2.1. Rolul factorului uman in economia moderna de piata

Pe toate treptele de dezvoltare a societatii, factorul uman reprezinta principalul factor de productie. Fara acesta viata economico - sociala nu este posibila; fara interventia directa sau indirecta a factorului uman nu pot avea loc productia si celelalte activitati economice, nu pot fi valorificate bunurile capital de care dispune societatea si nu este posibila satisfacerea nevoilor ei. h9n21nt
In tarile dezvoltate s-au conturat posibilitati crescande pentru ca oamenii sa se realizeze atat ca factori ai dezvoltarii economico - sociale, cat si ca beneficiari ai acestui proces.
Economia moderna poate oferi posibilitatea ca si in tara noastra oamenii sa se manifeste in aceasta dubla ipostaza.
In primul rand, transformarea calitativa a continutului muncii. Prin introducerea accelerata a progresului tehnico - stiintific pot fi eliminate muncile grele, care solicita un efort fizic extenuant, sporind, totodata, ponderea muncilor care il solicita pe om la o activitate creatoare, prin care are posibilitatea sa-si valorifice aptitudinile, mai ales cele intelectuale. Ca urmare, economia moderna de piata, prin nivelul inalt de inzestrare tehnica, ofera posibilitatea ca activitatea unui numar crescand de oameni sa devina tot mai interesanta si mai placuta, asigurandu-se, astfel, conditiile pentru transformarea muncii intr-o necesitate vitala pentru om, pentru realizarea sa cat mai deplina.
In al doilea rand, atenuarea discrepantelor din structura sociala si afirmarea unui interes pentru cresterea eficientei economice. In economia moderna de piata, tot mai multi oameni actioneaza atat in calitate de salariati, cat si in calitate de proprietari (detinatori de titluri de proprietate).
Datorita acestui fapt, muncitorul, functionarul, specialistul nu mai pot fi priviti doar de pe pozitia de factor de productie, ci ca oameni care tind sa se realizeze cat mai deplin. In calitate de proprietari (in special prin detinerea de actiuni), tot mai multi oameni participa nu numai la activitatea de executie ci si la adoptarea unor decizii, ceea ce face sa sporeasca interesul si raspunderea lor pentru o activitate cu eficienta ridicata.
In al treilea rand, la realizarea acestei situatii a posesorului factorului munca contribuie substantial asigurarea unei abundente de bunuri si servicii, in masura sa satisfaca nevoile populatiei. In tarile dezvoltate, prin abundenta creata si prin accesul intregii populatii la ea, economia moderna de piata ofera posbilitatea ca toti membrii societatii sa dispuna de conditii pentru o viata demna, incat sa se afirme cat mai deplin ca fiinte bio - psiho - sociale.
Posibilitatile pe care le ofera economia moderna de piata nu devin realitate in mod automat. Transformarea posibilitatilor mentionate in realitate depinde, in mare masura, de asigurarea unui regim politic democratic in fiecare tara. Experienta tarilor dezvoltate ne arata ca trecerea Romaniei la economia moderna de piata trebuie realizata pe baza dezvoltarii si consolidarii regimului politic democratic; numai astfel, posibilitatile care vor fi create si in tara noastra pe masura realizarii unei economii moderne de piata vor putea fi pe deplin valorificate pentru dezvoltarea si afirmarea omului.
Experienta mondiala demonstreaza ca principala forta motrice a schimbarii, a restructurarii o reprezinta factorul uman. Oricat de moderne ar fi echipamentele si tehnologiile de productie actuale, activitatile economice nu se pot desfasura in conditii eficiente si nu se poate perfectiona in continuare fara participarea activa a factorului uman.
Restructurarea economiei romanesti aduce in prim planul preocuparilor omul cu multiplele sale valente creative care ii confera un rol primordial in participarea la conceperea si realizarea mutatiilor pe care un astfel de proces le genereaza.
Intre factorul uman si restructurarea economiei exista o conexiune foarte stransa. Factorul uman constituie, pe de o parte, premisa hotaratoare a procesului de restructurare a economiei, premisa care trebuie insa sustinuta si de factorul material, financiar, etc. Oamenii prin cunostintele si experienta in munca, prin aptitudinile si comportamentul lor pot contribui la amplificarea sau la franarea procesului de restructurare.
In procesul de restructurare factorul uman apare, in primul rand, in calitate de proiectant. In aceasta calitate factorul uman in general si, mai ales, o parte din acesta, - in particular managerii de la toate nivelurile organizatorice ale economiei - stabilesc strategiile si politicile de restructurare, programele, mijloacele si parghiile de actiune si exercitiu, controlul derularii acestui proces.
In al doilea rand, in calitate de realizator, in special personalul cu functii de executie, participa la infaptuirea programelor stabilite. Aceasta participare este cu atat mai mare si mai intensa cu cat personalul este antrenat la pregatirea si fundamentarea deciziilor de restructurare, cunoaste bine nu numai obiectivele, etapele si orizontul de timp in care acestea trebuie realizate, ci dispune si de mijloacele economice si financiare necesare si beneficiaza de un climat de munca favorabil infaptuirii acestui proces amplu, complex si dificil.
Apreciat sub aspectul cantitativ, dar mai ales calitativ, factorul uman din tara noastra ofera premise favorabile pentru procesul de restructurare a economiei. Principalele probleme care se ridica in prezent constau in conceperea si aplicarea de catre partenerii sociali a unor strategii si politici coerente si realiste de restructurare, perfectionarea produselor si tehnologiilor existente si conceperea de noi produse si tehnologii, precum si asimilarea rapida a acestora, organizarea superioara a productiei si a muncii, sporirea motivatiei muncii si imbunatatirea conditiilor de munca si de viata, schimbarea mentalitatilor si a comportamentului in munca.

2.1.1. Implicatii ale restructurarii asupra resurselor umane

Restructurarea economiei romanesti pe criterii de eficienta si rentabilitate si alinierea acesteia la standardele si normele economiei de piata moderne, genereaza o profunda restructurare a resurselor umane. Procesul de adaptare a ofertei de munca la restructurarea economiei este deosebit de complex si are o multipla, variata si complexa determinare.
Infaptuirea acestui proces in perioada tranzitiei a determinat si va determina, si in continuare, ample mutatii cantitative si structural - calitative asupra factorului uman.
Restructurarea cantitativa a ofertei de munca vizeaza, in special, corelarea mai buna a cerintelor efective reale de posturi ale activitatii economice cu numarul de personal angajat in fiecare unitate economica. Restructurarea, in general, si retehnologizarea, in special, determina reducerea consumului de munca pe unitatea de produs sau de serviciu, cu consecinte directe asupra diminuarii considerabile a numarului de personal, altfel spus acelasi volum de productie se poate realiza cu un numar mai redus de personal. In acest sens, trebuie actionat, in primul rand, pentru dimensionarea corecta a necesarului de locuri de munca, pe baza colaborarii si aplicarii de norme si normative corespunzatoare specificului fiecarei activitati si de utilizare cat mai deplina a timpului de lucru; in al doilea rand, se urmareste selectia si incadrarea pe fiecare post a persoanei care satisface cat mai deplin cerintele postului respectiv. In acest fel, se elimina surplusul de personal existent in regii autonome si societati comerciale, asigurandu-se cresterea productivitatii muncii si a rentabilitatii.
In privinta reducerii cantitatii de munca si, respectiv a numarului de personal, mentionam ca aplicarea in 1995 a programelor de restructurare selectiva s-a concretizat in reducerea, disponibilizarea a 44.300 de persoane, iar restructurarea unor societati comerciale si a unor regii autonome in anul 1997, a dus la disponibilizarea a aproximativ 90.000 de angajati.
Restructurarea calitativa a ofertei de munca vizeaza, in special:
- modificarea continutului si caracterului muncii, in sensul cresterii componentelor intelectuale ale muncii si amplificarii complexitatii si diversitatii acestora;
- ridicarea calificarii profesionale a tuturor categoriilor de personal si, indeosebi, a cadrelor de conducere si de specialitate;
- reasezari in diviziunea muncii pe grupe de profesii, meserii si specialitati;
- schimbari in structura ofertei de munca pe niveluri de calificare;
- aparitia de noi profesii; meserii, specialitati si disparitia unora traditionale;
- reducerea ponderii muncitorilor in favoarea altor categorii de personal, in special a celui de specialitate;
- schimbarea raportului dintre muncitorii de baza si cei auxiliari in favoarea celor din urma;
- cresterea mobilitatii profesionale a factorului munca;
- schimbarea mentalitatii si comportamentului posesorului fortei de munca.
Restructurarea factorului munca trebuie sa se desfasoare in concordanta cu cerintele noilor echipamente si tehnologii, cu noile forme de organizare si conducere cu noile mecanisme, metode si instrumente utilizate in activitatea economica.
Implementarea unor noi tehnologii tinde sa accentueze polarizarea calificarii (mai ales, prin statutul social conferit diverselor ramuri si profesii). Apare, astfel, o separatie clara intre simplificarea pana la extrem a continutului muncii in activitatea de executie si concentrarea calificarii in cadrul personalului ocupat in activitatile de control si reglare a productiei.

2.1.2. Efectele restructurarii si reformei economice asupra pietei muncii

Tranzitia catre o economie de piata impune restructurarea intr-un ritm accelerat a economiei nationale. In primii ani ai tranzitiei insa, restructurarea a fost amanata, ceea ce a afectat economia romaneasca semnificativ mai mult decat intarzierea in domeniul privatizarii, si poate chiar a contribuit la aceasta. Astfel, necunoasterea cererii reale a pietei a atras dupa sine acumularea productiei pe stoc, ceea ce a blocat resursele interne si asa insuficiente; calitatea modesta a produselor interne nu poate asigura propulsarea acestora pe o piata deja ocupata, scazand abrupt, uneori sub 50% din capacitatea reala. Pe de alta parte, lipsa de capital propriu nu a permis producatorilor procurarea materiilor prime, subansamblelor, energiei, gazului. Acest lucru a atras dupa sine nesatisfacerea clientilor si, in ultima instanta, pierderea de contracte. De asemenea, echipamentele invechite impuneau consumuri specifice ridicate si consum de munca suplimentara pe unitate de produs. In plus, in multe unitati de productie s-a facut foarte putin sau nimic pentru pastrarea echipamentelor in buna stare, reparatiile capitale fiind uneori complet ignorate. Structura produselor exportate nu s-a modificat, ci dimpotriva, se pune accentul pe aceleasi produse cu un grad redus de prelucrare: cherestea, metal, ciment, ingrasaminte.
O perioada, guvernul s-a preocupat de elaborarea unor strategii de restructurare pe sectoare si subsectoare, realizand in cele din urma ca aceste strategii sunt destinate esecului atat timp cat ele nu se bazeaza pe scheme de restructurare individuala, pentru fiecare tip de intreprindere.
In acelasi timp restructurarea a fost semnificativ intarziata de o falsa dilema: restructurare inainte sau dupa privatizare? Probleme deosebite au aparut in cazul unitatilor mari, in special din chimie, metalurgie, constructii de masini, care inregistreaza pierderi mari si arierate importante si care nu sunt atractive pentru privatizare. Pentru aceste unitati restructurarea ar trebui realizata inaintea privatizarii.
Restructurarea economiei a trebuit sa fie sprijinita prin masuri legale care sa asigure disciplina financiara specifica unei economii de piata, sa faciliteze contractul intre debitori si creditori, plati rapide intre agentii economici, prin asigurarea asistentei sociale pentru lucratorii disponibilizati, a unui fond de recuperare financiara. Asemenea masuri au fost aplicate cu succes in alte tari in tranzitie din vestul Europei (Germania de Est, Spania, Portugalia) .
Procesele fundamentale din economia de tranzitie sunt definite de restructurarea economica si de retehnologizarea proceselor de productie, care exprima noi exigente in legatura cu oferta de munca. Sistemul hipercentralizarii a condus la o structurare inadecvata a ofertei de munca, la un model de ocupare rigid care bloca insemnate posibilitati de crestere calitativa a ofertei de munca.
Evolutia ofertei de munca excedentara, in anii urmatori, se afla sub influenta puternica a ritmului in care se va infaptui restructurarea si retehnologizarea economiei nationale, adaptarea acesteia la schimbarile din mediul extern.
Avand in vedere caracteristicile proceselor de restructurare economica, in care de obicei are loc o scadere a gradului de ocupare a factorului munca , precum si a evolutiei ciclice a volumului productiei si, implicit, a nivelului ocuparii, se poate estima, intr-o oarecare masura, marimea populatiei neocupate pana in anul 2005.
Ipoteza unei cresteri constante, in progresie aritmetica, a populatiei active incumba variatii sensibile, de la un an la altul, a persoanelor casnice care solicita un loc de munca sau a persoanelor care au depasit varsta de munca, dar care continua sa lucreze.
Sporirea ofertei de munca excedentara se va datora in principal efectelor pe care restructurarea economica si retehnologizarea le vor imprima cererii de munca. Cu alte cuvinte, tensiunile din raportul cerere - oferta de munca sunt in esenta rezultatul tranzitiei la economia de piata, al reajustarii structurale impuse de cresterea competitivitatii economiei romanesti. Ele sunt deopotriva si rezultatul unei ezitari, al unor erori in materie de decizie economica, de gestionare a resurselor, inclusiv a celor umane.
Potrivit unor studii, oferta de munca va scadea in mod constant, ajungand in anul 2005 la 634 mii de persoane, respectiv 5,11%, rata pe care specialistii in domeniu o considera ca fiind normala intr-o economie de piata.
Evolutia ofertei de munca, in deceniile care urmeaza, va fi marcata de actiunea combinata si cumulata a diversi factori: a) sporul natural al resurselor de munca; b) rata de activitate a resurselor de munca pe grupe de varsta care exprima, in fapt, incidentele duratei si ratei de cuprindere in invatamant a tineretului, precum si a sistemului de pensionare; c) cererea sau oferta de munca a unei parti a populatiei casnice, in general femei; d) disponibilizarea populatiei ocupate dintr-o serie de ramuri si activitati economice - ca efect al procesului de reforma economica, restructurare, retehnologizare, etc. - care pentru o vreme amplifica proportiile somajului.
Incidenta acestor factori asupra ofertei de munca se diferentiaza sectorial, teritorial, pe categorii profesionale si profesii.
Contributia factorului demografic la formarea ofertei de munca, respectiv a sporului net al resurselor de munca, este inegala si in scadere.
Factorul de elasticizare a ofertei - rata de activitate a populatiei in varsta de munca - se va reduce pentru categoriile extreme de varsta, pe seama cuprinderii in invatamant si pensionarii, dar se va mentine aproximativ constanta pentru celelalte categorii. Oferta de munca a populatiei casnice, in speta a femeilor, va spori in stransa legatura cu varsta, nivelul de educatie si formare, ca si nivelul venitului pe familie. Liberalizarea preturilor constituie un “argument” al ofertei de munca, in special a femeilor, in incercarea de mentinere a nivelului de trai al familiei.

2.2. Stadiul actual al constituirii si functionarii pietei muncii in Romania

2.2.1. Contextul economic al constituirii pietei libere a muncii

Constituirea pietei libere a muncii in perioada tranzitiei s-a realizat pe fondul unui recul al nivelului dezvoltarii economice caracterizat sintetic prin nivelul produsului intern brut pe locuitor (PIB/ loc.). Pentru Romania, valorile acestui indicator au avut, in aceasta perioada, o tendinta de scadere (Fig. nr. 2.1.).

Figura nr. 2.1. Evolutia PIB in perioada 1991 -; 1999

Sursa: Anuarul statistic al Romaniei, CNS, 1997, p. 356 si 1999, p. 329.

Ele au fost obtinute in conditii de mare risipa de resurse materiale si de ineficienta folosire a factorului munca, a carei valoare, salariul, a scazut constant sub actiunea simultana a doua fenomene negative - somajul si inflatia - care au avut cea mai intensa dinamica (Fig. nr. 2.2.).

Figura nr. 2.2. Evolutia somajului si a inflatiei
in perioada 1991 -; 1999

Sursa: M. Simion -; Potentialul uman al Romaniei. CIDE, Bucuresti, 2000, p. 9

Pana in 1994, valorile inflatiei si ale somajului au evoluat aproape paralel: orice crestere a inflatiei era insotita de cresterea somajului. In 1994, la fiecare crestere a preturilor cu 25 % exista un somer. Contractia ulterioara a locurilor de munca nu a avut o relatie atat de directa cu inflatia. Desi aceasta a scazut de peste cinci ori, somajul nu a scazut decat in anul electoral 1996 sub 7%.
Rezultatele economice de ansamblu au fost obtinute cu o populatie ocupata ce a scazut mult mai rapid decat produsul national.
Desi productivitatea muncii este aproape de nivelul anului 1989, castigul salarial real a scazut cu aproximativ 40%. Curba indicilor castigului salariului real evidentiaza o scadere accentuata a puterii de cumparare (Fig. nr. 2.3.).
Figura nr. 2.3. Evolutia castigului salarial real in perioada 1990 - 1998

Sursa: Anuarul statistic al Romaniei, CNS, 1999, p. 174

Ca urmare, consumul final al populatiei a fost puternic restrictionat in comparatie cu 1989 cu exceptia relaxarii din si in preajma anului electoral 1996 (Fig. nr. 2.4.).

Figura nr. 2.4. Evolutia consumului final al populatiei
in perioada 1990 - 1998

Sursa: M. Simion -; Potentialul uman al Romaniei, CIDE, Bucuresti, 2000, p. 10
In asemenea conditii incidenta saraciei e mare: 23,35% in 1996 (PUD si Academia Romana, 1998). Pragul de saracie folosit pentru determinarea nivelului acesteia (60% din cheltuieli de consum ce revin pe un adult echivalent) este considerat inadecvat pentru nivelul de civilizatie din tara noastra. Incidenta saraciei este considerata a fi mult mai mare, majoritatea populatiei fiind saraca.
Din punct de vedere al conditiilor de viata, al posibilitatilor materiale de formare, existenta a familiilor si crestere a numarului de persoane este semnificativ ca incidenta saraciei creste cu numarul persoanelor din familie. Astfel: persoanele singure reprezinta numai 1,56% din populatia saraca. Procentul creste cu 5,32% in cazul gospodariilor cu 2 persoane, cu 5,69% la cele cu 3 persoane, cu 9,14 % la cele cu 4 persoane si cu 15,98% la cele 5 persoane (PNUD si Academia Romana, 1998) .

2.2.2. Procese si tendinte in evolutia potentialului demografic

Factorii de productie numerosi si complecsi pe care ii cunoaste economia contemporana sunt rezultatul creatiei generatiilor de oameni. Intreaga viata social-economica si cultural-stiintifica, marcata de progrese considerabile dar si de numeroase minusuri si anacronisme, inclusiv probleme nerezolvate, se datoresc omului.
Intre numarul, structura si pregatirea populatiei, pe de o parte, si evolutia economica, eficienta acesteia, pe de alta parte, exista o stransa legatura, raporturi complexe de interconditionare. Daca existenta acestor raporturi de interconditionare este evidenta, si, ca atare, se bucura de larga recunoastere, opiniile cu privire la continutul acestora nu sunt convergente.
Prin numarul si calitatea sa, populatia influenteaza puternic evolutia economica. In acest sens, se recurge la masurarea influentei prin luarea in considerare a productiei de bunuri si servicii pe locuitor. Productia pe locuitor ofera o imagine globala a potentialului de crestere de care dispune economia nationala in fiecare etapa a dezvoltarii sale.

Procesul dezvoltarii economice este insotit de numeroase si profunde schimbari cantitative si calitative in structura tabloului socio-economic de ansamblu, inclusiv in ceea ce priveste ritmul de crestere a populatiei si a structurilor pe grupe de varste. Populatia si economia nu evolueaza independent una de alta, dar natura corelatiilor dintre cele doua subsisteme a suferit, de-a lungul timpului, profunde schimbari ale formelor de manifestare.
Sistemul de legaturi existent intre dezvoltarea economica si evolutia demografica nu s-a dovedit a fi unitar nici in timp si nici pe zone geografice. Incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si pana la inceputul secolului al XX-lea, tarile capitaliste dezvoltate au corelatii pozitive:
- cresterea productiei totale si pe locuitor a fost insotita de cresterea populatiei;
- evolutia demografica a fost mult mai rapida atunci cand si acolo unde procesul dezvoltarii economice a fost mai intens.
Evolutiile inregistrate dupa anul 1950 pun in evidenta, pentru prima data in istorie, existenta unor corelatii negative intre gradul de dezvoltare economica si ritmul cresterii populatiei. Desi este foarte dificil sa se stabileasca exact cauzele, unele aprecieri se pot face:
- ritmul mediu anual de crestere a populatiei tarilor slab dezvoltate si mai ales, a celor in curs de dezvoltare s-a datorat reducerii mortalitatii generale si infantile si, intr-o anumita masura, natalitatii;
- insuficientele in ceea ce priveste existenta unor legaturi durabile intre cresterea populatiei si a productiei pe locuitor se explica si prin unele anacronisme manifestate in domeniul relatiilor sociale de productie.
Cresterea economica influenteaza miscarea naturala a populatiei numai atunci cand obiectivul sau il constituie satisfacerea nevoilor fundamentale ale majoritatii membrilor societatii. In majoritatea tarilor sarace, cresterea economica nu indeplineste aceasta conditie: repartitia venitului national este foarte inegala, necesitatile sociale devin tot mai puternice si in sectorul modern al economiilor acestora, inegalitatile mari in sistemul de repartitie a venitului national franeaza cresterea economica .
Evolutia demografica si rezultatul sau, populatia (caracterizata prin numar, sex, varsta etc.) formuleaza, prin intermediul resurselor de munca, o serie de cerinte fata de sistemul economic: necesarul de bunuri si servicii, de locuri de munca pentru ocuparea populatiei apte de munca s.a. La randul ei, economia formuleaza cererea de munca.
Nivelul si dinamica dezvoltarii economico-sociale exercita o influenta puternica si asupra evolutiei demografice (Anexa nr. 2). Principalii parametrii demografici care determina numarul si structura populatiei - natalitatea, mortalitatea si migratia - sunt puternic influentati de nivelul veniturilor populatiei, de starea de sanatate a acesteia, gradul de cuprindere in scoli s.a. In acest fel, privite in dinamica, evolutia demografica si cresterea resurselor de munca se interconditioneaza strans cu nivelul si ritmul dezvoltarii economico - sociale .
Privitor la evolutia in dinamica, se observa (Tabelul nr. 2.2.) ca in decursul a 40 de ani efectivul populatiei Romaniei s-a plasat pe o traiectorie ascendenta, prezentand in 1990 fata de anul 1950 o crestere cu aproximativ 6,9 milioane locuitori, ceea ce echivaleaza cu un excedent de 42,3 %.

Tabelul nr. 2.2. Populatia Romaniei in perioada 1950 -; 1999

- mii persoane - la 1 iulie Anul Efectivul populatiei
1950 16.311
1960 18.403
1970 20.253
1980 22.201
1989 23.152
1990 23.206
1991 23.185
1992 22.789
1993 22.755
1994 22.730
1995 22.680
1996 22.607
1997 22.545
1998 22.502
1999 22.458

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 1999, p.56
Informatii statistice operative, nr. 2/2000, INSSE

Cea mai mare crestere se inregistreaza in primul deceniu al perioadei mentionate (1950 - 1960), de 2.092 mii persoane, iar cu mult mai mica in perioada (1980 - 1989), de 1005 mii persoane.
In intervalul 1991 - 1999, populatia Romaniei (dupa ce a inregistrat un nivel maxim absolut de 23206720 persoane in 1990) reflecta o evolutie suprinzator descrescatoare incepand cu anul imediat urmator (1991). Intre anii 1991 - 1999, nivelul acestui indicator a cunoscut o reducere cu 718 mii persoane. La originea acestei reduceri a populatiei sunt factori care influenteaza atat sporul natural cat si sporul migratoriu . Intre acesti factori pot fi enumerati: conjunctura social - economica, politica si legislativa aparuta dupa anul 1989, conjunctura care a condus la relaxarea totala a legislatiei privind, pe de o parte, intreruperea cursului sarcinii, iar pe de alta parte, libera circulatie a persoanelor (mai ales in afara tarii si indeosebi in sensul emigrarii).
Natalitatea in tara noastra urmeaza, ca in majoritatea tarilor Europei, o traiectorie descrescatoare (Tabelul nr. 2.3), inscriindu-se in tendinta generala din cadrul tranzitiei demografice.

Tabelul nr. 2.3 Rata natalitatii1 in Romania
in perioada 1950 - 1999

Anul Rata natalitatii
1950 26,2
1955 25,6
1960 19,1
1965 14,6
1970 21,1
1975 19,7
1980 18,0
1985 15,8
1990 13,6
1991 11,4
1993 11,0
1994 10,9
1995 10,4
1996 10,2
1997 10,5
1998 10,5
1999 10,4
1 Nascuti vii la 1000 locuitori
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., Editia 1999, p. 73, 84

In decursul a 48 de ani, rata natalitatii a scazut cu 15,7 ‰.
Referitor la rata generala de fertilitate, se constata ca si ea prezinta aceeasi tendinta ferma de scadere ca si natalitatea (Tabelul nr. 2.4).

Tabelul nr. 2.4. Rata fertilitatii1 in Romania
in perioada 1956 - 1999

Anul Rata fertilitatii
1956 89,9
1960 73,9
1966 55,7
1967 105,5
1968 102,9
1969 89,6
1970 81,2
1980 74,8
1984 64,2
1989 66,3
1990 56,2
1991 48,7
1992 46,6
1993 44,3
1994 43,3
1995 41,1
1996 39,9
1997 40,6
1998 40,6
1999 11,8

1 Nascuti vii la 1000 femei.
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., Editia 1999, p. 73, 84

In Romania, rata de fertilitate, intre anii 1956 - 1967, a crescut de la 89,9‰ la 105,5‰, iar din anul 1968 a cunoscut o continua descrestere, ca sa ajunga in anul 1996 la 39,9‰.
Analiza evolutiei ratei mortalitatii, pe o perioada de aproape o jumatate de secol, in Romania (1950 - 1998), reflecta, in primul rand, faptul ca aceasta rata este oscilanta, dar circumscrisa valorii de 10‰ pana in anul 1990. Incepand cu 1991, aceasta inregistreaza o valoare de 10,9‰ si creste pana la 12,7‰ in anul 1996. Intre anii 1992 - 1998, sporul natural a inregistrat o evolutie negativa (de la -0,2‰ la -1,4‰), evolutie care constituie un motiv de ingrijorare pentru politica demografica a Romaniei (Tabelul nr. 2.5). Aceasta evolutie este cauzata, in cea mai mare masura, de cantitatea si calitatea scazuta a asistentei medicale si sociale acordate mamei in timpul sarcinii si la nastere, precum si ulterior, atat ei cat si copilului.

Tabelul nr. 2.5 Rata mortalitatii in Romania in perioada 1950 - 19991

Anul Rata mortalitatii
1950 12,4
1960 8,7
1970 9,5
1980 10,4
1985 10,9
1989 10,7
1990 10,6
1991 10,9
1992 11,6
1993 11,6
1994 11,7
1995 12,0
1996 12,7
1997 12,4
1998 12,0
1999 11,8

1 Numar decedati la 1.000 locuitori
Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 1999, p. 73
Pentru anul 1999: Bulerin Statistic lunar, nr. 9/2000, p.

O amprenta nefavorabila asupra acestei evolutii (cu o pondere destul de insemnata) si-o pun si conditiile de hrana, de imbracaminte, de asistenta medicala pana la un an s.a.
Confruntata astfel cu o multitudine de greutati, in materie de politica demografica, Romania, cel putin in ultimii 15 ani, a trebuit sa suporte si pierderile de populatie, rezultate direct din procesul de emigrare. Soldul emigratiei a atins nivelul maxim in anul 1990 (96929 persoane) si a scazut continuu pana in anul 1994, cand a inregistrat un numar de 17146 de emigranti (Tabelul nr. 2.6).

Tabelul nr. 2.6. Evolutia emigratiei din Romania
in perioada 1980 -; 1999

Anul Numarul emigrantilor
1980 24.712
1986 26.509
1987 29.168
1988 37.298
1989 41.363
1990 96.929
1991 44.160
1992 31.152
1993 18.446
1994 17.146
1995 25.675
1996 21.526
1997 19.945
1998 17.536
1999 12.594
Total 464.159

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 1999, p. 106

In anul 1995 acest sold s-a ridicat la 25675 persoane, pentru ca ulterior sa se inregistreze o descrestere treptata pana la 12.594 persoane in 1999.
Emigrarea din Romania are motivatii aproape exclusiv economice, exceptand migratia romilor, pentru care acest fenomen este, pe langa o strategie economica, si o traditie.
Romania este una din tarile care alimenteaza cu forta de munca Uniunea Europeana si S.U.A. In ce priveste structura emigratilor dupa nationalitate, ponderea cea mai mare o au romanii, urmati de germani, unguri si evrei. Nivelurile de calificare, corelate cu varsta persoanelor respective sunt diferite: cca. 19% sunt cu studii superioare, cca. 20% au studii liceale si postliceale, iar aproximativ 45% au studii elementare.
Una din caracteristicile populatiei emigrante o reprezinta tineretea. In anul 1998, de exemplu, din cei 17.536 emigranti, 6371 aveau varsta sub 18 ani, iar 7174 aveau varsta cuprinsa intre 18 si 40 ani (aproximativ 41%).
Romanii aflati peste hotare, desi sunt loiali statelor unde s-au stabilit, pot deschide, prin influenta si activitatea lor economica si social-politica, un drum nou integrarii tarii noastre in structurile democratice, economice, europene si mondiale.
Efectele acestor miscari migratorii se resimt atat pe pietele muncii din care pleaca, precum si pe pietele de sosire, dar desigur ca in modalitati diferite. Pe pietele de pe care pleaca, pe termen scurt, emigrarea limiteaza somajul - atunci cand sunt someri sau amenintati cu iminenta somajului si subocuparii.
Emigratia influenteaza negativ piata muncii de sosire, limitand pe termen mediu si lung capacitatea ei de echilibrare.
Suntem de parere ca accentuarea emigratiei poate saraci in mod decisiv si durabil capitalul uman local, constituind un regres economic si social cu aspecte nefaste, sau chiar violente.
Emigratia nu este numai un efect al dezechilibrarii pietei muncii, dar si o cauza a escaladarii contradictiilor interne ale acestei piete, o cauza a tensiunilor sociale si presiunilor economice care apar in diferite zone ale ofertei de munca.
De aceea, consideram ca absolut necesara elaborarea unor strategii de limitare a emigrarii, ca element de control si stabilitate a pietei nationale a muncii.
Strategiile de limitare a emigrarii trebuie sa fie subordonate politicilor de ocupare a factorului munca de pe piata interna si de echilibrare a pietei.
In Romania, o strategie de limitare a emigrarii trebuie sa porneasca de la realitatea modificarilor structurale din economie: modificarea ponderii celor trei sectoare de baza (primar, secundar, tertiar), aparitia unor noi activitati, extinderea importantei proprietatii private si democratizarea relatiilor economice. Ea merge foarte aproape de scopul politicilor de ocupare deplina, care este diminuarea drastica a somajului, respectiv extinderea maxima a ocuparii.
Avand in vedere particularitatile somajului si emigrarii din Romania in deceniul '90, consideram ca rolul hotarator in limitarea emigrarii il va avea o strategie formativa de calificare si recalificare a factorului munca potentiale si reale, profund integrata cu noile structuri productive. O strategie formativa a factorului munca reflecta efortul intregii economii nationale pentru dezvoltare si progres, aceasta trebuie insa intregita de manifestarea expresa, ca o investitie pe care individul o face in propriul sau loc de munca.
Un raspuns eficient dat emigrarii se va masura prin micsorarea numarului celor care parasesc tara in cautare de lucru; in acest sens, diminuarea numarului emigratilor in 1998 fata de 1990 reflecta o asemenea tendinta. Factorii care au determinat aceasta evolutie tin atat de epuizarea numerica a unor grupuri etnice (germani si evrei, indeosebi), cat si de disparitia practica a problematicii politice a drepturilor omului sau ale minoritatilor nationale. Romania evolueaza implacabil spre performante europene in privinta democratiei politice, minoritatilor nationale, care reprezinta sub 10% din populatia tarii, au aceleasi drepturi cu populatia de nationalitate romana si se confrunta cu aceleasi dificultati economice generate de tranzitie.
Miscarea migratorie externa a populatiei, pe langa numarul persoanelor care au parasit tara, cuprinde si numarul persoanelor repatriate. Soldul acestui indicator, in intervalul de timp 1990 - 1998 inregistrat in tara noastra, a fost de numai 47667 persoane, ceea ce inseamna ca numarul celor care au revenit in tara, fata de cei care au parasit-o, este de 6,1 ori mai mic. Nivelul absolut al soldului migratoriu al Romaniei, in intervalul a numai opt ani 1990 - 1998, a insemnat o pierdere de nu mai putin de 242848 persoane (Tabelul nr. 2.7).

Tabelul nr. 2.7. Repatriati in Romania
in perioada 1990 -; 1999

Anul Numarul repatiatilor Din care
Femei Barbati
1990 3.095 1.595 1.500
1991 3.443 1.768 1.675
1992 3.077 1.460 1.617
1993 3.257 1.493 1.764

1994 3.304 1.499 1.805
1995 5.507 2.572 2.935
1996 6265 2145 4120
1997 8432 3859 4573
1998 11287 5134 6153
1999 10467 5134 6153

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 1995, p. 134, 1999, p. 108 si 2000, p. 91

Caracteristic pentru populatia tarii noastre este modificarea structurii pe varste, in directia cresterii ponderii populatiei varstnice, tendinta de altfel generala la populatiile tarilor dezvoltate si mai ales la cele din Europa Occidentala (Tabelul nr. 2.8).

Tabelul nr. 2.8. Structura populatiei Romaniei pe grupe mari de varsta
in perioada 1948 -; 1999

-% Anul Populatia Din care
0 - 14 ani 15 - 59 ani 60 ani si peste
1948 100,0 28,9 61,9 9,2
1956 100,0 27,5 62,6 9,9
1966 100,0 26,0 61,7 12,3
1977 100,0 25,5 60,5 14,0
1980 100,0 26,6 60,2 13,2
1989 100,0 23,8 60,8 15,4
1990 100,0 23,5 60,8 17,7
1991 100,0 23,0 61,0 16,0
1992 100,0 22,4 61,0 16,6
1993 100,0 21,7 61,4 16,9
1994 100,0 21,1 61,8 17,1
1995 100,0 20,5 62,0 17,5
1996 100,0 19,9 62,9 17,2
1997 100,0 19,4 63,0 17,6
1998 100,0 19,1 62,5 18,3
1999 100,1 18,7 62,8 18,5

Sursa: Informatii statistice operative - Seria Populatie, C.N.S., 1991. Pentru perioada 1990-1998 au fost prelucrate date din Anuarul Statistic, 1996, p. 84-85 si Anuarul Statistic, 1999, p. 58. Pentru anul 1999: Buletin Statistic lunar nr. 9/2000, p. 52

Evolutia structurii populatiei pe grupe de varste, pe fondul imbatranirii demografice, este de natura sa sublinieze aspecte de ordin demografic si social - economic deosebite pentru perioada analizata, “presiunea” economica pe care o exercita populatia varstnica asupra populatiei adulte (15 - 59 ani). In tara noastra ponderea populatiei varstnice a crescut de la 12,3% in 1966, la 18,3% in 1998.
In perioada 1980 - 1990 numarul populatiei sub 15 ani a scazut de la 5,9 milioane la 5,5 milioane. Aceasta tendinta a continuat si dupa 1990, in 1998 inregistrandu-se numai 4,3 milioane copii. Daca intre 1966 si 1977, ca urmare a fertilitatii ridicate, ritmul mediu anual de crestere a fost de 0,9%, in perioada 1977-1992, ritmul a fost negativ (-0,4%). In perioada de dupa recensamantul din anul 1992, reducerea medie anuala a populatiei tinere a fost de aproape 2%.
Intr-un studiu efectuat de specialisti din cadrul Institutului de Economie Nationala si Comisia Nationala de Statistica sunt analizate trei variante posibile - constanta, pesimista si optimista - ale evolutiei populatiei si, implicit, ale consecintelor acesteia asupra resurselor de munca ale tarii.
In conditiile mentinerii constante a fertilitatii, populatia tanara va reprezenta numai 15,3% din populatia tarii in 2010 si numai 14% in 2020, pe intreaga perioada 1996 - 2020 numarul acesteia reducandu-se cu 1,7 milioane persoane.
Daca fertilitatea se va redresa, ajungand la 1,5 la o femeie in 2010 si 2,01 in 2020, numarul lor va ajunge la 3,6 milioane. Si in conditiile continuarii reducerii fertilitatii pana in 2010 si apoi a mentinerii constante pana in anul 2020 a unui nivel de 1,2 copii la o femeie, ponderea acestui segment de populatie va scadea, de la 19,9% in 1996 la 13,2% in 2020, adica cu peste 1,9 milioane copii.

Tabelul nr. 2.9. Ponderea populatiei tinere (0 - 14 ani)

1996 2000 2005 2010 2015 2020
V. constanta 19.9 18.3 16 15.3 14.9 14
V. optimista 18.3 16.2 15.9 16.3 16.7
V. pesismista 18.2 15.8 14.8 14.2 13.2

Figura nr. 2.5. Populatia tanara (0 -; 14 ani)

Populatia in varsta apta de munca a crescut in ultimele doua decenii in medie cu numai 0,4%, datorita generatiilor putin numeroase nascute in timpul razboiului si a celor din perioada 1960 - 1965. Ca urmare a acestei evolutii, ponderea acestui segment de populatie nu s-a schimbat esential, osciland intre 60,2 - 63%.
Pe termen scurt, pana in 2005, in toate variantele de proiectare, populatia acestei subgrupe se va mentine in jur de 15 milioane. Dupa 2005, in populatia in varsta apta de munca vor incepe sa intre generatii mai putin numeroase nascute dupa anul 1990. De aceea, segmentul 15-24 ani se va diminua treptat ajungand sa reprezinte in 2020 intre 10,6 si 11,1 %. In toate variantele de proiectare, populatia 15-64 ani va scadea in 2010 sub 15 milioane, iar 2020, cu exceptia celei optimiste, sub 14 milioane.
Structura pe varste a populatiei de 15 - 64 ani se va schimba substantial. In 1996, peste 33% din populatia 15 - 64 ani era mai batrana de 44 ani. Acest procent va oscila intre 34,1 si 37,1% in 2010 si intre 34,8 si 39,9 % in 2020, evidentiind procesul continuu de maturizare al populatiei in varsta apta de munca.

Tabelul nr. 2.10. Populatia in varsta apta de munca
- mii persoane -
15-64 15-24 15-44 50-64
1996 67,9 16,8 45,3 16,1
Varianta costanta 2000
2005
2010
2015
2020 68,5
69,9
71,0
71,0
70,6 16,1
15,1
13,7
11,5
11,1 45,3
45,9
46,8
44,6
42,4 16,1
17,1
18,8
18,2
19,6
Varianta optimista 2000
2005
2010
2015
2020 68,5
69,6
70,0
69,0
67,2 16,1
15,0
13,4
11,0
10,6 45,2
45,6
45,9
43,0
39,9 16,1
17,1
18,8
18,0
19,1
Varianta pesimista 2000
2005
2010
2015
2020 68,6
70,2
71,5
71,8
71,5 16,1
15,2
13,8
11,6
11,0 45,3
46,1
47,2
45,2
43,0 16,1
17,1
18,9
18,3
19,8

Figura nr. 2.6. Populatia in varsta, apta de munca (15 -; 64 ani)

Populatia varstnica de 65 ani si peste a crescut continuu in ultima jumatate de secol, ajungand sa fie de aproape 2,3 ori mai numeroasa decat in 1956, de 1,7 ori decat in 1966 si de 1,1 ori decat in 1992. Si ponderea a crescut constant de la 9,9% in 1956 la 17,6% in 1998 (1 ianuarie).
In viitor, procesul de imbatranire demografica va continua insa cu intensitati diferite. Indiferent de varianta aleasa, ponderea populatiei de 65 ani si peste va creste pana in anul 2005, urmand apoi sa scada usor pana in 2010. In aceasta perioada procesul de imbatranire va fi mai putin intens si aceasta datorita fluctuatiilor inregistrate de natalitate in anii '40.
Dupa 2010, ponderea varstnicilor va incepe sa creasca din nou pana in 2020 intr-un ritm ridicat, situandu-se intre 15,3% (varianta pesimista) si 16,1% (varianta optimista). Nu numai populatia tarii va imbatrani ci si subpopulatia de 85 ani si peste. In 1996 populatia de 85 ani si peste reprezinta 4,4% din totalul populatiei varstnice. In 2020 vor fi intre 6,7 si 7,9% “foarte batrani" in categoria varstnicilor.

Tabelul nr. 2.11. Ponderea populatiei varstnice (65 ani si peste)

65+ 75+ 85+
1996 12,2 3,7 0,7
Varianta costanta 2000
2005
2010
2015
2020 13,2
14,0
13,7
14,1
15,4 4,3
5,1
5,7
5,9
5,5 0,8
0,6
0,8
1,0
1,1
Varianta optimista 2000
2005
2010
2015
2020 13,2
14,2
14,1
14,7
16,1 4,4
5,3
5,9
6,3
6,1 0,8
0,6
0,9
1,1
1,3
Varianta pesimista 2000
2005
2010
2015
2020 13,2
14,0
13,7
14,0
15,3 4,3
5,1
5,6
5,8
5,4 0,8
0,6
0,8
1,0
1,0

Raportul total de dependenta a scazut in ultima perioada de timp. Comparativ cu anul 1990 cand erau de 1,6 ori mai multe persoane in varsta de 15-64 ani decat persoane tinere (0 - 14 ani) si varstnice (65+) la un loc, in anul 1996, raportul nu numai ca s-a mentinut, dar s-a si marit.
Raportul total de dependenta (tineri + varstnici la 100 persoane adulte) a scazut de la 51,3 (1990) la 47,4 (in 1996). Aceasta s-a realizat prin scaderea raporturilor de dependenta al tinerilor de la 35,6 la 29,3 (in 1996). In toate variantele de proiectare numarul tinerilor care revin la 100 persoane adulte va contiua sa scada, ajungand, in varianta pesismista la 18,5 iar in cea optimista la 24,8.
Procesul de imbatranire demografica va continua, raportul de dependenta al varstnicilor crescand in toate variantele. In varianta optimista se va semnala o crestere semnificativa a raportului la 24 varstnici la 100 adulti, in celelalte numarul lor osciland intre 21,3 - 21,8. In 1996 la 100 persoane adulte reveneau 26,4 persoane varstnice, cu 2,7 persoane mai multe decat in 1990.

Tabelul nr. 2.12. Raportul de dependenta

VARIANTA 2000 2005 2010 2015 2020
Dependenta I V constanta
V optimista
V pesimista 46,0
46,0
42,5 43,0
43,6
45,8 40,9
42,8
39,8 40,8
44,9
39,3 41,6
48,8
39,9
Dependenta II V constanta
V optimista
V pesimista 26,7
26,7
26,6 22,9
23,2
22,5 21,2
22,7
20,7 21,0
23,7
19,7 19,8
24,8
18,5
Dependenta III V constanta
V optimista
V pesimista 19,2
19,3
19,2 20,0
20,4
20,0 19,3
20,1
19,1 19,8
21,3
19,5 21,8
24,0
21,3

Dependenta I : tineri si batrani la 100 adulti
Dependenta II : tineri la 100 adulti
Dependenta III : varstnici la 100 adulti
Figura nr. 2.7. Evolutia raportului total de dependenta*

Ca o concluzie, putem spune ca populatia in varsta apta de munca va detine o pondere importanta in populatia tarii si in primele decenii ale secolului XXI. Posibilitatea de inlocuire a celor ce, cu trecerea timpului, ies din aceasta categorie este in scadere si aceasta va fi mai evidenta din 2010. Dupa acest an, numarul persoanelor in varsta apta de munca scade. Scaderea are loc prin ingustarea accentuata a bazei piramidei varstelor potentialului uman si largirea varfului acesteia. Ponderea grupelor de varsta cuprinse intre 25 si 49 de ani oscileaza in jur de 50%, cu tendinta de scadere dupa 2010.

2.2.3. Oferta de munca. Schimbari in structura resurselor de munca si in comportamentul factorului munca

Oferta de munca, localizata la o anumita tara, exprima cantitatea de munca pe care membrii societatii sunt dispusi s-o presteze in conditii salariale la nivel micro si macrosocial.
B. Gazier apreciaza ca oferta de munca este rezultatul unei duble decizii, si anume:
- in raport cu nivelul de remunerare a muncii, fara sa se tina cont de modalitatile de incadrare a lucratorilor;
- in functie de modul cum se realizeaza oferta de munca, mai precis de modul cum participa pe piata muncii si cum este solicitata.
Este subliniat rolul salariului real, care permite o comparatie permanenta intre utilitatea timpului liber si utilitatea timpului remunerat.
Oferta de munca si cererea de munca sunt marimi cu dimensiuni dinamice, care reflecta legaturile existente dintotdeauna dintre dezvoltarea economico - sociala, ca sursa a cererii, si populatie, ca sursa a ofertei. De aceea, in teoria si practica economica, corelatia dezvoltare - populatie s-a prezentat simplificat ca raport intre cererea si oferta de munca. In acest sens, s-au facut numeroase incercari , pentru formularea unei teorii unitare asupra acestor “variabile”; incercari care nu pot duce insa la formularea unor concluzii pe deplin realiste, si aceasta din mai multe motive:
- populatia, ca dimensiune si dinamica in timp, este consecinta unui ansamblu eterogen de factori, de natura economica, dar si de natura biologica;
- dezvoltarea economica se deruleaza in cadrul unor procese diferite in timp sau spatiu;
- stadiul si nivelul actual al cercetarilor inca nu ofera suficiente argumente pen tru formularea unei legi t(i in (su ( ( surprin ( corect si deplin intera (iunea dintre economie si popul (ie si ( argumenteze ( aceas ( intera (iune ar putea substitui raportul cerere - ofer ( de munca. Dar dincolo de marea diversitate de schim (ri, su (inute de procesul in sine al tranz (iei Ro (niei la economia de pi a( si ca urmare a greu t(ilor a (rute pe parcursul acesteia, pi (a muncii, pentru fun (ionarea norma (, recla ( cu necesitate cunoasterea ofertei de munca. Tranz (ia de la economia centraliza ( la un nou tip de economie a (rei principa ( caracteristi ( o constituie pote (area eficie (ei, va avea ca efect sensibile modifi (ri in formarea si strcturarea ofertei de munca. Cea mai importanta dimensiune a ofertei de munca la nivel macroeconomic este data de marimea unor variabile demoeconomice: populatia in varsta de munca, resursele de munca, populatia apta in varsta de munca, resursele de munca disponibile, populatia potential activa, populatia activa etc. Componenta demografica, determinata de propriile sale fenomene si procese este, in timp si spatiu, principala determinanta a ofertei de munca.
Determinarea ofertei de munca presupune, inainte de toate, analiza evolutiei populatiei in varsta de munca - segment principal al resurselor de munca si, respectiv, al populatiei ocupate. Cu alte cuvinte, nu intreaga populatie in varsta de munca se transforma automat in oferta de munca. O parte a acesteia este temporar retinuta in alte activitati, iar o alta nu-si manifesta dorinta de a ocupa un loc de munca.
In Romania nu se constata fenomene masive de retragere de pe piata a femeilor in perioada de fertilitate maxima. Este o tendinta ce se manifesta si in tarile dezvoltate, in ultimii 10 - 15 ani. Fenomenul are explicatii multiple: nevoia unui venit suplimentar pentru mentinerea standardului de viata al familiei, impulsul dat de emanciparea si dorinta de independenta economica a femeii s.a.
Populatia activa a tarii cuprinde aproximativ 50% femei si de aceea se impune crearea egalitatii de sanse pentru fiecare cetatean al tarii, promovarea nediscriminatorie in functie de specificul si de statutul socio - profesional al fiecaruia.

In planul politicii economice si a celei de ocupare se constata diferente notabile intre rata de activitate si, respectiv, cea de ocupare pe medii (urban, rural). Ratele de activitate si de ocupare pentru grupele extreme de varsta - pana la 24 ani si, respectiv, 60 ani si peste - in mediul rural sunt sensibil superioare celor ale populatiei urbane, in schimb in mediul urban, 80% din populatia sa este cuprinsa intre limite de varsta de 20 - 49 ani, iar in mediul rural, peste 50% din populatie se afla in afara acestor limite. Se retine faptul ca, in mediul rural, peste 50% din populatia in varsta de 60 ani si peste erau ocupati in activitati agricole. Ca atare, procesul de imbatranire demografica si de feminizare este mai mare in mediul rural, punandu-si amprenta asupra rezultatelor economice. Tendintele in distributia populatiei ocupate releva atat fenomene pozitive, de diversificare si modernizare a structurilor pentru crearea unei economii de piata moderne, integrata in structurile europene, cat si tendinte anacronice generate de conceperea si coordonarea reformei economice, de dezarticulari in timp si spatiu intre componentele reformei.
Marimea ratelor de activitate este determinata de un complex de factori economici si sociologici. Acestia sunt cei care influenteaza deciziile diferitelor componente ale populatiei apte de munca de a intra sau nu pe piata muncii. Unul dintre factorii care influenteaza ratele de activitate in tara noastra il constituie evolutia veniturilor reale. Scaderea previzibila a veniturilor reale pentru insemnate categorii ale populatiei - este una din fatetele costului tranzitiei - face ca o parte a populatiei casnice sa acceada pe piata muncii, in incercarea de a spori veniturile familiale.
Diversificarea formelor de activitate specifice economiei de piata si in consecinta posibilitatea diferentierii veniturilor pot duce la un raspuns diferit al componentelor ofertei de munca in ce priveste numarul de ore de munca prestata. In functie de marimea veniturilor, pe piata muncii exista componente ale ofertei pentru care este caracteristic efectul de substitutie (numarul de ore lucrate pentru a creste veniturile) paralel cu cele pentru care este specific efectul de venit (preferinta pentru timpul liber in conditiile unor salarii relativ ridicate).
Populatia aflata in diferite forme de pregatire in invatamantul de zi diminueaza din punct de vedere numeric oferta potentiala de munca. Gradul de cuprindere in invatamant a populatiei in varsta de munca constituie astfel un alt factor al dimensionarii ratei de activitate. Evolutia persoanelor in varsta de munca aflate in pregatire are impact pe termen lung asupra ofertei de munca (Tabelul nr. 2.13.).

Tabelul nr. 2.13. Influenta gradului de cuprindere a tineretului in invatamant asupra ofertei de munca in perioada 1993 -; 1998
- mii persoane-
Anii Populatia in varsta de munca Populatia scolara Absolventi ai invatamntului profesional, liceal si superior
1993 13964 4569 2085
1994 14026 4594 1705
1995 14075 4703 1613
1996 15552 4683 1771
1997 14101 4643 2016
1998 14054 4631 1858

Sursa: Calculat dupa Anuarul Statistic al Romaniei, CNS, 1997, p. 260-261 si 1999, p. 58, 242-243

Efectul de diminuare cantitativa a ofertei de munca realizat prin cresterea numarului celor care se afla in diferite forme de pregatire este doar temporar. El se intinde numai pe intervalul de timp in care are loc cresterea cifrei de scolarizare sau al prelungirii duratei studiilor. In momentul in care se trece la un regim stationar al numarului de locuri si al duratei studiilor are loc o crestere relativ brusca a ofertei de munca dupa care sporul resurselor disponibile se apropie de cel al populatiei in varsta de munca. Din aceasta cauza in luarea deciziei privind determinarea numarului persoanelor in varsta de munca aflate in diferite forme de invatamant este necesar sa se ia in considerare atat disponibilitatile financiare, cat si perspectivele pe termen scurt si mediu ale raportului dintre oferta - cerere de pe piata muncii.
Influenta pe care o exercita sistemul de invatamant asupra ofertei de munca nu se reduce doar la latura cantitativa a acesteia, ci se constituie ca unul dintre factorii de cea mai mare importanta in modelarea ofertei de munca din punct de vedere calitativ si structural. Invatamantul contribuie la structurarea ofertei de munca. El nu este doar un modelator al ofertei de munca, ci este si locul unde se manifesta optiunea tinerilor generatii pentru un anumit tip de activitate. Transformarile care se vor produce in sistemul de invatamant vor duce la eliminarea unora dintre dezechilibrele existente actualmente in structura profesionala. Perioada de tranzitie la economia de piata impune o viziune de perspectiva in modelarea ciclului cererii de invatamant, astfel incat oferta de munca sa se poata adapta sub aspectul structurii de calificare la cerintele pe care mediul concurential extern le impune tuturor economiilor nationale ce nu vor sa piarda teren in dezvoltarea tehnologica.
Cum procesul de reajustare structurala a economiei romanesti va dura un anumit numar de ani, modelarea cererii de invatamant numai dupa criteriul veniturilor obtinute de diferitele profesii ar insemna, pe termen lung, un blocaj al posibilitatilor de crestere calitativa a ofertei de munca.
Aspectele relevate anterior au puternice implicatii asupra pietei muncii, atat sub aspectul structurii ocuparii factorului munca, dar si al comportamentului acestuia.
Asa cum reiese din experienta internationala in decursul diferitelor procese de transformare institutionala a economiei sau de implementare pe scara larga a unor noi tehnologii, studierii caracteristicilor ofertei de munca trebuie sa i se acorde o importanta deosebita.
Concentrarea atentiei asupra legitatilor care modeleaza oferta de factori de productie si cu deosebire a ofertei de munca in cursul perioadelor de transformari de mare amplitudine sub aspect institutional, structural si tehnologic a economiei unei tari este determinata de o serie de cauze obiective. a) Datorita calitatilor specifice pe care le poseda, factorul munca reprezinta factorul de productie de care depinde in mod hotarator realizarea rapida a unor transformari de amploare in conditiile in care exista o penurie de capital fizic si organizational, specific sistemului economic spre care se tinde prin derularea procesului de reforma. b) Transformarile operate in cadrul mecanismului economic se constituie nu doar ca un factor de potentare a eficientei economice, ci si un modelator al ofertei de munca, al aspiratiilor si comportamentului persoanelor active referitoare la valorizarea diferitelor ocupatii. In acest fel, oferta de munca devine, in raport cu dinamica vietii sociale, o “cerere inversa”. Cu alte cuvinte, in functie de valorizarile create de cadrul institutional, dar si de starea sistemului tehnologic si nivelul de calificare obtinut, factorul munca isi creeaza anticipatii referitoare la acceptarea unui loc de munca, marimea salariului real, conditiile si timpul de lucru. c) Eliminarea disfunctionalitatilor din aparatul productiv presupune nu doar stimularea cresterii outputului in orice conditii si cu orice pret, cat mai ales o analiza a caracteristicilor inputului si a modificarilor ce se cer a fi efectuate in cadrul institutional pentru a spori eficienta alocarii si utilizarii factorilor de productie si a se crea conditiile pentru reluarea pe baze stabilite a cresterii economice.
La nivel macroeconomic oferta de munca este determinata de factori demografici (sporul natural al populatiei, soldul migratoriu), rata de activitate a populatiei, numarul de ore de munca, nivelul de pregatire profesionala al persoanelor active.
Din punct de vedere statistic elementele ce conditioneaza dimensiunea ofertei de munca, prezinta diferentieri in ceea ce priveste posibilitatile de cuantificare. In literatura de specialitate se retine drept unul dintre indicatorii relevanti ai comportamentului ofertei de munca, rata de activitate calculata ca raport intre populatia activa si populatia totala.
Derularea procesului de reforma a fost insotita in Romania, ca de altfel si in alte tari din spatiul central si est-european (Polonia, Ungaria), de o reducere semnificativa a ratei de activitate. Astfel, valoarea indicatorului mentionat anterior oscileaza dupa anul 1990 in jurul valorii de 48 -; 49%.
Fenomenul de reducere a ratei de activitate reflecta in mod indirect tendinta de imbatranire demografica, dar mai cu seama acutizarea dezechilibrelor de pe piata muncii, precarizarea utilizarii capitalului uman. Scaderea ratei de activitate a fost determinata in esenta de: a) posibilitatea pensionarii anticipate a somerilor varstnici de lunga durata. Aceasta masura a atenuat cel putin pe termen scurt, cresterea somajului, dar a agravat in timp deficitul fondului de pensii de asigurari sociale. Pensionarea anticipata a fost aplicata in prima parte a procesului de tranzitie la economia de piata in aproape toate tarile central si est-europene si poate fi considerata unul din principalii factori care au generat cel putin in prima faza a derularii reformei economice scaderea sensibila a ratelor de activitate; b) aparitia unor persoane descurajate din randul somerilor de lunga durata, care pierzandu-si speranta gasirii unui loc de munca pe termen scurt se retrag de pe piata muncii; c) dezvoltarea economiei informale care absoarbe o parte a ofertei de munca fara ca acest fenomen sa fie relevat de datele statistice. Respectiva tendinta este una dintre consecintele unei fiscalitati ridicate asupra profitului si costului salarial, dar si a unor imperfectiuni ale cadrului legislativ referitor la activitatea agentilor economici; d) conturarea unor fluxuri migratorii externe ale unor persoane apte de munca in cautarea unor oportunitati de obtinere a unor venituri semnificativ mai mari decat cele realizate in tara.

2.2.4. Caracteristicile, nivelul si evolutia cererii de munca

Cererea de munca reprezinta ansamblul relatiilor, raporturilor si conexiunilor privind volumul si structura ofertei de munca pe profesii si niveluri de calificare, atat pentru fiecare componenta a economiei nationale, cat si pe ansamblul ei. Cererea de munca este deosebit de complexa, vizand deopotriva aspecte de ordin cantitativ si calitativ, de structura. Cererea de munca este forma principala de concretizare a nevoii de munca.
Aceasta este dovada faptului ca nevoia de munca se manifesta ca cerere pe piata muncii. Conditia esentiala pentru ca nevoia de munca sa fie considerata sau inclusa in categoria cererii de munca este remunerarea sau salarizarea ei. Asadar, cererea de munca se defineste ca fiind nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata. Se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca. In principal, strategia in domeniul necesarului de munca include un ansamblu de componente, indisolubil legate unele de altele: a) determinarea necesarului de munca, la nivel national, pe sectoare, ramuri si subramuri mergand pana la nivelul agentilor economici (intreprinderi, firme); b) construirea intregului sistem de invatamant, a procesului care “sa produca” forta de munca, adica a mijloacelor, cailor si formelor adecvate de instruire profesionala, de ridicare a calificarii; c) conceperea unor criterii si reglementari juridice care sa asigure o ocupare cat mai deplina si o utilizare cat mai rationala a resurselor de munca; d) crearea unui sistem de stimulente materiale pentru salariati, in vederea valorificarii cu randament maxim a potentialului de munca existent.
Cererea de munca precede momentul consumului, inteleasa ca un consum potential si este conditionata de o multitudine de factori care stau la baza cresterii economice in toata complexitatea si dimensiunile sale: economice, tehnice, stiintifice, ecologice, conjuncturale, social - politice, juridice, macroeconomice, microeconomice si teritoriale. Ea este rezultanta actiunii combinate a mecanismelor pietei si este influentata de conjunctura interna si externa, de resursele materiale si financiare existente sau potentiale, de politica economica etc. Factorii cererii de munca sunt decisivi in realizarea echilibrului acesteia cu oferta de munca. Nivelurile dimensiunii si structurii cererii sunt determinate de influentele exercitate de totalitatea factorilor pe termen scurt, mediu si lung si sunt in stransa legatura cu cresterea sau descresterea cantitatii de munca.
In manifestarea sa, cererea de munca , reflecta vitalitatea si viabilitatea unei economii, corectitudinea functionarii mecanismelor sale. Asigurarea locurilor de munca pentru toti cetatenii apti in conformitate cu oferta si cu disponibilitatea de a munci este un element fundamental al proiectarii strategiilor de dezvoltare. Aceasta constituie nu numai o conditie a echilibrului social - politic, dar si o transpunere a principiului si dreptului de proprietate pe care orice stat de drept il garanteaza.
Cererea de munca in Romania, ca si structura de productie si de ocupare trebuie judecate in contextul unor schimbari totale, fundamentale. Este vorba de ocupare si de situatia actuala profund destructurata a intregului sistem economic si social, care impun o noua teorie si practica economica, ajustate la specificul national. Reforma va restructura profund economia, in contextul conservarii unor segmente ale productiei si al revolutionarii altora.
Masurile si parghiile de stimulare, echilibrare si consolidare a cererii de munca presupun concomitent sustinerea, dezvoltarea si mentinerea motivatiei economice de a se munci in intreaga economie, retehnologizarea si modernizarea capac