Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Gestiunea portofoliului de active
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Prezentare

Prin intermediul acestui material dorim sa facem o prezentare a principalelor modalitati de gestiune si administrare a unui portofoliu de active, adica de investire si economisire oferite de piata financiara a Romaniei in momentul de fata. l2g1gb
Materialul cuprinde 6 parti:
- "Economiile si investitiile", ce prezinta o serie de capitole introductive referitoare la economii si investitii si explicarea unor notiuni de baza;
- "Banci si alte institutii financiare", oportunitatile de economisire oferite de bancile comerciale, bancile populare, CEC-ul, alte institutii financiare, precum si titlurile de stat;
- "Fonduri de investitii", ce trateaza caracterisiticile si avantajele investitiei in societati inchise de investitii si fonduri mutuale si modul de functionare a acestora;
- "Actiuni cotate", ce prezinta piata de capital din Romania, Bursa de Valori Bucuresti si piata extrabursiera Rasdaq, caracteristicile si avantajele investitiei in actiuni cotate pe aceste piete;
- "Piete la termen", o scurta trecere in revista a posibilitatilor oferite de investitia in valori mobiliare derivate - contracte futures si options;
- "Alte investitii", trecerea in revista a investitiilor directe in societati necotate, precum si a investitiilor imobiliare si a plasamentelor alternative.

Economiile si investitiile - Capitolul 1:Introducere
In orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atat la nivel macroeconomic cat si la nivelul fiecarei persoane sau agent economic. Desigur, exista un ansamblu de factori care influenteaza deciziile fiecarei persoane sau agent economic de a renunta la un castig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile in prezent) in favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a fi utilizate in viitor), insa procesele de economisire sunt prezente intr-o masura mai mare sau mai mica, pe termene mai lungi sau mai scurte si moduri foarte variate la nivelul fiecarei persoane, fizice sau juridice. Aceste procese de economisire au insa un rol important si la nivelul intregii economii nationale. Astfel, sumele depuse la bancile comerciale de catre persoane fizice sau juridice sunt folosite pentru acordarea de credite altor persoane fizice si juridice, finantand astfel investitii in diverse sectoare economice si contribuind la dezvoltarea economiei in ansamblul sau.




Care ar fi diferenta dintre economisire si investitie? Economisirea presupune "pastrarea" in siguranta a sumelor detinute, in timp ce prin investirea acelorasi sume se asteapta o "multiplicare" a acestora. Putem considera insa ca cel mai adesea sumele disponibile sunt investitie, intrucat renuntarea la un castig prezent prin economisire (cum am amintit anterior) va trebui compensata prin diverse modalitati (dobanzi, dividende, etc), iar pastrarea sumelor disponibile in casa, in moneda nationala (ca modalitate "extrema" de economisire) nu se practica pe scara larga.

Desigur, alegerea cailor celor mai potrivite de economisire si investitie se poate dovedi a fi un proces dificil, avand in vedere o serie de factori precum multitudinea instrumenetelor disponibile, instabilitatea pe care o traverseaza anumite piete, recesiunea economica, etc. In aceste conditii se pune problema alegerii unui instrument de economisire adecvat, care sa ofere o pastrare in siguranta cea mai deplina a acestor economii, dar si multiplicarea lor in timp, devenind practic dintr-un instrument de economisire unul de investire. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai sa asigure acestora o protectie la inflatie, ci si sa aduca un castig real, in conditiile unui risc acceptabil.

Un alt concept ce trebuie analizat in elaborarea unei strategii de investitii este diversificarea investitilor. Aceasta inseamna plasarea sumelor disponibile in mai multe instrumente diferite de economisire si investire, si/sau in diferite variante ale aceluiasi tip de instrument (in mai multe actiuni diferite cotate la bursa sau in titluri la mai multe fonduri mutuale). Indiferent de nivelul sumelor de care dispuneti pentru economisire, puteti "testa" eficienta si randamentul fiecarui tip de investitie prezentat mai jos, fara a fi nevoie sa dispuneti de fonduri insemnate sau de cunostinte foarte avansate in domeniile respective.

Economiile si investitiile - Capitolul 2:Rentabilitate si Risc
In conditiile amintite anterior se pune problema alegerii modalitatii optime de investire, care sa corespunda cel mai bine scopurilor si asteptarilor celui ce investeste. Pentru aceasta, vom asocia fiecarui tip de investitie (sau plasament) doua notiuni: rentabilitate si risc. Prin rentabilitate intelegem nivelul castigului asigurat de catre o investitie. Spre exemplu, rentabilitatea unui depozit bancar va fi determinata de nivelul dobanzii acordata de banca deponentului.

Cel mai raspandit mod de exprimare a rentabilitatii este exprimarea procentuala, intrucat aceasta ne ofera o imagine comparabila a rentabilitatii diferitelor instrumente de investitie. Exista mai multe modalitati de calcul a rentabilitatii unui plasament, insa pentru simplificare va propunem urmatoarea formula de calcul:
Rentabilitate (%) = (suma finala - suma initiala investita) / suma initiala investita x 100

Spre exemplu, consideram situatia depunerii la banca a unei sume de 500.000 lei, pe o perioada de 6 luni, cu o dobanda aferenta acestei perioade 75.000 lei. Rentabilitatea depozitului bancar pentru cele 6 luni se va situa la nivelul de 15% din suma initiala (corespunzatoare unei dobanzi anuale de 30%).

Putem calcula rentabilitatea unei investii in actiuni. Spre exemplu cumparam la 1 ianuarie 500 actiuni ABC la un curs de 1.000 lei/actiune si le vindem la 1 iulie ale aceluiasi an cand cursul lor a devenit 1.500 lei/actiune. In acest caz suma initiala investita va fi de 500 actiuni x 1000 lei actiune = 500.000 lei, suma finala va fi 500 actiuni x 1.500 lei/actiune = 750.000 lei, iar rentabilitatea investitiei va fi:
Rentabilitate(%)=(suma finala - suma initiala)/suma initiala x 100 =
= (750.000 - 500.000) / 500.000 x 100 = 50%.

Acum avem la dispozitie un indicator pentru a asigura comparabilitatea celor doua modalitati de investire propuse mai sus - depozit bancar si investitia in actiuni.

Revenim la exemplul investitiei in actiunile ABC: am presupus ca dupa cele 6 luni, cursul actiunilor a inregistrat o crestere de 50%. La fel de bine, insa, acest curs putea inregistra o crestere mai mica, sau chiar o scadere, determinand o rentabilitate negativa, respectiv o pierdere pentru investitor.

Astfel ajungem la notiunea de risc. Riscul reprezinta probabilitatea de obtinere a unei anumite rentabilitati. Nu exista o formula universala de calcul a riscului, intrucat exista nenumarati factori ce pot afecta performantele unei anumite investitii: in cazul depozitului bancar exista riscul (mai mic) de faliment al bancii, in timp cel in cazul investitiei in actiuni exista riscul (mai mare) ca actiunile sa scada ca urmare a rezultatelor slabe ale societatii ABC.

Exista o legatura direct proportionala intre riscul si rentabilitatea unei investitii. Astfel cu cat riscul este mai mic, cu atat rentabilitatea investitiei este mai redusa; cu cat riscurile sunt mai mari, cu atat creste si rentabilitatea ce poate fi asigurata de o investitie.

Concluzia care se desprinde este ca trebuie urmarit acel tip de investitie care asigura un raport optim intre rentabilitate si risc, raport ajustat in functie de asteptarile, posibilitatile si nu in ultimul rand aversiunea fata de risc a fiecarui investitor.

O alta notiune cu care ne vom familiariza este lichiditatea, care reprezinta capacitatea unui activ de a fi transformat in bani. Astfel, spunem ca investitia in actiuni la bursa este mai putin lichida (actiunile se transforma mai greu in bani, prin vanzarea lor la bursa, existand posibilitatea sa nu gasim nici un cumparator interesat) decat un depozit bancar (poate fi transformat mai usor in bani, acestia putand fi retrasi oricand de la banca).

Economiile si investitiile - Capitolul 3:Inflatia
Unul din fenomenele negative cu care se confrunta economia romaneasca in prezent este inflatia. Fenomenul inflationist reprezinta reducerea puterii de cumparare a monedei nationale, in decursul unei anumite perioade (mai concret, cu aceeasi suma de bani se pot cumpara mai putine produse in prezent, decat se puteau cumpara la o anumita data din trecut). Pentru a ilustra modul in care economiile pot fi afectate de fenomenul inflationist, ne vom referi la deprecierea monedei nationale fata de moneda americana -; dolarul.

Ca exemplu, presupunem existenta unor economii de 1.500.000 lei; la un curs leu/dolar de 30.000 lei aceste economii reprezinta 50 USD. Consideram ca dupa 6 luni, cursul leu/dolar devine 35.000 lei/dolar. In acest caz, aceleasi economii exprimate in dolari vor insemna numai 1.500.000 / 35.000 = 42,8 USD, respectiv o depreciere de 14,4%. Este posibil, insa, ca rata inflatiei pentru cele 6 luni sa depaseasca aceasta rata de depreciere a monedei nationale fata de dolar, si atunci economiile noastre sa insemne chiar mai putin din punct de vedere al puterii de cumparare. (cursurile leu/dolar au numai rol de exemplu)

Revenind insa la exprimarea in dolari, se poate observa un alt fenomen interesant. Presupunem ca la momentul intial, cand cei 1.500.000 lei reprezentau 50 dolari, ii depunem la banca cu o dobanda de 20% pe an, adica 10% pe 6 luni. In acest caz, la sfarsitul perioadei de 6 luni vom dispune de 1.500.000 + 1.500.000 x 10% = 1.650.000 lei si aparent am obtinut un castig. Exprimat in dolari insa, la cursul de 35.000 lei/dolar considerat in exemplul anterior, dispunem de numai 47,1$, deci o suma mai mica decat suma initiala. Astfel desi am obtinut in castig in termeni nominali (in lei), am obtinut o reducere a economiilor noastre in termeni reali (ca putere de cumparare).

Astfel, este foarte important ca investitiile noastre sa asigure un castig real, asigurand o rentabilitate superioara ratei inflatiei. Rata inflatiei este anuntata lunar de catre Comisia Nationala pentru Statistica si este publicata in mass-media.

Economiile si investitiile - Capitolul 4:Rentabilitati compuse
Un alt aspect al rentabilitatii investitiilor este legat de perioada pe care acestea se desfasoara. Presupunem ca vom constitui un depozit simplu de 1.000.000 lei la banca, cu o dobanda lunara de 3%, urmand sa retragem in fiecare luna dobanda obtinuta. In acest caz, rentabilitatea (dobanda) anuala a depozitului va fi de 3% x 12 luni = 36%. (dobanzile au numai rol de exemplu)

De altfel, majoritatea dobanzilor bancare anuntate sunt dobanzi anuale, chiar daca se refera la perioade mai scurte de timp (aceasta fiind si sursa unor anumite confuzii). Astfel cand o banca comerciala anunta "Acordam o dobanda de 35% pentru depozitele la 3 luni", aceasta inseamna ca dobanda anuala este de 35%, pentru cele 3 luni incasandu-se o dobanda de numai 35% x (3/12) = 8,75%.

Ce se intampla insa, in exemplul de mai sus cu dobanda lunara de 3%, in cazul in care in fiecare luna dobanda se adauga sumei existente? In acest caz, se realizeaza o capitalizare a dobanzii.

Suma aflata in contul de economii va evolua astfel:
Suma initiala 1.000.000 lei
Luna I 1.000.000 + (3% x 1.000.000) = 1.030.000
Luna a II-a 1.030.000 + (3% x 1.030.000) = 1.060.900
Luna a III-a 1.060.900 + (3% x 1.060.900) = 1.092.727 s.a.m.d. ...............

In mod evident capitalizarea dobanzii (prezentata mai sus) asigura o rentabilitate mai mare a sumei initiale depuse, fata de situatia in care dobanda nu se capitalizeaza:
Suma initiala 1.000.000 lei
Luna I 1.000.000 + (3% x 1.000.000) = 1.030.000
Luna a II-a 1.030.000 + (3% x 1.000.000) = 1.060.000
Luna a III-a 1.060.000 + (3% x 1.000.000) = 1.090.000 s.a.m.d. ........................

Dupa acelasi principiu, se calculeaza si o rata a inflatiei cumulata, pe baza ratelor lunare ale inflatiei anuntate de catre Comisia Nationala pentru Statistica.

Economiile si investitiile - Capitolul 5:Modalitati de economisire si investire
Fara a avea pretentia de a prezenta toate modalitatile posibile de plasare a sumelor disponibile, si nici de a prezenta o clasificare riguroasa a acestora, propunem urmatoarea clasificare:

- sume detinute in moneda nationala (lei);
- sume detinute in valute convertibile;
- certificate de depozit, depozite sau sume detinute la banci comerciale, CEC sau alte institutii financiare;
- titluri de stat;
- titluri de participare la fonduri de investitii;
- actiuni si obligatiuni ale societatilor publice, cotate la bursa de valori sau pe piata Rasdaq;
- investitii pe piete la termen (contracte futures si options);
- alte modalitati de investire.

In cadrul ultimului punct (alte modalitati de investire) ne referim la urmatoarele posibilitati:

- polite de asigurare (asigurari de viata) si alte instrumente ale societatilor de asigurari;
- investitii directe in societati necotate;
- investitii imobiliare
- plasamente alternative (aur, antichitati, opere de arta).

Investitiile se pot clasifica si dupa modul de implicare a investitorului in luarea deciziei investitionale:

- investitii directe, in care investitorul hotaraste in mod direct si liber in ce active isi investeste disponibilitatile (ce tipuri de actiuni si obligatiuni cumpara, la ce banci constituie depozite, etc);
- investitii administrate, prin care se atrag sume de bani de la mai multi investitori, iar strategia de plasare a acestor sume este elaborata de specialisti ai pietelor financiare (ca in cazul fondurilor de investitii).

Banci si Institutii Financiare-Capitolul 6:Sume detinute in moneda nationala (lei)
Detinerea la domiciliu de sume in moneda nationala (lei) nu reprezinta o metoda avantajoasa de economisire, decat daca este utilizata pe termen scurt si pentru sume reduse. Principalul dezavantaj al economiilor detinute "la purtator" in moneda nationala il constituie "erodarea" acestora in timp, datorita inflatiei.

Spre exemplu, o suma de 1.000.000 lei disponibila la 1 ianuarie 1998 putea fi folosita pentru plata mai multor bunuri si servicii decat in prezent. Ganditi-va numai ca la inceputul anului 1998 cursul dolarului se situa in jurul a 8.000 lei/dolar (1.000.000 lei reprezentand 125$), in timp ce la mijlocul anului 2001 aceeasi suma reprezenta aproximativ 34$, cursul dolarului situandu-se in jurul a 29.000 lei/dolar (cursurile leu/dolar au numai rol de exemplu).

Aceeasi situatie poate fi intalnita si in cazul bunurilor si serviciilor, ale caror preturi au cunoscut cresteri semnificative in decursul anului 1998.O alta problema care se pune in cazul economiilor in lei este siguranta acestor sume, in cazul in care acestea sunt pastrate in casa.
Banci si Institutii Financiare - Capitolul 7:Sume detinute in valute convertibile
O solutie mai buna in privinta economiilor dumneavoastra o poate constitui detinerea la domiciliu de sume in valute convertibile (dolari americani, marci germane, etc). Moneda nationala poate fi schimbata de catre persoane fizice, in mod liber, la case de schimb sau la banci, pe baza unui act de indentitate. Schimbul valutar intre persoane fizice este ilegal.

Nici aceasta situatie nu este cea mai potrivita, insa. Chiar daca o eventuala depreciere a monedei nationale (exprimata prin cresterea cursului leu/dolar) va duce la cresterea sumei in lei pe care o reprezinta o anumita detinere in valuta, aceasta nu reprezinta o multiplicare a economiilor noastre.

O suma de 100$ reprezenta 800.000 lei la inceputul anului 1998 si 2.900.000 lei la mijlocul anului 2001, dar aceasta nu inseamna ca avem mai multi bani, intrucat cu cei 2.900.000 lei se pot cumpara la mijlocul anului 2001 aproximativ aceeasi cantitate de bunuri si servicii care se puteau cumpara la inceputul lui 1998 cu 800.000 lei, sau chiar mai putine (cursurile leu/dolar au numai rol de exemplu).

Pot exista situatii in care rata inflatiei sa depaseasca deprecierea monedei nationale in raport cu dolarul, si atunci prin schimbarea in dolari a economiilor in lei, nu se poate spera decat cel mult la o "conservare" (relativa) a acestor economii si nicidecum la o multiplicare a lor.

In plus, si in acest caz se mentine problema sigurantei acestor sume, in cazul in care sunt pastrate in casa.

Banci si Institutii Financiare - Capitolul 8:Bancile Comerciale
O modalitate populara si eficienta de plasare a banilor este incredintarea sumelor disponibile (in lei sau valute) bancilor comerciale. Bancile comerciale atrag sumele disponibile din economie (de la persoane fizice si juridice) si le utilizeaza pentru acordarea de credite. Pentru dreptul de a utiliza aceste sume in vederea acordarii creditelor, bancile platesc posesorilor acestor economii dobanzi. Toate bancile din Romania in acest moment sunt banci comerciale, insa in economiile dezvoltate, exista si alte tipuri de banci, banci specializate, a caror activitate se concentreaza numai in anumite directii, ca de exemplu bancile de investitii.

Depozitele bancare reprezinta in acest moment in Romania o modalitate preferata de plasare a economiilor. In ultima perioada, insa, sumele aflate in depozite la banci au inceput sa "migreze" spre alte instrumente de investitie si economisire, ce tind sa capete o pondere tot mai mare in defavoarea depozitelor: titluri de stat, fonduri mutuale .

Revenind la depozitele bancare, pentru a realiza o protectie a sumelor (in moneda nationala) depuse la banci, trebuie urmarit ca bancile sa ofere dobanzi real pozitive (superioare ratei inflatiei), care sa acopere pe deponent impotriva efectelor negative ale inflatiei. Desigur, se pot constitui depozite si in valute, dar si in acest caz trebuie acordata atentie ratei dobanzii. Pentru anumite tipuri de depozite, de regula standardizate, bancile pot emite inscrisuri numite Certificate de depozit. Mentionam ca la acest moment exista posibilitatea tranzactionarii emisiunilor de certificate de depozit bancare pe piata Rasdaq, insa emisiunile tranzactionate pe aceasta piata pana in prezent nu s-au bucurat de prea mult succes, avand mai mult un caracter de experiment. Bancile comerciale ofera si alte instrumente de economisire, in functie de politica si strategiile fiecareia.

Dobanzile acordate de catre banci variaza in functie de perioada pe care constituit depozitul - 1,3,6 sau 12 luni, etc. Dezavantajul principal al acestor depozite este ca banii plasati nu pot fi retrasi decat la expirarea acestei perioade. Daca banii sunt retrasi inainte, dobanda aferenta depozitului este pierduta.

Desi dobanzile variaza de la o banca la alta in functie de politica, strategiile dar si posibilitatile fiecarei banci, ele se mentin la un nivel relativ scazut fata de rentabilitatile oferite de alte tipuri de plasament. Insa, riscul unor plasamente in depozite la banci este relativ scazut, conferind atractivitate acestor instrumente de economisire. Bancile comerciale sunt supuse autorizarii si supravegherii Bancii Nationale a Romaniei, sunt obligate sa indeplineasca anumite conditii (nivelul minim al capitalului reglementat prin lege, existenta unor rezerve obligatorii, etc) si isi desfasoara activitatea dupa reguli bine-stabilite. Cu toate acestea, riscul aferent depozitelor bancare, desi redus, nu este zero. Si bancile, la fel ca alte societati comerciale, pot desfasura activitati profitabile sau in pierdere, ajungand in situatii dificile sau chiar de faliment. Problemele cu care s-au confruntat sau se confrunta banci precum Dacia Felix, Credit Bank, Banca Columna, Banca Albina, Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor sau Banca Turco-Romana sunt binecunscute. Uneori, sunt suficiente doar zvonuri (nefondate) si informatii eronate pentru a deteriora imaginea, si implicit profitabilitatea, unei banci. Astfel, decizia plasarii banilor in depozite bancare si alegerea bancii celei mai potrivite trebuie cantarite cu atentie.

Depozitele persoanelor fizice la banci sunt garantate pana la un anumit plafon de catre Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, persoana juridica de drept public, ale carei resurse se constituie in principal din contributiile societatilor bancare. Aceasta inseamna ca, in cazul in care o banca inscrisa in acest fond ajunge in situatia de faliment, deponentilor le sunt returnate, de catre Fondul de Garantare, depunerile pana la un nivel maxim comunicat semestrial. Aceasta procedura poate dura insa cateva luni. Pentru depozitele ce depasesc acest nivel, se poate astepta lichidarea activelor bancii si acoperirea datoriilor acesteia, dar acest proces este si mai indelungat, si nu garanteaza in nici un fel recuperarea integrala a depozitelor.

Banci si Institutii Financiare - Capitolul 9:Bancile populare
Bancile Populare au cunoscut o anumita dezvoltare in tara noastra, oferind instrumente si dobanzi atractive la depozite, comparabile cu cele oferite de bancile comerciale, si chiar superioare acestora. Insa de multe ori este neglijat faptul ca bancile populare nu sunt banci, in adevaratul sens al acestui cuvant, ci cooperative de credit, reglementate ca atare de legislatia in vigoare. Cooperativele de credit presteaza servicii si desfasoara activitati financiar-bancare in beneficiul membrilor sai sau in mandat.

Pana in vara anului 2000 cooperativele de credit (banci populare) nu isi desfasurau activitatea sub autorizarea si supravegherea Bancii Nationale a Romaniei. Prin OG 97/2000 activitatea bancilor populare a fost reglementata, acestea trecand sub supravegherea bancii centrale. Conform legislatiei in vigoare, bancile populare sunt supravegheate si controlate de BNR, isi desfasoara activitatea pe criterii geografice si in special in folosul membrilor cooperatori si sunt afiliate unor case centrale; bancile populare au constituit un sistem propriu de garantare a depozitelor, similar cu cel existent pentru bancile comerciale. La acest moment acest sistem de garantare a fost pus inca in practica, bancile populare fiind obligate sa se numeasca cooperative de credit.

Banci si Institutii Financiare-Capitolul 10:C.E.C.-ul si alte institutii financiare
Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. (a nu se confunda denumirea acestei institutii cu instrumentul de plata "cec") este organizata ca societate bancara, al carei unic actionar este statul. CEC-ul desfasoara activitati bancare, ofera o gama larga de instrumente de economisire, dispune de o infrastructura foarte dezvoltata in tara si beneficiaza de increderea unei mase largi a deponentilor persoanelor fizice. Avantajul principal al depunerilor persoanelor fizice la C.E.C il constituie faptul ca atat acestea, cat si castigurile aferente (dobanzi, etc) sunt garantate integral de catre stat, riscul unor asemenea depuneri fiind teoretic zero. Dezavantajul depunerilor la C.E.C. il constituie nivelul redus al dobanzilor, chiar si in comparatie cu bancile comerciale.

Exista si alte institutii financiare care ofera alternative de plasare a economiilor dumneavoastra. Astfel, spre exemplu, societatile de asigurari (precum Nederlanden, AIG, etc) ofera anumite produse ce combina caracteristicile unei asigurari ce cele ale unei investitii. In cazul unor produse legate de asigurarile pe viata, spre exemplu, se plateste in mod regulat o prima de asigurare, banii stransi sunt gestionati si investiti de catre societatea de asigurari, urmand ca dupa o anumita perioada sau in cazul decesului asiguratului, banii sa fie incasati. Tinem cont de faptul ca aceste instrumente de investitii ale societatilor de asigurari nu sunt reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

In economiile dezvoltate exista si alte tipuri de institutii financiare - ca de exemplu fondurile private de pensii (in curs de reglementare si la noi in tara) care ofera o gama diversa de instrumente de economisire si investire.

Banci si Institutii Financiare - Capitolul 11:Titluri de stat
Titlurile de stat sunt inscrisuri emise de Ministerul de Finante ce se constituie in imprumuturi ale statului in moneda nationala si/sau in valuta de la populatie si persoane juridice. Aceste imprumuturi, cunoscute sub numele de datorie interna a statului sunt folosite in principal pentru finantarea deficitului bugetar (acoperirea diferentei intre veniturile si cheltuielile statului).

Titlurile de stat se prezinta sub forma de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie si alte instrumente cu scadenta de un an sau de pana la un an si sub forma de obligatiuni si alte instrumente cu scadente mai mari de un an. Calitatea de agent al statului roman este indeplinita de Banca Nationala, pentru emisiunile adresate persoanelor juridice si de CEC pentru cele adresate populatiei.

In conditiile actuale ale pietei financiare romanesti, certificatele de trezorerie se dovedesc a fi un plasament foarte rentabil, fiind utilizate atat de populatie, dar mai ales de persoanele juridice. Acest fapt este generat pe de o parte de riscul teoretic zero pe care le prezinta, cat si de randamentul ridicat.

Titlurile de stat sunt de doua categorii:
- cu discont, respectiv titluri de stat nepurtatoare de dobanda, vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala, diferenta dintre pretul initial si valoarea nominala fiind discontul si reprezentand beneficiul cumparatorului;
- purtatoare de dobanda, respectiv titluri de stat vandute la valoarea nominala sau cu discont sau prima si pentru care emitentul plateste periodic dobanzi conform conditiilor si termenilor cuprinse in prospectul de emisiune al seriei.

Certificatele de trezorerie pot fi plasate prin licitatie, subscriptie publica sau subscriptie publica garantata. Titlurile de stat sunt emise in forma dematerializata, cu valori nominale, conform prevederilor prospectului fiecarei emisiuni.

Titlurile de stat pentru populatie se pot cumpara de la oficiile trezoreriei statului, iar cele pentru persoane juridice sunt subscrise prin intermediul bancilor, Banca Nationala avand rolul de agent al statului.

Aceste inscrisuri pot fi emise si de autoritatile locale (ne referim, spre exemplu, la obligatiunile municipale), dar aceasta modalitate nu se utilizeaza in prezent la noi in tara.

Piata secundara organizata de tranzactionare a titlurilor de stat functioneaza prin sistemele bursei de valori. 2002. Din pacate conform reglementarilor actuale, aceasta piata este destul de ingusta: se vor tranzactiona numai o parte din emisiunile de titluri cu scadenta peste un an de zile. De asemenea, accesul societatilor de valori mobiliare pe aceasta piata este destul de restrictiv.

Banci si Institutii Financiare - Capitolul 12:Piata monetara - Concluzii
Dupa cum am putut observa din prezentarile anterioare, pastrarea economiilor la domiciliu in lei sau chiar in valute, nu reprezinta o solutie avantajoasa din mai multe puncte de vedere, fiind caracterizata prin anumite riscuri.

Depunerea banilor la banci comerciale sau alte institutii financiare similare, insa, se caracterizeaza printr-un grad scazut de risc, permitand o "conservare" a acestor economii pe termen mediu si lung. Aceste plasamente, insa, se caracterizeaza prin rentabilitati modeste in comparatie cu alte instrumente de investitie. Nici aceste plasamente insa nu sunt lipsite in totalitate de risc. In aceste conditii se impune alegerea bancii sau institutiei financiare care ofera conditiile cele mai avantajoase, dar si cea mai mare siguranta pentru aceste plasamente.

Fonduri de investitii - Capitolul 13:Investitii Administrate
Investitiile administrate presupun atragerea banilor de la mai multi investitori (persoane fizice si juridice) si plasarea acestora in comun, in mod mai avantajos decat ar putea-o realiza fiecare investitor in parte. Strategia de investire a banilor este realizata de regula de catre o societate de administrare a investitiilor, prin intermediul specialistilor sai, cu experienta inalta pe pietele financiare.

Investitiile administrate se prezinta sub forma fondurilor de investitii si se pot clasifica in doua mari categorii:
- fonduri inchise de investitii sau societati de investitii financiare;
- fonduri deschise de investitii sau fonduri mutuale.

Activitatea fondurilor de investitii este supusa autorizarii si supravegherii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea legala in domeniul pietei de capital, ce este subordonata parlamentului. Fondurile deschise de investitii sunt reglementate in tara noastra de Ordonanta de Urgenta 26/2002, (ce inlocuieste OG 24/1993) si Regulamentul 9/1996 emis de CNVM. In prezent se lucreaza la restructurarea regulamentului amintit si a legislatiei pietei de capital in general.

Administratorii fondurilor de investitii s-au organizat intr-o asociatie profesionala non-profit, numita Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). Informatii suplimentare despre aceasta organizatie putem gasi pe internet, consultand pagina UNOPC de la adresa https://www.unopc.ro.

Fonduri de investitii - Capitolul 14:Societati de Investitii Financiare (SIF)
Societatile de investitii financiare sunt fonduri inchise de investitii organizate ca societati pe actiuni. Dupa constituire, acestea realizeaza o oferta publica initiala (IPO) pentru atragerea capitalurilor de la investitorii interesati. Aceste capitaluri sunt apoi plasate de catre administratorii societatii in active financiare in scopul cresterii rentabilitatii capitalurilor investite.

Societatile de investitii financiare se coteaza la Bursa de Valori (sau pe alta piata organizata). Astfel, daca un investitor doreste sa cumpere titluri (actiuni) ale unei societati de investitii, el trebuie sa se adreseze unei societati de valori mobiliare (intocmai ca pentru orice alta societate cotata la bursa de valori) sau poate astepta o alta eventuala oferta publica a societatii. Profiturile obtinute de societate sunt distribuite actionarilor prin intermediul dividendelor. Valoarea actiunilor se stabileste in mod liber la Bursa de Valori, in functie de cerere si oferta, dar si de rezultatele inregistrate de societate. Astfel, actionarii pot castiga si din eventuala crestere a valorii de piata a actiunilor la bursa de valori.
La noi in tara, aceste fonduri sunt mai putin raspandite. Primul fond inchis tranzactionat la bursa de valori a fost Eurofinances Targoviste, insa acesta a inregistrat dificultati si actiunile sale au fost delistate de la bursa. Cele mai interesante fonduri de acest tip sunt insa cele 5 SIF-uri rezultate in urma programului de privatizare in masa (PPM): SIF1 Banat-Crisana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF4 Muntenia si SIF5 Oltenia. Acestea se caracterizeaza prin existenta unui numar foarte mare de actionari si prin active importante. Cu toate acestea, ele se conformeaza regulilor general valabile pentru societatile de investitii, si sunt cotate la Bursa de Valori Bucuresti. Pentru a cumpara actiuni la una din cele 5 societati de investitii financiare, trebuie apelat la serviciile unei societati de valori mobiliare.

In tara noastra exista o serie de fonduri inchise de investitii rezultate din transformarea unor fonduri mutuale: Octogon, Alpha sau Fondul Oamenilor de Afaceri. Dintre acestea trei, numai actiunile Fondului Oamenilor de Afaceri sunt listate pe o piata organizata, respectiv piata RASDAQ.

Fonduri de investitii - Capitolul 15:Fonduri mutuale
Principala caracteristica a fondurilor mutuale o constituie faptul ca acestea sunt organizate sub forma societatilor civile, fara personalitate juridica, administrarea acestora realizandu-se de catre o societate comerciala specializata numita societate de administrare.

Fondurile mutuale se caracterizeaza prin emisiunea continua de titluri de participare, numite si unitati de investitie (aceste titluri nu sunt actiuni, pentru ca fondul nu are personalitate juridica). Practic, aceasta inseamna ca pentru fiecare investitor care doreste sa-si plaseze banii in fond, se emit noi titluri. De asemenea, fondul este obligat sa rascumpere titlurile de la investitor, in cazul in care acesta doreste sa se retraga din fond. In concluzie, rezulta ca titlurile nu se schimba in mod liber pe o piata organizata (ca de exemplu bursa de valori) sau direct intre persoane interesate, ci pot fi cumparate sau rascumparate numai de la/de catre fond. O alta diferenta fata de societatile inchise de investitii este ca valoarea unui titlu nu se stabileste in mod liber (titlurile nu pot fi cotate la bursa de valori) ci se stabileste in mod exact, ca un raport intre totalul activelor fondului (disponibilitati, depozite bancare, actiuni, etc) si numarul de titluri existente in circulatie la un moment dat.

Fondurile deschise de investitii inscrise in UNOPC la nivelul lunii ianuarie 2004 sunt:

Active Junior Active Dinamic
Active Classic Capital Plus
Tezaur Intercapital
Plus Fidelity ARDAF
Armonia BCR Clasic
BCR Dinamic DePfa Romania Money Market
Fondul pentru Comert Exterior FDI Galati
Fondul Monetar STABILO Integro
Fondul Oportunitati Nationale Vanguard Protector
FORTUNA Classic FORTUNA Gold
Simfonia1

Fonduri de investitii - Capitolul 16:Organizarea si functionarea fondului mutual
Organismul principal de decizie al fondului este Adunarea Generala a Investitorilor, formata din toti detinatorii de titluri de participare. Aceasta ia decizii cu privire la elemente importante din viata fondului: numirea si revocarea membrilor Consilului de Incredere, lichidarea sau fuziunea fondului, modificarea contractului de constituire (actul de constituire a fondului), etc.

Consiliul de Incredere, ales dintre detinatorii de titluri, este reprezentantul fondului in relatiile cu societatea de administrare, CNVM, precum si cu alte persoane fizice sau juridice. Fondul incheie un contract de administrare cu o astfel de societate specializata, numita Societate de Administrare de Investitii. Aceasta elaboareaza si duce la indeplinire politica de investitii a fondului, a carei obiectiv este sporirea randamentului capitalurilor investite. Societatea de administrare are deplina imputernicire pentru realizarea obiectului de activitate al fondului, inclusiv prin incheierea de contracte cu terte societati: societatea depozitara, societati de distributie, de consultanta, etc.

Societatea depozitara este o societate (de obicei o banca) autorizata de CNVM in acest sens, care are ca rol pastrarea in siguranta a activelor materiale, calculul si publicarea valorii activelor nete, etc. Banca depozitara certifica operatiunile desfasurate de fond si reprezinta o garantie suplimentara cu privire la acestea, soliditatea si prestigiul bancii avand un impact pozitiv asupra fondului. Societatile de distributie se ocupa de distribuirea titlurilor fondului in randul investitorilor. Fondul colaboraza si cu alte entitati (banci, societati de valori mobiliare, consultanti de plasament) pentru realizarea obiectivelor sale.

Fonduri de investitii - Capitolul 17:Cum investim in fondurile mutuale?
Decizia de investire in fondurile mutuale trebuie sa urmeze unei documentari atente cu privire la fondul mutual cel mai adecvat fiecarui investitor. In acest sens trebuie urmarita evolutia valorii titlurilor de participare, publicata in ziarele de specialitate. De asemenea, trebuie consultata structura de plasament a fiecarui fond (structura activelor), publicata in aceleiasi ziare. Astfel, fondurile mutuale ce-si plaseaza cu preponderenta resursele in depozite bancare si titluri de stat (fonduri monetare) ofera randamente mai reduse, dar o siguranta mai mare pentru investitor. Fondurile ce investesc cu preponderenta in actiuni necotate, bilete la ordin sau alte active de acest gen pot oferi rentabilitati mai mari, dar au un grad de risc ridicat. De asemenea, trebuie acordata atentie procentului de disponibilitati pe care si-l pastreaza fiecare fond.

Odata ales un fond, se identifica societatile de distributie a titlurilor acestuia (din reclame, prin contact telefonic cu societatea de administrare, etc) care pot fi societati de valori mobiliare sau banci. Apoi, la sediul unei astfel de societati de distributie se completeaza o cerere si se cumpara numarul de titluri de participare dorit, la un pret format din valoarea titlului din ziua curenta la care se adauga eventuale comisioane. Investitorul primeste o chitanta pentru banii depusi precum si un act doveditor al numarului de titluri cumparate - carnet de investitor, extras de cont, etc. Investitorul mai primeste si un prospect de emisiune al fondului precum si alte materiale informative in care se specifica politica de investitii a fondului, societatile cu care acesta lucreaza (societatea de administrare, societatea de depozitare, etc), comisioanele percepute, s.a.m.d.

Mentionam ca un avantaj important al investitiilor in titlurile fondurilor mutuale il constituie faptul ca se pot investi sume foarte mici, de catre orice persoana interesata. Un alt avantaj il reprezinta acela ca, spre deosebire de depozitele facute la bancile comerciale, plasarea banilor se poate face succesiv si astfel dupa fiecare depunere, noul sold existent beneficiaza de performanta de crestere a fondului, fapt care in cazul depozitelor la termen nu este posibil decat dupa expirarea termenului. Daca dorim sa retragem o suma oarecare din investitia facuta, acest lucru nu afecteaza cu nimic cresterea de care beneficiaza in continuare suma ramasa la fond. In cazul unui depozit la termen facut la o banca, retragerea partiala sau totala inainte de scadenta aduce prejudicii celui care retrage banii (pierderea dobanzii). De asemenea, mentionam faptul ca fondurile mutuale nu platesc impozit pe profit (spre deosebire de fondurile inchise de investitii), ceea ce reprezinta un alt castig pentru investitori.

Dupa un timp, datorita activitatii eficiente a administratorului fondului, valoarea titlului de participare poate inregistra o crestere, si atunci investitorul poate merge la o societate de distributie a aceluiasi fond, care va rascumpara titlurile la cursul valabil in ziua depunerii cererii de rascumparare minus eventualele comisioane. Astfel, investitorul va castiga din diferenta intre pretul de cumparare a titlurilor si pretul de rascumparare a acestora (aceste castiguri se exprima, deci, ca diferenta de valoare a unitatii de investitie, nu ca dobanzi, dividende, etc).

O schema simplificata de functionare a fondului deschis de investitii se prezinta astfel:

Concret, pentru a demara o investie se pot consulta fisele de prezentare a fondurilor, disponibile pe www.kmarket.ro in sectiunea Fonduri Mutuale. In cadrul acestor fise se gasesc informatii despre fonduri si evolutia unitatii de investitie, inclusiv telefoanele societatilor de adminstrare si paginile internet ale acestora. Putem folosi aceste telefoane pentru a contacta societatile dorite si a afla cum se poate investi in fondul ales, precum si alte informatii utile (comisioane, strategie, etc). In cadrul aceleiasi sectiuni putem gasi si grafice comparative ale performantelor fondurilor in ultimii ani precum si arhiva rapoartelor lunare ale UNOPC.

Fonduri de investitii - Capitolul 18:Plasamentele fondurilor mutuale
Sumele de bani atrase de catre fondurile mutuale de la investitori sunt plasate intr-o diversitate de instrumente si active ale pietei financiare, in functie de strategia de investitii a fiecarui fond. Exista mai multe tipuri de instrumente de plasament a acestor sume de bani, tipuri care se diferentiaza prin gradul de risc asociat. Astfel, in functie de gradul de risc stabilit de CNVM, activele fondului se clasifica in:

- disponibilitati aflate in conturi curente la banci (grad de risc = 0). Este importanta mentinerea unui anumit nivel al acestor disponibilitati pentru a putea satisface in mod operativ cererile de rascumparare ale persoanelor care doresc retragerea din fond. Daca exista un nivel insemnat al cererilor de rascumprare, dar un nivel redus al acestor disponibilitati, resursele fondului fiind "imobilizate" in active putin lichide (care pot fi transformate mai greu in bani), atunci fondul poate fi pus in imposibilitatea de a-si onora platile.
- titluri de stat - bonuri de tezaur si certificate de trezorerie (grad de risc=0). Acestea sunt emise de catre Ministerul Finantelor prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei, in scopul finantarii deficitului bugetar (a diferentei dintre cheltuielile si veniturile statului). La aceste emisiuni nu au acces persoanele fizice, pentru acestea existand emisiuni speciale, mai rare, si cu randamente mai reduse, realizate prin intermediul CEC.
- depozite bancare si certificate de depozit (grad de risc=1). Depozitele bancare in sume foarte mari (de ordinul sutelor de milioane de lei) permit fondului sa negocieze cu bancile interesate obtinerea unor dobanzi superioare celor acordate in mod curent de catre banci persoanelor fizice si juridice. O alta caracteristica a acestor depozite o reprezinta faptul ca pot fi constituite pe termene foarte scurte (o saptamana, cateva zile, o singura zi - overnight), permitand mentinerea unei lichiditati crescute a fondului.
- obligatiuni municipale (grad de risc =1)
- obligatiuni ale societatilor deschise (grad de risc=2).
- actiuni ale societatilor cotate pe pietele organizate (grad de risc=3). Fondurile isi pot plasa resursele si in actiuni ale societatilor cotate pe una din pietele organizate (Bursa de Valori sau piata extrabursiera Rasdaq). Aceste plasamente, desi se caracterizeaza printr-un risc mai ridicat, pot aduce rentabilitati crescute prin plasamente inspirate pe piata de capital. Valoarea de contabilizare a actiunilor in activul fondului este valoarea de piata a actiunilor.
- actiuni ale societatilor necotate (grad de risc=4). Actiunile societatilor necotate comporta un grad ridicat de risc datorita lipsei de transparenta a societatilor emitente, a lichiditatii foarte reduse a actiunilor (dificultatii instrainarii acestora) si a imposibilitatii stabilirii unei valori reale a acestora.
- alte active (grad de risc=5). In aceasta categorie intra o serie de instrumente de finantare a agentilor economici, ca de exemplu biletele la ordin, cu grad de risc ridicat.

Trebuie mentionat faptul ca in clasificarea de mai sus, pe masura cresterii gradului de risc, scade gradul de lichiditate. Lichiditatea este capacitatea unui activ de a fi transformat in bani. Astfel, un activ este cu atat mai lichid cu cat poate fi mai usor si mai repede transformat in bani: depozitele bancare sunt active lichide pentru ca pot fi cu usurinta transformate in bani, in timp ce actiunile la societati necotate pot fi mai greu transformate in bani, deci sunt mai putin lichide. Din acest motiv CNVM stabileste anumite reguli de diversificare a activelor, pentru reducerea riscului asociat fiecarui fond.
ATENTIE! Alegerea fondului mutual in care se va investi trebuie sa se realizeze in urma analizei atente a structurii activelor si a performantelor acestuia, a informarii cu privire la societatea de administrare, de depozitare si de distributie a fondului, s.a.m.d., astfel incat investitia in fond sa asigure raportul optim intre rentabilitate si risc, conform asteptarilor investitorului.

Fonduri de investitii - Capitolul 19:Indicatori si riscuri
Totalitatea plasamentelor fondurilor (sumele aflate in conturi si depozite la banci, valoarea actiunilor cotate si necotate, s.a.m.d.) formeaza activul total al fondului. Din acesta se scad cheltuielile (obligatiile) curente ale fondului pentru a obtine activul net al fondului (in cadrul cheltuielilor fondului intra cheltuieli cu societatea de administrate, cu societatea de depozitare, cu distribuitorii titlurilor fondului, etc). Prin impartirea activului net al fondului la numarul de unitati (titluri) aflate in circulatie, se obtine valoarea unitara neta a activului, sau valoarea unui titlu de participare la fond. Acesta este cel mai important indicator al fondului de investitii. Valoarea curenta a titlului de participare este pretul pe care investitorul il plateste pentru a cumpara un titlu (plus comisioanele aferente). Tot prin intermediul acestei valori investitorul poate monitoriza evolutia castigurilor sale in timp.

Gradul de risc al fondului mutual se calculeaza in functie de structura portofoliului, ca o medie aritmetica ponderata. Acest indicator ia valori de la 0 la 5 si situeaza fondul mutual in una din urmatoarele categorii, calificate ca atare de catre CNVM:
0-2 : Fond mutual cu grad de risc scazut
2-3 : Fond mutual cu grad mediu de risc
4-5 : Fond mutual cu grad ridicat de risc.
Mentionam ca grupa de risc 3-4 nu a fost calificata in mod oficial de catre CNVM.
O alta grupa de indicatori importanta este constituita din numarul de titluri de participare aflate in circulatie (emise de fond) si numarul de investitori in fondul respectiv. Evolutia acestor indicatori, precum si a structurii activelor fondurilor (practic, modul in care acestea plaseaza banii investitorilor) este raportata lunar de catre UNOPC si publicata in mijloacele de informare in masa.

Evolutia de ansamblu a fondurilor mutuale poate fi urmarita prin intermediul Indicelui Fondurilor Mutuale (IFM). Acesta se calculeaza ca o medie aritmetica a valorii titlurilor de participare ale tuturor fondurilor membre UNOPC, ponderata cu valoarea totala a activului fiecarui fond si reprezinta expresia evolutiei de ansamblu a segmentului fondurilor mutuale. Indicele IFM este preluat in mod oficial de catre UNOPC in rapoartele sale lunare.
Evolutia in timp a indicelui, precum si documentul de prezentare al acestora pot fi gasite pe internet, in Pagina Pietei de Capital din Romania de la adresa https://www.kmarket.ro .
Redam mai jos o informare de piata a UNOPC:
Numarul investitorilor in fondurile deschise de investitii a scazut cu 0,5 la suta in decembrie
21 ianuarie 2004
Numarul de investitori in fondurile deschise de investitii administrate de Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv /UNOPC/ a scazut cu 0,5 la suta in luna decembrie, in timp ce volumul de active nete a crescut cu 13,6 la suta, conform datelor centralizate de UNOPC.
In perioada mentionata, valoarea unitara a activului net a crescut cu 1,4 la suta comparativ cu aprecierea leului fata de dolarul american cu 2,8 la suta, respectiv fata de deprecierea leului, raportat la euro, cu 2,3 la suta sau fata de nivelul inflatiei de 1,2 la suta in luna de referinta.
Pe ansamblul fondurilor de investitii administrate de UNOPC, cresterea medie ponderata pe ultimele 12 luni a fost de 11,6 la suta, iar pe ultimele 36 luni (exclusiv FNI si FNA) de 87,9 la suta, in timp ce inflatia a fost pe ultimele 12 luni de 14,6 la suta, iar pe ultimele 36 luni de 75,8 la suta.

In acelasi timp, leul s-a apreciat fata de dolar cu 2,7 la suta in ultimele 12 luni, respectiv s-a devalorizat cu 25,7 la suta pe ultimele 36 de luni. Totodata, leul s-a devalorizat fata de euro in ultimele 12 luni cu 17,7 la suta.
Gradul de risc al fondurilor continua sa fie scazut, la nivelul UNOPC.
Indicele IFM a inregistrat o apreciere in luna decembrie de 1,52 la suta (101,83 puncte). Pe intreg anul 2003, performanta medie lunara a fondurilor mutuale a fost de 14,79 la suta, respectiv o crestere a indicelui IFM cu 877,08 puncte./ROMPRES/
Riscuri
Un aspect important care trebuie subliniat este faptul ca investitia in fondurile mutuale comporta anumite riscuri. Investitia in fondul mutual nu este un depozit bancar. Astfel, in functie de plasamentele si strategia fondului, titlul de participare poate inregistra cresteri dar si scaderi, intocmai ca investitia in actiunile societatilor cotate la bursa de valori, de exemplu.

Evolutia anterioara a unitatii de investitie nu poate constitui o garantie pentru evolutia viitoare a unitatii. Aceasta evolutie viitoare va fi influentata de conjunctura pietelor financiare (in acest sens, scaderile inregistrate in ultimul timp de majoritatea actiunilor cotate determinand o reorientare a fondurilor catre alte mijloace de plasament, spre exemplu) si de strategia de investitii si experienta societatii de administrare.

Fonduri de investitii - Capitolul 20:Fonduri de investitii specializate
Exista mai multe tipuri de fonduri de investitii specializate, in functie de domeniile in care activeaza, modalitatile de realizare a plasamentelor, etc.

1. Ca tipuri de fonduri inchise de investitii specializate, distingem:
- fondurile cu capital de risc (reglementate de Ordonanta 20/1998 si Regulamentul 27/1998) ce isi plaseaza banii numai in actiuni cotate si necotate, neexistand restrictii cu privire la numarul de actiuni ale aceluiasi emitent ce se pot achizitiona. Se caracterizeaza printr-un grad ridicat de risc.
- fondurile de restructurare (reglementate de Ordonanta de urgenta 9/1998) au ca obiect de activitate restructurarea datoriilor societatilor la care statul este actionar.

2. Ca tipuri de fonduri deschise de investitii specializate, distingem:
- fonduri monetare - reprezinta o varianta a fondurilor mutuale ce-si plaseaza resursele exclusiv in instrumente ale pietei monetare: depozite bancare, titluri de stat, etc, conferind un grad de risc scazut. Acest tip de fonduri se caracterizeaza si prin comisioane reduse si lichiditate si operativitate ridicate;
- fonduri de acumulare - varianta a fondurilor mutuale ce implementeaza un sistem regulat de depuneri ale unor sume in fond, sumele astfel depuse constituind un venit pe o perioada mai lunga prin rascumparari esalonate ale titlurilor de participare;
- fondurile de actiuni - care isi plaseaza majoritatea banilor in actiuni listate.

Desigur, exista si alte tipuri de fonduri specializate, care insa nu functioneaza sau nu sunt reglementate la noi in tara, la acest moment.

Fonduri de investitii - Capitolul 21:Concluzii
Investitiile in fondurile mutuale asigura un echilibru optim intre rentabilitate si risc. Nu trebuie uitat ca fondul mutual are o istorie lunga si solida in economiile dezvoltate. Tari precum SUA, Anglia sau Franta cunosc o adevarata explozie a acestor instrumente, datorita avantajelor clare in comparatie cu alte forme de economisire si investitii (depozite bancare, actiuni la bursa, etc). In Statele Unite, spre exemplu, peste 750 miliarde dolari sunt investite in fonduri mutuale.

La noi in tara, primii ani de dezvoltare a acestei "industrii" a fondurilor mutuale (1993-1996) au fost marcati de anumite dificultati, datorita noutatii acestor instrumente pe piata romaneasca, a insuficientei reglementari in domeniu, a lipsei oportunitatilor de investitie oferite de piata financiara in acea perioada, precum si a politicilor de investitie neadecvate si a lipsei de experienta a primele fonduri. Este binecunoscut opiniei publice cazul SAFI-FMOA, care a adus mari prejudicii investitorilor prin imposibilitatea onorarii cererilor de rascumparare. Fondul a fost transformat in fond inchis de investitii cu numele Fondul Oamenilor de Afaceri (avand acelasi administrator - SAFI Invest), actiunile sale fiind disponibile pentru tranzactionare pe piata Rasdaq in prima parte a acestui an. In prezent, insa, aceasta transformare a fondului este contestata in justitie, astfel incat actiunile sale au fost retrase de la tranzactionare si evolutia acestora este incerta.
Si celelalte fonduri infiintate la acea vreme - Credit Fond si Dacia Felix - s-au confruntat cu probleme serioase, datorita dificultatilor mentionate anterior, dar si a problemelor cu care s-au confruntat bancile depozitare ale fondurilor in acea perioada - Credit Bank, respectiv Dacia Felix. Aceste probleme au fost insa depasite de cele doua fonduri, acestea functionand normal si avand in prezent o evolutie ascendenta. Mentionam si cazul fondului Investor, ce s-a infiintat dupa cele trei fonduri mentionate mai sus, si care, ulterior, a fost nevoit sa se inchida si sa restituie banii investitorilor.
Trebuie amintita si criza Fondului National de Investitii si a Fondului National de Acumulare. Acestea, prin reclama agresiva si raportarea unor performante neadevarate si fara legatura cu realitatea economica au reusit atragerea a sute de mii de investitori ce au depus mii de miliarde de lei in cele doua fonduri. In final, cele doua fonduri s-au dovedit a fi un paravan pentru un furt organizat, in prezent existand sanse foarte reduse pentru recuperarea sumelor investite. Mentionam ca aceasta criza a celor doua fonduri putea fi anticipata intr-o anumita masura, structura de plasament a acestora continand un procent foarte mare de actiuni necotate (ce depasea reglementarile legale). Acest lucru, alaturi de performantele foarte ridicate, singulare in piata, ar fi trebuit sa puna pe ganduri investitorii (desigur, nu putea fi anticipat furtul banilor investitorilor de catre administratorul fondurilor, iar in acest caz organismul de reglementare - CNVM - poarta o mare vina). De asemenea, pierderile cauzate de caderea fondurilor ar fi putut fi evitate in parte, prin respectarea unui alt principiu enuntat in acest ghid - diversificarea.

Revenind la fondurile cu o functionare normala si corecta, in ultima perioada investitia in aceste fonduri a asigurat o rentabilitate superioara celei oferite de depozitele bancare, in conditiile unor riscuri relativ reduse. Fondurile mutuale functioneaza dupa reguli clare, bine-stabilite si cunosc o reglementare stricta de catre autoritati ale statului. Gradul de transparenta atins de majoritatea fondurilor in ceea ce priveste structura plasamentelor, gradul de risc si evolutia activului net unitar permite oricarei persoane interesate sa aprecieze atractivitatea acestor instrumente si sa se orienteze spre fondul pe care il considera adecvat scopurilor sale.

In conditiile in care rentabilitatea investitiei in actiunile cotate la Bursa de Valori sau pe piata extrabursiera a fost oscilanta in ultimii ani, fondurile mutuale reprezinta o alternativa serioasa pentru economiile dumneavoastra.

Actiuni cotate - Capitolul 22:Piata de capital
Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.

In functie de momentul in care se realizeaza tranzactia, piata de capital se imparte in doua segmente:
- Piata primara. Este piata pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regula fac legatura intre societatea emitenta si investitori, se obliga sa plaseze valorile mobiliare nou emise in schimbul unui comision;
- Piata secundara. Odata puse in circulatie valorile mobiliare pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Functionarea efectiva a pietei secundare se realizeaza prin intermediul pietelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa de valori si de piata extrabursiera (sau piata OTC - Over the Counter Market).

Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori. De asemenea exista diferente intre modul de functionare si organizare a celor doua piete - bursa de valori este o piata de licitatie in timp ce piata Rasdaq este o piata de negociere.

Actiuni cotate - Capitolul 23:Valorile mobiliare
Valorile mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanta care confera titularului anumite drepturi bine stabilite asupra unor entitati ale societatii emitente. Valorile mobiliare sunt inscrisuri (documente de valoare) negociabile, ce pot fi transformate oricand in bani pe piata de capital. In sens restrans, valorile mobiliare sunt actiunile si obligatiunile emise de o societate comerciala.
Actiunile

Actiunile sunt titluri ce atesta un drept de proprietate asupra unei parti a capitalului social al societatii emitente. Practic, proprietarul actiunilor este proprietarul unei parti din societatea emitenta, parte corespunzatoare cu numarul de actiuni detinute. Pe langa dreptul de proprietate asupra unei parti a societatii emitente, actiunile confera si alte drepturi, dintre care cele mai importante sunt:
- dreptul de a primi in fiecare an o cota parte din profitul societatii (sub forma de dividende) corespunzatoare cu numarul de actiuni detinute si cu suma alocata de conducerea societatii pentru plata dividendelor. Datorita faptului ca acest dividend poate varia (sau poate fi chiar zero), actiunile se mai numesc si valori mobiliare cu venit variabil;
- dreptul la informare cu privire la evolutia economico-financiara a intreprinderii;
- dreptul de a participa la hotararile importante cu privire la activitatea societatii, precum si la conducerea societatii, prin participarea la Adunarile Generale ale Actionarilor (AGA), respectiv prin posibilitatea de a alege si de a fi ales in consiliul de administratie al societatii;
- drept de proprietate asupra unei parti a activelor societatii, in cazul lichidarii (incetarii functionarii) acesteia, etc.

In momentul de fata, actiunile societatilor romanesti cotate se tranzactioneaza pe doua piete organizate: Bursa de Valori Bucuresti si societatea de bursa Rasdaq.
Obligatiunile
Obligatiunile reprezinta un titlu de creanta asupra societatii emitente. Concret, societatea emitenta are nevoie la un moment dat de un imprumut si emite obligatiuni. Cumparatorii obligatiunilor imprumuta societatea emitenta cu suma pe care au platit-o pentru cumpararea obligatiunilor.
Obligatiunile nu confera aceleasi drepturi ca si actiunile, dar posesorul lor beneficiaza de o dobanda periodica fixa (din acest motiv, obligatiunile numindu-se valori mobiliare cu venituri fixe) si, la expirarea perioadei de imprumut, de rambursarea sumei platite pentru cumpararea obligatiunilor. Exista o mare varietate de tipuri de obligatiuni, dupa modul de rascumparare si de plata a dobanzii, garantii, etc.

In tara noastra obligatiunile au fost foarte rar utilizate de catre agentii economici, datorita instabilitatii mediului economico-financiar. Astfel, in tara noastra pana la acest moment s-au derulat numai cateva oferte publice de obligatiuni pana la acest moment. Amintim de trei oferte de obligatiuni corporatiste: cea a Combinatului Siderurgic Siderca Calarasi (societate cu capital de stat) desfasurata in 1997 - emisiune ce nu s-a bucurat de prea mult succes si a adus pierderi investitorilor datorita problemelor societatii emitente si doua oferte ale societatii International Leasing (societate privata) desfasurate in mai 2000 si mar 2002. Emisiunile International Leasing s-au bucurat de succes in randul mediului de afaceri, investitorilor si mass-media, constituind un bun exemplu si pentru alte societati private dinamice pentru a apela la finantarea prin piata de capital. Prima emisiune International Leasing s-a finalizat in noiembrie 2001. Emitentul si-a onorat toate obligatiile de plata, la termenele stabilite si fara intarzieri. Cea de-a doua emisiune va ajunge la scadenta in 2004.
Pe langa cele trei emisiuni corporatiste s-au derulat pana in prezent si trei emisiuni publice de obligatiuni municipale: Predeal, Mangalia si Zalau. Emisiunile Predeal si Mangalia sunt listate la bursa de valori, fiind singurele emisiuni de obligatiuni tranzactionate in tara noastra. In perioada urmatoare se asteapta si listarea emisiunilor International Leasing si Zalau, precum si derularea unori noi emisiuni publice de obligatiuni municipale si corporatiste.
Alte instrumente
Actiunile si obligatiunile sunt singurele instrumente tranzactionate in tara noastra la acest moment, din pacate. Totusi, noua legislatie a pietei de capital stabileste cadrul legal pentru implementarea unor noi instrumente si operatiuni in tara noastsra, precum: conturile in marja, vanzarile in absenta, contractele de report, tranzactionarea drepturilor si a optiunilor pe actiuni, etc. Ramane de vazut in ce termen si in ce conditii aceste noi instrumente vor fi adoptate in tara noastra.

Actiuni cotate - Capitolul 24:Piata de capital in Romania
Formarea si dezvoltarea pietei de capital in Romania si constituirea formelor organizate ale acesteia (Bursa de Valori Bucuresti si si Societatea de Bursa Rasdaq) reprezinta componente esentiale ale procesului de restructurare a economiei in tara noastra. Procesele de constituire si dezvoltare a unei piete de capital in tara noastra sunt indisolubil legate de procesul de pr


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta