DREPTUL SOCIETATILOR COMERCIALE

Retragerea face parte dintre modalitatile de incetare a raporturilor de asociere si consta in parasirea voluntara a societatii, cu consecinta incetarii calitatii de asociat si a rascumpararii de catre societate a partilor asociatului retras, urmata de anularea acestora si reducerea capitalului social.

&1. Evolutia conceptului de retragere din societate

Exista trei posibile abordari ale retragerii.

I. Perioada 1990-1997 y1g11gr
Art.57 al Legii nr. 31/1990 in forma orginala prevedea, referitor la societatea in nume colectiv si cea in comandita simpla, ca atunci „cand contractul prevede cazurile de retragere, se vor aplica disp. art. 168 si 170” (referitoare la efectele excluderii -; n.n.). In privinta societatilor cu raspundere limitata, art.142 prevedea ca, „daca in contractul de societate sau in statut se prevede dreptul de retragere al asociatului … se aplica art. 167 si 168”.
Pornind de la aceste dispozitii legale, doctrina si jurisprudenta au abordat retragerea din societate dintr-o perspectiva traditionala, pur contractualista, fundamentata pe Codul civil. Conform acestei interpretari, retragerea nu putea avea loc decat sub conditia ca aceasta masura sa fie prevazuta in actul constitutiv. Daca asociatii nu erau suficient de prevazatori si contractul de societate nu regrelementa retragerea, aceasta din urma se putea realiza numai prin intrunirea consimtamantului tuturor co-asociatilor. Interpretarea isi afla originea, pe de o parte, in principiul fortei obligatorii a contractului, din care deriva regula simetriei in contracte (mutuus consensus -; mutuus dissensus) si, pe de alta parte, in examinarea retragerii ca reprezentand o denuntare unilaterala a contractului de societate, o cauza de reziliere partiala a acestuia.
Aceasta analiza restrictiva conduce la imobilizarea asociatului, transformadu-l intr-un prizonier al calitatii sale de asociat si al partilor lui sociale/de interes. De aceea, daca analiza ar putea fi admisibila in cazul societatilor constituite pe o durata determinata, ea nu mai poate fi primita daca societatea este creata pentru o durata nederminata. Codul civil (art.1523) prevede ca societatea (civila) creata pe o durata nemarginita inceteaza prin manifestarea vointei unuia dintre asociati de a nu mai continua societatea, notificata celorlalti asociati. Acelasi Cod, la art.1741, considera nevalabila locatiunea de lucrari facuta pentru o perioada nedeteminata. Cele doua texte ale dreptului comun ocrotesc libertatea vointei juridice, stabilind doua principii ale obligatiilor contractuale: (a) nulitatea absoluta a angajamentelor contractuale perpetue, nelimitate ca durata si (b) revocabilitatea consimtmantului dat la incheierea unui contract pe durata nedeterminata. Din coroborarea celor doua principii, jurispudenta recunoaste dreptul asociatului de a se retrage unilateral dintr-o societate constituita pe durata nedeterminata, prin corelarea principiului bunei-credinte contractuale cu principiul exercitarii drepturilor subiective in conformitate cu scopul lor economic si social.
Astfel, art.1527 Cod civil accepta incetarea societatii prin vointa unilaterala “intrucat aceasta se face cu buna-credinta si la timp”. Cu alte cuvinte asociatul trebuie sa-si exercite dreptul in conditii de loialitate fata de partenerii contractuali si de oportunitate. Daca una dintre conditii nu este intrunita, ne aflam in fata abuzului de drept de retragere, ceea ce este de natura a impiedica realizarea dreptului. Jurisprudenta a decis ca retragerea nu poate fi hotarata in mod brutal, intempestiv, nici chiar in situatia in care coasociatii nu si-au executat obligatiile derivand din contratul de societate . Ea trebuie precedata de un preaviz rezonabil potrivit obiceiurilor locului, ceea ce, in prezent, ar insemna mai degraba conformitatea cu uzurile oneste ale profesiunii asociatilor. Instanta de fond poate refuza sa constate „rezilierea unilaterala” a contractului, atunci cand rezulta din starea de fapt ca denuntarea nu a fost facuta cu buna-credinta .

2. Conceptia finalista a dreptului francez
Legislatia franceza a societatilor comerciale nu reglementeaza retragerea, iar literatura franceza reprezentativa caracterizeaza dreptul de retragere ca fiind inutil pentru societatile de persoane si inadecvat societatilor de capital .
In concret, ca argument impotriva recunoasterii unui drept de retragere, se invoca principiul caracterului fix, intangibil al capitalului social, care constituie si gajul creditorilor sociali in cazul societatilor de capital. Or, retragerea implica o reducere a capitalului social prin rascumpararea de catre societate a partilor sau actiunilor, fapt ce aduce atingere atat drepturilor creditorilor sociali chirografari, cat si principiului interdictiei pentru societate de a-si cumpara propriile titluri, altfel decat in conditiile prevazute (in dreptul roman, de art.103 din legea nr. 31/1990 republicata).
Pe de alta parte, retragerea nu este adecvata principiului preferintei interesului social , deoarece da nastere, in sarcina societatii, la obligatia de plata a contravalorii partilor asociatului retras. In context, exercitarea dreptului de retragere se poate dovedi foarte oneroasa pentru societate, putandu-i altera echilibrul financiar si pune in cauza chiar supravietuirea .
Ignorand complet notiunea retragerii, legea franceza a societatilor comerciale abordeaza acest concept in mod unilateral finalist, adica exclusiv din punctul de vedere al rezultatului sau care este reducerea capitalului social si achitarea contravalorii drepturilor sociale de catre societate.
Dreptul de parasire a societatii de catre asociat este reglementat numai prin cesiunea partilor sociale (sau de interes), care este conceputa in asa fel incat sa asigure succesul final al proiectului de cesiune (prin prevederea obligatiei coasociatilor si, in cele din urma, a societatii de a rascumpara partile sociale ale asociatului cedent caruia nu i-a fost agreata intentia de cesiune catre un tert).

3. Reglementarea functionala a retragerii in dreptul pozitiv roman
Modificarea semnificativa a legii nr.31/1990 prin OUG 32/1997 a determinat schimbarea abordarii institutiei retragerii si a conditiilor sale. Noul art. 221 al legii mentine natura preponderent contractuala a retragerii (care poate opera in conformitate cu clauzele actului constitutiv sau prin acordul unanim al asociatilor), insa adauga un contex judiciar, prevazut pentru cazurile in care actul constitutiv nu contine dispozitii referitoare la retragere si asociatul nu poate obtine acordul la retragere al tuturor coasociatilor. Astfel, retragerea poate fi pronuntata de tribunal, in masura in care petentul invoca motive temeinice de rertagere.
Noua reglementare schimba natura retregerii, care nu mai poate fi considerata un veritabil drept interent al asociatului intr-o societate constituita pe durata nedeterminata, ci devine o facultate lasata la latitudinea instantelor pe baza aprecierii argumentelor solicitantului retragerii.
Legiuitorul schimba astfel insasi ratiunea retragerii, vazand-o ca pe o notiune/procedura pur functionala, care poate fi utilizata numai daca exista considerente care ar justifica optiunea pentru retragere, dintre toate institutiile similare ce conduc la acelasi rezultat.
Or, vazand si argumentele franceze, procedura cea mai potrivita pentru a asigura asociatului posibilitatea de a parasi societatea si de a-si instraina partile sociale, este cesiunea partilor catre co-asociati sau catre terti. Cesiunea garanteaza intangibilitatea capitalului social, protejand atat societatea, cat si pe tertii creditori ai acesteia. Altfel spus, evitarea ca asociatul sa ramana prizonier al titlurilor sale este o chestiune ce tine de esenta cesiunii drepturilor sociale, iar nicidecum de esenta retragerii.
In schimb, retragerea este o procedura subsecventa cesiunii, destinata protectiei bivalente a interesului personal al asociatului si a interesului social. Conditia de admisibilitate a cererii de retragere judiciara este asadar dovada dezacordului co-asociatilor la proiectul de cesiune a partilor catre un tert si la cererea de rascumparare a partilor de catre co-asociati, dublate de refuzul cererii de retragere a petentului. In acest cadru, judecatorul va autoriza retragerea daca se intruneste conditia de fond, care rezulta din aprecierea ca admiterea retragerii este singurul mijloc de a proteja atat interesul personal al asociatului, cat si interesul social.
In ce priveste interesul personal, de cele mai multe ori, acesta se protejeaza impotriva asociatilor majoritari, care, prin ipoteza, ar adopta decizii care contravin intereselor asociatilor minoritari. In lipsa posibilitatii retragerii, acestia din urma ar avea la dispozitie doar calea actiunii in anulare a hotararilor AGA. Insa aceasta presupune intrunirea unor conditii restrictive, iar temeiul sau este nelegalitatea hotararii atacate, in nici un caz neputandu-se pune in discutie oportunitatea economica a deciziei. Retragerea mai poate proteja interesul asociatului in contra deturnarii puterii de catre administratorii societatii, pe care, prin ipoteza, nu ii poate revoca din pricina minoritatii sale in structura societatii.
Dar retragerea are si o functie de protectie a interesului social, ca procedura caracteristica existentei unor raporturi de nemultumire sau neintelegere in sanul societatii, ocazionate de crize societare de natura „politica” sau financiara. In lipsa retragerii, s-ar putea ajunge, in final, la dizolvarea societatii pentru neintelegeri grave intre asociati care impiedica functionarea societatii, in conformitate cu prevederile art.222 al.1 lit.e din Legea nr.31/1990. Retragerea devine un fericit substitut al dizolvarii, in special atunci cand intreprinderea este viabila si argumentele de natura economica se opun desfiintarii ei pentru divergente ivite intre asociati.
Aceasta dubla functie a notiunii de retragere permite nu doar o protectie eficienta a asociatilor, ci contribuie si la prevenirea tuturor formelor de deturnare a puterii in societate. Astfel, amenintati ca vor fi obligati sa finanteze retragerea „asociatilor victime”, asociatii majoritari si administratorii vor ezita sa comita abuzurile specifice dreptului societatilor comerciale, inclinand spre a respecta interesul social .

&2. Exercitarea facultatii de retragere

1. Retragerea conventionala
Art.221 al.1 lit.a si b al Legii nr.31/1990 prevede ca asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata se poate retrage fie in cazurile prevazute in actul constitutiv, fie dupa obtinerea acordului tuturor celorlalti asociati.
Clauzele de retragere
Destinate sa reglementeze conditiile in care un asociat ar putea solicita retragerea inaintea dizolvarii societatii, prevederile contractuale ar trebui sa faca referire indeosebi la urmatoarele aspecte:
- In legatura cu caracterul retragerii, actul constitutiv poate acorda eficienta vointei discretionare de retragere, dupa cum poate prevedea, din contra, necesitatea motivarii acesteia. Prima situatie nu se confunda cu libertatea absoluta de retragere, ci se caracterizeaza doar prin lipsa obligatiei asociatului de a-si justifica solicitarea. In cea de-a doua ipoteza, pentru ca prevederile sa fie eficiente, asociatii trebuie sa desemneze si organul social care urmeaza sa aprecieze temeinicia motivelor invocate de catre solicitant.
- Asociatii pot prevedea un termen minim inainte de expirarea caruia retragerea nu se poate solicita. O astfel de clauza este pe deplin justificata prin aceea ca societatea nou infiintata, aflata in perioada de acumulare si dezvoltare a activitatii economice, are nevoie de o administrare stabila, sustinuta de decizii pe termen mediu ale unei adunari generale ferme si statornice, lucru care este dificil de realizat daca structura capitalului social se modifica inoportun. Respectarea unui astfel de termen se poate impune si asociatilor care patrund ulterior in societate.
Singura problema care se poate ivi in cazul unei astfel de prevederi este caracterul abuziv al termenului, care, prin durata sa vadit exagerata, poate echivala cu interdictia, pe cale contractuala, a retragerii din societate. Caracterul abuziv al unei asemenea clauze deriva din aceea ca termenul prevazut nu mai este destinat protejarii interesului social. Din contra, suspendarea pe o durata nerezonabila a exercitarii dreptului de retragere conduce la neintelegeri intre asociati care, perpetuate, pot pune in pericol existenta societatii.
- Impunerea unui preaviz, in aceleasi limite ale bunei-credinte, este justificata tot prin protejarea interesului social si a interesului creditorilor sociali. Astfel, asociatul isi manifesta intentia de retragere cu un anumit timp inainte de realizarea ei efectiva, acordand posibilitatea coasociatilor de a gasi, dintre ei sau recurgand la un tert, un asociat cesionar, pentru a pastra intact patrimoniul social si, implicit, gajul general al creditorilor. In caz de insucces, preavizul ramane util societatii, pentru a se pregati financiar de efortul pe care anularea partilor sociale ale asociatului retras il reprezinta.
- Adiacent preavizului mentionat, consideram foarte utila pentru protectia interesului social, dar si a celui personal al coasociatilor, instituirea, prin actul constitutiv, a obligatiei asociatului ce intentioneaza sa se retraga de a-si oferi partile, in prealabil, coasociatilor sai, acordandu-le in acest sens un preaviz pentru acceptarea cesiunii. Retragerea ar urma sa opereze numai in urma refuzului ofertei. Aceasta obligatie ar inlocui o reala lacuna legislativa si ar curma discutiile referitoare la utilitatea dreptului de retragere, distingand net notiunile de retragere si cesiune, dupa functiile lor. Cesiunea si-ar indeplini functia de parasire a societatii in concordanta cu interesul social, iar retragerea ar preintampina neintelegerile ce pot afecta supravietuirea societatii in caz de insucces al unui proiect de cesiune.
Desigur, pentru a evita controversele relative la modificarea cotei parti detinute de fiecare coasociat in capitalul social, o clauza de egalizare ar fi binevenita, in sensul acordarii posibilitatii fiecarui coasociat de a cumpara acel numar din partile asociatului retras care sa-i permita sa-si pastreze ponderea detinuta in capital inainte de efectuarea cesiunii.
- Modul de evaluare a drepturilor patrimoniale cuvenite asociatului retras poate face, la randul sau, obiectul unei clauze contractuale. Este adevarat ca in dreptul roman exista un act normativ care reglementeaza calculul activului net in caz de retragere, excludere, fuziune si dizolvare, si anume Ordinul nr. 1223/1998 al Ministerului Finantelor (recent modificat), dar, intr-o operatiune concreta, partile pot avea in vedere, la calculul drepturilor aferente, si alte situatii particulare ce nu pot fi anticipate intr-un act normativ, spre exemplu informatii tinand de politica manageriala, de perspectivele de viitor ale societatii etc.
Asociatii pot prevedea ca drepturile asociatului retras sa fie stabilite potrivit acordului amiabil al partilor, dupa cum s-ar putea impune fixarea cuantumului de catre unul sau mai multi experti. In orie caz, independent de prevederile contractuale, asociatul retras are dreptul si interesul sa apeleze la justitie, daca nu este de acord cu cuantumul drepturilor sale, orice clauza statutara contrara fiind nula .

Problema validitatii unor clauze de retragere.
Cel putin doua categorii de clauze sunt a priori patologice si pot crea probleme sub aspectul validitatii lor. a) In primul rand, ne putem interoga asupra valabilitatii unei prevederi statutare prin care s-ar institui o veritabila libertate de retragere din societate. Libertatea de iesire din societate poate fi prevazuta la modul absolut, ca posibilitate conferita asociatilor de a parasi societatea in orice moment, fara nici o justificare si fara acordul vreunui organ social, dupa cum poate fi avuta in vedere la modul relativ, prin prevederea obligativitatii acceptarii cererii de retragere de catre numai o parte dintre asociati, prin indepartarea regulii unanimitatii.

Nu se poate contesta ca unanimitatea este de esenta procedurii retragerii, ca modificare a actului constitutiv, insa unanimitatea se poate manifesta fie in momentul acceptarii retragerii, fie in cel al constituirii societatii sub aspectul clauzelor de retragere. Este clar ca aceiasi asociati si-au manifestat acordul asupra clauzei de retragere, rezultatul vointei unanime fiind acordarea unei depline libertati de retragere. Clauza se traduce printr-o promisiune unilaterala, data de fiecare dintre ei, de a accepta in orice moment optiunea de retragere a oricaruia dintre coasociati. In urma exercitarii optiunii, privita ca drept potestativ, retragerea opereaza fara a fi necesar vreun nou acord formal, prin jocul clauzei, retragerea urmand a fi doar constatata.
In al doilea rand, de lege lata, daca in viziunea legiuitorului, unanimitatea ar fi fost obligatorie pentru acceptarea retragerii, acesta nu ar fi prevazut, ca prima conditie pentru realizarea retragerii, conformitatea acesteia cu prevederile actului constitutiv, ci ar fi stabilit ab initio o singura regula, aceea a intrunirii acordului fata de cererea de retragere al tuturor asociatilor.
In fine, o problema juridica ridicata de validitatea unei astfel de clauze este incidenta ei fata de principiul intangibilitatii capitalului social. O atare clauza este (cel putin) inoportuna intr-o societate cu capital fix. De aceea, pentru a nu intampina aceasta dificultate, in vederea validarii clauzei, ar trebui ca asociatii sa prevada modalitati corelative de intregire a capitalului. O dispozitie fericita ar fi obligarea asociatului, prin insasi clauza de retragere, la varsarea catre societate a unei sume corespunzatoare aportului sau. Astfel, asociatul retras compenseaza cu o parte a sumelor incasate prin retragere, datoria de a mentine intact capitalul social, iar partea sa din capital ar fi impartita proportional intre asociatii ramasi in societate.

b) Cea de-a doua categorie de clauze ce poate constitui sursa de probleme juridice are ca obiect interzicerea retragerii, fie in mod expres prin suprimarea propriu-zisa a posibilitatii de retragere a asociatilor, fie indirect, prin impunerea unui „termen dilatoriu” (abuziv) mult prea lung (de zeci de ani), inauntrul caruia nici un asociat nu-si poate manifesta intentia de a parasi societatea.
Instantele ar putea gasi usor argumente pentru a constata nulitatea clauzei. Cele mai importante sunt principiul invalidarii angajamentelor perpetue, asociatul neputand ramane prizonier al titlurilor sale si respectiv caracterizarea retragerii ca drept inerent calitatii de asociat, dovedit si prin faptul ca solicitantul retragerii se poate adresa justitiei in situatia in care coasociatii i-ar incalca dreptul de a parasi societatea.
In realitate, transarea acestei probleme juridice nu este atat de simpla.
De lege lata, prin interpretarea art.221 al Legii nr. 31/1990 (“asociatul se poate retrage”…in anumite conditii) retragerea este o facultate, o modalitate de parasire a societatii. In orice caz, ea este departe de a fi un veritabil drept al asociatului si, chiar daca i s-ar admite un astfel de caracter, retragerea nu poate fi un drept de ordine publica. Numai principiul nulitatii angajamentelor contractuale perpetue este de ordine publica. El este oglindit, in materia societatilor, in dreptul - de ordine publica - al asociatului de a parasi societatea, ceea ce atrage nulitatea instituirii prin actul constitutiv a oricarei bariere definitive la iesirea din societate.
Amintim, insa, ca retragerea este doar o modalitate de parasire a societatii constituite pe o durata nedeterminata. Principalul mijloc de parasire a raporturilor de societate ramane cesiunea, ca fiind cea mai potrivita in vederea protejarii interesului social si interesului tertilor.
In aceste conditii, atata timp cat actul constitutiv asigura o modalitate de iesire din societate, clauza prin care s-ar interzice retragerea trebuie considerata valabila, deoarece parasirea societatii nu este de esenta retragerii, ci de esenta cesiunii partilor sociale. Retragerea poate fi substituita, prin vointa asociatilor, cu prevederea obligarii acestora la a accepta, in anumite forme si termene, oferta de cesiune inaintata de asociatul care doreste sa paraseasca societatea. In schimb, daca prin prohibirea pe cale contractuala a retragerii se ajunge la imposibilitatea efectiva de a parasi societatea, clauza privind retragerea trebuie anulata ca fiind contrara ordinii publice.

2. Retragerea judiciara. Notiunea de „motive temeinice de retragere”

Conceptia subiectiva acorda prioritate protectiei interesului personal al asociatului. Intr-o decizie de principiu, s-a statuat ca “legea nu interzice judecatorului sa retina ca just motiv permitand retragerea din societate, elemente care tin de situatia personala a asociatului”. Jurisprudenta a considerat urmatoarele situatii drept motive temeinice de retragere; schimbarea domiciliului petentului in strainatate, context care il impiedica sa se implice si sa pastreze conrtolul activitatii societatii; constatarea ca reclamantul dorea sa intre in asociere intr-o firma concurenta.

Conceptia obiectiva are ca fundament disfunctionalitatile care exista in viata societatii si care ar fi oprite sau evitate prin autorizarea retragerii, permitand continuarea activitatii societatii in conditii normale, prin evitarea dizolvarii. Se face referire la situatiile in care exista abuzuri ale asociatilor majoritari, cand raporturile dinre asociatii egalitari fac imposibila luareai unor decizii in adunarea generala sau cand unii asociati nu isi indeplinesc anumite obligatii derivand din actul constitutiv.

Cu toate acestea, daca abordarea subiectiva este prea favorabila asociatului, conceptia obiectiva pare sa fie mult prea defavorabila acestuia. Asociatul este intr-adevar dator sa-si sacrifice interesul personal in beneficiul celui social, dar in anumite limite. Intre doua extreme - asociatul prizonier si asociatul nestatornic -; trebuie cautat un punct de echilibru.
Consideram ca acest echilibru trebuie cautat in cazurile in care interesul asociatului de instraineaza de interesul social, cele doua devenind incongruente. Interesul social nu este altceva decat interesul comun al asociatilor de a perpetua intreprinderea pe care au organizat-o, cu obiectivul prioritar de a mari performantele financiare, obtinand profituri pe masura . Astfel, asociatul se intraineaza de interesul social atunci cand, spre exemplu :
- nu este de acord cu proiectul de modificare a actului constitutiv, avansat de asociatii majoritari;
- nu mai poate avea nici o influenta asupra activitatii societatii, asupra politicii economice si financiare a acesteia (datorita pozitiei minoritare, datorita placarii definitive in strainatate etc.);
- continuarea activitatii ar fi imposibila daca s-ar mentine structura actuala a capitalului social, nemaiputandu-se lua decizii etc.

§3. Retragerea din societatile de capitaluri

Daca legiuitorul a construit un sistem adecvat pentru reglementarea retragerii din societatile in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, nu a mai reusit acelasi lucru concepand retragerea din societatile de capitaluri, un drept prevazut inutil in cazul societatilor ale caror titluri sunt cotate pe o piata reglementata (A) si ignorat complet in legatura cu societatile pe actiuni de tip inchise (B).

A. Caracterul exceptional al retragerii in societatile pe actiuni detinute public

In conformitate cu art.133 din Legea nr.31/1990, actionarii care nu sunt de acord cu hotararile luate de adunarea generala cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societatii, au dreptul de a se retrage din societate, obtinand contravaloarea actiunilor pe care le poseda, fie calculata proportional cu activul social dupa ultimul bilant aprobat, fie la valoarea medie de piata a actiunilor din ultimul trimestru.
Deosebirea fata de reglementarea retragerii in cazul celorlalte forme sociale este evidenta din insasi formularea textului. Pe de o parte, motivele de retragere sunt prevazute de lege, enumerarea lor fiind limitativa. Pe de alta parte, retragerea devine un veritabil drept, care se poate exercita, in baza art.133 al.2, printr-o simpla declaratie unilaterala a solicitantului, adresata societatii. Prin urmare, intrunirea adunarii generale nu este necesara, iar societatea, a carei vointa se exprima printr-un act al administratiei, nu poate refuza actionarului cererea de retragere, atata timp cat motivul invocat se regaseste in textul legii. Apelul la justitie pentru valorificarea dreptului de retragere este in principiu inutil, mai putin in situatia in care societatea nu ar raspunde cererii actionarului sau i-ar respinge-o, ignorand dreptul legal de retragere. In aceste ultime cazuri, actionarul ar urma sa se adreseze instantei doar pentru constatarea retragerii sale si obligarea societatii la achitarea contravalorii actiunilor conform dispozitiilor legale. Singura conditie pe care actionarul trebuie sa o indeplineasca este, prin analogie cu art. 131 al.2 din Legea nr.31/1990, sa fi absentat de la sedinta adunarii generale sau sa fi votat contra hotararii adoptate.
Instituirea unui drept de retragere al actionarului este de o utilitate relativa. Negociabilitatea actiunilor este de natura acestora, majoritatea acestor titluri facand obiectul tranzactionarii pe piata de capital. Atata timp cat actionarul se poate retrage prin vanzarea titlurilor sale pe piata de capital, ale carei organizare, transparenta, echitate si securitate sunt asigurate prin activitatea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, o retragere propriu-zisa prin anularea actiunilor este de prisos.

B. Problema retragerii din societatile pe actiuni de tip inchis
Din nefericire, dreptul roman este lacunar sub aspectul societatilor pe actiuni inchise, ale caror acte constitutive prevad clauze speciale de preemtiune, de agreare a transmiterii actiunilor, de egalizare a participarii actionarilor in capitalul social si altele asemenea, care reduc caracterul firesc de negociabilitate a actiunilor, aplicand transmiterii acestora regimul juridic al cesiunii partilor sociale.
Desigur, piata valorilor mobiliare este inca in etapa de pionierat (evolutia ei fiind mai degraba influentata de aspecte conjuncturale). Acest lucru nu justifica, insa, lipsa totala a luarii in considerare, de catre legiuitor, a distinctiei de regim juridic intre societatile pe actiuni care fac apel public la investitiile populatiei si cele inchise.
In aceste conditii, retragerea actionarilor unei societati pe actiuni ale carei „titluri” nu au facut obiectul unei oferte publice, devine mult prea restrictiva. Intr-adevar, desi aceste societati sunt in fapt SRL-uri cu vocatie de a face apel public la economii, actionarii nu se pot retrage, de lege lata, prin aplicarea dispozitiilor referitoare la societatile de persoane, ci numai prin invocarea disp.art.133 din legea societatilor comerciale. Contrarietatea acestei constatari cu interesul insusi al societatii este evidenta, asupra acestui aspect fiind necesara in principiu interventia legiuitorului, iar, in lipsa acesteia, implicarea „pretoriana” a instantelor de judecata.