126. Asa cum vom vedea, in esenta, testamentul este un act juridic. Privit din aceasta perspectiva, testamentul necesita mai intai o prezentare generala (Capitolul I), iar apoi a prohibitiei substitutiilor fideicomisare (Capitolul II), a conditiilor de validitate de fond (Capitolul III) si de forma (Capitolul IV), precum si a regulilor de interpretare a testamentelor.

PREZENTARE GENERALA

127. In cele ce urmeaza vom prezenta definitia testamentului (Sectiunea I) si caracterele juridice ale acestuia (Sectiunea II).

Sectiunea I

DEFINITIA TESTAMENTULUI

128. Cunoscut din cele mai vechi timpuri , testamentul este definit de art. 802 C. civ. ca fiind „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau o parte din avutul sau”. Aceasta definitie este in genere criticata, pe de o parte, pe motiv ca ar confunda testamentul, care ar fi un act juridic-cadru sau un tipar cuprinzand mai multe acte juridice, atat cu continut patrimonial, cat si extrapatrimonial, cu legatul, adevaratul act de dispozitie mortis causa cu privire la bunurile succesorale, iar pe de alta parte pe motiv ca testamentul poate contine exclusiv dispozitii cu caracter extrapatrimonial, nefiind obligatoriu sa contina legate. z9k1kz
Fara indoiala ca testamentul poate contine si dispozitii cu continut extrapatrimonial, cum ar fi cele referitoare la recunoasterea unui copil dinafara casatoriei (art.57 C. fam), cele referitoare la donarea unor organe in vederea efectuarii unor transplanturi sau cele referitoare la inhumarea (incinerarea) si funeraliile defunctului. Asemenea dispozitii utilizeaza testamentul ca suport, dar prin aceasta ele nu dobandesc o natura testamentara, testamentul neavand repercusiuni asupra conditiei lor juridice . Astfel, potrivit dispozitiilor art.48 alin.3 si 57 alin.3 C. fam., recunoasterea unui copil dinafara casatoriei facuta prin testament este irevocabila, in timp ce testamentul este esentialmente revocabil.
Daca luam insa in considerare faptul ca dreptul succesoral reglementeaza transmiterea patrimoniului defunctului la mostenitorii sai legali sau testamentari (supra nr.1), cu alte cuvinte ca devolutiunea succesorala (atat legala, cat si testamentara) are o esenta patrimoniala, trebuie sa conchidem ca nu poate exista testament in sensul propriu al notiunii (act prin care se deroga de la regulile mostenirii legale) fara ca acesta sa contina legate . Asadar, fara legate (dispozitii cu privire la bunurile succesorale) nu poate exista mostenire testamentara si deci nici testament. De aceea se poate afirma ca „ceea ce este instituire de legatari apartine dreptului succesiunilor testamentare”, iar „ceea ce este dispozitie de ordin extrapatrimonial ramane supusa de regulilor care ii sunt proprii” . Prin urmare, un act prin care, de pilda, defunctul ar dispune exclusiv cu privire la funeraliile sale nu este un testament in sensul strict juridic al cuvantului, ci doar prin extensie, niciodata neputandu-se pune in legatura cu acesta probleme cum ar fi cele ale captatiei si sugestiei, capacitatii de a dispune si de a primi prin testament , a caracterului conjunctiv etc., toate specifice doar dispozitiilor testamentare continand legate, iar nu si dispozitiilor cu obiect extrapatrimonial, chiar daca si acestea sunt acte de ultima vointa (mortis causa) ale defunctului.
S-ar putea obiecta ca nu intotdeauna testamentul contine legate, fiind posibil sa contina doar dispozitii de impunere a unor sarcini legatarilor, exheredari (indepartarea de la succesiune a unor mostenitori legali), desemnarea unui executor testamentar imputernicit sa aduca la indeplinire ultima vointa a defunctului, revocarea dispozitiilor dintr-un testament anterior, retractarea revocarii dispozitiilor unui testament anterior sau un partaj de ascendent. Obiectiunea nu este intemeiata intrucat in toate aceste cazuri vointa testatorului are legatura, intr-o forma sau alta, cu legatele, unele deja constituite (cazul impunerii unor sarcini legatarilor, al desemnarii unui executor testamentar, al revocarii dispozitiilor dintr-un testament anterior), altele care se nasc din acele dispozitii (cazul retractarii revocarii unui testament anterior, al exheredarii si al partajului de ascendent).

Sectiunea II

CARACTERELE JURIDICE ALE TESTAMENTULUI

129. Din cele de mai sus rezulta ca testamentul este un act unilateral si personal (a), un act solemn (b), un act de dispozitie cu titlu gratuit (c), un act mortis causa (d) si un act revocabil (e).

a) Un act unilateral si personal

130. Testamentul este un act juridic unilateral intrucat ia nastere exclusiv din vointa testatorului. In acelasi timp, el este si un act eminamente personal, neputand fi realizat decat de testator, iar nu si prin mandatar .
Donatia si testamentul sunt singurele acte juridice prin care se pot face acte de dispozitie cu titlu gratuit (art. 800 C. civ.). Spre deosebire de donatie, care este un contract ce ia nastere din acordul de vointe dintre donator si donatar, testamentul ia nastere dintr-o manifestare unilaterala de vointa. Aceasta nu inseamna insa ca legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat sa primeasca ceea ce i-a lasat defunctul. Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului (infra nr. ). In caz de acceptare a legatului, transmisiunea drepturilor de la testator la legatar se va face in temeiul testamentului (vointei testatorului) cu efecte de la data deschiderii mostenirii, iar nu ca urmare a unui acord de vointe intre testator si legatar, cu efecte de la data realizarii acestuia.

b) Un act solemn

131. Testamentul este un act solemn intrucat manifestarea de vointa a testatorului trebuie sa imbrace ad validitatem una din formele anume prevazute de lege (infra nr. ). Spre deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale (cum este si cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explica prin faptul ca in timp ce jonctiunea vointelor (consensul) in materie contractuala devine un fapt social exterior fiecaruia dintre contractanti, punand, eventual, doar probleme de probatiune, in cazul testamentului, singura vointa dispunatorului este in joc si nimeni altcineva nu intervine pentru a-i constata existenta si continutul, astfel incat se impune exprimarea acesteia intr-un tipar (forma) anume care sa se detaseze de gandirea care i-a dat nastere, devenind astfel un fapt social generator de consecinte juridice susceptibil de a fi probat .
In sine, solemnitatea este si un mijloc de protectie a consimtamantului celui care se obliga, determinandu-l sa reflecteze si sa-si clarifice intentiile inaintea exprimarii vointei .

c) Un act de dispozitie cu titlu gratuit

132. Asa cum am vazut (supra nr.128), testamentul este un act juridic de esenta caruia sunt actele de dispozitie cu titlu gratuit mortis causa, adica legatele. Ca acte de dispozitie cu titlu gratuit, legatele presupun atat un element material (economic), adica o diminuare a patrimoniului dispunatorului si o imbogatire a patrimoniului legatarului, cat si un element moral (intentional), constand in intentia de a gratifica (animus testandi) .
Spre deosebire de dreptul roman, in viziunea caruia testamentul nu putea exista fara instituirea de erede, adica fara desemnarea unei persoane care sa asigure continuitatea personalitatii juridice a testatorului, avand chemare la intregul patrimoniu al dispunatorului, si care inlatura in totalitate succesiunea ab intestat , codurile civile moderne, inclusiv Codul civil roman, au renuntat la instituirea de erede, permitand testatorului sa dispuna de bunurile sale prin legate in tot sau in parte, mostenirea testamentara putand coexista cu cea legala.

d) Un act mortis causa

133. Potrivit dispozitiilor art. 802 C. civ., testamentul este un act prin care „testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata”. Cu alte cuvinte, este vorba de un act conceput sa produca efecte doar la decesul autorului sau. Pana la moartea dispunatorului, testamentul nu este „decat un simplu proiect, care nu obliga pe nimeni si nu afecteaza nici un bun” . De aceea, pe timpul vietii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispunatorului , nefiind in drept sa faca nici macar acte de conservare.

e) Un act revocabil

134. Revocabilitatea este de esenta testamentului. Art.802 C. civ. prevede expres ca „testamentul este un act revocabil”. Prin aceasta testamentul se deosebeste de donatie, care este un act irevocabil (art.801 C. civ.).
Fiind un act mortis causa, testamentul poate fi revocat oricand de testator pana la data decesului sau, in tot sau in parte, in una din formele prevazute de lege (infra nr. 237 si urmat.).
Revocabilitatea testamentului este de ordine publica, astfel incat testatorul nu poate renunta la ea printr-o manifestare de vointa in acest sens .
Dreptul testatorului de a-si revoca dispozitiile testamentare anterioare este discretionar, astfel incat nu se poate pune problema exercitarii sale abuzive .