Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
STATUTUL CONSILIULUI EUROPEI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 







Drepturile omului - date generale

Apariţia conceptului de drepturi ale omului a fost rezultat al evoluţiei ideilor umaniste şi a receptării acestora din ce în ce mai intense.
Debutul din punct de vedere cronologic poate fi poziţionat în antichitatea preocupată de definirea omului şi a poziţiei sale în societate şi de formularea înaltelor principii morale, a ideii de justiţie. În timp, concepţii noi au fost cristalizate, datorită în principal evoluţiei societăţii, a mutaţiilor produse în plan politic şi juridic, a teoriilor filozofice reflectate pregnant în acte şi documente ale vremurilor. Se poate aprecia deci că ,,elaborarea conceptului de drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice ce un bogat conţinut moral şi politic, a consacrării sub forma unor documente redactate de jurişti de mare prestigiu, a unor principii de organizare politică, fundamentate în opere teoretice de valoare universală, care au rezistat timpului. Conceptul în sine de drepturi ale omului a reprezentat prin urmare, o sinteză a tot ceea ce gândirea umană a avut mai bun, ridicând pe trepte noi principii umaniste, reluând elemente din gândirea religioasă şi din năzuinţele generale de libertate care se făcuseră cunoscute cu atâta vigoare în secolele XVII şi XVIII".
Iniţial drepturile omului s-au afirmat în domeniul civil şi politic, ulterior în plan economic şi social, aceste etape fiind înregistrate în doctrină ca prime generaţii ale drepturilor omului, între care exisă o interdependenţă evidentă.
În prezent, dată fiind dimensiunea internaţională dobândită de necesitatea ga


rantării drepturilor omului, cooperarea statelor pentru realizarea dezideratului enunţat, s-a conturat o a treia generaţie a drepturilor omului, rezultat al definirii în plan teoretic şi transpunerea practică a conceptelor noi de drept, la dezvoltare, drept la viaţă, dreptul la pace, dreptul la un mediu sănătos de viaţă, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanităţii.
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste.
Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.
Concepte de ,,drepturi ale omului" şi ,,drepturi ale cetăţeanului" solicită o analiză atentă în interferenţa, dar şi în individualizarea lor, deoarece, ele se condiţionează, dar nu se suprapun în mod perfect. ,,Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni şi anume cetăţenii unui anumit stat".
Considerăm că o interesantă şi completă definiţie este şi cea care consideră drepturile omului ca fiind ,,acele prerogative conferite de dreptul intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea şi statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în contextul ecomonico - social, politic, cultural şi istoric, ale unei anumite societăţi".

Principalele documente internaţionale care garantează drepturile omului
Principalele acte internaţionale referitoare la drepturile omului cu caracter de universalitate au fost adoptate după cel de - al doilea război mondial sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceste acte stau la baza întregii construcţii juridice internaţionale referitoare la drepturile omului. Ele influenţează legislaţiile naţionale ale statelor în această materie, prevederile lor constituind standarde internaţionale ale drepturilor omului.
. Carta Naţiunilor Unite - a fost adoptată la 26 iunie 1945 în
scopul creării condiţiilor necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, a justiţiei şi a respectării obligaţiilor care decurg din tratatele internaţionale.
,, În realizarea acestor ţeluri se reafirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici".
. Carta Internaţională a drepturilor omului - adoptată în urma
Conferinţei de la San Francisco în anul 1945 a fost primul document cu caracter universal referitor la respectarea drepturilor omului; este denumirea sub
care documentele O.N.U. reunesc principalele acte internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului. ,,Aceste documente sunt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 dec. 1948), cele două Pacte internaţionale privind drepturile omului din 1976 şi Protocolul Facultativ la Pactul privind drepturile civile şi politice". De asemenea, Declaraţia a fost urmată de adoptarea la nivel regional a Convenţiei europene în domeniu, a Cartei Sociale europene, a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a Convenţiei americane privitoare la drepturile omului, a Cartei africane a drepturilor omului şi a popoarelor, a Cartei arabe a drepturilor omului.

Dreptul european al omului - Consiliul Europei

În Europa, protecţia juridică a drepturilor omului se asigură în condiţiile stabilite de Convenţia Europeană a drepturilor omului. Această Convenţie este unanim considerată ca principal document elaborat sun egida Consiliului Europei.
Consiliul Europei este o organizaţie internaţională cu caracter interstatal ce a fost creată la data de 5 mai 1949. Membrii fondatori ai acestei organizaţii au fost: Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda şi Suedia. Ca urmare a primirii succesive de noi membri de-a lungul anilor, Consiliul Europei are astăzi 46 de membrii a căror evoluţie cronologică de aderare la Organizaţie este următoarea: greci (august 1949 în urma încheierii războiului civil între forţele comuniste şi cele naţionaliste), Turcia (august 1949), Islanda şi Germania în 1950, Austri1956, Cipru 1961, Elveţia 1963, Malta 1965, Portugalia 1976, Spania 1977, Liechtenstein 1978, San Marino 1988, finlanda 1989, Ungaria 1990, Polonia 1991, Bulgaria 1992, Cehia, Estonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia 1993, Andora 1994, Albania, Letonia, Macedonia, Moldova, Ucraina 1995, Croaţia şi Rusia 1996, Georgia 1999, Armenia şi Azerbaidjan în 2001, Bosnia şi Herţegovina 2002, Serbia 2003, Monaco 2004, Muntenegru 2007.
Calitatea de membru în Consiliul Europei este "condiţionată de acceptarea principiilor statului de drept şi a principiului potrivit căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului"
Statutul de observator pe lângă organismele interguvernamentale ale Consiliului europei revin statelor : Canada, Vatican, Japonia, Statele Unite, Mexic.
Preambulul Statutului consiliului Europei stipulează că în concepţia statelor membre ,,edificarea păcii bazată pe justiţie şi cooperare internaţională este de interes vital pentru păstrarea societăţii umane şi civilizaţiei". Motivul pentru care membrii originari ai organizaţiei îşi exprimă ,,ataşamentul lor pentru valorile spirituale şi morale care sunt moştenirea comună a popoarelor lor şi sursă reală a libertăţii individuale, libertăţii politice şi statului de drept, principii care formează baza oricărei democraţii autentice". Consiliul Europei este cea mai importantă organizaţie internaţională care are ca scop consacrarea şi apărarea drepturilor omului. Philippe Moreau Defarges afirmă că "vocaţia sa majoră e să promoveze democraţia în Europa, atât prin dialogul dintre guverne, între parlamentari, cât şi prin conferinţe ministeriale, prin elaborarea de convenţii în domeniile culturii, educaţiei, ale problemelor societăţii" .Printre obiectivele sale enumerăm:
. Protejarea drepturilor omului, a democraţiei pluraliste şi a
supremaţiei dreptului;
. Favorizarea conştientizării şi încurajarea dezvoltării identităţii şi
diversităţii culturale ale Europei;
. Căutarea soluţiilor pentru problemele cu care se confruntă
societatea europeană: discriminarea minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, clonarea umană, terorismul, traficul de fiinţe umane, crima organizată şi corupţia, cibercriminalitatea, violenţa contra copiilor etc.;
. Dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa prin susţinerea
reformelor politice, legislative si constituţionale.
Scopul principal al Consiliului Europei este ,,realizarea unei unităţi mai strânse între ţările membre, în vederea salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor care constituie patrimoniul comun al lor şi favorizarea progresului economic şi social al membrilor săi". (art.1, pct. a).
Realizarea acestui scop se va împlini prin următoarele acţiuni: examinarea de către organele Consiliului a problemelor comune ţărilor membre; încheierea de acorduri; adoptarea de acţiuni comune ale statelor membre în domeniile economic, social cultural, ştiinţific şi administrativ, ca şi în ceea ce priveşte salvgardarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale omului. (art.1 pct. b).
,,Statutul Consiliului Europei prevede o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească statele care doresc să devină membre ale acestei organizaţii şi anume: fiecare membru trebuie să accepte principiile statului de drept, fiecare persoană aflată sub jurisdicţia respectivului stat trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Calitatea de membru al Consiliului Europei o poate dobândi orice stat care se poate conforma condiţiilor de mai sus şi care are voinţa de a le realiza în practica" .
Pentru promovarea şi realizarea obiectivelor propuse, în cadrul organismelor Consiliului Europei au fost adoptate o serie de convenţii, carte, documente printre care menţionăm:
. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reprezintă cel mai coerent şi dezvoltat sistem din lume privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ce a fost adoptată în 1950.
. Carta Social Europeană a Drepturilor Omului adoptată în 1965;
. Convenţia Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale adoptată în 1994;
. Convenţia privind prevenirea torturii, a pedepselor şi tratamentelor inumane sau degradante adoptată în 1997;
. Carta Europeană a autonomiilor locale;
. Carta Europeană privind participarea străinilor la viaţa publică la nivel local;
. Carta Europeană a limbilor regionale şi minoritare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

A fost deschisă semnării la Roma la 4 noiembrie 1950, ea a intrat în vigoare în septembrie 1953. În spiritul autorilor săi, se acţiona astfel pentru luarea primelor măsuri enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.
În preambulul său Convenţia enunţă într-adevăr principii importante: ,,bazele justiţiei şi a păcii în lume... a căror menţinere se sprijină în mod esenţial pe un regim cu adevărat democratic pe de o parte, şi pe de altă parte pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care decurg acestea".
Este de amintit faptul ca abia la patru ani de la semnarea Convenţiei (18 mai 1954), Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei alege, pentru prima dată, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului ,,în faţa căreia în mod obligatoriu, începea orice proces introdus în baza Convenţiei".
La 21 ianuarie 1959 Adunarea Consultativă Parlamentară a Consiliului Europei alege, la rândul său, pentru prima dată, judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului, chemată să examineze, după Comisie, unele din aceste cauze şi să le soluţioneze prin hotărâri definitive şi obligatorii.
Locul drepturilor omului în construcţia europeană şi importanţa mecanismului Convenţiei sunt factori deloc d neglijat. ,,Convenţia Europeană nu se mulţumeşte să enumere un ansamblu de drepturi, ea le garantează imediat fiecărei persoane ţinând de jurisdicţia părţilor contractante. Ea stabileşte un sistem internaţional de protecţie colectivă a acestor drepturi - procedură unică în felul ei - care poate să funcţioneze la iniţiativa statelor, ca şi a particularităţilor.....Individul, până atunci izolat şi ignorat în raporturile dintre state, devine o persoană, un cetăţean în comunitatea naţiunilor europene" .
Convenţia obligă statele semnatare să garanteze drepturile omului tuturor cetăţenilor. Condiţia pentru ca aceasta să opereze era aceea ca statele să accepte jurisdicţia reglementată de aceasta. Ea se acordă persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari, dreptul de a se plânge atunci când consideră că unul sau mai multe drepturi le-au fost încălcate.
Convenţia europeană a fost primul instrument internaţional ce se referă la drepturile omului având ca scop protecţia unui larg evantai de drepturi civile, care, pe de o parte îmbracă forma unui tratat ce aduce din punct de vedere juridic constrângeri pentru înaltele Părţi Contractanta, iar pe de altă parte instaurează un sistem de control asupra aplicării dreptului de nivel intern. Cea mai profundă contribuţie a sa se regăseşte, probabil , în dispoziţia (articolul25) în conformitate cu care o Înaltă Parte Contractantă poate accepta controlul Comisiei Europene a Drepturilor Omului în cazul când procedura este pornită de un individ şi nu de către stat. Succesul Convenţiei poate fi dimensionat prin recunoaşterea de către toate înaltele Părţi contractante a acestui drept de recurs individual.
Timpul a demonstrat că sunt necesare completări, nuanţări sau modificări radicale ale prevederilor sale. Spiritul în care a fost enunţată a rămas însă acelaşi în ciuda celor 11 protocoale care, în fapt, n-au făcut altceva decât să accentueze necesitatea respectării drepturilor protejate sau să adauge altele precum dreptul la proprietate, libertatea de circulaţie, libertatea alegerilor, drepturi social, civile, economice şi culturale diverse.
Prin Convenţie se crea practic un mecanism de control internaţional care se adaugă mecanismelor naţionale, toate statele membre acceptând competenţa organului acestei Convenţii: Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
,,Acest organism de apărare a drepturilor omului la nivel internaţional şi regional are rolul unei instanţe internaţionale cu caracter subsidiar căilor de atac intern" .
Aşadar, prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se acţiona pentru luarea primelor măsuri originale de asigurare a unei garanţii efective a drepturilor enunţate în Declaraţia Universală a drepturilor Omului din 1948.

Sediul Consiliului europei este Palatul Europei din Strasbourg, iar funcţionarea sa este finanţată de guvernele statelor membre ale căror contribuţii la bugetul Organizaţiei sunt calculate proporţional cu populaţia şi bogăţia lor.
Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt franceza şi engleza, dar se lucrează de asemenea în germană, italiană şi rusă.
Ca structură funcţională, Consiliul Europei este format conform articolului 3 din Statutul Consiliului Europei din :
. Comitetul Miniştrilor
. Adunarea Consultativă - devenită Adunarea Parlamentară din 1974
. Congresul Puterilor Locale şi Regionale
. Secretariatul

Comitetul Miniştrilor - reprezintă organismul decizional al Consiliului şi
este compus din miniştri afacerilor externe ai tuturor ţărilor membre (sau reprezentanţii lor permanenţi).
El decide, cu efect obligatoriu, asupra tuturor chestiunilor referitoare la organizarea şi aranjamentele interne ale Consiliului Europei; adoptă propriul său regulament interior, înfiinţează, când consideră necesar, comitete sau comisii cu caracter consultativ sau tehnic, hotărăşte prin rezoluţii, adoptarea de către guverne a unei politici comune referitoare la chestiuni specifice, precum şi încheierea de convenţii şi acorduri.
Din punct de vedere al deciziei şi acţiunii Comitetul Miniştrilor, decide activitatea Consiliului Europe, decide de asemenea cum trebuie acţionat în sensul recomandărilor Adunării Parlamentare şi ale Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa şi în sensul propunerilor diverselor comitete interguvernamentale şi conferinţe ale miniştrilor specializaţi.
,,Rolul acestuia este triplu. Mai întâi , în cadrul său statele membre au posibilitatea de a-şi exprima prin reprezentanţii lor poziţiile naţionale cu privire la problemele societăţii europene. În al doilea rând, el este locul de elaborare a răspunsurilor la aceste problema şi de asemenea apărător al valorilor care constituie fundamentul Consiliului Europei. În al treilea rând, este însărcinat cu monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de statele membre".
Comitetul Miniştrilor adoptă programul de activitate şi bugetul Consiliului europei, organizează întâlniri săptămânale la nivel de ambasadori, aceste întâlniri fiind completate de întâlniri ale grupurilor de raportori sau de grupurile de lucru însărcinate cu aprofundarea anumitor chestiuni înaintea luării deciziilor.
Reuniunile Comitetului Miniştrilor se ţin în principiu cu uşile închise, la sediul Consiliului Europei - care este la Strasbourg - şi este cel de-al treilea organ al Consiliului europei căreia Convenţia îi recunoştea competenţele şi atribuţiile şi în domeniul garantării drepturilor omului. Acestui organ i se recunoşteau funcţiile judiciare, prevăzute de art.32 şi 54 din Convenţie, înainte de modificarea acesteia.
Comitetul Miniştrilor are o structură flexibilă, astfel că, atunci când proiectele nu sunt susţinute de toate statele membre, acesta are posibilitatea de a le lansa în cadrul acordurilor parţiale, permiţând anumitor state membre să întreprindă acţiuni comune în anumite domenii.
Preşedinţia Comitetului este asigurată prin rotativă, pe o durată de 6 luni şi se schimbă cu fiecare sesiune, potrivit ordinii alfabetului englez al statelor membre.
Deciziile Comitetului sunt transmise guvernelor sub formă de recomandări sau fac obiectul convenţiilor şi acordurilor europene, obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele care l-au ratificat. Deciziile necesită o majoritate de 2/3 din sufragiile exprimate, iar majoritatea simplă este suficientă pentru chestiuni de procedură.
Convenţiile şi recomandările sunt elaborate de comitete de experţi guvernamentali mandataţi de comitet, generându-se astfel un dialog între consideraţiile tehnice şi viziunea politică globală.
Fiecare stat membru este responsabil pentru onorarea acestor angajamente, iar Comitetul Miniştrilor asigură caracterul efectiv al acestora. În caz de încălcare gravă a obligaţiilor statutare de un stat membru, Comitetul Miniştrilor poate suspenda dreptul de reprezentare al acestui stat, îl poate invita să se retragă sau poate chiar decide încetarea apartenenţei la Organizaţie.
Responsabilitatea Comitetului privind Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reflectă importanţa acestei convenţii care constituie piatra de temelie a sistemului de protecţie a drepturilor omului în Europa; el supraveghează buna executare a deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către statele membre, jucând un rol esenţial prin păstrarea credibilităţii acestui sistem, fără echivalent in restul lumii.
Statele europene care au aderat la Statutul Consiliului Europei se angajează să recunoască principiul supremaţiei dreptului şi al aceluia în virtutea căruia persoanele aflate sub jurisdicţia lor trebuie să se bucure de drepturile omului şi libertăţile fundamentale.
Comitetul Miniştrilor are obligaţia să prezinte un raport de activitate Adunării Parlamentare.

. Adunarea Consultativă - devenită Adunarea Parlamentară din 1974
reprezintă organul deliberativ al Organizaţiei. Ea vizează trei domenii de activitate: democraţia pluralistă, statutul de drept, protecţia drepturilor omului. Membrii ei sunt desemnaţi de parlamentele naţionale ( 318 membrii şi 318 supleanţi).
Ca organ deliberativ, ea dezbate problemele care ţin de competenţa sa şi transmite Comitetului Miniştrilor concluziile sale sub formă de recomandări.
Ea reprezintă forţele politice ale parlamentelor statelor membre şi se doreşte să fie motorul extinderii cooperării europene către toate statele democratice din Europa. Fiecare membru al adunării trebuie să aibă naţionalitatea statului pe care îl reprezintă; el nu poate fi, în acelaşi timp, membru al Comitetului Miniştrilor.
Adunarea Parlamentară îşi stabileşte ordinea de z
i prin abordarea subiectelor de actualitate şi teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, probleme ale societăţii şi chestiuni de politică internaţională.
Evenimentele survenite în ţările Europei Centrale şi de Est la începutul anilor 90 au conferit Adunării Parlamentare o misiune unică: să contribuie la integrarea acestor ţări în familia democraţiei europene şi să promoveze o veritabilă cooperare parlamentară între toate naţiile Europei.
Adunarea Parlamentară este, de asemenea, un forum parlamentar pentru alte organizaţii internaţionale, cum ar fi : O.C.D.E., B.E.R.D., Agenţia Spaţială Europeană şi mai multe instituţii specializate ale Naţiunilor Unite. Organizaţiile neguvernamentale participă în calitate de observatori la lucrările unui anumit număr de comisii, aducându-şi contribuţia la manifestările importante organizate de Adunarea Parlamentară.
Textele adoptate de Adunarea Parlamentară reprezintă orientări importante pentru Comitetul Miniştrilor, guverne, parlamente şi partide politice naţionale.
Actele adoptate de Adunarea Parlamentară sunt: recomandările, rezoluţiile, avizele şi directivele. Recomandările reprezintă propuneri adresate Comitetului Miniştrilor, rezoluţiile conţin hotărârile Adunării Parlamentare la domeniile sale de reglementare, avizele sunt de regulă propuneri venite din partea Comitetului Miniştrilor referitor la aprobarea bugetului, cooptarea unui nou membru, proiectele de convenţii, iar directivele sunt instrucţiuni trimise de Adunare comisiilor sale.
În perioada dintre sesiuni, pentru a putea asigura continuitatea activităţilor se creează o Comisie parlamentară. Adunarea parlamentară alege un secretar general, un secretar general adjunct al Consiliului Europei, un secretar general al Adunării parlamentare, judecători de la Curtea Europeană a drepturilor Omului şi Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.
Biroul Adunării Parlamentare este format dintr-u preşedinte, vicepreşedinţi şi preşedinţii celor cinci grupuri politice din cadrul Adunării Parlamentare. Cele cinci grupuri politice ce activează în cadrul Adunării Parlamentare sunt:
. Grupul Socialist ( SOC)
. Grupul Partidelor Popular Europene (PPE / DC)
. Grupul Democrat European (GDE)
. Grupul Liberal Democrat şi Reformator (LDR)
. Grupul Reunificat al Stângii Europene (GUE)
În cadrul Adunării Parlamentare întâlnim comisii specializate:
. Comisie specializată pe probleme politice;
. Comisie specializată pe probleme juridice şi de drepturile omului;
. Comisie specializată pe probleme de sănătate, sociale şi de familie;
. Comisie specializată pe probleme de cultură şi educaţie;
. Comisie specializată pe probleme de mediu, amenajarea teritoriului şi puterile locale;
. Comisie specializată pentru ştiinţă şi tehnologie;
. Comisie specializată pe probleme de agricultură şi dezvoltare rurală;
. Comisie specializată pe probleme economice;
. Comisia specializată pe relaţii parlamentare şi publice;
. Comisia specializată pentru egalitatea şanselor femeilor cu bărbaţii;
. Comisia specializată cu privire la respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre.
Aşadar Adunarea Parlamentară este totuşi un for consultativ, un for care are
însă o adevărată ,,putere de tribună" şi care ,,dispune de un statut departe de a fi neglijabil decurgând din natura sa de Adunare internaţională şi din câmpul său nelimitat de competenţă. Adunarea asociază la construcţia europeană toate popoarele continentului prin intermediul aleşilor naţionali" .

. Congresul Puterilor Locale şi Regionale - constituie un organ
consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale. Guvernele, parlamentele naţionale şi autorităţile locale şi regionale, sunt, astfel reprezentate separat.
A luat fiinţă prin Rezoluţia statutară 94 (3) din 14 ianuarie 1994, adoptată de Comitetul Miniştrilor, ca urmare a hotărârii reuniunii la nivel înalt a Consiliului Europei de la Viena, din 8-9 octombrie 1993. La această întâlnire, şefii de stat sau de guvern au aprobat în principiu ,,crearea unui organism consultativ reprezentând cu adevărat atât colectivităţile locale cât şi colectivităţile regionale din Europa" , menit să înlocuiască Conferinţa Permanentă a puterilor locale şi regionale din Europa care exista pe o bază ad-hoc din 1957 şi ca instituţie permanentă din 1961.
Congresul constituie, în structura Consiliului europei, organismul reprezentativ al colectivităţilor locale şi regionale din statele membre ale Organizaţiei. Odată cu decizia de instituire a Congresului, Comitetul Miniştrilor a adoptat Carta acestuia. Prima sesiune a Congresului a avut loc în perioada 31 mai - 3 iunie 1994 la Strasbourg.
În raport cu fosta conferinţă a puterilor locale şi regionale din europa, principala schimbare constă în aceea că atribuţiile Congresului sunt exercitate cu concursul a două camere, una reprezentând autorităţile locale (Camera puterilor locale), cealaltă - autorităţile regionale (Camera puterilor regionale).
Adunarea bicamerală cuprinde 318 membri titulari şi 318 membri supleanţi fiecare dintre aceştia reprezentând alesul uneia dintre cele peste 200.000 colectivităţi locale şi regionale ale statelor membre ale Consiliului Europei. Camerele alternează în alegerea preşedintelui Congresului pentru un mandat de 2 ani.
Congresul este vocea regiunilor şi municipiilor din europa, el oferind un loc privilegiat de dialog, unde reprezentanţii puterilor locale şi regionale dezbat problemele comune, îşi confruntă experienţele şi îşi prezintă guvernelor punctele de vedere.
Congresul sfătuieşte Comitetul Miniştrilor şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind toate aspectele politicii regionale şi locale.
Congresul organizează audieri şi conferinţe la nivel local şi regional pentru a ajunge la marele public a cărui participare rămâne esenţială pentru instaurarea unei veritabile democraţii. Congresul elaborează periodic rapoarte de ţară privind situaţia democraţiei locale şi regionale în statele membre cât şi în statele candidate şi veghează asupra aplicării principiilor Cartei Europene a autonomiei locale.
Obiectivele sale sunt: să asigure participarea colectivităţilor locale de bază şi regionale la realizarea idealului de uniune al Europei aşa cum este definit în art.1 din Statutul Consiliului europei, precum şi reprezentarea lor în angajarea lor în lucrările Consiliului europei; să menţină, în domeniul competenţelor sale contacte cu organizaţiile internaţionale în cadrul politicii generale a relaţiilor exterioare ale Consiliului Europei; să lucreze în cooperare strânsă, pe de o parte, cu asociaţiile democratice naţionale ale colectivităţilor locale de bază şi regionale, şi pe de altă parte cu organizaţiile europene reprezentative ale colectivităţilor teritoriale locale de bază şi regionale ale statelor membre ale Consiliului Europei; observarea alegerilor locale.
Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa se întruneşte o dată pe an la Strasbourg unde găzduieşte delegaţiile organizaţiilor europene agreate cât şi pe cele ale câtorva state nemembre, primite în calitate de invitaţi speciali sau observatori.
O comisie permanentă alcătuită din reprezentanţii tuturor delegaţiilor naţionale se reuneşte între sesiunile plenare ale Congresului. Lucrările Congresului sunt organizate în jurul a 4 Comisii statutare, astfel:
. Comisia Instituţională a Congresului, împuternicită în special să
pregătească rapoarte privind evoluţia democraţiei locale şi regionale în Europa;
. Comisia pentru Cultură şi educaţie, competentă în materie de media,
tineret, sport şi comunicare;
. Comisia pentru Dezvoltare Durabilă, competentă asupra problemelor de
mediu, de amenajare a teritoriului şi urbanism;
. Comisia pentru coeziune socială responsabilă de probleme referitoare la
locurile de muncă, cetăţenie, relaţii intercomunitare, egalitatea între femei şi bărbaţi şi solidaritatea.
Pentru a-şi îndeplini sarcinile Directorul executiv al Congresului este responsabil de gestiunea bugetului şi de activitatea celor 40 de funcţionari care alcătuiesc Secretariatul Congresului.
Congresul sprijină următoarele proiecte:
. Organizarea de forumuri anuale ale oraşelor şi regiunilor Europei de sud-est;
. Dezvoltarea Reţelei asociaţiilor naţionale ale autorităţilor locale şi regionale din Europa de sud-est (NALAS);
. Crearea unei baze interactive de date privind parteneriatele cu oraşele şi regiunile Europei se sud-est;
. Pregătirea unei declaraţii politice privind cooperarea transfrontalieră între autorităţile locale şi regionale din Europa de sud-est.

. Secretariatul - Deşi este prevăzut expres în articolul 10 al Statutului,
Secretariatul nu face parte din categoria organelor chemate să definească politica şi programele Consiliului Europei. Rolul său, deosebit de important în sine, este de natură tehnică şi administrativă. El este compus din Secretarul general, un Secretar General Adjunct şi personalul respectiv. Secretarul General şi Secretarul General Adjunct sunt numiţi de Adunarea Parlamentară, la recomandările Comitetului Miniştrilor.
Activitatea Secretariatului este organizată pe compartimente corespunzătoare domeniilor de activitate ale Consiliului Europei: probleme politice, probleme sociale şi economice, învăţământ, cultură şi sport, tineret, mediu şi autorităţile locale, probleme juridice, drepturile omului.
Astăzi prerogativele Secretarului General au cunoscut o largă dezvoltare, astfel că activitatea sa implică mai multe misiuni:
. Administrativă - asigură buna funcţionare a serviciilor Consiliului Europei, recrutează personal, reprezintă Consiliul în Justiţie;
. Tehnică - stabilirea şi respectarea calendarului şi a ordinii de zi, asigurarea legăturii între Comitet şi Adunare;
. Asistenţă - este prezent la toate întrunirile Comitetului Miniştrilor şi Adunării Parlamentare.
Secretarul General actual al Consiliului Europei, englezul Terry Davis, a
fost ales de Adunarea Parlamentară în 2004 pentru o perioadă de 5 ani conform Statutului şi are ca responsabilităţi orientarea strategică globală a programului de activităţi şi bugetul Consiliului Europei şi supravegherea managementului de zi cu zi al Organizaţiei şi Secretariatului. Secretarul General a supervizat lucrările pregătitoare şi a coordonat rapoartele examinate de ţările membre cu ocazia celui de-al treilea Summit al şefilor de stat şi de guvern, ţinut la Varşovia în mai 2005. Secretarul General este însărcinat cu aplicarea deciziilor şi planului de acţiune adoptate de Summit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

,,Ţara făgăduinţei, unde nu ajungi decât rar, după un maraton de procedură, se vor lamenta pledanţii.
Singurul organ judiciar autentic, creat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, vor preciza juriştii.
Prima jurisdicţie internaţională de protecţie a drepturilor fundamentale, vor aminti istoricii.
Ultimul bastion al democraţiei pe bătrânul continent, vor afirma oamenii politici.
Nici inexacte, nici exclusive, aceste formule permit în mod sigur definirea Curţii de la Strasbourg, dar nu ne-ar putea face să uităm faptul că aceasta din urmă rămâne adesea ignorată de marele public...
Şi totuşi! Misiunea pe care I-au încredinţat-o statele democratice ale Europei îi priveşte pe toţi aceia - naţionali, străini, apatrizi - care ţin de jurisdicţia acestor state. În afară de aceştia, ea îi interesează pe toţi oamenii sociali preocupaţi de a vedea încarnându-se anumite valori universale".
Al doilea organ care intervenea în procesul de soluţionare a unei plângeri privind încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie este Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta este singurul organ jurisdicţional propriu-zis din sistemul existent. A fost creat în anul 1958 şi a început sa judece, un an mai târziu, în anul 1959. Constituirea curţii a fost considerată a fi necesară pentru a oferi garanţiile pe care le aşteaptă europenii în realizarea drepturilor ce le-au fost consacrate.
Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor membre. Pe baza unei liste prezentate de statele membre, judecătorii sunt aleşi de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, spre deosebire de procedura folosită în cazul alegerii membrilor Comisiei europene a Drepturilor Omului.
În cazul plângerilor cu caracter statal, procedura se declanşează în baza art.24 din convenţia Europeană a drepturilor Omului, iar în cazul plângerilor individuale, temeiul juridic al declanşării procedurii îl constituie art.25. evident, este vorba de procedura, mai întâi în faţa Comisiei, care este îndrituită să sesizeze Curtea. Atât Comisia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Consiliul de Miniştri pot sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea poate fi sesizată şi direct de către un Stat-parte la Convenţie ori de către statul al cărui cetăţean a fost victima unei încălcări sau unor încălcări.
De la constituirea Comisiei Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a acumulat o experienţă, care a confirmat rolul important al acestor mecanisme în domeniul protecţiei şi garantării drepturilor omului.
Atât Comisia, cât şi curtea Europeană a Drepturilor Omului au acumulat o experienţă bogată în domeniul soluţionării unor cazuri concrete de încălcare a drepturilor omului în diferite ţări europene.
Articolul 46 din Convenţie stabileşte că statele părţi trebuie să accepte printr-o declaraţie competenţa Curţii, aceasta nefiind deci obligatorie. Aceste declaraţii se pot face sub formă pură şi simplă, sub condiţia reciprocităţii din partea anumitor sau mai multor state, sau pentru o anumită perioadă de timp. Se întâlnesc în acest sens situaţii diferite, unele state recunoscând competenţa Curţii pentru perioade mai scurte (3-5 ani) care apoi sunt reînnoite, iar alte state au recunoscut competenţa Curţii pe perioade nedeterminate.
S-a recunoscut în literatura de specialitate un drept pe care l-a avut Comisia de a reprezenta persoanele care au pretins că li s-au încălcat drepturile.

România şi Consiliul Europei

În anul 1993 România devine membră a Consiliului Europei, după ce în anul 1991 căpătase statutul de invitat la Adunarea Parlamentară. În calitatea sa de membru cu drepturi depline România este reprezentată de ministrul de externe în cadrul Comitetului de Miniştri şi de o delegaţie formată din 10 membri şi 10 supleanţi în Adunarea Parlamentară şi de o delegaţie asemănătoare în cadrul Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale.
Încă de la admiterea sa în cadrul Consiliului România a ratificat numeroase tratate internaţionale dintre care cele mai importante sunt:
. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale (cu cele 11 protocoale adiţionale)
. Carta socială europeană
. Carta autonomiei locale
. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi tratamentelor crude,
inumane sau degradante (cu cele 2 protocoale adiţionale)
. Convenţia culturală europeană etc.
Până în prezent, România a ratificat 84 de convenţii şi acorduri europene.
Începând cu aprilie 1997 Adunarea Parlamentară a decis încheierea monitorizării României referitor la respectarea angajamentelor asumate în momentul admiterii.
În anul 1994 a fost inaugurat la Bucureşti Centrul de Informare şi Documentare al Consiliului Europei care se ocupă cu informarea autorităţilor şi a societăţii civile despre activităţile Consiliului.

Concluzii

În conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, idealul fiinţei umane libere nu poate fi realizat decât dacă se creează condiţii care să permită fiecăruia să se bucure de drepturile sale economice, sociale şi culturale, ca şi de drepturile civile şi politice.
S-a statutat juridic, la nivelul normelor internaţionale , obligaţia morală a statelor de a promova respectarea universală şi efectivă a drepturilor şi libertăţilor omului.
Astfel, în cazul Consiliului Europei, cea mai mare organizaţie interguvernamentală şi interparlamentară europeană, sancţiunea ultimă este aceea a excluderii din rândurile sale a statului membru care şi-a încălcat obligaţiile.
În preambulul statutului, acceptat de toate statele membre, se afirmă de altfel convingerea statelor membre în edificarea păcii ,,bazată pe justiţie şi cooperare internaţională"
Prin urmare, ,,orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu condiţia ca el să accepte principiul supremaţiei legii. De asemenea el trebuie să garanteze principiul în virtutea căruia orice persoană aflată sub jurisdicţia sa se poate bucura de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Consiliul Europei urmăreşte în mod deosebit: apărarea drepturilor omului şi a democraţiei pluraliste; favorizarea conştientizării şi valorizării identităţii culturale europene luptând împotriva oricărei forme de intoleranţă; căutarea de soluţii pentru problemele societăţii...; sprijinirea ţărilor din estul şi centrul Europei în vederea punerii în practică şi consolidării reformelor politice, legislative şi constituţionale cu ajutorul unor importante programe de cooperare"


































Bibliografie

. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11, intrată în vigoare la 1 noiembrie 1998.
. Revista ,,Drepturile Omului", anul V, nr. 3 / 1995.
. Statutul Consiliului Europei, semnat la Londra în 5 mai 1949, intrat în vigoare la 3 august 1949, modificat prin procesele verbale ale Secretariatului general al Consiliului Europei.
. Vicent Berger ,,Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului" - IRDO, Bucureşti 1998
. Marin Voicu - Prefaţă la ,,Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului" - prima ediţie în limba română, 1997, IRDO, Bucureşti
. Prof. Univ. Dr. Tanner Bezgo - ,,Spre o Curte Europeană unică a Drepturilor Omului" - revista ,,Drepturile Omului", anul V, nr. 3/1995
. Extras din Manualul Consiliului Europei , redactat de Biroul CE la Bucureşti
. Andrei Popescu, Adina Dinu, Ion Jinga, ,,Organizaţii europene şi euroatlantice", Ed. Economică, Bucureşti, 2005
. Bianca Selejan Guţan, "Protectia europeana a drepturilor omului", Editura All Beck,Bucuresti,2004
. Nicolae Purdă, Protecţia drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2001
. Adrian Năstase, Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti 1992
. Doina Micu, Garantarea drepturilor omului, Editura ALL BECK, Bucureşti 1998
. Marţian Niciu, Drept internaţional public, Editura Servosat, Arad 1997
. Victor Luncan, Victor Duculescu ,,Drepturile omului - studiu introductiv, culegere de documente internaţionale şi acte normative de drept intern" - Lumina Lex , 1993













Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2018 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite