Conceptul dreptului

Cuvantul "drept" deriva din latinescul directus, care evoca sensul de direct, rectiliniu, adica o regula de conduita.

De regula, prin termenul drept se desemneaza trei situatii, si anume:

1. drept ca totalitate a regulilor de conduita legiferate, deci a normelor juridice care au fost transformate din nevoi ale societatii in reguli obligatorii de comportament. Acest drept reglementar se mai numeste si drept pozitiv sau drept obiectiv.
2. prin drept se intelege consecinta ce deriva din dreptul pozitiv asupra persoanelor, facultatea, prerogativele, obligatiile ce revin persoanelor, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul obiectiv creeaza dreptul subiectiv, deci, acesta nu poate sa existe fara ca in prealabil statul sa fie reglementat prin norme juridice, prin drept, anumite drepturi si obligatii pentru individ.

Astfel, o persoana A nu se poate plange impotriva altei persoane B sau chiar a statului ca i-a fost incalcat un drept (subiectiv), daca nu poate sa faca dovada existentei dreptului sau pretins ca fiind incalcat.

De ce este nevoie de aceasta reglementare, deci de dreptul pozitiv?

La intrebarea de fata, raspunsul este limpede. Individul face parte din societate, el nu poate trai izolat, in afara societatii. Acolo unde exista societate, exista si o anumita organizare. Chiar anterior aparitiei statului, colectivitatile umane prestatale aveau un anumit grad de organizare, existau anumite reguli de comportament, convenite tacit intre membrii colectivitatii, pe care acestia trebuiau sa le respecte, daca nu doreau sa se expuna oprobiului colectivitatii.

Aceste reguli aveau un caracter etic. de buna cuviinta, conventional, din considerente de conservare a unitatii si stabilitatii grupului social.

Odata cu dezvoltarea si evolutia societatii si a indivizilor insisi, acestia au dobandit perceptia dinamicii sociale. faptul ca au aparut interese dictate de noi cerinte sau in perspectiva, i-a determinat sa-si organizeze activitatea dupa reguli stricte.

3. Un alt sens al termenului drept, in afara de drept pozitiv si drept subiectiv, il reprezinta si dreptul ca stiinta, deci stiinta dreptului, acea activitate de cercetare a nevoilor sociale a reglementarilor juridice. Obiectul stiintei dreptului il constituie pe de o parte normele juridice, legile adoptate de puterea politica, dar si nevoile sociale care pretind aceasta reglementare, aceste norme juridice. Dreptul, ca orice stiinta, trebuie definit in functie de obiectul sau, de ceea ce reglementeaza activitatea oamenilor in prezent si in perspectiva, cu raportare totdeauna la elementul istoric si la dreptul comparat al altor state.

Societatea nu se poate dezvolta haotic, ea trebuie sa aiba o perspectiva, o directie, o stabilitate. Aceste conceptii ale societatii se regasesc in ceea ce numim curent norme sociale, care sunt constituite intr-un adevarat sistem, sistemul normelor sociale.

Exista astfel o serie de categorii de norme sociale, precum normele etice, normele obisnuielnice, normele religioase, normele tehnice, normele politice, normele juridice. Primele categorii de norme de mai sus au aparut cu mult inaintea aparitiei statului si dreptului, ca de altfel si unele norme religioase si politice.

Normele tehnice

Normele tehnice apar odata cu dezvoltarea societatii, in special in perioada masinismului industrial. S-au dezvoltat foarte mult ulterior, ele constituind o consecinta a nevoii de desfasurare corecta a proceselor tehnologice, in activitatea productiva, precum si ca norme de protectie si securitate a muncii si de paza contra incendiilor.

Unele norme tehnice sunt create chiar prin norme juridice, insa ele isi pastreaza caracterul de norme tehnice, datorita faptului ca au un pronuntat continut tehnicist-tehnologic.

Dreptul isi are sorgintea in normele de morala si in normele obisnuielnice. Ideea de dreptate, de justitie, este o ideea morala, de etica. Sunt autori care considera ca regula morala patrunde in drept prin intermediul conceptiilor etice ale legiuitorului sau ale judecatorului. De foarte multe ori, normele de drept sunt raportate la normele morale ale societatii, sunt comparate cu acestea si atunci cand normele juridice corespund normelor morale este un lucru pozitiv, pentru ca vor fi mai mult respectate de cei carora le revine aceasta obligatie, pentru ca regula morala este emanata de perceptiile societatii si nu este impusa din afara ei. Daca perceptia societatii este intr-un anume fel materializata in regulile juridice si atasamentul individului este mai profund in respectarea de buna voie a dreptului. Elementul de constrangere in aceasta situatie fiind mult diminuat.

Normele tehnice sunt reguli care conduc procesul productiv. Ele apar intre oameni atat in viata economica cat si social-culturala. Respectarea acestor norme este obligatorie, altfel se poate ajunge la compromiterea rezultatelor unei activitati, accidente etc. Intalnim, de asemenea, norme tehnice in constructii, industria chimica, metalurgie, transporturi, energie electrica etc.

Normele obisnuielnice sau obiceiul

Dreptul s-a materializat de la inceput prin investirea formala de catre stat a unor norme, a unor obiceiuri care existau cu mult inainte de a interveni statul. Obiceiul este definit ca o norma de conduita des folosita intr-o colectivitate, care si-a gasit anume statornicire, stabilitate in timp. Aplicarea sa se realizeaza, de regula, ca urmare a consensului membrilor colectivitatii, intrucat aceste norme exprima necesitati, valori specifice, grupului social. Obiceiul reprezinta, deci, o regula sau reguli pe care grupul social il impune membrilor sai, dupa o indelungata uzitate. In afara de obiceiuri mai gasim si: