377. Ideea generala desprinsa din textele Codului civil. Din prevederile art. 1399-1401 C. civ. rezulta fara urma de indoiala ca o succesiune in intregul ei (si cu atat mai mult o cota-parte din aceasta), adica un patrimoniu (sau o cota-parte din acesta), un ansamblu de drepturi si obligatii, al unei persoane decedate poate forma obiectul unui contract de vanzare-cumparare . Cu alte cuvinte, succesorii pot vinde patrimoniul mostenit. b1k10kq
Art. 965 alin. 1 C. civ. stabileste cu valoare de principiu ca „lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei”. Imediat insa la alineatul 2 art. 965 C. civ. face precizarea ca „nu se poate face renuntarea la o succesiune ce nu este deschisa, nici (nu) se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune”. Prin exceptie asadar, succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul unei vanzari si nici al vreunei alt act juridic
Art. 702 C. civ. (in prezent abrogat) prevedea si el ca „nici chiar prin contractul de casatorie nu se poate renunta la succesiunea unui om in viata, nici nu se pot instraina drepturile eventuale ce s-ar putea dobandi asupra succesiunii”.
Fara a vorbi in terminis de prohibirea pactelor asupra succesiunilor viitoare (nedeschise), Codul civil prin textele evocate aplica acest principiu care isi are originea in dreptul roman.

378. Istoric. Dreptul roman interzicea pactele asupra succesiunilor viitoare, prin care de cujus atribuia contractual in timpul vietii succesiunnea sa, deoarcece il lipsea pe acesta de dreptul de a dispune liber de bunurile sale pana in clipa mortii, iar pe cele prin care un mostenitor prezumtiv renunta la mostenirea nedeschisa printr-un contract, intrucat se considera, in primul rand, ca prin aceasta succesibilul renunta nu numai la mostenire, ci si la legatura de rudenie care il uneste cu de cujus, lucru considerat deopotriva imposibil si imoral, in al doilea rand, ca atata timp cat de cujus nu este mort, nu exista succesiune, renuntarea fiind fara obiect, si in al treilea rand pentru ca o asemenea conventie era considerata imorala .
Spre deosebire de dreptul roman, cutumele germanice, care nu cunosteau testamentul (act unilateral esentialmente revocabil prin care o persoana dispune de bunurile sale dupa moarte), rezolvau problemele succesorale permitand incheierea unor contracte foarte diverse cu acest obiect, cum ar fi: donatia unui bun - cu rezerva dreptului de uzufruct -; unei persoane de incredere cu obligatia de a remite bunul la moartea dispunatorului persoanei desemnate de acesta; renuntarea la succesiune de catre fiica beneficiara a unei dote cu ocazia primirii acesteia; sau acordarea de drepturi succesorale de catre de cujus printr-un contract incheiat in timpul vietii sale .
Vechiul drept francez a pendulat intre influenta germanica, perioada in care pactele succesorale si mai ales instituirea contractuala au fost admise, si influenta romana, incepand din secolul al XII-lea, care a dus la consacrarea principiului prohibitiei pactelor, dar cu anumite exceptii, cum a fost cea a autorizarii instituirii contractuale prin contractul de casatorie .
Codul civil francez a realizat o sinteza intre aceste tendinte, interzicand in principiu pactele asupra succesiunilor nedeschise, dar prevazand si anumite exceptii, anume, donatia-partaj si instituirea contractuala.
In dreptul nostru, in timp ce Legiuirea Caragea permitea aceste pacte ,Codul Calimach si Pravila lui Matei Basarb le interziceau , iar Codul civil a preluat intocmai principiile Codului civil francez.

379. Fundamentele prohibitiei. Principiul prohibitiei pactelor asupra succesiunilor viitoare a fost justificat in timp de patru ratiuni. In primul rand, considerentul de ordin moral ca pactul ar naste dorinta mortii (votum mortis) celui care lasa mostenirea. Argumentul nu convinge, intrucat, pe de o parte, daca ar fi primit, ar putea duce si la abolirea mostenirii legale, mostenitorii prezumtivi putand nutri mai mult sau mai putin aceeasi dorinta, iar pe de alta parte la respingerea unor institutii care depind si ele de moartea unei persoane, cum ar fi uzufructul, renta viagera sau asigurarea de viata .
In al doilea rand, considerentul ca ar incalca regulile mostenirii legale si mai ales principiul egalitatii succesorale. Nu poate fi primit nici acest argument intrucat, dincolo de limitele rezervei succesorale, dispunatorul are libertatea de a favoriza pe oricare dintre mostenitorii sai ori chiar si pe o terta persoana, sau printr-un partaj de ascendent poate chiar si, respectand valoric rezerva, sa atribuie ce bunuri doreste unuia sau altuia dintre rezervatari.
In al treilea rand, necesitatea de a proteja mostenitorii contra abuzului de influenta sau leziunii . Avand nevoie de lichiditati inca din timpul vietii lui de cujus, succesorii ar putea fi determinati sa vanda „speranta de a mosteni” unui tert interesat, fara a cunoaste exact consistenta mostenirii (aceasta neputand fi cunoscuta decat la data decesului lui de cujus), lucru ce i-ar putea prejudicia. La ora actuala, aceasta argumentare este destul de subreda din punct de vedere juridic, protectia legii impunandu-se doar in cazul persoanelor lipsite de capacitate deplina de exercitiu, iar nu si a celor pe deplin capabile, in cele din urma, interdictia justificandu-se poate mai degraba prin considerente de ordin moral - de a nu specula elemente ale patrimoniului unei persoane in viata in considerarea mortii acesteia.
In al patrulea rand, argumentul ca libertatea de a testa nu poate fi alienata prin acte intre vii, caci incheind un contract cu privire la succesiune, cel despre a carui mostenire este vorba nu ar mai putea reveni unilateral asupra acestuia, ci numai cu acordul cocontractantului . Este un considerent puternic, dar se poate aplica numai pactelor la care participa si de cujus, iar nu si celor facute fara participarea acestuia (renuntarea la o succesiune nedeschisa, instrainarea unei succesiuni nedeschise realizata intre un mostenitor prezumtiv si un tert etc.), astfel incat nu poate justifica toate pactele succesorale prohibite.

380. Abordarea prohibitiei in diferite legislatii. Practica noastra judiciara este relativ saraca, spre deosebire de cea franceza, care a dat in timp contur institutiei.
Trebuie mentionat faptul ca prohibitia este instituita in toate legislatiile de inspiratie franceza (belgiana, olandeza, spaniola, sud-americana etc.). In schimb, aranjamentele contractuale avand ca obiect succesiunile nedeschise sunt admise in dreptul german, elevetian, al tarilor scandinave , precum si in dreptul S U A .
Desi in Franta s-au auzit voci care au propus abandonarea interdictiei, „liderii de opinie” nu agreeaza, cel putin in prezent, aceasta idee, acceptannd doar ajustarea pe cale legislativa „punct cu punct” a aspectelor nejustificate ale prohibitiei .

Sectiunea I

ELEMENTELE PACTULUI ASUPRA SUCCESIUNII VIITOARE SI SANCTIUNEA ACESTUIA

381. Art. 965 C. civ., din ale carui prvederi rezulta interdictia pactelor asupra succesiunilor nedeschise, se afla plasat in Sectiunea III (Capitolul II, Titlul III, Cartea III) „Despre obiectul conventiilor”, ceea ce inseamna ca, in principiu, sanctiunea prohibitiei este direct atasata incalcarii obiective a normelor legale, fara a se lua in considerare pozitia subiectiva a celor care incalca prohibitia . De pilda, in cazul rectificarii declararii judecatoresti a datei mortii prezumate, pactul este nul sau nu in functie de data stabilita prin hotarare ca fiind a mortii celui disparut, iar nu de credinta partilor la data actului ca se refera la o succesiune deschisa .
Pentru a determina sfera interdictiei trebuie sa vedem mai intai ce se intelege prin notiunea de pact (§ 1), iar apoi sa analizam obiectul acestuia, care trebuie sa fie o succesiunea viitoare (§ 2). Sanctiunea incalcarii prohibitiei va fi prezentata in ultima parte a acestei sectiuni (§ 3).

§ 1. Notiunea de pact

382. Desi denumirea de „pact” ar putea conduce la concluzia ca este vorba doar de conventii (acte juridice bi- sau multilaterale) , notiunea este utilizata in intelesul ei mai larg, incluzand nu numai conventiile (cu titlu gratuit sau oneros), cum ar fi donatia sau vanzarea, ci si actele unilaterale, cum este renuntarea la mostenire (art. 965 alin. 2 C. civ. prevede expres ca „nu se poate face renuntare la o succesiune nedeschisa”) .

In mod cert, testamentul desi este un act unilateral cu privire la bunurile succesorale, nu cade sub incidenta interdictiei, si aceasta nu pentru ca este revocabil cum s-a sustinut , ci pur si simplu pentru ca este reglementat de lege, neintrand in categoria pactelor prohibite.

§ 2. Pactul trebuie sa se refere la o succesiune viitoare

383. Obiectul pactului. Interdictia se refera la pactele incheiate cu privire la elementele unei succesiuni nedeschise, adica asupra patrimoniului unei persoane care este inca in viata.
Pactul poate avea ca obiect fie intreaga universalitate succesorala, fie o cota-parte din aceasta, fie un anume bun . Este indiferent daca afecteaza sau nu rezerva succesorala .
El se poate referi deopotriva la o succesiune legala, testamentara sau conventionala.
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 965 alin. 2 C. civ., pactul poate sa se refere la succesiunea uneia din partile actului juridic (de exemplu, de cujus vinde unui tert o cota-parte din succesiunea pe care o va lasa) sau la succesiunea unui tert (de pilda, un succesor prezumtiv vinde unui tert un bun din succesiunea ce o va primi). El poate avea ca obiect dispozitia directa asupra succesiunii viitoare prin incheierea unui contract translativ de drepturi (vanzare, donatie, schimb etc.), dar si dispozitia indirecta prin renuntarea anticipata -; gratuita sau oneroasa - la titlul de mostenire ori la dreptul de a cere raportul sau reductiunea liberalitatilor excesive .
Este indiferent de asemenea daca succesiunea la care se refera pactul este determinata anume (succesiunea lui X) sau netereminata (toate succesiunile la care ar putea fi chemata una din partile pactului) .

384. Succesinea viitoare obiect al pactelor prohibite, prin natura ei, nu confera decat drepturi eventuale. Pana in clipa mortii, orice persoana fizica dispune de dreptul de a dispune liber de bunurile sale prin acte juridice intre vii sau mortis causa prin testament. Este vorba de un drept inalienabil prin propriile acte si intangibil prin actele tertilor (art. 973 C. civ. prevede: „conventiile n-au efect decat intre partile contractante”).
Daca, de pilda, de cujus se leaga in timpul vietii printr-un contract fata de un tert sa ii lase prin mostenire un anume bun din patrimoniul sau, dreptul conferit nu este decat eventual, dispunatorul pastrandu-si libertatea de a dispune de acel bun fie prin acte oneroase,fie cu titlu gratuit (donatii sau legate). Este vorba asadar de un act care nu creeaza nici o obligatie pentru viitorul de cujus, ci, daca s-ar admite valabilitatea lui, doar pentru succesiune si doar in ipoteza in care titularul dreptului nu ar dispune de bun in timpul vietii. In cazul pactului incheiat de terte persoane, fara participarea celui despre a carui mostenire este vorba, lucrurile sunt si mai evidente -; titularul patrimoniului cu privire la care s-a incheiat pactul, nefiind parte a actului, nu este angajat personal la nimic, putand dispune fara nici un fel de restrictie de bunurile sale (numai individual in timpul vietii; universal, cu titlu universal si individual prin testament), iar succesiunea nu este nici ea cu nimic grevata.
Avand in vedere libertatea deplina a lui de cujus de a lasa la data mortii sale ceea ce ii va placea, putand dobandi, instraina sau conserva ceea ce va dori, rezulta ca succesiunea viitoare se distinge prin caracteristica esentialmente eventuala sau virtuala a drepturilor pe care le confera . Cu alte cuvinte, pactul asupra succesiunilor viitoare se poate recunoaste prin faptul ca nu confera creditorului pe timpul vietii celui despre a carui mostenire este vorba decat o simpla expectativa (speranta), iar nu un drept actual cert, chiar afectat de modalitati. Obligatiile ferme asumate in timpul vietii de cel despre a carui mostenire este vorba dau nastere la drepturi actuale in favoarea tertilor creditori si pot trece pe cale de consecinta prin succesiune la mostenitorii lui la data decesului sau, pe cand drepturile eventuale se nasc direct in sarcina mostenitorilor (mai exact, a mostenirii, indiferent cine ar fi mostenitorii), fara a-l obliga pe de cujus .
In aceasta lumina, constituie, de exemplu, pacte prohibite conventiile prin care se sporesc datoriile succesiunii, cum este cazul atunci cand se prevede ca restituirea imprumutului luat de de cujus nu va putea fi solicitata decat de la mostenitorii acestuia , caci nu se poate sti la data incheierii actului daca imprumutatul va lasa sau nu bunuri la data decesului sau, dreptul de restituire al imprumutatorului nefiind decat unul eventual, depinzand doar de vointa imprumutatului sa lase sau nu bunuri la decesul sau, adica mijloace de plata a datoriei. Cu alte cuvinte, in asemenea cazuri debitorul nu este angajat personal cu nimic. In schimb, imprumutul a carui termen de rambursare a fost stabilit post mortem, dar care a fost garantat cu o ipoteca, face sa se nasca in favoarea creditorului un drept actual, doar executare acestuia fiind amanata post mortem . In acest caz, dreptul creditorului nu mai este eventual, ci cert, executarea sa la termen, chiar daca acesta este post mortem, fiind garantata.

De asemenea, este un pact prohibit de lege recunoasterea de datorie prin care autorul actului unilateral stipuleaza ca aceasta va reprezenta valoric a cincea parte din „bunurile posedate la decesul sau”, deoarece datoria a fost conceputa sa se impute asupra succesiunii viitoare, al carei continut este aleatoriu, neputand fi cunoscut decat la data decesului autorului recunoasterii, iar nu asupra patrimoniului de la data recunoasterii a autorului actului .
In schimb, Casatia franceza a decis ca nu contravine prohibitiei actul prin care mostenitorii au convenit inaintea deschiderii succesiunii ca darurile manuale de sume de bani primite de ei sa fie raportate la succesiune nu la valoarea lor nominala, cum prevede legea (art. 869 C. civ. francez), ci indexat la data partajului, dar doctrina s-a aratat reticenta, considerand, nu fara temei, ca, dincolo de argumentele de echitate si oportunitate care s-ar putea aduce, este vorba totusi de o succesiune viitoare, din moment ce donatorul poate „dispune” de raport ca de un bun asupra caruia a ramas proprietar, in sensul ca pana la decesul sau poate dispensa pe mostenitori de aceasta obligatie, element care face ca raportul indexat stabilit prin conventie sa fie eventual, iar nu actual (donatia in sine fiind evident un drept actual, intrucat este irevocabila) .

385. Moartea lui de cujus ca modalitate a actelor juridice si raportul acesteia cu pactele prohibite de lege. Cu necesitate, pactul asupra unei succesiuni viitoare este legat de moartea lui de cujus, in sensul ca intotdeauna este anterior acesteia. Insa trebuie subliniat ca nu orice act care depinde intr-un fel sau altul de moartea ulerioara a unei persoane este pact succesoral prohibit de lege. Moartea uneia sau alteia din partile contractante poate fi erijata prin vointa partilor in modalitati (termen sau conditie) ale actului juridic, fara ca prin aceasta sa se intre sub incidenta pactelor prohibite de lege.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 825 C. civ. „donatorul poate stipula intoarcerea bunurilor daruite, atat in cazul in care donatarul ar muri inaintea lui, cat si in cazul in care donatarul si descendentii sai ar muri inaintea sa”. In acest caz, este vorba de o donatie care are ca obiect drepturi actuale, dar care este stipulata sub conditia rezolutorie a predecesului donatarului, nu de o donatie a unui bun facand parte dintr-o succesiune nedeschisa.
De asemenea, pactele post mortem, in care producerea efectelor sunt legate de termenul incert al decesului unuia sau altuia dintre contractanti (de exemplu, se vinde un bun stipulandu-se ca proprietatea se va transmite la cumparator la data decesului vanzatorului) sunt si ele recunoscute ca valabile, intrucat vanzatorul, in exemplul dat, pierde din timpul vietii posibilitatea a mai dispune de bunul care a format obiectul contractului , dreptul nascut in favoare creditorului fiind unul actual, iar nu eventual, doar efectele fiind amanate pana la implinirea termenului.
Diferentierea drepturilor eventuale care se nasc din actele asupra succesiunilor viitoare pare mai greu de realizat de drepturile nascute din actele in care supravietuirea uniea dintre parti celeilalte este stipulata drept conditie (eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea obligatiei), ambele categorii prezentand un element de incertitudine. Ele se diferentiaza totusi prin faptul ca in timp ce in cazul pactelor asupra succesiunilor nedeschise incertitudinea deriva din faptul ca cel despre a carui mostenire este vorba poate influenta dupa bunul sau plac continutul patrimoniului ce il va lasa la decesul sau si, deci, implicit, obiectul pactului, in cazul actelor conditionale incertitudinea tine de un eveniment supus hazardului, si anume ordinea deceselor .
Simpla la nivelul principiilor, diferentirea intampina totusi dificultati la transpunerea ei in practica. Evolutia jurisprudentei si a doctritrinei asupra asa-numitei clauze de acrescamant sau clauze de tontina sta marturie in acest sens. Clauza tontiniera consta in achizitionarea unui bun de doua sau mai multe persoane impreuna, cu intelegerea de a-l folosi in comun pe tot timpul vietii lor, ultimul supravietuitor devenind singurul proprietar cu efecte retroactive de la data dobandirii bunului. Dupa ce un timp practica judiciara a considerat o asemenea clauza ca ilicita intrucat reprezinta un pact asupra unei succesiuni nedeschise, ulterior i s-a admis valabilitatea, cu motivarea ca ea nu confera drepturi succesorale reciproce, ci instituie predecesul fiecaruia ca o conditie rezolutorie cazuala reciproca, fiecare fiind proprietar pe o cota-parte din bun sub aceasta conditie inca de la data actului de dobandire, in final supravietuitorul fiind considerat unic proprietar de la aceeasi data, pentru el predecesul celorlati fiind conditia suspensiva sub care devine unic proprietar, predecedatii pierzandu-si drepturile ca efect al indeplinirii conditiei rezolutorii .

§ 3. Sanctiunea incalcarii prohibitiei

386. Nulitatea absoluta. Din formularea imperativa a textului art.965 alin.2 C. civ. („nu se poate face…”), rezulta neindoielnic faptul ca sanctiunea atrasa de nerespectarea prohibitiei este nulitatea absoluta a pactului.

Aceasta inseamna ca ea poate fi invocata de orice persoana interesata: oricare din partile actului; mostenitorii acestor; creditorii acestora; si chiar de instanta de judecata din oficiu.
Actiunea in nulitate este imprescriptibila.

387. Refacerea actului. Fiind o dispozitie care protejeaza interese de ordine publica, pactul lovit de nulitate nu poate fi confirmat, nici chiar cu acordul lui de cujus . In joc fiind interese de ordine publica, este impropriu sa se vorbeasca de „acoperirea” nulitatii prin confirmare ulterior deschiderii succesiunii . Desigur, dupa disparitia cauzei de nulitate (dupa deschiderea mostenirii), mostenitorii pot respecta vointa defunctului executand actul, dar pentru aceasta este nevoie din partea lor de un consimtamant exprimat neechivoc (chiar si tacit) dupa deschiderea mostenirii, ceea ce echivaleaza cu refacerea actului in conditii legale, iar nu cu confirmarea celui nul . Precizarea are consecinte practice in sensul ca actul va produce efecte doar de la data manifestarii cosimtamantului pentru refacere, iar nu de la data incheierii actului nul, cum s-ar intampla daca ar fi vorba de o confirmare.

388. Intinderea nulitatii. Pactul prohibit de lege poate sa atraga nulitatea intregului act care il contine, atunci cand se confunda cu continutul acestuia ori atunci cand, desi reprezinta doar o clauza a acelui act, restul fiind valabile, exista indivizibilitate intre clauza nula si celelalte clauze, sau doar nulitatea partiala, atunci cand clauza care contine pactul prohibit de lege nu este in raport de indivizibilitate cu celelalte clauze ale actului, prin ipoteza valabile .

Sectiunea II

PACTELE PERMISE IN MOD EXCEPTIONAL DE LEGE

389. Prin exceptie de la regula interdictiei pactelor asupra succesiunilor viitoare, Codul civil contine cateva exceptii, al caror camp ar putea fi largit in viitor, sub presiunea necesitatilor vietii practice.
Constituie astfel de exceptii:
- instituirea contractuala, atat cea facuta prin contractul de casatorie (art. 933 C. civ.), cat si cea facuta in timpul casatoriei, care fiind revocabila ad nutum (art. 937 alin.1 C. civ.),chiar daca nu este prevazuta de lege, nu contravine principiilor art. 965 alin. 2 C. civ. (supra nr. 368);
- donatia-partaj, ingaduita de art. 795 C. civ.,prin care ascendentii pot imparti inca din timpul vietii cu titlu de drepturi succesorale intre descendentii lor bunurile pe care le detin la momentul actului, chiar daca atribuie drepturi actuale descendentilor.donatari, constituie totusi un pact succesoral asupra unei succesiuni viitoare prin faptul ca implica renuntarea descendentilor-donatari de a cere raportul succesoral ;
- clauzele societare in societatile civile sau de persoane prin care e stipuleaza continuarea societatii cu asociatii ramasi in viata sau cu mostenitorii acestora (art.1526 C. civ.). Prin acest pact se reglementeaza in avans soarta drepturilor in societate ale asociatului predecedat ;
- renuntarea anticipata la dreptul de a cere reductiunea unei liberalitati consimtite de de cujus. Potrivit dispozitiilor art. 845 C. civ., instrainarea facuta de cel despre a carui mostenire este vorba unui succesibil in linie dreapta, cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, este prezumata a fi o liberalitate, dar daca un alt descendent a consimtit la aceasta instrainare, aceasta echivaleaza cu renuntarea la dreptul de a cere reductiunea acelei liberalitati, fiind un pact asupra unei succesiuni viitoare recunoscut ca valabil de lege.