Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
PROIECT DE LICENTA “ TENDINTE IN DEZVOLTAREA COMERTULUI MONDIAL CU SERVICII TURISTICE IN HOTELURI SI RESTAURANTE ”
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE e6z13zp
FACULTATEA DE COMERT PROIECT DE LICENTA “ TENDINTE IN DEZVOLTAREA COMERTULUI MONDIAL CU SERVICII TURISTICE IN HOTELURI SI RESTAURANTE ”.

CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII

I.1. CLASIFICARI SECTORIALE ALE ACTIVITATII ECONOMICE
I.2. TIPOLOGIA SI DEFINITII ALE SERVICIILOR INCLUSE IN SECTORUL TERTIAL
I.3. METODE CLASICE DE IMPORT EXPORT AL SERVICIILOR

CAPITOLUL II: PRINCIPALELE GRUPE DE SERVICII TURISTICE SI PARTICULARITATILE LOR
2.1. SERVICII DE BAZA
2.2. SERVICII SUPLIMENTARE
2.3. PARTICIPAREA PRESTARII SERVICIILOR IN TURISM

CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII

I.1. Clasificari sectoriale ale activitatii economice

In conditiile epoci contemporane, participarea activa la diviziunea mondiala a muncii reprezinta o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a oricarei natiuni si aceasta constituie o necessitate obiectiva pentru toate statele lumii, indifferent de nivelul dezvoltarii lor economico-sociale sau de sistemul social-politic dominant. Se impune ca o necesitate obiectiva intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii, in primul rand, pentru tarile ramase in urma din punct de vedere al deyvoltarii economice pentru ca numai astfel ele vor putea inlatura decalajul considerabilcare le desparte de tarile puternic industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii.
Diviziunea mondiala a muncii este o categorie economica care exprima relatiile ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltari productiei si comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial de valori materiale.
Astfel spus, diviziunea mondiala a muncii este un process de specialiyare internationala in productie a economiilor nationale, statornicit de-a lungul timpuluiosi care reprezinta baza legaturilor dintre ele. Ea arata, deci, locul pe care diferite tari ale lumii il ocupa in economia mondiala si reprezinta temelia materiala a fluxurilor economice internationale. Acest process de specializare internationala in productie are ca scop adaptarea potentialului economic national al statelor la cerintele in continua schimbareale pietei mondiale si este determinat de o serie de factori, cum sunt: conditiile naturale fizico-geografice, marimea teritoriului si populatiei fiecarei tari; nivelul ethnic si gradul de diversificare al aparatului productive din fiecare tara; traditiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica dinamica intre ele; o serie de factori extraeconomici (dominatia coloniala, relatiile de productie, razboaiele etc.) .
Diviziunea mondiala a muncii a inceput sa se formeze in conditiile aparitiei si dezvoltarii capitalismului si s-a adancit ulterior unui cumul de factori. Exprimand procese economice obiective, ea este, prin excelenta, un fenomen mondial, atotcuprinzator, care actioneaza in cadrul unei economii mondiale mondiale unice si tot mai interdependente, daqr si foarte eterogena.
Adancirea diviziunii mondiale a muncii si formele concrete pe care le-a imbracat intr-o etapa sau alta au depins si de depend de nivelul de dezvoltareal fortelor de productie si in primul rand, de dezvoltatea industriala anumeroaselor state ale lumii.
Inlaturarea dominatiei economice straine din tarile in curs de dezvoltare, trecerea in patrimonial national a bogatiilor de care dispun acestea, intensificarea procesului lor de industrializare, pe baza tehnicii actuale, concomitant cu inlaturarea specializarii economice unilaterale ce le-a fost impusa de fostele metropole, dezvoltareade sine statatoare a acestora (fara ca aceasta sa presupuna o dezvoltare autarhica), fara ingerintele altor state, toate acestea vor exercita o influenta pozitiva asupra diviziunii mondiale a muncii si implicit in directia atenuarii decalajuluio multilateral care separa aceste state de cele puternic dezvoltate.
Un alt factor cu o puternica influenta asupra dinamizarii economiei mondiale si a comertului international, precum si asupra diviziunii mondiale a muncii, este revolutia tehnico-stiintifica(inclusive cea informationala) care a strabatut o serie de etape si forme concrete de manifestare.
Este unanim recunoscut faptul ca revolutia tehnico-stiintifica contemporana este cel mai important factor al dinamizarii economiei mondiale si comertului international cu implicatii commune, dar si specifice, pentru fiecare compartiment al economiei mondiale.
Extindera diviziunii mondiale a muncii de tip industrial, sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, pe deplin echitabile, reclama dezvoltarea economica multilaterala a tuturor statelor, crearea unei industrii moderne, diversificate in fiecare tara, pe baza eforturilor propii -; ca factor primordial -; si a unei largi colaborari internationale, bazata pe respectarea stricta aprincipiilor si normelor dreptului international. Aceasta nu trebuie sa intre in contradictie cu accentuarea tendintelor de globalizar3e economica care are loc prin internationalizarea productiei si a tehnologiei, si prin internationalizarea pietelor de marfuri, capitaluri si servicii.
Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat in acelasi timp o asemenea crestere a nivelului ethnic, a complexitatii si diversificarii productiei in general, a industriilor de varf in special (constructii de masini, electrotehnica, electronica, telecomunicatii, chimie, metalurgie, etc.), incatorganizarea in fiecare tara a productiei tuturor tipurilor de produse (din toate ramurile si subramurileindustriei, care se gasesc intr-un permanent procesde modernizare, specializare si diversificare) a devenit practice imposibila si in acelasi timp ineficienta din punct de vedere economic chiar si pentru cele mai dezvoltate tari ale lumii.
Ca urmare, revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat o accentuare a interdependentelor economice dintre state ( consecinta a diviziunii mondiale a muncii) si a impus in mod obiectiv o larga specializare si cooperare cu implicatii directe nu numai asupra structurii economiei mondiale, ci si asupra comertului international cu bunuri si servicii.
De aceea, in conditiile epocii contemporane, toate tarile lumii, indifferent de natura oranduirii sociale, de marimea si forta lorm economica, de gradul lor de inzestrare cu resurse naturale si forta de munca, de asezarea lor geografica etc. trbuie sa participle, intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-o forma sau alta, la circuitul economic mondial, aceasta fiind o consecinta fireasca, de ordin obiectiv, a interconditionarii economice generale dintre roate statele lumii.
Schimbarile care au intervenit in structura economiei mondiale in perioada postbelica, ca urmare a modificarilor ce s-au inregistrat pe harta politica a lumii si a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, precum adancirea interdependentelor economice dintre state, au generat conditii noi in desfasurarea circuitului economic mondial. El a imbracat si continua sa imbrace forma unor relatii economice multiplen atat in cadrul fiecaruio grup de tari, cat siintre taqrile apartinand diverselor grupari.
Istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrat, fara putinta de tagada, ca progresul economic al unei tari depinde, inainte de toate , de gradul de mobilizare si folosire tot mai intense a resurselor proprii (umane, materiale si financiare), de eforturile fiecarui popor. Dar, tot istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrate ca nici o tara din lume, chiar si cele mai dezvoltate, nu pot promova o politica economica autarhica fara consecinte profundedaunatoare asupra propriei dezvoltari, nu se poate izola de circuitul economic mondial. Participarea la diviziunea internationala a muncii si implicit la circuitul economic mondial, este de natura sa potenteze eforturile proprii ale fiecarui popor sis a accelereze progresul economic al tuturor statelor.
Ca urmare, progresul general al omenirii este rezultatul progresului economic al fiecarei tari in parte si al schimbului de valori materiale si spirituale intre acestea. Nivelul de dezvoltare economica al diferitelor tari si gradul de diversificare si specializare a productiei lor materiale sunt factori principali care determina proportiile participarii tarilor respective la circuitul economic mondial si reflecta locul pe care il ocupa in cadrul diviziunii internationale a muncii. De aceea , este unanim recunoscut pe plan international ca ca, in conditiile epocii contemporane, una dintre cerintele fundamentale ale progresului fiecarei tari in parte este intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii si, pe baza ei, la schimbul international de valori.
Colaborarea internationala,asistenta economica fara nici un fel de conditii, constituie un factor important pentru progresul rapid al tarilor mai slab dezvoltate din punct de vedere economic. In actuala etapa a revolutiei tehnico-stiintifice, colaborarea, participarea la diviziunea mondiala a muncii in conditiile tendintei de globalizare a economiei, sunt o necessitate obiectiva. De aceea, nici un popor nu se poate izola, nu poate renunta la colaborarea internationala fara grave urmari in dezvoltarea sa economico-sociala.
Una dintre problemele cele mai actuale ale lumii contemporane care trebuie sa-si gaseasca o solutionare corespunzatoare este lichidarea subdezvoltarii, rezultat nemijlocit in principal al politicii de dominatie coloniala’ de deceniisi chiar secole, consecinta a unor relatii economice inechitabile generate de diviziunea internationala capitalista a muncii. Experienta arata ca mentinerea decalajelor economice afecteaza deosebit de grav insasi evolutia generala a economiei mondiale, constituie un factored ingustare a pietei mondiale, de declansare a unor crize economice, reducand in cele din urma posibilitatile de dezvoltare chiar si pentru tarile puternic industrializate. De acea, lichidarea subdezvoltarii, egalizarea relative a nivelurilor de dezvoltare economica a statelor lumii, in conditiile globalizarii economiei la scara mondiala.
Analiza atenta a evolutiei economice mondiale arata ca in viitor interdependentele economice dintre state se vor accentua si mai mult. Ca urmare, perpetuarea unor disproportii mari in nivelul de dezvoltare economica a statelor va genera instabilitate economica si fenomene de criza care se va reflecta pana la urma asupra tuturor statelor.
Inacest context este necesar sa mai subliniem cel putin doua aspecte privind prezentul si viitorul economiei mondiale. Aluat si va continua sa ia amploare transnationalizarea economiei mondiale prin activitatea pe care o desfasoara cele peste 40.000 de societati transnationale mama si cele peste 270.000 filiale ale acestora, implantate in marea majoritate a tarilor lumii. Volumul activitatilor acestora este urias. Ele controleaza peste 50% din productia mondiala si au un volum al vanzarilor anuale care, in 2003, depasea cifra de 8000 miliarde dolari, in timp ce exportul mondial de marfuri abia s-a cifrat la cca. 6000 miliarde dolari. Acesta este primul aspect.
Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere este trecerea de la era industriala, care a durat peste doua secole, la era informationala de la sfarsitul acestui mileniu si inceputul mileniului urmator, process de natura tehnologica determinat de progresul exploziv in tehnica informationala. Toate acestea vor conduce la accentuarea fenomenelor de globalizare economica si la noi mutatii in evolutia diviziunii internationale a muncii, darn u in aceeasi masura si la inlaturarea decalajelor economice si tehnologice. Aceste fenomene vor avea urmari dintre cele mai diverse si in plan social-politic, care ar putea deveni o frana in calea progresului economic la scara mondiala. Discrepantele enorme in ce priveste nivelul de trai al populatiei din cele aproape 200 de state ale lumii, din care mai mult de jumatate traiesc sub pragul saraciei, ar putea deveni o “bomba sociala” cu efecte dintre cele mai imprevizibile asupra viitorului economiei mondiale. Tarile bogate nu trebuie sa uite sau sa neglijeze aceste aspecte pentru ca insasi viitorul lor depinde de rezolvarea acestor probleme care tind sa se acutizeze.
Analiza comertului international din perioada postbelica prilejuieste desprinderea unor trasaturi si tendinte specifice acestei perioade, determinate de factori care au influentat in general relatiile economice internationale cum sunt: urmarile politice si economice ale celui de-al doilea razboi mondial, evolutia economiei mondiale in perioada postbelica, revolutia tehnico-stiintifica ce se desfasoara pe plan mondial si implicatiile acesteia asupra diviziunii mondiale a muncii , aparitia proceselor de integrare economica din diversele regiuni ale lumii, masurile de politica comerciala promovate de catre diversele state si grupari integrationiste, criza economica cu care s-a confruntat economia mondiala cu cel de-al optulea deceniu (cele doua socuri petroliere -; 1973/74, 1989/90; socul dobanzilor inalte, socul aprecierii si apoi al deprecierii dolarului; crizele economice ciclice din anii 1974/1975, 1981-1982 si 1990-1991) si colapsul comunismului din europa la sfarsitul deceniului noua si inceputul deceniului zece.
Sub influenta cumulata a factorilor subliniati mai sus, precum si a altora, sau conturat trei trasaturi principale ale dinamicii si volumului comertului international in perioada postbelica.
O prima trasatura caracteristica rezida in faptul ca, in perioada postbelica, comparativ cu perioadele anterioare, comertul international a inregistrat cel mai inalt ritm de crestere, cea mai sustinuta dinamica.
A doua trasatura caracteristica a comertului international rezida in faptul ca in perioada postbelica, spre deosebire de perioadele anterioare, acesta a devansat ca ritm de crestere nu numai PNB ( respectiv PIB ), ci si productia industriala si agricola, la nivel mondial.
A treia trasatura caracteristica a dinamicii si volumului comertului international rezulta din compararea cestuia cu evolutia rezervelor de aur si devize centralizate ( la nivel de stat ) ale lumii nesocialiste.
Dincolo de economia nationala a fiecarei tari, la etajul superior al economiei mondiale, format din unitatea si interdependenta tuturor tarilor lumii, apare mondoeconomia sau sistemul economiei mondiale ce cuprinde economiile nationale in unitatea si interdependentele lor multiple, impreuna cu toti agentii economici internationali si transnationali, cu fluxurile tehnico-stiintifice, economice, financiar-valutare, social-culturale si ecologicepe care diviziunea mondiala a lumii le impune.
La nivelul fiecarei tari, sistemul economic este format din ansamblul relatiilor economice istoriceste constituite, in cadrul unei economii nationale, intre institutii, organizatii si alte elemente ale activitatii economice, impreuna cu mijloacele si parghiile corespunzatoare pe care piata le impune pentru desfasurarea normala a vietii economice.
Economia nationala a unei tari poate fi impartita in trei sectoare de activitate:
1. Sectorul primar, care cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul si industria extractive;
2. Sectorul secundar, care cuprinde ramurile prelucratoare ale industriei si constructiile;
3. Sectorul tertiar, care cuprinde transporturile si telecomunicatiile, comertul, turismul, finantele si alte servicii.
In ultima perioada de timp, ca expresie a cresterii fara precedent a rolului stiintei si tehnicii, a transformarilor intr-un factor sigur si de neinlocuit de progres si de prosperitate, se contureaza un nou sector al economiei nationale, sectorul cuaternar ( al materiei cenusii ), al cercetarii stiintificii si dezvoltarii tehnologiei, cunoasterii stiintifice.De asemenea, trebuie sa avem in vedere si faptul ca pe masura ce stiinta si tehnica se dezvolta tot mai puternic, impactul generalizat al tehnologiilor avansate poate sa duca la distrugerea rapida a delimitarii traditionale a municii in sector primar, secundar, tertiar, cuaternar, in munca fizica si intelectuala, in munca productive si neproductiva. Acest aspect prezinta importanta deosebita pentru elaborarea si infaptuirea strategiei de dezvoltare a microeconomiei, pentru masurarea si interpretarea eficientei acesteia.
Sistemul economic poate fi descompus in trei trepte diferite, dar interdependente: institutii, organizatii si unitati.
Institutia, de obicei, este o formatie sociala, economica complexa, spre exemplu o mare intreprindere moderna, un minister, etc. Ea reprezinta un subsistem al sistemului economic, care din punct de vedere organizatoric si juridic se delimiteaza de alte institutii. Deosebim institutie simpla si institutie complexa. Prima se suprapune cu organizatie, a dica este formata dintr-o singura pereche de unitati ( de exemplu, o gospodarie casnica). Institutia complexa este formata din mai multe organizatii, in care functioneaza unitati.
Organizatia este o formatie sociala compusa din oameni uniti in vederea infaptuirii unor obiective economice si sociale stabilite ( determinate). Organizatiilese afla in interiorul institutiilor. Spre exemplu, in cadrul unei intreprinderi, ca institutie, o unitate producatoare este o organizatie, sau in cadrull unui minister, ca institutie serviciile functionale pot reprezenta organizatii. In cadrul organizatiei casnice, organizatia si institutia coincid.
Fiecare organizatie are o functie bine definita, iar fiecare persoana poate face parte din mai multe organizatii; in calitate de muncitor, o persoana apartine de o intreprindere ca membru al familiei, ea aparyine de o gospodarie etc. Organizatia este formata din unitati.
Unitatea reprezinta un element al sistemului economic, ce nu mai poate fi descompus, comportandu-se cu regularitate determinate si raspunzand, pe baza unor reguli, la impulsurile primite. In timp ce organizatia este o formatie sociala reala, a carei sfea de activitate este de obicei stabilita juridic, unitatea este o pura abstractie, ea servind la modelarea activitatilor desfasurate in caderul organizatiei. Asadar, unitatea este o parte componenta a organizatiei careia ii pot apartine doua unitati, in timp ce o unitate nu poate face parte decat dintr-o singura organizatie.
In ansamblul legaturilor care exista in sistemul economic, o importanta majora o are conexiunea inversa. In esenta, conexiunea inversa exprima actiunea output-urilor asupra input-urilor sistemului economic.

I.2. Tipologia si definitii ale serviciilor incluse in sectorul tertiar

I.2.1. Conceptul de serviciu
Mult timp importanta activitatii de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva.
Aceasta stare de fapt s-a schimbat in ultimele doua- trei decenii, pe baza urmatoarelor date: numai serviciilepot crea locuri de munca in numar sufficient pentru a rezolva sau limita problema somajului; sectorul tertial nu este ingradit decat de reglementari,care sunt repuse in discutie in cadrul unui proces de liberalizare a schimburilor internationale; oferta de servicii differentiate si adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderilor oricare ar fi domeniul lor de activitate.
Preocuparile specialistilor de a depasii relative ramanere in urma a teoriei economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor au intampinat greutati mai ales in privinta definirii conceptului de serviciu. Acestea sunt determinate, pe de o parte, de marea eterogenitate a activitatilor economice cuprinse in categoria de servicii, iar pe de alta parte, de numeroasele acceptiuni a termenului de serviciu in vorbirea curenta.
Definitiile date varieaza de la cele bazate pe un singur criteriu de diferentiere intre bunuri si servicii pana la cele detaliate care enunta cateva caracteristici ale serviciilor.
Majoritatea definitiilor accentueaza in principal ca serviciile sunt “activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare”. De exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca: “activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. Cu toate acestea definitiile de genul celor de mai sus, sunt destul de ambigue. Astfel exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice editoriale, de informatica, alimentatie publica.
Cand vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie clarificat daca este vorba de activitatea propriu zisa, de suporturile sale si rezultate.
Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, respective realitatea materiala sau sociala detransformat sau modificat. Interactiunea elementelor mentionate si faptul ca prestatiile de servicii au caracteristici spatiale si temporale le confera trasaturi de materialitate. Astfel ca si in cazul bunurilor materiale si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, de capital ethnic si este necesar un beneficiar adica un client.
Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel fabricare a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de productie. Acest sistem ar trebui denumit dupa, opinia unor specialisti, cu termenul specific de “servuctie”.
Astfel in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi un serviciu pur (rezultate intangibile) si un bun pur, relevand existenta unei continuitati bunuri-servicii.
Din punct de vedere al marketingului, majoritatea definitiilor accentueaza asupra utilitatilor, beneficiilor, avantajelor, respective satisfactiilor pe care activitatile de servicii le procura consumatorilor.
De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si anume faptul ca productia si consumul, utilizarea lor simultane, serviciile sunt private ca efecte ale muncii sau ale actiunii unor factori (conditii) naturali. Astfel, in Dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta serviciile sunt definite ca ansamblul de avantaje sau satisfactii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bunpe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului (alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza.
Demersul de definire al serviciilor este dificil si pentru ca acesta are loc si in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Astfel, Hill (1977) defineste serviciile ca “ schimbari in conditia unei personae sau a unui bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte activitati economice”.
Dificultatea de a distinge precis serviciile, printr-o caracteristica cu adevarat comuna a adus pe multi specialisti la adoptarea unei definitii negative.astfel, serviciile sunt definite ca fiind acele activitati economice care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura.
O ultima remarca se impune referitor la notiunea de “sector al serviciilor” sau “sector tertiar”. Aceasta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de “meserii” (contabili, secretare, vanzatori, etc.) care se exercita in societati de servicii (banci, companiiaeriene…) sau in intreprinderi industriale sau agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie statistic isolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al doilea sens corespunde notiunii statistice de ramura.

I.2.2. Tipologia serviciilor
Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si internationale, ale activitatilor din economie.
Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice, inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari, dar mai importanta di punct de vedere al implicatiilorasupra masurilor de politica economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice.
O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in servicii marfa (market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale). Serviciile marfa sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc relatiile de piata. In aceasta a doua categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele furnizate de organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (“self-service”).
Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii non-profit, este vorba de servicii religioase, de caritate, ale unor organizatii sindicale.
In ceea ce priveste rapoturile intre “self-service” si serviciile de piata, relatiile sunt complexe fiind influentate de o serie de factori ca: aparitia de bunuri si echipamente performante care “ajuta” indivizii si familiile in “autoproductia” de servicii, evolutia puterii de cumparare a populatiei, schimbarile de ordin social etc.
Legata de aceasta clasificare este si structura serviciilor dupa natura nevoilor satisfacute in servicii private si servicii publice.
Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau familiilor, iar serviciile publice sunt definite ca activitati organizate, autorizate de o autoritate administrative centrala sau locala, pentru satisfacerea de nevoi sociale in interes public. Prin interes public se intelege totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire la cerintele de organizare, convietuire, asistenta sociala, transport, etc. In acelasi timp, servicii publice sunt considerate si acele activitati care se adreseaza unor nevoi individuale dar sunt finantate de la bugetul statului ( invatamantul public, sanatatea publica, etc), cu mentiunea ca asemenea nevoi se afla la granite intre “ individual” si “social”.
Impartirea in “privat” si “public” vizeaza, natura prestatorilor, serviciile private fiind furnizate de societati sau organizatii private, iar cele publice fiind oferite de institutii, organizatii publice.
Cu toate ca, distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de clara, este importanta prin implicatiile practice pe care le are asupra masurilor de politica economica, atat la nivel macro cat si la nivel micro-economic.
Astfel, conceptii neo-liberale, care par sa castige din ce in ce mai mult teren, sustin ca privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice ( incepand cu transporturile, posta si telecomunicatiile si sfarsind cu invatamantul, sanatatea s.a.) ar conduce la cresterea eficientei acestor activitati si a calitatii prestarilor.
Pe de alta parte relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi generalizate, pentru servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social si de care individul in sine nu poate sa nu fie interesat (constient) cum ar fi: apararea si siguranta nationala, justitia, ordinea publica, administratia publica, protectia mediului, asistenta sociala etc.
Astfel, un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie de piata pentru ca exista intr-un anumit fel o gestiune publica “ naturala” in opozitie cu una “ institutionala”.
Implicatii deosebite asupra organizarii, finantarii, gestiunii resurselor, tehnicilor de marketing, tendintelor de evolutie, o au si categoriile e servicii structurate dupa beneficiarul (utilizatorul) acestora. Din acest punct de vedere exista mai multe clasificari ale serviciilor.
O prima clasificare, imparte serviciile in intermediare si finale.
Serviciile intermediare ( de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau pentru agentii economici si sociali) sunt activitati care folosescpentru productia bunurilor sau a altor servicii. Intra ina aceasta categorie: stocajul, transporturile, distributia, asigurarile si reasigurarile, finantele, telecomunicatiile, dar si serviciile juridice, contabile, de formare si perfectionare profesionala.
Serviciile de productie, la randul lor, dupa locul unde se desfasoara se clasifica in:
1. Servicii integrate ale intreprinderii ( internalizate sau interiorizate) cum ar fi cele de reparare si intretinere a utilajelor, de proiectare, de cecetare, de evidenta contabila si financiara etc.
2. Servicii de productie prestate de unitati specializate ( externalizate) ca de exemplu: servicii de leasing, de marketing,de asigurari etc.
Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei, fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia.
Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere, serviciile finalepot fi la randul lor.
1. Servicii pentru consumul individual al populatiei, obtinute prin cumparare in cadrul relatiilor de piata sau prin “ self-service”;
2. Servicii publice, care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor “socializate” la nivelul bugetelor centrale sau locale si se adreseaza unor nevoi sociale sau mixte ( cu character atat individual cat si social). La randul lor pot fi colective cum ar fi armata, politia, protectia mediului etc. sau individualizate ( personalizate) invatamant, sanatate, cultura s.a.
O clasificare a serviciilor are drept criteriu functiile economice indeplinite acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferelor reproductiei sociale. Dupa acest criteriu serviciile pot fi:
• De distributie: transport, comunicatii, comert cu ridicata si cu amanuntul;
• De productie ( de afaceri): banci, asigurari, contabilitate, publicitate;
• Sociale ( colective): sanatate, educatie, posta, servicii publice non-profit;
• Personale: casnice, hoteluri si restaurante, reparatii, ingrijire personala.
Natura efectelor activitatilor de servicii reprezinta un alt criteriu frecvent utilizat de clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale si nemateriale.
Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care vizeaza direct productia materiala, cum ar fi: transportul, distributia, repararea si intretinerea echipamentelor industriale si casnice etc.
Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici transformari de natura materiala, ele contribuind de regula, la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale, colective.
Natura, efectele activitatii de servicii, influenteaza si posibilitatile si modalitatile de comercializare a acestora.
Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate in:
• Transferabile (comercializabile)
• Netransferabile (necomercializabile)
Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta, incorporate fie in bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natura. Aceste servicii pot astfel “calatorii” si chiar trece frontierele. Este vorba de servicii editoriale (incorporate in carti, reviste, ziare), cinematografice si servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor echipamente fizice (servicii de telecomunicatii, transporturi, informatica).
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare aserviciilor se afla si gruparea acestora in:
• Servicii care necesita deplasarea producatorului (persoana fizica sau juridica)
• Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei (turisti, studenti)
Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela in functie de raportul capital/ munca in procesul de productie a serviciilor. Dupa acest criteriu se disting;
• Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau mai putin specializata
• Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin mecanizate sau automatizate)
Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza natura prestatorului. Astfel, in concordanta cu forma de proprietate si modul de organizare a prestatorilor de servicii, se disting:
• Sectorul public: tribunale, spitale, cazari, posta, scoli, etc.
• Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta: biserici, muzee;
• Sectorul privat: companii aeriene, organismele financiar bancare si de asigurari, etc.
Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii traditionale si servicii moderne.
Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de structurare a serviciilor dupa criterii cum ar fi: motivatia de cumparare, gradul de diferentiere si personalizare a serviciilor (servicii standard si servicii individualizate), numarul de beneficiary si multe altele.
In incheiere, trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor demonstreaza diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea functionatrii sectorului tertiar.

I.3. Metode clasice de import/ export al serviciilor

Desii, in mod traditional, a fost considerat un element al economiei nationale, mai précis un accesoriu al procesului de productie si distributie de bunuri, sectorul serviciilor si-a sporit continuu importanta si ponderea schimburilor economice internationale din ultimele decenii.
Preocuparile pentru definirea comertului international cu servicii au sporit la sfarsitul anilor ’70 dupa deciziile de a negocia problema serviciilor sub auspiciile GATT.
Astfel, dezbaterile in cadrul rundei Uruguay de negocieri multilaterale in comert, incepute la Punta del Este in anul 1986, s-au concentrate mult asupra trasarii liniei de demarcatie intre comert si investitii in servicii.
Prin analogie cu comertul cu bunuri, comertul international cu servicii este definit ca activitatea de export si import de servicii, respective de vanzari si cumparari ce depasesc efectiv frontiera vamala a tarii.
Problema este insa ca in multe situatii vanzarea sau cumpararea serviciilor in strainatate presupune deplasarea in acest scop a producatorilor, deci miscarea factorilor de productie si in principal a muncii si capitalului.
De fapt, prin continutul lor, serviciile internationale implica atat operatiuni comerciale, cat si operatiuni investitionale, ceea ce face ca schimburile internationale de servicii sa fie constituite concomitant atat din comertul international cu servicii propriu-zise, cat si din fluxurile determinate de miscarea capitalului si a muncii.
Prin urmare, definite in sens mai larg, serviciile pot fi considerate ca facand obiectulcomertului international cand sunt de origine externa, deci cand sunt furnizate de o intreprindere (firma, companie) ce nu apartine tarii consumatoare (tara care plateste serviciile).
In unele situatii realizarea proximitatii dintre consumstori si producatori implica deplasarea in strainatate a consumatorilor.
Gary Sampson si Richard Snape clasifica tranzactiile cu servicii din punct de vedere al necesitatii proximitatii furnizorilor si consumatorilor, in felul urmator:

Consumatorul nu se deplaseaza Consumatorul se deplaseaza
Producatorul nu se deplaseaza A B
Producatorul se deplaseaza C D

Tipul A cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), respectiv serviciile incorporate in bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi electronice sau de alta natura (transporturile, telecomunicatiile dar si serviciile bancare, de asigurari, etc.)
Tipul B are ca exemple tipice: turismul, educatia si serviciile de sanatate.
Tipul C implica miscarea internationala a factorilor de productie (capital si/sau munca). Investitiile de capital si miscarea temporara a fortei de munca reprezinta principalele moduri de realizare a acestor tranzactii.
In sfarsit, tipul D de tranzactii se intalneste, de exemplu, in cazul unui turist care merge la un hotel apartinand unei corporatii transnationale intr-o a treia tara.
Acest sens mai larg de definire a comertului cu servicii este cuprins si in cadrul GATS (General Agreement on Trade in Services), care institutionalizeaza urmatoarele modalitati de livrare a serviciilor in schimburile internationale:
1. Transfrontiere (cross-border supply) -; este vorba de serviciile transferabile;
2. Consumul in strainatate (consumption abroad) -; in acest caz se deplaseaza consumatorul. In unele cazur, ca de exemplu reparatiile de nave in strainatate numai proprietatea consumatorului se “deplaseaza” sau este situate in strainatate;
3. Prezenta comerciala (commercial presence) -; acest mod se refera la prezenta persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor in strainatate;
4. Prezenta persoanelor fizice (presence of natural persons) -; este vorba de personae fizice care sunt furnizoare de servicii in strainatate.
In functie de aceste modalitati de furnizare, pot fi clasificate si restrictiile si respective masurile de reglementare si politicile de liberalizare care pot viza comertul cu servicii in sine, miscareafactorilor de productie sau miscarea consumatorilor de servicii.
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare, serviciile care fac obiectul tranzactiilor internationale sunt clasificate in servicii “factor” si “non-factor”.
Serviciile factor se refera la venituirile provenite din miscarea peste granite a factoriloor de productie. Veniturile din investitii, redevente si veniturile din munca sunt usual incluse in aceasta categorie.
Serviciile non-factor sunt clasificate in trei categorii: “transporturi”, “colatorii”(turism) si “alte servicii”.
Categoria “alte servicii” include comertul cu servicii de comunicare, financiare,asigurari non-marfare, reparatii, servicii culturale (filme, video), leasing, constructii si inginerie, consultanta, reclama, servicii de informatica, redevente si venituri din licente, alte servicii de afaceri.
O categorie aparte o reprezinta serviciile guvernamentale (oficiale) care cuprind cheltuielile ambasadelor si consulatelor, unitatilor militare, altor entitati publice, in strainatate si acelea ale personalului lor, ca si incasarile provenind de la ambasade, consulate etc.
Expansiunea schimburilor transfrontiere de servicii presupun o puternica centralizare a productiei acestor servicii in cateva unitati de productie cu vocatie internationala. Aceasta structura previzibila tehnic vine in contradictie cu cerinta de diferentiere si personalizare a serviciilor care este din ce in ce mai evidenta si implica o productie in contact cu consumatorul. Deci problema furnizarii serviciilor “in situ” si a liberei stabiliri in strainatate va ramane mult timp de actualitate.
Structura schimburilor internationale cu servicii deasemenea variaza semnificativ intre tarile dezvoltate si cele in dezvoltare.
In ceea ce priveste exportul, principala sursa de venit pentru economiile dezvoltate o reprezinta “venituri din investitii” si “alte servicii”, in timp ce “turismul international” tinde sa fie principalul “ articol” de export pentru cele mai multe tari in dezvoltare, alaturi de serviciile de transport. In prezent, anumite tari in dezvoltare sunt specializate pe turism, realizand mai mult de ½ din exporturile lor de servicii din aceasta activitate.
Platile sau cheltuielile sunt dominate, pentru tarile dezvoltate, de servicii de turism, transporturi (mai ales maritime), iar pentru tarile in dezvoltare de dobanzi si dividende la investitii straine, servicii de asigurare, oficiale, de inginerie.
Prin liberalizarea schimburilor internationale cu servicii, tarile pot obtine beneficii similare celor realizate prin liberalizarea comertului cu bunuri.
Astfel, reducerea barierelor comerciale conduce ca firmele interne sa se confrunte cu concurenta internationala, iar preturile interne cu preturile internationale. Aceasta va obliga firmele la o alocare mai eficienta a resurselor si o specializare in conformitate cu avantajele lor comparative. Intr-un mediu liberal, firmele vor fi determinate sa foloseasca productiv resursele iar consumatorii vor beneficia de produse mai ieftine si corespunzator calitativ.
In acelasi timp, liberalizarea tranzactiilor internationale cu servicii este importanta si pentru ca poate contribui la difuzarea cunostiintelor stiintifice, culturale, artistice, etc., dezvoltarea turismului international si in general a tuturor categoriilor de servicii internationale.

CAPITOLUL II: PRINCIPALELE GRUPE DE SERVICII TURISTICE SI PARTICULARITATILE LOR

Exprimat in general prin ansamblul activitatilor, relatiilor si masurilor determinate de organizarea si desfasurarea calatoriilor de agrement sau in alte scopuri, turismul se manifesta ca un fenomen economico-social complex, rezultat din integrarea mai multor subdiviziuni ( ramuri distincte) ale economiei; este vorba de activitatea din hoteluri si restaurante, transporturi, agentii de voiaj si tour operatori, etc., domenii angajate in principal in servirea turistilor, ca si din telecomunicatii, cultura si arta, sport sanatate si altele, implicate in mai mica masura si indirect in aceasta privinta.
Ca parte integranta a sectorului serviciilor, turismul are o serie de trasaturi comune cu cele ale celorlalte ramuri ale acestuia, dar se si individualizeaza prin specificitatea si complexitatea continutului sau, prin formele de concretizare si tendintele de evolutie.
Avand ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor aparute, cu ocazia si pe durata calatoriilor, turismul poate fi privit, in continutul sau, si ca o succesiune de servicii (prestatii), cum sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de odihna si alimentatie, de recreere, etc. O parte a acestora vizeaza acoperirea unor necesitati obisnuite, cotidiene (odihna, hrana), altele sunt destinate unor trebuinte specific turistice si, respectiv, formelor particulare de manifestare a acestuia (agrement, tratament, organizarea calatoriilor)
Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependentelor dintre activitatea unei zone (resurse) si facilitatile (serviciile) oferite cumparatorului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestarilor de servicii specifice (gazduire, alimentatie, transport, agrement). Se desprinde de aici importanta deosebita a serviciilor, faptul ca in crearea si mai ales, in individualizarea produselor turistice accentul cade pe servicii. Experienta mondiala a demonstrat ca existenta unui patrimoniu turistic valoros nu inseamna automat si un turism dezvoltat, deoarece resurse de exceptie pot ramane in afara circuitului economic, in absenta serviciilor care sa le puna in valoare, sa le faca accesibile turistilor.
Continutul particular al produsului turistic, modul sau de determinare demonstreaza nu doar caracteristica a turismului de activitate prestatoare de servicii, dar si nota sa de specificitate.
Turismul reprezinta unul din domeniile tertiarului, poate chiar singurul, unde se opereaza cu servicii pure; activitatea are un continut complex, luand forma unui complex de elemente tangibile si intangibile, iar produsul turistic este unitatea organica a efectelor resurselor, bunurilor si serciciilor. Totodata, fiecare coponenta avand trasaturi proprii, mecanisme specifice de functionare si intrand in proportii variate in alcatuirea ofertei turistice, influenteaza diferit realizarea efectului global, imprimandu-I o multitudine de forme de manifestare.
Serviciile reprezinta componenta dominanta si determinanta a ofertei turistice, partea flexibila a complexului de activitati, elementul cel mai dinamic, iar caracteristicile acesora se regasesc in forme specifice, in intraga activitate.

2.1.1. MODALITATI DE CLASIFICARE A SERVICIILOR TURISTICE

Eterogenitatea activitatilor ce dau continut produsului turistic, genereaza numeroase probleme in abordarea unitara a ofertei, in evaluaraea importantei fiecarei componente, in elaborarea unor standarde de structura si calitate. Apare astfel, necesitatea unor grupari ale serviciilorin categorii omogene, usor de identificat, localizat si comparat.
Astfel, serviciile inglobate in continutul produsului turistic pot fi grupate in functie de etapele principale din desfasurarea unei calatorii, in servicii legate de organizarea voiajului si servicii determinate de sejur. Serviciile care asigura calatoria sunt constituite in mare parte de prestatiile oferite de agentiile de voiaj si touroperatori (publicitate-informare, conceperea de produse la cererea expresa a turistilor, comercializarea vacantelor, facilitati de plata). Serviciile de sejur sunt mai complxe si au ca obiectiv satisfacerea necesitatilor de odihna, alimentatie si agrement ale turistului.
In raport cu importanta in consum si motivatia cererii serviciile turistice pot fi: de baza (transport, cazare, alimentatie, tratament sau orice alta activitate ce reprezinta chiar scop primar al vacantei ca: schi, vanatoare, iahting) si suplimentare (informatii, activitati cultural-sportive, inchirieri de obiecte). Potrivit acestui mod de grupare, de altfel unul dintre cele mai utilizate, serviciile de cazare si masa detin ponderile cele mai mari urmate de cele de transport si agrement si apoi de cele suplimentare. Raportul general dintre serviciile de baza si celelalte, variaza in functie de continutul formelor de turism practicate.
O alta posibilitate de clasificare a serviciilor foloseste drept criteriu forma de manifestare a cererii si, modul de formare a deciziei de cumparare. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre servicii ferme (transport, cazare) angajate anterior desfasurarii consumului turistic prin intermediul agentilor de specialitate si pentru care decizia de cumparare este formulat in localitatea de resedinta a turistului si servicii spontane, solicitate in momentul intra in contact direct cu oferta (de regula in locul de petrecere a vacantelor).
In functie de natura relatiilor financiare angajate intre prestatori si clienti, serviciile turistice pot fi cu plata si gratuite. Prestatiile gratuite, foarte diverse -; gratuitati si scutiri de taxe pentru copii, cursuri pentru invatarea unor sporturi -; au drept scop stimularea circulatiei turistice si asigurare accesului la vacante pentru unele categorii ale populatiei.
Serviciile turistice se mai diferentiaza si dupa categori de turisti carora se adrseaza: astfel, se poate vorbi servicii pentru turistii interni si servicii pentru turistii internationali.
Dupa natura lor, se poate face delimitarea intre serviciile specifice (cazare, alimentatie, transport, agrement), determinate de desfasurarea propriu-zisa a activitatii turistice si servicii nespecifice (transport in comun, telecomunicatii, reparatii, prestatii cultural-artistice), rezultat a existentei unei infrastructuri generale, care se adreseza atat turistilor cat si rezidentilor.
Caile si directiile diversificarii serviciilor turistice sunt numeroase ca efct al complexitatii acestora. Diversificarea se poate realiza prin antrenarea in circuitul turistic a unor zone noi si alcatuirea unor programe mai variate, in legatura cu fiecare dintre serviciile de baza prestate, crearea de noi forme de agrement si servicii suplimentare.

2.1.2. SERVICII TURISTICE DE BAZA SI SUPLIMENTARE

In categoria serviciilor de baza sunt incluse acelea la care turistul nu poate renunta (transport, gazduire, agrement) ele sunt destinate satisfacerii unor nevoi generale (odihna, hrana). Deasemenea ele detin o pondere importatnta in structura consumurilor turistice; toate celelalte prestatii sunt considerate suplimentare si vizeaza fie mai buna adaptare a prestatiilor de baza la nevoile turistilor, fie ocuparea placuta a timpului liber al vacantei.

Structura consumului turistic pe principalele grupe de servicii

Grupa de servicii Ponderea in structura consumului
Transport
Cazare
Alimentatie
Agrement
Alte servicii 20 -; 25 %
I 30%
I30%
10 -; 15%
5 -; 10%

In ordinea derularii lor serviciile de baza incep cu organizarea si realizarea transporturilor. Acestea cuprind serviciul de transport propriuzis, oferit in timpul calatoriei, iar in cazul deplasarii cu mijloace proprii -; servicii de intretinere si repararea acestora.
Serviciile de cazare (gazduire) se refera la crearea conditiilor pentru odihna turistilor. Ele presupun existenta unuor mijloace de cazare adecvate (hoteluri, hanuri, vile, casute) si dotarile necesare asigurarii confortului; ele privesc deasemenea, activitatile determinate de intretinerea si buna functionare a spatiilor de cazare.
Serviciile de alimentatie (de restauratie) se inscriu, deasemenea, in categoria prestatiilor de baza si au ca destinatie satisfacerea trebuintelor de hrana ale turistilor, dar si a unor nevoi de recreere si distractie. Ele se dezvolta in relatie cu serviciile de cazare sau independent de acestea.
In realizarea efectiva a acestor servicii trebui avuta in vedere adaptarea lor fiecarui moment al calatoriei, specificului formelor de turism si particularitatilor segmentelor de turisti.
Serviciile de agrement -; acceptate ca prestatii de baza numai de catre o parte a specialistilor -; sunt concepute sa asigure petrecerea placuta, agreabila a timpului de vacanta. Ele sunt alcatuite dintr-o paleta larga de activitati avand caracter distractiv-recreati, in concordanta cu specificul fiecarei forme de turism sau forma de sejur. Serviciile de agrement reprezinta elementul fundamental in satisfacerea nevoilor turistilor modalitatea de concretizare a motivatiilor deplasarii si capata un rol tot mai important in structura consumurilor turistice.
Alaturi de serviciile de baza, o contributie in crestere la succesul actiunilor turistice revine serviciilor suplimentare. Acestea sunt chemate sa sporeasca confortul vacantei, sa stimuleze odihna activa, recreerea, fara a se substitui serviciilor de agrement. In general, ele au o pondere modesta in structura consumului turistic si un rol auxiliar. Cu toate acestea, serviciile suplimentare reprezinta o sursa deloc de neglijat de crestere a incasarilor.
Indiferent de forma de prezentare cele mai importante grupuri de servicii suplimentare sunt: de informare a clientelei turistice, de intermediere (inchirieri, rezervari), cu caracter special (congrese, targuri si expozitii, festivaluri, vanatoarea), cultural artistice, sportive, financiare, diverse.
Serviciile de informare intervin in perioada de pregatire si angajare a prestatiei turistice avand un rol important in formare si concretizarea deciziei de cumparare, dar se manifesta si pe parcursul desfasurarii voiajului. Prin continutul lor trebui sa permita cunoasterea rapida, complexa si de calitate a celor mai diverse aspecte legate de deplasare si sejur (derularea programului pe zile, orariile mijloacelor de transport, facilitati de pret, conditii obligatorii de calatorie, oferta de prestatii suplimentare).
Serviciile de informare intra in atributiile tuturor organizatorilor de turism, cu precadere in cele ale agentiilor de voiaj si touroperatorilor. Ele se realizeaza prin mijloacele clasice ale publicitatii scrise (a fise plianta, brosuri, cataloage) sau orale (anunturi consilierea turistilor).
Serviciile de intermediere sunt costituite de cele de rezervare de locuri (in unitati hoteliere, mijloace de transport, la diverse manifestri cultural-artistice, sportive) si cele de inchiriere a unor obiective de inventar pentru cresterea confortului calatoriei sau pentru distractie aparatura de gimnastica, echipament si material sportiv, jocuri, etc.); tot in aceasta grupa unii autori include si reparatiile, serviciile de comision si altele.
Din categoria serviciilor de intermediere, un rol deosebit au cunoscut in ultima vreme cel de rezervare, prin introducerea si promovarea pe scara larga a sistemelor de rezervare computerizata.( CRS -; Computer Rezervation Sistems) si mai recent a GDS -; Global Distribution Sistems) care permit informarea, rezervare si achizitionarea rapida a locului. De mare interes, se bucura serviciile de inchiriere a automobilelor (rent a car), mai ales in conditiile dezvoltarii unor retele internationale de centre de inchiriere si conectarii la CRS.
Servicii cultural-artistice sunt gandite din perspectiva rolului recreativ distractiv si educativ al turismului. Ele au menirea de asigura ocuparea placuta, agreabila a timpului de vacanta. Dintre acesteaa pot fi evidentiate ca fiind mai importante:
• Participarea la diferite spectacole sau evenimente
• Vizite la case memoriale, muzee, galerii de arta, expozitii
• Vizitarea unor obiective istorice cuklturale stiintifice,etc.
O mentiune distincta se imppune in legatura cu organizarea programelor (excursiilor) tematice, care au capatat o frecventa tot mai mare si o diversificare a subiectelor abordate. Acestea au unrol formativ-educativ deosebit, mai ales cand se adreseaza elevilor si studentilor, completand in mod fericit cunostintele teoretice. Organizarea acestora trebuie facuta cu grija astfel incat, sa nu fie afectata motivataia principala a vacaantei (tratament balnear, cura helio-marina, schi)
Servicii sportive vin in completarea formelor consacrate ale agrementului si se subsumeaza eforturilor organizatorilor de turism de creare a unor conditii necesare unei odihne active. Aceste servicii sunt de o mare diversitate, ele se diferentiaza in functie de pregatirea turistilor si pot fi de asistenta si supraveghere (in cazul celor experimentati) sau de initiere (pentru incepatori).
Servicii avand caracter special sunt determinate in majoritatea lor de natura particulara a turismului si se asociaza unor forme mai deosebite de manifestare a acestuia. Ca urmare, ele se prezinta intr0o structura diversa, printre cele mai importante numarandu-se:
• Servicii traditionale proprii turismului (ghid, animator)
• Servicii generate de forme specifice de turism (organizarea de partide de vanatoare, de festivaluri, targurisi expozitii);
• Servicii de ingrijire a copiilor, persoanelor cu handicap, animalelor domestice proprietatea turistilor;
• Servicii de asigurare a securitatii turistului si de salvare in caz de pericol.
Servicii de cura si tratament balneo-medical sunt prestatii suplimentare in situatiile in care turistul isi completeaza sejurul intr-o statiune (motivat de odihna, cura helio-marina, schi) cu efectuarea unor tratamente simple (gimanstica, kinetoterapie, aerosoli, cure de ape minerale), avand caracter preventiv. De asemenea, serviciile de asistenta medicale, prilejuite de astfel de situatii, fac parte din aceasta categorie.
Serviciile financiare se refera la cele de asigurare a turistului, acoperind o gama larga de situatii, da la starea de sanatate la pierderea banilors sau bagajelor, precum si la diverse tranzactii (sisteme de plata, operatiuni bancare, schimb valutar) si facilitati (reduceri de tarife, servicii pe baza de abonament, credite, etc.).
In categoria serviciilor suplimentare mai pot fi incluse si alte prestatii precum: comercializarea produselor in sistem “duty free”, pastrarea obiectelor de valoare, efectuarea diverselor comisioane.
Largirea gamei serviciilor,de baza si suplimentare, oferite turistilor si cresterea calitatii lor se reflecta pozitiv asupra activitatii turistice, conducand la mai buna folosire a bazei materiale si fortei de munca, la sporirea eficientei intregii activitati. Totodata, se impune sublinierea ca serviciile suplimentare au o contributie suplimentara in a cest sens prin prelungirea sejurului si a sezonului turistic, prin cresterea incasarilor medii pe zi-turist.

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite