Art. 17, cod penal - infractiunea este fapta care prezinta pericol social, e savarsita cu vinovatie si e prevazuta de legea penala.

A. Trasaturi generale a) Fapta sa fie prevazuta de legea penala -; Potrivit codului penal, se incadreaza aici orice fapta prevazuta in legi, decrete sau ordonante de urgenta. b) Fapta sa fie savarsita cu vinovatie -; Atitudinea pe care o are faptuitorul in raport de fapta pe care o comite; pentru a exista vinovatie e obligatoriu ca acesta sa actioneze fie cu intentie, fie din culpa in raport cu rezultatul faptei sale. c) Sa existe pericol social (art. 18, cod penal) - Fapta care prezinta pericol social, in intelesul legii penale, este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atin-gere uneia dintre valorile aratate in art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse. c8z2zz
Art. 18.1 - Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

B. Criterii de constatare a pericolului social
- Modul si mijlocul de savarsire a faptei
- Scopul urmarit
- Imprejurarea in care fapta a fost comisa
- Urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce
- Persoana si conduita faptuitorului
In ipoteza in care se aplica dispozitiile art. 18.1, fapta nu este infractiune, chiar daca este prevazuta de legea penala. Aceasta fapta va fi sanctionata fie de procuror, fie de judecator cu o sanctiune cu caracter administrativ. Aceste sanctiuni sunt urmatoarele: a) mustrare b) mustrare cu avertisment c) amenda intre 100.000 si 10.000.000 (nu e o amenda penala, ci una administrativa)

Infractiunile politice
Criterii pentru a determina o infractiune politica:
1. Criteriul obiectiv -; O fapta care, prin insusi natura ei, are un caracter politic, indiferent de mobilul sau scopul care l-a determinat pe autor sa comita fapta respectiva.
2. Criteriul subiectiv -; Calificarea unei infractiuni ca fiind politica nu se face in functie de elementul obiectiv, ci ceea ce conteaza este doar mobilul sau scopul ce l-au determinat pe faptuitor sa actioneze.
3. Criteriul mixt -; Nu se poate stabili ab initio caracterul unei infractiuni politice, fiind nevoie de coroborarea atat a criteriului obiectiv, cat si a criteriului subiectiv.
Nu sunt infractiuni politice: a) Infractiunile din culpa b) Atentatul asupra vietii unui sef de stat (clauza belgiana) c) Infractiunile contra pacii si omenirii d) Infractiunile contra intereselor patrimoniale ale unui stat

C. Elementele infractiunii:
1. Obiectul
2. Subiectul
3. Latura obiectiva
4. Latura subiectiva

1) Obiectul infractiunii
Este format din relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal.
Obiectul juridic -; Este format din valorile sociale prevazute in textele de incriminare, care sunt lezate prin diverse conduite periculoase.
Obiectul juridic general -; Este format din totalitatea valorilor ocrotite de legea penala.
Obiectul juridic generic -; Este format dintr-un manunchi de valori sociale de aceeasi natura, ocrotite prin norma de drept penal.
Obiectul juridic nemijlocit -; Este format din valoarea asupra careia se indreapta, in mod nemijlocit, actiunea prevazuta de legea penala.
Obiectul juridic complex -; Este format din doua sau mai multe valori aparate prin aceeasi norma penala, dar pentru lezarea carora e nevoie de actiuni diferite.
Obiectul juridic multiplu -; Este format din doua sau mai multe valori ocrotite implicit prin acelasi text de incriminare, fiind suficienta comiterea unei singure actiuni pentru a le vatama pe amandoua.
Ex: Delapidarea
Obiectul material -; Este format din lucrul sau fiinta care incorporeaza o valoare ocrotita de legea penala si asupra careia se indreapta actiunea sau inactiunea prevazuta de lege.
Infractiunea putativa -; Apare atunci cand obiectul material nu exista.
Ex: Port ilegal de decoratii

2) Subiectul infractiunii
Persoana care comite fapta prevazuta sau impotriva careia este indreptata actiunea sau inactiunea incriminata.
Subiectul activ general -; Acea persoana care a implinit varsta de 14 ani si care comite fapta cu discernamant.
Conditiile subiectului activ general: a) Sa fie persoana fizica. b) Sa fi implinit 14 ani.
Intre 14 si 16 ani, persoana fizica raspunde penal, insa este prezumata a nu avea discernamant. Peste 16 ani, raspunde penal, fiind prezumata ca are discernamant. Prezumtiile sunt relative, deci pot fi rasturnate prin proba contrarie. c) Sa actioneze cu discernamant.
Discernamantul -; Consta in capacitatea biopsihosomatica de a intelege semnificatia faptelor sale, in sensul de a-si putea dirija vointa si a avea reprezentarea consecintelor pagubitoare ale conduitei sale.
Subiectul activ special -; Cel pentru care legea cere o anumita calitate speciala pentru a putea fi intrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Subiectul pasiv general -; Se refera la orice persoana fizica sau juridica si chiar la stat, care poate indeplini acest rol.
Subiectul pasiv special -; Sunt anumite infractiuni care nu pot fi comise decat daca subiectul are o anumita calitate.
Ex: Pruncuciderea

3) Latura obiectiva
Se caracterizeaza prin manifestarea exterioara a conduitei unei persoane care produce o urmare prevazuta de legea penala, iar intre manifestarea exterioara si urmare exista raport de cauzalitate.

A. Actiunea sau inactiunea laturii obiective
In limbajul juridic consacrat poarta denumirea de actus reus.
Actiunea -; Incalcarea, prin conduita faptuitorului, a unei norme prohibitive.
Inactiunea -; Se incalca o norma onerativa (de comportament).
Ex: Infractiunea de nedenuntare
Expresia pe care o foloseste legiuitorul in definirea activitatii infractionale poarta denumirea de verbum regens.
Act de executare
Exista similitudine intre notiunea de actiune/inactiune si notiunea de act de executare. Prin exceptie, exista situatii cand actiunea prevazuta de legea penala se poate comite prin mai multe acte de executare.

B. Raportul de cauzalitate
Legatura care se stabileste si care trebuie constatata intre actiune (inactiune) si urmarea prevazuta de norma de incriminare.
In cazul infractiunii de pericol nu este nevoie de constatarea acestui raport de cauzalitate. Producerea rezultatului este consecinta unei singure actiuni in cazul infractiunii de rezultat.
Exista situatii in care constatarea raportului de cauzalitate prezinta dificultati datorita faptului ca producerea rezultatului este consecinta suprapunerii mai multor cauze si conditii. Se pune problema delimitarii actiunii-cauza de cea a imprejurari-lor care au doar semnificatia unor conditii.
Cauza -; Determina, in mod nemijlocit, rezultate
Conditia -; Favorizeaza producerea rezultatelor
Teorii:
I. Moniste -; Acelea care retin o singura imprejurare drept cauza, celelalte fiind conditii. a) Teoria cauzei proxime
Potrivit acestei teorii, se va retine drept cauza acea imprejurare care este situata in timp cel mai aproape de momentul producerii rezultatului.
In realitate, nu intotdeauna rezultatul este produs de acea imprejurare, fiind posibil ca in realitate cauza sa fie o actiune comisa cu mai mult timp in urma. b) Teoria cauzei adecvate
Potrivit acestei teorii, se retine drept cauza o imprejurare care, prin natura ei, produce in mod obisnuit, frecvent, rezultatul.
Exista insa situatii in care rezultatul este produs de o actiune ce in mod obisnuit nu este susceptibila de a-l produce.

II. Pluraliste -; Acelea care permit retinerea mai multor imprejurari drept cauze ale rezultatului produs. a) Teoria echivalentei conditiilor
Potrivit acestei teorii, vor fi retinute drept cauze toate acele imprejurari in absenta carora rezultatul nu s-ar fi produs.
Desi inlatura unele dintre neajunsurile teoriilor moniste permitand retinerea mai multor imprejurari drept cauza, ea este susceptibila, totusi, de o serie de obiectii si critici.
In primul rand, aceasta teorie inlatura distanta dintre cauza si conditie.
In al doilea rand, aceasta teorie este de natura sa impiedice in anumite impreju-rari retinerea existentei unui raport de cauzalitate. b) Teoria conditiilor necesare

C. Urmarea
Rezultatul pe care actiunea sau inactiunea prevazuta de norma de incriminare il produce asupra valorilor sociale ocrotite de norma penala.
Poate sa produca o modificare de natura materiala si in acest caz vorbim despre o actiune de rezultat (materiala). Urmarea poate sa imbrace si forma unei modificari ce consta intr-o stare de pericol pentru valoarea ocrotita. Este o modifi-care ce nu are caracter material si nu poate fi constatat in mod nemijlocit.
Ex: Insulta, calomnia, amenintarea, violarea secretului corespondentei -; Infractiuni de pericol (formale), in cazul carora urmarea este socotita a se fi produs de indata ce a avut loc actiunea sau inactiunea.
Importanta clasificarii infractiunii
Infractiunea materiala se consuma in momentul producerii rezultatului.
Infractiunile de pericol nu sunt, in general, susceptibile de tentativa.
Se face distinctie intre urmarea de baza (caracterisitica formei de baza a infractiunii) si urmarea calificata (caracteristica formei agravate).

D. Locul, timpul, modul si mijloacele de savarsire a infractiunii
Acestea fac parte din latura obiectiva doar atunci cand sunt cerute de norma de incriminare. Uneori, aceste elemente sunt necesare pentru existenta formei de baza a infractiunii. Alteori, timpul apare ca o circumstanta agravanta.
Ex: Art. 209, cod penal -; Furtul savarsit pe timpul noptii -; Furt calificat
Locul comiterii actiunii poate fi element constitutiv (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de catre o persoana aflata in stare de ebri-etate) sau poate fi circumstanta agravanta (savarsirea actiunii de talharie intr-o locuinta).
Modul poate fi circumstanta agravanta.
Ex: Omorul savarsit prin cruzimi; distrugerea agravanta (distrugerea prin explozie, distrugerea prin incendiere)

4) Latura subiectiva
Are ca principal subelement vinovatia, iar ca subelemente secundare, mobilul si scopul infractiunii.
Vinovatia
Apare ca unul dintre cele trei elemente ale infractiunii. In opinia unor autori, se face distinctie intre vinovatie ca subelement al laturii subiective si vinovatia ca trasatura generala a infractiunii.
Se considera ca exista situatii in care avem vinovatie ca subelement al laturii subiective, dar nu avem vinovatie ca trasatura esentiala a infractiunii, dupa cum exista situatii in care avem vinovatie ca trasatura generala a infractiunii, dar nu avem vinovatie ca subelement al laturii subiective.
Omorul in legitima aparare
Avem vinovatie ca subelement al laturii subiective.
Nu avem vinovatie ca trasatura generala a infractiunii pentru ca vointa autorului nu a fost aceea de a incalca legea penala, ci aceea de a se apara, in condi-tiile legii, in fata unui atac.
Furtul din culpa
Avem vinovatie ca trasatura generala.
Nu avem vinovatie ca subelement al laturii subiective, fiindca n-a existat intentia.
In cazul primei infractiuni (fapta comisa in legitima aparare) aceasta nu este infractiune, pentru ca asa prevede legea penala (art. 44, cod penal).