Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Sistemul ştiinţei dreptului
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Teoria generală a dreptului ca disciplină distinctă



Se abordează aici locul teoriei generale a dreptului în sistemul ştiinţelor juridice şi al celor sociale.

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi exprimate în concepte, categorii, principii şi noţiuni. Ştiinţa trebuie înţeleasă, mai întâi, ca o instituţie, adică o organizaţie de oameni care îndeplinesc în societate anumite sarcini, apoi ca metodă, adică ansamblu de procedee, mijloace prin care se dezvăluie aspecte şi legităţi noi ale lumii înconjurătoare, în care se regăsesc şi reziduuri tradiţionale.



Ca fenomen social aparte şi ca formă specifică de activitate umană, ştiinţa nu poate fi privită doar ca un sistem static de idei, reprezentări, teorii, ci şi ca sistem dinamic, care se dezvoltă, în care se produc continuu noi cunoştinţe, valori spirituale.



De regulă, se acceptă clasificarea tradiţională: ştiinţe ale naturii, ştiinţe despre societate şi ştiinţe despre gândire. Între acestea, scopul ştiinţelor despre societate este acela de a cunoaşte legile generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii, de a studia formele istorice de organizare socială şi modalităţile specifice de manifestare a diverselor componente ale realităţii social-umane (politice, etice, juridice etc.).



Legile ge

nerale ale societăţii umane au anumite trăsături care le deosebesc de legile naturii, în primul rând prin aceea că legile dezvoltării sociale se manifestă în însăşi activitatea oamenilor; ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor despre societate.



Conform unor autori, ştiinţele sociale alcătuiesc următorul tablou:



a) ştinţele nomotetice - au ca obiect de studiu activităţile umane şi ca scop stabilirea de legi şi relaţii funcţionale corespunzătoare. Se utilizează aici observaţiile sistematice, experimentale, studiile statistice etc;






#

Exemplificaţi












b) ştiinţele istorice – ştiinţe care îşi propun reconstituirea şi interpretarea trecutului;



c) ştiinţele normative, care delimitează lumea dominată de norme, obligaţii şi atribuţii, care studiază aspectele normative ale activităţii umane - ştiinţele juridice, etica, etc.



d) cercetarea epistemologică a ştiinţei, ca disciplină filosofică socio-umană.




! Exerciţiu: Care este importanţa clasificării ştiinţelor şi relevanţa pentru tema de discuţie pe care ne-am propus-o ?






În acest tablou, dreptul ocupă un loc distinct, atât prin specificitatea obiectului său de cercetare - realitatea juridică, parte componentă a realităţii sociale, cât şi prin relativa sa autonomie metodologică.



Ştiinţă despre societate, dreptul este eo ipso ştiinţă social-umană. Ştiinţa dreptului studiază juridicul în toate formele sale de manifestare, dar, în primul rând, ca o dimensiune inalienabilă a existenţei umane în condiţii social-istorice determinate.





Dimensiunea juridică a societăţii este o realitate asupra căreia se apleacă – spre a-i cerceta legităţile, regularităţile – atât dreptul, cât şi alte componente ale sistemului ştiinţelor sociale (istoria, sociologia, etica etc.).

Ştiinţa dreptului (ştiinţele juridice) studiază legile existenţei şi ale dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret-istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa socială.



Fiind determinat de scopuri care se impun acţiunii, dreptul – ca fenomen normativ – reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale, în vederea promovării unor valori largi receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranţa juridică şi securitatea libertăţilor individuale, societatea civilă, etc. Ştiinţa dreptului formulează principiile generale pe baza cărora dreptul îşi structurează un mecanism adecvat – eficient şi adaptat permanent la scara omului real, concret – de influenţare a comportamentului, în temeiul unor cerinţe valorice.



Ca ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază :

- natura juridicului;

- caracteristicile sale structurale;

- raporturile cu alte ştiinţe;

- legăturile interne ale sistemului juridic.



În felul acesta, dreptul, ca şi celelalte ştiinţe sociale, reprezintă o generalizare a experienţei umane într-un anumit sector de activitate şi conţine o serie de date clarificate şi sistematizate, un complex de noţiuni, categorii, concepte şi principii, dar şi un ansamblu metodologic, pe baza căruia fenomenele pot fi studiate, investigate.



Ca ştiinţă cu statut şi poziţie specifice, ştiinţa dreptului analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi structurilor sociale – domeniul participării oamenilor la circuitul juridic, ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Cooperarea oamenilor în acest domeniu vast al realităţii sociale implică intervenţia dreptului în scopul conducerii şi dirijării comportamentelor, impunându-le reguli normative, modele, programându-le, într-un anumit sens, acţiunile şi limitându-le în temeiul unor raţiuni ce ţin de coexistenţa libertăţilor, dreptul „absolut” de manifestare.



Ştiinţa dreptului nu se opreşte la studiul normei juridice, al jurisprudenţei, al contractului (nu se confundă cu o exegeză a textelor normative), ea supune unui amplu proces explicativ contextul social-cultural în care apar şi îşi duc viaţa normele şi instituţiile juridice, colaborând în acest proces cu toate ştiinţele sociale – economia politică, sociologia, demografia, statistica. În această lumină, este greu de acceptat reducerea întregului drept la normă, aşa cum face Kelsen, şi stabilirea ca unic obiect al ştiinţei dreptului norma juridică, privită ca autointerpretare subiectivă cu sens juridic.



În pofida unor interpretări mai pesimiste ce-i aparţine lui A. Comte, potrivit căruia dreptul, nefiind ştiinţă, va trebui să dispară, ştiinţa dreptului s-a dezvoltat permanent, în pas cu cercetările ştiinţifice cele mai noi. Departe de a dispărea, dreptul cunoaşte o dezvoltare şi o afirmare crescândă în domenii dintre cele mai variate ale societăţii. Dezvoltarea relaţiilor sociale, complexitatea lor crescândă, multiplicarea fără precedent a contactelor intra şi intersociale au determinat o dezvoltare corelativă a dreptului şi apariţia unor noi ramuri de drept – dreptul populaţiei, dreptul mediului, dreptul nuclear, dreptul spaţial etc. Are loc o lărgire a sferei de acţiune a dreptului, atestabilă pe multiple planuri, fapt ce amplifică rolul explicativ şi normativ al ştiinţei juridice a cărei funcţie de cercetare şi descriere a realului se diversifică şi se adânceşte, adăugând şi latura de prospecţie a realului dat.



În interpretarea şi prospecţia acestui dat, ştiinţa juridică nu contestă dreptul celorlalte ştiinţe de a se pronunţa asupra unor adevăruri ce privesc fenomenul juridic, ci recunoaşte mai repede aspecte de competenţă concurentă. Pe baza unei abordări inter şi pluridisciplinare, cunoaşterea fenomenului juridic poate fi serios amplificată prin sesizarea unor aspecte ce scapă în mod fatal în cadrul studiului realizat doar în interiorul ştiinţei dreptului.








! Exerciţiu: Explicaţi care sunt legăturile dintre diferitele componente ale tabloului (sistemului) ştiinţelor juridice.






Complexitatea fenomenului social-juridic determină o structurare o eforturilor de cercetare a acestuia, o împărţire a rolurilor în raport cu necesitatea punerii în valoare a laturilor corelate ale acestui fenomen. Dreptul – fenomen complex al societăţii – este studiat:



a) din perspectivă globală, ca un sistem închegat, cu regularităţi caracteristice;

b) din perspectivă istorică, fenomen care îşi conservă anumite permanenţe de-a lungul dezvoltării sociale, dar care se transformă, totodată, în cadrul acestei dezvoltări;

c) din perspectivă structurală – fenomen cu multiple determinaţii calitative, cu elemente componente aflate, la rândul lor, într-o stare de acută interferenţă. Rudolf Stanmler a considerat încă de la începutul secolului trecut că ştiinţa dreptului cuprinde două ramuri: una tehnică, destinată să studieze sensul şi cuprinsul legilor în alcătuirea lor sistematică şi o ramură teoretică, ce trebuie să constate dacă dreptul e

ste mijlocul just pentru scopuri juste.



În evoluţia sa milenară, ştiinţa dreptului a înregistrat un permanent proces de specializare, proces în care s-au cristalizat valorile ce constituie obiectul specific de cercetare.



Definiţia dată de Ulpian: „Ştiinţa dreptului este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa de a deosebi ceea ce e drept şi ceea ce e nedrept”.





Părţile sistemului ştiinţelor juridice sunt următoarele:



Ř Teoria generală a dreptului;

Ř Ştiinţele juridice de ramură;

Ř Ştiinţele juridice istorice;

Ř Ştiinţele ajutătoare (participative).



a) Ştiinţele juridice istorice studiază istoria dreptului într-o anumită ţară sau dezvoltarea generală a fenomenului juridic (istoria generală a dreptului).




! Activitate 1: Care credeţi că este importanţa cercetării istoriei dreptului?



! Activitate 2: Comparaţi câteva dintre doctrinele
marilor şcoli de drept.





b) Ştiinţele juridice de ramură studiază fenomene particulare juridice – ramurile dreptului.








!

Exemplificaţi!










Dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme şi instituţii. Acestea constituie sistemul unitar al dreptului statului respectiv. Acest sistem unitar există în diversitatea ramurilor care îl compun. Fiecare ramură a sistemului este alcătuită dintr-un grup de norme, organic legate,

ce reglementează o categorie de relaţii sociale, pe baza aceleiaşi metode şi în temeiul unor principii comune.






!Exemplu: Dreptul civil reglementează relaţiile sociale cu conţinut patrimonial (raporturi de proprietate, raporturi obligaţionale etc.) printr-o metodă specifică, metoda echivalenţei (egalităţii) părţilor. Ştiinţa care studiază această ramură este ştiinţa dreptului civil.




Relaţia dintre sistemul ştiinţei dreptului şi subsistemul ştiinţelor juridice de ramură este una dintre parte şi întreg, dar sistemul ştiinţei dreptului nu se epuizează prin ştiinţele juridice de ramură. Totodată, ştiinţele juridice de ramură, care alcătuiesc un sistem, nu se regăsesc aidoma în sistemul planului de învăţământ superior juridic.



c) Ştiinţele ajutătoare sunt criminalistica, medicina legală, statistica juridică, logica juridică etc. Fără să facă parte propriu-zis din sistemul ştiinţei dreptului, aceste discipline sunt, în cazuri numeroase, indispensabile cunoaşterii unor fenomene de drept sau bunei aplicări a normelor juridice. În investigaţia unor realităţi de drept, ele utilizează mijloace ştiinţifice specifice altor ştiinţe (chimia, fizica, medicina, matematica etc.).








! Exemple: Criminalistica – fotografia judiciară; foloseşte procedee fizico – chimice, la fel ca în cazul ridicării şi conservării unor probe; statistica juridică foloseşte mijloace matematice.








d) Teoria generală a dreptului; cercetarea fenomenului juridic nu poate rămâne nici la nivelul cunoaşterii formelor consecutive de drept (tratarea istorică), nici la nivelul cunoaşterii formelor dreptului pozitiv, ale dreptului activ, în vigoare într-o anumită ţară. Orice ştiinţă aspiră spre globalitate, spre cunoaştere prin ajungere la concept, prin subsumarea fenomenelor particulare şi regăsirea lor în categorii de maximă generalitate – instrumente de gândire cu vocaţie de expansiune. Studiul conceptelor, categoriilor, principiilor şi noţiunilor de bază ale dreptului este realizat de Teoria generală a dreptului.








! Exemple de concepte elaborate în cadrul Teoriei generale a dreptului: cel de drept, norma juridică, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridică.













? Întrebare: Care este fundamentul acestor concepte? Este el exclusiv teoretic sau este practic?






Teoria dreptului:

- analizează obiectul său specific, urmărind organizarea sa logică în cadrul demersului explicativ;

- coordonează eforturile de cercetare pe care le depun ştiinţele juridice de ramură şi ştiinţele juridice istorice;

- sistematizează cunoştinţele în strânsă cooperare cu limbajul specific al ştiinţelor de ramură;

- caută să sesizeze caracterele proprii şi permanente ale fenomenului juridic, pentru a-i contura spaţiul în cadrul sistemului social-istoric din care face parte;

- este un demers atât filosofic – prin studiul necesităţii şi al posibilităţii principale a dreptului – cât şi ştiinţific – studiază cauzalitatea, modul istoric determinat al apariţiei şi formelor de manifestare ale fenomenului juridic.

În această lumină, teoria dreptului este teoria generală a acestuia.



Necesitatea Teoriei generale a dreptului îmbracă două aspecte :

a) teoretic;

b) practic.





Merite şi limite ale Teoriei generale a dreptului.



Teoria generală a dreptului este o disciplină de referinţă pentru ştiinţa dreptului. Scopul Teoriei dreptului este acela de a-şi îmbogăţi şi amplifica cunoaşterea (deci şi practica) dreptului.

Conceptele cu care operează Teoria dreptului nu sunt nici pe departe rezultatul unor pure speculaţiuni, fără nici o legătură cu realitatea concretă. Deşi eminamente deductivă, ştiinţa dreptului nu operează deductiv, fără o raportare la fapte, la date ale realităţii, ea nu recapitulează pur şi simplu cunoştinţele pe care le oferă – ca produse de cercetare ştiinţifică – ştiinţele juridice particulare şi nu este o „magna mater” în raport cu acestea.

Efortul Teoriei dreptului de a ajunge la concept nu poate fi, în nici un fel, desprins, izolat (fără consecinţe nefavorabile asupra procesului de cunoaştere) de efortul teoretic al ştiinţelor particulare şi, în mod corespunzător, de sporul de cunoaştere pe care-l aduc acestea. Deducţiile, axiomele şi postulatele dobândite prin sinteză reprezintă, în egală măsură, răspunsuri la problemele practicii.

Categoriile şi conceptele cu care operează Teoria generală a dreptului înmagazinează, în funcţie de realitatea pe care o exprimă, o serie de experienţe, apărând ca adevărate complexe de valori, în care viaţa juridică a pus ceva general valabil şi stabil.






! Exemplu: Conceptul de normă juridică subsumează trăsăturile particulare ale tuturor normelor dreptului (norma de drept civil, de drept administrativ, de drept penal etc.)







!Exerciţii:

. Explicaţi raportul în care se află Teoria generală a dreptului cu ştiinţele juridice.

. Care este relaţia dintre Teoria generală a dreptului şi realitatea juridică ?











& Lecturi particulare: Pentru o privire istorică asupra apariţiei şi dezvoltării teoriei generale a dreptului, a se vedea:
•Eugeniu Speranţia, Principii fundamentale de filozofie juridică, Cluj-Napoca, 1936;
•Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 1998, p.5-20, 246-255.



loading...
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2017 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite




loading...