228. Ratiunea formalismului. Testamentul este un act solemn (supra nr.131), adica un act care impune ad validitatem indeplinirea unor conditii de forma. In cazul acestui act nu este asadar suficient doar simplul consimtamant al testatorului, asa cum se intampla in cazul actelor consensuale, ci este necesar ca acesta sa imbrace una din formele anume prevazute de lege (infra nr.237 si urmat.). p1v13vz
In materie de liberalitati, forma necesitand prin ea insasi o anumita concentrare si reflectie din partea dispunatorului, are menirea de a proteja patrimoniul familial, atragandu-i atentia dispunatorului asupra actului pe care il indeplineste . In plus, indeplinirea ei asigura manifestarea libera a vointei de a gratifica precum si conservarea acesteia (prin incrisul testamentar) asa cum a fost exprimata de autorul sau pana la decesul lui .

229. Planul expunerii. In cele ce urmeaza vom prezenta mai intai regulile comune tuturor testamentelor (Sectiunea I), iar apoi diferitele forme de testamente (Sectiunea II).

Sectiunea I

REGULILE COMUNE TUTUROR TESTAMENTELOR

230. Toate testamentele impun exigenta unui inscris (§ 1), iar testamentele conjunctive sunt interzise (§ 2). Urmeaza ca, in finalul acestei sectiuni sa analizam sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma (§ 3).

§ 1. Exigenta unui inscris

231. Prohibirea testamentelor verbale. Art. 800 C. civ. prevede ca „nimeni nu va putea dispune de avutul sau, cu titlu gratuit, decat cu formele prescrise de lege pentru donatiuni intre vii sau prin testament”. Conform dispozitiilor art. 858 C. civ., „un testament poate fi sau olograf, sau facut prin act autentic sau in forma mistica”. Toate aceste forme de testament sunt scrise. Fara a o spune expres, rezulta asadar ca, in conceptia Codului civil roman, ca si a celui francez care i-a servit de model, testamentul trebuie sa imbrace intotdeauna forma scrisa.
In dreptul roman era valabil si testamentul verbal sau nuncupativ, care consta intr-o declaratie de vointa (nuncupatio) orala facuta in fata a sapte martori . Si acest testament era un act solemn constand in declaratia facuta in fata martorilor , iar nicidecum un act consensual.
Exigenta formei scrise decurge, pe de o parte, din necesitatea de a-l pune pe dispunator in situatia de a-si preciza mai bine vointa, iar pe de alta parte, din dorinta legiuitorului de a feri succesiunile testamentare de inconvenientele interpretarii vointei dispunatorului dupa declaratiile subiective ale martorilor sau ale instantelor de judecata .
Forma scrisa, fiind ceruta ad solemnitatem, nu poate fi substituita printr-un echipolent, in materie testamentara dispunatorul putand alege liber doar intre formele de testamente prevazute de lege, dar nu si una echivalenta de manifestare a vointei sale . Astfel, este nevalabil nu numai testamentul oral, dar si acela facut in fata unor martori, prin inregistrarea pe banda magnetica sau prin mijloace audiovizuale .
Din exigenta formei scrise ad solemnitatem decurge si consecinta ca, in cazul in care se dovedeste ca testatorul a fost impiedicat prin violenta sau alte manevre de anumite persoane interesate sa-si redacteze testamentul in forma scrisa, cel in favoarea caruia dorea sa dispuna nu se poate prevala de vointa defunctului in acest sens, chiar daca ar dovedi-o prin alte mijloace de proba (presupunand ca acest lucru ar fi permis), putand doar sa actioneze pe temei delictual (art. 998 C. civ.) impotriva autorilor fatelor ilicite mentionate .

233. Proba testamentului. Avand in vedere ratiunea formei scrise in cazul testamentului, proba acestuia nu se poate face, in principiu, decat cu inscrisul original. Astfel, in practica judiciara s-a decis ca o copie la indigo a unui testament olograf nu face dovada legala a existentei testamentului . Daca insa copia prezentata nu este contestata de partile interesate, testamentul este considerat legal dovedit, caci ceea ce nu este contestat nu trebuie dovedit .

234. Pierderea sau distrugerea testamentului. Practica demonstreaza ca exista situatii in care testamentul facut de defunct este pierdut sau distrus. Intr-o asemenea situatie, practica judiciara si doctrina fac aplicarea dispozitiilor art. 1198 pct. 4 C. civ., conform caruia, in cazul in care instrumentul probator al unui act juridic a disparut datorita unui caz de forta majora sau caz fortuit, dovada se poate face prin orice mijloc de proba, inclusiv martori si prezumtii .
Problema dovedirii testamentului in conditiile art.1198 C. civ. se pune de regula in cazul in care testamentul s-a pierdut sau a fost distrus dupa data decesului dispunatorului, caci daca s-a produs in timpul vietii acestuia ajungand la cunostinta lui fara ca sa refaca testamentul, se poate prezuma ca si l-a revocat tacit. Proba se admite insa daca se dovedeste ca testatorul nu a cunoscut faptul disparitiei testamentului.
Cel care se pretinde legatar trebuie sa dovedeasca :
-faptul ca testamentul a existat si ca acesta a fost valabil;
- aptul ca a disparut sau ca a pierit independent de vointa testatorului;
-continutul testamentului. Daca se dovedeste ca testamentul a a fost distrus prin dol sau frauda de catre un erede sau un tert, sarcina probei se rastoarna, acestia din urma fiind tinuti sa dovedeasca ei ca testamentul nu continea dispozitia invocata de legatar.

§ 2.. Prohibitia testamentului conjunctiv

234. Continutul prohibitiei. Art. 857 C. civ. prohibeste testamentul conjunctiv, adica acela prin care doua sau mai multe persoane testeaza „prin acelasi act una in favoarea celeilalte, sau in favoarea unei a treia persoane”.
Textul mentionat a dat nastere unor interpretari diferite. Dupa unii autori, prohibitia testamentelor conjunctive este una de fond, intrucat actul respectiv nu ar mai fi un act unilateral, ci un contract, care nu ar mai putea fi revocat unilateral (trasatura care tine de esenta testamentului), ci doar prin acordul partilor (mutuus dissensus), chiar daca textul este situat intr-o sectiune referitoare la „Reguli generale pentru forma testamentelor” .
Dupa alti autori, a caror opinie este astazi autoritar majoritara, si conform practicii judiciare, sintagma „prin acelasi act” din cuprinsul art. 857 C. civ. se refera la actul juridic in sens de instrumentum, iar nu de negotium, fiind vorba asadar de o conditie de forma . Desi initial am aderat la prima opinie, astazi, in urma analizarii argumentelor pe care nu le-am avut la dispozitie in trecut, am fost in cele din urma convinsi de justetea celei de a doua opinii.
Asa cum a aratat Bigot de Préameneu, unul din autorii Codului civil francez, ratiunile care i-au ghidat pe redactorii Codului la prohibirea testamentului conjunctiv au constat in faptul ca „trebuia evitat de a face sa renasca solutiile divergente jurisprudentiale asupra chestiunii de a sti daca, dupa decesul unuia dintre testatori, testamentul putea fi sau nu revocat de supravietuitor. A permite sa fie revocat, inseamna a viola increderea reciproca; a-l declara irevocabil, inseamna a schimba natura testamentului, care in acest caz nu mai este un adevarat act de ultima vointa. Trebuia sa se interzica o forma incompatibila fie cu buna-credinta, fie cu natura testamentelor (s. n.-D. C.)” . Caracterul revocabil al testamentului fiind in afara oricarei discutii, rezulta ca ceea ce se urmareste prin prohibitia testamentului conjunctiv este asadar „de a impiedica faptul ca buna-credinta a unuia dintre testatori sa fie surprinsa ca urmare a revocarii emanand ulterior de la celalalt, fara ca el sa stie” .
Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961 asupra conflictelor de legi in materie de forma a dispozitiilor testamentare prevede fara echivoc faptul ca sunt de domeniul sau „formele dispozitiilor testamentare facute printr-un singur si acelasi act de doua sau mai mule persoane” (art. 4). .
Din aceasta perspectiva, dispozitiile legale interzicand testamentul conjunctiv sunt interpretate de o maniera restrictiva, fiind aplicabile in cazul in care un text unic al testamentului urmat de doua semnaturi regleaza doua succesiuni . In schimb, testamentul nu este conjunctiv cand desi doua persoane au testat pe aceeasi foaie este vorba de dispozitii testamentare distincte semnate separat sau cand testamentul unei persoane este semnat nu numai de aceasta, ci si de beneficiarul liberalitatii sau de un tert, caz in care este vorba de un singur testament, iar nu de doua contopite in unul singur .
Testamentul este conjunctiv doar atunci cand nu numai material, ci si intelectual contopeste doua asemenea acte in unul singur. Rezulta asadar ca nimic nu impiedica doua persoane sa testeze una in favoarea celeilalte, chiar daca o fac pe aceeasi hartie, atata timp cat este vorba de acte distincte, care nu se reunesc intelectual in unul singur .
Daca prohibitia prevazuta la art. 857 C. civ. este una privitoare la forma, rezulta ca testamentul incheiat intr-o tara care nu interzice acest lucru (Germania, Norvegia) este valabil si poate produce efecte in Romania conform principiului locus regit actum, chiar daca a fost incheiat de doi cetateni romani .

§ 3. Sanctiunea nerespectarii conditilor de forma

235. Nulitatea absoluta. In materie de testamente forma fiind ceruta ad validitatem, ca element constitutiv al actului, lipsa acesteia este sanctionata cu nulitatea absoluta (art. 886 C. civ.). Testatorul nu poate in nici un fel sa suplineasca aceasta lipsa prin vointa sa altfel decat prin refacerea testamentului conform cerintelor de forma impuse de lege.
Testamentul nul pentru lipsa formalitatilor cerute pentru valabilitatea unui anumit fel de testament poate fi valabil daca intruneste conditiile de validitate ale unui alt testament, cum este, de exemplu, cazul unui testament mistic nul pentru neindeplinirea conditiilor cerute de lege pentru valabilitatea acestuia, dar care, prin ipoteza, ar intruni conditiile de validitate ale testamentului olograf, fiind scris, datat si semnat de testator cu mana lui .

234. Confirmarea testamentului nul. Doctrina si jurisprudenta au extins dispozitiile art. 1167 alin. 3 C. civ. - referitoare la donatii - si la testamente, considerand ca ratificarea sau confirmarea unui testament nul pentru lipsa formei, dupa deschiderea mostenirii, echivaleaza cu renuntarea mostenitorilor la dreptul de a opune legatarilor acel viciu de forma . Confirmarea poate fi expresa dar si tacita, rezultand implicit din executarea testamentului . In cazul in care mostenitorul in drept sa invoce viciul de forma promite executarea legatelor, el nu mai poate reveni, putand fi executat silit, iar daca a executat legatele nu mai poate cere repetitiunea, toate aceste consecinte fiind rezultatul asumarii executarii unei obligatii naturale fata de defunct .
Confirmarea produce efecte numai in privinta mostenitorului care a ratificat testamentul nul pentru lipsa formei, iar nu si in privinta celor care, prin ipoteza, nu au facut acest lucru. Ea poate fi nu numai pura si simpla, ci si conditionala .
Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca legatarii beneficiari ai confirmarii dobandesc drepturile cuvenite direct de la defunct, iar nu ca rezultat al unei liberalitati indirecte provenite de la mostenitorul care a confirmat testamentul nul, potrivit principiului confirmatio nihil dat novi (confirmarea nu aduce nimic nou) .

Sectiunea II

DIFERITELE FELURI DE TESTAMENTE

237. Enumerare. Conform dispozitiilor art. 858 C. civ., testamentul poate fi olograf (§ 1), facut prin act autentic (§ 2) sau in forma mistica (§ 3). Pe langa aceste forme obisnuite de testament, exista si anumite testamente privilegiate (§ 4). Reglementata printr-o conventie internationale, exista si o forma de testament international (§ 5).

§ 1. Testamentul olograf

238. Notiune. Testamentul olograf este testamentul scris in intregime, datat si semnat de testator cu mana lui (art. 859 C. civ.). Etimologia termenului provine din cuvintele greacesti olos (in intregime) graphien (a scrie).
Desi testamentul olograf este scris chiar de testator cu mana lui, el nu este un act sub semnatura privata oarecare, ci unul solemn, art. 859 C. civ. reglementand in esenta conditiile de forma ale acestuia cerute ad validitatem . Neindeplinirea oricareia dintre cerintele referitoare la forma testamentului olograf atrage nulitatea absoluta a acestuia .
Aceasta forma de testament prezinta unele avantaje cum ar fi cel al gratuitatii, al simplicitatii si al pastrarii secretului aspra existentei si continutului sau. De asemenea, poate fi revocat oricand, fie prin redactarea unui alt testament, fie prin distrugerea lui materiala facuta in mod voluntar de testator. Are si unele dezavantajele cum ar fi faptul ca poate fi usor pierdut sau sustras ori ca poate fi defaimat ca fals, caz in care beneficiarul testamentului trebuie sa faca dovada ca provine de la de cujus . Pierderea sau sustragerea testamentului olograf pot fi evitate prin predarea lui in depozit unui notar, cu obligatia pentru acesta de a-l infatisa la momentul potrivit. Nu de putine ori, testamentul olograf reprezentand opera unor persoane lipsite de cunostinte juridice, poate pune probleme de interpretare. In nici un caz nu se poate cere pentru validitatea testamentului ca acesta sa exprime in mod clar (neechivoc) vointa dispunatorului, in caz de dubiu, revenindu-i judecatorului sarcina de a face ceea ce ar fi facut notarul daca ar fi fost solicitat la redactarea actului, adica de a asigura inteligibilitatea vointei liberale .
Cert este ca in practica aceasta forma de testament este foarte raspandita.

239. Solemnitatile cerute de art. 859 C. civ. Enumerare. Conform textului de lege mentionat, testamentul olograf trebuie sa intruneasca anumite cerinte referitor la scriere (A), data (B) si semnatura (C). Nerespectarea acestor forme atrage sactiunea nulitatii (D). In acest context, se impune si analizarea formalitatii instituite de art. 892 C. civ. (E), precum si a fortei probante a testamentului olograf (F).

A. Scrierea

240 Scrierea trebuie sa fie manuscrisa. Testamentul, asa cum precizeaza art. 859 C. civ., trebuie sa fie „scris in tot… de mana testotorului”. Scrierea manuscrisa poarta intotdeauna amprenta personala a autorului acesteia, astfel incat ea poate cel mai bine evidentia identitatea autorului, garantand ca testamentul provine de la de cujus. Daca se contesta scrierea, se va proceda la verificarea de scripte (art. 177-184 C. pr. civ.). In caz de dubiu asupra apartenentei scrierii, testamentul nu este valabil .
Testamentul poate fi scris cu orice instrument (toc, stilou, pix, pensula, creta, diamant, cutit, deget etc.), cu orice substanta care lasa urme (cerneala, pasta, vopsea, carbune, sange etc.), pe orice fel de suport (hartie, panza, lemn, piatra, perete, sticla etc.) si in orice limba cunoscuta de testator, chiar daca este o limba moarta. Ca scriere poate fi folosita atat scrierea obisnuita, cu caractere de mana sau de tipar, cat si stenografia, ideogramele sau cifrele . Testamentul poate fi scris pe mai multe foi separate cu conditia ca intre acestea sa existe o legatura intelectuala . El poate fi continut intr-un act distinct, destinat de testator sa exprime doar ultima sa vointa, dar si intr-un document avand un continut mai larg, in cadrul caruia dispozitiile testamentare reprezinta doar o parte, cum ar fi cazul unei scrisori misive sau al unei polite de asigurare .
Testamentul cu dactilografiat nu intruneste conditiile legii, chiar daca la finalul actului exista o mentiune manuscrisa care atesta ca s-a facut de catre testator sau se dovedeste prin alte mijloace de proba ca tastele masinii au fost actionate de testator, deoarece, oricine ar actiona tastele, o asemenea scriere ramane impersonala, adica identica sau nediferentiata . Asa cum s-a subliniat, „ceea ce legea impune testamentului olograf este sa se poata apara singur, gratie marcii personale care o constituie scrierea testatorului. Pentru a permite acest control intrinsec si pentru a garanta spontaneitatea dispozitiilor testamentare legea impune ca scrierea sa apartina testatorului. Exigenta careia nu-i corespunde in nici un fel testamentul dactilografiat intrucat daca se doreste sa se stie ce mana l-a redactat, trebuie o ancheta si cercetari extrinsece” . Pentru aceleasi ratiuni, nu este valabil nici testamentul scris cu mijloace informatice si nici cel facut in scrierea speciala Braille (in relief) pentru nevazatori .

241. Asistarea tesatorului de catre o terta persoana. La redactarea testamentului, dispunatorul poate apela la ajutorul unei persoane care poseda cunostintele necesare in privinta formei actului, atata timp cat vointa sa ramane libera si este cea care dicteaza continutul de fond al acelui act.
Validitatea testamentului nu este afectata nici daca testatorul redacteaza actul dupa un model scris de altcineva, atunci cand in continutul sau exprima vointa celui care face liberalitatea. Cu alte cuvinte, ajutorul intelectual al unui tert la redactarea testamentului nu afecteaza validitatea acestuia, in masura in care exprima vointa libera a testatorului .
Testamentul nu este insa valabil in cazul in care testatorul, fiind analfabet, reproduce mecanic un testament scris de altul, fara sa inteleaga sensul semnelor pe care le reproduce , nulitatea fiind atrasa de lipsa formei, iar nu de lipsa consimtamantului, ceea ce inseamna ca, odata dovedit analfabetismul dispunatorului, sanctiunea nu poate fi ocolita pe motiv ca testamentul ar exprima vointa dispunatorului .
Ce se intampla insa in cazul testamentului facut cu mana ghidata a testatorului de catre un tert? In aceasta privinta practica judiciara si doctrina fac distinctie, pe de o parte, intre situatia in care interventia tertului se rezuma doar la a sustine mana slabita de boala sau batranete a dispunatorului ori plasarea corecta a mainii dispunatorului nevazator pe pagina, caz in care testamentul este valabil intrucat scrierea testatorului isi pastreaza individualitatea, si, pe de alta parte, situatia in care mana testatorului este utilizata de tert ca un simplu instrument pasiv, scrierea fiind a acestuia din urma, caz in care testamentul nu este valabil . Interventia unei terte persoane care sustine mana dispunatorului fara a se substitui acestuia nu viciaza asadar testamentul in privinta formei, adica a conditiilor exterioare de manifestare a vointei, dar din punctul de vedere al conditiilor de fond, liberalitatile facute in atare conditii pot pune probleme legate de influenta tertului asupra insasi vointei dispunatorului de a gratifica (animus testandi) , lucru care, in caz de litigiu, trebuie dovedit de acela care critica testamentul pe acest motiv, pana la proba contrarie testamentul facand prin el insusi dovada vointei dispunatorului de a gratifica .

242. Adaugirile, corecturile si stersaturile facute in testament. In cuprinsul testamentului pot fi intalnite adesea adaugiri, corecturi sau stersaturi. Acestea pot apartine chiar testatorului, dar si unei terte persoane. Problema care se pune este aceea a consecintelor juridice pe care asemenea interventii le pot produce.

Daca interventia apartine testatorului, trebuie facuta distinctie dupa cum acestea sunt facute inainte sau dupa semnarea testamentului. Interventiile facute inaintea semnarii testamentului - lucru care se prezuma, netrebuind sa fie dovedit - fac corp comun cu acesta, fara a se cere semnarea si datarea lor separata . Interventiile facute dupa semnarea testamentului, lucru care intotdeauna trebuie dovedit , vor fi tratate diferit, dupa cum sunt de fond sau numai de forma. In cazul celor de fond, care adauga noi dispozitii testamentare ori care revoca dispozitii anterioare, este vorba practic de un nou testament (codicil), astfel incat acesta trebuie sa intruneasca toate conditiile prevazute la art. 859 C. civ., adica trebuie sa fie scrise, semnate si datate de testator sub sanctiunea considerarii lor ca fiind nescrise . In schimb interventiile privitoare la forma, prin care se fac doar interpretari sau se aduc unele clarificari ori corecturi dispozitiilor anterioare, trebuie sa fie scrise de testator, dar nu si datate si semnate de acesta .
In cazul in care testamentul olograf contine interventii apartinand unei persoane straine, acestea nu se iau in considerare, iar testamentul ramane valabil, daca au fost facute fara stirea testatorului ori daca nu au legatura cu cuprinsul testamentului, dar daca au fost facute cu stirea acestuia, la momentul intocmirii sale si se refera la dispozitiile testamentare, testamentul este nul intrucat nu mai reprezinta opera exclusiva a testatorului .

B. Data

243. Importanta datei. Printre conditiile de validitate ale testamentului olograf, art. 859 C. civ. enumera si conditia datarii acestuia „de mana testatorului”. Rezulta ca data nu poate fi nici mentionata de un tert si nici sa fie imprimata .
Data este elementul care situeaza in timp momentul intocmirii testamentului. Ea permite, in primul rand, stabilirea faptului daca la data testamentului dispunatorul avea sau nu capacitatea de a testa. In al doilea rand, in cazul existentei unor testamente cu dispozitii contrare sau incompatibile, data permite stabilirea testamentului care va fi luat in considerare, testamentul mai recent revocand implicit testamnetele anterioare (art. 921 C. civ.) . De asemenea, atunci cand este cazul, data mai poate contribui fie la interpretarea testamentului, dispozitiile ambigue fiind mai usor de clarificat daca sunt raportate la data redactarii lor, fie la stabilirea unor eventuale manevre de captatie sau sugestie exercitate asupra testatorului .
Din aceasta perspectiva, rezulta ca, spre deosebire de scriere si semnatura, data nu este in mod real un element de esenta testamentului olograf , motiv pentru care practica judiciara si doctrina admit atenuarea rigorii sanctiunii nulitatii absolute atrase in mod obisnuit de nerespectarea intocmai a conditiilor de forma ale actului juridic .

244. Exigentele referitoare la data. Legea nu prevede expres ce se intelege prin testamentul „datat” de testator. In mod obisnuit, se considera ca datarea testamentului necesita mentionarea zilei, lunii si anului cand a fost realizat, nu si a orei, aceasta putand fi luata insa in considerare daca a fost mentionata si este utila pentru stabilirea ultimei vointe a defunctului . Locul situarii acesteia (la inceputul, in cuprinsul sau la sfarsitul testamentului) este indiferenta, singura cerinta fiind aceea a posibilitatii stabilirii unei legaturi intelectuale intre continutul testamentului si data acestuia . Se admite chiar ca data valabila a testamentului cea figurand pe plicul in care a fost introdus testamentul, cu conditia ca plicul si testamentul sa formeze un tot . Ea poate fi mentionata atat prin cifre, cat si prin litere, dar si combinat. Data poate fi mentionata si prin enunturi echivalente, cum ar fi: „ de Ziua nationala a Romaniei, anul…”, „de Craciun, anul…”, „de ziua mea, anul…” etc.
Testamentul redactat de-a lungul a mai multor zile este legal datat daca poarta mentiunea ultimei zile, cand a fost terminat si semnat .
In principiu, lipsa datei, ca si datarea incompleta (care mentioneaza numai anul, fara luna si zi, ori anul si luna, fara zi) atrag nulitatea absoluta a testamentului (pentru detalii asupra sanctiunii, a se vedea infra nr.254). Dubiul (echivocul) asupra datei (rezultand, de pilda, din mentionarea mai multor date in testament sau din caracterul ilizibil al datei) echivaleaza si el cu absenta datei . In cazul in care data testamentului este trecuta in act dar este ilizibila datorita unei scrieri defectuoase, instantei de judecata ii revine sarcina de a stabili continutul acestei mentiuni care, indiscutabil, exista, pentru aceasta putand apela chiar exclusiv la elemente extrinseci (exterioare) testamentului, nefiind constransa de regula necesitatii coroborarii probelor extrinseci cu cele intrinseci, cum se intampla in cazul datei incomplete sau nedatarii testamentului (infra nr.245), nulitatea urmand a fi pronuntata doar daca nici in aceste conditii data testamentului nu poate fi probata
Rigoarea acestor principii este atenuata in cazul in care este posibila reconstituirea datei (a) si in cazul in care se dovedeste ca data este indiferenta (b). In acest context se impune si analizarea datei inexacte sau false (c).

a) Reconstituirea datei

245. De multe ori, in practica, persoanele care dispun prin testamente olografe, din eroare sau din cauza uitarii, omit sa dateze sau dateaza incomplet testamentul. In astfel de cazuri, practica judiciara si doctrina admit validitatea testamentului daca data poate fi reconstituita pornind de la elementele intrinseci ale acelui act, completate, eventual, cu probe extrinseci. Astfel, a fost considerat valabil testamentul scris pe o carte postala interzone, singura modalitate de corespondenta admisa in Franta in timpul ocupatiei germane incepand din 1940 intre zona ocupata efectiv de germani si restul Frantei, care avea mentionata ca data „4 noiembrie”, considerandu-se dovedita ca data a testamentului ziua de 4 noiembrie 1942 pe baza urmatorului rationament: elementul intrinsec (mentiunea „4 noiembrie”) a fost coroborat cu dovada faptelor extrinseci testamentului ca acele carti interzonale au fost valabile doar in anii 1940, 1941 si 1942 si ca testatorul a locuit in zona doar in cursul anului 1942 . In dreptul nostru, de asemenea, a fost considerat valabil datat testamentul scris pe o carte postala care avea trecuta doar mentiunea „marti”, in cuprinsul sau vorbindu-se de faptul ca a fost intocmit de testator cu doua zile inaintea operatiei (in timpul careia, ulterior, a decedat), elemente intrinseci care au fost coroborate cu faptul ca plicul in care a fost introdusa acea carte postala purta stampila postei cu data de 7 ianuarie 1957 (element extrinsec) .
Practica judiciara franceza (aprobata de doctrina) a admis chiar reconstituirea completa a datei pornind de la continutul dispozitiei testamentare si evenimentele care au urmat imediat redactarii acestora; o persoana, cu putin timp inainte de a se sinucide a lasat o scrisoare care suna in felul urmator: „Adio Albert. Iti dau tot ceea ce-mi apartine. Alice Gilbert”, situatie in care testamentul a fost considerat valabil cu motivarea ca „fraza «Adio Albert», prin concizie si solemnitatea expresiei, nu permite nici o incertitudine in privinta succesiunii aproape instantanee redactarii actului si consumarii suicidului” . Acest punct de vedere este promovatat si in doctrina noatra .

b) Cazul in care data este indiferenta

246. Printr-o decizie marcand o cotitura, conoscuta sub denumirea de hotararea Payan, Casatia franceza a decis validitatea unui testament a carui data era incompleta intrucat nu continea ziua intocmirii actului, ci numai luna si anul, pe motiv ca ziua era indiferenta in privinta utilitatii cuprinderii acesteia in testament, intrucat nu s-a contestat faptul ca testatorul s-a bucurat de capacitate de a dispune prin liberalitati pe tot parcursul lunii mentionate in act precum si faptul ca nu a existat un alt testament . Aceasta solutie a fost salutata ca binevenita intrucat respinge un „formalism orb” . Altfel spus, sanctiunea nu va opera acolo unde ratiunile de fond pe care forma este chemata sa le protejeze (capacitatea de a dispune a testatorului si revocarea printr-un testament ulterior) nu sunt puse in cauza .
Admisa in cazul lipsei mentiunii zilei, solutia de mai sus ar putea fi extinsa pentru identitate de ratiune si la situatia in care testamentul nu mentioneaza decat anul intocmirii sale, lucru pe care insa practica judiciara inca nu l-a facut .
In schimb, pornind de la rationamentul care a stat la baza hotararii Payan, practica judiciara si doctrina admit ca testamentul care nu contine nici o data poate fi validat gratie unei reconstituiri partiale (luna si anul), daca se dovedeste ca in decursul perioadei in care testamentul a putu fi redactat testatorul nu a fost nici un moment in stare de incapacitate si nu a redactat un testament contrar .

c) Data inexacta sau falsa

247. Forta probanta a datei. Cu toate ca testamentul olograf este un act sub semnatura privata, prin exceptie de la regula prevazuta la art. 1182 C. civ. , data acestuia face credinta pana la proba contrara. Aceasta inseamna ca in cazul in care se contesta exactitatea datei (concordanta datei mentionate in testament cu data reala a intocmirii acestuia), persoana care contesta acest lucru (de regula, mostenitorii legali sau statul beneficiar al succesiunii vacante) trebuie sa faca dovada celor afirmate.
Dovada inexactitatii datei atrage nevalabilitatea testamentului cand antedatarea sau postdatarea s-a facut in mod deliberat, indiferent daca testatorul a actionat cu intentii frauduloase (eludarea dispozitiilor legale imperative referitoare la capacitatea de a dispune ori mascarea faptului ca testamentul s-a facut intr-o perioada cand testatorul era supus unor actiuni de captatie sau sugestie) ori fara, aceasta echivaland cu lipsa datei . Inexactitatea datei nu va atrage nevalabilitatea testamentului daca a fost involuntara, iar data reala poate fi dovedita in conditiile mentionate mai sus (supra nr.245 si 246), caci daca este ingaduita completarea datei, trebuie admisa si rectificarea acesteia .
Dar cu toate ca inexactitatea datei este o chestiune de fapt, in principiu, proba acesteia nu este libera, decat in caz de frauda, adica prin exceptie.

248. Proba inexactitatii datei. Regula. Este de principiu ca, in materia probei inexactitatii datei, dovada, afara de cazul recunoasterii legatarului , nu poate fi facuta decat cu elemente intrinseci (enunturile cuprinse in testament ori cu elemente desprinse chiar din suportul material al testamentului), completate eventual cu probe extrinseci, cum ar fi, de exemplu, cazul in care hartia pe care este redactat testamentul cuprinde in filigran o data ulterioara acestuia, cazul in care testamentul poarta o data ulterioara mortii dispunatorului ori una anterioara unui deces la care testamentul face referire . Din contra, inexactitatea datei testamentului nu poate fi probata exclusiv cu elemente extrinseci acestuia, care nu se sprijina pe nici un element intrinsec .

249. Proba inexactitatii datei in caz de frauda. Exceptia. In caz de frauda (supra nr.247), intemeiat pe dispozitiile art. 1203 C. civ., proba inexactitatii datei testamentului poate fi facuta prin orice mijloc de proba, chiar si numai extriseca, fapt care, odata dovedit, atrage nulitatea testamentului, fara a se admite rectificarea datei acestuia .

C. Semnatura

250. Rolul semnaturii. In cazul actelor sub semnatura privata obisnuite, semnatura are rolul de a permite identificarea autorului actului. Semnatura are acelasi rol si in cazul testamentului, cu toate ca mai atenuat, dat fiind ca scrierea, care precede semnatura, are si ea aceeasi menire. Pe langa aceasta, semnatura mai are si rolul -; primordial in cazul testamentului -; de a face proba angajamentului propriu-zis, adica a faptului ca actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitiv.
Potrivit dispozitiilor art. 859 C. civ., pentru a fi valabil, testamentul olograf trebuie „subsemnat de mana testatorului”, stampilarea sau parafarea acestuia, fara semnatura manuscrisa, nefiind valabile .Este vorba despre o forma substantiala care nu poate fi suplinita in nici un fel, nici prin elemente extrinseci si nici chiar intrinseci testamentului .

251. Forma semnaturii. In privinta formei semnaturii, practica judiciara si doctrina au o pozitie foarte supla, mergandu-se pana la a se vorbi chiar de o „desolemnizare” a acestui element de validitate al testamentului . Astfel, se admite ca semnatura poate fi atat cea obisnuita testatorului, cat si una aparte, cuprinzand fie atat numele si prenumele, fie doar prenumele sau o porecla, fie chiar initialele numelui si prenumelui . Imporant este doar faptul ca semnatura sa poata fi atribuita testatorului si sa nu lase nici un dubiu asupra asumarii dispozitiilor testamentare .
In schimb, „semnarea” printr-o simpla cruce sau prin punerea amprentei digitale nu este valabila . De asemenea, simpla enuntare a numelui testatorului in cuprinsul actului nu indeplineste exigentele formalitatii semnaturii, impunandu-se ca ea sa fie suficient de detasata de corpul textului pentru a marca aprobarea acestuia .

252. Locul si momentul semnaturii. Obisnuit, semnatura este pusa la sfarsitul actului, aceasta demonstrand suficient de credibil faptul ca testatorul si-a insusit continutul sau. Principial insa, nu exista nici un impediment legal ca semnatura sa fie pusa in orice loc al testamentului, chiar si la inceputul acestuia, cu conditia ca sa se poata stabili o legatura intelectuala si materiala indivizibila cu continutul acelui act, adica faptul ca testatorul si-a insusit continutul sau . De aceea, disputa asupra valabilitatii sau nevalabilitatii semnaturii puse pe plicul in care este introdus testamentul nu este atat o problema de drept, cat una de fapt, care se solutioneaza de la caz la caz, in functie de dovedirea sau nedovedirea legaturii dintre testamentul propriu-zis si plicul semnat in care acesta este introdus. Asa, de pilda, testamentul redactat de testator, introdus intr-un plic semnat de acesta si depus la un notar in depozit, este valabil semnat intrucat face dovada legaturii intelectuale si materiale dintre cuprinsul actului si semnatura testatorului, pe cand testamentul gasit printre hartiile defunctului, scris de acesta si introdus intr-un plic nesigilat care poarta semnatura lui, nu face dovada neechivoca a legaturii mentionate mai sus.

Asa cum s-a subliniat, „data marcand momentul cand testatorul estimeaza ca testamentul sau va fi finalizat si semnatura vointa sa de a aproba dispozitiile testamentare, exista in general o coincidenta intre punerea datei si a semnaturii” . Daca nu exista o coincidenta intre momentul redactarii cuprinsului testamentului si acela al semnarii acestuia, trebuie facuta distinctie dupa cum semnatura este ulterioara sau anterioara: in primul caz, actul, care pana la semnarea lui este un simplu proiect, devine un testament efectiv, iar in cel de a-l doilea, semnatura nu este valabila, intrucat nu se poate concepe aprobarea unei vointe care inca nu a fost exprimata .

B. Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma in cazul testamentului olograf

253. Trimitere. Sanctiunea nerespectarii conditiilor referitoare la scriere, data si semnatura sunt sanctionate cu nulitatea absoluta a testamentului (supra nr.235 si 236).
In practica noastra judiciara s-a decis intr-o speta ca lipsa datei in testamentul olograf este sanctionata cu nulitatea relativa pe motiv ca dispozitiile art. 859 C. civ. sunt edictate in interesul testatorului . Aceasta solutie nu poate fi aprobata, intrucat chiar daca in acest caz formalismul tinde la protejarea unui interes privat, lipsa unei conditii de forma cerute ad validitatem nu poate fi sanctionata decat cu nulitatea absoluta, iar nu cu nulitatea relativa .

C. Formalitatea instituita de art. 892 C. civ.

254. Potrivit dispozitiilor art. 892 C. civ., testamentul olograf (ca si cel mistic), inainte de a fi pus in executare, trebuie prezentat notarului public in a carui raza teritoriala s-a deschis succesiunea (textul vorbeste de presedintele tribunalului, dar, ca urmare a preluarii unor atributii in materie succesorala a notarilor publici, el a fost implicit modificat) pentru a se constata prin proces-verbal deschiderea lui si starea in care a fost gasit, urmand a fi depus apoi in arhiva acelui notar.
Nerespectarea acestor dispozitii legale nu atrage nici un fel de sanctiune, nici in privinta validitatii testamentului, nici in privinta drepturilor legatarilor, ceea ce nu exclude insa raspunderea civila delictuala a detinatorului testamentului care nu l-a remis notarului public si a pagubit in acest fel pe legatari .

D. Forta probanta a testamentului olograf

255 Desi act solemn (care necesita indeplinirea unor formalitati ad validitatem), testamentul olograf, prin esenta lui, ramane totusi un act sub semnatura privata. El nu este credibil prin el insusi. Pentru acest motiv, in conformitate cu dispozitiile art. 1177 C. civ., cei carora li se opune un asemenea act (mostenitorii legali sau statul) pot sa declare ca nu recunosc scrierea sau semnatura ca apartinand defunctului. Intr-un asemenea caz, potrivit dispozitiilor art. 1178 C. civ., instanta va proceda la verificarea de scripte, adica la compararea testamentului cu alte inscrisuri care provin in mod sigur de la defunct.
Daca se contesta scrierea sau semnatura testamentului, sarcina probei faptului ca acestea apartin testatorului revine intotdeauna legatarului, iar nu celui care nu recunoaste scrierea sau semnatura . In cazul in care apartenenta scrierii si semnaturii ramane nesigura, instanta va respinge cererea celui care se prevaleaza de testament in favoarea sa, orice dubiu fiind asadar favorabil mostenitorilor legali sau statului beneficiar al succesiunii vacante .
In literatura noastra de specialitate s-a afirmat ca testamentul olograf scris de testator, semnat si datat de acesta si atestat de avocat in privinta identitatii testatorului, a continutului si a datei, conform dispozitiilor art. 3 lit.c din Legea nr. 51/1995 privind organizarea avocaturii, atenueaza neajunsurile formei olografe „apropiind testamentul olograf de valoarea probatorie a testamentului autentic, intrucat cele atestate de avocat nu pot fi combatute decat prin inscrierea in fals” . Afirmatia ni se pare putin hazardata, caci forta probanta deplina pana la inscrierea in fals nu pot avea decat actele autentice (in sensul dispozitiilor art. 1171 C. civ.); or, actele atestate de avocat in conditiile art. 3 lit.c din Legea nr. 51/1995 nu intrunesc exigentele actelor autentice, ramanand tot acte sub semnatura privata. Asa cum intemeiat s-a subliniat, „testamentul olograf este afectat de o fragilitate certa, chiar daca a fost depus la notar (s. n. -; D. C.)”, trebuind sa fie dovedit de legatar, ca orice asemenea testament, in cazul in care se contesta scrierea sau semnatura . Putem accepta faptul ca testamentul atestat de avocat este mai credibil decat un testament olograf oarecare, dar nu si ca atestarea i-ar conferi testamentului forta probanta a unui act autentic.

§ 2. Testamentul autentic

256. Notiune. Conform dispozitiilor art. 860 C. civ., testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea anume investita in acest scop .
Art. 861-863 C. civ. -; in prezent abrgate -; au conferit testamentului autentic un regim derogatoriu de la acela de drept comun al inscrisurilor autentice. Ulterior, prin abrogarea acestor texte de lege prin Legea nr. 358/1944, testamentul a devenit un act autentic ca oricare altul, fiind supus regulilor de drept comun in materie . In prezent, autentificarea testamentelor este de competenta notarilor publici si se realizeaza in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala si ale Regulamentului de punere in aplicae a Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justitiei.

257. Avantaje si dezavantaje. Testamentul autentic este avantajos pentru testator din mai multe puncte de vedere. Astfel, el se bucura de forta probanta a oricarui inscris autentic (infra nr. 259), limitand foare mult posibilitatile de a fi contestat.
Apoi, conservarea unui exemplar al testamentului la biroul notarului care l-a instrumentat face ca pierderea, distrugera sau ascunderea lui sa nu creeze nici un fel de probleme pentru legatari, care, in caz de nevoie, vor putea solicita un duplicat al testamentului.
De asemenea, testatorul poate beneficia de sfaturile si indrumarile notarului care instrumenteaza testamentul, sporind in acest fel securitatea dispozitiilor testamentare.
In sfarsit, poate fi utilizat de persoanle care nu stiu sau nu pot sa scrie.
Dezavantajele testamentului autentic se rezuma la faptul ca: este mai costisitor; poate ajunge mai usor la cunostinta unor persoane fara ca testatorul sa doreasca acest lucru datorita unei indiscretii a notarului (desi acesta are obligatia de a pastra secretul profesional); necesita un oarecare efort pentru indeplinirea formalitatilor.

258. Formalitatile de autentificare. In dreptul nostru, formalitatile de autentificare sunt mai putin riguroase decat in dreptul francez, care, in ideea de a nu se denatura in nici un fel vointa dispunatorului, impune ca la intocmirea testamentului sa fie prezenti fie notarul si doi martori, fie doi notari (art. 971 C. civ. francez).
Conform dispozitiilor Legii nr. 36/1995, testamentul autentic se instrumenteaza de catre un singur notar, testatorul putand insa solicita in temeiul dispozitiilor art 63 din aceeasi lege ca la semnarea testamentului sa fie prezenti si martori.
Desi conform dispozitiilor art. 58 alin.2 din Legea nr. 36/1995 la autentificarea unui act, in principiu, partile pot fi reprezentate prin mandatar cu procura speciala autentica, acest lucru nu este posibil in cazul testamentului, care nu poate fi semnat de testator decat personal (supra nr.130).
Din punct de vedere al competentei teritoriale, testatorul se poate adresa oricarui notar public din tara, indiferent de domiciliul sau, testamentul putand fi instrumentat atat la biroul notarului ales, dar si la un alt loc unde se afla testatorul (in circumscriptia teritoriala a notarului instrumentator) daca solicitantul nu se poate prezenta din motive temeinice la biroul notarului (art. 48 din Legea nr. 36/1995).
Potrivit dispozitilor art. 56 lit.a din Legea nr. 36/1995, notarul public, sub sanctiunea nulitatii, nu poate instrumenta un testament in cazul in care ar avea vreun interes personal legat de acesta, el, sotul, ascendentii sau descendentii sai.
In timp ce in dreptul francez procedura propriu-zisa de redactare a testamentului este riguros reglementata de lege, testatorul trebuind sa dicteze notarului actul (art. 972 C. civ. francez), in dreptul nostru se admite, in lipsa de prevedere legala expresa, ca testamentul „poate sa fie redactat, dupa indicatiile si vointa testatorului, de catre notarul public” ori de catre testator sau chiar de catre un tert, notarul nefacand altceva decat sa preia in cuprinsul testamentului actul astfel redactat . Mai multa grija pentru reproducerea cat mai exacta si pentru nedeturnarea vointei testatorului de catre notar, care, de regula, fiind singur cu testatorul necunoscator, redacteaza testamentul cum crede el de cuviinta, s-ar impune si din partea legiuitorului nostru.
Conform dispozitiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, testamentul se va redacta in limba romana. Nici un text de lege nu interzice ca testamentul sa fie dictat de testator intr-o limba straina inteleasa de notar (si de martori, daca este cazul), urmand a fi tradus in limba romana conform dispozitilor legale mentionate mai sus. Nu se poate insa admite ca traducerea din limba straina necunoscuta de notar sa fie facuta de un interpret, dat fiind ca notarul nu poate verifica personal conformitatea traducerii cu vointa testatorului .
Dupa redactarea in intregime a testamentului, notarul public va proceda la citirea acestuia, intreband apoi pe testator daca a inteles continutul acestuia si daca exprima intocmai vointa sa (art. 60 alin. 1 din Legea nr. 35/1995).
Testamentul intocmit conform legii este aprobat de notar printr-o rezolutie pusa pe cererea de autentificare, iar autentificarea in sine se face printr-o incheiere care, pe langa mentiunile prevazute la art. 49 din Legea nr. 35/1995 (sediul biroului notarial, numarul incheierii, data intocmirii etc.), va cuprinde constatarea ca s-a luat consimtamantul testatorului si ca inscrisul a fost semnat de testator (si de martori, atunci cand este cazul) (art. 65 alin. 1 din Legea nr. 36/1995), actul fiind semnat si parafat in final si de notar.
Semnatura testatorului atesta faptul ca acesta si-a insusit continutul actului pe care aceasta este pusa, adica faptul ca actul este conform vointei sale , iar semnatura notarului sau a martorilor, daca este cazul, asigura, pe de o parte, identificarea acestora, iar pe de alta parte, atesta sinceritatea actului respectiv .
Ceea ce este important esta ca semnatura testatorului sa permita identificarea acestuia , chiar daca nu reproduce exact semnatura corecta si obisnuita a dispunatorului . Spre deosebire de testamentul olograf, testamentul autentic poate fi incheitat chiar si de persoanele care din cauza bolii, a infirmitatii sau a nestiintei de carte nu pot semna testamentul, notarul facand mentiune desprea cauza imposibilitatii de a semna, aceasta tinand loc de semnatura (art. 62 din Legea nr. 36/1995). In cazul in care testatorul declara ca nu stie sa semneze, iar declaratia se dovedeste ulterior a fi falsa, aceasta echivaleaza cu refuzul de a semna actul . De asemenea, testamentul autentic purtand in loc de semnatura a testatorului o simpla parafa, fara mentinea ca testatorul nu poate sau nu stie sa semneze, nu este valabil .

259. Forta probanta a testamentului autentic. Testamentul autentic are aceeasi forta probanta ca orice alt act notarial. Asadar, in privinta mentiunilor facute de notar pe baza propriilor sale constatari in temeiul atributiilor sale specifice (locul intocmirii testamentului, data acestuia, identitatea testatorului, vointa declarata a acestuia etc.), testamentul autentic face credinta pana la inscrierea in fals.
In privinta declaratiilor facute de testator (de exemplu, faptul ca nu stie sa scrie) sau a afirmatiilor facute de notar in afara atributiilor sale legale si a posibilitatilor sale concrete de verificare (cum ar fi mentiunea faptului ca testatorul este in deplinatatea facultatilor mentale), testamentul autentic face credinta doar pana la proba contrara.

§ 3. Testamentul mistic

259. Notiune si origini. Mistic este ceva care este „ascuns, nestiut, tainic” . Asadar, testamentul mistic este un testament secret (denumire sub care mai este cunoscut in literatura de specialitate). Este vorba de testamentul care este scris de testator sau de o alta persoana la cererea si dupa vointa testatorului, semnat de testator si secretizat prin sigilarea lui inaintea sau chiar cu ocazia prezentarii lui autoritatii publice competente pentru a lua declaratia testatorului ca este al sau si a intocmi un proces.verbal in acest sens (art. 864 C. civ.).
In realitate este vorba de un act hibrid, cuprinzand dispozitiile testamentare propriu-zise care pot ramane intr-adevar secrete, necunoscute decat de testator sau de cel care le-a redactat, dar si indeplinirea unor formalitati legate de prezentarea lui autoritatii publice spre atestare a faptului ca apartine testatorului.

De origine romana, a fost practicat in Franta inaintea adoptarii Codului civil in regiunile de drept scris, unde se ignora testamentul olograf, fiind necunoscut in regiunile de drept cutumiar unde a fost extins abia prin Ordonanta lui D’Aguesseau din 1735 . La noi, acest testament a fost cunoscut sub denumirea de testament mistic sau tainuit atat de Codul Calimach (art. 741 si 744), cat si de Codul Andronache Donici (§ 12, Cap. 35) si Codul Caragea (art. 26, § 2) .

261. Utilitate. Foarte putin folosit in practica, aceasta forma testamentara este totusi utila prin faptul ca poate fi intrebuintata de persoanele care se afla in imposibilitate fizica de a scrie (din cauza bolii, infirmitatii etc.) ele insele testamentul si din acest motiv nu pot testa in forma olografa, legea permitand ca testamentul sa fie scris de alta persoana, chiar si dactilografiat, cerandu-se insa in toate cazurile sa poata semna actul (art. 864 alin. 1 C. civ.)

262. Persoanele care nu pot testa in forma mistica. Potrivit art. 865 C. civ., „acei care nu stiu sau nu pot citi sau scrie nu pot face testament in forma mistica”. De aici rezulta ca, sub sanctiunea nevalabilitatii testamentului, nu pot testa in aceasta forma persoanele care nu pot citi testamentul, pentru a-i verifica direct continutul, fie intrucat nu stiu deloc sa citeasca , fie intrucat nu cunosc limba in care acesta a fost scris , fie intrucat sunt lipsite de vedere .
In ceea ce priveste pe „cei care nu stiu sau nu pot scrie”, avand in vedere dispozitiile art. 864 alin.1 C. civ. care impun doar ca actul sa fie semnat de testator, textul este interpretat in sensul ca se refera la cei care nu pot semna, fie din cauze intelectuale, fie din cauze fizice .
Cel care ataca testamentul mistic pe motiv ca testatorul nu stia sa citeasca sau sa scrie trebuie sa faca dovada celor afirmate (art. 1169 C. civ.) .

262. Formalitatile cerute de lege. Testamentul mistic se realizeaza in doua faze, si anume faza redactarii (1°) si faza prezentarii la notar pentru realizarea suprascrierii (2°).
1°) Faza redactarii. In prima faza, testamentul este redactat de testator sau de o terta persoana sub indrumarea testatorului. Scrierea testamentului poate fi facuta cu mana sau cu mijloace mecanice.
Testamentul astfel realizat nu trebuie sa fie datat, caci data sa nu va fi aceea a redactarii de catre testator, ci aceea a realizarii suprascrierii in fata notarului public t
Semnatura testatorului este o conditie de valditate a testamentului mistic, fara de care acesta este nul absolut (art. 864 alin.1 C. civ.).
2°) Faza prezentarii la notar pentru realizarea suprascrierii. Art. 864 alin.2 si 3 C. civ. prevede ca hartia pe care a fost scris testamentul se va strange sau se va introduce intr-un plic, care se vor sigila fie inainte fie cu ocazia prezentarii la judecatorie. In mod firesc, odata cu trecerea competentei de autentificare a inscrisurilor din competenta judecatoriilor in competenta a Notariatului de stat (iar apoi a notarilor publici), competenta de realizare a formalitatilor de suprascriere a testamentelor mistice a trecut de la judecatorii la Notariatul de stat, iar apoi la notarii publici .
In fata notarului, testatorul va declara ca testamentul cuprinde dispozitiile sale de ultima vointa, ca a fost scris de el sau de o alta persoana si ca a fost semnat de el (art. 864 alin. 4 C. civ.) . Daca testatorul nu poate vorbi, va face in scris declaratia ca testamentul ii apartine la inceputul actului de suprascriere ce va fi intocmit de notar (art. 866 C. civ.).
Testamentul propriu-zis poate ramane secret, testatorul nefiind obligat sa declare notarului ce anume contine acesta, avand insa posibilitatea de a-i dezvalui continutul daca doreste .
Notarul public va trece la intocmirea procesului-verbal de suprascriere (denumire care vine de la faptul ca se face direct pe spatele testamentului sau pe plicul in care acesta este introdus), care va contine mentiuni despre data si locul intocmirii acestuia, relatarea declaratiilor testatorului, starea testamentului sau a plicului in care acesta este introdus, semnatura notarului sii a testatorului sau, in cazul in care acesta nu poate semna, mentiunea cauzei acestei imposibilitati. Conform dispozitiilor art. 864 alin. 8 fraza I C. civ.), procedura intocmirii procesului-verbal de suprascriere trebuie sa se desfasoare fara nici o intrerupere, pentru a se elimina posibilitatea inlocuirii testamentului.
Nerespectarea oricareia din formalitatile mentionate este sanctionata cu nulitatea absoluta a testamentului (art. 886 C. civ.). Nici chiar atestarea de catre un avocat in temeiul art.3 din Legea nr. 51/1955 a faptului ca testamentul a fost redactat de el, ca reprezinta vointa defunctului si ca a fost semnat personal de acesta nu suplineste conditiile de forma anume cerute de lege in cazul testamentului mistic .
Pastrarea testamentului poate fi facuta fie de notar, fie de testator, conform vointei acestuia din urma.

264. Formalitatea prevazuta de art. 892 C. civ. Trimitere. Ca si testamentul olograf, testamentul mistic este supus formalitatii prevazute la art. 892 C. civ. despre care am vobit mai sus (supra nr. 254).

265. Forta probanta a testamentului mistic. Datorita faptului ca dispozitiile testamentare propriu-zise sunt cuprinse intr-un act sub semnatura privata, acestea nu sunt credibile decat pana la proba contrara,intocmai ca si mentiunile cuprinse intr-un testament olograf (a se vedea supra nr.255), notarul public neavand nici posibilitatea nici abilitarea legala de a le conferi forta probanta specifica unui act autentic.
In schimb, mentiunile cuprinse in procesul-verbal de suprascriere (prezentarea testatorului in fata notarului, locul prezentarii, data prezentarii etc.) au forta probanta a inscrisurilor autentice, neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals .

266. Sanctiunea nerespectarii formelor cerute de lege. Conversiune. Sanctiunea nerespectarii formalitatilor cerute de lege in cazul testamentului mistic (secret) este sanstionata cu nulitatea absoluta (art. 886 C. civ.).
Actul declarat nul ca testament mistic pentru nerespectarea formelor cerute de lege, poate fi valabil prin conversiune ca testament olograf daca a fost scris, semnat si datat de testator cu mana lui (art. 1172 C. civ.) .

§ 4. Testamentele privilegiate

267. Notiune. Enumerare. Pentru anumite situatii neobisnuite, iesite din tiparele vietii curente, cand testatorul nu poate recurge la testamentul autentic obisnuit, legea (art. 868 -; 884) prevede posibilitatea de a dispune prin anumite forme simplificate de testamente autentice, numite din aceasta cauza testamente privilegiate. Forma olografa a testamentului ramane fara indoiala si in aceste situatii la dispozitia testatorului.
Forme astazi desuete, testamentele privilegiate se refera la: testamentul militarilor (a), testamentul facut in timp de boala contagioasa (b) si testamentul facut pe mare (maritim) (c). Pe langa reglementarile specifice fiecaruia dintre ele, testamentele privilegiate au si unele reguli comune (d).

a) Testamentul militarilor

268. Potrivit dispozitiilor art. 870 C. civ., militarii -; atat cei de cariera, cat si rezervistii chemati sub arme -; pot testa in forma autentica simplificata atata timp cat se afla in situatii exceptionale, cum ar fi: expeditia militara pe teritoriu strain, prizonieratul sau stationarea intr-o localitate asediata din tara ori dintr-un alt loc din care nu se poate comunica din cauza razboiului. In cazul unor asemenea situatii, testamentul poate fi facut in fata comandantului militar al unitatii sau in prezenta unui alt ofiter superior, cu asistarea a doi martori (art. 868 C. civ.). Militarii raniti sau bolnavi internati in spital pot testa in fata medicului-sef cu asistarea comandantului militar al spitalului (art.869 C. civ.).

b) Testamentul facut in timp de boala contagioasa

269. Persoanele aflate intr-o localitate izolata din cauza ciumei sau altei boli contagioase pot testa in forma autentica simplificata in fata unui membru al consiliului local asistat de doi martori (art. 872 C. civ.). Aceasta forma de testament isi are ratiunea doar in ipoteza in care in acea localitate nu exista notar public sau daca acesta (acestia) sunt in imposibilitate de a-si imdeplini atributiile.
Daca testamentul nu este datat, acesta este nul datorita faptului ca nu se poate stabili daca la momentul intocmirii sale erau sau nu intrunite conditiile exceptionale prevazute la art. 872 C. civ. .

c) Testamentul facut pe mare (maritim)

270. Persoanele (calatorii si membrii echipajului) aflate la bordul navelor maritime sub pavilion romanesc in timpul unei calatorii pe mare pot testa in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul inendent de bord si de doi martori (art. 874 si 881 C. civ.). Daca testatorul este chiar unul dintre cei insarcinati sa instrumenteze autentificarea, locul acestuia ca agent instrumentator va fi luat de inlocuitorul sau in ordine ierarhica (art.875 C. civ.).
Testamentul poate fi incheiat in aceasta forma doar pe timpul calatoriei pe mare, iar nu si atunci cand vasul este ancorat la tarm sau se apropie de un tarm unde exista agent diplomatic roman (art. 880 C. civ.).
Sub sanctiunea nulitatii, testamentul maritim trebuie redactat in doua exemplare originale (art. 876 C. civ.).
Daca vasul pe care a fost intocmit testamentul intra intr-un port strain unde exista agent diplomatic roman, un exemplar al testamentului se va preda acetuia spre a fi trimis notarului public de la domiciliul testatorului (art. 877 C. civ.). Atunci cand vasul ancoreaza intr-un port romanesc, organele portuare vor transmite ambele exemplare ale testamentului notarului public de la domiciliul testatorului (art. 878 C. civ.). Formalitatile prevazute la art. 877 si 878 C. civ. nu sunt decat simple masuri de conservare, iar nu formalitati substantiale, astfel incat neindeplinirea lor nu afecteaza validitatea testamentului . b) Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate

271. Sub sanctiunea nulitatii, testamentele privilegiate trebuie sa fie intocmite in forma scrisa. Ele trebuie sa fie semnate de testator, de agentul instrumentator si de catre martori, iar daca testatorul sau unul dintre martori (obligatoriu testamentul trebuie sa fie semnat de cel putin unul dintre martori) nu stie sau nu poate sa scrie se va face mentiune despre aceasta (art. 884 C. civ.).
Caracteristic testamentelor privilegiate este faptul ca acestea nu sunt valabile decat un anumit timp de la data cand a incetat cauza care a justificat intocmirea lor. Astfel, testamentul militarilor si testamentul facut pe timpul unei boli contagioase isi inceteaza valabilitatea in termen de 6 luni de la data incetarii conditiilor speciale (art. 871 si 873 C. civ.), iar testamentul maritim in termen de 3 luni de la data cand testatorul a ajuns intr-un loc in care poate dispune prin testament in forma ordinara (art. 882 C. civ.). Daca testatorul decedeaza inaintea implinirii termenelor mentionate mai sus, testamentul privilegiat produce efecte conform vointei dispunatorului, iar daca decedeaza dupa implinirea acestora, vointa dispunatorului manifestata in una din formele de testamente privilegiate va fi lipsita de efecte.

§ Testamentul international

272. Generalitati. Conventia de la Washington din 26 octombrie 1973 privitoare la legea uniforma asupra formei testamentului international, elaborata sub egida UNIDROIT (Institutul international pentru unificarea dreptului privat), contine in anexa o lege materiala uniforma reglementand o forma noua de testament susceptibila de a fi admisa in dreptul intern al tuturor tarilor care ratifica aceasta Conventie . Desi nu a fost inca ratificata de Romania (nefacand deci in prezent parte din dreptul nostru intern), reglementarea prezinta interes atat din perspectiva unei viitoare ratificari, cat si din perspectiva cunoasterii de catre juristii romani a acestei noi forme de testament cu care se pot intalni in activitatea lor practica.
Testamentul international este o forma noua de testament care se adauga formelor cunoscute deja (olografa, autentica si mistica). In esenta, este vorba de o forma simplificata de testament mistic (secret).
Denumirea de „international” a acestui testament este intr-un anumit sens inselatoare, caci utilizarea acestei forme de testament nu implica in nici un fel ca succesiunea la care se refera sa contina elemente de extraneitate (strain testand in alta tara, bunuri situate in tari diferite etc.), fiind posibil ca testamentul sa priveasca o succesiune eminamente interna (lipsita de elemente de extraneitate) . Pe de alta parte, utilizarea acestei forme de testament nu este obligatorie in cazul succesiunilor cu elemente de extraneitate . Ea poate fi asadar aleasa in ordinea strict interna si ocolita in ordinea internationala, denumirea privind „nu atat circumstantele testamentului, ci sursele regulilor (o conventie internationala) definind acest testament si aceasta forma” .
Dezideratul acestei reglementari este foarte simplu si rezulta chiar din preambulul Conventiei de la Washington, unde se arata ca aceasta a fost adoptata „pentru a asigura intr-o mai mare masura respectul actelor de ultima vointa prin stabilirea unei forme suplimentare de testament… a carei intrebintare va reduce necesitatea cercetarii legii aplicabile”. Realizarea acestui deziderat presupune insa ratificarea Conventiei de un numar cat mai mare de state.

273. Formalitatile cerute de legea uniforma. Fiind o forma simplificata de testament mistic (secret), testamentul internatioanl parcurge doua faze de elaborare: faza redactarii (1°) si faza prezentarii unei autoritati (2°).
1°) Faza redactarii. Testamentul trebuie sa fie redactat in scris, fie de catre testator, fie de catre o alta persoana, in orice limba, fie cu mana, fie cu mijloae mecanice (art. 3 din Legea uniforma).
Daca testamentul are mai multe foi, acestea trebuie sa fie numerotate (art. 6.2 din Legea uniforma).
2°) Faza prezentarii testamentului persoanei abilitate. Testatorul trebuie sa declare inaintea a doi martori si a unei persoane abilitate a instrumenta ca documentul, a carui substanta nu este tinut sa il div