Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ORGANIZAREA TERITORIAL-ADMINISTRATIVA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Originea unităţilor administrativ-teritoriale este dinaintea statelor feudale. Vechile obşti săteşti, vicinale, organizate īn cnezate şi voievodate (ţări) au stat atāt la baza constituirii noilor state feudale romāneşti, cāt şi la baza organizării administrativ-teritoriale. Judeţul, din latinescul judicius, care īnseamnă īn cea mai reuşită traducere scaun de judecată, ca unitate administrativ-teritorială a fost cunoscută sub această denumire la īnceput doar īn Ţara Romānească.

Atāt īnfiinţarea cāt şi hotărnicirea acestora a fost prerogativa domnului. Şi numirea căpeteniei judeţului era tot atributul dom¬niei ca simbol al puterii absolute a domnului pe īntreg teritoriul ţării. Īn Moldova subdiviziunea administrativ teritorială a Moldovei, echivalentă cu cea din Ţara Romānească a fost ţinutul.

Denumirea căpeteniei ţinutului a variat īnsă. Īn ţinuturile īn care existau cetăţi importante, căpetenia se numea pārcălab, īn cele de la marginea ţării (ţinuturi de graniţă) se numeau staroşti, iar pentru celelalte ţinuturi căpeteniile s-au numit ca şi īn Ţara Romānească, adică sudeţ. Tot ca o reminiscenţă a vechilor forme de organizare prestatală, semnalăm şi īn Moldova că teritoriul său a fost īmpărţit īn două mari provincii: Ţara de Sus şi Ţara de Jos.

2.1. Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei 2.

1.1. Organizarea romānilor Asemănările fireşti, pe deplin explicabile īntre districtele romāneşti ca instituţii politico-administrative şi cnezatele, voie¬vo¬da¬tele romāneşti, ca instituţii social-politice, pot conduce la ideea iden¬ti¬tăţii cnezatelor teritoriale sau a uniunilor de obşti cu districtele.


Īn Transilvania voievodală, cu prelungiri īn perioada principatului autonom se cunosc numeroase districte romāneşti, răspāndite pe īntreg cuprinsul Transilvaniei. 2.1.

2. Organizarea saşilor şi a secuilor Originea scaunelor celor două etnii colonizate de regii maghiari pe la mijlocul secolului al XII-lea īn Transilvania trebuie privită dife¬ren¬ţiat, deşi colonizarea lor s-a realizat īn acelaşi timp şi īn acelaşi scop. Pe cānd secuii, la aşezarea lor īn Transilvania mai trăiau īn forme de organizare gentilică (īntre cea tribală şi pe neamuri), saşii erau organizaţi īn obşti cu o structură complexă (obşti simple şi uniuni de obşti), colonizarea ultimilor a durat circa un secol.

Nici saşii şi nici secuii nu cunoşteau īnsă la venirea lor īn Transilvania, instituţia politico-administrativă a scaunelor. 2.1.

2.1. SCAUNELE SĂSEŞTI Potrivit tradiţiei consemnate īn scris īn vremea aşezării secuilor īn Transilvania, au fost colonizaţi şi saşii din Flandra şi din Saxonia.

Diploma Andreană (Bula de aur) din 1224, reglementează raporturile economice, sociale, politice, militare, juridice şi admini¬stra¬tive dintre regalitate şi saşi. Se forma astfel o comunitate a coloniştilor cu o largă autonomie politico-administrativă. 2.

1.2.2.

SCAUNELE SECUIEŞTI Societatea secuiască era organizată ca şi alte popoare bulgaro-tur-cice. Erau şase neamuri şi cāte patru ramuri īn fiecare neam. Condu-cătorul militar al secuilor se numea căpitan scăunal sau locotenent.

Pe lāngă īndatoririle militare, el īndeplinea şi atribuţii administrative şi judecătoreşti, prezidānd adunările generale şi scaunele de judecată. Al doilea dregător al scaunului era judele scăunal, ales de locuitorii din scaun. Alături de căpitan exercita atribuţii judiciare.

2.1.3.

Organizarea ungurilor Geneza comitatelor, nucleul din care s-au dezvoltat acestea a fost cetatea (castrum). Conducătorul cetăţii, castelanul, era la īnceput şi conducătorul comitatului. Nu toate cetăţile regale au devenit centre de comitate, nu s-au format comitate īn jurul tuturor cetăţilor regale.

Comitatele erau aşezate la īnceput pe cursul inferior sau mijlociu al apelor. Se impune precizarea că acestea au fost organizate pe rānd īn măsura cuceririi Ardealului de către regalitatea maghiară, pe de o parte, iar pe de altă parte, configuraţia acestora a fost mereu schimbată īn funcţie de modul īn care a reuşit administraţia maghiară să se organizeze. Comitele numea pe vicecomite.

Comitatele erau conduse de un comite suprem, numit de regele Ungariei; ele de fapt devin comitate senioriale, nobiliare, ne mai servind interesele regale. 2.2.

Reşedinţa domnească Centrul politico-administrativ al ţărilor romāneşti a gravitat īn jurul reşedinţei domneşti. Stabilirea ei s-a făcut īntotdeauna din raţiuni politice şi administrative, niciodată la īntāmplare. Fără īndoială, prima raţiune a constituit-o apărarea reşedinţei de primejdiile războ-iului, dar la aceasta s-au adăugat şi altele (dezvoltarea oraşelor, aşezarea ei pe cāt posibil mai spre centrul ţării).

Pe lāngă reşedinţa domnească statornică, au existat şi altele secundare, de unde domnul administra ţara. Pentru Ţara Romānească reşedinţele domneşti au fost la: Cāmpulung, Curtea de Argeş, Tārgovişte, Bucureşti. Īn Moldova reşedinţele domneşti au fost la: Baia, Suceava, Iaşi.

Multe oraşe mai apar īn documente ca şi curţi domneşti (Roman, Neamţ, Bārlad). Īn ce priveşte Transilvania, reşedinţa voievodală sau princiară nu era stabilă. Voievozii şi principii conduceau de la curţile lor.

Totuşi Alba Iulia poate fi considerată principala reşedinţă a evului mediu. Au mai fost reşedinţe şi īn alte oraşe: Deva, Turda, Sibiu, Haţeg, Bistriţa, Oradea şi chiar Lipova. 2.

3. Tārgurile şi oraşele Īn Moldova ele au fost cunoscute sub numele de tārguri, iar īn Ţara Romānească şi Transilvania sub nume de oraşe. Deşi poziţia geografică a ţărilor romāneşti, pericolele reale la care au fost expuse, nenumăratele războaie purtate pe teritoriul lor, nu au creat condiţii favorabile dezvoltării oraşelor, totuşi existenţa acestora īncă īnainte de formarea statelor independente nu poate fi contestată.




Īn pofida greutăţilor, necesităţile economice, schimbul intern şi extern de marfă, tranzitarea acestora prin ţările noastre au impus dezvoltarea tārgurilor şi a oraşelor. Iată ordinea vechimii lor medievale (după N. IORGA): Baia, Roman, Trotuş, Bacău, Suceava, Focşani, Buzău, Rucăr, Dragoslave, Cāmpulung, Bārlad, Hotin, Giurgiu.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre vechiul pămānt romānesc al Transilvaniei. Toate oraşele īşi datorează existenţa unei imigraţii orăşeneşti străine, căci nici ungurii n-au īntemeiat ei īnşişi vreo obşte orăşenească. Cele mai multe oraşe au fost īnfiinţate de saşii.

Administraţia oraşelor Administraţia oraşelor, īn ambele ţări romāne, se realiza prin două categorii de organe indiferent de natura acestora: unele alese de locuitori ai oraşelor şi alte organe impuse de domn sau de persoana căruia īi aparţinea sau i se cedase oraşul din partea domnitorului. Organele eligibile erau judele şi pārgarul īn Ţara Romānească, iar īn Moldova şoltuzul şi pārgarul. Organul superior al acestora era adunarea generală a orăşenilor care se īntrunea cel puţin o dată pe an cānd alegea organul de conducere.

Īn Transilvania statutul juridic al oraşelor era precizat īn diverse acte scrise numite carte. De obicei se bucurau de o relativă autono-mie īn schimbul contingentelor de militari care se recrutau din respectivul oraş şi a impozitelor pe care le achitau regalităţii ori īmpăratului. 2.

4. Satele Nu există īn vocabularul arhaic nici un cuvānt pentru formaţiuni mai mari de convieţuire socială. El nu cunoaşte din vremuri străbune decāt satul şi cetatea (N.

IORGA). Īn Moldova şi Ţara Romānească pămāntul de moştenire, rămas de la străbuni se cheamă moşie, căci moş īnseamnă atāt bunic, cāt şi străbunic. De aceea ţăranii liberi care nu erau dependenţi de nimeni īn afară de administraţia centrală se numeau moşneni.

Procesul de transformare a obştilor vicinale īn unitatea admi¬nistra¬tivă a satului a fost īndelungat şi complex. Două sunt elementele fun¬damentale care caracterizează transformarea obştilor īn sate: teritorialitatea şi statornicia. Categorii de sate 2.

4.1. Satele libere - asupra lor domnul īşi exercita doar o autoritate publică deoarece conducerea administrativă aparţinea obştii satului, adică "oamenilor buni şi bătrāni".

Acest sfat al obştii avea loc īn zilele de sărbătoare şi cu respectarea unor ritualuri bine cristalizate. Locuitorii lor se numeau răzeşi īn Moldova şi moşneni īn Ţara Romānească. 2.

4.2. Satele aservite După cum trădează denumirea, acestea dependente, cu un alt statut juridic decāt cele libere.

Satele aservite erau domneşti, boiereşti şi mănăstireşti. 2.4.

2.1. Satele domneşti puteau fi şi ele de două feluri: unele care aparţineau domnului ca persoană fizică, dobāndite prin moştenire sau prin cumpărare şi faţă de care domnul se comporta ca un stăpān feudal; altele aparţinānd instituţiei domniei.

2.4.2.

2. Satele boiereşti. Fără īndoială, īncă īnainte de constituirea statelor feudale, multe din sate au fost aservite sau cumpărate de mari familii feudale.

Īn baza lui ius eminens, după constituirea statelor feudale, domnul le-a recunoscut aceste drepturi de proprietate asupra satelor. 2.4.

2.3. Satele mānăstireşti erau proprietatea mānăstirilor şi erau administrate de egumenul mănăstirii.

Hrisoavele de imunitate privind satele mănăstireşti erau mai largi decāt īn cazul satelor boiereşti. 2.4.

3. Sloboziile erau o categorie de sate ce se constituite īn se¬co¬le¬le XIV-XVIII fie pe pămānt domnesc, fie mănăstiresc / boieresc, din voinţa domnului pentru scopuri precis determinate. Acestor colonişti li se acordau prin hrisoave domneşti scutiri la dări şi de munci datorate proprietarului terenului pe un anumit timp determinat, de la unul la zece ani, cu excepţia birului şi a īndatoririlor militare.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite