Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
DREPTURI SI LIBERTATI ALE PERSOANEI IN RAPORTURILE EI CU SOCIETATEA SI STATUL, EXERCITATE DE REGULA INDIVIDUAL
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1. Libertatea individuala si siguranta persoanei

In art. 9 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice la care Romania a aderat prin Decretul nr. 212/1974 este reglementata libertatea si siguranta persoanei astfel "Orice om are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. l4o10oh
Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motive legale, si in conformitate cu procedura prevazuta de lege. Orice individ arestat va fi informat, in momentul arestarii sale, despre motivele acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de orice invinuiri care i se aduc. Orice individ arestat sau detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel mai scurt, in fata unui judecator sau al unei autoritati imputernicite prin lege, sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un interval rezonabil sau sa fie eliberat.
Detentiunea persoanelor care urmeaza a fi trimise in judecata nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura si, daca este cazul, pentru executarea hotararii.
Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce plangere in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone eliberarea sa, daca detentiunea este ilegala.
Orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are dreptul la o despagubire."
Dreptul la libertate si la siguranta este reglementat si in art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului; astfel : "Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: a. daca este retinut legal pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent; b. daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege: c. daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a nu crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia; d. daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente; e. daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f. daca este vorba despre arestarea sau detentie legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.
Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa.
Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege, cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.
Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii, care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa, daca detinerea este ilegala.
Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii."
Istoria indelungata si sinuoasa a libertatii individuale, permanentele conflicte ce intervin intre lege si teorie, pe de o parte si, practica autoritatilor publice, pe de alta parte - practica ce nu rareori a inregistrat abuzuri si ilegalitati, uitandu-se uneori (din pacate prea des) ca autoritatile trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu invers - au impus formularea unor reguli constitutionale clare, a caror aplicare sa nu fie stanjenita de interpretari si speculatii.
Astfel o reglementare moderna si clara se gaseste in art. 23 din Constitutia Romaniei. O prima dispozitie constitutionala este aceia ca, "libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile."
Libertatea individuala, in contextul art. 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se comporta si misca liber, de a nu fi retinut, arestat sau detinut decat in cazurile si dupa procedurile expres prevazute de Constitutii si legi. Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza celuilalt; astfel exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu cunoaste decat acele limite care sunt necesare altor membri ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de catre lege. Legea nu are dreptul sa interzica decat actiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis de catre lege nu poate fi impiedicat si nimeni nu poate fi obligat sa faca ceea ce legea nu ordona .
Libertatea individuala poate fi limitata prin: a. o legea dreapta (adica o lege in care limitarile sunt facute in numele libertatii ca garantii ale libertatii); b. o lege abuziva; c. activitati ale individului sau grupului (abuz de libertate); d. abuzuri ale autoritatii.
Caracterul de fiinte sociale, admite ca limitari ale libertatii individuale numai acelea prevazute de o lege dreapta, prin care se asigura si libertatile celorlalti. Libertatea individuala, nu este, nu poate si nu trebuie sa fie absoluta. Legea dreapta, care limiteaza libertatea individuala in societate, o si apara in acelasi timp, fata de abuzul de orice natura. In cazurile de la literele b, c si d, actele de incalcarea libertatii individuale, trebuie incriminate prin lege, descoperite, cercetate, judecate si santionate.
Protectia libertatii individuale presupune:
- o anumita limitare a libertatii individuale, pentru a nu deveni abuziva, adica pentru a nu afecta libertatea altuia;
- limitarea drepturilor autoritatilor publice in asa fel incat sa nu incalce libertatea individuala ci sa o protejeze;
- reglementarea unor garantii in cazul procedurilor de infaptuire a justitiei, garantii contra abuzurilor autoritatilor;
- instituirea drept abateri, contraventii, infractiuni sanctionate potrivit legii, a faptelor care afecteaza libertatea individuala.
Gradul de protectie a libertatii individuale, da gradul de siguranta a persoanei.
Dupa prof. I. Muraru, notiunea de siguranta a persoanei exprima ansamblul garantiilor care protejeaza persoana in situatiile in care autoritatile publice, in aplicarea Constitutiei si legilor, iau anumite masuri care privesc libertatea individuala, garantii care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale . Acest sistem de garantii (de regula) permite realizarea represiunii faptelor antisociale, dar in acelasi timp asigura inocentilor ocrotirea juridica necesara.
In ceea ce ne priveste socotim ca in sintagma "siguranta persoanei" trebuie incluse doua mari categorii de garantii astfel: a) garantiile fata de abuzul sau neglijenta autoritatii, si b) garantiile fata de orice persoana, care ar putea sa atenteze la libertatea individuala.
Garantarea libertatii individuale fata de autoritati presupune:
- reglementarea activitatii autoritatilor, in raport cu individul:
- instituirea unor drepturi pentru invinuit, inculpat, retinut, arestat, condamnat in raport cu autoritatile;
- instituirea de responsabilitati si raspunderi pentru autoritatile care incalca libertatea individuala si principiile procedurilor judiciare.
Garantarea libertatii individuale fata de orice persoana, presupune:
- instituirea drept contraventii si infractiuni cu sanctiunile corespunzatoare, a faptelor persoanei sau a persoanelor care incalca libertatea individuala;
- descopera cercetarea si tragerea la raspundere a celor care incalca libertatea individuala;
- stabilirea si asigurarea indeplinirii obligatiilor autoritatilor publice privind asigurarea securitatii persoanei.
In art. 23 pct. 2 din Constitutie se dispune: "perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege". Aceasta inseamna ca numai prin lege pot fi reglementate cazurile si procedura perchezitiei, retinerii sau arestarii si deci acestea nu pot fi reglementate prin vreun act normativ inferior legii, respectiv hotararile de Guvern, instructiunile si ordinele ministrilor sau actele normative emise de autoritatile publice locale.
Prin cazurile prevazute de lege urmeaza sa intelegem numai situatiile bine precizate, in care autoritatile publice competente pot proceda la perchezitii, retineri sau arestari. Pentru a prevenii abuzurile chiar din partea legiuitorului, constituantul i-a stabilit anumite limite. Astfel constituantul i-a permis legiuitorului (Parlamentul) ca prin lege sa reglementeze patrunderea sau ramanerea in domiciliul persoanei fara invoirea acesteia, numai in urmatoarele cazuri: a. pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; b. pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; c. pentru apararea sigurantei nationale si a ordinii publice; d. pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.
Perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat si pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege.
Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant. In temeiul acestor dispozitii constitutionale, legiuitorul a reglementat in Codul de procedura penala institutia perchezitiei.
Potrivit acestui cod "cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris,... tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori pentru descoperirea si strangerea probelor este necesar, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii. Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala.
Perchezitia domiciliara se face numai:
- cu autorizarea procurorului;
- cu autorizarea instantei;
- in caz de infractiune flagranta, fara nici o autorizare.
- cu consimtamantul scris al persoanei la domiciliul careia se efectueaza.
In temeiul Constitutiei, s-au introdus restrictii in plus la efectuarea perchezitiei domiciliare la parlamentari cand este necesara incuviintarea Camerei din care face parte. In afara de aceasta, prin lege s-au prevazut unele restrictii la calitatea magistratului care autorizeaza perchezitia in cazul militarilor, procurorilor, judecatorilor, notarilor, avocatilor; (de exemplu pentru avocati autorizarea perchezitiei domiciliare o da numai primul-procuror nu si ceilalti procurori).
In practica s-a ridicat problema daca dispozitiile art. 101 al. 2 din Codul de procedura penala referitor la efectuarea perchezitiei domiciliare pe baza consimtamantului scris al perchezitonatului sunt constitutionale.
Socotim ca aceasta dispozitie este constitutionala deoarece:
-in art. 23 pct. 2 constituantul dispune ca perchezitia este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege, ceea ce inseamna ca legiuitorul este, imputernicit in acest sens si daca asa a hotarat legiuitorul, aceasta este in limitele Constitutiei;
- in art. 27 pct. 1 teza II constituantul dispune ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia; or legiutorul in temeiul "invoirii acesteia" a introdus conditia mai restrictiva prin sintagma "consimtamantul scris al acesteia" in cazul perchezitiei, ceea ce inseamna ca perchezitia nu poate fi efectuata pe baza unei invoiri verbale;
- in art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si in art. 17 al Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, sunt interzise imixtiunile arbitrare sau ilegale in domiciliul persoanei.
Retinerea persoanei, este o masura prin care o persoana este privata de libertate pana la 24 ore potrivit Constitutiei Romaniei, dar numai in cazurile si in conditiile prevazut de lege.
In dreptul romanesc sunt cunoscute doua masuri de retinere, una politieneasca si una procesual penala. Astfel, potrivit art. 16 lit. b din Legea nr. 26/1994 persoanele suspecte de actiuni prin care se pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, care refuza sa-si decline identitatea ori aceasta nu poate fi stabilita, sunt conduse la sediul politiei pentru clarificarea situatiei, si, dupa caz, prezentarea acestora, de indata, in fata organului de urmarire penala competent, activitati ce nu pot dura mai mult de 24 de ore.
Cea de a doua masura a retinerii este o masura procesual penala, preventiva, prin care persoana fata de care exista unele indicii ca a savarsit o fapta, prevazuta si pedepsita de lege, este privata de libertatea sa de catre autoritatile competente pe o durata de maximum 24 de ore, potrivit Constitutiei Romaniei. Aceasta masura este reglementata in detaliu in Codul de procedura penala. Totusi, putem retine ca dispozitiile constitutionale prevad anumite reguli stricte pentru "retinere" care nu au fost lasate la aprecierea legiuitorului astfel: durata maxima a retinerii este de 24 de ore; autoritatea care retine este obligata sa-i aduca de indata la cunostinta retinutului motivele retinerii, pe limba care o intelege, iar invinuirea in cel mai scurt termen; eliberarea retinutului este obligatorie daca motivele acestei masuri au disparut. Aceasta inseamna ca retinerea, poate dura si mai putin, si o ora si zece ore, in functie de motivele retinerii si de operativitatea in rezolvarea problemelor pe care le ridica fiecare caz in parte. Nimic nu impiedica juridic raspunderea autoritatii pentru o retinere pana la limita maxima, daca se dovedeste ca aceasta retinere a fost abuziva si ca deci, ea nu era necesara.
Desigur este rolul legislatiei procedural-penale sa reglementeze procedurile retinerii pana la detalii, un loc important trebuind sa-l ocupe evidentele strict necesare.
De mentionat ca masura retinerii nu este reglementata constitutional in multe state, fiind lasata la nivelul legii. Astfel in Franta, Spania, Italia, Anglia, Ungaria si altele, masura retinerii este reglementata cu o durata mai mare de 24 de ore, fiind pana la doua si chiar trei zile, dupa cum a apreciat legiuitorul din statul respectiv.
Arestarea este o masura care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte deosebite, uneori nebanuite, asupra reputatiei persoanei, a vietii sale intime si familiale, a fericirii sale. De aceea arestarea este supusa unor reguli clare si ferme imperative, dispunerea sa revenind unor autoritati care sa actioneze numai din ordinul legii, independent si impartial, respectiv magistratilor (procuror si judecator).
Regulile constitutionale, pentru masura arestarii, stabilite in Constitutia Romaniei (1991) sunt: a) Arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege; aceasta inseamna ca, numai legiuitorul, in Codul de procedura penala stabileste, strict cazurile si conditiile in care se poate dispune arestarea. b) Arestarea se face in baza unui mandat de arestare motivat emis de magistrat (judecator sau procuror).
Spre deosebire de alte constitutii, Constitutia Romaniei a limitat durata unui mandat de arestare, de pana la 30 de zile, ceea ce inseamna ca durata unui mandat de arestare poate sa fie si sub treizeci de zile. c) Prelungirea duratei arestarii se aproba numai de instanta de judecata. Intrucat urmarirea penala in cauzele complexe, dureaza, iar starea de arest poate fi necesara in scop preventiv si al instructiei judiciare, se procedeaza la prelungirea duratei arestarii.
Socotim ca, in temeiul art. 23 pct. 2 din Constitutie, prin vointa legiuitorului, arestatul se mentine in arest pana la judecarea recursului, prev. de art. 159 al. 7 din Codul de procedura penala in cazul recursului procurorului impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestarii preventive, recurs care este suspensiv de executare. In interesul instructiei penale, se poate solicita instantei competente prelungirea duratei arestarii preventive. Aceasta poate aproba de fiecare data, prelungirea arestarii cu cate 30 de zile. In legislatia romana nu este limitat numarul de prelungiri al duratei arestarii de catre instanta, cu exceptia art. 5 pct. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care impune o durata rezonabila pentru arestare. Aceasta durata rezonabila potrivit practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, este in functie de complexitatea cauzei, apreciindu-se de la caz la caz. d) Autoritatea care efectueaza arestarea ii aduce de indata la cunostinta arestatului motivele arestarii, iar invinuirea in cel mai scurt timp, in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu; Aceasta prevedere este foarte importanta nu numai pentru transparenta actiunii autoritatilor publice ci si pentru evitarea unor erori si pentru a asigura dreptul la aparare. Cat priveste limba in care se face comunicarea este limba pe care o intelege cel in cauza. Este o prevedere fireasca, o garantie a sigurantei peresoanei. e) Asupra legalitatii mandatului, arestul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Este de observat ca arestatul se poate plange oricand, asupra legalitatii mandatului, iar judecatorul este obligat sa se pronunte de fiecare data, bineinteles luand masuri in cazul cand arestatul abuzului de acest drept. Aceasta presupune ca arestatul se poate plange in fiecare zi, numai daca apar motive noi, din care rezulta ilegalitatea arestarii. Pentru netemeinicia arestarii, arestatul se poate plange procurorului. Socotim ca este in spiritul Constitutiei si al Conventiilor internationale, ca in caz de ilegalitate a arestarii, procurorul este in drept sa revoce masura arestarii, sa nu se mai astepte procedura la instanta, deoarece aceasta pana la pronuntare nu inlatura operativ arestarea ilegala.
Repetarea plangerii impotriva arestarii, daca nu sunt motive noi, constituie un abuz de drept. Motivele plangerii la instanta trebuie sa vizeze legalitatea masurii si nu temeinicia acesteia, adica spre exemplu, arestarea nu se incadreaza in nici unul din cazurile prevazute de art. 148 din Codul de procedura penala cum sunt starea de recidiva, a comis din nou o infractiune, incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului, pedeapsa este mai mare de 2 ani, iar lasarea in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica etc.
Admiterea ca si respingerea plangerii impotriva masurii arestarii trebuie sa fie motivata in scris in incheiere de catre judecator. Incalcarea acestei dispozitii constitutionale se sanctioneaza cu nulitatea prevazuta de art. 197 din Codul de procedura penala. f) Eliberarea celui arestat este obligatorie, daca motivele arestarii au disparut. Aceasta dispozitie constitutionala presupune:
- la orice cerere a arestatului sau a procurorului, instanta este obligata sa verifice legalitatea arestarii si a existentei motivelor acesteia;
- din 30 in 30 de zile instanta verifica legalitatea arestarii si o prelungeste numai daca este necesar;
- atat politistul, procurorul si instanta sunt obligate sa se sesizeze din oficiu atunci cand motivele care au stat la baza arestarii, au disparut;
- punerea in libertate a arestatului este obligatorie atunci cand motivele au disparut. g) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. Aceasta regula a libertatii provizorii, denumita si regula increderii, incearca sa valorifice la maximum prezumtia de nevinovatie dar si sa reduca la minimul riscul unor erori judiciare, si in general al unor acte ireparabile. Cererea de liberare provizorie, se solutioneaza de procuror sau instanta. Liberarea provizorie a arestului preventiv se poate realiza sub doua forme: controlul judiciar sau cautiunea. Controlul judiciar ca si cautiunea sunt institutii procesual-penale care garanteaza ca persoana pusa in libertate provizorie va raspunde tuturor solicitarilor autoritatilor judiciare, solicitari legate desigur de procesul penal in care este implicata. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune se realizeaza potrivit unor reguli detaliate, reguli ce sunt de domeniul procedurii penale.


2. Inviolabilitatea domiciliului

Potrivit art. 27 din Constitutia Romaniei, domiciliul si resedinta persoanei sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul sau resedinta unei persoane fara invoirea acesteia cu unele exceptii expres prevazute de lege: a)pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; b)pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; c)pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice; d) pentru prevenirea raspandirii unei epidemii; Aceasta inseamna ca numai prin lege se poate deroga de la regula inviolabilitatii domiciliului, si numai in cazurile prevazute de Constitutie in art. 27 literele a-d. Inviolabilitatea domiciliului implica si protectia fata de perchezitii abuzive. Dar asa cum dispune legiuitorul, inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justitiei, nu poate servi ca mijloc de protejare a raufacatorilor, nu poate duce la imposibilitatea luarii masurilor necesare pentru salvarea vietii sau averii unei persoane, apararea sigurantei nationale, a ordinii publice etc. Situatiile prevazute in art. 27 al. 2 din Constitutie sunt complexe, fiind detaliate de lege. Daca in ce priveste situatiile prevazute de literele a, c si d, ele sunt exclusiv acelea in care legea ordona, pentru aplicarea ei sa se patrunda in locuinta unei persoane, situatie prevazuta la litera b, cuprinde si cazurile in care, desi legea nu ordona, nu sanctioneaza totusi patrunderea in domiciliul unei persoane fara invoirea acesteia, respectiv in cazul starii de necesitate. Asa cum s-a aratat, deja in literatura juridica, in desfasurarea vietii social-umane se ivesc uneori situatii de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun in pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibila decat prin savarsirea unei fapte care in mod obisnuit este socotita ca ilicita. In aceste situatii fapta savarsita pentru salvarea valorilor aflate in pericol se considera comisa in stare de necesitate. Iar starea de necesitate constituie in anumite conditii cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei care exclude existenta infractiunii si a raspunderii penale. Se considera a fi stare de necesitate in caz de incendiu, inundatii, cutremure de pamant. In asemenea situatii nu numai autoritatile dar si cetatenii pot patrunde in locuinta unei persoane in scopul de a inlatura primejdia privind viata, integritatea sau bunurile unei persoane. De asemenea se mai poate patrunde in locuinta unei persoane, fara invoirea acesteia, si pentru salvarea unei persoane care incearca sa se sinucida sau a unei persoane accidentate sau bineinteles si in caz de strigate de ajutor dinauntru. Asemenea fapte, comise in atari situatii beneficiaza de efectele starii de necesitate. De la derogarile mai sus aratate, nici o alta lege nu poate institui alte derogari, indiferent de motivatia care s-ar invoca.
In ceea ce priveste perchezitiile, constituantul instituie urmatoarele reguli:
- perchezitiile se efectueaza numai in conditiile prevazute de lege;
- perchezitiile nu se confunda cu cazurile de patrundere sau ramanere in domiciliul sau resedinta persoanei, la care se refera art. 27 pct. 1 si 2 din Constitutie; perchezitia presupune mai mult decat o "vizita";
- perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat (procuror, judecator);
- perchezitiile pe timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant; fata de aceasta dispozitie constitutionala consideram ca dispozitia art. 103 teza ultima din Codul de procedura penala este discutabila deoarece instituie un drept al procurorului de a efectua perchezitie si in timpul noptii.
Potrivit art. 103 din Codul de procedura penala, perchezitia domiciliara se efectueaza numai intre orele 6-20, iar in celelalte ore numai in caz de infractiune flagranta, sau cand perchezitia urmeaza a se efectua intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6-20, poate continua si in timpul noptii.
Socotim ca din dispozitiile art. 96 si 100 din Codul de procedura penala rezulta ca perchezitia domiciliara este o activitate procesual-penala, care cu exceptia flagrantului delict se poate efectua numai dupa inceperea urmaririi penale. Problema este controversata cu atat mai mult cu cat sintagma "delict flagrant" folosita de art. 27 pct. 4 din Constitutie i se da o sfera mai larga decat cea a sintagmei "infractiune flagranta".

3. Libertatea constiintei

Potrivit art. 29 din Constitutia Romaniei, libertatea gandirii si a opiniilor precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma.
Libertatea constiintei presupune posibilitatea persoanei de a avea o conceptie a sa despre lumea inconjuratoare si in general despre orice. Libertatea constiintei este una dintre primele libertati inscrise in catalogul drepturilor umane, pentru ca mai ales libertatea religioasa - ca parte a acestei libertati - a avut o istorie a sa aparte, o istorie indelungata presarata cu intoleranta si ruguri, cu excomunicari si prejudecati, cu multe suferinte si dureri. In aceasta istorie indelungata s-au formulat cum era si firesc, si teorii si exprimari juridice diferite, insa rolul dreptului ca factor civilizator si pacificator fiind aici incontestabil. Astfel daca intr-o conceptie se considera ca libertatea religioasa include si libertatea constiintei, intr-o alta conceptie se considera ca libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt doua libertati distincte. In fine, teoria mai larg acceptata astazi este cea in sensul careia libertatea constiintei are o sfera larga cuprinzand in ea si libertatea religioasa, mai mult, se mai considera ca exista si libertatea cultelor, ca libertate distincta. Prof. Ioan Muraru, interpretand art. 29 din Constitutia Romaniei, arata ca libertatea constiintei este posibilitatea persoanei fizice de a avea si de a-si exprima in particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de a imparti sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult religios, de a indeplini sau nu ritualul cerut de acea credinta . Avem rezerve fata de aceasta definitie deoarece leaga libertatea constiintei, de exprimarea acesteia in public, aspect care priveste o alta libertate si anume libertatea de exprimare. Aceasta deosebire este necesara deoarece libertatea constiintei este nelimitata, pe cand libertatea de exprimare este limitata de lege. Libertatea constiintei ca libertate fundamentala are un continut complex, ea incorporeaza mai multe aspecte, mai multe "libertati". Socotim ca in Constitutia Romaniei se da o reglementare mai sistematica, libertatii constiintei si libertatii de exprimare spre deosebire de art. 18 si 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in care nu se face o deosebire intre cele doua libertati, ba mai mult vorbeste in paralel de "libertatea gandirii, a constiintei si a religiei".
Potrivit Constitutiei Romaniei, libertatea constiintei presupune: a. libertatea gandirii; gandirea nu are si nu trebuie sa aiba limite, aceasta este garantata distinct pentru a proteja spiritul uman de orice manipulare, indoctrinare, spalarea creierului, hipnoze, dezinformare etc.; din nefericire la ora actuala se studiaza si s-au pus la punct mijloace si metode de influentarea gandirii, si in special a maselor atentand astfel la libertatea gandirii; libertatea gandirii exclude orice constrangere psihica si fizica, pentru a impune mijloace, metode de rationament, concluzii, scopuri etc. b. libertatea de opinie, este posibilitatea oricarei persoane fizice de a avea o parere personala in orice domeniu; nimeni nu poate fi constrans sa-si insuseasca opiniile altora, si sa nu aiba propriile opinii, pareri, atitudini; in procesul de instruire, persoana are dreptul de a alege ceea ce invata si totodata are dreptul si la o opinie personala care in raport de motivare trebuie respectata. c. libertatea credintelor religioase, presupune:
- spirit de toleranta si respect reciproc;
- cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii in conditiile legii;
- in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa;
- cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate;
- nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori o credinta religioasa, contrara convingerilor sale.
Observam ca in acest articol (29) constituantul reglementeaza pe langa libertatea credintelor religioase, libertatea de exprimare a acestora in public, introducand unele limite a acestei ultime libertati "potrivit statutelor proprii in conditiile legii". De altfel, Pactul International relativ la drepturile civile si politice, prin art. 18 stabileste ca libertatea de exprimare a religiei si convingerilor nu poate face obiectul decat al unor restrictii prevazute de lege si care sunt necesare protectiei securitatii ordinii si sanatatii publice, moralei sau libertatilor si drepturilor fundamentale ale altora.
Libertatea constiintei trebuie inteleasa si ca un factor de continuitate spirituala in cadrul familiei, parintii avand dreptul natural, dar si obligatia de a se ocupa de cresterea si educarea copiilor lor. In mod firesc cresterea si educarea copiilor in familie se face in concordanta cu ideile si conceptiile parintilor, filiatia fiind prin ea insasi si o relatie spirituala, parintii purtand raspunderea morala, sociala si deseori juridica pentru faptele, actele si atitudinea copiilor lor minori. In acelasi mod sunt privite lucrurile si atunci cand cresterea si educarea copiilor minori revine altor persoane decat parintii firesti.
Exprimand aceste corelatii libertati si raspunderii morale, religioase, politice si juridice, Constitutia stabileste ca parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine. In ceea ce priveste cultele religioase trebuie sa observam ca termenul cult, are doua acceptiuni. Intr-o acceptiune prin cult se intelege o asociatie, o organizatie religioasa, iar in cea de a doua, ritualul practicat.
In ambele acceptiuni cultul religios inseamna forma in care este exteriorizata credinta religioasa respectiv de asociatie religioasa (biserica sau cult) cat si ritualurile cerute de acea credinta cum ar fi procesiunile.
Constitutia Romaniei consacrand separarea statului de biserica, garanteaza autonomia cultelor religioase, dar obliga statul sa sprijine cultele inclusiv prin inlesnirea asistentei in armata, in spitale in penitenciare, in azile si orfelinate.

4. Libertatea de exprimare

Gandurile, opiniile, credintele si creatiile spirituale de orice fel pot fi cunoscute numai daca sunt exprimate. Atat timp cat nu sunt exprimate, acestea nu cunosc limitele, asa cum am aratat la libertatea constiintei. Trebuie facuta deosebire dupa cum libertatea de exprimare se exercita in public sau intr-un cadru privat. Exprimarea in cadrul privat este practic nelimitata, cu exceptia cazurilor, care este adevarat sunt foarte rare si in mod expres prevazute de lege.
De asemenea, libertatea de exprimare in public are unele restrangeri, mai multe decat atunci cand se face intr-un cadru privat stabilite prin lege, potrivit dispozitiilor constitutionale.
Potrivit art. 30 din Constitutie, libertatea de exprimare este posibilitatea omului de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel. Socotim ca libertatea de exprimare include si libertatea presei, libertatea cuvantului, libertatea creatiilor de orice fel. Observam ca aici constituantul se refera la libertatea de exprimare in public, si nu intr-un cadru privat.
Cat priveste formele si mijloacele de exprimare formularea constitutionala este cuprinzatoare acestea fiind: in grai, scrisul, imaginile, sunetele si alte mijloace de comunicare in public.
Potrivit art. 152 din Codul penal, fapta se considera a fi savarsita in public atunci cand a fost comisa: a. intr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana; b. in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; c. in loc neaccesibil publicului cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; d. intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorate relatiilor dintre persoanele participante; e. prin orice mijloc cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
Exprimarea gandurilor, obiceiurilor, credintelor, posibilitatea de a crea si a exprima creatiile de orice fel, in istoria lor ca drepturi umane, au dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare; interzicerea cenzurii si responsabilitea.
Constitutia Romaniei interzice cenzura de orice fel, precum si suprimarea publicatiilor. Suprimarea unei publicatii ca sanctiune este o sanctiune exagerata, ea vine, prin duritatea sa, in conflict cu ideea de respect a libertatii umane.
Fata de art. 25 din Constitutia Romaniei din anul 1923, Constitutia actuala nu interzice suspendarea publicatiilor. Suspendarea unei publicatii nu este o sanctiune atat de severa ca suprimarea. Faptul ca prin Constitutie nu este explicit interzisa, nu poate fi interpretat in sensul ca ea va trebui sa figureze in lege (legea presei de exemplu). Legiuitorul va aprecia daca o asemenea sanctiune trebuie sa figureze sau nu intre sanctiunile ce se pot aplica in domeniul presei.
Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii. De aici rezulta permisiunea infiintarii si gestionarii unor asemenea structuri care sa asigure baza materiala necesara. Pentru a garanta libertatea de exprimare, se permite legii sa impuna mijloacelor de comunicare in masa, obligatia de a face publica sursa finantarii. Aceasta dispozitie este de natura a impiedica coruptia in presa si santajul respectiv a articolelor comandate, calomnii in presa, concurenta neloiala etc.
Libertatea de exprimare permite cetatenilor (de altfel oricui, in general) de a participa la viata politica, sociala si culturala, manifestandu-se public gandurile, opiniile, credintele etc. Dar aceasta libertate de exprimare nu poate fi absoluta (o libertate absoluta se transforma in contrariul sau) si ca atare este supusa unor coordonate juridice (limite). Aceste coordonate juridice trebuie sa fie insa expres prevazute de lege si necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale si umane. Sub acest aspect este interesant de remarcat ca Pactul International privitor la drepturile civile si politice, prin art. 19 alin. 3 stabileste ca exercitiul libertatii de exprimare comporta indatoriri speciale si responsabilitati speciale si ca poate fi supusa anumitor restrictii care trebuie sa fie expres stabilite prin lege si sunt necesare: respectarea drepturilor sau reputatiei altora, salvgardarea sigurantei nationale a ordinii publice, sanatatii sau moralitatii publice. Tot acest Pact, prin art. 20, stabileste ca legile trebuie sa interzica: propaganda in favoarea razboiului; ori apelarea la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenta. Rezulta fara putinta de tagada, ca existenta unor limitari in acest domeniu este deja consacrata, pentru a se preintampina abuzul in exercitarea libertatii de exprimare.
Intr-o asemenea viziune juridica, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc: prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine; defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism, teritorial sau la violenta publica, manifestari obscene, contrare bunelor moravuri.
Din aceasta regula rezulta ideea de protectie constitutionala a unor importante valori umane, statale si politice.
Existenta unor coordonate juridice inlauntrul carora trebuie sa se exercite libertatea de exprimare, implica si raspunderea juridica pentru depasirea acestor limite, altfel spus pentru abuzul in exercitarea acestei libertati asa de importante. De aceea in art. 30 pct. 8 din Constitutia Romaniei sunt stabilite formele raspunderii si subiectii acestora. Cat priveste raspunderea civila pentru daunele cauzate prin informatia sau creatia adusa la cunostinta publicului, revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Prin exprimarea in conditiile legii, se da legiuitorului misiunea de a stabili in detaliu conditiile stabilirii raspunderii, dimensiunile acesteia si repartizarea raspunderii civile pe cei raspunzatori.
Constituantul stabileste o ordine a raspunderii civile, care trebuie respectata atunci cand se solicita despagubiri. In primul rand se cer de la editor sau realizator si apoi de la autor si ceilalti. Socotim ca aceasta raspundere, justifica si un anume drept al celor care raspund de a se opune sau nu la publicarea articolului, informatiei in editura sau realizarea ce o coordoneaza.
Dar aceasta nu inseamna cenzura deoarece autorul poate publica la orice alta editura. Constituantul instituie o responsabilitate pentru delictele de presa ce se stabilesc prin lege.
Aceasta presupune ca legiuitorul, va stabili o responsabilitate contraventionala si infractionala, in domeniul presei. In aceasta problema s-au exprimat o serie de reguli care se impun astfel. Statul trebuie sa se opuna tendintelor de a obstructiona pluralismul in presa sau celor de concentrare excesiva a industriei presei.
Limitele criticilor admisibile sunt mai largi fata de guvern, decat fata de un simplu particular, sau chiar de un om politic . Trebuie facuta distinctia intre fapte si judecati de valoare deoarece existenta primelor poate fi demonstrata insa dovada adevarului celor din a doua categorie este imposibila .
Limitele criticilor admisibile sunt deci mai largi pentru un om politic decat pentru un simplu particular a decis Curtea Europeana. Exigentele de protejare a reputatiei omului politic trebuie puse in balanta cu interesele discutarii libere a problemelor politice . Statul este dator sa garanteze obiectivitatea informatiilor oferite si impartialitatea in tratamentul diverselor mijloace de informare .

5. Dreptul la proprietate

In articolul 41 din Constitutie denumit "Protectia proprietatii private" se dispune "dreptul de proprietate precum si creantele asupra statului sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Proprietatea privata este ocrotita in mod legal de lege, indiferent de titular."
Proprietatea nu poate fi aparata eficient decat prin drept, si in mod deosebit prin dreptul de proprietate. Cand vorbim de dreptul de proprietate intelegem existenta unor obligatii pentru ceilalti, prin care se realizeaza proprietatea obligatii a caror respectare este asigurata prin forta de constrangere a Statului.
Dreptul de proprietate este reglementat de lege, in asa fel incat include toate prerogativele realizarii acestui drept. Prerogativele dreptului de proprietate sunt sistematizate in trei concepte: dreptul de posesie, dreptul de folosinta si dreptul de dispozitie. Constitutia Romaniei acorda o importanta deosebita proprietatii stabilind reguli cu putere constitutionala astfel:
- Dreptul de proprietate este garantat; aceasta dispozitie presupune obligatii pentru legiuitor sa stabileasca modalitatile de garantare, obligatiile persoanelor si ale autoritatilor in acest sens;
- Creantele asupra statului sunt garantate: aceasta inseamna ca datoriile agentului economic statal, falimentar, se preiau de Stat si se achita fara a exista nici un risc .
- Nimeni nu poate fi expropiat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii cu dreapta si prealabila despagubire; o astfel de reglementare se gaseste si in alte constitutii si conventii internationale.

Obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
- Despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau in caz, de divergenta, prin justitie.
- Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
- Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma. Aceasta dispozitie constitutionala a abrogat din Codul penal roman pedeapsa confiscarii averii si chiar a prevederilor Legii nr. 18/1968, privind controlul averilor.
- Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.
- Proprietatea privata este, in conditiile legii inviolabila.
- Cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Exproprierea este trecerea silita in proprietatea statului terenurilor si constructiilor.
Constitutia stabileste doua conditii cumulative pentru ca o expropriere sa fie efectuata si anume: existenta unei cauze de utilitate publica ea insasi definita prin lege si plata unei prealabile si drepte despagubiri.
Cat priveste folosirea subsolului unei proprietati imobiliare de catre autoritatile publice, pentru lucrari de interes general, ea creaza obligatia constitutionala pentru acestea de a despagubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile.
Prezumtia de legalitate a dobandirii proprietatii prevazuta in art. 41 pct. 7 din Constitutia Romaniei, presupune:
- inlaturarea oricaror prevederi a legii care ar institui pedepsa confiscarii averii;
- nimeni nu poate fi obligat sa probeze caracterul legal al dobandirii proprietatii sale;
- pot fi confiscate numai in conditiile legii, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii.
De mentionat ca potrivit art. 20 pct. 2 din Constitutia Romaniei, toate dispozitiile referitor la proprietate prevazuta in pactele si tratatele la care Romania a aderat, fac parte din dreptul intern si pot fi invocate de orice persoana in apararea drepturilor sale.


6. Dreptul la mostenire, corolar al dreptului de proprietate, este garantat in art. 42 din Constitutia Romaniei, fiind un drept in temeiul caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala, in conditiile legii, orice bun.

7. Dreptul la un nivel de trai decent (art. 43 din Constitutie) este corelat cu obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica si de protectia sociala care sa fie de natura sa asigure cetatenilor un trai satisfacator. Acesta este un drept fundamental nu o simpla problema de politica economica si sociala. In art. 25 al Declaratiei Universale se vorbeste de dreptul la un nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii persoanei, bunastarii proprii si a familiei. Dreptul la un nivel de viata corespunzator cuprinde - cum precizeaza art. 25 din Declaratie - "hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare." Asociat acestui drept este "dreptul la asigurare in caz de somaj, de boala, de invaliditatea, vaduvie, batranete sau in alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor imprejurari independente de vointa persoanei..."(art. 25 din Declaratie)
Aceasta presupune ca intre m asurile de reforma economica si cele de asigurare a unui nivel de trai decent, la toti cetatenii, sa existe corelare.

8. Dreptului la ocrotirea sanatatii ii corespunde obligatia statului sa ia masuri pentru asigurarea igienei si sanatatii publice. Dreptul la ocrotirea sanatatii reglementat in Constitutia Romaniei la art. 33, nu este reglementat distinct in Declaratia Universala, in cele doua Pacte Internationale sau in Conventia Europeana. El rezulta insa din alte reglementari ale documentelor juridice internationale, aratate, precum si din unele documente fara forta juridica. In Constitutia Organizatiei Mondiale a Sanatatii se arata "O stare de perfecta sanatate pe care poate sa o atinga un om constituie un drept fundamental al oricarei fiinte umane indiferent de rasa, vederi politice, situatie economica sau sociala."
Din reglementarea nationala si internationala rezulta, credem, cateva concluzii: a. Dreptul la ocrotirea sanatatii poate fi evaluat atat ca drept individual, cat si ca drept colectiv. b. Corespunzator acestui drept, statului, autoritatilor sale si persoanelor private le revin atat obligatii negative, de abtinere cat si obligatii pozitive, de actiune. c. Unele obligatii ale autoritatilor publice sunt de rezultat, altele sunt de mijloace. d. Dreptul la ocrotirea sanatatii se afla in interconexiune cu alte drepturi fundamentale. e. Dreptul la sanatate imbraca noi aspecte in conditiile toxicomaniei si a traficului de stupefiante .

9. Dreptul la munca si protectie sociala a muncii este reglementat in art. 38 si art. 39 din Constitutia Romaniei, in care se stabilesc o serie de reguli constitutionale;
Pactul international relativ la drepturile economice sociale si culturale foloseste in art. 6 exprimarea de drept la munca. In unele constitutii se consacra dreptul si obligatia de a muncii.
In Constitutia Frantei se stabileste ca fiecare are indatorirea de a muncii si dreptul de a obtine un serviciu. Constitutia Spaniei dispune ca toti spaniolii au indatorirea de a muncii si dreptul la munca (art. 35). Constitutia Germaniei reglementeaza "libertatea profesiei", vorbind numai de dreptul de a-si alege in mod liber profesia si interzice munca fortata, munca tratand-o ca pe o libertate si nu un drept. In Constitutia Italiei in art. 35-37 sunt reglementate raporturile economice si in special, conditiile in care se efectueaza munca, fara a vorbi in mod expres de un drept la munca. Art. 27 din Constitutia Japoniei proclama "toate persoanele au dreptul si isi asuma obligatia de a muncii".
In Constitutia Romaniei (1991) art. 38, desi se vorbeste de dreptul la munca, acesta este reglementat ca o libertate de a muncii, care include: libertatea alegerii profesiei, libertatea alegerii locului de munca, protectia sociala a muncii, retributia muncii depuse, dreptul la negocieri colective . Observam ca nu se vorbeste de obligatia corelativa a statului de a asigura loc de munca pentru orice persoana, ba mai mult, dreptul la munca pentru cetatenii straini si apatrizi este supus unei autorizari, autorizare care in Romania a fost introdusa dupa anul 1996, spre deosebire de alte tari, in care aceasta autorizare prealabila este impusa de mult.
In Constitutia Romaniei (art. 38) se proclama "Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere." Este evidenta reglementarea dreptului la munca, sub forma libertatii de a muncii, deoarece nu rezulta obligatia corelativa a statului pentru asigurarea unui loc de munca . Potrivit art. 134 din Constitutia Romaniei, economia Romaniei este o economie de piata, in care statul asigura printre altele "protectia concurentei reale si crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii." Deci, ocuparea locurilor de munca se face pe criteriul competentei, printr-o concurenta reala si nu al asigurarii neconditionate a unui loc de munca.
Potrivit art. 6 din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, statul trebuie sa asigure: orientarea si formarea tehnica si profesionala, elaborarea de programe, de politici si de tehnici potrivite sa asigure o dezvoltare economica, sociala si culturala constanta si o deplina intrebuintare productiva a fortei de munca in conditii care garanteaza indivizilor exercitiul libertatilor politice si economice.
In art. 38 pct. 2 din Constitutie, se dispune "Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii; regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice. Durata normala a zilei de lucru este in medie de cel mult opt ore. La munca egala femeile au salariu egal cu barbatii. Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate." Deci, dreptul la protectie sociala pe care il au salariatii include aspecte clar formulate in textul constitutional si care vor forma obiectul legilor in acest domeniu, la care constituantul a adaugat "precum si alte institutii specifice" exprimandu-se caracterul deschis spre solutii legislative care sa asigure cat mai eficient protectia sociala a muncii.
In art. 39 din Constitutie sunt prevazute si alte norme constitutionale care interzic munca fortata si exceptiile de la acest principiu astfel: Munca fortata este interzisa. Nu constituie munca fortata: a)serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cei care potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase; b)munca unei persoane condamnate prestata in conditii normale in perioada de detentie sau de eliberare conditionata; c)prestatiile impuse in situatia creata de calamitate ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.

10. Dreptul persoanelor handicapate de a se bucura de o protectie sociala, este prevazut in art. 46 din Constitutie. Statul are obligatia sa asigure realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a handicapatilor respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor. Declaratia drepturilor persoanelor handicapate enumera principalele drepturi ce revin acestor persoane; respectul demnitatii umane; beneficiul acelorasi drepturi civile si politice, ca si alte fiinte umane; masuri speciale care sa-i permita cea mai larga autonomie posibila; tratamente medicale, psihologice si functionale, ajutoare, educatie si readaptare; securitate economica si sociala si un nivel de viata decent; respectarea nevoilor sale in toate etapele planificarii economice si sociale; dreptul de a trai in cadrul familiei sale sau intr-un camin care sa o inlocuiasca; protectia impotriva oricarei exploatari, reglementari sau tratament discriminatoriu, abuziv sau degradant, asistenta legala calificata.

11. Dreptul la greva. "Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale. Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum si garantiile necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.", dispune art. 40 din Constitutie.
Greva inseamna incetarea colectiva, voluntara a lucrului de catre salariati in vederea satisfacerii de catre unitate a unor revendicari de ordin profesional, revendicari determinate si comunicate unitatii, dar pe care aceasta a refuzat sa le satisfaca.
Regulile constitutionale ale dreptului la greva sunt:
- este un drept numai al salariatilor; exercitarea acestui
- drept, aduce unele prejudicii angajatorului si astfel il aduce la masa tratativelor;
- prin exercitarea dreptului la greva se apara numai interesele profesionale, economice si sociale; aceste interese, trebuie sa faca obiectul raporturilor juridice dintre grevisti si cei de la care se revendica aceste drepturi, interese;
- conditiile si limitele exercitarii dreptului la greva se stabilesc prin lege. (Legea nr. 15/1991);
- dreptul la greva se poate exercita numai in conditiile in care serviciile esentiale pentru societate sunt asigurate. (serviciile publice, transporturi feroviare, distribuirea energiei etc.)
Greva este forma colectiva protestatara si revendicativa a salariatilor care are ca efect juridic imediat suspendarea contractului de munca .
Ca majoritatea covarsitoare a tuturor celorlalte drepturi, dreptul la greva este - si el - susceptibil de exercitare abuziva atragand deci o raspundere juridica corespunzatoare, de exemplu:
- urmarirea unor scopuri politice;
- nerespectarea procedurilor prealabile declansarii grevei; (greva surpriza, greva spontana etc.)
- ocuparea locurilor de munca si impiedicarea celor care doresc sa-si continue munca; (greva este un drept, nu o obligatie)
- obligarea la greva, blocarea accesului la locurile de munca, a cailor de comunicatie etc.;
- neasigurarea serviciilor esentiale pentru societate;
- efectuarea grevei in alte locuri decat la locul de munca;
- invocarea unui drept la greva de cei care nu au calitatea de salariati (elevi, studenti).
Din pacate, uneori, din necunoasterea legii si a cailor legale, de satisfacere a intereselor economice, sociale si profesionale si de reparare a drepturilor incalcate, se uzeaza abuziv de greva. Aceasta afecteaza democratia si implicit modul de satisfacere a revendicarilor formulate.

12. Dreptul copiilor si al tinerilor de a li se asigura un regim special de protectie si de asistenta, in realizarea aspiratiilor lor legitime este consacrat atat in art. 45 cat si in altele din titlul II al Constitutiei. Deci, in Constitutie sunt multe articole care consacrand drepturile si libertatile cetatenesti, vizeaza de fapt si drepturile copiilor si al tinerilor. Art. 45 din Constitutie prevede un drept de sinteza care cu putere constitutionala prevede:
- dispune un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor copiilor si tinerilor, regim care trebuie reglementat prin legi;
- acordarea de catre stat a alocatiilor pentru copii, ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori handicapat, precum si "alte forme de protectie sociala a copiilor si tinerilor ce se vor stabili prin lege."
- sunt interzise exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala;
- minorii sub 15 ani nu pot fi angajati ca salariati;
- autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea la viata economica, culturala si sportiva a tarii.
Art. 25 pct. 2 din Declaratia Universala proclama ca "mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire speciala" .

13. Dreptul la invatatura

Acestui drept i se acorda o atentie deosebita in Constitutie, in care sunt stabilite urmatoarele dispozitii cu putere constitutionala, astfel:
Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare. Dreptul la invatatura este un drept care imbina libertatea cu obligatia (invatamantul primar si general). Dreptul la invatatura trebuie astfel organizat incat sa se asigure sanse juridice egale oamenilor, ceea ce implica folosirea cu prioritate a criteriului competenta profesionala si interzicerea discriminarilor sau privilegiilor. Prin dreptul la invatatura trebuie sa se urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale, intarirea respectului pentru drepturile si libertatile publice, favorizarea intelegerii, tolerantei si prieteniei intre popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace.2) Organizarea si desfasurarea invatamantului trebuie sa se realizeze in limba oficiala a statului care potrivit art. 13 si art. 32 pct. 2 din Constitutie este limba romana. Avand in vedere ca in Romania sunt cetateni romani si de alte nationalitati, in art. 6 si art. 32 pct. 2 si 3 din Constitutie se prevede "In conditiile legii, invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala. Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruit in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege."
Institutiile de invatamant, inclusiv cele particulare se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Invatamantul de stat este gratuit potrivit legii. Este evident ca invatamantul obligatoriu trebuie sa fie gratuit, fara deosebire de realizarea sa in forme statale sau particulare. Constitutia garanteaza autonomia universitara, reglementata de lege in ceea ce priveste conducerea, functionarea formativa, profesionala, educativa si stiintifica.
O componenta a dreptului la invatatura este si invatamantul religios. Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor fiecaui cult, si libertatii constiintei. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege. Legea il va organiza, garanta astfel incat sa nu contravina principiilor ce rezulta din art. 29 din Constitutie. Intr-o asemenea viziune legea va trebui sa prevada explicit ca invatamantul religios in scolile de stat este facultativ, numai o asemenea prevedere dand satisfactie deplina libertatii constiintei si mai ales dreptului parintilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

14. Dreptul strainilor si al apatrizilor la protectia Statului roman este reglementat in art. 18 din Constitutie. Protectia cetatenilor straini si apatrizi este larga si substantiala, intrucat practic, ei se bucura de toate drepturile si libertatile, garantate de Constitutie si de alte legi, mai putin de cele specifice conditiei de cetatean roman. Cetatenii straini si apatrizi pot fi extradati numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. Asupra expulzarii si extradarii decide numai instanta judecatoreasca. Art. 14 al Protocolului nr. 4 interzice "expulzarile colective ale strainilor".

15. Dreptul de azil (art. 18, alin. 2) este recunoscut in favoarea acelor care, din cauza activitatii lor progresiste, democratice, pusa in slujba umanitatii, sunt expusi in tarile lor unor masuri sau tratamente samavolnice. Potrivit paragrafului 2 al art. 14 din Declaratia Universala, dreptul de azil nu poate fi invocat in caz de urmarire realmente justificata de savarsirea unei infractiuni de drept comun sau pentru actiuni contrare scopurilor si principiilor Natiunilor Unite, iar potrivit art. 1 paragraful 2 din Conventia asupra azilului teritorial, dreptul de azil nu poate fi invocat nici atunci cand exista temeiuri sa se creada ca persoana care solicita azilul a savarsit o crima contra pacii, o crima de razboi sau o crima contra umanitatii. Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii cu respectarea tratativelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte.

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite