v7g20gp

Continutul raportului juridic civil cuprinde drepturile subiectului activ si obligatiile subiectului pasiv.
2.1. Drepturile subiective civile. Clasif icari
Dreptul subiectiv civil se poate defini ca fiind posibilitatea subiectului activ de a avea o anumita conduita si de a pretinde subiectului pasiv o conduita corespunzatoare, in limita legilor si a bunelor moravuri, iar in caz de nevoie de a apela la forta coercitiva statala.
Drepturile subiective civile pot fi clasificate dupa numeroase criterii:
2.1.1. Criteriul opozabilitatii
Dupa criteriul opozabilitatii, drepturile subiective civile pot fi absolute sau relative.
• Dreptul absolut este acel drept subiectiv in temeiul caruia titularul sau are posibilitatea de a-l exercita singur, celelalte persoane avand obligatia generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere dreptului absolut.
Spunem ca dreptul absolut este opozabil tuturor, in sensul ca orice membru al comunitatii poate deveni subiect pasiv intr-un raport juridic in continutul caruia se gaseste un drept absolut.
Raportul juridic in continutul caruia se afla un drept absolut se naste asadar intre:
- un subiect activ determinat de la inceput. El este titularul dreptului absolut;

- un subiect pasiv nedeterminat ce cuprinde in chip general toti membrii comunitatii, fiecare dintre acestia avand obligatia de a se abtine de la orice gest de natura a aduce atingere dreptului absolut.
Aceasta obligatie are caracter negativ deoarece consta intr-o abstentiune (abtinere) si general deoarece revine tuturor deopotriva si in mod abstract. Legea nu prevede o enumerare in concret a gesturilor, actelor sau faptelor interzise, ci este interzisa orice actiune de natu ra a-l prejudicia pe titular.
Ø Un exemplu de drept absolut il constituie dreptul la nume. Titularul dreptului la nume are posibilitatea de a pretinde tuturor membrilor comunitatii respectarea acestuia, adica abtinerea de la orice act sau fapt de natura a aduce atingere numelui sau (de exemplu, de la utilizarea ilicita a numelui, de la acte de plagiat etc.). Dreptul la nume nu este opozabil unei anumite persoane, ci tuturor deopotriva, deoarece o persoana nu se identifica prin nume in rapo rt cu o alta anumita persoan a, ci in raport cu intreaga comunitate. Raportul juridic astfel nascut are deci un titular determinat si un subiect pasiv nedeterminat.
• Dreptul relativ reprezinta acel drept subiectiv civil in temeiul caruia subiectul activ (denumit creditor) are posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv (denumit debitor) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Raportul juridic in continutul caruia se gaseste un drept relativ poarta numele de raport juridic obligational. Spre deosebire de ipoteza drepturilor absolute, de aceasta data sunt determinate de la bun inceput atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv.
Ø De exemplu, daca o persoana ii imprumuta alteia o anumita suma de bani, ea va avea calitatea de creditor, putand sa-i pretinda celui
imprumutat si numai lui restituirea sumei de bani. Raportul juridic s-a nascut intre creditor si debitor. Subiectul pasiv este cunoscut
inca de la data incheierii contractului de imprumut. Obligatia care revine subiectului pasiv poate consta in “a da” (ceea ce in inteles juridic inseamna a transfera un drept real); “a face” ( adica a executa o prestatie); “a nu face” (adica a se abtine de la ceva ce ar fi putut sa faca daca nu intra in raportul juridic obligational respectiv).

Asupra acestor trei tipuri de obligatii vom reveni cand vom analiza latura pasiva a continutului raportului juridic civil.
2.1.2. Criteriul continutului
Dupa natura continutului drepturilor subiective civile, acestea pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale. a) Drepturile patrimoniale sunt cele care au un continut evaluabil
in bani. La randul lor, ele se impart in drepturi reale si drepturi de creanta.
Dreptul real este dreptul subiectiv civil patrimonial in temeiul caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun in mod direct si nemijlocit, fara concursul altei persoane.
Ø Exemplul tipic de drept real este dreptul de proprietate. In temeiul sau, titularul va putea exercita prerogativele corespunzatoare proprietatii (posesia, folosinta si dispozitia) in mod direct asupra bunului.
Drepturile r eale sunt drepturi absolute, ceea ce inseamna ca raportul juridic ce se naste in temeiul lor se incheie intre titularul dreptului real si subiectul pasiv nedeterminat.
Dreptul de creanta este dreptul subiectiv in virtutea caruia subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
Ø Spre exemplu, daca X i-a imprumutat lui Y o suma de bani, dreptul lui X (creditor) de a-i pretinde lui Y (debitor) restituirea sumei
imprumutate este un drept de creanta. Raportul juridic nascut intre
X si Y este un raport juridic obligational.
Intre drepturile reale si drepturile de creanta observam urmatoarele deosebiri:
- in cazul drepturilor reale numai subiectul activ este determinat,
in timp ce subiectul pasiv este nedeterminat. In cazul drepturilor de creanta ambele subiecte sunt determinate. Ca urmare, drepturile reale sunt drepturi absolute, in timp ce drepturile de creanta sunt drepturi relative;
- continutul obligatiei corelative (care corespunde) in cazul dreptului real consta intotdeauna in “a nu face” in timp ce in

cazul drepturilor de creanta consta in “a da”, “a face” sau “a nu face”.
Obligatia de “a nu face” corelativa unui drept real este la randul ei deosebita de obligatia de “a nu face” corelativa unui drept de creanta. Intr adevar, in p rimul caz subiectul pasiv nedeterminat are obligatia de a se abtine de la orice gest de natura a aduce atingere dreptului real (absolut). In cel de al doilea caz este vorba de obligatia subiectului pasiv de a se abtine de la o actiune concreta, determinata de la bun inceput in prevederile contractuale.
Ø De exemplu, se poate incheia un contract intre doi vecini prin care acestia prevad obligatia negativa r eciproca de a nu planta arbori mai aproape de 6 metri de gardul despartitor. Aceasta obligatie este corelativa unui drept de creanta si nu unui drept real. Daca unul dintre vecini incalca aceasta obligatie, celalalt va avea dreptul de a-i pretinde acestuia din urma taierea arborelui si plata de despagubiri.
Prin urmare, raportul juridic astfel nascut este incheiat intre doua subiecte de drept determinate carora le revin obligatii clar circumstantiate;
- drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind expres prevazute de lege. Dimpotriva, drepturile de creanta sunt nelimitate, ele decurg din contractele incheiate intr e parti. Potrivit intereselor lor, partile pot imagina noi si noi drepturi de creanta;
- titularul unui drept real isi exercita singur prerogativele
(atributele), in timp ce titularul dreptului de creanta isi poate exercita dreptul numai prin actiunea sau inactiunea celeilalte parti (care da, face sau nu face ceva);
- drepturile reale pot avea ca obiect numai lucruri determinate, in timp ce drepturile de creanta pot av ea ca obiect si lucruri determinate si bunuri de gen (spre exemplu, obligatia de predare a 10 l de vin).
*
Drepturile reale cunosc, la randul lor, subclasificari. Astfel, exista drepturi reale principale si drepturi reale accesorii:

• Cele principale au existenta de sine statatoare, ele n edepinzand de ex ercitiul vreunui alt drept.
Asemenea sunt, spre ex emplu, dreptul de proprietate si dezmembramintele dreptului de proprietate.
Figura centrala a drepturilor reale o constituie dreptul de proprietate. Potrivit art. 480 din Codul civil, “proprietatea este dreptul ce ar e cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele deteminate de lege”.
Dreptul de proprietate, ca drept real ce reuneste atributele posesiei, folosintei si dipozitiei, poate imbraca, in functie de titularul sau, doua forme:
- proprietatea publica. Dreptul de proprietate publica reprezinta dreptul ce are ca titular statul sau unitatile administrativ - teritoriale, exercitat asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz si interes public;
- proprietatea privata. Dreptul de proprietate privata poate fi definit ca fiind dreptul ce apartine persoanelor fizice sau juridice, statului sau unitatilor administrativ - teritoriale, asupra unor bunuri care nu fac parte din domeniul public, cu privire la care titularul exercita posesia, folosinta si dispozitia, in putere si interes propriu, cu respectarea dispozitiilor legale.
Distinctia dintre cele doua forme de proprietate isi gaseste temeiul constitutional in art. 135 din legea fundamentala. Potrivit acestuia:
"Statul ocroteste proprietatea.
Proprietatea este publica sau privata.
Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale.
Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele n aturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Bunurile proprietate publica sunt inalien abile. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate.

Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila."
O serie de alte acte normative (cum sunt Legea fondului funciar, nr.
18/1991, republicata, Legea administratiei publice locale, nr. 69/1991, republicata, Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, nr. 213/1998 au configurat un regim juridic diferit pentru cele doua forme de proprietate, precum si criterii pentru diferentierea bunurilor asupra carora se poate exercita dreptul de proprietate publica fata de bunurile asupra carora se poate exercita dreptul de proprietate privata.

Reglementarile privind proprietatea privata constituie dreptul comun, de la care reglementarile ce au ca obiect regimul juridic al dreptului de proprietate publica au carater derogatoriu, exceptional, si sunt, ca urmare, de stricta interpretare.
Dreptul de proprietate este un drept complex ce cuprinde in continutul sau trei prerogative distincte: posesia, folosinta si dispozitia. Ele pot fi exercitate impreuna, dar pot fi si desprinse unele de celelalte. Din operatia de “dezmembrare” a dreptului de “proprietate” rezulta asa numitele dezmembraminte ale dreptului de proprietate (uzul, uzufructul, abitatia, servitutea si superficia). Ele presupun exercitiul doar a unora dintre prerogative de catre titular, celelalte fiind exercitate de catre alte persoane.
In categoria drepturilor reale principale intra si o serie d e drepturi reglementate de acte normative speciale cum este dreptul de folosinta al regiilor autonome si institutiilor publice ori dreptul de concesiune;
• Drepturile reale a ccesorii sunt cele a caror ex istenta depinde de existenta altor drepturi pe care le garanteaza.
Astfel sunt dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, dreptul de retentie ori privilegiile.
Ø De exemplu, daca o persoana imprumuta o suma de bani de la o alta persoana, aceasta din urma, pentru a fi sigura ca imprumutul ii va fi restituit, poate sa instituie un drept de ipoteca asupra imobilului aflat in proprietatea debitorului. Avem asadar de a face cu un drept relativ, un drept de creanta al creditorului impotriva debitorului sau si, in paralel, in mod distinct, cu un drept real, un drept de ipoteca exercitat asupra casei debitorului. Existenta dreptului de ipoteca depinde de existenta dreptului de creanta. Cu alte cuvinte, daca

imprumutul este restituit, dreptul de ipoteca isi inceteaza la randul sau existenta.
Spunem ca dreptul de ipoteca este un drept real deo arece el se ex ercita in mod direct asupra bunului aflat in proprietatea d ebitorului.
Debitorul va putea chiar sa instraineze imobilul, cu toate acestea titularul dreptului real mentinand in fiinta dreptul de ipoteca. Aceasta inseamna ca ipoteca va putea fi executata chiar daca intre timp imobilul a intrat pe mainile unei alte persoane decat debitorul initial.
Atat drepturile reale principale, cat si cele accesorii se caracterizeaza prin aceea ca presupun dreptul de urmarire si dreptul de preferinta:
- Dreptul de urmarire consta in posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a p retinde bunul in orice maini s-ar gasi.
Ø Astfel, daca proprietarul bunului imobil din exemplul de mai sus a vandut imobilul ipotecat, inainte de a-si fi achitat datoria, creditorul a putut urmari imobilul respectiv chiar daca intre timp acesta a fost cumparat de catre o alta persoana. In consecinta, titularul dreptului de ipoteca, daca nu isi vede recuperata suma de la debitor poate sa execute silit bunul imobil, adica sa-l vanda la licitatie publica, acoperindu-si astfel din suma obtinuta creanta;
- Dreptul de preferinta consta in posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a fi satisfacut cu prioritate fata de titularii altor drepturi.
Ø Astfel, in exemplul prezentat mai sus, chiar daca debitorul avea datorii la mai multi creditori, primul care isi va vedea acoperita creanta va fi cel care si-a constituit dreptul real de ipoteca. b) Drepturile nepatrimoniale sunt drepturile care nu au un continut evaluabil in bani.
Se admite ca din categoria drepturilor nepatrimoniale fac parte:
• drepturile legate de existenta si integritatea fizica a persoanei
(dreptul la viata, dreptul la integritate corporala etc.);
• drepturi legate de conditia morala a persoanei (dreptul la reputatie, la onoare etc.);

• drepturi referitoare la elementele de identificare a persoanei
(dreptul la nume, dreptul la propria imagine, dreptul la domiciliu etc.)
• drepturi care decurg din creatia intelectuala (latura nepatrimoniala a drepturilor de autor).
Drepturile nepatrimoniale sunt, in general, drepturi absolute, opozabile tuturor. Ca si unele drepturi reale, ele nu se sting prin neuz. Fiind strict legate de existenta persoanei, ele nu se pot transmite, in principiu, nici prin acte intre vii, nici pe cale succesorala (prin mostenire).
2.1.3. Criteriul gradului de certitudine conferit titularilor
In functie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile civile pot fi pure si simple sau afectate de modalitati.
Dreptul subiectiv civil pur si simplu este cel care confera titularului sau un maxim grad de certitudine, deo arece existenta si exercitiul lui nu depind de vreo imprejurare viitoare.
Dreptul subiectiv civil afectat de modalitati este cel a carui existenta ori exercitiu depind de o imprejurare viitoare certa sau incerta.
Modalitatile care pot afecta un drept subiectiv civil sunt termenul, conditia si sarcina. Ele vor fi analizate la capitolul destinat actelor juridice civile.
2.2. Obligatiile civile. Clasificari
Latura pasiva a continutului raportului juridic civil cuprinde obligatiile care revin subiectului pasiv.
Prin obligatie civila se intelege indatorirea subiectului pasiv de a avea o anumita conduita corespunzatoare cerintei subiectului activ, conduita ce poate consta in a da, a face ceva sau a nu face ceva si care poate fi impusa la nevoie prin forta coercitiva a statului.
Si in cazul obligatiilor civile se intalnesc mai multe clasificari:
2.2.1. Criteriul obiectului
Dupa cum am vazut, in functie de obiectul lor, obligatiile pot fi obligatii de a da, a f ace sau a nu face.

- a da reprezinta obligatia subiectului pasiv de a transfera sau a constitui un drept real.
Ø O astfel de obligatie este obligatia vanzatorului de a transfera cumparatorului dreptul de proprietate asupra bunului vandut;
- a face reprezinta a desfasura o actiune in favoarea subiectului activ, o prestatie pozitiva de orice natura.
Ø O astfel de obligatie este obligatia prestatorului de servicii de a executa o lucrare.
De observat ca, din punct de vedere juridic, operatiunea de
inmanare ori predare a unui bun este circumscrisa obligatiei de a face si nu obligatiei de a da;
- a nu face reprezinta obligatia subiectului pasiv de a se abtine de la ceva la care ar fi fost indreptatit daca nu si-ar fi asumat obligatia respectiva.
Ø De exemplu, o persoana care a facut o oferta d e vanzare unei alte persoane isi poate asuma obligatia de mentinere a ofertei un anumit termen determinat.

Obligatiile de “a da” si “a face” sunt denumite obligatii pozitive, iar obligatia de “a nu face” este consider ata o obligatie negativa d eoarece consta intr-o abstentiune (intr-o abtinere).
Tot in functie de obiectul lor se opereaza si clasificarea obligatiilor
in obligatii de rezultat si obligatii de mijloace (de diligenta).
• Obligatia de rezultat este considerata indeplinita daca debitorul a ajuns la rezultatul urmarit de parti.
Ø Spre exemplu, obligatia imprumutatului se considera indeplinita la momentul restituirii sumei imprumutate. Nu are nici o importanta daca imprumutatul a facut sau nu toate eforturile necesare pentru restituirea sumei; daca la data scadenta suma nu a fost restituita el este considerat automat ca fiind in culpa, iar obligatia ca nefiind executata. Debitorul se va putea exonera de raspundere (va putea dovedi absenta culpei) numai prin proba cazului de forta majora care l-a impiedicat sa-si execute obligatia. In orice caz sarcina

acestei probe ii revine debitorului care nu si-a indeplinit obligatia de rezultat.
• Obligatia de mijloace consta in datoria debitorului de a depune eforturi pentru a atinge un anumit rezultat. Daca rezultatul urmarit de parti nu este atins, aceasta nu inseamna automat ca debitorul este in culpa.
Ø De exemplu, o obligatie de mijloace sau de diligenta intalnim in cazul medicului care are indatorirea de a face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a-l insanatosi pe pacient. Daca acest rezultat nu este atins, nu rezulta automat culpa debitorului (a medicului). Prin urmare creditorul (pacientul) va avea sarcina de a produce (a prezenta), cumulativ, doua p robe:
- dovada ca nu s-a atins rezultatul urmarit de parti;
- dovada ca debitorul nu a depus toate eforturile de care ar fi fost capabil pentru atingerea acestui rezultat.
O asemenea obligatie de mijloace intalnim si in cazul profesorului care isi mediteaza elevul pentru a reusi la un examen. Daca rezultatul nu este atins aceasta nu inseamna ca obligatia profesorului nu a fost
indeplinita, odata ce debitorul a depus toate eforturile pentru atingerea rezultatului urmarit.
2.2.2. Criteriul gradului de opozabilitate
In functie de gradul de opozabilitate, obligatiile civile se impart in obligatii opozabile numai partilor, obligatii opozabile si tertilor, si obligatii reale.
Opozabilitatea inseamna posibilitatea de a opune. O obligatie este opozabila unei persoane daca persoana respectiva este constransa sa o execute. Regula consta in aceea ca o obligatie este opozabila numai partilor raportului juridic. Aceasta inseamna ca indatorirea poate sa revina numai debitorului, adica numai acelui subiect pasiv care si-a asumat-o.
Prin ex ceptie, exista o categorie de obligatii care sunt opozabile si tertilor, adica persoanelor care nu au participat la incheierea raportului juridic.

Ø De exemplu, daca s-a incheiat un contract de locatiune (de
inchiriere), locatorul (adica acela care a dat bunul spre inchiriere) are obligatia de a pune la dispozitia locatarului (chiriasului) bunul, pe toata perioada pe care s-a incheiat contractul de locatiune. Daca
insa in aceasta perioad a bunul este vandut d e catre locator unui tert, acesta din urma va avea obligatia de mentinere in fiinta a contractului de locatiune. Asadar, ne aflam in prezenta unei obligatii care desi se naste in urma unui contract incheiat intre doua parti determinate, este opozabila si unui tert care nu a participat la
incheierea raportului juridic.
Mai concret, sa luam ipoteza in care intre X, in calitate de locator, si Y, in calitate de locatar, s-a incheiat la data de 1 ianuarie 2000 un contract de inchiriere a imobilului aflat in proprietatea lui X. Contractul este incheiat pe o durata de doi ani, urmand d eci sa expire la data de 31 decembrie 2002. La data de 3 aprilie 2001, intre X, in calitate de vanzator si Z in calitate de cumparator se in cheie un contract de vanzare-cumparare a imobilului. Z, desi a devenit proprietar incepand cu data de 3 aprilie 2001 si desi nu a participat la incheierea contractului de inchirere a imobilului, nu va putea pune capat acestui contract si nu il va putea evacua pe Y p ana la expirarea termenului, adica pana la 31 decembrie 2002, urmand ca pana atunci sa aiba doar dreptul la chiria convenita prin contract.
Obligatiile reale sunt cele strans legate de exercitiul unui drept real.
Ø Astfel este, de exemplu, obligatia titularului dreptului de proprietate a unui teren agricol de a-l cultiva. O asemenea obligatie revine oricar ei persoan e care dobandeste bunul respectiv.
2.2.3. Criteriul sanctiunii
Dupa criteriul sanctiunii, obligatiile pot fi perfecte sau imperfecte.
Cele perfecte beneficiaza de sanctiune in sensul ca creditorul poate sa apeleze la forta de constrangere a statului pentru a-l determina pe debitor sa-si execute obligatia.
In cazul celor imperfecte (care se mai numesc morale) apelul la forta de constrangere a statului nu este cu putinta.

Ø De exemplu, titularul unui drept de creanta se poate adresa instantei pentru a-l constrange p e debitor sa-si execute obligatia numai
inlauntrul unui anumit termen denumit termen de prescriptie extinctiva. Despre prescriptia extinctiva vom vorbi intr-un capitol special destinat acesteia. Deocamdata ceea ce intereseaza este faptul ca, dupa ex pirarea acestui termen de prescriptie extinctiva, creditorul nu mai poate apela la forta de constrangere a statului. Obligatia insa nu a disparut. Ea subzista sub forma unei obligatii imperfecte sau morale. Ca urmare, daca debitorul isi executa de buna voie obligatia, el nu va putea solicita restituirea platii, chiar daca termenul de prescriptie extinctiva expirase.
Ø Un alt exemplu de obligatii imperfecte il constituie cele nascute din contractul de joc sau prinsoare (pariuri). Ele nu pot fi executate silit, creditorul nu poate sa il constranga pe debitor sa si le execute, dar daca debitorul le executa de buna voie, plata este perfect valabila.
2.2.4. Criteriul structural
Din punct de vedere structural, obligatiile sunt pure si simple sau complex e (afectate de modalitati):
• Obligatiile pure si simple sunt cele aflate in continutul unui raport juridic nascut intre un creditor, un debitor si care nu sunt afectate de termen, conditie sau sarcina;
• Obligatiile complexe sunt cele cu pluralitate de subiecte ori cu pluralitate de obiecte.
Astfel, obligatia mai multor debitori fata de un creditor se numeste obligatie cu pluralitate pasiva. Obligatia unui debitor fata de mai multi creditori se numeste obligatie cu pluralitate activa.

In cazul obligatiilor divizibile, datoria sau creanta se impart in atatea fractiuni cati debitori sau creditori exista in acel raport juridic.
Ø De exemplu, X a imprumutat o suma de bani de la Y. Inainte de
inapoierea sumei, X moare, iar singurii lui mostenitori sunt cei doi fii ai acestuia. Datoria lui X, fata de Y se va imparti intre cei doi fii potrivit cotelor lor succesorale, adica fiecare va mosteni ½ din

datoria tatalui. La fel, daca, la randul sau, X ii imprumutase o suma de bani lui Z, cei doi fii vor mosteni cate ½ din aceasta creanta.
In cazul obligatiilor solidare, fiecare creditor poate cere debitorului
intreaga datorie si fiecare debitor poate fi obligat de catre creditor sa execute intreaga obligatie.
Ø De exemplu, daca doua persoane au produs impreuna un prejudiciu, victima delictului civil va putea actiona in judecata impotriva oricar eia dintre ele, solicitandu-le acoperirea intregului prejudiciu.
Spunem ca autorii raspund solidar pentru producerea prejudiciului.
Obligatia poate sa aiba o pluralitate de obiecte, caz in care deosebim:
• obligatii alternative. Obligatia alternativa este cea al carei obiect consta in doua sau mai multe prestatii intre care una dintre parti are dreptul de a alege.
Ø De exemplu, debitorul datoreaza un bun sau o suma de bani;
• obligatii facultative. In acest caz, debitorul de obliga la o singura prestatie, cu facultatea pentru el de a executa o alta prestatie determinata.
Ø De exemplu, debitorul se obliga sa execute o anumita lucrare, dar
isi rezerva dreptul de a angaja pe altcineva sa o execute.
Obligatiile afectate de modalitati sunt corelative drepturilor a caror existenta ori executare este afectata de un termen, conditie sau sarcina.

de creanta relative
- dreptul de proprietate
- dezme mbramintele dreptului de proprietate
- dreptul de concesiune
- etc. patrimoniale principale reale
- dreptul de ipoteca
- dreptul de gaj
- privilegii
- dreptul de retentie accesorii absolute
Drepturi subiective civile
- dreptul la viata
- dreptul la nume
- dreptul la propria imagine
- derptul la integritate - fizica
- dreptul de autor
- etc. nepatrimoniale
Drepturi subiective civile Obligatii corelative
Drepturi absolute A nu face nimic de natura a aduce atingere dreptului absolut
Drepturi relative
- drepturi de creanta
A da
A face
A nu face
Intrebari si teste
Alegeti afirmatiile corecte: a) drepturile reale sunt relative; b) dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale principale; c) drepturile de creanta sunt drepturi relative; d) drepturile nepatrimoniale sunt drepturi reale principale;

e) drepturile reale sunt patrimoniale.
Dreptul de proprietate: a) este un drept absolut; b) este un drept real; c) este un drept personal nepatrimonial; d) este susceptibil de dezmembrare.
Dreptul de proprietate publica: a) poate fi exercitat numai de catre stat; b) poate fi exercitat numai de catre unitatile administrativ teritoriale; c) poate fi exercitat de catre orice subiect de drept, dar numai asupra bunurilor de uz si interes public.
Urmatoarele categorii de drepturi sunt limitate ca numar: a) drepturile patrimoniale; b) drepturile reale; c) drepturile absolute; d) drepturile de creanta.
Drepturile de creanta sunt: a) drepturi patrimoniale; b) drepturi nepatrimoniale; c) drepturile relative; d) drepturi absolute; e) drepturi accesorii.
Clasificati dreptul de gaj dupa criteriile de clasificare pe care le cunoasteti.
Clasificati obligatia cumparatorului de a plati pretul bunului cumparat dupa criteriile de clasificare pe care le cunoasteti.

Analizati raportul juridic in continutul caruia se afla dreptul la viata. Precizati cine este subiectul pasiv si ce obligatie ii revine acestuia. Clasificati dreptul la viata dupa criteriile de clasificare pe care le cunoasteti. Clasificati obligatia sau obligatiile corelative acestuia dupa criteriile de clasificare pe care le cunoasteti.
Dreptul de ipoteca garanteaza: a) un drept real principal; b) un drept real accesoriu; c) un drept de creanta; d) un drept nepatrimonial.
Ca obligatie corelativa unui drept relativ, obligatia de “a da” consta in a) a inmana un bun; b) a transfera un drept real.
Obligatia prestatorului de servicii de a zugravi imobilul potrivit contractului incheiat constituie: a) o obligatie de a da; b) o obligatie de a face; c) o obligatie de rezultat; d) o obligatie de mijloace; e) o obligatie reala; f) o obligatie perfecta; g) o obligatie imperfecta.
In functie de sanctiune, obligatiile se impart in: a) obligatii perfecte/ imperfecte; b) obligatii pozitive/negative; c) obligatii de a da/ a face/ a nu face.
Enumerati cinci drepturi nepatrimoniale si aratati care sunt obligatiile corelative acestora.

Bibliografie
CANTACUZINO, M. Elemente de drept civil, Editura Cartea
Romaneasca, 1921, p. 29 -; 35;
HAMANGIU, C.
ROSETTI BALANESCU, I.
BAICOIANU, Al.
Tratat de drept civil roman, vol. I, Bucuresti,
Editura All, 1996, p. 526- 532;
BOROI, G. Drept civil. Teoria generala, Bucuresti,
Editura ALL, 1997, p. 55 -; 71;
BELEIU, Gh. Drept civil roman. Introducere in dreptul civil roman. Subiectele dreptului civil roman,
Bucuresti, Casa de Editura si Presa “Sansa”
S.R.L., 1994, p. 73 -; 89;
VOLONCIU, M. Capitolul II -; “Raportul juridic civil”, p. 59 - 84, in Drept civil, vol.I, Bucuresti,
Editura Lumina Lex, 2000, coordonator -; R. Dimitriu
STEFANESC U, D. Drept civil, Bucuresti, Editura Oscar Print,
1999, p. 49 - 54;
UNGUREANU, O. Manual de drept civil. Partea generala,
Bucuresti, Editura ALL -; BECK, 1999, p. 55 - 71
URS, I.
ANGHENI, S.
Drept civil. Partea generala. Persoanele,
Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998, p. 72 -; 81;
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generala, Bucuresti,
Editura Lumina Lex, 2000, p. 76 -; 97.
STEFANESC U, D. Contributii la elaborarea unei noi definiti a dreptului subiectiv, in revista “Dreptul”, nr. 7-8/1991, p. 77 -; 82;
HANTEA, D. Cu privire la continutul notiunii de obligatie civila, in revista “Dreptul”, nr. 5/1998, p. 40 -; 44.