Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
NOTIUNEA DE DREPTURI FUNDAMENTALE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


SCURT ISTORIC PRIVIND EVOLUTIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE

1. Notiunea de drepturi fundamentale p9l19lf
Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului constituie nu doar o realitate ci si o finalitate a intregii activitati umane, bineinteles a aceleia democratice si progresiste. De aici si atentia cuvenita care este acordata aproape peste tot in lumea actuala, problemelor teoretice si practice referitoare la drepturile omului, la protectia si respectul libertatilor fundamentale ale persoanei umane.
Problematica drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului este reglementata de dreptul constitutional in plan intern si este in acelasi timp obiect al reglementarilor de drept international public.
Conceptele de „drepturi ale omului” si „drepturi ale cetateanului” solicita o analiza atenta in interferenta, dar si in individualizarea lor, deoarece, ele se conditioneaza dar nu se suprapun in mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan international, serveste ca un important suport pentru fundamentarea ideii existentei drepturilor si libertatilor cetatenesti. Conceptul drepturilor omului are o semnificatie mult mai larga decat acela al drepturilor cetatenesti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiintelor umane, in timp ce drepturile cetatenesti sunt, potrivit insasi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni si anume cetatenii unui anumit stat.
O prima problema teoretica o constituie definirea drepturilor fundamentale cetatenesti.
Pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca: a) sunt drepturi subiective; b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c) datorita importantei lor sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale (constitutii). a) Drepturile fundamentale ale cetatenilor nu constituie o categorie de drepturi deosebite prin natura lor de celelalte drepturi subiective. La fel ca orice drepturi subiective ele constituie o anumita facultate (posibilitate) recunoscuta de dreptul obiectiv unei persoane de a adopta o anumita conduita juridica sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime. b) Constatand ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, nu inseamna ca se neaga utilitatea categoriei drepturilor fundamentale cetatenesti; aceasta deoarece desi nu au un specific propriu nici din punct de vedere al naturii juridice si nici al obiectului lor, drepturile fundamentale ale cetatenilor isi justifica pe deplin existenta ca o categorie distincta de celelalte drepturi subiective datorita importantei economice, sociale si politice pe care o au. c) Deoarece au aceasta pozitie importanta in cadrul drepturilor subiective, drepturile fundamentale sunt cuprinse in textul Constitutiei, care le investeste cu garantii juridice speciale. Deoarece normele constitutionale se gasesc in fruntea ierarhiei celorlalte norme juridice, acestea trebuind sa fie conforme cu normele constitutionale, urmarea este ca drepturile fundamentale, deoarece sunt prevazute si garantate de Constitutie, se ridica prin forta lor juridica deasupra tuturor celorlalte drepturi subiective. Totodata astazi, sub forma de drepturi ale omului, drepturile fundamentale ale cetatenilor, spre deosebire de alte drepturi, isi gasesc ocrotire si in o serie de documente internationale, cum ar fi Declaratia universala a drepturilor omului si cele doua Pacte din 1966 adoptate de Adunarea Generala a O.N.U.
Tinand cont de cele precizate mai sus, prin notiunea de drepturi fundamentale cetatenesti se desemneaza acele drepturi ale cetatenilor care, fiind esentiale pentru existenta fizica, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii lor active la conducerea statului, sunt garantate de insasi Constitutia.
Conform unei alte definitii, foarte asemanatoare ,drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.
Consideram ca o interesanta si completa definitie este si cea care considera drepturile omului ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern si recunoscute de dreptul international fiecarui individ, in raporturile sale cu colectivitatea si cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale si care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esentiale si a unor aspiratii legitime, in contextul economico-social, politic, cultural si istoric, ale unei anumite societati.
Colocviul de la Aix din 1981 a considerat ca, prin notiunea de drepturi fundamentale individuale trebuie sa se inteleaga „ ansamblul drepturilor si libertatilor recunoscute atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice (de drept privat si de drept public) in virtutea Constitutiei, dar si a textelor internationale, si protejate atat contra puterii executive, cat si contra puterii legislative de catre judecatorul constitutional (sau de catre judecatorul international)”.
Din punct de vedere al terminologiei se poate observa ca se folosesc frecvent termenii drept sau libertate. Spre exemplu Constitutia foloseste termenul drept, atunci cand consacra dreptul la viata si la integritate fizica si psihica (art.22), dreptul la aparare (art.24), dreptul la informatii (art.31), dreptul la invatatura (art.32), dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33), etc. In acelasi timp Constitutia foloseste si termenul libertate atunci cand consacra libertatea individuala (art.23), libertatea de constiinta (art.29), libertatea de exprimare (art.30), libertatea intrunirilor (art.36), etc. Aceasta terminologie constitutionala desi astfel nuantata, desemneaza doar o singura categorie juridica si anume dreptul fundamental. Din punct de vedere juridic dreptul este o libertate, iar libertatea constituie un drept.
Constitutia Romaniei din 1991 reglementand drepturile fundamentale le cuprinde sub titlul “Drepturile si libertatile fundamentale” fara a preciza ca este vorba despre drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Aceasta deoarece exercitarea celor mai multe drepturi fundamentale prevazute in acest titlu nu este conditionata de calitatea de cetatean roman. Bineinteles insa ca strainii si persoanele fara cetatenie (apatrizii) care se afla pe teritoriul Romaniei nu se bucura de acele drepturi si libertati prevazute de Constitutie si de legi, care, prin chiar natura lor, sunt strans legate de activitatea de cetatean al tarii noastre (spre exemplu, dreptul de a alege si de a fi ales). Insa, cetatenii straini si apatrizii beneficiaza de un drept specific conditiei lor: dreptul la azil politic, in situatia in care, ca urmare a persecutiilor la care sunt supusi in tarile lor de origine pentru activitatile lor politice democratice, se refugiaza pe teritoriul statului nostru. Acest drept consta in faptul ca cetatenii straini sau apatrizii sunt asimilati cu cetatenii romani din punctul de vedere al dreptului de a nu fi extradati.
Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

2. Scurt istoric privind evolutia drepturilor fundamentale
Primele documente constitutionale au aparut in Anglia, Magna Charta Libertatum -; data de regele Ioan fara de Tara, in 1215, in urma rascoalei baronilor -; avand intaietate in raport cu alte acte elaborate in acest domeniu. Punctul 39 al acestui document prevedea, spre exemplu, ca “Nici un om liber nu va fi arestat sau intemnitat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii, sau exilat, sau lezat de orice maniera ar fi si noi nu vom purcede impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o judecata loiala a egalilor sai, in conformitate cu legea tarii.”
Alt document important aparut in Anglia a fost Petitia drepturilor din 1628. Cele mai importante prevederi ale acestui act aveau ca obiect stabilirea de garantii impotriva perceperii impozitelor fara aprobarea Parlamentului, a confiscarii de bunuri si a arestarilor fara respectarea procedurii de judecata normala.
Tot in Anglia au fost elaborate alte doua acte importante: Habeas corpus (1679) si Bill-ul drepturilor (1689). In conformitate cu Habeas corpus, la solicitarea arestatului sau a oricarei alte persoane, tribunalul trebuia sa emita un mandat de aducere a arestatului, putand hotari ca urmare fie retrimiterea lui in inchisoare, fie punerea lui in libertate cu sau fara cautiune. Prin Bill-ul drepturilor a fost declarata ilegala orice preluare de bani pentru Coroana sau pentru folosul ei pentru o alta perioada de timp si in alte conditii de cele stabilite de Parlament.
Declaratia drepturilor din statul Virginia, din 1776, a consacrat principiul ca “toti oamenii sunt prin natura lor in mod egal liberi si independenti si au anumite drepturi innascute.”
Declaratia de independenta a S.U.A., din 14 iulie 1776 prevede si ea ca “oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se gasesc viata, libertatea si cautarea fericirii. Acest act consacra ideea ca toate guvernarile au fost stabilite de catre oameni tocmai in scopul garantarii acestor drepturi. “Oricand o forma de guvernare devine contrara acestui scop, poporul are dreptul de a o schimba sau de a o aboli si de a stabili un nou guvernamant”.
In timp ce declaratiile americane vorbesc in titlul si in textul lor exclusiv de drepturile omului, Declaratia franceza din 1789 face un pas inainte si se intituleaza Declaratia drepturilor omului si cetateanului. In chiar primul sau articol Declaratia stipuleaza ca “oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fundate decat pe egalitatea comuna,” precizandu-se ca finalitatea asociatilor politice o constituie apararea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului: libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta impotriva asupririi. Conform mentalitatii revolutionarilor francezi de atunci, egalitatea era un drept innascut, menit sa se mentina dupa constituirea societatii civile. Insa viata in cadrul statal atrage dupa sine unele situatii specifice, cum ar fi instituirea unor functii sau a unor demnitati care nu sunt accesibile oricarui individ, ci doar celor care au calitatea de cetateni.
In tara noastra institutia drepturilor fundamentale a fost consfintita pentru intaia oara intr-o conceptie moderna in Constitutia din 1866. Aceasta a cuprins drepturile si libertatile cetatenilor intr-o abordare politico-juridica caracteristica gandirii politice si filozofice a Europei Occidentale din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Titlul II al Constitutiei a fost intitulat in mod sugestiv “Despre drepturile romanilor” si a avut o importanta sociala si politica fundamentala, deoarece stipula -; este adevarat, intr-o maniera declarativa, formala -; drepturile de esenta democratica din acea vreme. Constitutia a consacrat, printre altele, libertatea de constiinta, a invatamantului, libertatea presei si a intrunirilor. Toti romanii erau declarati “egali inaintea legii si datori a contribui fara deosebire la darile si sarcinile publice.” Ea mai prevedea totodata faptul ca libertatea individuala este garantata, nimeni neputand fi arestat decat in baza unui mandat judecatoresc motivat, iar motivele trebuiau comunicate in momentul arestarii sau la cel mult 24 de ore dupa arestare. O mare importanta se acorda proprietatii private, exproprierile nefiind admise decat pentru cauze de utilitate publica si numai “dupa o dreapta si prealabila despagubire.”
Odata cu noile realitati si cu intregirea tarii dupa Marea Unire din 1918, in tara noastra a fost adoptata Constitutia din 1923, document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decat Constitutia din 1866 si care a fost orientata nemijlocit spre cerintele dezvoltarii societatii intr-un stat de drept. Referitor la drepturile si libertatile cetatenesti, aceasta a preluat prevederile Constitutiei din 1866 dar a adus unora dintre ele imbunatatiri substantiale. Constitutia a introdus principii noi fata de vechea Lege fundamentala, cum ar fi: consacrarea statului national unitar (art.1); inscrierea votului universal (art.64); instituirea senatorilor de drept (art.61); introducerea conceptului de proprietate ca functie sociala (art.17); angajamentul statului pentru protectia sociala (art.21); principiul legalitatii si domnia legii ca fundament al statului. Totodata, in art.8 se prevedea ca “toti romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara deosebire la darile si sarcinile publice.” Conform art.21 al Constitutiei “toti factorii de productie se bucura de o egala protectie.”
Constitutia din 1923 a fost inlocuita la 20 februarie 1938, atunci cand a fost proclamata o noua Constitutie elaborata din initiativa regelui Carol al II-lea. Referitor la drepturile fundamentale ale cetatenilor, aceasta pastreaza spiritul reglementarilor Legii fundamentale anterioare. Constitutia din 1938 a instituit insa si unele modificari ale unor principii constitutionale, cum ar fi: accentuarea limitarii factorului individual in favoarea extinderii puterii Statului si concentrarea puterii politice in mainile Regelui.
Constitutiile socialiste din 1948, 1952 si 1965 au legalizat grave abateri de la principiile democratice, sistemul constitutional socialist roman avand urmatoarele trasaturi : a) renuntarea la principiul separatiei celor trei puteri si inlocuirea acestuia cu principiul unicitatii si deplinatatii puterii; b) inlocuirea pluralismului politic cu monopolul unui singur partid; c) subordonarea intregului aparat de stat partidului unic; d) concentrarea puterii de decizie statala -; legislativa si executiva -; in mainile unei elite restranse si influentarea de catre aceasta a puterii judecatoresti; e) restrangerea unor drepturi si libertati cetatenesti si subordonarea individului de catre stat; f) absolutizarea luptei de clasa si extinderea acesteia la toti oponentii clasei muncitoare, de fapt ai partidului unic; g) prezentarea intereselor de grup ca interese sociale ale intregii societati si dirijarea eforturilor tuturor fortelor sociale spre realizarea acestora, dar in beneficiul grupului politic minoritar; h) institutionalizarea interventiei si controlului statului asupra intregii vieti economice si social-politice; i) crearea unui nou tip de “democratie” considerat in mod demagogic superior democratiei parlamentare occidentale si atragerea formala a cetatenilor la actul de conducere politica la nivel central si local.
Astfel, pentru a exemplifica restrangerea drepturilor fundamentale ale cetatenilor, grave prejudicii au fost aduse dreptului de proprietate. Constitutia din 1948 a utilizat doua importante instrumente juridice pentru transferul unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea statului. Aceste doua instrumente au fost: nationalizarea si exproprierea. Nationalizarea era conceputa ca un procedeu juridic, prin care o clasa intreaga de mijloace de productie putea fi transferata, pe cale de lege, din proprietatea privata in proprietatea statului. Deosebindu-se de nationalizare, exproprierea era un procedeu juridic, prin care, pe calea unui act juridic individual al organului de stat competent, un bun determinat putea fi trecut pe cale silita, cu plata unei despagubiri, din proprietatea unei persoane determinate, in proprietatea socialista, in vederea efectuarii unei lucrari sau actiuni de utilitate publica.
Dreptul la viata -; principalul drept al omului cu toata suita de drepturi adiacente, era grav incalcat. Astfel, desi se insista in mod demagogic asupra acestuia, regimul refuza in mod sistematic sa ratifice documentele internationale care interziceau pedeapsa cu moartea.
Un alt exemplu il constituie dreptul persoanei de a se deplasa si de a circula, acest drept suferind numeroase ingradiri atat in cea ce priveste deplasarea in interiorul tarii, cat si deplasarea in afara granitelor. In ceea ce priveste libertatea persoanei de a-si stabili domiciliul unde doreste, trebuie amintit Decretul nr.68 din 20 martie 1976, acesta nepermitand stabilirea domiciliului intr-un numar de 14 orase declarate orase mari.
Libertatea de asociere a fost limitata la organizatiile oficiale, orice alt tip de asociatie, contrara principiilor comunismului, fiind interzisa. Desi legea electorala admitea si sistemul de alegeri cu mai multi candidati pentru organele centrale si locale ale puterii, toti candidatii aflati in competitie trebuiau sa candideze de pe aceeasi platforma politica.

APLICATII SI INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Specificati care sunt cele doua ramuri ale dreptului care reglementeaza problematica drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului.
2. Comparati conceptele de „drepturi ale omului” si „drepturi ale cetateanului”.
3. Precizati care este specificul drepturilor fundamentale ale omului si cetateanului si in ce consta importanta lor comparativ cu celelalte drepturi subiective.
4. Definiti drepturile omului.
5. Comparati termenii de „drept” si „libertate” din punct de vedere constitutional.
6. Precizati care este dreptul specific conditiei de cetatean strain sau apatrid si in ce consta acesta.
7. Care sunt primele documente de drept constitutional aparute in Anglia si care erau principalele lor prevederi?
8.Comparati declaratiile americane cu Declaratia franceza din 1789.
9.Care dintre constitutiile romane a consfintit pentru prima oara intr-o conceptie moderna drepturile omului si ce prevedea aceasta referitor la acest domeniu?
10. Specificati care sunt trasaturile specifice constitutiilor socialiste din 1948, 1952 si 1965.
11. Precizati care sunt cele doua instrumente juridice utilizate de Constitutia din 1948 pentru transferul unor bunuri din proprietatea privata in proprietatea statului si comparati-le.

Capitolul II

CLASIFICAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE

Constitutiile moderne urmaresc prin consacrarea drepturilor si libertatilor fundamentale sa stabileasca garantii cat mai eficiente pentru apararea persoanei umane si a vietii ei private, pentru participarea cetatenilor la viata politica si pentru dezvoltarea materiala si culturala a cetatenilor.
Pornind de la aceasta observatie, un apreciat profesor de drept constitutional propune o clasificare a drepturilor fundamentale insusita si de catre noi.
Astfel, o prima categorie de drepturi fundamentale va cuprinde acele drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice amestec din afara. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele drepturi: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului si resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea constiintei, dreptul la informatie. Drepturile fundamentale din aceasta prima categorie au o trasatura comuna si anume faptul ca ele pot fi exercitate independent de un raport social, in cadrul caruia alti cetateni sa fie implicati intr-o atitudine participativa. Cu alte cuvinte, ele pot fi exercitate in mod individual, motiv pentru care drepturile din prima categorie pot fi grupate sub denumirea de libertati individuale.
O a doua categorie de drepturi fundamentale are drept obiect asigurarea dezvoltarii materiale sau culturale a cetatenilor motiv pentru care acestea sunt cuprinse sub denumirea de drepturi social-economice. Fac parte din aceasta categorie urmatoarele drepturi: dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva dreptul la proprietatea privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica, liberul acces la justitie.
Cea de a treia categorie de drepturi fundamentale are ca obiect exclusiv asigurarea participarii cetatenilor la conducerea statului, cum ar fi: dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau nationale, de a vota in cadrul referendumurilor, etc. Datorita specificului, aceste drepturi constituie o categorie distincta de libertatile individuale si de drepturile social-economice, careia i s-a dat denumirea de drepturi politice.
A patra categorie de drepturi fundamentale se caracterizeaza prin faptul ca pot fi exercitate de cetateni, la alegerea lor, atat in vederea participarii lor la conducerea de stat, cat si in scopul asigurarii dezvoltarii lor materiale sau culturale. In aceasta categorie intra urmatoarele drepturi: libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de petitionare. Datorita caracterului complex al obiectului lor, acestor drepturi li s-a dat denumirea de drepturi social-politice.
Aceste drepturi social politice garanteaza posibilitatea cetatenilor de a actiona fara constrangere in raporturile lor cu alti cetateni in limitele stabilite de lege. Ceea ce este specific pentru unele din aceste drepturi este faptul ca cetateanul nu le poate exercita de unul singur, cum este cazul drepturilor grupate in categoria libertati individuale, ci doar in concurs cu alti cetateni, care in acest mod isi exercita propriul lor drept fundamental (spre exemplu, dreptul de asociere). Datorita acestor caracteristici, drepturile din aceasta categorie sunt denumite si libertati publice.
In ceea ce priveste egalitatea in drepturi, aceasta trebuie considerata o categorie distincta de drepturi fundamentale cetatenesti, examinate pana acum, deoarece obiectul ei il constituie toate drepturile garantate de Constitutie si legi, asigurand aplicarea lor in conditii identice pentru toti cetatenii.

1. Libertatile individuale.
- Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica.
Articolul 22 din Constitutie consacra trei drepturi fundamentale cetatenesti aflate intr-o stransa legatura. Aceste drepturi sunt dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si dreptul la integritate psihica.
Dreptul la viata presupune in primul rand, ca nici o persoana sa nu poata fi privata de viata sa in mod arbitrar, art.22, alin.(3) interzicand pedeapsa cu moartea . Pedeapsa cu moartea nu constituie doar o incalcare a drepturilor naturale ale omului, insa este in acelasi timp o cruzime ce rareori s-a dovedit dreapta. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori ca ea a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu intotdeauna a fost pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.
Aceasta interdictie este absoluta, nefiind admisa nici o exceptie.
In ceea ce priveste dreptul la integritate fizica si psihica, art.22, alin.(2), prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman sau degradant. Orice atingere adusa integritatii persoanei trebuie sanctionata de lege, insa daca totusi aceasta se impune din considerente sociale, ea se face numai prin lege si in conditiile art.49 (spre exemplu, recoltarea de probe de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, etc.).
O problema controversata este aceea de a sti cand incepe sa fie operant si cand inceteaza dreptul la viata si la integritate fizica. Astfel, daca se porneste de la conceptiile religioase, atunci intreruperile voluntare ale sarcinii nu ar trebui sa fie acceptate decat in cazuri extreme (spre exemplu, atunci cand viata mamei este in pericol). In sfarsit, daca dreptul la integritate fizica este prelungit si dupa moarte, preluarea autorizata in scopuri medicale de organe ale unor persoane decedate ar fi ilegala, la fel ca si utilizarea pentru disectii a cadavrelor.
Un corolar al dreptului la viata si la integritate fizica si psihica il constituie si dreptul fundamental prevazut de art.26, adica dreptul la viata intima, familiala si privata. Textul legii fundamentale obliga autoritatile statului la respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atingeri din partea oricarui subiect de drept. Astfel, nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei fara a avea consimtamantul acesteia, consimtamant care trebuie sa fie liber exprimat. In acest sens:
- judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta e judecata in procesele in care publicitatea ar afecta viata intima, familiala si privata;
- se considera atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea sau transmiterea imaginilor sau a valorilor unei persoane, fara consimtamantul acesteia;
- este interzisa, de asemenea, aducerea la cunostinta publica a aspectelor din viata conjugala a persoanelor.
Alin.2 al aceluiasi articol consacra dreptul fiecarei persoane fizice de a dispune de ea insasi, cu conditia de a nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Potrivit cu aceasta consacrare constitutionala :
- numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa;
- persoana are dreptul de a dispune de corpul sau;
- in virtutea acestui drept, persoana are dreptul de a participa ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale, stiintifice si de a accepta transplantul de organe si tesuturi.
Dreptul persoanei de a dispune de corpul sau nu se confunda cu dreptul de sinucidere.
Ca si alte drepturi sau libertati fundamentale si dreptul persoanei de a dispune de ea insasi comporta anumite limite. Aceste limite privesc:
- examenul sanatatii impus pentru angajarea in munca sau in vederea incheierii casatoriei;
- examenele medicale pentru combaterea bolilor venerice si a toxicomaniei;
- vaccinarile obligatorii.
- Libera circulatie
Acest drept fundamental, prevazut de art.25, vizeaza nu numai posibilitatea de miscare a cetateanului roman pe intregul teritoriu al statului, fara nici o restrictie, dar si alte cateva prerogative care, in sfarsit, au dobandit consistenta: libertatea de circulatie in strainatate, libertatea de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, libertatea de a emigra, precum si de a reveni in tara.
Cu toate acestea, libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuind sa se desfasoare conform unor reguli, cu respectarea unor conditii cerute de lege. Exercitarea acestui drept fundamental poate face obiectul unor restrictii daca se cere evitarea unui pericol grav care ameninta ordinea constitutionala; pentru prevenirea riscului raspandirii unei epidemii, precum si pentru evitarea consecintelor unei calamitati naturale.
In ceea ce priveste libertatea de circulatie in afara tarii, Constitutia desi o garanteaza, este evident ca statul roman nu este in masura sa impiedice restrangerea de catre un stat strain a dreptului de circulatie pe propriul teritoriu. In astfel de conditii, tot ceea ce statul roman poate garanta cetatenilor sai este dreptul la obtinerea unui pasaport.
- Siguranta.
Acest drept fundamental este numit de catre englezi “habeas corpus”, ei intelegand prin aceasta sintagma garantia oferita de Constitutie fiecarui cetatean, conform careia o data retinut sau arestat, acesta va fi prezentat fara intarziere unui juriu chemat sa se pronunte fie pentru mentinerea invinuitului in stare de detentie, fie pentru punerea acestuia in libertate.
Astazi prin siguranta ca drept fundamental se intelege garantia data de Constitutie cetatenilor si tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul statului impotriva oricaror forme abuzive de represiune si in special, impotriva oricaror masuri arbitrare ale organelor de stat avand ca obiect privarea lor de libertate prin arestare sau detentie.
Acest drept fundamental este prevazut in art.23 al Constitutiei care stipuleaza:
- (1) -; Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
- (2) -; Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
- (3) -; Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
- (4) -; Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
- (5) -; Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
- (6) -; Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele acestor masuri au disparut.
- (7) -; Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
- (8) -; Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
- (9) -; Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita decat in conditiile si in temeiul legii;
Siguranta ca drept fundamental se bazeaza pe cateva principii esentiale ale dreptului, cum ar fi:
- principiul legalitatii incriminarilor si pedepselor;
- principiul independentei justitiei;
- garantarea dreptului la aparare;
- interdictia infiintarii de jurisdictii de exceptie: “este interzisa infiintarea de instante extraordinare” (art.125 din Constitutie).
- principiul neretroactivitatii: “legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile” (art.15 alin.2 din Constitutie).
- Inviolabilitatea domiciliului si a resedintei.
Acest drept fundamental este reglementat in art.27 al Constitutiei si garanteaza indivizilor posibilitatea de a-si folosi nestingheriti locuinta, astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in domiciliul sau resedinta lor fara ca ei sa permita acest lucru.
Conform alin.(2) al art.27, exista anumite situatii cand se poate deroga prin lege de la aceasta regula si anume:
- pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;
- pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;
- pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice;
- pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.
Avand in vedere implicatiile juridice, morale si sociale ale perchezitiilor, Constitutia precizeaza care este autoritatea competenta care le poate ordona, precum si procedura de efectuare. In ceea ce priveste autoritatea competenta a le ordona, aceasta este numai magistratul, adica judecatorul sau procurorul.
Se mai specifica si faptul ca sunt interzise perchezitiile in timpul noptii, exceptie facand delictul flagrant. Aceasta se explica prin faptul ca o actiune a autoritatilor publice, legala desigur, trebuie sa se efectueze ziua, o perchezitie efectuata noaptea fiind de natura a produce efecte nedorite nu numai pentru persoana in cauza, ci si pentru familia acesteia si eventual si pentru vecini. Motiv pentru care, textul constitutional le interzice. Tratamentul juridic al delictului flagrant este insa diferit, in astfel de situatii interesul justitiei avand prioritate.

- Secretul corespondentei.
Prin secretul corespondentei se urmareste sa se protejeze posibilitatea fiecarei persoane de a-si comunica prin scris, prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare opiniile si gandurile sale, fara ca acestea sa-i fie cunoscute de altii, facute publice sau cenzurate.
Din prevederile art.28 reiese ca sunt obligati sa respecte secretul corespondentei atat persoanele fizice si juridice cat si autoritatile publice. Totodata rezulta ca nimeni nu poate retine, deschide, citi distruge, da publicitatii o corespondenta ce nu-i este adresata, avand obligatia de a o restitui destinatarului daca din intamplare a intrat in posesia ei. De asemenea, nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonica sau de a divulga continutul convorbirii telefonice de care a luat cunostinta intamplator.
Trebuie insa precizat ca exercitiul acestui drept poate comporta o restrangere necesara in interesul justitiei, sau mai precis in scopul descoperirii infractorilor. Acest drept recunoscut magistratilor de a retine, citi si folosi in proces corespondenta care vine sau pleaca de la persoanele invinuite de savarsirea unor infractiuni, trebuie sa fie consacrat de lege, efectuat dupa o procedura stricta si doar pe baza de ordonante scrise, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.
- Libertatea de constiinta.
Aceasta libertate confera fiecarei persoane dreptul de a avea orice opinie sau credinta ca si cel de a nu avea vreo credinta, persoana respectiva neputand fi constransa sa faca un act potrivnic convingerilor sale. O forma a libertatii de constiinta o constituie libertatea religioasa. Prin aceasta se intelege garantia data de Constitutie persoanelor de a nu putea fi constranse sa impartaseasca o credinta pe care nu o au sau alta decat cea pe care o au.
De regula, conceptiile despre lume sunt fie teiste, fie ateiste. Constiinta omului nu poate si nu trebuie sa fie directionata prin presiuni administrative, ea trebuind sa fie rezultatul libertatii de a gandi si de a-si exterioriza gandurile.
Referitor la libertatea de constiinta, art.29 al Constitutiei prevede urmatoarele:
- (1) -; Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
- (2) -; Libertatea de constiinta este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spiritul de toleranta si de respect reciproc.
- (6) -; Parintii adoptivi sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.
Alin.(6) al acestui articol reflecta in mod firesc faptul ca educatia si cresterea copiilor in familie se fac in concordanta cu ideile si conceptiile parintilor, filiatia fiind prin ea insasi o relatie spirituala, parintii avand raspunderea morala, sociala si adeseori juridica pentru faptele si actele copiilor lor minori.
- Dreptul la informatie
Dreptul la informatie este considerat un drept fundamental intrucat dezvoltarea spirituala a omului precum si exercitarea libertatilor consacrate prin Constitutie implica si posibilitatea de a avea acces la informatii si date referitoare la viata sociala, economica, stiintifica, politica si culturala.
Consacrand in art.31 dreptul la informatie, Constitutia stabileste si unele obligatii in sarcina autoritatilor statului:
- de a informa corect cetatenii asupra problemelor publice, dar si a celor de ordin personal;
- de a asigura prin serviciile publice de radio si de televiziune dreptul la antena;
- de a asigura protectia tinerilor si siguranta nationala;
Trebuie insa precizat ca dreptul la informatie se refera numai la informatiile de interes public. De aici se poate trage concluzia ca acest drept nu presupune si accesul la informatii cu caracter secret, nici obligatia pentru autoritatile statului de a oferi astfel de informatii.

2. Drepturi social-economice.
- Dreptul la munca.
Articolul 38 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc in temeiul caruia fiecarui cetatean i se asigura posibilitatea de a-si alege profesia si locul de munca, precum si de a desfasura, potrivit pregatirii si capacitatii sale, in conditii corespunzatoare de securitate si igiena, o activitate in domeniul economic, administrativ, social sau cultural remunerata echitabil.
Consacrand libertatea alegerii profesiei si a locului de munca, Constitutia exclude munca fortata. Potrivit art.39, nu constituie insa munca fortata:
- serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase;
- munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata;
- prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege
Dreptul la munca presupune si obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent (art.43).
Totodata. dreptul la munca implica si obligatia pentru stat de a legifera si de a aplica masuri prin care sa se asigure securitatea si igiena muncii, repaosul saptamanal, concediul de maternitate platit, ajutorul de somaj, dreptul la pensie, etc.
Art.38 alin. (5) consacra dreptul la negocieri colective si caracterul obligatoriu al conventiilor colective, fapt ce reflecta rolul tot mai important ce le revine sindicatelor in lumea moderna.
- Dreptul la ocrotirea sanatatii
Constitutia asigura fiecarei persoane, independent de calitatea de angajat, dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33 alin.1).
Acest drept fundamental tine seama de standardele actuale de viata, prin continutul sau asigurand indivizilor pastrarea si dezvoltarea calitatilor lor fizice si mentale, care sa le ingaduie o cat mai eficienta participare la viata economica sociala politica si culturala.
Totodata, art.33 impune si unele obligatii ferme in sarcina statului, aceste trebuind sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice (alin2).
Impunandu-se obligatii pentru autoritatile statului, este firesc sa se impuna autoritatii legislative misiunea de a reglementa unele domenii cum ar fi: asistenta medicala, asigurarile sociale precum si alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale. Tot legea urmeaza sa reglementeze controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale.
- Dreptul la greva
Prin greva se intelege incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariati, fiind o masura de presiune economica temporara folosita in scopul imbunatatirii conditiilor de munca si de viata a acestora.
Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de munca nu au dat rezultate, fiind astfel ultima solutie, prin care patronatul poate fi convins sa satisfaca revendicarile salariatilor. Succesul grevei depinde de intelegerea prealabila a muncitorilor de a inceta lucrul pe o anumita perioada de timp si totodata de posibilitatile lor materiale de a o continua.
Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca prevede urmatoarele:
- greva constituie o incetare colectiva si voluntara a lucrului intr-o unitate si poate fi declarata pe toata durata desfasurarii conflictelor de interese;
- greva poate fi declarata numai daca, in prealabil, au fost epuizate posibilitatile de solutionare a conflictului de interese prin procedurile prevazute de lege si daca momentul declansarii a fost adus la cunostinta conducerii unitatii de catre organizatori cu 48 de ore inainte;
- hotararea de a declara greva se ia de catre organizatiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel putin jumatate din numarul membrilor sindicatelor respective;
- grevele pot fi de avertisment, propriu-zise si de solidaritate. Greva de avertisment nu poate avea o durata mai mare de doua ore, daca se face cu incetarea lucrului si trebuie, in toate cazurile, sa preceada cu cel putin 5 zile greva propriu-zisa. Greva de solidaritate poate fi declarata in vederea sustinerii revendicarilor formulate de salariatii din alte unitati. Aceasta nu poate avea o durata mai mare de o zi si trebuie anuntata in scris conducerii unitatii cu cel putin 48 de ore inainte de incetarea lucrului;
- sindicatele reprezentative sau dupa caz, reprezentantii alesi ai salariatilor sunt responsabile de organizarea grevelor si ii reprezinta pe grevisti pe toata durata grevei, in relatiile cu unitatea, inclusiv in fata instantelor judecatoresti, in cazurile in care se solicita suspendarea sau incetarea grevei;
- in situatia in care dupa declansarea grevei, jumatate din numarul salariatilor care au hotarat declansarea grevei renunta la greva, aceasta inceteaza.
In legatura cu organizarea si desfasurarea grevelor, legea stabileste urmatoarele reguli:
- participarea la greva este libera, nimeni nu poate fi constrans sa participe sau sa refuze sa participe la greva;
- pe durata grevei, conducerea unitatii nu poate fi impiedicata sa isi desfasoare activitatea de catre salariatii aflati in greva sau de organizatorii acesteia; conducerea unitatii nu poate incadra salariati care sa ii inlocuiasca pe cei aflati in greva;
- pe durata grevei organizatorii sunt obligati sa protejeze bunurile unitatii si sa asigure functionarea continua a utilajelor si a instalatiilor a caror oprire ar putea constitui un pericol pentru viata si pentru sanatatea oamenilor;
- pe durata grevei, salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, cu exceptia drepturilor salariale.
Dreptul la greva este reglementat de art.40 al Constitutiei iar in spiritul acestui articol pot fi aduse doua categorii de limitari exercitarii dreptului la greva.
O prima categorie de limitari priveste scopul grevei, el nu poate fi decat apararea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. In consecinta sunt interzise grevele care au un caracter politic.
Cea de a doua categorie de limitari este determinata de considerente legate de necesitatea mentinerii ordinii publice precum si de garantarea asigurarii serviciilor esentiale pentru societate. De multe ori se considera ca greva functionarilor publici este ilicita pentru ca ea vine in contradictie cu notiunea de serviciu public si mai ales cu principiul continuitatii serviciilor publice.
In legatura cu aceasta, Legea nr.168/1999 stabileste ca nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne si a unitatilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum si cel din unitatile din subordinea acestuia; personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu pot declara greve din momentul plecarii in misiune si pana la terminarea acesteia.
De asemenea, in unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice, in unitatile de transporturi pe caile ferate, in unitatile care asigura transportul in comun si salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa, greva este permisa cu conditia ca organizatorii si conducatorii grevei sa asigure serviciile esentiale, dar nu mai putin de o treime din activitatea normala, cu satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale.
- Dreptul de proprietate privata.
In sistemul nostru de drept, proprietatea este publica sau privata.
Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Rezulta ca ele sunt scoase din circuitul civil, neputand fi instrainate. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate (art.135, alin.5).
Referitor la proprietatea privata art.135 alin.(6) prevede ca ea este inviolabila, adica un bun dobandit in mod legal face parte definitiv din patrimoniul proprietarului, o lege ulterioara putand cel mult sa modifice conditiile in care acesta isi exercita dreptul, dar nu sa-i afecteze insasi substanta.
Proprietatea privata poate avea ca obiect orice bun, bineinteles cu excluderea celor ce nu pot fi decat in proprietate publica. Astfel, nu pot forma obiectul dreptului de proprietate privata urmatoarele bunuri: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege.
In opozitie cu proprietatea publica, proprietatea privata nu este exclusiva. Ea poate sa apartina oricarui subiect de drept -; cetatenilor, organizatiilor sociale, cu conditia sa fie persoane juridice, deoarece doar in aceasta calitate pot fi tutelare de patrimoniu (societati comerciale, fundatii, etc.) statului, comunei, orasului sau judetului, cetatenilor straini si apatrizilor (cu exceptia dreptului de proprietate asupra pamantului).
Exercitiul dreptului de proprietate privata este supus potrivit Constitutiei la doua limitari principale, dupa cum stipuleaza art.41:
- pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte forme imputabile autoritatii;
- dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Constitutia stabileste doua garantii principale care au menirea sa ocroteasca dreptul de proprietate privata. Astfel art.41 prevede ca:
- nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire;
- averea dobandita licit nu poate fi confiscata, iar caracterul licit al dobandirii se prezuma.
- Dreptul la mostenire.
Conform art.42 al Constitutiei, dreptul la mostenire este garantat. Acest drept este urmarea fireasca a dreptului de proprietate privata deoarece prin acest drept se asigura continuarea calitatii de proprietar de catre succesorii fostului proprietar decedat.
- Dreptul la invatatura.
Potrivit art.32 din Legea fundamentala dreptul la invatatura este asigurat prin obligatia statului de a organiza invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal si cel profesional, invatamantul superior si alte forme de instructie si de perfectionare. Deci, fiecare cetatean are posibilitatea sa isi aleaga asezamantul scolar sau profesional la care intelege sa se instruiasca.
Constitutia stabileste principiul conform caruia invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. De la acest principiu, Constitutia admite doua exceptii:
- in conditiile legii, invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala;
- persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul de a invata limba lor materna si de a putea fi instruite in aceasta limba, urmand ca legea sa stabileasca modalitatile de exercitare a acestui drept,
Conform Constitutiei, invatamantul de toate gradele poate fi de stat sau particular.
Daca referitor la invatamantul particular, Constitutia prevede doar ca acesta se organizeaza si se desfasoara in conditiile legii, pentru invatamantul de stat ea a consacrat unele reguli specifice, dupa cum urmeaza:
- invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii, adica in cadrul acestei forme de invatamant nu pot fi percepute taxe de examene si nici taxe de frecventa;
- in scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege. Insa, in cadrul acestei reguli, notiunea de scoala cuprinde doar invatamantul general si preuniversitar, aceasta deoarece in tara noastra nu exista traditia organizarii invatamantului religios in institutiile de invatamant superior.
Conform alin. (6) al art.32, autonomia universitara este garantata, adica fiecare institutie de invatamant superior are libertatea de a-si alege propria conducere, de a-si stabili programele de invatamant si de a hotari in mod independent asupra modului de folosire a resurselor ei financiare.
Prevederile constitutionale si-au gasit o ampla dezvoltare in Legea invatamantului (nr.84/1995). Potrivit acesteia:
- in Romania invatamantul constituie o prioritate nationala;
- invatamantul urmareste realizarea idealului educational (ce consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative) intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti;
- dreptul la invatatura se fundamenteaza pe dreptul egal de acces la toate nivelurile si formele de invatamant „indiferent de conditia sociala si materiala de sex, religie, nationalitate, apartenenta politica si religioasa”;
- sistemul national de invatamant include mai multe trepte de formare educationale si anume: invatamantul liceal, postliceal si invatamantul superior;
- invatamantul special organizat pentru prescolarii si elevii avand anumite deficiente se organizeaza in unitati de invatamant special, in grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant obisnuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale;
- invatamantul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de partide sau alte formatiuni politice;
- de asemenea, legea invatamantului interzice in spatiile destinate procesului de invatamant si cercetare, activitatile care incalca normele generale de moralitate.
- Liberul acces la justitie.
Liberul acces la justitie desi nu este reglementat de Constitutie in capitolul “Drepturile si libertatile fundamentale”, totusi trebuie considerat a fi un drept fundamental deoarece el se analizeaza ca o facultate de vointa garantata indivizilor de Legea fundamentala, facultate careia ii corespunde obligatia pentru stat de a desfasura o activitate jurisdictionala.
Articolul 21 al Constitutiei prevede:
- (1) -; orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime;
- (2) -; nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
- Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.
Constitutia din 1991, conditioneaza exercitarea acestui drept prevazut de art.38 de urmatoarele cerinte: a) Trebuie sa se faca dovada vatamarii unui drept subiectiv al unei persoane. b) Vatamarea dreptului subiectiv trebuie sa fie cauzata de o autoritate publica, in sensul acestui articol prin autoritate publica intelegandu-se oricare dintre organele statului. c) Vatamarea dreptului subiectiv sa se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
Textul nu se refera la actele administrative emise numai de catre autoritatile administrative, ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice, fara deosebire de natura lor judiciara.
Articolul 48 stipuleaza si pretentiile pe care le poate formula cetateanul, acestea fiind: recunoasterea dreptului pretins, anularea actului, repararea pagubei.

3. Drepturile politice.
In aceasta categorie sunt incluse acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect exclusiv participarea cetatenilor romani la conducerea statului. Ea include urmatoarele drepturi:
- dreptul de a vota reprezentanti in Parlament;
- dreptul de a-l vota pe Presedintele Republicii;
- dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.73 al Constitutiei si in conditiile acolo stabilite, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice;
- dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.146 al Constitutiei si in conditiile acolo stabilite, revizuirea Constitutiei;
- dreptul de a vota reprezentantii in consiliile locale si judetene;
- dreptul de a vota primari in comune si orase;
- dreptul de a fi ales deputat sau senator, presedinte al tarii, membru in consiliile locale sau primar in comune si orase.
Articolul 34 al Constitutiei prevede ca cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
La fel ca si dreptul de vot, dreptul de a fi ales apartine numai cetatenilor romani. Daca pentru dreptul de vot limita minima de varsta este de 18 ani, pentru a fi ales, aceasta varsta este sensibil mai ridicata. Acest fapt se explica prin importanta unor demnitati publice si prin responsabilitatea care le revine celor desemnati sa guverneze, responsabilitate care cere un suport de credibilitate si in experienta practica si in maturitatea candidatilor. In acest sens, art.35 din Constitutie stabileste doua limite minime de varsta, dupa cum urmeaza:
- varsta de 23 de ani impliniti, pana la ziua alegerilor inclusiv, pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Camera Deputatilor sau in organele locale;
- varsta de cel putin 35 de ani pentru candidatii ce vor sa fie alesi in Senat sau in functia de Presedinte al Romaniei.

4. Drepturi social-politice
- Libertatea de exprimare
Libertatea de exprimare prevazuta de art.30 al Constitutiei reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel.
Mijlocul cel mai des folosit pentru ingradirea libertatii de exprimare a fost si este cenzura, fapt pentru care conform alin.2 cenzura de orice fel este interzisa. De asemenea, prin alin, (4) este interzisa suprimarea publicatiilor.
Libertatea de exprimare are un continut complex care cuprinde atat un aspect spiritual cat si un aspect material, acest lucru implicand si libertatea de a infiinta publicatii.
Pentru garantarea libertatii de exprimare, legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. Impunerea transparentei financiare nu face decat sa intareasca exercitiul efectiv al acestei libertati, in fond cerandu-se sa fie cunoscuti de public conducatorii reali ai intreprinderilor de presa, conditiile finantarii ziarelor, tranzactiile financiare ale caror obiect pot fi.
Libertatea de exprimare nu este insa absoluta, ea fiind supusa anumitor limite. Astfel, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine; defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial; manifestari obscene, contrare bunelor moravuri. Din aceasta rezulta ideea de ocrotire a unor importante valori umane, statale, publice.
Textul constitutional stabileste ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. In ceea ce priveste ordinea in care se raspunde, ea este cea stabilita prin textul constitutional.
Referitor la raspunderea pentru delictele de presa, aceasta va fi stabilita prin lege. Constitutia nu putea stabili detalii, raspunderea penala pentru savarsirea unui delict avand caracter eminamente personal.
- Libertatea cultelor
Alaturi de libertatea de constiinta, Constitutia prin art.29, alin.(3), (4), (5) garanteaza si libertatea cultului religios
In ceea ce priveste cultele religioase, trebuie observat ca termenul cult are doua acceptiuni. Conform primei acceptiuni, prin cult se intelege o asociatie, o organizatie religioasa, iar conform celei de-a doua ritualul practicat. In ambele acceptiuni, insa, cultul religios inseamna exteriorizarea unei credinte religioase atat prin unirea celor de aceeasi credinta intr-o asociatie religioasa (biserica, cult), cat si prin ritualurile cerute de acea credinta religioasa, cum ar fi procesiunile, adunarile religioase etc.
Fata de credinta religioasa care constituie un element psihic, intern, cultul religios reprezinta o exteriorizare a ideilor religioase.
Reglementarea libertatii cultelor poate avea loc in parametrii mai multor sisteme, dintre care principalele sunt urmatoarele: a) Regimul teocratic, conform caruia biserica detine suprematia in raport cu puterea de stat laica. Aceasta a fost mult timp pozitia dominanta pe care si-a arogat-o biserica romano-catolica. b) Regimul cesaro-papal, in cadrul caruia seful politic laic este in acelasi timp si seful bisericii. Acest regim este specific raporturilor dintre Coroana britanica si biserica anglicana. c) Regimul concordatelor, potrivit caruia relatiile dintre stat si biserica sunt reglementate pe calea unei conventii (concordat) intervenita intre cele doua parti. Astfel de concordate sunt intalnite intre biserica romano-catolica si diferite state d) Regimul separatiei bisericii de stat, potrivit caruia statul are obligatia de a se abtine de la orice amestec in organizarea si functionarea cultelor, dupa cum si acestora le este interzis orice amestec in treburile statului.
In ceea ce priveste Constitutia Romaniei, in art.29 alin.(5) este prevazuta autonomia cultelor religioase fata de stat si faptul ca acestea se bucura de sprijinul statului, prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si orfelinate.
Constitutia impune totodata si cultivarea unui climat de toleranta si de respect reciproc intre credinciosii apartinand diferitelor culte religioase, ca si intre credinciosi si necredinciosi.
Pentru asigurarea linistii si pacii intre cultele religioase, prin alin. (4) Constitutia interzice, in relatiile dintre culte, orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.
- Libertatea intrunirilor
Libertatea intrunirilor reprezinta un drept fundamental care consta in posibilitatea pe care o au oamenii de a se intruni in reuniuni publice sau private in scopul de a-si exprima opiniile, gandurile, credintele.
Aceasta libertate poate fi concretizata prin mai multe forme si mijloace, cum ar fi: mitingurile demonstratiile, procesiunile .
Orice intrunire, in sensul legii, presupune o legatura cat de firava intre participanti, o intentie comuna si totodata un minimum de organizare. Aceste trasaturi prezinta importanta din punct de vedere juridic atunci cand se pun probleme de autorizare prealabila, de desfasurare sau de raspundere. Aceste trasaturi deosebesc intrunirile de gruparile sau aglomerarile intamplatoare de persoane.
Articolul 36 al Constitutiei consacra trei reguli in legatura cu intrunirile si anume: libertatea intrunirilor, caracterul pasnic al intrunirilor si interzicerea la intruniri a oricarui fel de arme.
Cadrul juridic legal prin care se exercita libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile in cadrul unor adunari publice il reprezinta Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice.
Potrivit acestei legi:
- libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii manifestatii, procesiuni si orice alte intruniri si de a participa la acestea este garantata de lege;
- asemenea activitati se pot realiza numai pasnic si fara nici un fel de arme, in piete, pe caile publice ori in alte locuri in aer liber, numai, dupa declararea prealabila;
- adunarile publice trebuie sa se desfasoare in mod pasnic si civilizat, cu protectia participantilor si a mediului ambiant, fara sa se stanjeneasca folosirea normala a drumurilor publice, a transportului in comun, functionarea institutiilor publice si private, a celor de invatamant, cultura si sanatate, a unitatilor economice ori sa degenereze in actiuni turbulente de natura a pune in primejdie ordinea si linistea publica, siguranta persoanelor, integritatea corporala, viata sau bunurilor acestora ori ale domeniului public;
- sunt interzise adunarile publice prin care se urmareste: propagarea ideilor totalitare, de natura fascista, comunista, rasista, sovina sau ale oricaror organizatii terorist-diversioniste; organizarea unei lovituri e stat sau altei actiuni contrare sigurantei nationale; incalcarea ordinii, sigurantei sau moralitatii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor ori punerea in pericol a sanatatii acestora.
- Dreptul de asociere
Dreptul de asociere prevazut de art.37 nu trebuie confundat cu libertatea de intrunire, aceasta deoarece spre deosebire de intruniri, care sunt adunari cu caracter ocazional de persoane intre care nu se creeaza legaturi juridice cu caracter permanent, asociatiile sunt grupari cu caracter durabil, constituite in vederea realizarii unui scop permanent si care functioneaza conform anumitor reguli acceptate de membrii lor.
Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asocier

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite