Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Acţiunea penală
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Acţiunea penală (def.) reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia este adus în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal şi deci instrumentul prin care inculpatul este tras la răspundere şi pedepsit (art.9 C. proc. pen.).

Elementele acţiunii penale sunt aceleaşi ca ale oricărei acţiuni în justiţie şi anume:



Obiectul şi subiectul acţiunii penale.

Obiectul acţiunii reprezintă de fapt tragerea la răspundere penală a oricărei persoane ce a săvârşit o infracţiune, urmând a nu fi confundat cu scopul acţiunii penale acesta fiind judecarea şi pedepsirea celor ce săvârşesc infracţiuni. Al.3 al art.9 C. proc. pen. menţionează că acţiunea penală se poate exercita în tot parcursul procesului penal, acţiunea penală devenind astfel suportul întregului proces penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod de procedură penală coroborat cu dispoziţiile art.4792 alin. 1 Cod de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, care după caz poate fi:

- ordonanţa procurorului (art.235 Cod de procedură penală);

- rechizitoriul (art. 262 alin. 1 pct. 1, lit. a Cod de procedură penală);

- declaraţia orală a procurorului în timpul şe

dinţei de judecată, în caz de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane (art. 336, 337 Cod de procedură penală);

- plângerea persoanei vătămate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror, atunci când plângerea este admisă, prin încheiere, de către instanţă, care dispune reţinerea cauzei spre judecare ( art.2781 alin. 8, lit. c Cod de procedură penală), dar în acest caz acţiunea penală este pusă în mişcare acţiunea prin încheierea judecătorului prin care admite plângerea şi reţine cauza spre judecare.



Subiecţii acţiunii penale

Subiecţii acţiunii penale sunt în acelaşi timp subiecţii raportului juridic de drept substanţial, schimbându-şi însă rolurile în sensul că subiectul pasiv al infracţiunii devine subiect activ al acţiunii penale, iar subiectul activ al infracţiunii este subiect pasiv al acţiunii penale.

Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune, acest drept revenind în exclusivitate statului, şi nu persoanei vătămate în urma săvârşirii unei infracţiuni. Reprezentantul statului în cadrul activităţii judiciare este procurorul.

Situaţia infracţiunilor pentru care legea cere formularea plângerii prealabile nu constituie o excepţie de la regulă. În aceste cazuri partea vătămată îşi manifestă anumite drepturi legate de exerciţiul acţiunii penale însă nu dobândeşte calitatea de subiect activ al acţiunii penale.

Subiectul pasiv al acţiunii penale este persoana împotriva căruia se exercită acţiunea penală respectiv autorul infracţiunii. Fiind vorba despre exercitarea acţiunii penale înseamnă că ne aflăm în acea fază a urmăririi penale în care infractorul are calitatea de inculpat.

În practică se pot efectua acte de urmărire penală în cauze în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (autor neidentificat existând însă indicii că infracţiunea a fost săvârşită) însă acţiunea penală se exercită in personam.

În principiu dacă autorul infracţiunii este identificat şi în urma probatoriului administrat rezultă că fapta concretă este infracţiune procurorul este obligat să pună în mişcare acţiunea penală, neavând dreptul de a aprecia asupra oportunităţii acesteia. Singura excepţie o constituie art.10 lit. b/1 C. proc. pen. care prevede printre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi lipsa gradului de pericol social al faptei care astfel nu poate fi încadrată ca infracţiune.



Trăsăturile acţiunii penale

Din cele de mai sus rezultă că acţiunea penală are următoarele trăsături:

1 - aparţine statului;

2 - este obligatorie;

3 - este irevocabilă şi indisponibilă;

4 – este indivizibilă;

5 – este individuală.



. Acţiunea penală poate fi exercitată doar de stat prin reprezentanţii săi oficiali respectiv prin procurori.

Acest drept exclusiv rezidă din aceea că numai statul stabileşte ce acte antisociale aduc atingere ordinii de drept şi sunt calificate ca infracţiuni.

Mai mult chiar tot statul poate dispune de acţiunea penală sporadic sau condiţionat (ex. amnistia şi prescripţia răspunderii penale).

. Acţiunea penală este obligatorie în sensul că ori de câte ori s-a săvârşit o infracţiune trebuie pusă în mişcare.

. Acţiunea penală este irevocabilă în sensul odată pusă în mişcare nu poate fi oprită, acţionând şi producând efecte independent de voinţa celui care a declanşat-o. Legea procesual penală prevede cazurile în care acţiunea penală se stinge şi anume cele prev. de art.10 C. proc. pen. coroborate cu art.11 pct.1 lit. b şi c.

Acţiunea penală este indisponibilă doar în anumite cazuri prevăzute de lege, cazuri ce în fapt reprezintă o excepţie de la irevocabilitatea sa. În aceste cazuri ( plângerea prealabilă) declanşarea şi stingerea procesului penal ţine seama de voinţa părţii vătămate.

. Acţiunea penală este indivizibilă indiferent de numărul inculpaţilor. Art.33 lit. a prevede că există caz de indivizibilitate când la săvârşirea faptei au participat mai multe persoane.

În situaţia în care după soluţionarea unei cauze penale sunt identificaţi şi alţi participanţi nu i-a naştere un nou drept al statului la o nouă acţiune penală, şi aceeaşi acţiune penală se extinde şi asupra celorlalţi participanţi (ex. art.238 C. proc. pen.).

. Acţiunea penală este individuală. Aşa cum am menţionat anterior acţiunea penală poate fi exercitată numai in personam. Consecinţele acestei trăsături sunt:

- succesorii inculpatului nu pot fi subiecţi pasivi ai acţiunii penale puse în mişcare faţă de acesta;

- în cazul inculpatului minor reprezentantul acestuia nu este subiect pasiv al acţiunii penale;

- nimeni nu poate solicita să intervină alături de inculpat în cadrul acţiunii penale.





Punerea în mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penale



În doctrină se face distincţia între momentul punerii în mişcare a acţiunii penale şi procedura punerii în mişcare a acţiunii penale. Referitor la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale nu trebuie confundat cu momentul începerii urmăririi penale. Astfel pentru începerea urmăririi penale legea cere „indicii” care să ducă la concluzia că a fost săvârşită o infracţiune (art.228 al.1 C. proc. pen.) pe când pentru a se pune în mişcare acţiunea penală trebuie identificat autorul faptei penale (caracterul personal) şi să existe probe privind vinovăţia acestuia.

Punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ordonanţă (atunci când organele de urmărire penală nu au definitivat cercetările ) sau prin rechizitoriu (se apreciază că fapta

şi vinovăţia autorului faptei sunt probate şi se sesizează instanţa). Acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare şi de procuror şi în cursul judecăţii în temeiul art.336 şi 337.

Aşa cum am menţionat anterior titularul acţiunii este statul care o exercită de regulă prin intermediul reprezentanţilor Ministerului Public.

În anumite cazuri reduse ca număr şi strict prevăzute de lege şi instanţa poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale. Este vorba de cazurile în care dispune asupra extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la alte persoane potrivit disp. art. 336 şi 337 din C. proc. pen. şi procurorul nu participă la judecată, iar actul de punere în mişcare a acţiunii penale este de această dată încheierea instanţei de judecată.

Atunci când organele de cercetare penală apreciază că probatoriul administrat în cauză dovedeşte vinovăţia învinuitului în temeiul art.234 C. proc. pen. propune procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale, aceştia din urmă dispunând în temeiul art.235 C. proc. pen. În practică modalitatea mai sus descrisă este folosită în cazul în care se va solicita instanţei şi luarea unei măsuri preventive.

Atunci când în cursul urmăririi penale nu s-a dispus luarea acestei măsuri, punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ultimul act al acestei faze procesuale, rechizitoriul în conformitate cu art.262 pct.2 lit. a C. proc. pen. Trebuie făcută menţiunea că, anterior modificării Codului de procedura penala din septembrie 2006, doar procurorul putea pune în mişcare acţiunea penală. Ulterior, şi judecătorul, pentru situaţia de la art.278/1 al.8 lit. c, poate pune în mişcare acţiunea penală prin încheiere.

Prin exercitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului prin intermediul subiecţilor activi ai acesteia (procurorul şi organele de cercetare penală).

În esenţă, exercitarea acţiunii penale constă în realizarea activităţilor ce ţin de efectuarea probaţiunii în cauza penală, luarea anumitor măsuri procesuale formularea de cereri.

Stingerea acţiunii penale poate avea loc fie înainte fie după punerea ei în mişcare. Stingerea acţiunii penale înainte de a fi pusă în mişcare are loc ori de câte ori se constată existenţa uneia din cauzele prevăzute la art.10 C. proc. pen. situaţie în care procurorul în temeiul art.228 al. 6 C. proc. pen. coroborat cu art.10 lit. a -j urmează a dispune neînceperea urmăririi penale.

După începerea urmăririi penale dar fără a fi pusă în mişcare acţiunea penală în faza de urmărire aceasta se stinge prin scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale şi clasarea.

Dacă în faza urmăririi penale s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale stingerea acţiunii penale are loc prin încetarea procesului penal.

Dacă a fost sesizată instanţa, aceasta presupune obligatoriu punerea în mişcare a acţiunii penale, soluţiile prin care aceasta se stinge sunt achitare, condamnare şi încetarea procesului penal.

Ceea ce este esenţial de reţinut este că acţiunea penală este indisponibilă.

Acest caracter de indisponibilitate presupune că acţiunea penală trebuie să primească o soluţionare pe fond, iar procurorul nu poate renunţa la acuzare, odată ce a formulat-o, excepţie făcând situaţia plângerilor prealabile, când partea vătămată îşi poate retrage plângerea prealabilă sau se poate împăca cu inculpatul.

Potrivit art.10 C. proc. pen. cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată sunt:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală;

b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;

c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;

e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;

f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;

h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;

I) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale -( soluţie ce poate fi pronunţată numai de judecător);

I1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.

În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale.

În cursul judecăţii, constatând unul din cazurile enumerate mai sus, instanţa va pronunţa:

a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e);

b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.10 lit. f) - j).

Încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal se dispune fără a interesa dacă inculpatul este sau nu vinovat.

Cu toate acestea, legea permite inculpatului care doreşte să probeze nevinovăţia sa, să solicite continuarea procesului penal în scopul stabilirii nevinovăţiei sale, dar numai în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire.

În aceste situaţii, dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. Dacă dimpotrivă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art.10 alin. 1 lit. a) - e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.10 alin. 1 lit. i) şi i1), iar instanţa de judecată va pronunţa încetarea procesului penal.


loading...


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2017 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite




loading...