o8n18np
-; art. 238 -;
Infractiunea de ofensa adusa autoritatii cuprinsa in articolul 238 C.pen.,
in prezent abrogata prin O.U.G. nr. 58/2002, prevedea : “ Atingerea
adusa onoarei sau amenintarea, savarsita in public, impotriva
uneia dintre persoanele prevazute in art.160, in legatura cu activitatea
acesteia si de natura a aduce atingere autoritatii, se pedepseste cu inchisoare
de la 6 luni la 5 ani.
Lovirea sau orice alte acte de violenta, precum si vatamarea corporala, savarsite
impotriva uneia dintre persoanele si in conditiile aratate in
alin. 1), se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca s-a produs
vatamarea corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani
si interzicerea unor drepturi.”
Art. 16 din Constitutia Romaniei, intitulat “egalitatea in
drepturi” prevede la aliniatele 1) si 2) :
- alin. 1) : “ Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si fara discriminari.
- alin. 2) : Nimeni nu este mai presus de lege.”
Art. 30 din Constitutie, intitulat “ libertatea de exprimare ” arata
la aliniatele 6) si 7) :
- alin. 6) : “ Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
- alin. 7) : Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul
la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa,
incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violenta publica, precum
si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.”
In Hotararea din 7 decembrie 1976, Curtea Europeana arata ca libertatea
de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati
democratice si este valabila si pentru ideile care lovesc, socheaza sau nelinistesc,
iar orice restrictie in materie trebuie sa fie proportionala cu scopul
urmarit.
Art. 19 al Declaratiei Universale consacra “dreptul la libertatea opiniei
si de exprimare”, ceea ce implica -; cum spune textul -; “
dreptul de a nu fi tulburat pentru opinii”, precum si acela “de
a cauta, de a primi si de a raspandi, fara consideratii de frontiera,
informatii si idei prin orice mijloc de exprimare.”
Cu privire articolul 238 C.pen., au fost ridicate exceptii de neconstitutionalitate
in fata instantelor judecatoresti, fiind invocate prevederile art. 16
si 30 din Constitutia Romaniei referitoare la egalitatea in fata
legii si libertatea de exprimare, considerandu-se ca incriminarea cuprinsa
in art. 238 C.pen. creeaza privilegii si discriminari intre cetateni
si ingradeste libertatea de exprimare.
Un exemplu il constituie exceptia de neconstitutionalitate ridicata de
numitii Rosca Stanescu Stefan Sorin si Ardeleanu Cristina, caz in care, Curtea
Constitutionala, prin decizia nr. 25/1996, a considerat ca exceptia este neintemeiata,
deoarece obiectul juridic protejat prin norma de incriminare este autoritatea
publica si nu persoana fizica, si prin urmare, nu se incalca principiul
constitutional al egalitatii in fata legii prin sanctionarea mai grava
a infractiunilor savarsite impotriva persoanelor investite
cu exercitiul autoritatii publice, iar libertatea de exprimare nu este limitata.
Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 238 C.pen. sunt partial
abrogate, conform art. 150 alin. 1) din Constitutia Romaniei, ramanand
in vigoare numai in masura in care faptele incriminate se
refera la o persoana care indeplineste o activitate importanta in
stat.
Trimiterea pe care art. 238 C.pen. o face la prevederile art.160 C.pen. face
ca prin ofensa adusa autoritatii sa se inteleaga in continuare atingerea
adusa onoarei sau amenintarea savarsita in public, impotriva
unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta
activitate publica importanta, insa este evident ca prin “ alta
activitate publica importanta” se intelege altceva decat “o
activitate importanta de stat”, iar obiectul juridic protejat prin incriminarea
infractiunilor contra autoritatii nu-l pot constitui decat relatiile sociale
privitoare la exercitarea autoritatii statale, nu si orice alta activitate publica
importanta.
In sustinerea exceptiei se arata, in esenta, ca dispozitiile art.
238 C.pen. contravin Constitutiei si deci sunt abrogate implicit potrivit art.
150 alin.1) C.R. Se considera ca prevederile sale sunt contrare art. 16 din
Constitutie, deoarece instituie o discriminare intre cetateni. Astfel,
infractiunile de insulta, calomnie sau amenintare, atunci cand sunt savarsite
impotriva unei persoane particulare, se urmaresc numai la plangerea
prealabila a partii vatamate, iar pedepsele prevazute de lege sunt mai mici,
in timp ce, savarsite impotriva unei persoane care indeplineste
o functie importanta in stat, constituie infractiunea de ofensa adusa
autoritatii, urmarita din oficiu si mai aspru pedepsita de lege.
Se mai sustine ca dispozitiile criticate sub aspectul constitutionalitatii incalca
si prevederile art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care consacra
dreptul la o protectie egala din partea legii impotriva oricarei discriminari,
deoarece instituie privilegii pentru o anumita categorie de persoane.
De asemenea, se apreciaza infractiunea de ofensa adusa autoritatii “extrapoleaza
insulta, amenintarea sau violenta la adresa unei persoane care detine o functie
in stat, la nivelul autoritatii’’, deoarece se considera ca
o asemenea insulta sau amenintare este o ofensa adusa autoritatii, iar nu persoanei
care a fost victima insultei sau amenintarii. Autorii exceptiei mai sustin ca
nu exista nici o justificare legala sau logica pentru o asemenea echivalare
(insulta adusa persoanei cu functie in stat = ofensa adusa autoritatii),
intrucat intr-o societate democratica nu se poate confunda
omul cu autoritatea pe care o reprezinta, deoarece el este desemnat sau ales
sa exercite o anumita functie pe o perioada limitata, iar protectia sa trebuie
sa se manifeste, pe aceasta perioada limitata, numai in stricta legatura
cu asigurarea conditiilor pentru a-si exercita functia.
Cu privire la dispozitia din alin. 6) art. 30 Constitutia Romaniei, care
prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,
viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, autorii exceptiei
sustin ca aceste restrangeri se refera la persoana privata in calitatea
ei de cetatean simplu, nu de cetatean care detine anumite functii in stat.
Pornind de la aceasta interpretare, se critica dispozitiile art. 238 C.pen.,
pentru ca aduc atingere dispozitiei constitutionale mentionate, prin faptul
ca reglementeaza si alte limite exterioare, neprevazute de Constitutie, ale
libertatii de exprimare, ceea ce nu poate fi ingaduit.
Apoi, referitor la dispozitiile alin. 7) din art. 30 al Constitutiei, care prevad
ingradiri aduse libertatii de exprimare, se arata ca printre valorile
fundamentale a caror vatamare sau periclitare nu poate fi ingaduita, in
numele libertatii de exprimare, nu este mentionata autoritatea de stat, astfel
ca dispozitiile art. 238 C.pen. pot fi considerate ca incalcand
si aceasta dispozitie constitutionala. Constitutia interzice defaimarea tarii
si a natiunii, nu si a autoritatilor, iar legea penala nu poate institui o limita
in plus si nu poate restrange “campul de manifestare
a libertatii de exprimare mai mult decat Constitutia”.
In continuare, autorii exceptiei se refera la dispozitiile din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului si din Conventia Europeana a Drepturilor Omului,
privitoare la libertatea de exprimare, aratand ca nici acestea nu prevad,
ca limita a libertatii de exprimare, defaimarea autoritatii publice.
In motivarea exceptiei, autorii au depus la dosar, ca material comparativ,
o documentatie privind modul cum este tratata, in diferite legislatii,
fapta de ofensa adusa autoritatii. In temeiul acesteia se conchide ca
tarile democratice cele mai civilizate nu mai accepta ideea unei protectii speciale,
de ordin penal, a unor persoane care detin functii in stat, considerand
ca acestea trebuie, atunci cand sunt defaimate, sa foloseasca aceleasi
mijloace de aparare ca si cetatenii de rand; mai ales cand presa
este implicata in astfel de procese, se considera ca persoanele publice
nu au dreptul la o protectie privilegiata. Autorii mai arata ca si in
tarile unde astfel de incriminari mai exista, acestea nu se aplica in
fapt si ca toate tarile democratice au inlaturat raspunderea penala a
ziaristilor in raport cu persoanele publice.
Dupa examinarea incheierii de sesizare, a punctelor de vedere ale Camerei
Deputatilor si Guvernului, a raportului intocmit de judecatorul-raportor,
a sustinerilor partilor si concluziile procurorului, a prevederilor art. 238
C.pen. raportate la dispozitiile Constitutiei si ale documentelor internationale
in materie, Curtea retine ca dispozitiile art. 238 C.pen. trebuie sa fie
considerate ca abrogate partial, in baza dispozitiei art. 150 alin.1)
din Constitutia Romaniei, deoarece ele sunt contrare Constitutiei in
masura in care se refera la o persoana care indeplineste o activitate
obsteasca, iar subiectul activ nemijlocit al acestei infractiuni nu poate fi
decat o persoana care indeplineste o functie importanta in
stat.
Curtea a mai retinut ca nu este intemeiata critica adusa dispozitiilor
art. 238 C.pen. prin care autorii exceptiei afirma ca aceste dispozitii contrare
art. 150 alin.1) din Constitutie ar creea o favoare pentru persoanele care indeplinesc
o functie importanta in stat, aceasta favoare constand in
faptul ca in timp ce in cazul insultei adusa unei persoane particulare,
tragerea la raspundere penala are loc numai la plangere prealabila a partii
vatamate, iar in cazul ofensei aduse autoritatii, prin aceeasi fapta,
tragerea la raspundere penala are loc din oficiu.
De asemenea, este neintemeiata afirmatia potrivit careia prin incriminarea
ofensei aduse autoritatii se identifica insulta, amenintarea sau actele de violenta
asupra unei persoane cu ofensa adusa autoritatii, desi “intr-o societate
democratica nu se poate confunda omul cu autoritate pe care o reprezinta.”
Curtea a mai retinut ca argumentul potrivit caruia incriminarea ofensei aduse
autoritatii, prin atingerea adusa onoarei, este contrara dispozitiei art. 30
din Constitutie, privitoare la libertatea de exprimare, nu poate fi primit.
Afirmatia autorilor exceptiei, in sensul ca dispozitia alin. 6) al aceluiasi
articol din Constitutie, care prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea sau viata particulara a persoanei, nu s-ar aplica si cu
privire la persoana care indeplineste o functie importanta de stat, nu
este intemeiata.
In sfarsit, autorii exceptiei arata ca exista legislatii in
care defaimarea autoritatii nu este incriminata, iar in acele legislatii
in care incriminarea exista, dispozitiile respective nu se aplica in
fapt. Aceste diferentieri de reglementare de la o legislatie la alta indreptatesc
concluzia ca apararea prin mijloace de drept penal a autoritatii de stat este
o chestiune de politica penala, care se solutioneaza diferit, in functie
de realitatile din fiecare tara.
Dupa cele aratate, Curtea, in numele legii decide:
ü constata ca dispozitiile art. 238 C.pen. sunt abrogate partial, conform
art. 150 alin.1) din Constitutia Romaniei, ramanand in
vigoare numai in masura in care faptele incriminate se refera la
o persoana care indeplineste o activitate importanta in stat.
PARTEA A II A
CONSTITUTIONALITATEA DISPOZITIILOR CUPRINSE IN CODUL PENAL PRIVITOARE
LA INFRACTIUNEA DE PROSTITUTIE
- ART.328 -;
Infractiunea de prostitutie este prevazuta in art. 328 C.pen. si consta
in “fapta persoanei care isi procura mijloacele de existenta
sau principalele mijloace de existenta, practicand in acest scop
raporturi sexuale cu diferite persoane, si se pedepseste cu inchisoare
de la 3 luni la 3 ani.”
Art. 26 alin. 2) din Constitutia Romaniei, intitulat „Viata intima,
familiala si privata”, prevede: „ Persoana fizica are dreptul sa
dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile
altora, ordinea publica si bunele moravuri.”
Art. 38 alin. 1) din legea fundamentala : “ Dreptul la munca nu poate
fi ingradit. Alegerea profesiei., a meseriei sau a ocupatiei, precum si
a locului de munca este libera.”
Art. 49 din Constitutie prevede :
- alin. 1) : “ Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi
restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru : apararea
securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor
si libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor
unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de
grav.
- alin. 2) : “ Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara
intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia
care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara
a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii.”
Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi sintetizeaza intrebari
mai mult retorice decat prerogative, acum cand fascinantele achizitii
ale geneticii au devenit o realitate. Sub semnul acestui drept isi asteapta
inca raspunsul adecvat problemele cruciale care privesc sterilitatea voluntara,
fecundarea artificiala, manipularea artificiala a materialului ereditar sau,
pe scurt, ingineria genetica (de exemplu, transferul de gene, transplantul de
organe clonarea), dar si problemele cotidiene, cum ar fi: secretul medical,
vaccinarea obligatorie, analiza grupelor sanguine in materie de filiatie,
represiunea alcoolismului, obligativitatea viitorilor soti de a-si comunica
reciproc starea sanatatii, obligatia sau refuzul individului de a se lasa ingrijit
medical, experimentarea medicala pe om, suicidul, etc.
Protectia vietii private stricto sensu. Viata privata corespunde „sferei
secrete” a individului sau altfel spus, viata privata este locul unde
individul are dreptul de a fi lasat in pace.
Viata privata include dreptul la identitate -; dreptul de a nu se dezvalui,
fara temei sau fara consimtamantul expres al persoanei, numele adevarat,
adresa, varsta, situatia familiala, modul de intrebuintare a timpului
liber, elementele patrimoniului sau, obiceiurile cotidiene, etc. De asemenea,
sunt garantate intimitatea conjugala, secretul cu privire la sanatate, viata
sentimentala, etc. Prin lege sunt stabilite limitele exercitarii dreptului la
protectia vietii private.
Constituie fapte de incalcare a acestui drept fotografierea si reproducerea
fotografiilor facute persoanei in locurile ei private, ca si publicarea
unor astfel de imagini fara consimtamantul expres al persoanei; sau, in
scopuri comerciale ori politice si fara consimtamantul celui in
cauza, publicarea fotografiilor facute public, reproducerea de informatii, caricaturi,
etc.
Art. 8 pct. 1) din Conventia Europeana se refera la dreptul oricarei persoane
de a i se respecta “viata sa privata si de familie”. Textul a fost
inspirat de art. 12 al Declaratiei Universale, care spune : ” Nimeni nu
va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in
familia sa, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana
are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau
atingeri.”
In fata instantelor judecatoresti a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate
privitoare la infractiunea de prostitutie, prevazuta la art. 328 C.pen., aceste
exceptii fiind respinse cu motivarea ca dreptul persoanei fizice de a dispune
de propria persoana este limitat chiar de legea fundamentala, ca exercitiul
acestui drept nu poate incalca ordinea publica si bunele moravuri, iar
prin faptul ca se incrimineaza comportamentul de ordin sexual care prin sine
insusi lezeaza demnitatea omului, nu inseamna ca se aduc ingradiri
dreptului la munca si libertatii alegerii profesiei. De altfel, incriminarea
prostitutiei este in acord cu obligatiile internationale asumate de statul
roman prin Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si exploatarii
prostitutiei altora, adoptata de O.N.U. in 1949.
Judecatoria Constanta, prin Incheierea din 17 octombrie 1995, a sesizat
Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 328 C.pen., ridicate de Bosca Petrica si Corbu Maria Sofia
in Dosarul nr. 2.240/1995.
In sustinerea exceptiilor, se arata de catre aparatorul inculpatelor,
in esenta, ca dispozitiile art. 328 C.pen., adoptate sub imperiul Constitutiei
din anul 1965 ce reflecta conceptia comunista asupra drepturilor omului, contravin
Constitutiei actuale care consacra dreptul la libertate si la viata privata,
ceea ce inseamna ca orice persoana are dreptul sa dispuna de trupul sau.
Se mai arata ca in sarcina inculpatelor s-a retinut savarsirea infractiunii
de prostitutie, insa, de fapt, statul roman era obligat sa stabileasca
conditiile in care prostitutia, ca exercitare a drepturilor persoanei
asupra propriului corp, poate fi legala si sa prevada sanctiuni numai in
cazul incalcarii acestor reguli, de aceea considera ca, in lipsa
unei reglementari legale, incriminarea prostitutiei reprezinta propria culpa
a legiuitorului in incalcarea drepturilor fundamentale ale cetateanului.
Se mai sustine ca la reuniuni internationale se pune problema recunoasterii
prostitutiei ca profesie, iar inculpatele au muncit pentru a-si castiga
mijloacele de existenta.
In sprijinul exceptiei, inculpatele invoca si Decizia Curtii Constitutionale
nr. 81/1994, ramasa definitiva prin Decizia nr. 136/1994, prin care s-a declarat
neconstitutional textul incriminator al homosexualitatii, respectiv art. 200
alin. 1) C. pen.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 74/1996 s-a retinut ca, incriminand
prostitutia, legea nu ingradeste libertatea sexuala, ci comertul cu raporturi
sexuale, restrangere conforma prevederilor art. 49 din Constitutie si
justificata de necesitatea apararii moralei si sanatatii publice, cat
timp prostitutia nu a fost legal recunoscuta ca o profesie ; de altfel prostitutia
reprezinta o atingere adusa demnitatii persoanei, prin oprobriul public pe care
il atrage, asa incat nu poate avea semnificatia unei restrangeri
a dreptului la munca, acesta putandu-se exercita numai prin activitatile
legal recunoscute. Cu privire la cele aratate sunt si prevederile H.G. nr. 1.323/1990,
emisa in aplicarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, potrivit
careia nu pot face obiectul unor asemenea societati “activitatile care,
potrivit legii penale, constituie infractiuni”, fapt ce vizeaza implicit
prevederile art. 328 C.pen.
Deci, conform acestei hotarari, este interzisa organizarea pe baze comerciale
a raporturilor sexuale pentru practicarea prostitutiei.
Restrangerea pe care textul art. 328 C.pen. o instituie priveste practicarea
raporturilor sexuale cu diferite persoane, ca mijloc de procurare a celor necesare
existentei, deci ca profesie. Acest fapt a fost considerat de legiuitorul roman
nu numai ca profund imoral, in raport cu morala dominanta in societate,
dar si socialmente periculos prin consecintele sale imediate si mai ales prin
cele indepartate.
Prostitutia este in vadita contradictie cu moralitatea vietii de familie
si cu sarcinile de importanta deosebita ce revin familiei in cresterea
si educarea tinerei generatii. In acelasi timp, tolerarea prostitutiei
reprezinta o grava atingere adusa demnitatii persoanei, stiut fiind faptul ca
persoana care practica prostitutia se situeaza intr-o conditie de inferioritate
caracteristica celui care se vinde pe sine. La aceasta se adauga situatia umilitoare,
consecinta a oprobriului public la care aceste persoane sunt supuse pretutindeni,
tocmai pentru ca prostitutia este condamnata de morala publica, laica sau religioasa.
Dispozitiile art. 328 C.pen. nu contravin Constitutiei si deci nu pot fi considerate
ca abrogate. De altfel, aceste dispozitii nu contravin nici conventiilor internationale
privind prevenirea prostitutiei la care Romania este parte. In acest
sens, poate fi invocata Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane
si a exploatarii prostitutiei altora, adoptata de Adunarea generala a O.N.U.
la 2 decembrie 1949 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 482/1955.
In preambulul acestei conventii, se arata ca “prostitutia si raul
care o insoteste, traficul cu fiinte umane in vederea prostituarii
lor, sunt incompatibile cu demnitatea si valoarea persoanei umane si pun in
pericol bunastarea individului, a familiei si a comunitatii.”
Fata de cele aratate, Curtea, in numele legii, decide:
ü respinge ca vadit nefondate exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 328 C.pen. invocate de cei in cauza.
PARTEA A III A
CONSTITUTIONALITATEA DISPOZITIILOR CUPRINSE IN CODUL PENAL PRIVITOARE
LA INFRACTIUNEA DE VAGABONDAJ
- ART. 327 -
Infractiunea de vagabondaj este prevazuta in art. 327 C.pen. : “Fapta
persoanei care nu are locuinta statornica si nici mijloace de trai si care,
desi are capacitatea de a munci, nu exercita in mod obisnuit o ocupatie
sau profesie, ori nu presteaza nici o alta munca pentru intretinerea sa,
se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 ani.”
Cu privire la infractiunea de vagabondaj, se constata ca practica judiciara
pare destul de rarefiata, atat inainte de 1990 cat si dupa
acest an.
Se constata o depenalizare a faptelor de vagabondaj si cersetorie intr-o
larga tendinta europeana, de altfel si Noul Cod penal francez din 1994 a dezincriminat
cersetoria si vagabondajul.
Se pune intrebarea daca persoana care savarseste infractiunea de
vagabondaj poate fi pedepsita in conditiile realitatii actuale, neputandu-si
asigura cele necesare traiului, pentru a avea siguranta zilei de maine,
avand in vedere ca societatea nu-i poate asigura unei asemenea persoane
nici macar o locuinta sociala, dupa cum exista si multe O.N.G.-uri si fundatii
care au alt mobil decat acela pentru care sunt constituite.
Constitutia Romaniei prevede in art. 43 intitulat “nivelul
de trai”, urmatoarele:
ü alin. 1): “Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica
si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.”
ü alin. 2): „ Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate
platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor
de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute
de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.”
Asigurarea unui nivel de trai satisfacator, mai ales in conditiile unei
economii convulsive si tranzitorii, este o aspiratie, realizabila progresiv,
prin masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, iar dreptul la
un nivel de „trai decent” este un drept fundamental, nu o simpla
problema de politica economica si sociala.
Protectia sociala este asigurata prin consacrarea dreptului la pensie, la concediu
de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de
stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de
lege.
Art. 43 din Constitutie exprima dezideratele cuprinse in art. 22 din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cu privire la “dreptul la securitate
sociala”, si art. 25 al Declaratiei, cu privire la „dreptul la un
nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii persoanei, bunastarii proprii
si a familiei.”
Dreptul la securitate sociala poate fi examinat din doua perspective:
- stricto sensu, acest drept inseamna securitatea muncii si a muncitorului,
iar in anumite conditii chiar a familiei lui; de exemplu, implicarea societatii
in determinarea conditiilor de munca, de angajare si salarizare, asigurarea
pentru incapacitate de munca din diverse motive (batranete, invaliditate,
etc.).
- lato sensu, consta in asigurarea satisfacerii trebuintelor ireductibile,
a unor conditii minime de baza, pentru existenta fiecarui individ.
Dreptul la un nivel de viata corespunzator cuprinde, cum precizeaza art. 25
din Declaratie, hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala,
precum si serviciile sociale necesare. Asociat acestui drept este cel consacrat
in acelasi art. 25 : ” dreptul la asigurare in caz de somaj,
de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau in alte cazuri
de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor imprejurari
independente de vointa persoanei.”
Statul de drept poate fi in orice caz statul asistentei sociale minimale
prin activarea societatii civile si a comunitatilor locale in rezolvarea
acestor cazuri, care evident nu pot fi rezolvate prin represiune penala.
De lege ferenda, masurile de corectie penala sau administrativa trebuie inlocuite
cu masuri de asistenta sociala, in care sa fie implicat nu numai statul,
ci si societatea civila, iar cei care dispun de capacitatea de a munci si nu
o vor uzita, ar trebui sa ia aminte de spusele lui Maxim Gorki (pseudonimul
lui Alexei Maximovici S. Pescov, mare scriitor rus, 1868 -; 1936) care
afirma : “nu exista nimic mai frumos in lume decat ce este
facut prin munca, de mana iscusita a omului si toate ideile noastre se
zamislesc in procesul muncii. In fond munca este o onoare care il
innobileaza pe om, ea n-a dezonorat niciodata pe cineva.”
