Codul Comercial nu defineşte comerciantul persoană fizică,ci prevede conditiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca o presoană fizică să dobândească această calitate.Astfel,potrivit articolului 7 Cod Comercial,comerciantul individual este persoana fizică ce săvârşeşte fapte de comerţ având comerţul ca profesie obişnuită.
Constituţia României consacră,în articolul 41,principiul libertăţii alegerii profesiei.Recunoaşterea acestui principiu înseamnă că orice persoană fizică are libertatea să exercite profesiunea comercială.
Accesul liber la profesiunea comercială cunoaşte,însă,anumite limite stabilite de lege,având fundamente diferite.Astfel,legea stabileşte anumite condiţii speciale privind capacitatea persoanei fizice de a desfaşura o activitate comercială,pentru a proteja anumite categorii de persoane de consecinţele grave ale angajării în raporturi juridice în calitate de comerciant.Totodată,prin lege sunt stabilite anumite incompatibilităţi şi decăderi,precum şi o serie de autorizaţii pentru a putea desfaşura o activitate comercială.Toate acestea sunt justificate de necesitatea protejării interesului general,prin respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.
În ceea ce priveşte reglementarea comerciantului persoană fizică,Codul Comercial cuprinde unele dispoziţii speciale privitoare la minor si femeia căsătorită (art 10-21),care trebuie interpretate in lumina dispoziţiilor legale actuale privind capacitatea persoanelor fizice de a încheia acte juridice.Regimul juridic al comerciantului persoană fizică se completează cu dispoziţiile prevăzute de Decretul nr. 31/1954,Codul Comercial,Codul Familiei (curatela),Legea nr. 26/1990,Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanei fizice şi a asociaţiilor familiale care desfaşoara activitaţi economice in mod independent etc.
Codul Comercial cuprinde dispoziţii speciale privind capacitatea de a efectua fapte de comerţ izolate,în mod accidental.Pe cale de consecinţă,pentru a încheia asemenea acte,persoana fizică trebuie să îndeplinească condiţiile generale din dreptul civil privind încheierea actelor juridice.
Pentru a dobândi calitatea de comerciant,adică pentru a putea săvârşi fapte de comerţ obiective,cu caracter profesional şi în nume propriu,persoana fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.Concluzia se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Codului Comercial si ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.
Incapacitatea de a fi comerciant priveşte orice persoană care are condiţie juridică de minor.Deci,ea se referă nu numai la minorul sub 14 ani,care este lipsit de capacitate de exerciţiu,ci şi la minorul care a împlinit această vârstă şi care are capacitate de exerciţiu restrânsă.
În ceea ce priveşte minorul care a împlinit vârsta de 16 ani,acesta poate să încheie un contract de muncă ori să intre într-o organizaţie cooperatistă,fără încuviinţarea ocrotitorului legal,potrivit articolului 10 din Decretul nr.31/1954 (care spune: “Minorul,care a împlinit vârsta de 14 ani,are capacitatea de exerciţiu restrânsă.Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta,cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.”).
Trebuie subliniat că există deosebiri esenţiale între condiţia juridică a salariatului sau a membrului organizaţiei cooperatiste şi cea a comerciantului,în sensul că primii se află într-un raport de subordonare,având drepturile si obligaţiile rezultate din muncă,în vreme ce comerciantul îsi asumă personal obligaţii prin actele juridice pe care le încheie,cu consecinţe grave asupra patrimoniului său,inclusiv falimentul în cazul insolvenţei.
În concepţia Codului Comercial,vârsta minimă pentru recunoaşterea capacitaţii de comerciant era de 18 ani (articolul 10 Cod Comercial,în prezent abrogat,care menţiona :”Minorul de orice sex,pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major,întru-cât priveşte obligaţiunile contractate de dânsul ca şi comerciant va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniţi,să fie emancipat,să aibă autorizaţiunea în scris a tatălui său,sau în caz de moarte,interdicţiune ori absenţa tatălui,aceea a mamei sale;iar în lipsă de tată şi de mamă,autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţiunea căruia minorul voieşte a-şi stabili domiciliul său comercial,spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului,în sala comunei,în localurile bursei cele mai apropiate,dacă vor fi şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului;toate acestea prin îngrijirea grefei.Grefierul tribunalului va pastra la dosar proba că afişările şi publicaţiunile s-au făcut.
Înainte de transcriere,afişare şi publicaţiune,minorul nu va putea începe comerţul său”).
Potrivit articolului 8,alineatul 3 din Decretul nr.31/1954,femeia minoră,prin căsătorie dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.”Minorul care se căsătoreşte dobândeşte,prin aceasta,capacitatea deplinş de exerciuţiu”. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate,recunoaşterea capacităţii depline de exerciţiu a minorei căsătorite se întemeiază pe principiul egalităţii care trebuie să existe între soţi în timpul căsătoriei.În aceste condiţii,în dreptul comercial,femeia minoră căsătorită nu poate avea capacitatea de a fi comerciant până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Reglementările privind statutul personal al femeii adoptate ulterior,stabilesc un alt regim juridic privind drepturile civile ale femeii decât cele menţionate în Codul Comercial.Astfel :
• În conformitate cu dispoziţiile Legii din 20 aprilie 1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate(Monitorul Oficial nr. 94/20 aprilie 1932),femeia are deplinătatea exercitării drepturilor civile.
• Codul Familiei,Legea nr.4/1953,la articolul 1,alineatul 4,prevede că în relaţiile dintre soţi precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii,bărbatul şi femeia au drepturi egale.
În prezent,articolul 4 din Codul Familiei a fost modificat,astfel “Vârsta minimă de căsătorie este de 18 ani.Pentru motive temeinice,minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical,cu încuviinţarea parinţilor săi ori,dupa caz,a tutorelui şi cu autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.Dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa,încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă.Dacă nu există nici părinţi,nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria,este necesară încuviinţarea persoanei sau autoritaţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti”.
În concepţia Codului Comercial român,incapacitatea minorului priveşte începerea unui comerţ.Lege permite,însă,continuarea comerţului,în numele minorului prin intermediul părinţilor sau al tutorelui,atunci când minorul este titularul unui fond de comerţ dobândit pe cale succesorală (articolul 13Cod Comercial :“Tatăl sau mama care exercită puterea părintescă,sau în lipsă-le tutorul,nu pot continua comerţul în interesul unui minor,dacă nu vor fi autorizaţi,cel dintâi de tribunalul civil si cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologată de tribunal”).
Continuarea comerţului în numele minorului,dacă este profitabil,constituie un mijloc de ocrotire a acestuia.Persoana împuternicită să continue comerţul în numele minorului,poate săvârşi toate actele necesare exercitării comerţului,cu excepţia celor care ar contraveni scopului continuării comerţului (spre exemplu,vânzarea fondului de comerţ).
Deoarece comerţul este continuat în numele minorului,literatura de specialitate a statuat că prin săvârşirea faptelor de comerţ,minorul este cel care dobândeşte calitatea de comerciant şi nu părintele sau tutorele.Deci,în cazul insolvenţei,minorul va fi declarat în faliment,însă sancţiunile pentru infracţiunile săvârşite în cursul perioadei suspecte se aplică reprezentantului.Potrivit articolului 21,lit.h) din Legea nr. 26/1990,continuarea comerţului în numele minorului se face cu autorizaţia instanţei,care trebuie publicată în Monitorul Oficial si înregistrată în registrul comerţului (“În registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la :[…] actele,faptele şi menţiunile înregistrate”).
Prin articolul 14 Cod Comercial,persoana pusă sub interdicţie nu poate fi comerciant şi nici nu continuă comerţul.Fiind lipsită de discernământ din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale,legea interzice atât începera cât şi continuarea activităţii comerciale,astfel că în situaţia în care intezisul dobândeşte pe cale succesorală un fond de comerţ,părintele sau tutorele nu poate continua activitatea în numele persoanei puse sub interdicţie.În consecinţă,fondul de comerţ aparţinând interzisului va fi supus lichidării.
Trebuie arătat că articolul 14 din Codul Comercial mai prevede că nu poate fi comerciant şi nici continua comerţul “cel pus sub consiliu judiciar”.Aceasta incapacitate privea pe risioitor (prodigul) care,odată pus sub consiliu judiciar,era lipsit de capacitate de a încheia acte juridice.Instituţia punerii sub consiliu judiciar a fost suprimată,prin abrogarea articolelor 445 şi 458-460 Cod Civil,în temeiul articolului 49 din Decretul privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
“Potrivit articolului 146 din Codul Familiei,până la punerea sub interdicţie prin jotărâre judecătorească de către instanţa civilă,se va putea numi un curator;prin urmare,instituţia cosiliului judiciar nu mai este operantă,în prezent acesteiacorespunzându-I instituţia curatelei”.
În literatura de specialitate s-au facut p serie de precizări cu privire la capacitatea de a fi comerciant o persoană pusă sub curatelă.Conform articolului 152 din Codul Familiei,curatela se poate institui dacă,din cauza bătrâneţii,a bolii sau a unei infirmităţi fizice,o persoană,deşi capabilă,nu poate să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare,şi din motive temeinice,nu îşi poate numi un reprezentant.”În afară de alte cazuri prevăzute de lege,autoritatea tutelară va putea institui curatela:
a)dacă,din cauza bătrâneţii,a bolii sau a unei infirmităţi fizice,o persoană,deşi capabilă,nu poate personal să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii mulţumitoare şi,din motive temeinice,nu-şi poate numi un reprezentant;
b)daca din cauza bolii sau din alte motive,o persoană,deşi capabilă,nu poate,nici personal,nici prin reprezentanţi,să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c)dacă,din cauza bolii sau din alte motive,părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărei acte le încuviinţează;
d)dacă o persoană,fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu,nu a lăsat un mandatar general;
e)dacă o persoană a disparut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general.”
Instituirea curatelei,prin numirea de către autoritatea tutelară a unui curator pentru a reprezenta interesele persoanei respective,nu aduce nici o atingere,potrivit articolului 153 din Codul Familiei capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă,ceea ce înseamnă că,strict juridic,o persoană pusă sub interdicţie are capacitatea de a fi comerciant.”În cazurile prevăzute in articolul 152,instituirea curatelei nu aduge nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă”.
Conform articolului 155 din Codul Familiei,în cazul curatelei se aplică regulile de la mandat,autoritatea tutelară putând da instrucţiuni curatorului în locul celui reprezentat,în cazurile în care acesta din urma nu este în măsură să o facă.
Din dispoziţiile Codului Familiei rezultă că prin instituirea curatelei nu se aduce nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă,aşa încât acesta poate sa înceapă şi să continue o activitate comercială.
Dată fiind însă necesitatea unei asistenţe permanente din partea reprezentantului,lucru greu de realizat în preactică,în doctrină s-a acreditat ideea potrivit căreia ,de lege ferenda,punerea sub curatelă a unei persoane,în condiţiile articolului 152 din Codul Familiei,apare ca o incapacitate de a fi comerciant.
BIBLIOGRAFIE:
• “Drept comercial român”,Radu.I.Motică ,Lucian Bercea ,Editura LuminaLex,Bucuresti 2005
• Codul Comercial
• Codul Familiei
• Decretul nr. 31/1954
