Utilizarea acestor doi termeni nu inseamna desemnarea a doua doctrine diferite, ci desemneaza doua tipuri de gandire ale aceleiasi doctrine. d3s24sp
Plasarea acestui mod de gandire in contextul mai larg al dezbaterilor politice privind dezbaterea istoriei, a naturii raporturilor dintre oameni, a naturii si a caracterului puterii, a finalitatii lor.
Cercetatorii conservatori si neoconservatori remarca faptul ca ele reprezinta in primul rand o viziune filozofica politica, fiind mai putin preocupate de elaborarea unor politici concrete.
Termenul a fost lansat in 1818 de poetul Chateaubriand, pentru a desemna reactia fata de ceea ce el numea excesele revolutiei franceze, atat in planul restructurarii conceptelor despre societate si politica, cat si in cel al practicii politice. Aceasta reactie n-a fost numai a lui si numai in legatura cu infrangerea lui Napoleon si cu instaurarea restauratiei. Conceptia are radacini mai vechi si o sustinere mai larga in plan european, data de faptul ca restructurarile de tip liberal s-au lovit, pe spatiul european de rezistenta unor forte sociale si intelectuale pentru care lozincile liberalismului insemnau o ruptura, cu un proces evolutiv considerat firesc, normal si care este singurul care tine de natura lucrurilor (aceeasi natura a lucrurilor invocata si de liberalism).
E. Burke
- Fondator al curentului
- A publicat imediat dupa izbucnirea revolutiei in Franta “Reflectii asupra revolutiei din Franta”.
- Ideea de baza este ca acest tip de contestare a unei ordini social politice este nelegitim, chiar catastrofal pentru istorie.
- Este expresia unui voluntarism care doreste sa distruga traditia, element constitutiv, de baza al oricarei societati. Numai intr-un cadru asezat, bine organizat se poate realiza adevarata libertate, adevaratele drepturi ale individului.
- Revolutia din Franta a instaurat prin crima o noua societate, un nou stat, rupt in intregime de trecutul lor, o asa-zisa inovatie istorica brutala a unor oameni slabi si ignoranti care si-au inchipuit ca ratiunea este un tribunal care poate judeca intelepciunea nationala acumulata in timp de catre un popor.
- Fiecare natiune are o intelepciune ascunsa, o ratiune colectiva alcatuita din practici, credinte, obiceiuri care se pot stabiliza in institutii de durata. Ele continua in acest fel o opera naturala, chiar in sensul de opera a naturii.
- Este o evolutie fireasca a operelor de conducere si organizare a acestei societati. Ceea ce au facut revolutionarii francezi este ca au rupt ideea de libertate de aceea de intelepciune si virtute. Ei au proclamat impotriva natiunii egalitatea, care in fapt nu exista.
- Revolutia a introdus un fals istoric, considerand ca poporul este suveran si aceasta suveranitate se exprima prin vot.
- Revolutia franceza a introdus o confuzie intre vointa membrilor societatii si interesul lor real de care nu sunt constienti.
- Au rasturnat o ordine juridica prin care au atentat la drepturile naturale ale oamenilor.
- Postuland primatul ratiunii, revolutia a distrus trairile de fiecare zi ale oamenilor, apropierea de ceilalti, patriotismul, au introdus o simbolica a natiunii, centralizand functiile politicii intr-un singur punct: Paris.
- Prin aceasta, tot ce a dat culoare diverselor zone ale Frantei a fost uniformizarea.
- A inceput distrugerea taranimii franceze.
- Punand in lucru ideile iluminismului, revolutia a rupt viata politica si viata sociala de religie.

Guvernamantul
- Este o inventie a intelepciunii umane pentru a satisface nevoile oamenilor, in particular, pentru a le stapani pasiunile.
- Statul trebuie sa se situeze in afara si deasupra framantarilor cotidiene ale oamenilor. Ei trebuie sa fie guvernati si nu guvernanti, cand dau frau liber pasiunilor si scopurilor particulare meschine.
- In societate trebuie sa se echilibreze mereu independenta cu supunerea, interesul personal cu cel colectiv.
- Numai un stat si o politica ce s-au construit prin permanente solutii de echilibrare a acestora, prin acumulare de traditie, pot satisface in timp util trebuintele oamenilor.
- Exista o intelepciune colectiva a fiecarei natiuni de a echilibra aceste tendinte contradictorii, de a acorda drepturi si libertati. Libertatile nu sunt nici pe departe valori absolute. Ele nu pot fi introduse prin reforme constitutionale, ci se materializeaza o data cu acumularile de traditii.
- In virtutea aceleiasi traditii o natiune isi elaboreaza nu numai normele de viata social-politica, ci isi construieste si elita conducatoare. Aristocratiile nu se nasc peste noapte. Ele se construiesc si se consolideaza printr-o actiune responsabila fata de societatea lor, raspunand unui test al istoriei.
- Este fireasca impartirea societatii in straturi cu pozitii inegale, este fireasca monopolizarea puterii de catre aristocratie, pentru ca e un reflex al legilor naturale ca si diferentele de proprietate.
Lucrarea lui E. Burke a lansat preocuparile unei intregi familii de ganditori preocupata de a realiza felul de a fi, sufletul unei natiuni ca baza a specificitatii unui anumit tip de stat.

Considerarea locului si rolului religiei
De Maistre
De Bomald
Viata sociala si politica e guvernata de Dumnezeu. El da legile imanente ale organizarii societatii umane pe care omul nu le poate schimba. Omul nu poate nici crea aceste legi, incat revolta care a inceput cu Declaratia drepturilor omului se va incheia, cu siguranta, intr-o zi, cu recunoasterea Declaratiei drepturilor lui Dumnezeu.
Revolutiile sunt incercari, care pedepsesc natiunile. Iacobismul, in revolutia franceza, a fost expresia monstrilor.
Una din consecintele acestei intelegeri a naturii societatii si politicii e proclamarea rolului experientei concrete, a vietii cotidiene a oamenilor.
Componente:
- Istoria are un sens prestabilit transcendent, in numele caruia fiecare individ, grup in care el este incadrat trebuie sa desfasoare o actiune consensuala.
- Omul trebuie sa se incadreze armonios in “schema” propusa de traditie. Prima datorie a oamenilor e sa se supuna ordinii gasite la nastere. Distinctiile dintre oameni sunt naturale si sociale.
- De la nastere, oamenii au inzestrare potential individuala diferita de a celorlalti. Unii au o inzestrare naturala si sociala mai bogata si, printr-un proces istoric, dobandesc pozitia elitei unei societati.
In acest sens, conservatorismul se va dezvolta si va fi ilustrat de doua curente:
- Curentul traditionalist
- Curentul elitist
Este interesant de urmarit felul in care la dezvoltarea tezelor conservatoare a contribuit romantismul (in speta cel german). Ei au lansat ideea ca acest specific colectiv al unui popor isi are exprimarea in genii, marile figuri creatoare ale istoriei. De remarcat felul in care, in Romania, acest romantism a cultivat ideea de spirit national, de forta a traditiei, de spirit al istoriei.
In doctrina conservatoare, un loc central il detine intelegerea caracterului organizatoric al vietii social-politice. Anumiti oameni constituie o anumita natiune, istorie, viata social-politica, fiindca au un anumit spirit colectiv, care da unitate formelor de manifestare, astfel incat societatea este asemanatoare unui organism, fiecare componenta avand loc si rol precis in asigurarea sanatatii organismului.
Prevalenta intregului asupra partilor are drept consecinta subordonarea individului si grupurilor dintr-o societate, mecanismelor statului, in primul rand.
Ca cetatean, individul, inainte sa se preocupe de drepturi si libertati, trebuie sa se preocupe de indatoririle sale fata de societate, respectand normele statului propriu.
Prevalenta principiilor de ordine enuntate de stat (de legile lui) are drept consecinta o anumita intelegere a respectului, pe de o parte a elitelor si a statului, pe de alta parte a guvernatilor.
Statul nu se legitimeaza fata de cetatenii sai, asa cum nici elitele nu dau examen in fata celor guvernati. Exercitiul puterii este pus in permanenta in referinta la exigentele istoriei si ale Divinitatii.
Conservatorismul este, dincolo de reactie politica, un interesant exercitiu intelectual. In critica creatoare a societatii moderne se evidentiaza unele excese ale spiritului modern.
Liberalismul si spiritul modern au propus dislocarea structurilor sociale traditionale, spargerea cadrelor de viata, consacrate de istorie. In schimb, liberalii au pus individul, atomizand societatea.
Nu se poate cauta permanent o solutie generala, universal-valabila, aplicabila oriunde si oricand. Drepturile si libertatile se construiesc intr-o matrice culturala. Echilibrul structurii unei societati se intemeiaza pe o masura a evolutiei, pe un echilibru al traditiei si al inovatiei.
Intre structurile institutiei si normelor unei societati si viata reala trebuie sa fie o legatura. Aceasta legatura o da regimul politic democrat.