Diversitatea organelor de procedura penala evidentiaza complexitatea procesului penal fata de cel civil. Exista doua categorii de organe: e7h10hm
1) Organele de urmarire penala
2) Instantele judecatoresti
Pe langa organele judiciare, in procesul penal functioneaza si organe administra-tive, care au ca atributii descoperirea infractiunii, identificarea, descoperirea si prinderea persoanei cu privire la care exista indicii temeinice ca a savarsit anumite infractiuni.
In aceasta materie exista regula dupa care orice persoana banuita de savarsirea unei infractiuni are dreptul la interventia unui membru al autoritatii judiciare, competent potrivit legii.
Daca actele internationale vorbesc de un judecator si de dreptul la un judecator, in codul roman de procedura penala, in aceasta notiune e inclus si un membru al Ministerului Public si chiar si un organ de cercetare penala care, in realitate, e un organ administrativ. Un organ administrativ nu poate avea atributii judiciare, ceea ce inseamna ca acesta trebuie sa se limiteze doar la strangerea probelor, pe cand un organ judiciar trebuie sa faca si o evaluare si chiar o asamblare a probelor in vederea stabilirii adevarului.
In aceasta materie este aplicabil principiul independentei si impartialitatii tribunalului, consacrat in art. 6 (1), CEDO. In acest fel, independenta unui membru al unei autoritati judiciare poate fi analizata in raport de urmatoarele criterii:
1) Procedura de numire
2) Durata mandatului
3) Presiunile exterioare
4) Aparenta sau lipsa de aparenta a independentei
Impartialitatea
La inceput a fost adoptat punctul de vedere subiectiv. Ulterior, a fost acceptata conceptia obiectiva, asfel incat pentru invocarea lipsei de impartialitate a unui judecator e nevoie sa existe dovezi in acest sens.

I. ORGANELE DE URMARIRE PENALA
Sunt prevazute de art. 201, c.pr.pen. Acestea sunt:
1) Organele de cercetare penala
2) Procurorul
Acestea trebuie delimitate de o alta categorie de organe cunoscute sub denumirea de organe constatatoare, care nu efectueaza acte de urmarire penala, ci intocmesc acte de constatare, care servesc la sesizarea organelor judiciare penale, in vederea urmaririi. Acestea sunt: a) Organele de constatare prevazute de art. 214 -; 215, c.pr.pen.
Ex: Organele inspectiei de stat, Organele de control ale administratiei de stat, comandantii de nave sau aeronave b) Organele de constatare prevazute in legile speciale
Ex: Corpul de jandarmi, Corpul de gardieni publici, Organele ce asigura paza bunurilor si valorilor prevazute de lege, Serviciile de informatii (SIE, SRI, SPP), cele secrete, infiintate prin ordinele Ministeruli de Interne, al Justitiei sau al MapN, cum ar fi SIPA (Serviciul de Informare si Paza Anticoruptie).
Delimitarea organelor de urmarire penala de investigatorii acoperiti
Investigatorii acoperiti au fost introdusi in legislatia noastra prin Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Investigatorii acoperiti, desi creati initial pentru a fi utilizati in vederea descoperirii infractiunilor prevazute de Legea 143/2000, ulterior, prin Legea 218/2002, atributiile acestora au fost extinse si cu privire la alte infractiuni cum ar fi coruptia, spalarea de bani, traficul de persoane, infractiunile informatice, crima organizata etc.
Potrivit legii, procurorul poate autoriza utilizarea in procesul penal a investigato-rilor acoperiti, in scopul descoperirii infractiunilor, identificarii si prinderii faptuito-rilor, precum si in scopul obtinerii unor mijloace de proba, daca exista indicii temeinice cu prvire la pregatirea sau savarsirea unor infractiuni.
Investigatorii acoperiti nu efectueaza acte de urmarire penala, ci se limiteaza la acte de investigare, precum si la acte premergatoare (acte necesare inceperii urmari-rii penale). In acest fel, actele de investigare au ca scop doar descoperirea faptelor si identificarea faptuitorului, pe cand actele premergatoare au ca scop obtinerea unor mijloace de proba. E vorba aici de procesul-verbal ce poate constitui mijloc de proba, conform art. 224, aln. Ultim, c.pr.pen.
Prin investigator acoperit se desemneaza politistii anume desemnati prin ordin al Ministerului de Interne, cu autoritate procesuala, sa efectueze acte de investigare, in scopul descoperirii faptelor si identificarii faptuitorului, precum si acte premerga-toare, avand o alta identitate decat cea reala, pe o durata determinata.

1. Organul de cercetare penala
Acel organ de urmarire penala ce efectueaza acte de cercetare penala. Cercetarile penale au un continut complex. Desi cercetarile penale nu sunt definite de legiuitor, dupa parerea noastra, in continutul cercetarii penale intra orice act de urmarire pena-la cu exceptia acelor acte de urmarire penala ce sunt de competenta Ministerului Public.
Atat practica, cat si doctrina accepta ca organul de cercetare penala are o compe-tenta generala, in sensul ca poate efectua orice act de urmarire penala, in orice cauza penala, cu privire la orice infractiune, cu exceptia celor atribuite in competenta exclusiva a procurorului. Competenta materiala a organului de cercetare penala e generica, ceea ce inseamna ca el poate efectua urmarirea penala in orice cauza, in afara cauzelor exceptate de lege.
In realitate, organul de cercetare penala nu poate efectua acele acte de urmarire penala care implica exercitiul functiei procesuale a invinuirii a carei titular unic e Ministerul Public. De aceea, organul de cercetare penala nu poate lua masura aresta-rii atunci cand ea se dispune fata de un inculpat. De asemenea, acesta nu poate dispune nici una dintre solutiile procesuale prevazute de lege. Organul de cercetare penala nu colaboreaza in mod direct cu instantele judecatoresti decat prin interme-diul Ministerului Public.
Cercetarea penala ar putea consta in strangerea de probe cu privire la existenta faptelor, identitatea faptuitorului si stabilirea raspunderii penale. De asemenea, in cadrul acesteia se pot face audieri de persoane, se pot efectua procedee probatorii, se poate face cercetarea la fata locului, perchezitia, ridicarea de inscrisuri sau luarea de masuri procesuale (masura retinerii pe cel mult 24 de ore). Retinerea e o masura administrativa, dispunandu-se pentru identificarea persoanei, conform Legii 218/2002 si a Legii 81/2002. De asemenea, aceasta masura are caracter procesual, deoarece se ia daca exista probe sau indicii temeinice cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
In continutul cercetarii penale poate fi inclusa si posibilitatea organului de cerce-tare penala de a dispune, din oficiu, cu incuviintarea prealabila, inceperea urmaririi penale, situatie care il pune pe pozitie de independenta relativa in raport cu procuro-rul ce supravegheaza cercetarile penale si care este subordonat organului de cerceta-re penala.
In continutul cercetarii penale sunt inchise propunerile pe care organul de cerce-tare penala le inainteaza procurorului care supravegheaza cercetarile penale, cu privire la acte si masuri date in competenta exclusiva a procurorului, cum sunt propunerea de arestare, propunerea de prelungire a arestarii, propunerea de luare a masurii interdictiei parasirii localitatii, propunerea de scoatere de sub urmarire pena-la, propunerea de incetare a urmaririi penale, propunerea de clasare, propunerea de trimitere in judecata etc.
Constituie act de cercetare penala si prezentarea materialului de urmarire penala atunci cand exista inculpat in cauza si organul de cercetare penala are obligatia pre-zentarii materialului de urmarire penala.
Organul de cercetare penala se afla in raporturi de dubla subordonare:
- Fata de organul administrativ ierarhic superior (subordonare administrativa)
- Fata de procurorul ce supravegheaza cercetarile penale (subordonare profesi-onala)
Subordonarea profesionala apartine procedurii penale, pentru ca procurorul, in calitate de conducator (supraveghetor), conduce si controleaza activitatea de cerceta-re penala. Daca dispozitia data de procuror organului de cercetare penala este ilega-la, organul de cercetare penala trebuie sa o execute, dupa care sa se planga impotriva dispozitiei.
De la regula dublei subordonari exista exceptii. Avem ca exemplu Politia Judici-ara, creata in cadrul PNA, prin OUG 43/2002, ordonanta aprobata prin Legea 503/2002. Politia Judiciara este alcatuita din ofiteri de Politie anume desemnati de procurorul general al PNA, cu avizul Ministerului de Interne, sa efectueze acte de cercetare penala in privinta faptelor de coruptie si a celor conexe lor. Politia Judici-ara se afla in subordinea exclusiva a procurorilor din cadrul PNA.
Organele de cercetare penala ale Politiei (organe de cercetare comune)
Sunt organizate si functioneaza in baza Legii 218/2002 si a Legii 360/2002 - Legea statutului politistului. Au competenta generala, cu exceptia celor date in competenta organelor de cercetare penala speciale si a procurorului.
Organele de cercetare penala speciale a) Organele militare -; Sunt organizate si functioneaza in baza Legii 45/1994, modificata prin Legea 398/2001 si in baza Ordinului 83 al Ministerului Apararii Nationale din iunie 2001, pentru regulamentele de garnizoana.
Categorii de organe:
- Ofiterii anume desemnati de sefii comendiilor de garnizoana, pentru infractiu-nile savarsite de militarii din afara U.M.
- Ofiterii anume desemnati de comandantii U.M., pentru infractiunile savarsite de militari in cadrul U.M. sau de civili din U.M.
- Ofiterii anume desemnati de comandantii centrelor militare, pentru infractiu-nile savarsite de civili in legatura cu obligatiile lor militare.
Totodata, competenta de cercetare penala apartine, dupa caz, sefilor comendiilor de garnizoana, comandantilor U.M. sau comandantilor centrelor militare. b) Organele Politiei de frontiera -; Sunt organizate si functioneaza in baza OUG 104/2001, aprobata prin Legea 81/2002 pentru infractiunile privind regimul de frontiera. Competenta mai poate apartine lucratorilor operativi anume desemnati de Ministerul de Interne. c) Capitanii porturilor -; Pentru infractiunile la regimul navigatiei maritime si fluviale, functionand si fiind organizati in baza OG 42/1997, aprobata si modificata prin Legea 412/2002.

2. Ministerul Public
A fost reintrodus in sistemul juridic romanesc prin Constitutia din 1991 si prin Legea de organizare judecatoreasca nr. 92/1992, modificata prin Legea 142/1997. Ministerul Public preia sarcina fostei procuraturi care a functionat in baza Legii 60/1968, fiind conceput ca un reprezentant al intereselor generale ale societatii, al ordinii de drept si al drepturilor si libertatilor persoanelor. In acelasi timp, in noua conceptie, s-a stabilit ca Ministerul Public face parte din autoritatile judecatoresti, alaturi de instantele judecatoresti si de Consiliul Suprem al Magistraturii, ca procu-rorii sunt magistrati si isi exercita atributiile sub autoritatea Ministerului Justitiei, in lumina principiului legalitatii impartialitatii si controlului ierarhic.
In doctrina de specialitate s-au purtat discutii privind natura juridica a Ministeru-lui Public. Astfel, intr-o opinie s-a sustinut ca Ministerul Public apartine puterii judecatoresti, fiindca procurorii sunt magistrati, la fel ca judecatorii. S-a aratat ca si procurorii isi desfasoara activitatea in baza principiului impartialitatii si independen-tei. Intr-o alta opinie, s-a sustinut natura juridica mixta de organ judecatoresc si organ executiv.
Intr-o a treia opinie, cu care suntem de acord, s-a sustinut ca Ministerul Public apartine puterii executive. S-a aratat ca acesta nu face parte din puterea judecato-reasca. De asemenea, s-a aratat ca exercitarea de catre procuror a atributiilor sub autoritatea Ministerului Justitiei nu face decat sa plaseze Ministerul Public in subordonarea ministrului justitiei, care, in acest fel, devine capul Ministerului Public. S-a mai aratat ca nici procurorul general al Parchetului Ministerului Justitiei nu e independent, fiind subordonat Executivului, iar actele emise de Ministerul Public, inclusiv cele de sesizare a instantelor judecatoresti, ar avea natura juridica administrativa.
In acest timp, Ministerul Public, sub aspectul pozitiei procesuale, se conside-ra ca apara interesele generale ale societatii, avand o pozitie distincta, separata atat de aceea a instantelor judecatoresti, cat si de cea a partilor. In realitate, sub aspectul pozitiei procesuale, Ministerul Public trebuie asimilat pozitiei unei parti in proces si anume a partii acuzatoare.
Intr-un proces penal, daca inculpatul e subiect pasiv al actiunii publice, statul e subiect activ, fiind reprezentat de Ministerul Public. Ministerul Public e structurat pe trepte ierarhice, fiind constituit in Parchete, ce functioneaza la nivele ierarhice dife-rite si care sunt alcatuite din procurori. In cadrul Ministerului Public, a fost creat Parchetul National Anticoruptie, prin OUG 43/2002, in scopul prevenirii, descoperirii si combaterii faptelor de coruptie si a celor conexe cu acestea, creand procurori specializati in combaterea coruptiei.
PNA are doua sectii: a) Sectia de combatere a coruptiei b) Sectia de combatere a faptelor conexe cu cele de coruptie
La baza organizarii si functionarii intregului Minister Public stau urmatoarele principii:
1. Legalitatea -; Desi caracterizeaza orice institutie, e regula care defineste insusi statutul procurorului, fiind esenta atributului acestuia din doua considerente: a) Datorita domeniului in care procurorul actioneaza, domeniul public, acela al infaptuirii justitiei. b) Datorita scopului cu care a fost creat Ministerul Public, acela de asigurare a respectarii legii de catre toti participantii in intreaga desfasurare a procesului penal.
El se opune principiului oportunitatii, care exista in alte sisteme (Belgia, Italia, Franta) in care declansarea urmaririi e lasata la aprecierea procurorului. In sistemul nostru (la fel ca in cel spaniol), principiul este cel al legalitatii, ceea ce inseamna ca, daca s-a incalcat legea, procurorul nu are nici un drept de apreciere, ci trebuie sa promoveze actiunea prevazuta de lege.

2. Insasi Constitutia nu mentioneaza independenta procurorului. Ea este preva-zuta de Legea de organizare judecatoreasca 92/1992. Procurorii nu sunt indepen-denti, deoarece isi exercita atributiile sub autoritatea ministrului justitiei, ceea ce implica o subordonare a procurorului fata de ministrul justitiei.

Capul Ministerului Public este ministrul justitiei pentru ca: a) Ministrul justitiei poate da dispozitie oricarui procuror de la orice Parchet din tara fie direct, fie indirect, prin procurorul general al Parchetului de pe langa CSJ. b) Dispozitiile ministrului justitiei sunt obligatorii. c) Ministrul justitiei poate da dispozitie in vederea inceperii urmaririi penale si a promovarii actiunilor de interes public. d) Ministrul justitiei poate efectua controale asupra activitatii procurorilor de la toate Parchetele din tara. Aceste controale pot privi:
- Stadiul lucrarilor aflate in curs de solutionare
- Nivelul pregatirii profesionale a procurorului
- Raporturile procurorului cu justitiabilii si cu avocatii
Controalele se exercita prin intermediul procurorilor inspectori, din cadrul Parchetului de pe langa CSJ, precum si a procurorilor inspectori, din cadrul Parchetelor de pe langa Curtile de Apel, chiar si prin intermediul procurorilor proprii din Ministerul Justitiei.

3. Impartialitatea -; Procurorul este mentionat atat in Constitutie, cat si in Legea de organizare judecatoreasca. Dupa parerea noastra, impartialitatea este impusa procurorilor doar pentru prima faza a procesului penal (faza urmaririi penale), cand procurorii sunt obligati sa administreze probe in favoarea si in defavoarea inculpa-tului. In faza de urmarire penala, procurorul apartine unei autoritati judiciare, e o persoana oficiala, care are obligatia aflarii adevarului, concurand la infaptuirea justi-tiei.
Nu acelasi lucru se poate spune cu privire la faza de judecata, cand procurorul nu poate ramane impartial, reprezentand interesele statului in procesul penal. In faza de judecata procurorul este asimilat unei parti (chiar daca, formal, nu face parte dintre partile procesului penal), fiind partea acuzatoare.

4. Subordonarea ierarhica -; Reprezinta trasatura fundamentala a Parchetelor, care presupune subordonarea ierarhica a tuturor conducatorilor de Parchete. Aceasta mai presupune si o subordonare a primului procuror din cadrul unui Parchet condu-catorului Parchetului ierarhic superior, pe fiecare treapta ierarhica, pana la procuro-rul Parchetului CSJ. Primul procuror sau procurorul ierarhic superior, dupa caz, poate anula, suspenda, infirma, confirma ori se poate substitui in actele efectuate de procurorul ierarhic inferior. Deosebirea fata de Organul de Cercetare Penala este ca, daca o dispozitie data de primul procuror este vadit ilegala, procurorul ierarhic inferior poate sa nu o execute si se poate plange procurorului ierarhic superior.
Subordonarea ierarhica este inglobata in principiul controlului ierarhic care prevede dreptul si obligatia procurorului general al Parchetului CSJ, ale procurorilor generali ai Parchetelor de pe langa Curtile de Apel si ale prim-procurorilor ai Parchetelor de pe langa tribunale de a efectua un control asupra procurorilor din sub-ordine.
Procurorul nu actioneaza individual, ci numai in numele Parchetului. Indivizibili-tatea procurorului reprezinta un principiu distinct, care sta la baza exercitarii atribu-tiilor de catre acestia. Singura situatie in care procurorul ar putea ramane indepen-dent in raport cu Parchetul este aceea in care participa la sedintele de judecata, cand poate pune concluzii in mod liber, dupa propria convingere, potrivit legii si in raport cu probele administrate. Asa se explica de ce aceeasi cauza penala poate fi instru-mentata de doi sau mai multi procurori si, de asemenea, posibilitatea pe care o are primul procuror sau procurorul ierarhic superior de a exercita o cale de atac impo-triva unei hotarari judecatoresti, ce s-a dat in conformitate cu cererea judecatorului.

5. In ceea ce priveste functionalitatea procurorilor, principala atributie o repre-zinta urmarirea penala. Ea include doua componente fundamentale: a) Supravegherea urmaririi penale -; Se efectueaza acte de cercetare penala de catre organul de urmarire penala, iar procurorul, in calitate de titular al urmaririi penale, indruma, controleaza si organizeaza cercetarile penale. b) Urmarirea penala proprie -; Poate fi realizata, nemijlocit, de catre procurori, in doua situatii:
- Situatia prevazuta de art. 209 (2), c.pr.pen., in care se precizeaza ca pro-curorul poate prelua orice cauza penala aflata in curs de cercetare la organul de urmarire penala.
- Situatia prevazuta de art. 209 (3), c.pr.pen., in care se precizeaza ca pro-curorul, in mod obligatoriu, trebuie sa efectueze urmarirea penala, sub sancti-unea nulitatii absolute.
Trimiterea in judecata, care este atribuita Ministerului Public, este inglobata in atributiile de urmarire penala, pentru ca rechizitoriul este, sub aspectul naturii juridi-ce, ultimul act de urmarire penala. De asemenea, procurorul, in calitate de membru al Ministerului Public, poate participa la sedintele de judecata in vederea exercitarii actiunii penale, pentru a acuza. Participarea procurorului la sedintele de judecata este obligatorie, in conformitate cu art. 315, c.pr.pen.: “Participarea procurorului la judecatorii e obligatorie:
- in toate situatiile in care sesizarea instantei se face prin rechizitoriu;
- daca pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 2 ani sau mai mare, fie singura, fie alternativ cu amenda;
- daca inculpatul e minor sau se afla in stare de detentie;
- daca s-a dispus inlocuirea amenzii cu inchisoarea;
- in orice alta cauza in care procurorul considera ca e necesara prezenta sa pentru apararea interesului public;
La sedintele celorlalte instante participarea procurorului este obligatorie in toate cazurile.
Procurorul are si atributii de supraveghere si verificare a legalitatii executarii masurii preventive privative de libertate, precum si a respectarii legalitatii la locurile de executare a pedepselor si a celorlalte masuri cu caracter penal.

II. INSTANTELE JUDECATORESTI
Exercita cea mai importanta functie in proces si anume functia de jurisdictie cu cele doua componente: a) Functia de judecata b) Functia de aplicare a unor masuri de constrangere si obligare a partilor la respectarea dispozitiilor procesuale si a subiectului pasiv principal (inculpatul)

Atributii:
1) Verifica activitatea efectuata de catre toti participantii la procesul penal (inclu-siv a actiunii din cursul urmaririi penale), astfel incat, atunci cand judecatorul constata ca in cursul urmaririi s-a incalcat legea ori nu au fost administrate toate probele necesare aflarii adevarului, poate dispune restituirea dosarului procurorului care l-a intocmit, in vederea refacerii sau completarii urmaririi penale.
2) Instanta penala are si atributii de judecata, adica acelea de administrare si apreciere a probelor, in mod nemijlocit, atat acelea din cursul urmaririi penale, cat si a unora noi.
3) Atributia de a solutiona o cauza penala, care reprezinta cel mai important act de procedura, care este susceptibil, in caz de solutionare, de a intra in puterea de lucru judecat.
Structura instantelor judecatoresti
- Judecatorii - Tribunale militare
- Tribunale - Tribunale teritoriale militare
- Curti de Apel - Curtea militara de Apel
- Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala a CSJ
In materia organizarii judecatoresti o importanta majora o are institutia compu-nerii instantei. Notiunea de compunere imbraca doua aspecte: a) Aspectul constitutiv -; Se refera la numarul de judecatori cerut de lege pentru a judeca o cauza penala b) Aspectul functional -; Capacitatea unei persoane de a fi judecator, prevazuta de art. 50 din Legea 92/1992.
Sub aspect constitutiv, in prezent, prin Legea 142/1997 s-a renuntat la principiul colegialitatii in favoarea unicitatii (judecator unic), fapt ce reprezinta un regres in privinta garantarii obiectivitatii si impartialitatii judecatorilor.
Judecata in prima instanta, atat la judecatorie, tribunal, curte de apel, cat si la instantele militare, se realizeaza de un singur judecator. In apel si in recurs, judecata, la toate instantele, se face in compet de doi, respectiv trei judecatori. Exceptie face CSJ. Aceasta are o alta lege de functionare, si anume Legea 56/1993, modificata prin Legea 79/1996. Astfel, CSJ este alcatuita din:
- Sectia penala in care se judeca cu complet alcatuit, intotdeauna, din trei jude-catori.
- Competul de noua judecatori a fost infiintat prin Legea 79/1996 si judeca, intotdeauna, recursurile indreptate impotriva hotararilor date in prima instanta la sectia penala si recursurile in anulare.
- Sectiile unite judeca in complet de cel putin 3/4 din numarul total de judecatori ai CSJ, recursul in anulare indreptat impotriva hotararii ramase definitive la comple-tul de noua judecatori si recursul in interesul legii.
Regulile privind compunerea instantelor sunt reguli imperative sub sanctiunea nulitatii absolute, bazate pe principiul unitatii si continuitatii. Completul de judecata trebuie sa ramana neschimbat pe tot parcursul procesului penal. Legea prevede situatia de modificare a completului de judecata cel mai tarziu inainte de inceperea dezbaterilor.

Competenta
Presupune doua aspecte esentiale: a) Drepturile si obligatiile unor organe judiciare penale de a instrumenta o anumita cauza sau atitudinea unui organ judiciar penal de a solutiona o cauza. b) Insusirea unei cauze penale de a fi instrumentata de un anumit organ judiciar penal.
Competenta imbraca mai multe forme, reglementate distinct in codul de procedura penala:
1) Competenta materiala
2) Competenta dupa calitatea persoanei
3) Competenta teritoriala
4) Competenta speciala
5) Competenta functionala

1) Competenta materiala
Prin aceasta se stabileste care dintre organele judiciare penale de grad ierarhic diferit poate instrumenta o anumita cauza penala.
Determinarea competentei materiale: a) In mod generic (toate, in afara de cele date de lege in competenta altor persoane) b) In mod concret (enumerare)
Normele ce reglementeaza competenta materiala sunt norme imperative, sub sanctiunea nulitatii absolute, conform art. 197 (2), c.pr.pen. Ea trebuie analizata in mod diferit, pe fiecare categorie de instante judecatoresti. In aceasta materie sunt aplicabile prevederile c.pr.pen., cu modificarile intervenite.
Judecatoria (art. 25, c.pr.pen.) are o competenta materiala generica, abstracta, judecand orice infractiune, cu exceptiile prevazute de lege.
Tribunalul judeca (vezi art. 27, c.pr.pen.):
- Infractiunile enumerate limitativ de art. 27, c.pr.pen. (contra patrimoniului, contra muncii, cele praeterintentionate ce au avut ca urmare moartea victimei etc.);
- Apelurile;
- Recursurile impotriva hotararilor date de judecatorii;
Curtea de Apel judeca (vezi art. 281, c.pr.pen.):
- In prima instanta, infractiunile contra sigurantei staului, contra sigurantei nationale, contra pacii si omenirii;
- Conform Legii 756/2001, cererile privind transferul persoanelor condamnate;
- Conform Legii 296/2001, cererile de extradare;
- Apelurile declarate impotriva hotararilor date in prima instanta de Tribunal;
- Recursurile impotriva hotararilor date in apel de Tribunal;
Curtea Suprema de Justitie judeca (vezi art. 29, c.pr.pen.):
- In prima instanta, toate infractiunile ce privesc persoanele enumerate limitativ de art. 29, pct. 1, c.pr.pen.
- Recursurile in interesul legii si recursurile in anulare;
- Recursurile prevazute de art. 29, pct. 2, c.pr.pen.

2) Competenta dupa calitatea persoanei
E reglementata prin norme imperative a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitate absoluta. Se stabileste in functie de calitatea pe care o are faptuitorul in momentul faptei. Conform art. 40 (1), c.pr.pen., pierderea ulterioara a calitatii nu conduce la modificarea competentei. Dobandirea calitatii, dupa savarsirea faptei, nu determina o competenta dupa calitatea persoanei.
Dreptul comun in materia competentei dupa calitatea persoanei o reprezinta instantele militare.
Tribunalele militare judeca (vezi art. 26, c.pr.pen.):
- Judeca toate infractiunile comise de militari, pana la gradul de capitan inclusiv, precum si urmatoarele infractiuni comise de civili:
* Contra bunurilor aflate in administrarea, proprietatea sau folosinta M.Ap.N., M.I., Ministerului Justitiei, Directiei Generale a Penitenciarelor, SRI, SIE, SPP, Telecomunicatii Speciale;

* Care sunt angajati ai UM, daca e vorba de fapte de serviciu sau in legatura cu serviciul;
Tribunalul militar teritorial judeca (vezi art. 28, c.pr.pen.):
- Infractiunile savarsite de ofiterii superiori (pana la gradul de colonel, inclusiv);
- Infractiunile savarsite de militari, pana la gradul de capitan inclusiv, daca sunt intre cele prevazute de lege in competenta materiala a Tribunalului;
- Apelurile impotriva hotararilor date in prima instanta de tribunalele militare;
- Recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor prevazute de art. 279 (1), lit. a), c.pr.pen. si al infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;
- Solutioneaza conflictele de competenta dintre tribunalele militare din raza sa teritoriala;
Curtile militare de Apel judeca (vezi art. 282, c.pr.pen.):
- In prima instanta, toate infractiunile contra sigurantei statului, sigurantei natio-nale si contra pacii si omenirii, daca sunt comise de militari;
- Infractiunile comise de judecatorii militari;
- Apelurile declarate impotriva hotararilor date in prima instanta de tribunalele militare teritoriale;
- Recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunalele militare teritoriale in apel;
Curtile de Apel judeca:
- Infractiunile savarsite de procurorii de la Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale;
- Infractiunile savarsite de procurori, judecatori si controlorii financiari ai Curtiilor de Conturi judetene;
3) Competenta teritoriala
Acea forma de competenta prin intermediul careia se poate stabili care din organe poate solutiona o anumita cauza penala. Aceasta competenta se stabileste pe orizontala. Este reglementata prin norme relative a caror nesocotire e de natura sa atraga sanctiunea nulitatii relative.
Necompetenta teritoriala nu poate fi invocata oricand, ci doar intr-un anumit termen, in fata instantei penale, pana la citirea actului de sesizare a instantei (adica pana la citirea rechizitorului sau a plangerii prealabile). In ipoteza in care nu se res-pecta acest termen, sanctiunea este decaderea din exercitiul dreptului.
Se face delimitarea intre competenta teritoriala fata de infractiunile savarsite in tara si cele savarsite in strainatate. In legatura cu cele savarsite in tara, conform art. 30, c.pr.pen., exista patru criterii: a) Locul savarsirii faptei b) Locul unde este prins faptuitorul c) Locul unde domiciliaza faptuitorul d) Locul unde domiciliaza victima
Aceasta este o ordine legala, primul criteriu avand prioritate. Aceasta regula se aplica in cazul sesizarii succesive. In cazul sesizarii simultane, competenta apartine organului judiciar mai intai sesizat, cu conditia ca acesta sa faca parte din categoriile prevazute in art. 30, c.pr.pen.
In materia judecatii exista o regula speciala si anume aceea dupa care, intotdea-una, va fi sesizata acea instanta penala ce este situata in raza teritoriala a organului care a efectuat urmarirea penala. Procurorul nu poate sesiza o instanta din afara razei sale teritoriale.
In ipoteza in care urmarirea penala e efectuata de un organ de urmarire penala ju-detean, interjudetean sau central, procurorul decide cu privire la competenta teritori-ala a instantei. In alegerea instantei, procurorul va tine seama de urmatoarele elemente:
- Sa fie prezent unul dintre criteriile de la art. 30, c.pr.pen.;
- Sa existe garantii pentru o mai buna administrare a probelor;
- Locul respectiv sa asigure infaptuirea rolului educativ a procesului penal;
Pentru infractiunile savarsite in strainatate trebuie avute in vedere urmatoarele criterii:
- Competenta teritoriala apartine instantei de la locul de domiciliu sau resedinta a faptuitorului, daca acesta are domiciliul sau resedinta in Romania;
- Competenta revine Judecatoriei sectorului 2, Bucuresti sau altei instante din Bucuresti, daca faptuitorul nu are domiciliul sau resedinta in Romania;
- Pentru infractiunile savarsite pe o nava, competenta apartine instantei din primul port romanesc in care ancoreaza nava;
- Pentru infractiunile savarsite pe o aeronava, competenta apartine instantei aflate in raza aeroportului unde aterizeaza aeronava;
- Daca nava/aeronava nu ancoreaza/aterizeaza, competenta apartine instantei de la domiciliul faptuitorului sau oricarei instante din municipiul Bucuresti;

4) Competenta speciala
Se stabileste in raport cu natura (incadrarea juridica) cauzei penale.
Organele de urmarire penala cu competenta speciala:
- Organele de cercetare penala speciale
- Parchetul National Anticoruptie (PNA)
Organele judecatoresti cu competenta speciala:
- Sectiile maritime si fluviale ale judecatoriilor si tribunalelor din Constanta si Galati

5) Competenta functionala
Priveste sfera de atributii a organelor judiciare penale. Astfel, pot fi delimitate organele judiciare penale intre ele. Indiferent de forma de competenta, exista regula controlului permanent al competentei, in tot cursul procesului penal, care are loc, atat din oficiu, cat si la cererea procurorului sau a oricarei parti din procesul penal.
Trebuie sa facem delimitarea intre sesizare si investire. Astfel, sesizarea e actul extern al organului judiciar penal, pe cand investirea e actul intern al organului judiciar penal. In cazul in care organul judiciar penal sesizat constata ca este necom-petent, nu va mai ajunge la investire, ci se va desista. Procedura de desistare este una administrativa. In ipoteza in care, in urma inregistrarii sesizarii, a investirii, organul constata ca e incompetent, instanta isi va declina competenta (se va dezinvesti).
Procedura de declinare a competentei e una jurisdictionala, atunci cand are loc in fata judecatorului, intr-un proces public. Declinarea se pronunta printr-o sentinta definitiva, nefiind atacabila prin apel sau recurs. In cuprinsul sentintei se vor arata motivele declinarii competentei si instanta competenta. Daca se omite a se preciza instanta competenta suntem in prezenta unui caz al intreruperii cursului justitiei. Aceasta situatie poate fi rezolvata de CSJ, sectia penala. Declinarea competentei poate fi invocata din oficiu sau pe calea exceptiei, de catre oricare dintre parti. Cand instanta considera exceptia neintemeiata, aceasta va fi respinsa in incheiere, incheiere ce poate fi atacata doar o data cu fondul cauzei.

Prorogarea competentei
Extinderea acesteia la alte cauze penale, spre deosebire de procedura civila, ce reprezina dreptul comun (art. 271, c.pr.civ.), procedura penala nu cunoaste decat prorogarea legala de competenta.

Prorogarea e posibila: a) In situatii de conexitate b) In situatii de indivibilitate c) In situatii de chestiuni prealabile d) In situatii de schimbare a incadrarii juridice sau schimbarea calificarii faptei
Conexitatea e situatia juridica caracterizata prin existenta unor legaturi stranse intre doua sau mai multe infractiuni. Cazurile de conexitate impun reunirea cauzelor, pentru o mai buna infaptuire a justitiei.
Cazurile de conexitate sunt expres prevazute de lege:
- Cand sau comis doua sau mai multe infractiuni de una sau mai multe persoane, in acelasi loc si in acelasi timp.
- Cand s-a comis o singura infractiune sau mai multe, de doua sau mai multe persoane, dupa o intelegere prealabila.
- Cand o infractiune a fost comisa pentru a facilita sau ascunde savarsirea unei alte infractiuni sau pentru a inlesni sustragerea de la raspunderea penala a faptuitorului altei infractiuni. Acest caz priveste concursul de infractiuni cu conexitate etiologica.
- Cand exista orice alta legatura intre doua sau mai multe infractiuni.
Indivizibilitatea reprezinta situatia juridica caracterizata prin existenta unei legaturi indispensabile intre doua sau mai multe aspecte ale aceleiasi infractiuni. Acest caz de prorogare e cerut de unicitatea ilicitului penal.
Avem trei cazuri in care exista indivizibilitate:
- Cand doua sau mai multe persoane au savarsit aceeasi infractiune -; participatie penala.
- Cand doua sau mai multe infractiuni sunt comise printr-un singur act.
- Cand doua sau mai multe acte alcatuiesc o singura infractiune (cele continuate, cele colective).
Chestiunile prealabile sunt imprejurari de natura extrapenala, care influenteaza, in mod decisiv insasi solutia fondului cauzei. Acestea trebuie solutionate, in mod obligatoriu, de instantele penale inainte de a intra in fondul cauzei (citirea rechizito-riului sau a plangerii prealabile).
In codul de procedura penala, la art. 44, nu se reglementeaza si asa-numitele chestiuni prejudiciare. Chestiunile prejudiciare sunt acele imprejurari de natura extrapenala, ce trebuie invocate si solutionate inainte de intrarea in fondul cauzei insa, care sunt de competenta altei autoritati.
S-a pus problema asimilarii exceptiilor de neconstitutionalitate din procesele penale, sub aspectul laturii juridice, cu imprejurarile de constitutionalitate a chesti-unilor prejudiciare pentru ca, conform Legii 47/1992, suspendarea judecatorului e obligatorie, iar competenta apartine Curtii Constitutionale.
Chestiunile prealabile si cele prejudiciare trebuie delimitate de chestiunile preliminare. Chestiunile preliminare sunt imprejurari de natura penala care, in mod obligatoriu, trebuie solutionate si invocate inainte de intrarea in fondul cauzei, insa, de a caror rezolvare nu depinde fondul cauzei.
Acestea contin doua elemente:
- Natura juridica (natura penala);
- Neexistenta unei relatii de dependenta intre acestea si fondul cauzei;

Schimbarea incadrarii juridice
Este opera judecatorului, avand loc in conditiile art. 334, c.pr.pen. Schimbarea incadrarii juridice, daca are loc dupa terminarea cercetarilor judecatoresti si daca e de natura sa conduca la stabilirea competentei unei instante de grad inferior, instanta superioara legal sesizata, ramane competenta sa judece in continuare.
In ceea ce priveste schimbarea calificarii faptei, aceasta este opera legiuitorului. Acesta intervine doar prin efectul legii. Schimbarea calificarii faptei nu e de natura sa conduca la modificarea competentei. Aceasta inseamna ca instanta penala sesizata initial, ramane in continuare competenta sa judece, in afara cazului in care legea nu prevede altfel. Aceasta e o consecinta a caracterului aplicarii imediate a normelor de procedura.
Putem avea situatia in care, pe parcursul procedurii, apar dezacorduri intre doua instante penale. Acestea se numesc conflicte de competenta, care pot fi pozitive, cand doua sau mai multe instante se considera competente sa judece, sau pot fi negative, cand doua sau mai multe instante isi declina reciproc competenta. Competenta de solutionare a conflictelor de competenta apartine instantei ierarhic superioare si comune instantelor aflate in conflict. Acestea pot fi sesizate de instanta care si-a declinat cea din urma competenta, fie de instanta care si-a declinat cea din urma competenta in favoarea celeilalte instante, fie de procuror sau de oricare dintre partile procesului penal.
Principiul impartialitatii judecatorilor impune:
- Protectia judecatorilor fata de orice influenta din partea Executivului sau a partilor;
- Necesitatea impiedicarii interventiei oricaror prejudecati;
Aspecte:
- Judecatorul nu poate fi tinut sa accepte orice cerere din partea procurorului sau partilor;
- Judecatorul dispune, partile propun;
- Judecatorul trebuie sa fie protejat contra oricarei presiuni. Pentru aceasta exista remediile procesuale. Ddintre aceste remedii am putea aminti suspiciu-nile individuale.

Suspiciunile individuale
Se rezolva prin intermediul incompatibilitatii, care opereaza in sistemul nostru de drept penal doar in cazurile prevazute expres de lege. In sistemul nostru de procedura incompatibilitatea priveste judecatorii, la toate gradele si nivelele de jurisdictie. Incompatibilitatea poate privi, in mod exceptional, si alti subiecti: procu-rorul, organele de cercetare penala, expertul, interpretul, grefierul etc.
Situatiile de incompatibilitate ale judecatorilor: a) Cazul in care din componenta completului de judecata fac parte judecatori care sunt soti sau rude apropiate. In aceasta situatie judecatorul nu poate fi impartial. b) Cazul in care judecatorul s-a antepronuntat. Este interzis ca judecatorul care s-a antepronuntat cu privire la solutia procesuala sa participe la judecarea acelei cauze in apel sau in recurs ori la rejudecarea cauzei, dupa desfintarea in apel sau casarea in recurs. Pentru a opune acest caz de incompatibilitate e necesar ca judeca-torul sa se pronunte asupra fondului cauzei, asemenea chestiuni referindu-se la fapta, la vinovatie si la raspundere. Aceasta inseamna ca, daca autoritatea judecatoreasca a prelungit arestarea preventiva, ea va putea, ulterior, sa judece in fond acea cauza penala. Cu toate acestea, tinand cont de jurisprudenta Curtii Europene fata de princi-piul separatiei functiei judecatoresti, care este unul dintre elementele fundamentale ale procesului penal echitabil. Conform art. 6 (1), CEDO judecatorul care autori-zeaza dispunerea arestarii preventive ori care s-a pronuntat cu privire la orice cerere privind masura arestarii, devine incompatibil in privinta judecarii fondului cauzei. c) Cazul in care, anterior, judecatorul si-a exprimat parerea cu privire la solutia procesuala. Acest caz are acelasi fundament juridic cu cel anterior, fiind vorba tot de o antepronuntare, cu doua deosebiri:

- Spre deosebire de cazul anterior, in aceasta situatie judecatorul nu isi exprima parerea in cuprinsul actului juridic prevazut de lege, ci in afara acestuia, chiar in cadrul procesului, in cursul sedintei de judecata sau chiar in afara proce-sului.
- Spre deosebire de cazul precedent, care interzice judecatorului ce s-a antepro-nuntat sa ia parte la judecarea aceleiasi cauze intr-o instanta superioara, in aceasta ipoteza e interzis judecatorului sa mai judece aceasta cauza in aceeasi etapa si in acelasi stadiu procesual. d) Cazul in care, anterior, fiind procuror, judecatorul a pus in miscare actiunea penala, a dispus arestarea preventiva, a dispus trimiterea in judecata sau a pus con-cluzii in fond. Acest caz de incompatibilitate se fundamenteaza pe delimitarea care se face intre functia de acuzare, exercitata de Ministerul Public si functia de jurisdic-tie, ce este atribuita judecatorului. e) Cazul in care autoritatea judecatoreasca a fost reprezentata sau apartine uneia dintre parti. Pentru aceasta este suficient ca judecatorul sa fi avut anterior aceasta calitate. Nu este necesar ca autoritatea judecatoreasca sa fi efectuat acte de reprezen-tare si aparare. f) Cazul in care judecatorul a fost martor sau expert. E necesar ca judecatorul sa fi dat o depozitie de martor sau sa fi efectuat expertiza in aceeasi cauza. g) Cazul in care judecatorul, sotul sau sau o ruda apropiata, in intelesul art. 149, c.pen. este interesat, in orice fel, in solutionarea cauzei. Interesul poate fi direct sau indirect, material sau moral. Interesul trebuie dovedit, neputand fi prezumat. In practica penala s-a decis ca atunci cand rechizitoriul e intocmit de catre sotul judecator, acesta din urma devine incompatibil doar atunci cand se face dovada existentei unui interes.
In cazul organului de urmarire penala, exista caz specific de incompatibilitate, anume acela de interdictie a cercetarii penale sau a urmaririi penale in cazurile de restituire pentru refacerea sau pentru completarea urmaririi penale sau a cercetarii penale.
Procedura de solutionare a cazurilor de incompatibilitate se solutioneaza pe doua cai: a) Abtinerea b) Recuzarea

a) Abtinerea
Este calea principala de rezolvare a incompatibilitatii. Ea consta in manifestarea unilarerala de vointa a subiectului oficial, aflat intr-una dintre starile de incompatibi-litate prevazute de lege, prin care aceasta refuza sa participe la rezolvarea unei cauze penale, atunci cand are cunostinta ca se afla intr-unul dintre cazurile de incompatibi-litate.
Se materializeaza in practica printr-o declaratie scrisa sau vorbita, care se da de cel in cauza in fata organului competent. In faza de urmarire penala, declaratia se va realiza in fata procurorului ce supravegheaza cerecetarea penala sau in fata primului procuror sau a organului ierarhic superior, dupa caz. In faza de judecata, declaratia de abtinere se realizeaza in fata completului de judecata legal desemnat, cu aceeasi compunere, de catre presedintele sau vicepresedintele instantei judecatoresti. b) Recuzarea
Este o cale subsidiara de solutionare a cazurilor de incompatibilitate. Poate fi fo-losita numai daca subiectul oficial nu se abtine. E acea modalitate de rezolvare a in-compatibilitatii ce se realizeaza prin intermediul unei cereri formulate de una dintre partile procesului penal, prin care aceasta solicita inlaturarea de la rezolvarea unei cauze penale a acelui subiect oficial care se afla intr-unul dintre cazurile de incom-patibilitate prevazute de lege.
Cererea poate fi scrisa sau verbala si se adreseaza organului competent. Acestea este, in faza de urmarire penala, procurorul ce supravegheaza cerecetarea penala sau in fata primului procuror sau a organului ierarhic superior, dupa caz, iar in faza de judecata, este presedintele sau vicepresedintele, care desemneaza apoi completul legal, in vederea rezolvarii cererii. Atat in faza de urmarire penala, cat si in cea de judecata nu exista nici un impediment ca cererea sa fie adresata chiar persoanei a carei recuzare se cere, care are obligatia de a o inainta organului prevazut de lege. O cerere de recuzare nu poate fi formulata decat de catre una dintre partile procesului penal.
Curtea Constitutionala a decis recent, printr-o decizie din 2001, ca procedurile de abtinere si de recuzare sunt proceduri urgente, care reclama urgenta. Tocmai de aceea, in faza de urmarire penala cererea de recuzare trebuie rezolvata in cel mult trei zile, iar in faza de judecata cererea trebuie rezolvata imediat. In acelasi fel e prevazut ca, in mod obligatoriu, invocarea cazului de incompatibilitate trebuie facuta imediat, iar in faza de judecata, pana la incheierea dezbaterilor.
Procurorul se pronunta printr-o ordonanta care e susceptibila de a fi atacata cu plangere, dupa procedura prevazuta de art. 275, 278, c.pr.pen. In faza de judecata, completul de judecata analizeaza cererea de recuzare in camera de consiliu. Acesta e desemnat de presedintele sau vicepresedintele de instanta. Din completul de judecata nu poate face parte judecatorul a carui recuzare se cere. Comletul trebuie sa aiba aceeasi componenta cu cea a cauzei care se judeca. Procurorul si partile pot participa si pune concluzii. Partile pot aduce dovezi si, in mod exceptional, poate fi adus jude-catorul ce se cere a fi recuzat. Completul se pronunta printr-o incheiere. Incheierea de admitere sau respingere a abtinerii nu este susceptibila de a fi atacata.

Sanctiunea incompatibilitatii
Dupa parerea noastra aceasta este nulitatea relativa, nu cea absoluta, pentru ca nu e vorba nici despre respectarea dispozitiilor legale referitoare la competenta sau la compatibilitate. Este vorba doar de inlaturarea unor suspiciuni intr-o cauza penala concreta, ceea ce il face pe judecator incapabil sa judece intr-o anumita cauza pena-la, nu si in celelalte.
Atunci cand recuzarea priveste mai multi judecatori trebuie invocate situatii de incompatibilitate distincte pentru fiecare. Asa se explica de ce recuzarea nu poate fi ceruta oricand, ci numai intr-un anumit termen. In caz de admitere a cererii de recu-zare, organul judiciar competent trebuie sa se pronunte expres cu privire la mentine-rea ca valabila a anumitor acte de procedura efectuate anterior, de catre cel recuzat.

Stramutarea cauzei penale
Are la baza o suspiciune colectiva cu privire la ansamblul judecatoresc care functioneaza intr-o anumita instanta judecatoreasca. Cu toate acestea, dupa parerea noastra, nu trebuie confundata o cerere de recuzare a tuturor judecatorilor unei instante cu o cerere de stramutare. Stramutarea inseamna transferul unei cauze pena-le de la o anumita jurisdictie competenta la o alta jurisdictie, din afara cadrului competentei normale, potrivit legii. La baza stramutarii sta un singur temei, anume acela al asigurarii normalei desfasurari a procesului penal.
Atat doctrina, cat si practica au decis ca acest temei se va analiza in concret, de la caz la caz, astfel incat exista caz de stramutare ori de cate ori se apreciaza ca atmosfera in care se afla o cauza penala e necorespunzatoare infaptuirii justitiei in cauzele penale, existand suspiciuni de orice fel. In practica penala, CSJ admite cere-rile de stramutare, care sunt motivate de o mediatizare excesiva a cauzei in presa locala. Stramutarea e posibila numai pentru faza de judecata a procesului penal. Nu e posibila stramutarea unei cauze de la CSJ. E posibila stramutarea oricarei cauze aflate pe orice treapta de jurisdictie. Dupa parerea noastra, pot fi stramutate si proce-durile preliminare sau auxiliare.
Procedura de stramutare e declansata printr-o cerere orala sau scrisa. Titularii cererii pot fi partile, procurorul, procurorul general al CSJ si ministrul Justitiei. Daca cererea de stramutare e formulata de procurorul general al CSJ sau de catre ministrul Justitiei, intervine, in mod obligatoriu, suspendarea de drept a judecatii. Cu privire la aceasta regula, Curtea Constitutionala a stabilit, in 2001, ca este neconstitutionala, in privinta suspendarii de drept a judecatii cauzei ca urmare a cererii formulate de ministrul Justitiei, pe motiv ca aceasta ar implica amestecul Executivului in actul de justitie.
In cazul partilor, suspendarea executarii opereaza ope judici. Ea este facultativa si poate fi dispusa chiar in momentul primirii cererii ori, ulterior, in cursul examina-rii cererii de catre completul de judecata legal investit.
Procedura stramutarii reclama urmatoarele stadii succesive: a) Informarea -; Se face doar cand cererea e facuta pentru prima data. Este obli-gatorie si confidentiala. Nu au acces la ea nici partile, nici aparatorii. CSJ, sectia penala, are obligatia de a solicita informari cu privire la temeiurile care ar justifica stramutarea de la instantele ierarhic superioare instantei de la care se cere stramuta-rea, cu exceptia situatiei in care instanta superioara e chiar CSJ, cand informarea se solicita decatre Ministerul de Justitie. b) Incunostintarea partilor -; Partile nu se citeaza, ci doar se incunostinteaza cu privire la existenta unei cereri de stramutare, precum si cu privire la termenul stabilit pentru judecarea cererii de stramutare. Partile care nu au formulat cerere de stramu-tare vor avea posibilitatea sa se prezinte la termenul stabilit si sa depuna concluzii, cereri, memorii, care ar putea ajuta instanta la examinarea si solutionarea cererii. c) Examinarea cererii -; Are loc in camera de consiliu. Completul apartine sec-tiei penale a CSJ. Instanta e compusa din 3 judecatori. Participarea procurorului nu este obligatorie. Aceasta regula se afla in contradictie cu art. 315, c.pr.pen., in care se prevede ca, exceptand judecatoriile, la toate celelalte instante participarea procu-rorului e obligatorie in toate cazurile penale.
In practica, procurorul participa la examinarea cererii. Daca inculpatul e arestat, se va face mentiunea cu privire la aceasta in cerere. Completul de judecata va obli-ga sa-i repartizeze acestuia un aparator, daca nu si-a angajat unul.
Obiectul examinarii il constituie cererea in sine si memoriul depus de parti si orice alte inscrisuri. Proba cu martori e inadmisibila. Nu pot fi incuviintate nici alte metode probatorii. d) Solutionarea cererii -; Pot exista doua solutii:
1. Respingerea -; Atrage, daca s-a dispus suspendarea judecatii, reluarea acesteia.
2. Admiterea cererii de stramutare -; Se va stabili instanta competenta sa judece cauza. Instanta trebuie sa fie de acelasi grad si de aceeasi natura.
In mod obligatoriu, instanta suprema se va pronunta asupra valabilitatii actelor efectuate pana in momentul cererii. Daca intre timp cauza a fost judecata, hotararea se considera desfintata de plin drept, prin efectul stramutarii. In mod exceptional, art. 38515 (4), pct. 2, lit. c), c.pr.pen. prevede un caz special de stramutare si anume atunci cand CSJ, sectia penala, sau completul de 9 judecatori, admitand recursul si casand hotararea atacata, dispune trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instante penale decat cea a carei hotarare judecatoreasca a fost casata, daca instanta judecato-reasca o cere si daca e necesara admiterea de noi probe.