Este primul act de procedura, in lipsa caruia procesul penal nu se poate desfasura conform legii. q8l10lb
Definitie: Sesizarea reprezinta incunostiintarea organului penal competent potrivit legii despre savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Sesizarea nu are doar rorul de a informa organele judiciare, ci reprezinta, in acelasi timp, si justificarea legala a tuturor activitatilor procesuale si procedurale care cad in competenta organului judiciar. Asadar, sesizarea reprezinta o cerinta de stricta legalitate a procesului penal.
Actul de sesizare a organului judiciar trebuie intocmit cu respectarea formelor prevazute de lege, in caz contrar, el nefiind valabil. Neindeplinirea acestei conditii antreneaza lipsa de valabilitate a tuturor actelor procedurale si procesuale.
Actul de sesizare poate fi intocmit de orice persoana sau numai de anumite persoane prevazute de lege. El se poate adresa organelor de urmarire penala, situatie in care are ca efect declansarea procedurilor preliminare sau, in mod exceptional, direct instantelor de judecata, situatie in care declanseaza procedurile de judecata ale procesului penal.
In concluzie, putem vorbi despre sesizarea organelor de urmarire penala si de sesizarea instantelor de judecata.

Sesizarea organelor de urmarire penala
Trebuie facuta distinctie intre:
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Aceasta clasificare este cea mai cuprinzatoare pentru ca tine seama de particula-ritatile modurilor de sesizare si de consecintele pe care acestea le produc asupra mersului procesului penal.
Daca modurile generale de sesizare pot fi inlocuite unele cu altele, neavand o alta semnificatie decat aceea a incunostiintarii organelor de urmarire penala cu privire la savarsirea unor fapte penale sau a legitimarii procesuale a participantilor, modurile speciale de sesizare nu pot fi inlocuite unele cu altele, avand semnificatia unor acte procesuale si procedurale ce conditioneaza insasi inceperea urmaririi penale, pune-rea in miscare a actiunii penale si exercitiul actiunii penale in cazurile prevazute de lege.
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Legiuitorul face distinctia intre:
1) Modurile externe:
- Plangerea (plangerea penala)
- Denuntul
2) Modurile interne: - Sesizarea din oficiu

Plangerea
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre persoana care a suferit o vatamare prin infractiune. Ea poate imbraca forma scrisa (personal sau prin avocat) sau forma orala, care se poate formula chiar in fata organului competent (organul de cercetare penala sau procurorul). Organul de cercetare penala sau procurorul incheie un proces-verbal de consemnare a plangerii orale care va trebui sa mentina urmatoarele mentiuni (art. 222, c.pr.pen.):
- Numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;
- Numele, prenumele si adresa persoanei impotriva careia se face plangerea, daca aceasta este cunoscuta. Daca nu este cunoscuta, se vor indica semnalmentele aces-teia si orice alte elemente care ar putea servi la identificarea sa. In acest caz, plan-gerea se va adresa, in mod obligatoriu, organul de cercetare penala (procurorului i se adreseaza cererea doar cand faptuitorul este cunoscut).
- O scurta expunere a starii de fapt, cu indicarea urmarilor produse;
- Mentiuni privind mijloacele de proba pe care le poate indica persoana vatamata;
- Semnatura persoanei vatamate. In cazul persoanei fara capacitate de exercitiu, plangerea se face de catre reprezentantul legal. In cazul persoanelor cu capacitate restransa de exercitiu, plangerea se face personal, cu incuviintarea persoanelor pre-vazute de legea civila. Plangerea penala anonima nu este valabila.
In toate situatiile, plangerea se poate face si prin mandatar, mandatul trebuind sa fie special, facut in forma autentica. De asemenea, ea poate fi introdusa si prin sub-stituiti procesuali (copilul major pentru parinti si sotul pentru celalalt sot).

Denuntul (art. 223, c.pr.pen.)
Reprezinta sesizarea facuta de catre orice persoana, alta decat persoana vatamata. Este posibil sa fie facut si de catre persoana care a savasit fapta (autodenunt).
Poate fi formulat in scris, dar si oral. Atunci cand este facut oral, in fata organu-lui de urmarire penala competent, acesta incheie un proces-verbal de constatare a denuntului.
Denuntul se face de catre aceleasi persoane si in aceleasi conditii ca si plangerea, cu deosebirea ca nu e necesar ca persoana care face denuntul sa aiba capacitatea de exercitiu. Acesta trebuie sa poarte semnatura persoanei petitionare. Totusi, poate fi considerat valabil si denuntul anonim, avand semnificatia unei informatii care ar putea sta la baza unei sesizari din oficiu.
Sesizarea din oficiu
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre organul de urmarire penala competent. De regula, sesizarea din oficiu are la baza fapte descoperite personal, prin propriile simturi, de catre organele de urmarire penala.
Poate avea si alte surse:
- Informatiile rezultate din mijloacele de informare in masa;
- Datele obtinute dintr-un alt dosar penal;
- Infractiunea flagranta;
Procedura flagranta este net superioara, in planul dovedirii faptelor, nefiind necesar un alt mijloc de proba.
- Constatarea facuta de organele constatatoare;
Codul nostru de procedura penala reglementeaza doua mari categorii de organe constatatoare:
1) Organele constatatoare prevazute in art. 214, c.pr.pen.: a) Organele inspectiilor de stat, cu privire la infractiunile ce constituie incalcari ale dispozitiilor legal controlate: inspectiile de politie sanitara, inspectiile de politie sanitara veterinara, organele de control fiscal, organele de control ale Garzii Finan-ciare si ale Curtii de Conturi.
In legatura cu organul fiscal, s-a sustinut in doctrina de specialitate ca procesele acestora, daca ar fi contestate dupa procedura prevazuta de Legea 105/1997, ar putea fi investite cu putere de lucru judecat, constituind titluri executorii, conform OG 11/1996. In ceea ce ne priveste, consideram ca, in masura in care aceste procese penale privesc fapte prevazute de legea penala, procedura inceteaza a mai fi pur administrativa, astfel incat ele trebuie considerate ca fiind definitivate doar in mo-mentul solutionarii definitive a cauzei penale. b) Organele de conducere si de control ale unitatilor prevazute in art. 145, c.pen. pentru infractiunile savarsite in legatura cu serviciul.
2) Organele constatatoare prevazute in art. 215, c.pr.pen.: a) Comandantii de nave si aeronave; b) Subofiterii politiei de frontiera, pentru infractiunile la regimul frontierei.
Organele constatatoare trebuie sa se limiteze doar la constatarea faptelor, neefec-tuand acte premergatoare. Ele incheie intotdeauna un proces-verbal de constatare. Mai poarta denumirea si de organe parajudiciare.

Acestea determina sesizarea din oficiu a organelor de urmarire penala, deoarece, intr-un termen de cel mult 3 zile (pentru categoriile de organe prevazute in art. 214, c.pr.pen.) sau de cel mult 5 zile (pentru categoriile de organe prevazute in art. 215, c.pr.pen.) sunt obligate sa inainteze procesul-verbal de constatare procurorului, in vederea sesizarii din oficiu.
Totodata, organele de constatare au dreptul sa ia declaratii persoanelor banuite si, daca este cazul, sa ridice corpurile delicte, precum si orice alte mijloace materiale de proba, pe care sa le inainteze apoi procurorului.
Organele constatatoare au dreptul sa-l prinda pe faptuitor si sa-l prezinte in fata organelor de urmarire penala. In cazul organelor prevazute in art. 215, c.pr.pen. faptuitorul poate fi prezentat intotdeauna in fata procurorului.
3) Alte organe constatatoare:
- Corpul gardienilor publici;
- Jandarmeria;
- Serviciile de informatii (SRI, SIE, SPP, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Serviciul din cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor) si Serviciile Speciale, create in cadrul MI, MJ si MApN.

II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
1) Sesizarea la cererea organului competent
2) Autorizarea prevazuta de lege
3) Plangerea prealabila a persoanei vatamate
In toate cele 3 situatii, trebuie respectate regulile generale prevazute pentru intocmirea oricarei sesizari.
Exista unele prevederi similare si in art. 10, lit. f, c.pr.pen. a) Sesizarea comandantului UM b) Exprimarea dorintei Guvernului strain c) Autorizarea procurorului general d) Sesizarea la cerea organelor CFR e) Avziul Camerei Parlamentului din care face parte demnitarul f) Avizul minsitrului Justitiei
Acordarea unui aviz nu obliga organul judiciar la luarea masurii sau la efectuarea actului prevazut de lege, ci acesta va lua masura doar daca sunt indeplinite dispozitiile legale.
In ceea ce priveste plangerea prealabila, legiuitorul are in vedere prevederile art. 279, lit. b-c, c.pr.pen. in care plangerea se adreseaza organului de urmarire penala. Plangerea prealabila trebuie sa contina in plus fata de plangerea penala doua men-tiuni obligatorii cu privire la persoana faptuitorului si cu privire la producerea unui prejudiciu. Persoana vatamata poate solicita obligarea persoanei banuite la repararea unui prejudiciu, inclusiv introducerea in cauza a persoanei responsabile civilmente (trebuie introdusa in cel mult 2 luni de la data la care persoana vatamata a cunoscut persoana faptuitorului).
Spre deosebire de plangerea penala, cea prealabila nu poate fi introdusa prin substituiti procesuali, ci numai de catre cel interesat personal sau prin reprezentant legal, cu procura speciala. De la acest caz exista o singura exceptie si anume cazul persoanelor fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, pen-tru care actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu. Astfel, s-a dat posibili-tatea inceperii urmaririi penale si a punerii in miscare a actiunii penale in ipoteza in care reprezentantii legali nu ar formula plangerea prealabila.

Sesizarea instantelor de judecata
Aceasta sta la baza judecatii. Sunt cunoscute doua moduri de sesizare a instantei penale:
1. Rechizitoriul -; Desemneaza modul comun, avand ca finalitate declansarea unei proceduri comune pentru ca exista principiul dupa care nu avem proces penal fara a avea urmarire penala.
2. Plangerea prealabila a persoanei vatamate -; Are menirea de a declansa o procedura fara urmarire penala. Este cunoscuta in doctrina si jurisprudenta penala ca “actiune penala directa” pentru ca se adreseaza direct instantei de judecata.
1. Rechizitoriul
Este cel mai complex act de urmarire penala si apartine procurorului. Competen-ta apartine procurorului din cadrul Parchetului corespunzator in grad instantei competente sa judece cauza in fond. Aceasta regula consacrata in art. 209 (4), c.pr.pen. face ca art. 264 (2), c.pr.pen., conform caruia atunci cand rechizitoriul este intocmit de un procuror ierarhic inferior este supus confirmarii procurorului cores-punzator in grad instantei competente sa judece cauza in fond, sa fie considerat ca abrogat implicit. Daca rechizitoriul este intocmit de un procuror inferior in grad instantei de fond, sanctiunea este nulitatea absoluta, conform art. 197 (2), c.pr.pen.

Pentru a fi valabil rechizitoriul trebuie sa imbrace forma scrisa. El prezinta urmatoarea structura: a) Partea introductiva -; In care se fac mentiuni privind obiectul cauzei, numele si prenumele procurorului, eventual functia acestuia, date referitoare la confirmare, daca este cazul, in ipoteza urmaririi penale, anul, luna si ziua intocmirii si date privind persoana inculpatului. b) Partea descriptiva (considerentele rechizitoriului) -; Cuprinde mentiuni referitoare la fapta sau faptele la care se refera, respectiv expunerea starii de fapt, precum si mentiuni referitoare la circumstantele personale ale inculpatului, la inca-drarea juridica, la mijloacele de proba pe care se sprijina starea de fapt, masurile luate in cursul urmaririi penale. c) Partea dispozitiva -; Cuprinde doua categorii de dispozitii:
- Dispozitia de trimitere in judecata -; Priveste doar inculpatul si defineste insasi natura juridica a rechizitoriului;
- Citarea partilor si inaintarea intregului dosar instantei competente sa judece cauza in fond;
Pentru ca rechizitoriul sa fie valabil trebuie sa fie semnat de procurorul competent. Pentru a face posibila inaintarea rechizitoriului la instantele de fond este necesar ca ulterior sa se emita o adresa, semnata de conducatorul Parchetului din care face parte procurorul.
In mod exceptional, rechizitoriul nu se rezuma doar la trimiterea in judecata, ci, in cazurile de indivizibilitate si de conexitate, rechizitoriul poate fi si acte de neincepere a urmaririi penale pentru unele fapte sau persoane, cat si de scoatere de sub urmarire penala, de incetare a urmaririi penale sau de casare pentru alte fapte, daca se constata intervenirea vreunuia dintre cazurile de impiedicare, dupa caz, a inceperii urmaririi penale sau a punerii in miscare a actiunii penale sau a exercitiului actiunii penale.
Rechizitoriul poate fi si act de declinare de competenta, cand pentru unele fapte sau persoane se constata competenta unei alte instante penale, precum si una dintre masurile procesuale prevazute de lege. Rechizitoriul poate fi un act de arestare, de luare a masurii interdictiei parasirii localitatii sau de liberare provizorie. Atunci cand o masura preventiva se ia la sfarsitul urmaririi penale nu se mai intocmeste ordonanta.
2. Plangerea prealabila
Dobandeste din ce in ce mai mult teren in planul procedurii penale, aflandu-se la baza tendintei generale constatate in procedura penala contemporana de privatizare a procedurii penale, pentru ca preia unele dintre atributele esentiale de acuzare a Ministerului Public.
Plangerea prealabila desemneaza situatia in care victima infractiunii se trans-forma in acuzator in proces. Situatiile in care sesizarea instantei penale se face fara rechizitoriu, deci prin plangere prealabila sunt expres prevazute de lege in art. 179 (2), lit. a), c.pr.pen. pentru anumite categorii de infractiuni considerate infractiuni cu pericol social redus, cum sunt:
- lovire sau alte violente (art. 180, c.pen.);
- vatamare corporala din culpa (art. 184, c.pen.);
- furtul intre soti sau rude apropiate (art. 210, c.pen.);
- abuzul de incredere (art. 213, c.pen.);
- tulburarea de posesie (art. 220, c.pen.);
- insulta si calomnia (art. 205, 206 c.pen.).
Plangerea prealabila a persoanei vatamate are o natura juridica similara cu aceea a unui rechizitoriu, fiind obligatoriu sa contina cererea expresa a persoanei vatamate adresata instantei de condamnare a inculpatului. Daca ea lipseste, judecatorului ii incuba obligatia de a chema in fata sa persoana vatamata pentru a o intreba daca cere condamnarea inculpatului.
Din momentul in care plangerea penala este inregistrata la Judecatorie, inculpatul devine faptuitor in cauza. Atunci cand faptuitorul nu este cunoscut, persoana vata-mata este obligata sa se adreseze OCP in vederea identificarii faptuitorului.
Procedura de judecata prezinta particularitati fata de procedura comuna tocmai datorita inexistentei unor proceduri preliminare. Ea este asemanatoare cu procedura anglo-americana, fiind o procedura acuzatoriala.