Procesul civil este determinat in organizarea lui prin termene procedurale. m3y21yk
Termenul de procedura este perioada inlauntrul careia partea trebuie sa faca un act de procedura sau nu trebuie sa faca un astfel de act. Aceste termene se infati-seaza in doua moduri, antrenand, in cazul nerespectarii lor, sanctiuni diferite:
1) Termene procedurale onerative - Inlauntrul carora trebuie sa se faca actul de procedura, intrucat, altminteri, intervine sanctiunea decaderii dreptului.
2) Termene procedurale prohibitive - Inlauntrul carora nu trebuie sa se faca actul de procedura intrucat, daca totusi se face, intervine sanctiunea nulitatii actului procedural.
I. Termenele de procedura pot fi grupate in trei categorii:
1) Termene legale -; Cele prevazute de lege (termen de apel, de recurs, de peri-mare). Acestora li se mai spune termene absolute sau perfecte, intrucat nu pot fi nici abreviate (scurtate) si nici prorogate (prelungite).
2) Termene judiciare sau judecatoresti -; Acelea fixate de catre instantele ju-decatoresti si care pot fi abreviate sau prorogate (Ex: Instanta fixeaza primul termen de judecata, care nu poate fi mai mic de 15 zile, iar in pricinile urgente nu poate fi mai mic de 5 zile, sau termenul acordat partii pentru a propune noi dovezi, pentru a-si completa cererea de chemare in judecata).
3) Termene conventionale -; Acelea stabilite de catre parti prin intelegerea lor (Ex: In cazul judecatii in arbitraj, se poate stabili termenul pana la care tribunalul trebuie sa dea hotararea arbitrala).
In general, daca legea nu prevede altfel, termenul de procedura incepe sa curga de la comunicarea actului procedural facut partii. Iata cateva exemple de exceptii, in care legea prevede altfel:
- Pentru procuror, daca nu a participat la dezbateri, termenul pentru exercitarea caii de atac se socoteste de la pronuntarea hotararii.
- In cazul perimarii judecatii, termenul de un an, respectiv 6 luni pentru perimare incepe sa curga de la ultimul act de procedura facut de catre parte.
- In cazul revizuirii pentru contrarietate de hotarari, termenul incepe sa curga de la data celei de-a doua hotarare pronuntata in proces.
Legea prevede doar trei situatii de echipolenta, sau de echivalenta (situatii cand termenul procedural pentru exercitarea caii de atac curge nu de la momentul comu-nicarii hotararii, ci de la un alt moment procesual). Acestea sunt exprese, limitative si de stricta interpretare, neputand sa opereze si in alte circumstante decat cele ara-tate de lege: a) Daca partea solicita instantei sa comunice hotararea pronuntata celeilalte parti, potrivit art. 102, C.pr.civ., termenul de recurs, respectiv apel, se calculeaza de la momentul acestei cereri. b) Daca se face comunicarea hotararii deodata cu somatia de executare, termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la momentul somatiei de executare. c) Daca partea a exercitat deja calea de atac, termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la momentul exercitarii efective a acesteia.
In sensul dispozitiilor art. 102, C.pr.civ., termenele procedurale pe zile se calcu-leaza pe “zile libere”, potrivit sistemului exclusiv de calcul, adica nu intra in calcul nici prima zi cand termenul incepe sa curga, nici ultima zi, cand el se implineste. In aceste cazuri se fac multe erori procedurale, calculand gresit termenul (Ex: La re-curs sunt in realitate 17 zile in care se poate exercita calea de atac). Acelasi articol prevede ca termenul pe saptamani, pe luni sau pe ani se incheie in ziua corespunza-toare aceleia cand a inceput sa curga.
Termenul procedural se poate intrerupe din cauze generale sau din cauze speci-ale. Este o cauza generala de intrerupere a termenului procedural imposibilitatea par-tii de a face actul de procedura, dintr-un motiv de forta majora. Sunt cauze speciale de intrerupere a termenului efectuarea unui act de procedura in vederea continuarii judecatii, act facut in cursul termenului de perimare sau decesul partii, care intrerupe termenul de apel sau recurs pentru a putea sa intre in cauza mostenitorul, ori decesul mandatarului, care intrerupe termenul pentru exercitarea caii de atac pentru ca partea sa-si poata desemna un nou mandatar.
Termenul procedural este susceptibil de suspendare. De exemplu, termenul de perimare a judecatii se suspenda pe timpul suspendarii legale sau judecatoresti a solutionarii litigiului.
Art. 103, C.pr.civ. reglementeaza situatia repunerii in termenul de procedura, situatie in care, daca sunt indeplinite conditiile ce urmeaza, partea care a pierdut ter-menul de procedura il poate redobandi prin repunerea de catre instanta a partii in acelasi termen. Conditiile sunt:
1. Partea sa fi pierdut termenul de procedura dintr-o imprejurare mai presus de vointa ei.
2. In cel mult 15 zile de la incetarea acelei imprejurari sa faca o cerere instantei pentru repunere in termen.
3. In cele 15 zile sa arate si sa motiveze, sa probeze imprejurarea care a impie-dicat-o sa faca actul de procedura.
4. In cele 15 zile sa faca actul de procedura pe care nu l-a facut in termen.
II. Competenta instantelor judecatoresti
Reprezinta distribuirea diverselor litigii spre solutionare diferitelor instante.
Aceasta se face prin reguli de competenta, rezultand din aceste reguli urmatoa-rele forme de competenta:
1) Competenta generala a instantelor judecatoresti -; Reprezinta delimitarea atributiilor de jurisdictie ce revin instantelor judecatoresti de atributiile categoriilor de organe ale statului.
Incalcarea acestor reguli de competenta generala semnifica un exces de putere (incalcarea principiului separatiei puterilor) si justifica, dupa caz, exercitarea recursului impotriva hotararii sau exercitarea recursului in anulare, daca hotararea a devenit deja irevocabila.
2) Competenta materiala (de atributiune) -; Reprezinta distribuirea competentei instantelor judecatoresti pe verticala.
3) Competenta teritoriala -; Reprezinta distribuirea competentei instantelor ju-decatoresti pe orizontala intre instantele de acelasi grad. Acest tip de competenta se infatiseaza in urmatoarele forme: a) Competenta teritoriala de drept comun -; Asa cum prevad dispozitiile art. 5 si art. 7, C.pr.civ. este, in principiu, competenta sa solutioneze litigiul instanta in cir-cumscriptia careia se afla domiciliul sau sediul persoanei juridice. b) Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala) - Atunci cand legea preve-de expres ca numai anumite instante pot sa rezolve unele cazuri sau procese. c) Competenta teritoriala alternativa - Art. 9, C.pr.civ. prevede ca, uneori, re-clamantul poate alege intre doua sau mai multe instante deopotriva competente. d) Competenta teritoriala conventionala -; Alegerea instantei prin conventia partilor. O asemenea conventie e valabila daca indeplineste urmatoarele conditii:
- Alegerea instantei sa se faca in scris;
- Conventia sa indice instanta aleasa;
- Prin alegerea unei anumite instante sa nu se incalce normele imperative de competenta;
Exista cazuri cand alegerea instantei se face exclusiv in beneficiul reclamantului, atunci cand, in fapt, reclamantul beneficiaza de o competenta alternativa, el putand introduce cererea fie la instanta aleasa, fie la cea competenta potrivit regulilor de drept comun.
Atunci cand alegerea instantei se face in interesul ambelor parti reclamantul e obligat sa introduca cererea de chemare in judecata la instanta convenita de parti.
Art. 159, C.pr.civ. precizeaza ca sunt de ordine publica, adica sunt imperative urmatoarele reguli de competenta:
1. Regulile cu privire la competenta generala;
2. Regulile cu privire la competenta materiala;
3. Regulile cu privire la competenta teritoriala exclusiva;
Incalcarea unor asemenea reguli atrage nulitatea absoluta.

III. Principiile cu privire la competenta instantelor judecatoresti
1) Competenta instantelor judecatoresri este aceeasi pentru toti.
Nu este admisa nici o discriminare intre justitiabili in ceea ce priveste competen-ta instantelor. Nici un justitiabil nu poate fi sustras competentei instantelor determi-nata prin lege.
2) Competenta instantei este legala.
Este prevazuta prin lege, in art. 1-16, C.pr.civ.
3) Instanta nu-si poate delega competenta.
Acest principiu are in vedere doua aspecte:
- Numai in situatiile expres prevazute de lege unele atributii jurisdictionale pot fi realizate de catre o alta instanta decat aceea la care s-a introdus cererea de chemare in judecata.
- Daca legea nu prevede altfel, atributiile jurisdictionale se realizeaza de catre in-tregul complet de judecata (legea prevede ca tranzactia poate fi privita si de un sin-gur judecator).
4) Instanta este competenta in circumscriptia ei teritoriala.
Singura exceptie admisa in acest caz este competenta conventionala.
5) Competenta instantelor este subiectivata, adica determinata prin cererea de chemare in judecata.
In acest caz instanta isi va verifica competenta in raport cu regulile de procedura in vigoare la momentul introducerii cererii, tot atunci verificand si daca exista vreo dispozitie privind ultraactivitatea unor norme in materie de competenta.
6) Instantele judecatoresti se bucura de plenitudine de jurisdictie.
Daca legea nu prevede expres altfel, toate diferendele juridice se rezolva de catre instante.
7) Judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiilor si a oricaror alte inci-dente in judecata.
Astfel se asigura unitatea litigiului si celeritatea judecatii.
Doar in doua cazuri o alta instanta se pronunta asupra incidentelor in judecata:
- Rezolvarea unor chestiuni prejudiciale, adica dezlegarea de catre o alta instanta a unei chestiuni litigioase, dezlegare de care depinde solutia ce o va da instanta in-vestita cu cererea de chemare in judecata (Ex: Daca intr-un proces civil se pune in discutie legalitatea unui act administrativ, asupra acestei chestiuni prejudiciabile se va pronunta nu instanta civila, ci instanta de contencios administrativ sau, alt exemplu, daca intr-un proces civil se ivesc indiciile unei infractiuni, asupra acestora se va pronunta instanta penala).
- Exceptia de neconstitutionalitate, care se rezolva numai de catre instanta de jurisdictie constitutionala (Curtea Constitutionala). In acest caz, la invocarea excep-tiei, se suspenda judecata.
8) Conflictele de competenta intre instantele judecatoresti se rezolva in inte-riorul acestor instante.
Acestea se rezolva de catre instanta ierarhic superioara celor aflate in conflict (art. 22, C.pr.civ.).
9) Principiul forum re.
Reprezinta regula conform careia cererea se introduce la instanta in circum-scriptia careia se afla domiciliul paratului. Legea are in vedere domiciliul real, efec-tiv, nu cel mentionat in actele de evidenta a populatiei.
10) Daca instantele savarsesc un exces de putere, incalca normele generale de competenta, hotararea este lovita de nulitate.
Nulitatea poate fi invocata prin recurs sau recurs in anulare.

IV. Competenta materiala (de atributiune)
Este vorba despre competenta instantelor pe varticala.
Criteriile competentei materiale sunt:
1) Natura obiectului litigiului;
2) Valoarea obiectului litigiului;
3) Calitatea partilor;
4) Urgenta;
1) Natura obiectului material
Este criteriul principal de determinare, obiectiv si determinat prin lege. Compe-tenta materiala a tribunalelor este instituita la art. 2, C.pr.civ.
Uneori, acest simplu criteriu nu este suficient pentru delimitarea competentei materiale, motiv pentru care opereaza, in subsidiar, celelalte trei criterii.
2) Valoarea obiectului litigiului
Litigiile civile dintre judecatorie si tribunal sunt distribuite dupa valoare. Tot dupa valoare se distribuie litigiile comerciale dintre tribunal si Curtea de Apel (limi-ta dupa care se diferentiaza este de 10 miliarde).
Valoarea obiectului litigiului este determinata de reclamant prin cererea sa de chemare in judecata (legea dispune ca acest lucru se face “dupa pretuirea reclamantului, in virtutea principiului disponibilitatii”).
In contradictie cu doctrina, Prof considera ca desi valoarea se deter-mina dupa “pretuirea reclamantului”, instanta poate si trebuie sa controleze determi-narea valorii facute de reclamant din urmatoarele motive: a) Regulile cu privire la competenta materiala (art. 159, C.pr.civ.) sunt reguli de ordine publica, ele neputand fi ignorate nici de instanta si nici de parti. b) Daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, reclamantul ar putea exercita abuziv dreptul sau de a pretui valoarea. c) Daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, paratul ar fi pus in imposibilitatea de a-si formula mijloacele sale de aparare, inclusiv in ceea ce priveste pretuirea valorii facute de reclamant. d) Daca instanta nu ar avea posibilitatea sa verifice valoarea, paratul ar fi impie-dicat, de la inceput, sa puna in opera (sa intrebuinteze) una din exceptiile esentiale de procedura: exceptia de necompetenta.

Astfel cum rezulta din dispozitiile legii, pe parcursul judecatii, reclamantul poate sa mareasca sau sa micsoreze valoarea obiectului litigiului fara ca astfel cererea sa se considere modificata (art. 132, C.pr.civ.).
Art. 181, C.pr.civ. prevede ca, daca pe parcursul procesului se modifica valoarea litigiului, instanta nu se dezinvesteste, ci continua sa solutioneze acel litigiu. In va-loarea litigiului se cuprinde nu numai prejudiciul propriu-zis, dar si, dupa caz, dobanzile, penalitatile si orice alte cheltuieli facute de catre parte anterior deschiderii litigiului, dar in legatura cu litigiul. Nu se cuprind insa in valoarea obiectului litigiului penalitatile, dobanzile ulterioare recuzarii instantei si nici cheltuielile de judecata care nu se pot determina decat la sfarsitul procesului si care oricum au un regim juridic diferit (art. 274, C.pr.civ.).
Daca reclamantul face mai multe cereri evaluabile in bani nu se cumuleaza va-loarea acestora, afara doar de situatia in care obligatia este indivizibila sau solidara.
In principiu, reclamantul poate sa solicite numai o parte din creanta, nu valoarea intreaga a creantei, si anume doar acea parte care a devenit exigibila (a ajuns la ter-men). Daca intreaga creanta a devenit exigibila, reclamantul nu o poate fragmenta pentru a schimba competenta instantei legal investite.
Toate modificarile ce intervin in proces prin renuntarea reclamantului la o parte din pretentii, prin achiesarea la pretentii din partea paratului, ori prin compensare judecatoreasca, nu afecteaza competenta instantei in raport cu valoarea creantei ini-tial determinata.
3) Calitatea partilor
In legatura cu unele litigii, competenta instantelor e determinata uneori si in ra-port cu subiectele procesuale, astfel: in materie de contencios administrativ, compe-tenta este distribuita intre tribunal si Curtea de Apel in raport cu autorul actului administrativ incalcat in justitie (daca e o autoritate locala competenta revine tribu-nalului, iar daca autorul este o autoritate centrala, competenta revine Curtii de Apel in prima instanta).
4) Urgenta
Intervine doar in mod exceptional. De exemplu, o cerere pentru asigurarea dovezilor se rezolva de catre judecatoria de la locul unde se afla dovada, indiferent de competenta materiala a instantelor chemate sa solutioneze eventualul litigiu in fond (art. 238, C.pr.civ., privind asigurarea dovezilor).

V. Competenta de atributiune a diferitelor instante judecatoresti
1. JUDECATORIE -; Se pot infatisa intr-o tripla ipoteza: a) Ele solutioneaza orice litigii juridice care nu sunt date expres in competenta altor instante. Din acest motiv se spune ca sunt investite cu deplina jurisdictie. b) Exercita controlul judecatoresc asupra actelor administrativ-jurisdictionale emise de organe administrative cu activitate jurisdictionala in cazurile si conditiile prevazute de lege. c) Solutioneaza orice alte litigii date prin lege in competenta lor (Ex: Contestatia in anulare, revizuire, acordarea personalitatii juridice unor fundatii etc.).
2. TRIBUNALUL -; Se pot infatisa in 5 ipoteze: a) Se judeca in prima instanta unele din litigiile date in competenta lor (Ex: Unele litigii civile, unele litigii comerciale, unele litigii in domeniu administrativ, unele litigii dintre contractele colective de munca). b) Se infatiseaza ca instante de apel fata de hotararile date de judecatorii in pri-ma instanta si care sunt susceptibile de atac pe calea apelului. c) Se infatiseaza ca instante de recurs fata de hotararile pronuntate de judecatorie in prima si ultima instanta (nesusceptibile de atac in apel, ci numai in recurs). d) Se infatiseaza ca instante de control judecatoresc fata de hotararile pronuntate de organele administrativ-jurisdictionale sau de organele administrative cu activitate jurisdictionala in cazurile si in conditiile prevazute de lege. e) Tribunalul solutioneaza orice alte litigii prevazute in legea de procedura civila (Ex: Contestatia in anulare, revizuirea, actiunea in anulare a hotararii arbitrale, acor-darea personalitatii juridice federatiilor si confederatiilor) precum si in alte litigii prevazute de legi speciale (Ex: Legea privind reorganizarea judiciara si falimentul).
3. CURTEA DE APEL -; Se infatiseaza in aceleasi 5 ipoteze, ca tribunalul: a) Litigiile in cauze peste 10 miliarde lei, in legatura cu acte administrative (autorul lor este o autoritate administrativa centrala), sau in legatura cu contractele colective de munca (Curtea de Apel judeca suspendarea grevei -; Prof considera ca acest lucru este paradoxal, deoarece tribunalul judeca ilegalitatea grevei si eventuale despagubiri). b) Este instanta de apel fata de hotararile pronuntate in prima instanta de tribu-nal, care sunt susceptibile de atac cu apel. c) Se infatiseaza ca instanta de recurs fata de hotararile pronuntate in prima instanta de tribunale, dar care nu sunt susceptibile de atac cu apeluri, precum si in alte situatii prevazute de lege. d) Reprezinta instanta de control judecatoresc in cazurile si in conditiile preva-zute de lege. e) Solutioneaza orice alte litigii date in competenta Curtii de Apel, precum con-testatia in anulare, revizuirea, rezolvarea unor conflicte de competenta.
4. CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE -; Se infatiseaza in urmatoarele ipoteze: a) Solutioneaza in prima instanta litigiile date in competenta sectiilor sale. b) Solutioneaza recursul in anulare. c) Solutioneaza recursul in interesul legii. d) Executa controlul judecatoresc in cazurile si in conditiile prevazute de lege. e) Solutioneaza orice alte litigii date in competenta ei, precum contestatia in anu-lare, revizuirea, cererea de stramutare a pricinii, rezolvarea unor conflicte de compe-tenta etc.

VI. Competenta teritoriala
Este competenta comuna, dau obisnuita, fiind determinata potrivit principiului “forum re”, adica cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in circum-scriptia careia isi are domiciliul sau sediul paratul.
In acest caz se impun doua precizari:
1) Regulile astfel stabilite de competenta teritoriala au un caracter dispozitiv, astfel incat partile pot sa deroge de la aceste reguli daca astfel nu incalca jormele juridice imperative de competenta.
2) Pentru determinarea competentei teritoriale se ia in considerare domiciliul efectiv sau real, nu cel care figureaza in actele de evidenta a populatiei.
Art. 19, C.pr.civ. reglementeaza asa zisa alegere de domiciliu, in realitate fiind vorba despre alegerea instantei, partile putand conveni ca litigiul lor sa fie rezolvat de o alta instanta decat cea determinata prin lege, daca sunt indeplinite conditiile: a) Intelegerea sa se faca in scris. b) Intelegerea sa mentioneze instanta aleasa. c) Astfel sa nu se incalce normele juridice imperative de competenta. d) Daca intelegerea este facuta exclusiv in favoarea reclamantului, el are astfel o competenta alternativa, putand introduce cererea si la instanta de la domiciliul paratului. e) Daca intelegerea e facuta in favoarea ambelor parti, reclamantul este obligat sa introduca cererea la instanta aleasa.
Art. 9, C.pr.civ reglementeaza competenta instantei in cazul pluralitatii de parati:
1. Cererea poate fi introdusa la instanta de la domiciliul oricaruia dintre parati.
2. Intre parti trebuie sa existe o legatura cat priveste obiectul litigiului.
3. Toti paratii trebuie sa aiba calitatea de debitori principali.
4. Instanta sa fie competenta in raport cu toti paratii.
5. Instanta sa fie competenta fata de oricare dintre parati, in raport cu domiciliul acestora.
Competenta teritoriala alternativa -; Reglementata prin dispozitiile art. 6, 7, 8, 10, C.pr.civ., in sensul ca in ipotezele aratate de aceste articole, reclamantul are po-sibilitate sa aleaga intre doua sau mai multe instante, dar odata aleasa o anumita ins-tanta, alegerea este irevocabila.
Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala) - Reglementata in sensul ca, in ipotezele expres si limitativ prevazute de lege, cererea de chemare in judecata tre-buie introdusa numai la o anumita instanta. Astfel, in cazul in care litigiul are ca obiect un imobil, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia se afla imobilul.
In caz de mostenire, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia de cujus si-a avut ultimul domiciliu.
In caz de reorganizare judecatoreasca si faliment, cererea se introduce la ins-tanta in circumscriptia careia debitorul in cauza si-a avut sediul principal al activi-tatii sale comerciale.
In caz de divort, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia sotii au avut ultimul domiciliu.
In caz de declarare a disparitiei sau a mortii, cererea se introduce la instanta in circumscriptia careia cel disparut sau decedat a avut ultimul domiciliu.

VII. Exceptia de necompetenta
Este mijlocul tehnic procedural prin care, dupa caz, instanta, din oficiu, sau pro-curorul, daca participa la dezbateri, ori oricare dintre parti sau numai paratul, pot sa invoce nerespectarea regulilor de competenta.
Regimul juridic procedural al exceptiei de necompetenta: se caracterizeaza prin:
1) Exceptia de necompetenta trebuie invocata inaintea altor exceptii.
2) In raport cu natura normei juridice de competenta incalcate, exceptia poate fi invocata oricand in cursul procesului sau numai intr-un anumit stadiu al procesului.
Daca instanta admite exceptia pentru incalcarea normei juridice generale de competenta, atunci ea va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila. Daca va respinge exceptia de necompetenta, incheierea ei va putea fi atacata numai odata cu fondul. In cazul admiterii exceptiei de necompetenta, decurg urmatoarele consecinte: a) Instanta se dezinvesteste de solutionarea acelui litigiu. b) Toate actele de procedura facute in acel proces devin nule in baza art. 105, C.pr.civ. c) Dovezile administrate in cauza se pastreaza, ele apartinand cauzei si nu par-tilor, pentru a fi valorificate la instanta competenta. d) Impotriva hotararilor de admitere a exceptiei, partea poate declara recurs (nu-mai recurs) in 5 zile de la pronuntarea hotararii atacate. e) Dupa ramanerea irevocabila a hotararii de admitere a exceptiei, dosarul se trimite la instanta considerata competenta (aceasta instanta poate sa se considere si ea necompetenta, rezultand un conflict de competenta).
Conflictul de competenta se poate infatisa in doua forme:
1. Conflict pozitiv -; Cand doua sau mai multe instante se considera, deopotriva, competente sa solutioneze acel litigiu.
2. Conflict negativ -; Cand nici una dintre cele doua sau mai multe instante nu se considera competenta sa solutioneze litigiul.
Indiferent de forma conflictului, el se rezolva printr-un regulator de competenta, care, sub aspectul regimului sau procedural se caracterizeaza prin urmatoarele: a) Regulatorul de competenta e cerut in fata instantei unde s-a ivit conflictul. b) Odata solicitat regulatorul de competenta, se suspenda orice act de procedura in acel litigiu. c) Regulatorul de competenta e dat de instanta ierarhic superioara celor aflate in conflict. d) Regulatorul de competenta e dat in Camera de Consiliu, fara citarea partilor. e) Impotriva regulatorului de competenta se poate exercita recurs in 5 zile de la comunicarea lui. f) Recursul se sloutioneaza totdeauna cu citarea partilor. g) Hotararea data in recurs se impune instantei desemnata ca fiind competenta sa solutioneze acel litigiu.

VIII. Litispendenta (art. 163, C.pr.civ.)
Reprezinta situatia creata ca urmare a sesizarii a doua sau mai multe instante, chiar de grade diferite, cu solutionarea aceleiasi cauze.
Conditiile si regimul juridic procedural al litispendentei se caracterizeaza prin:
1) Intre cele doua sau mai multe cauze cu care au fost sesizate diferite instante trebuie sa existe deplina identitate sub aspectul obiectului, partilor si al fundamen-tului juridic astfel incat, intrunite fiind conditiile autoritatii de lucru judecat, daca una din instante ar pronunta deja o hotarare, s-ar putea invoca exceptia autoritatii de lucru judecat in fata celorlalte instante.
2) Cauzele cu care au fost investite diferitele instante trebuie sa fie pendinte (pe rol). Astfel, daca intr-una din cauze s-a pronuntat deja o hotarare se va invoca excep-tia autoritatii de lucru judecat.
3) Instantele sesizate cu rezolvarea aceleiasi cauze trebuie sa fie competente, alt-minteri, incidentul rezultat din sesizarea a doua instante cu aceeasi cauza s-ar putea eventual rezolva prin ridicarea exceptiei de necompetenta.
4) Exceptia litispendentei se invoca in fata instantei cea din urma sesizata.
5) Eceptia poate fi invocata atat de catre parti, cat si de catre instanta, din oficiu, care nu o va putea rezolva decat dupa punerea ei in dezbaterea contradictorie a partilor.
6) Exceptia se poate invoca in orice etapa procesuala dar, in orice caz, numai in fata instantei de fond, nu si in fata instantei de control judiciar (apel sau recurs).
Daca instanta admite exceptia de litispendenta, ea va trimite cauza la instanta mai intai sesizata, iar daca una din instantele sesizate e de un grad superior, cauza se va trimite acesteia.
Daca exceptia de litispendenta este respinsa, solutia instantei va putea fi atacata, dar numai odata cu fondul pricinii.