simple (procentul de impunere aferent transei superioare a venitului impozabil se aplica la intregul venit impozabil realizat de catre platitori) si compuse sau pe transe (cota de impozit se aplica fiecarei transe de venit impozabil). Cotele progresive simple sunt folosite rar, deoarece duc la salturi mari in impunere, ca urmare a faptului ca nu se ia in considerare trecerea de la o transa la alta.
Cotele progresive compuse sunt elastice si mai rezonabile, intrucat procentele aplicate transelor precedente tin seama, la calcularea impozitului, de veniturile intermediare din cadrul transei. Ca atare, in Roma nia, au o utilizare larga cotele progresive compuse cu mentiunea ca, in functie de natura venitului si importanta sociala a muncii, la aceleasi venituri se aplica cote de impozit diferite. c) Cotele regresive, prezuma reducerea procentului si, deci, micsorarea impozitului pe masura cresterii venitului impozabil. Spre exemplu, taxele de timbru pentru autentificarea actelor de instrainare a impozitelor si taxele asupra succesiunilorcclxxviii.
Iata un sistem de cote de impunerecclxxix in care cifrele sunt conventionale (calculate la limita superioara a venitului impozabil):


Cote procentuale
Progresive Regresive
Proportionale Simple Compuse
Nr.
Venitul
Cote
Cota
Imp.
Cota
Imp.
Cota % Imp.
Cote % Imp. transa impozabil fixe
% lei
% lei lei lei
-;lei -;
I - 1000 scutit scutit scutit scutit - -
II 1001 - 1500 100 10 150 10 150 10 150 19 285
III 1501 - 3000 100 10 300 12 360 12 330 12 360
IV 3001 - 6000 100 10 600 19 1140 19 900 10 600

4.2.5. Inlesnirile prevazute de lege sunt masuri de politica economica, fiscala si sociala luate de stat si constau din: inlesniri acordate la stabilirea obligatiei de plata (reduceri sau scutiri) si inlesniri in cursul realiza rii (pe parcursul executarii) obligatiei fiscale (esalonari, amanari la plata). In cazul impozitelor de la populatie, se practica reducerea sumelor de plata pentru achitarea anticipata a venitului la care sunt obligati contribuabilii, ca un stimulent in realizarea mai rapida a veniturilor publice.
Plata sumelor datorate bugetelor publice poate fi amanata sau esalonata, cu aprobarea organelor financiare competente si consiliilor locale, in conditiile prevazute de lege. De aceste inlesniri pot beneficia atat persoanele juridice cat si persoanele fizice daca exista motive temeinice care justifica neplata integrala si la termen a veniturilor publice. Cele doua categorii de inlesniri pot fi aprobate de catre Ministerul Finantelor Publice si consiliile locale. Pe perioada amanarii sau esalonarii platii nu se datoreaza majorari de intarziere, daca legea nu prevede altfel.
Scutirile si reducerile sunt acordate prin actul normativ care instituie obligatia fiscala sau printr-un act normativ separatcclxxx.

4.3. Titlul de creanta fiscala
4.3.1. Notiune. In doctrina fiscala, titlul de creanta fiscala este definit ca fiind “actul juridic prin care se constata si individualizeaza obligatia baneasca a fiecarui platitor de venituri bugetare”cclxxxi.
Legiuitorul a definit titlul de creanta intr-un mod asemanator, prevazandu-se ca este “actul prin care, potrivit legii, se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creante bugetare, intocmit de organele de specialitate sau de persoane imputernicite potrivit legii”cclxxxii.
In acelasi timp, legiuitorul defineste si creantele bugetare la care s-a referit mai sus, ca fiind creantele constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume ce reprezinta resurse financiare publice, potrivit legiicclxxxiii.
Ca atare, prin titlu de creanta fiscala (numit si “bugetara”) se concretizeaza obligatia ce revine contribuabilului fata de bugetul public
(bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale si bugetele fondurilor speciale) de a achita, intr-o anumita suma, impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, accizele, contributiile pentru securitatea sociala si alte venituri publice.

4.3.2. Tra sa turile caracteristice ale acestui titlu: a) este un act juridic de natura declarativa de drepturi si obligatii, pentru ca obligatiile fiscale izvorasc exclusiv din normele fiscale, titlul de creanta fiind

acela care constata (nu creeaza) obligatia fiscala ce revine unui anumit subiect de impunere (determinandu-se si cuantumul venitului public datorat); b) are caracterul unui “titlu de creanta” intrucat constata existenta unei creante a bugetului public, adica a dreptului statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale de a primi o anumita suma de bani; c) reprezinta un titlu executoriu, fara a avea nevoie de vreo investire speciala in acest scop, spre deosebire e titlul de creanta de drept civil care devine executoriu numai prin investirea cu formula executorie. Caracterul de titlu executoriu al titlului de creanta fiscala era prevazut de Legea finantelor
(art.175 alin.2)cclxxxiv, iar in prezent rezulta din actele normative care instituie impozitele sau taxele si reglementarea privind executarea creantelor bugetarecclxxxv.
Titlul de creanta fiscala este intocmit in forma scrisa de catre subiectele de drept carora le este incredintata calcularea sumelor datorate bugetului public. In acest sens, persoanele juridice intocmesc titlurile de creanta privind atat impozitele, taxele si alte plati datorate bugetului public, cat si impozitele pe care au obligatia de a le retine de la persoanele carora le platesc unele venituri prin procedeul retinerii la sursa. Organele fiscale locale ale Ministerului Finantelor Publice intocmesc titlurile de cre anta privind impozitele pe venit datorate mai ales de persoane fizice, si alte venituri publice pentru care se prevede competenta acestor organe.
Ministerul Finantelor Publice emite titluri de creanta fiscala prin actul care definitiveaza impozitele, taxele si veniturile publice contestate de contribuabili.
Serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiilor publice locale intocmesc titluri de creanta fiscala pentru impozitele si taxele locale.
De asemenea, constituie titluri de creante fiscale, hotararile instantelor judecatoresti de drept comun, investite cu solutionarea unor cai de atac, precum si hotararile instantelor de judecata ale Curtii de Conturi, pentru litigiile fiscale date in competenta lor materialacclxxxvi.

4.3.3. Constituie titluri de creanta fiscala, potrivit reglementarilor lega lecclxxxvii, urmatoarele acte: a) pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe, care se determina de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere, titlul de creanta il constituie procesul-verbal de impunere (sau decizia de impunere) sau, dupa caz, actul declarativ al contribuabilului; b) in cazul obligatiilor bugetare care se stabilesc, potrivit legii, de catre platitor, titlul de creanta il reprezinta documentul de evidenta intocmit de acesta. Pe baza acestor evidente, platitorul intocmeste deconturile sau

declaratiile fiscale, dupa caz, care se depun la organul de specialitate, potrivit legii; c) pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate, inclusiv majorarile de intarziere pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor si a altor venituri stabilite cu ocazia verificarilor ulterioare efectuate de organele abilitate de lege in acest scop, titlul de creanta este documentul care cuprinde rezultatele verificarii sau constatarii; exceptie face procedura Curtii de Conturi, in care actul de control nu constituie titlu de creanta fiscala, ca mijloc de proba; d) pentru obligatiile de plata in vama, titlul de creanta il constituie declaratia vamala; e) pentru obligatiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentand taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanta il reprezinta documentul de plata sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale; f) pentru obligatiile de plata datorate, potrivit legii, din alte prestari de servicii decat cele prevazute la lit.e) rezultate din contracte, titlul de creanta
il constituie actul incheiat intre parti; g) pentru obligatiile privind plata amenzilor, titlul de creanta este procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a amenzii,
intocmit de organul prevazut de lege; h) in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor creante bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanta judecatoreasca, titlul de creanta este, dupa caz, ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti, ori un extras, certificat,
intocmit in baza acestor acte; i) pentru obligatii bugetare provenind din majorari, titlul de creanta il constituie actul prin care se constata si se individualizeaza suma de plata; j) in cazul in care asupra unei obligatii de plata privind creantele bugetare dintre cele prevazute la art.1 din Ordonanta Guvernului nr.1/1996, s-a pronuntat o instanta judecatoreasca, suma datorata este cea stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, iar in cazul unei contestatii sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii, suma datorata este cea prevazuta in decizia emisa de acesta; k) alte documente emise de organele competente, prin care se constata si se individualizeaza creante bugetare.
4.3.4. In functie de specificul intocmirii lor, titlurile de creanta fiscala, desi sunt in general diferite pentru fiecare dintre veniturile bugetului public pot fi grupate in doua categorii:

a) titluri constituite exclusiv in scop fiscal, in care se includ: procese-verbale de impunere sau decizia de impunere intocmite de organele fiscale pentru impozitele datorate de populatie; declaratiile de impunere pentru anul urmator ce se depun de catre contribuabili la organele fiscale locale pentru unele impozite, cum este cazul la impozitul pe profitcclxxxviii; actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finantelor
Publice imputernicite a efectua controlul asupra respectarii preve derilor din actele normative fiscale, care constata diferente in minus; deciziile directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti si ale Ministerului Finantelor Publice, precum si ale primariilor si al primarului general al municipiului
Bucuresti, prin care se solutioneaza contestatiile privind stabilirea,
incasarea, urmarirea impozitelor, taxelor, majorarilor de intarz iere si a altor sume datorate bugetelor publice; hotararile instantelor de judecata ale Curtii de Conturi, iar in anumite cazuri ale instantelor de drept comun; b) acte le care reprezinta implicit titluri de creanta fiscala cum sunt: statele de plata a salariilor lunare precum si alte inscrisuri prin care, concomitent cu stabilirea unor plati, se constata si individualizeaza obligatii fiscale ale unor subiecti de impunere. Statele de plata reprezinta si titluri de creanta fiscala deoarece, pe langa faptul ca ele constata sumele cuvenite persoanelor incadrate in munca, drepturile banesti de ajutor etc., individualizeaza si unele obligatii de venituri publice cum sunt: impozitul pe venit din salarii, alte impozite pe venit etc., calculate, retinute si varsate in contul bugetului public in temeiul acestor state. De asemenea, chitante prin care se constata plata taxelor de timbru, a altor taxe si venituri publice ce se percep prin plata directa de catre debitor constituie atat mijloc de dovada a acestor plati cat si titlul de creanta fiscala, ca in cazul in care nu s-a intocmit
in prealabil vreun act de stabilire a cuantumului acestor plati. Bilantul contabilcclxxxix este actul prin care se individualizeaza obligatia certa a unor persoane fata de bugetul public, pentru anumite venituri publice. In aceasta categorie mai pot fi mentionate actele prin care instantele judecatoresti, notariatele publice, organele vamale etc. stabilesc taxele de timbru, taxele vamale sau alte obligatii fiscale.
4.4. Jurisdict ia fiscala
In ce priveste caile de atac in materie fiscala distingem trei situatii, si anume: a) caile de atac prevazute de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.13/2001 (a se vedea Cap. II, sect. 1.8.);

b) caile de atac prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.58/1999 (a se vedea Cap. II, sect. 10.6); sistemul judiciar specific instantelor Curtii de Conturi, prevazut de Legea nr.94/1992, republicata (a se vedea Cap. II, sect. 1.8.3.).






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite