Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Statul - drept
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Aparitia statului

Conditii sociale si istorice

2.1.a. Organizarea prestatala a societatii

Statul a aparut pe o anumita treapta a evolutiei si dezvoltarii societatii. Cercetarea originii statului, a cauzelor si a conditiilor care au determinat trecerea societatii de la forma de organizare nestatala (ginta, trib) – la organizarea statala a societatii, la stat, se va face in continuare.

Aparitia statului a fost precedata de o lunga perioada de dezvoltare lenta a fortelor de productie in cadrul comunei primitive, prima forma de manifestare a unei oranduiri sociale, de evolutia formelor de conducere sociala, de structurare a acesteia, pentru ca nu este de conceput existenta unei colectivitati fara o forma anume de organizare si de conducere.

Oranduirea comunei primitive nu a cunoscut organizarea statala, datorita nivelului extrem de slab dezvoltat al relatiilor si al fortelor de productie, nici ginta, care se intalneste la toate popoarele ca forma de organizare a acestora la un moment dat, nu apare de la inceput. Fara a intra in amanunte asupra primelor forme de evolutia a organizarii sociale, asupra carora stiinta istorica, in primul rand, a emis mai multe ipoteze, ginta ne apare, in demersul istoric, ca o comunitate mai mare sau mai restransa de persoane, unita prin comunitatea vietii economice, la care toti membrii participa in comun, la productie si la consum.



Uneltele de munca, tehnica utilitata fiind destul de primitive, realizarea mijloacelor de trai minimale, de supravietuire, nu era posibila decat printr-o participare globala a colectivitatii.

Munca in comun si repartitia comuna, egalitara a produselor au dus la crearea si mentinerea proprietatii comune asupra mijloacelor de productie Totul apartine tuturor. Dar, lupta pentru supravietuire a dus la crearea si a proprietatii individuale asupra unor unelte si arme. Ginta s-a constituit pe criteriu rudeniei, al filiatiunii. Un alt element de legatura al membrilor gintei era teritoriul pe care coexistau membrii colectivitatii.

Datorita faptului ca la inceputul existentei gintei relatiile de casatorie nu aveau o recunoastere in cadrul comuniunii, rudenia se stabilea dupa mama. Acest fenomen a dus la crearea mai intai a gintei matriarhale.

Evolutia cantitativa dar si calitativa a gintei matriarhale, sporirea nevoilor colectivitatii, constientizarea membrilor gintei, manifestarea individualismului si a personalitatii membrilor sai au dus la inlocuirea gintei matriarhale cu ginta patriarhala, unde intaietatea apartine barbatului, iar descendenta se stabileste dupa acesta. Apare astfel familia patriarhala, in care copiii il mostenesc pe tata, ca descendenti ai acestuia.

Conducerea gintei, in privinta vietii economico-militare, sociale este incredintata unui organism obstesc. Membrii adulti ai gintei reprezinta organul cel mai inalt de conducere si decizie, iar conducerea curenta este incredintata unui sef ales.

Autoritatea organelor de conducere ale gintei era de natura morala, religioasa, parinteasca, nu exista un aparat specializat care sa poata lua masuri de constrangere. Obiceiurile reprezentau, de asemenea, un alt punct de referinta in activitatea colectivitatii. Opinia gintei era de mare valoare si influenta asupra membrilor sai. Modul de repartizare a rezultatelor muncii se mentine egalitar, asa cum au perceput oamenii la inceput, ca ei sunt egali etc.

Cu timpul, insa, dezvoltandu-se viata economica si spirituala a societatii dar si numarul membrilor societatii, oamenii incep sa constate ca, desi ei sunt egali in drepturi si obligatii, sunt inegali in posibilitati fizice si intelectuale, ca unii sunt mai dotati nativ, au mai multa putere de intelegere si de munca fata de altii.

Comuna primitiva incepe sa se descompuna, omul incepe sa devina producator al mai multor bunuri necesare traiului. Are loc descoperirea fierului si a uneltelor din acest metal, se dezvolta noi indeletniciri, oamenii au initiativa. Apar astfel preocupari noi, se trece de la organizarea pe considerente de rudenie, la organizarea pe criterii de apartenenta la anumite profesii, apar comunitatile satesti sau obstile satesti. proprietatea asupra pamantului, principalul mijloc de productie este mentinuta atat ca o proprietate a comunitatii, cat si ca proprietate individuala.

Se declanseaza o serie de razboaie de acaparare a bogatiilor altor colectivitati, fie prin deposedarea acestora pur si simplu, fie prin alungarea acestor colectivitati de pe teritoriile respective, iar uneori prin aducerea populatiei bastinase in stare de sclavie, fiind folosita la munci brute, injositoare.

Se impune, in acest timp, schimbarea formei de organizare a societatii, gasirea unor noi modalitati de organizare a vietii sociale, impunerea unor reguli de comportament obligatoriu pentru toti membrii colectivitatii. Apar astfel structuri institutionale necunoscute pana acum, si anume organe de constrangere.

Aceasta forma de organizare a societatii este Statul.

 

2.1.b. Caile de aparitie a statului

Aparitia statului a cunoscut o diversitate de cai si ritmuri de evolutie in functie de conditiile istorice concrete in care s-au produs si de stadiul de dezvoltare al societatii respective.

Astfel, in Orientul Antic – Egipt, India, China, Babilon se evidentiaza primele organizatii statale. Acest fapt are la baza nevoia de a face fata unor cerinte ample de dezvoltare a agriculturii intemeiata pe irigatie, introducerea prelucrarii aramei si a bronzului. Cu toate acestea, ele raman tributare unor forte de productie modeste, se mentin inca o serie de relatii din perioada descompunerii comunei primitive; se pastreaza caracterul patriarhal al societatii, locul principal revenind inca obstilor satesti.

Proprietarul pamantului ramane statul, personificat prin monarhul absolut, obstile satesti raman uzufructuare ale pamantului in schimbul platii unui tribut, al a unor prestatii in natura catre Stat.

O alta cale de aparitie a organizarii statale o reprezinta statele greco-romane, care, constituindu-se mai tarziu decat cele din Orientul Antic si in conditii imbunatatite de dezvoltarea economica, precum prelucrarea avansata a fierului, practicarea agriculturii prin folosirea plugului cu brazdar de fier, cresterea animalelor, dezvoltarea multiplelor meserii, sunt caracterizate si prin prezenta masiva a sclavilor ca principala forta de munca.

Pamantul se afla aproape in exclusivitate in proprietate privata, iar calitatea de proprietar de pamant le confera persoanelor calitatea de cetatean al cetatii. Apar astfel state-cetati (polisuri) care, pentru a fi mai puternice, au inceput treptat sa se uneasca.

In tara noastra, epoca bronzului, inceputa pe la 1700 i.Cr., se caracterizeaza prin inceputul destramarii Comunei primitive. Organizarea tribala a societatii se caracterizeaza prin existenta adunarii poporului, a unui Sfat al batranilor, precum si a unui conducator militar, caracteristici intalnite si la alte popoare. Perioada aceasta de inceput, denumita in istoria omenirii, perioada "democratiei militare", se impune odata cu descoperirea si prelucrarea fierului si se caracterizeaza prin razboaie de jaf si cotropire, care duc la imbogatirea unei anumite parti a populatiei ce va forma aristocratia gentilico-tribala. Astfel, uniunea tribala a lui Dromichete aparuta la sfarsitul sec. IV i.cr. precum si a lui Oroles, Ribobostos si altii, aparute in sec. III i.cr. sunt primele forme cu organizare proprie ce preced aparitia Statului.

La inceputul sec. I i.Cr, se constituie o puternica organizatie statala sub conducerea lui Burebista, ce cuprindea cea mai mare parte a teritoriului actual al tarii noastre, stat care se va dezvolta si consolida puternic in timpul regelui Decebal.

 

 

Definitia statului

Statul este un fenomen social complex, este principala institutie politica a societatii. Acceptiunile termenului Stat sunt foarte diversificate, in functie de autori si de perioada istorica la care ne raportam. Astfel, dupa autorul francez Ph. Ardant, statul este "forma normala de organizare a societatii politice".

Acelasi autori arata ca:

  1. Statul este puterea centrala raportata la colectivitatile locale (regiuni, departamente, orase);
  2. Statul desemneaza pe guvernanti spre a-i diferentia de guvernati, el evoca puterile publice in ansamblul lor, ca, spre exemplu, in urmatoarea formulare: "Statul este responsabil de mentinerea ordinii". In aceasta varianta definitorie, statul se distinge de societatea civila.
  3. Statul desemneaza o societate civila organizatorica, spre exemplu: statul francez, statul roman, statul german etc.

Definirea exacta a notiunii este foarte greu de realizat datorita multitudinii punctelor de vedere, regimurilor, a unghiurilor din care se pune problema si nu in ultimul rand a regiunilor politice.

Astfel, pana la caderea regimurilor comuniste totalitare, doctrina marxist-leninista elaborase, inclusiv in tara noastra, o serie de definitii asupra statului, precum "un element de suprastructura", "organ de dominatie a unei clase sociale", "masina de dominatie a unei clase asupra alteia" etc.

Toate aceste definitii ale statului s-au dovedit a fi false, ele nu faceau altceva decat sa justifice intr-un mod sau altul, regimurile de dominatie comunista care suprimasera aproape in totalitate drepturile si libertatile cetatenilor, sa releve "superioritate statului socialist".

Doctrina moderna asupra Statului pleaca de la tezele contractului social, a drepturilor naturale ale omului si a separatiei puterilor. Definirea statului trebuie sa cuprinsa indisolubil referiri la libertatea si demnitatea umana.

Statul nu este o suprastructura, nu se afla deasupra societatii, el este chiar societatea insasi. Rezulta de aici trei elemente fundamentale ce definesc statul, si anume: teritoriul, populatia si puterea politica sau puterea de stat, ori suveranitatea. Deci, Statul nu exista in general, nu este un Dat dintr-un inceput, el este ceva concret, el exista numai raportandu-ne la aceste trei elemente definitorii si concomitente. O minima analiza a celor enuntate mai sus, completata cu o minutioasa observare a situatiei concrete existente in lume in acest moment, duc la concluzia a doua acceptiuni ale statului, una generica si una specifica, adica un sens larg si un sens restrans. In sens restrans, Statul este ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea, adica aparatul prin care se realizeaza directionarea societatii. In sens larg, Statul este "organizarea politica a societatii, deci a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric recunoscut de comunitatea internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru asigurarea prosperitatii fiecaruia si a Binelui Comun, pentru innobilarea fiintei umane prin valorile perene ale culturii si civilizatiei".

 

 

Elementele statului

Statul exista, se individualizeaza, se remarca si se impune in functie de anumite elemente. In afara acestor elemente, nu poate fi vorba de existenta unui Stat. Aparitia insasi a Statelor este influentata de anumite conditii economice, istorice, politice etc., ce duc la concluzia ca exista o diversitate de state. Dar, in aceasta diversitate de state, fiecare stat in parte se caracterizeaza prin cele trei elemente esentiale, unanim recunoscute, si anume: un teritoriu, o populatie si o autoritate politica exclusiva sau suverana. Autorii de drept constitutional romani si straini opereaza in enuntul elementelor statului cu urmatoarele notiuni:

un element personal – populatia, natiunea;
un element material – teritoriul;
un element formal – autoritatea politica exclusiva sau suveranitatea.

2.3.a. Populatia

Statul se raporteaza la o anumita populatie, la o colectivitate umana, intre membrii careia s-au statornicit in timp legaturi de rudenie, de comunitate economica, culturala, afectiva, spirituala. Aceasta formeaza un anume popor sau natiune, in raport de situatia concreta si de perioada istorica la care ne raportam. Determinarea populatiei ca element al Statului are o deosebita importanta, pentru ca, in principiu, statul isi exercita autoritatea statala asupra acestei populatii care se gaseste fata de stat in raport de cetatenie, de legatura juridica permanenta cu statul in cauza, care o protejeaza juridiceste si ale carei interese le apara si le reprezinta.

Populatia ca element constitutiv al statului se raporteaza si la un anumit teritoriu pe care aceasta se afla asezata, fata de care are anumite drepturi si obligatii juridice, morale, precum si interese juridice sau interese de alta natura.

"Statul mondial" nu poate exista, ci exista numai state concrete, precum statul roman, francez, german, bulgar, etc., care actioneaza, se raporteaza continuu la poporul sau natiunea romana, franceza etc.

De asemenea, aceasta populatie istoriceste constituita, in popor, natiune, este detinatoare a puterii pe care Statul o exercita si o realizeaza.

2.3.b. Teritoriul

Un alt element constitutiv si indispensabil al Statului il reprezinta teritoriul. Statul actioneaza numai asupra unui teritoriu delimitat. Deci, teritoriul delimiteaza in spatiu competenta puterii statului, suveranitatea acestuia.

Concret, teritoriul statului definit si teritoriul statal sau teritoriul national reprezinta portiunea de pamant si de ape, delimitate prin hotarele statului respectiv, pe care locuieste in mod statornic poporul, natiunea in cauza si asupra careia se exercita puterea de stat.

Din punct de vedere juridic, teritoriul este caracterizat prin doua elemente, si anume:

  1. independenta si inalienabilitatea;
  2. egalitatea.
  3. Independenta teritoriului evidentiaza limita in spatiu fata de care puterea suverana se manifesta in relatiile cu alte state. Prin inalienabilitatea teritoriului national intelegem ca nimeni nu poate sa instraineze acest teritoriu catre un alt stat, nici o forta politica aflata la un moment dat la conducerea statului nu are acest drept de renuntare la teritoriu. Un astfel de act de instrainare, de cedare a unei parti din teritoriu este lovit de nulitate absoluta, este "nul si neavenit".
  4. Prin egalitatea teritoriului se desemneaza faptul ca, pe intreg teritoriul national, normele juridice, drepturile si libertatile cetatenilor se aplica in mod unitar, nediscriminatoriu, indiferent de apartenenta persoanelor respective la o etnie, la un cult religios, stare sociala, nivel de pregatire, sex etc.

Structura teritoriului national va fi realizat intr-o sectiune urmatoare.

Fara acest element, teritoriul, o colectivitate, oricat de numeroasa ar fi ea, nu ar constitui un Stat. Astfel, triburile nomade se pot considera cel mult ca embrioane de stat si nu ca adevarate state, fiindca le lipseste stabilitatea locuintei, domiciliul, in conditia stabilitatii regulilor juridice si mai mult, unui Stat care nu ar avea dominatie asupra unui teritoriu determinat, i-ar lipsi autarhia, adica independenta necesara spre a se putea impune colectivitatii.

Statul are asupra teritoriului o putere asemanatoare aceleia ce o exercita asupra populatiei, adica o autoritate de ordine publica. dreptul statului asupra teritoriului reprezinta manifestarea suveranitatii acestuia. Si proprietarii unei parti din teritoriu, particularii sunt supusi legilor Statului care reglementeaza limitele dreptului de proprietate, posibilitatea de expropriere in anumite conditii si numai pentru cauze de utilitate publica. In acelasi timp, si statul poate fi proprietar al unei parti a teritoriului, constituind astfel proprietatea publica a statului, folosita de regula pentru uzul public. Dar, si aceasta proprietate publica, asupra unor parti ale teritoriului, deci ceea ce nu apartine particularilor ci apartine proprietatii publice, se regaseste sub doua forme, si anume – domeniul privat al statului care in anumite situatii poate fi alienabil, deci poate fi inscris in circuitul civil si instrainabil si o alta forma de manifestare a proprietatii publice, anume domeniul public, care prin destinatia sa este in afara comertului, este inalienabil. In aceasta forma, domeniul public se manifesta asupra strazilor, plajelor, fluviilor, fortaretelor etc., potrivit distinctiilor speciale din lege, asa cum prevede Constitutia din 1991 si Legea 213/1998.

2.3.c. Puterea publica (suveranitatea)

Un alt element definitoriu al statului il reprezinta forta publica, puterea publica sau puterea de stat, care isi are sorgintea in suveranitatea nationala. De aici rezulta si legatura juridica care se naste intre indivizi si Stat, care sunt legati de o serie de drepturi si indatoriri reciproce determinate de o putere suprema unitara, ce reprezinta tocmai subiectul ordinii juridice. Deci, Statul este cel care ordona, comanda comportamentul indivizilor, extinde sau limiteaza libertatile acestora si tot el este cel care constrange, care obliga si sanctioneaza pe toti aceia care i se impotrivesc.

Un Stat nu poate fi suveran daca este dependent de un alt stat, daca nu poate lua orice masura pe care o considera utila interesului general al poporului pe care-l reprezinta. Au existat si mai exista state vasale, state sub suzeranitate sau sub protectorat, toate acestea reprezentand forme imperfecte de stat, care nu au deplina putere de decizie in orice domeniu al vietii societatii asupra careia actioneaza.

Suveranitatea poate fi privita din doua directii: una externa, atunci cand nu este necesar a se cere permisiunea altui stat pentru luarea oricarei decizii pe plan intern sau international: a doua directie este interna si presupune ca puterea de comanda asupra populatiei aflata pe teritoriul unde isi manifesta suveranitatea exclusiva este nelimitata. Toti indivizii aflati pe teritoriul national sunt legati intre ei juridic, trebuie sa se supuna legilor statului, asa numita "Datorie juridica generala de subordonare fata de stat", asa cum o defineste Georgio del Vecchio in lucrarea aratata mai sus.

Aceasta suveranitate, ce da forma si fond puterii publice, nu vine din afara, ci dinauntrul statului, al colectivitatii care accepta initial organizarea societatii statale, deci care accepta ca puterea de decizie a fiecarui individ si a colectivitatii in ansamblul sau sa fie incredintate Statului. Mai mult, in organizarea acestei permanente interne a suveranitatii, statul nu are nevoie de recunoastere, in fond, el are un caracter deosebit, din moment ce el exista si se manifesta.

Recunoasterea formala a statelor noi de catre alte state preexistente este o uzanta a dreptului public international si a dreptului diplomatic, ce are un caracter politic. Natiunile se afirma, ele exista; tot astfel si statele.

Exercitarea puterii suverane exclusive trebuie facuta insa cu respectarea a doua comandamente

toate deciziile pe care le ia un stat in cadrul societatii sale trebuie sa fie in concordanta cu nevoile si interesele colectivitatii, sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, recunoscute si consacrate prin normele internationale, inclusiv prin Carta ONU.
al doilea comandament priveste respectarea normelor de drept international, pe timp de pace si pe timp de razboi, acest lucru pornind de la faptul ca natiunile, statele se afla in raporturi de coexistenta, ele nu pot exista izolat una fata de alta, lucru pe deplin dovedit de situatia contemporana.

Puterea de stat sau puterea publica are un caracter politic, se aplica asupra intregului spectru de nevoi si cerinte ale societatii, iar pentru realizarea ei este nevoie de existenta unor agenti specializati, precum si de forme institutionalizate de manifestare. Puterea de stat este suverana, este unitara si exclusiva. Ea emana de la popor, apartine acestuia, statul ne fiind decat un reprezentant al poporului, forma de manifestare a puterii poporului. Nu exista nici o contradictie intre faptul ca puterea apartine poporului care o incredinteaza statului, iar acesta, la randu-i, in exercitarea puterii publice ia anumite masuri de constrangere tocmai asupra unor membri ai colectivitatii. Problema se poate rezolva prin considerarea si valorificarea interesului colectivitatii, interes care este mai presus decat interesul fiecarui individ in parte.

Complexitatea domeniilor in care puterea de stat se implica prin reglementari de comportament, prin recunoasteri de drepturi sau limitare a acestor drepturi, fac sa existe o diversitate de manifestari ale puterii publice, ale puterii de stat. In general, se recunoaste existenta a trei forme de manifestare a puteri publice, de separare a acestei puteri, si anume:

puterea legiuitoare;
puterea executiva si
puterea judecatoreasca.

De fapt, nu este vorba de o separare, de o rupere intre aceste trei forme, ci de o organizare a puterii statului corespunzatoare a trei mari domenii de actiune ale statului, de aici rezultand exercitarea unei functii legislative a statului, realizata de puterea legislativa, a unei functii executive si de administratie realizata de puterea executiva si administrativa publica, a unei functii judecatoresti realizata de puterea judecatoreasca.

Fiecare putere din cele enuntate mai sus trebuie sa se exercite independent, sa se autolimiteze domeniului stabilit spre a se evita abuzul de putere. Acest lucru presupune ca intre cele trei puteri nu exista raporturi du subordonare. Aceasta limitare a puterilor, a raporturilor dintre autoritatile ce exercita fiecare putere trebuie facuta exclusiv prin lege. Astfel, Montesquieu remarca: "nu exista libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legiuitoare si de cea executiva".

Daca aceeasi persoana sau acelasi corp de agenti ai statului ar exercita toate cele trei puteri, libertatea s-ar pierde iar calea spre instaurare a unei dictaturi este deschisa. Separatia puterilor este absolut necesara pentru realizarea unei guvernari moderate, democratice. Aceasta separatie trebuie foarte clar reglementata si articulata prin lege, spre a se evita aparitia unor acte ostile intre aceste puteri, pentru ca una sa nu se considere superioara alteia. Acest lucru se poate realiza, asa cum am mai amintit, cu ajutorul dreptului, prin stabilirea unor competente, a unor drepturi si obligatii distincte si neparalele intre organismele apartinatoare fiecareia dintre puteri, care sa excluda posibilitatea de substituire a unei puteri prin alta.

Autoritatile statului. Realizarea puterilor, a functiilor aratate mai sus, presupune crearea unei forte institutionalizate, a unor organe ale statului. Aceasta creare se face cu ajutorul dreptului, a normelor juridice.

Statul n-ar putea exista fara aceste autoritati, fara aceste organisme, notiunea de stat ar deveni ceva abstract, arid, nonsens. Deci, crearea acestor organisme duce la crearea conditiilor de realizare a functiei legiuitoare, executive, judecatoresti. Aceste organisme mai poarta denumirea si de organe ale statului, aparatul de stat, autoritati publice, institutii publice etc.

Organul de stat reprezinta o parte componenta a ansamblului de institutii ce formeaza Statul, care este investit cu o competenta specializata corespunzator domeniului de actiune si cu o putere de impunere a unei anumite manifestari, corespunzator elementelor de competenta ce i-au fost atribuite. Competenta este totdeauna legala, adica rezulta din lege si ea reprezinta totalitatea drepturilor (puterilor) si indatoririlor atribuite unui organ al statului sau unui functionar public.

Fiecare organ al statului este compus dintr-un numar mai mare sau mai redus de persoane, care executa aceasta competenta a organului. Aceste persoane sunt functionari publici. Ei au un statut distinct de ceilalti salariati din tara, se bucura de anumite drepturi, altele decat cele comune salariatilor, de stabilitate in functie, dreptul la cariera etc. Acesti functionari ce formeaza elementul esential alaturi de competenta legala de functionare a organelor statului au denumiri ca: senator, deputat, prim ministru, ministru, secretar de stat, prefect, primar, director Directia Sanitara, consilier local sau judetean etc.

Actele organelor statului, aproape in exclusivitate, se executa din oficiu, cu exceptia hotararilor judecatoresti, care trebuiesc, in majoritatea cazurilor, investite cu formula executorie, precum si a altor acte unde legea cere o autorizare, un aviz, prealabil.

 

 

Forma statului

Forma de stat desemneaza modul de organizare a puterii, structura interna si externa, continutul puterii. Din acest punct de vedere, ne vom opri asupra urmatoarelor laturi componente:

  1. forma de guvernamant;
  2. regimul politic;
  3. structura de stat.
  4. A. Forma de guvernamant

    Forma de guvernamant presupune evidentierea modului de constituire a autoritatilor publice, de desemnare a sefului statului si de exercitare a puterii prin intermediul acestor institutii.

    Din punct de vedere al formei de guvernamant, statele se impart in monarhii si republici. Inca din antichitate au existat preocupari pentru definirea formei de guvernamant si consecintele organizarii diferitelor state in diferite forme de guvernamant. In acest sens, Aristotel facea urmatoarea clasificare a formei de guvernamant:

  5. monarhie – care are tendinta de a degenera in tiranie;
  6. aristocratie – ce are tendinta de a degenera in oligarhie;
  7. democratie – care poate degenera in demagogie.

Aceste concluzii la care a ajuns marele invatat sunt observatii ale sale asupra unei lumi la inceputurile dezvoltarii statale, nici una din aceste forme nu este perfecta, ea putand degenera in contrariul sau.

Cicero pledeaza pentru forma mixta de guvernamant, plecand de la experienta statui roman.

Aceasta forma mixta ar fi, in conceptia lui Cicero, regimul senatorial al epocii de inflorire a republicii. In cadrul acestei forme statul nu este altceva decat o comunitate de drepturi, in care exista egalitatea cetatenilor si sistemul gradatiei dupa merit, conducatorul, omul de stat in general trebuie sa fie pentru cetatenii sai un exemplu de marinimie sufleteasca si de comportament civic.

Montesquieu considera ca republica isi avea ca model Roma sau Atena, iar despotia isi trage originea din formele statelor din Orientul Antic. Despre monarhie autorii citati considera ca ea a aparut la statele ce s-au format pe ruinele imperiului roman.

Atunci, cand se ia in discutie regimul reprezentativ, se are in vedere Anglia si nu se face deosebire intre democratie si monarhie, important este sa fie liber cetateanul, sa fie garantata libertatea politica si separatia puterilor. Poporul nu trebuie sa ia parte la guvernare decat pentru a-si alege reprezentantii, restul apartine acestor reprezentanti, ca mandatati ai poporului.

In tara noastra, asupra acestei probleme s-au emis mai multe puncte de vedere, unele similare cu tradita-republica si monarhie, altele mai nuantate, precum cele expuse de prof. Ion Deleanu.

  1. Democratia, care cuprinde: 1) democratia directa; 2) democratia reprezentativa; 3) democratia semireprezentativa; 4) democratia semidirecta, care la randul sau se regaseste prin initiativele legislative, veto-ul popular, revocarea si referendumul.
  2. Monocratia, care cuprinde: 1) absolutismul monarhic; 2) tirania; 3) dictatura; 4) monocratia poulara; 5) dictatura militara.
  3. Oligarhia, care cuprinde: 1) guvernamantul pluripersonal; 2) aristocratia; 3) plutocratia cenzitara; 4) partidocratia.
  4. Forme mixte, care cuprind: 1) monarhia limitata; 2) cezarismul democratic.
  5. Forme specifice statelor socialiste: stalinismul , maoismul, titoismul, ceausismul etc.

Aceste forme de guvernamant raman insa de domeniul nuantarii, pentru ca, in principiu, doar doua forme generale sunt aproape in exclusivitate recunoscute, si anume: monarhia si republica.

Monarhia se caracterizeaza prin transmiterea sefiei statului (a tronului) de la un monarh la altul pe linie de rudenie ori in alte conditii stipulate in constitutie. Deci, conducatorul statului, monarhul nu este ales. Monarhia poate fi absoluta sau constitutionala. In general, monarhia absoluta a fost specifica perioadei feudalismului. In prezent, majoritatea monarhiilor sunt constitutionale, precum cea din Anglia, Belgia, Spania, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Japonia, tarile scandinave, care se explica in primul rand prin traditie, monarhul avand in aceste cazuri mai mult un rol simbolic, implicarea lui directa este foarte restransa. Pe buna dreptate se afirma ca "monarhul domneste dar nu guverneaza", fiind supus regulilor de neutralitate politica, el neputand exercita nici o atributie fara ca actele sale sa fie contrasemnate de primul ministru sau de un alt ministru. Monarhul indeplineste si unele acte cu caracter politic si exclusive ale sefului de stat, precum dizolvarea parlamentului, numiri in functie, refuzul se a semna legi etc.

Neimplicarea politica a monarhului creeaza un echilibru mai consistent in viata politica interna, lucru demonstrat de statele monarhice contemporane avand un grad de dezvoltare economica pronuntata.

Republica se caracterizeaza prin alegerea sefului statului pentru anumite perioade de timp (mandat) de 4, 5, 6, 7 ani, cu limitarea numarului de mandate pentru aceeasi persoana, de exemplu doua mandate in Romania.

Alegerea sefului statului poate fi directa, ca in sistemul electoral roman, polonez, prin electori alesi dupa numite criterii ca in Statele Unite ale Americii sau de catre parlament ca in Grecia.

Republicile pot fi prezidentiale sau semiprezidentiale, dupa modul in care seful statului, presedintele are puteri mari sau mai restranse, dupa posibilitatile pe care le confera constitutia, de a putea dizolva parlamentul, de a se implica in activitatea guvernului etc.

B. Regimul politic

Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si mijloacelor de infaptuire a puterii, a relatiilor existente intre elementele ce alcatuiesc sistemul social-politic, relevand mai ales regimul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor . Autorii occidentali disting 3 categorii de regimuri politice, si anume: 1) regimuri politice democratice specifice tarilor occidentale; 2) regimuri politice socialist-marxiste si 3) regimuri politice specifice tarilor din lumea a treia.

Excluzand regimurile politice socialist-marxiste care au intrat intr-o faza de profunde schimbari, acolo unde au mai ramas, iar unele s-au descompus ori sunt intr-o perioada de descompunere aproape totala, precum si regimurile specifice lumii a treia, ne vom opri asupra regimurilor specifice democratiilor occidentale, retinand in acest sens urmatoarele regimuri politice posibile:

  1. Regimul parlamentar, caracterizat prin necesitatea ca guvernul sa dispuna in orice moment de increderea parlamentului. Deci, schimbarea majoritatii parlamentare atrage dupa sine schimbarea guvernului. In anumite situatii, in cazul modificarii structurii fortelor politice din parlament, daca nu se ajunge la formarea noului guvern se poate ajunge la dizolvarea parlamentului, ca in sistemul nostru.

Principiile regimului parlamentar sunt:

pozitia preeminenta a parlamentului;
responsabilitatea politica a guvernului si dizolvarea acestuia cu ajutorul motiunii de cenzura si cu dreptul sefului statului de dizolvarea a parlamentului daca nu se ajunge la formarea unui nou guvern intr-un anumit termen, de regula 45 sau 60 de zile;
colaborarea dintre guvern si parlament.

Principalele regimuri parlamentare sunt: regimul parlamentar dualist, in care guvernul are o dubla raspundere politica in fata parlamentului si a sefului statului; regimul parlamentar monist, cand guvernul raspunde numai in fata parlamentului, ca in sistemul nostru.

  1. Regimul prezidential
  2. A fost inaugurat in S.U.A., avand ca element esential echilibrul dintre Executiv si Legislativ, determinat de independenta reciproca a celor doua puteri si de certitudinea ramanerii in functie pana la expirarea mandatului. Din aceasta rezida doua caracteristici fundamentale, si anume: monocefalismul executiv si autoritatea presedintelui si independenta reciproca a presedintelui si a parlamentului. Nu exista astfel functia de prim-ministru, nici un guvern ca subiect de drept public, exista numai presedintele si ministrii sai.

  3. Regimul semiprezidential sau mixt, in care se imbina existenta Guvernului care raspunde colegial si solidar in fata Parlamentului ales prin vot universal si direct, existenta institutiei presedintelui ales prin sufragiu universal si in care raporturile dintre Presedinte – Parlament – Guvern duc la tendinte prezidentialiste sau parlamentariste.
  4. In unele din tarile europene, exemplu Franta, presedintele, cand participa la sedintele guvernului, semneaza hotararile guvernului, fata de sistemul nostru, in care in astfel de situatii presedintele nu se implica cu nimic juridic. Exemplu de regimuri politice semiprezidentiale: Franta, Federatia Rusa.

  5. Regimul politic elvetian, sau regimul de adunare, de reprezentare, in care Guvernul (Consiliul federal) este ales de catre parlamentul bicameral, este format numai din 7 membri, iar unul din cei 7 membri este ales in fiecare an presedinte al Confederatiei elvetiene, neavand posibilitatea a doua mandate consecutive de cate un an.

In fosta republica Iugoslavia, dupa moartea presedintelui I.B. Tito, potrivit constitutiei din 1976, s-a constituit un consiliu format din reprezentantii fiecarei republici confederale si a celor doua regiuni autonome existente, Consiliu ce tinea loc de Sef al statului isi alegea anual un presedinte, prin rotatie, dintre reprezentantii fiecarei republici si provincii. Aceiasi situatie a existat si in Romania comunista dupa 30 Decembrie 1947, cand functia de sef al statului era reprezentata de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale, format din 5 membri.

C. Structura de stat

Desemneaza organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si populatia, raporturi ce se constituie intre elementele sistemului statal, formatiunile statale, circumscriptii administrativ-teritoriale.

Sub aspectul structurii statului, statul poate fi unitar sau compus (federativ).

Statul unitar se caracterizeaza prin urmatoarele:

pe teritoriul sau exista o singura formatiune statala;
exista o singura Constitutie, un Parlament, un Guvern, un Sef de stat, un singur rand de autoritati judecatoresti;
populatia are o singura cetatenie;
statul este unicul subiect de drept international.

Exemple de state unitare sunt: Romania, Italia, Franta, Grecia, Spania, Bulgaria etc.

Statul compus sau unional estre constituit din cel putin doua state membre, care transfera, conform Constitutiei unionale, o parte din atributiile lor suverane catre statul federativ, dand nastere unui nou stat. Astfel de state sunt: S.U.A., Germania, Mexic, Iugoslavia, Rusia etc.

Caracteristica acestor state este:

pe teritoriul statului se regasesc mai multe formatiuni statale si una rezultata din unirea acestora;
au mai multe constitutii – cate state exista – deci, exista mai multe regimuri constitutionale;
populatia are dubla cetatenie;
parlamentul federal are doua camere, din care una reprezinta Federatia, iar cealalta statele membre;
subiect de drept international este numai federatia.

Statele care compun statul unional se numesc state federale sau ale federatiei. Ele se caracterizeaza prin:

existenta unei constitutii proprii, deci a unei ordini constitutionale proprii subordonate constitutiei federatiei, orice contencios fiind dat in competenta Tribunalului Constitutional Federal, organizat in baza Constitutiei uniunii;
au o legislatie proprie, ce nu poate contraveni legislatiei federatiei;
participa la constituirea organismelor Federatiei, conform normelor stabilite de Constitutia Federala;
populatia, desi are dubla cetatenia si reprezinta un corp distinct, este inglobata populatia Statului Federativ. Spre exemplu, un cetatean al statului federal Arizona este cetatean american etc.

 

ASOCIATIILE DE STATE

Asocierea unor state a aparut in perioada decaderii sistemului feudal si aparitiei burgheziei ca o necesitate de rezolvare in comun a unor probleme nou aparute. Asocierea nu ducea la pierderea identitatii politice si juridice a statelor. Se creeaza unele organisme comune, ori, in anumite situatii, se recunoaste ca suveran o singura persoana de catre mai multe state, fara ca in aceste situatii statele asociate sa capete caracteristicile si statul statelor federale (componente ale unei federatii).

In istoria omenirii sunt cunoscute mai multe forme de asociere, precum: Uniunea personala, Uniunea reala, Uniuni specifice si Confederatia de state.

Uniunea personala este forma de asociere dintre doua sau mai multe state, sub conducerea aceleiasi persoane ca sef al statului (monarh, domn). Statele astfel asociate raman in principiu independente, relatiile reciproce fiind numai diplomatice. In istorie sunt cunoscute ca Uniuni personale: Unirea celor trei State Romanesti sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul, de la 1600; Unirea dintre Austria si Spania, intre 1516-1519; Unirea dintre Peru, Columbia si Venezuela sub Simon Bolivar si Uniunea dintre Belgia si Congo, in perioada 1885-1908.

Uniunea reala presupune ca in afara unicitatii persoanei ce reprezinta Seful statului, de regula monarhul, exista si o serie de organisme comune pentru statele membre. De regula, aceste organe comune sunt in domeniul administratiei, si anume: un singur minister de externe; de finante, de aparare. Statele aflate intr-o astfel de situatie politico – juridica incheie intre ele acte cu caracter politic si cu caracter juridic in sensul aratat mai sus, sau convin ca, prin legi interne ale fiecarui stat, sa se stabileasca anumite reguli juridice comune tuturor. Exemplu de astfel de uniune reala avem: Principatele Unite Romane, intre 1859-1862, Austro-Ungaria, 1867-1918, Suedia-Norvegia, 1815-1905 etc. Este de preferat ca aceasta uniune reala sa se realizeze intre state vecine, cu granita comuna, pentru a fi mai operativa.

Uniunea speciala reprezinta o forma hibrid intre uniunea reala si Confederatie, osciland spre Uniunea reala sau Confederatie, de la caz la caz. Aceasta forma poate fi exemplificata cu referire la situatia Common-Weelth-ului, ce cuprinde Uniunea dintre Anglia si fostele colonii, Protectorate, sau Uniunea franceza constituita in 1946 intre Franta metropolitana si departamentele si teritoriile ei de peste mari, transformata, dupa adoptarea Constitutiei din 1958, in Comunitatea dintre Franta si aceste teritorii, precum si Federatia Emiratelor Arabe Unite constituita in anul 1970 din sapte emirate, ori Republica unita Tanzania constituita in 1964, prin unirea Republicii Zanzibar si Pemba cu Republica Tanganica.

 

Confederatia de state

Reprezinta uniunea formata din mai multe state independente, care au interese comune si imediate si-si constituie o forma comuna de reprezentare – exemplu: Consiliu, Dieta – ce urmareste stabilitatea confederatiei prin unificarea legislatiei in anumite domenii: vamal, agricol, moneda de schimb. Fiecare stat isi pastreaza independenta nestirbita, confederatia nu devine subiect de drept international, statele membre nu sunt obligate sa nu pot fi constranse, mai precis, a se subordona legislatiei comune convenite. Uniunea aceasta nu rezolva decat anumite probleme generale asupra carora s-a convenit, statele asociate putandu-se retrage oricand din Uniune in conditiile respectarii clauzelor de asociere. Este o asociatie axata pe principiul limitarii si medierii puterii confederale, deci puterea Uniunii nu se poate impune organelor interne ale statelor membre, totul se negociaza.

Aceasta forma de asociere are o anumita caracteristica, este o "compunere de state" si nu un "stat compus". Cu titlu de referinta, aratam Confederatia Statelor Americane intre anii 1778-1786, Confederatia germanica intre 1815-1871, Confederatia elvetiana intre 1815 si 1848. Asupra statutului Uniunii Europene care, de principiu, se apropie de acest tip de confederatie prin existenta unor organisme de reprezentare, precum si a unor politici comune, in domeniile de specialitate, literatura romana si straina este neunitara in ceea ce priveste statutul juridic al acestei Uniuni, in sensul ca nu se recunoaste o suprapunere intre aceasta forma de Uniune si Confederatia de state, asa cum afirma si prof. Nistor Prista in sensul ca, avem in fata o organizatie internationala iar nu o uniune de state, lucru dupa parerea noastra inexact in contextul actual, cand ponderea actiunilor Uniunii Europene asupra statelor membre a crescut foarte mult.

 

 

Organizarea administrativa a teritoriului national structura de stat interna

Dupa ce am aratat diferitele moduri in care se regasesc structurate statele in ceea ce priveste realizarea puterii politice, ne vom opri asupra unei probleme foarte importante, si anume modul concret de organizare, teritorial, a exercitarii puterii, ceea ce in mod curent, in practica juridica dar si in legislatie se numeste impartirea administrativa a teritoriului, ori structura teritoriala a organelor statului.

Teritoriul national al fiecarui stat este impartit in diferite circumscriptii teritoriale, denumite si unitati administrativ-teritoriale, precum: provincii, regiuni, departamente, arondismente, judete, orase, comune urbane sau comune rurale, sate etc., diferit de la un stat la altul si de la o perioada istorica la alta.

In tara noastra, au existat de-a lungul timpului diferite structuri teritoriale, precum: provincii, regiuni, judete, raioane, plasi, orase, comune urbane si comune rurale, sate si in cadrul unor orase, precum Bucurestiul, si sectoare administrative.

In prezent, dupa cum este cunoscut, impartirea administrativa a teritoriului Romaniei este: judetul, orasul, comuna, formata de regula din mai multe sate din care unul este satul de resedinta.

 

Judetul este o unitate (circumscriptie administrativ-teritoriala) determinata prin lege, care cuprinde o parte a teritoriului national pe care se afla unul sau mai multe orase si un numar













Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite