/> În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute în vedere nu numai normele juridice, dar şi normele de convieţuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale.
Legea impune, de regulă, obligaţia persoanelor de a se abţine de la orice faptă prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective şi intereselor legitime ale altora. Încălcarea acestei obligaţii are loc, în principiu, printr-o activitate pozitivă, prin acte comisive, dar fapta ilicită poate îmbrăca şi forma unei inacţiuni, în acele situaţii când, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să săvârşească o anumită acţiune.
Trăsăturile caracteristice ale faptei ilcite

Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături caracteristice:
• fapta are caracter obiectiv sau existenţă materială, constând într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată;
• fapta ilicită este mijlocul prin care se obiectiveaza un element psihic,subiectiv:vointa omului care a ales o anumita conduita.Aasadar,fapta ilicita este rezultatul unei atitudini psihice.
• fapta este contrară ordinii sociale şi reprobată de societate;reprobarea sociala,din punct de vedere subiectiv,este legata de greseala,culpa sau vinovatie,iar din punct de vedere obiectiv,isi gaseste expresia juridica in caracterul ilicit al faptei.

Inactiunea,ca fapta ilicita
In general,conduita ilicita a autorului se exprima printr-o actiune,precum sustragerea unor bunuri apartinand altei persoane,comiterea unui accident ce cauzeaza distrugerea unor bunuri sau o vatamare corporala.
S-a remarcat insa ca fapta ilicita poate consta si intr-o inactiune, cu conditia sa existe o norma juridica de natura sa oblige o anumita peroana sa actioneze intr-un anumit mod, iar peroana respectiva nu se conformeaza acestei obligatii de a actiona.
De asemenea, nu este exclus ca prejudiciul sa fie urmarea unui comportament ilicit complex, format atat din actiuni, cat si din infractiuni, toate acestea avand, desigur, un caracter ilicit
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei

În anumite situaţii, deşi fapta ilicită provoacă un prejudiciu altei persoane, răspunderea nu este angajată, deoarece este înlăturat caracterul ilicit al faptei.

Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt:
- legitima apărare;
- starea de necesitate;
- îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise de lege;
- îndeplinirea ordinului superiorului;
- exercitarea unui drept;
- consimţământul victimei.

Legitima apărare este definită în art. 44 din Codul penal în vigoare până la data de 1 septembrie 2006 , şi de art. 22 din noul cod penal , ca reprezentând o faptă săvârşită în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale, a sănătăţii, libertăţii, onoarei sau bunurilor aceluia care exercită apărarea, ale altei persoane sau în apărarea unui interes general, obştesc, împotriva unui atac ilicit exercitat de o altă persoană, faptă de apărare prin care se pricinuieşte atacatorului, agresorului, o asemenea pagubă.
O persoană este considerată în legitimă apărare dacă fapta a fost săvârşită în următoarele condiţii:
- există un atac material, direct, imediat şi injust împotriva persoanei care comite fapta;
- atacul să fie îndreptat împotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori împotriva unui interes general;
- atacul să pună în pericol grav viaţa, integritatea corporală , drepturile celui atacat ori interesul public;
- apărarea celui care săvârşeşte fapta ilicită să fie proporţională cu atacul.

Starea de necesitate , definită de art. 45 alin.2 Cod penal în vigoare şi de art. 23 din noul Cod penal, presupune că fapta a fost săvârşită pentru a salva de la un pericol iminent, şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea autorului, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public (interes general).
Fapta ilicită nu va decl anşa răspunderea civilă delictuală, lipsindu-i caracterul ilicit, dacă a fost săvârşită în îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau a ordinului superiorului.
Executarea ordinului superiorului înlătură caracterul ilicit al faptei dacă a fost emis de organul competent; emiterea ordinului s-a făcut cu respectarea formelor legale; ordinul nu este vădit ilegal sau abuziv, iar modul de executare al ordinului nu este ilicit.
Exercitarea unui drept înlătură caracterul ilicit al faptei dacă, prin exercitarea de către o persoană a prerogativelor conferite de lege dreptului său, s-au creat anumite restrângeri sau prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei alte persoane.
Dreptul subiectiv a fost definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancţiunea recunoscută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut şi actual, legitim şi juridic protejat, în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială.
Exercitarea dreptului subiectiv civil este guvernată de două principii:
- dreptul subiectiv civil trebuie să fie exercitat în limitele sale interne, respectiv potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 ;
- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună – credinţă, conform dispoziţiilor art. 57 din Constituţia României şi art. 970 alin. 1 Cod civil.
Dacă dreptul subiectiv este exercitat abuziv se va angaja răspunderea civilă delictuală a titularului pentru prejudiciile pe care le-a cauzat.
În dreptul civil, prin abuz de drept se înţelege exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale.
Exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci în intenţia de a păgubi o altă persoană.
Instanţele judecătoreşti au decis că „ deşi de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit şi astfel nu se pune problema angajării unei răspunderi civile când ea este săvârşită cu permisiunea legii. Este cert, că cel ce exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său aduce anumite atingeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. În acest sens, exercitarea dreptului constituţional al liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită.”
Sancţiunea care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului abuzului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de natură patrimonială sau morală cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său.

Consimţământul victimei reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei în măsura în care victima prejudiciului a fost de acord, înainte de săvârşirea faptei, ca autorul acesteia să acţioneze într-un anumit mod, deşi exista posibilitatea producerii unei pagube.






BIBLIOGRAFIE


1.Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan,. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002
2.Liviu Pop, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996
3.Veronica Stoica, Nicolae Puşcaş, Petrică Truşcă, Drept civil. Instituţii de drept civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003
4.Maria Gaiţă, Drept civil, Obligaţii, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999;
5Andreea Tabacu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Paralela 45, 2002
6.Ion Deleanu, Drepturile subiective şi abuzul de drept, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 1988